Biserica Sfantul Nicolae Domnesc din Curtea de Arges 

             Biserica cu hramul Sfantul Ierarh Nicolae (de la intemeiere) si Sfantul Ierarh Iachint de
la Vicina (din septembrie 2009, cand a avut loc canonizarea Sfantului Iachint si ridicarea
Episcopiei Argesului si Muscelului la treapta ecleziastica de Arhiepiscopie) este situata pe Strada
Negru Voda, nr. 2, in Municipiul Curtea de Arges, Judetul Arges.

La Arges, Biserica Domneasca a fost conceputa, ab initio, ca locas de cult de rang aulic,
necropola voievodala si Biserica Domneasca Mitropolitana pentru viitoarea Mitropolie a Tarii
Romanesti, in care sa slujeasca mitropolitul cu soborul ecleziastic alaturi de voievod si membrii
curtii voievodale. Din aceste motive s-a ridicat noua biserica, de dimensiuni monumentale pentru
acea vreme, avand calitati artistice deosebite, cu menirea clara de biserica mitropolitana, biserica
cu statut de catedrala domneasca, continuand de fapt rolul vechii biserici, tot de rang aulic, Arges
I. Asadar, dupa 1340 Basarab I incearca sa organizeze canonic biserica romana, care pana atunci
avea „vladici” mentionati documentar insa fara o recunoastere canonica.
 Biserica Arges I si eparhia de acolo este amintita de regele Béla al IV-lea care a semnat o
diploma catre Rembald, magistrul ordinului cavalerilor ospitalieri, la 2 iunie 1247, in care
aminteste de „bisericile cladite si care se vor cladi in tarile sus-zise”... Prin tarile sus-zise regele
se referea la cnezatele lui Ioan si Farcas si voievodatele lui Litovoi (1247-1277/9, voievod al
unei formatiuni statale din Oltenia) si Seneslau (1247-1272, voievod al unei formatiuni statale de
pe raul Arges). Voievodatul lui Seneslau se bucura de un regim aparte, avand o autonomie mult
mai larga. Biserica din incinta curtii voievodale a sa, de la Curtea de Arges, beneficia de un statut
aparte, aici fiind sediul episcopal sau arhiepiscopal.
 Descoperirile arheologice facute la Curtea de Arges intaresc aceste afirmatii. Vestigiile
unei biserici mici, o capela ortodoxa, cu plan de cruce greaca inscrisa, au fost descoperite sub
fundatiile actualei Biserici Sfantul Nicolae Domnesc din Curtea de Arges.

Prin plan, tehnica de constructie, obiectele de cult si monedele descoperite aceasta prima
biserica exista spre mijlocul secolului al XIII-lea, cand voievodul Seneslau era pomenit in
diploma regelui Béla IV. Cu siguranta in aceasta biserica, situata langa resedinta voievodului, a
slujit un ierarh (un arhiepiscop sau un episcop), dintre cei pomeniti in scrisoarea Papei Grigore
IX. Prezenta ierarhilor presupune existenta unor manastiri in zona si a unui personal monahal
numeros.

Documentele pastrate sunt clare. "Pseudo-episcopii” tin ritul grecilor, asadar nu sunt in
conflict cu grecii, ci sunt recunoscuti de Patriarhia Constantinopolului si sunt sub autoritatea ei.
Concluzia este evidenta. Ierarhii mentionati nu erau hirotoniti de autoproclamatele Patriarhii din
Pecs, din Ohrida sau din Tarnovo ci de ierarhul Mitropoliei din Vicina care era sub obladuirea
Patriarhiei de Constantinopol. Dovada in acest sens sunt si monedele descoperite la Biserica
Sfantul Nicolae Domnesc din Curtea de Arges care sunt emise de imparati bizantini, precum
Teodor Anghel in timpul Imperiului de Tesalonic (1224-1230). Proveneau probabil din legaturile
comerciale facute cu bizantinii si cu Vicina.

Datorita simbiozei politico-bisericesti, specifica Evului Mediu, Basarab I, imediat dupa

ingrangerea lui Carol Robert, in lupta data „sub castro Argyas” intre 9-12 noiembrie 1330, si
intemeierea Tarii Romanesti a inceput construirea actualei Biserici „Sfantul Nicolae” Domnesc,
Arges II, cum este numita de specialisti. Atat contextul politic cat si arhitectura, in forma de
cruce greaca inscrisa, avand cele mai mari dimensiuni ale timpului in sud-estul Europei dovedesc
ca se faceau pregatirile cuvenite pentru Mitropolia Tarii Romanesti.
 Si inainte de mutarea la Arges a lui Iachint, Mitropolia Vicinei, desi era sub obladuirea
duhovniceasca a Patriarhiei de la Constantinopol, era in aria administrativa a voievodului Tarii
Romanesti. Basarab I si fiul sau au inceput construirea actualei Biserici Sfantul Nicolae
Domnesc, Arges II, tot in forma de cruce greaca inscrisa ca si cea de dinainte, avand insa cele
mai mari dimensiuni ale timpului in sud-estul Europei. Pregateau asa cum se cuvine viitorul
sediu mitropolitan al Tarii Romanesti. Dimensiunile constructiei arata faima noului stat
independent si a primei Mitropolii a Tarii Romanesti, cu resedinta la Arges.

Dimensiunile constructiei arata faima noului stat independent si a primei Mitropolii a

Tarii Romanesti, cu resedinta la Arges. Mentalitatea Evului Mediu era ca detinatorul puterii
lumesti sa aiba alaturi un ierarh de rang corespunzator, care sa-i consfinteasca domnia, sa-i fie
sfatuitor in toate treburile importante si sa pastoreasca Biserica din spatiul administrativ
respectiv.

Biserica Domneasca II este un monument cu linii pure, dupa modelul bizantin de tip
„cruce greceasca inscrisa”, din vremea imparatilor Comneni. Are dimensiuni mari, interior bine
echilibrat, respectiv cu pronaos ingust, cu naos spatios (ca trasatura particulara) si cu altar cu o
absida mare si doua absidiole. Fatada era facuta din alternanta pietrei brute - cenusie - sau putin
cioplita - cu trei siruri de caramizi aparente, rosii, din care primele sapte randuri de jos s-au facut
cu caramida de tip roman.  Opaitului roman gasit in 1920 de V. Draghiceanu la sapaturile de la
Biserica Domneasca, si caramizilor de tip roman luate probabil atunci de la un asezamant daco-
roman ce va fi existat in apropiere, dovedesc existenta la Arges a unui centru religios si / sau
politico-administrativ inca din perioada romana.

Ziduri din caramizi romane s-au descoperit si la alte cladiri civile si de cult din tara, ca si
la vechea Biserica Densus - Hateg unde s-au folosit tot materiale de provenienta romana, de la o
constructie ridicata pe vremea romanilor in apropiere de aceasta localitate, in secolul al XIII-lea.
Aceste dovezi arheologice dovedesc ca asezarea dacica de la Arges a facut parte din teritoriul
romanizat al Daciei.

Dupa planul bisericii si vestigiile arheologice, este evident ca locasul era ortodox si
servea curtii domnesti.

Reprezentarea lui Nicolae Alexandru in fresca din Biserica Domneasca din Curtea de
Arges intr-o postura umila fata de Mantuitorul, Maica Domnului si Sfantul Nicolae este o
reprezentare conforma cu erminia bisericeasca.

Intr-o scena asemanatoare ca pozitie apare si Sfantul Stefan cel Mare. Este posibil ca
Stefan cel Mare, in calatoriile sale, sa fi vazut si sa se fi inspirat din ctitoria Basarabilor. Daniel
Barbu, specialist in istoria artelor, si Neagu Djuvara nu tin cont de erminiile bizantine. In toate,
personajele principale sunt Sfanta Treime, Mantuitorul, Maica Domnului si sfintii, nicidecum
voievodul, domnul, ierarhul, boierul sau alt dreptcredincios care le-a ctitorit si care apare fie la
picioarele Mantuitorului, fie in pronaos, pe peretele vestic al locasului de cult. In toate
reprezentarile ctitorul este supus, se roaga pentru indurare si ajutor de la Bunul Dumnezeu care
face sa se zideasca biserica si care sfinteste prin ierarhi pe voievod si pe domn ca sa ocupe tronul
tarii.
 Nici contextul politic nu poate sugera o abjurare.  In 1345, Nicolae Alexandru nu era
domn, ci, cel mult, asociat la domnie. El era, ca si in trecut, drept-credincios al Bisericii
Ortodoxe, ocupandu-se, impreuna cu tatal sau Basarab I de constructia Bisericii Domnesti, cu
hramul Sfantul Nicolae. Biserica a fost pe drept apreciata de bizantinologul francez Charles
Diehl a fi reprezentat, in secolul al XIV-lea, cea mai mare constructie in stil bizantin din sud-
estul Europei. Mesterii care au lucrat la biserica, indiferent de etnie (sarbi, bulgari, greci etc.) nu
au afectat statutul bisericii. Porunca Mantuitorului a fost „mergand, invatati toate neamurile
…”. Din punct de vedere ortodox nu se pune niciodata problema caracterului etnic al credintei, al
zidirii de biserici sau al oricarei alte activitati ecleziastice sau civile. Din aceasta perspectiva
toleranta romaneasca, de sorginte biblica, este binecunoscuta.

Venirea lui Iachint de la Vicina la Arges, inainte de anul 1359, si recunoasterea mutarii
lui si a Mitropoliei Tarii Romanesti cu sediul la Curtea de Arges, in mai 1359, consfintesc
legatura Bisericii Ortodoxe cu domnii Tarii Romanesti in general si cu dinastia Basarabilor,
intemeietorii de tara, in mod special. Biserica pe care au ctitorit-o inaintasii lor (Arges I), biserica
ctitorita de primii Basarabi (Arges II), staruinta de a recunoaste mutarea Mitropolitului Iachint de
la Vicina la Curtea de Arges si Mitropolia Tarii Romanesti de catre Patriarhia
Constantinopolului, ctitoriile si ajutoarele acordate la Sfantul Munte Athos etc. sunt marturii
evidente ca voievozii au fost de neam valah si au avut permanent credinta ortodoxa rasariteana.

Alaturi de lupta armata, voievozii au sprijinit Biserica Ortodoxa fiind constienti ca este
un scut pentru Tara Romaneasca asaltata de ofensiva regatelor catolice vecine, al Ungariei si al
Poloniei, care isi justificau actiunile politice in afara propriilor teritorii prin protectia
misionarismului catolic practicat in special de ordinul franciscanilor, ordin care era deosebit de
activ in secolul al XIV-lea in sud-estul Europei. Faptul ca „mutarea s-a facut cu stirea si
incuviintarea imparatului” Imperiului Bizantin, care de la Sfantul Constantin cel Mare, era
protectorul Bisericii, este o evidenta recunoastere pe plan international a independentei Tarii
Romanesti. Este de subliniat ca, datorita pericolului otoman, imparatul Ioan V Paleologul ducea
o politica ecleziastica duplicitara, fiind in foarte bune relatii cu papalitatea, ceea ce l-a dus la
convertirea la catolicism, in scopul de a primi sprijin din Apus in actiunile antiotomane.

Incununarea legaturii cu Patriarhia Constantinopolului a facut-o Nicolae Alexandru care

nu s-a adresat pentru recunoasterea Mitropoliei Tarii Romanesti nici uneia din cele doua
patriarhii sud-dunarene: nici celei de Tarnovo, infiintata in 1235 cu aprobarea Patriarhiei
Constantinopolului si nici celei de Ipec, infiintata in 1346 fara aprobarea Constantinopolului, ci
direct Patriarhiei Ecumenice pentru ca era forul ecleziastic suprem care putea legitima canonic
Mitropolia Tarii Romanesti si totodata pentru ca se si consolida si afirma independenta Tarii
Romanesti de catre puterea politica rasariteana a vremii, Imperiul Bizantin. In mentalitatea
timpului crearea unei noi mitropolii sau recunoasterea canonica de Patriarhia de la
Constantinopol era echivalenta cu o consacrare politica a statului in teritoriul caruia se infiinta
sau recunostea mitropolia respectiva. Totodata, recunoasterea existentei de jure a Mitropoliei
Ungrovlahiei, oficializa continuitatea ierarhiei de la Arges, existenta neintrerupt cu mult inainte
si intarea prestigiul domnului Tarii Romanesti in raport cu Imperiul Bizantin si cu statele
ortodoxe din sud-estul Europei.

Unele sotii catolice ale domnilor precum doamna Clara, doamna „Mara de Tolmay” a lui
Mircea cel Mare nu au avut un rol important. Ele erau doar „parti” ale unor contracte
matrimoniale cu valoare politica. Nici Biserica Ortodoxa si nici marea boierime nu le-ar fi
acceptat sa se amestece in treburile statului.

Datorita tolerantei romanilor, li s-a permis sa-si ridice capele, cum a fost Cloasterul de la
Campulung Muscel, insa numarul catolicilor fiind redus (cateva zeci, aproape de o suta)
dimensiunile acestor locasuri catolice sunt foarte mici, incapand acolo aproape strict suita
doamnei.

Asadar, Basarab I si fiul sau, Nicolae Alexandru Basarab, intemeietorii Tarii Romanesti,
au fost romani si au avut de la inceput credinta ortodoxa. Mai mult, toti conducatorii romanilor
au fost crestini ortodocsi, aceasta fiind o lege nescrisa, impusa de romani voievozilor, domnilor
si regilor. Chiar Regele Carol I si nepotul sau, Regele Ferdinand I Unificatorul, au imbratisat
credinta ortodoxa, slujind-o si pentru aceasta au fost ingropati in fosta Biserica Mitropolitana a
Tarii Romanesti, actuala Catedrala Arhiepiscopala de la Curtea de Arges, alaturi de ceilalti
voievozi ortodocsi romani.

Stolnicul Constantin Cantacuzino, reprezentat de seama al umanismului in spatiul

cultural roman, a demonstrat ortodoxia primilor voievozi, latinitatea si continuitatea pe aceste
meleaguri a romanilor.
 Nicolae Alexandru a continuat eforturile tatalui sau si a reusit sa consolideze pozitia Tarii
Romanesti in aceasta perioada. Dovada este si trimiterea soliei maghiare la Arges, mentionata in
documentul din 1368 adresat de Vladislav negustorilor din marele centru comercial al
Transilvaniei de sud-est - Brasovul. In acelasi timp, a continuat finisarea constructiei Bisericii
Domnesti II, dar pictura acesteia se va termina in timpul lui Vlaicu-Voda (Vlaicu I, 1364-1377)
si chiar in timpul lui Radu I (1377-1385). Afirmatia este intarita de doua portrete ctitoricesti
aflate in pronaosul si in naosul Bisericii Domnesti. Deasupra usii de la intrarea in naos, se afla
zugravita o scena Deisis, cu reprezentarea Sfantului Nicolae (patronul Bisericii Domnesti) si a
voievodului Nicolae Alexandru, dar fara sotie, aceasta fiind catolica. Al doilea tablou votiv, in
care este reprezentat Voievodul Vlaicu Voda cu doamna sa Ana, este situat pe peretele vestic al
naosului. Este pictat Vlaicu Voda in calitate de ctitor pentru ca in timpul sau s-a continuat
pictarea sfantului locas.

Intrucat mesterii locali cu greu ar fi realizat acest monument, si mai ales pentru a
contrabalansa ingerintele Curtii ungare de a impune stilul si riturile occidentale - catolice, ctitorii
au chemat la Arges o echipa de mesteri din tinuturile de veche arta bizantina ale
Constantinopolului. Acestora li s-a cerut sa zideasca o biserica reprezentativa pentru arta
religioasa din Bizantul veacului al XIV-lea.

 Pisania
  La restaurarea din 1827 s-a indepartat pisania. Nu exista pana in prezent textul acelei
pisanii.

Se pastreaza o inscriptie in naos, pe peretele vestic, in partea superioara a panoului cu

portretele voievodale: „… credincio<sul> voievod si singur stapa<nitor >… < al T>arii
Romanesti, al Vidinului si al intregului tinut al Vidinului …

… in Hristos Dumnezeu, binecredincioasa si doamna Tarii Romanesti si a intre<gului

>…”

Virgil Draghiceanu a descoperit urmatoarea inscriptie pe un clopot: „Acest clopotu iaste

al s(fin)ti BesericiDomnesti din oras Arges, hram Sf. Nicolae, unde sa afla si Sf. Moaste ale
Muceniti Filothiei, si care beserica iaste zidita de raposatulu intru fericire Io Radul Vod Negru,
Intaiu Domnu al Tarii, carele au statut la leat 6798 (1290) si sa vede ca si acest clopotu sa fi
facut; si a statut pana la leat 1788, cand au avut razboi Porta Otomanicasca cu cea
chesariceasca, si s-au sfaramat urechi(le) de ostasi; par acum la leat 1812, in zilele stapanir(ei)
marelui inparat a toata Rusia Alexandru Pavlovici, s-au prefacut de prea osfintia sa Intai
Episcup al Argesi Chiru Iosif, mai adaogandu si mater(ie), prin purtarea de grija a mea, a
zmerit arhimand. Theodosie, Nastavnic Sf. Manastiri Cozanci(?); Georg Wolf Mest. Ot Sibiu.

Istoricul

Prima biserica, ale carei temelii s-au descoperit sub actuala biserica, de mici proportii, a
fost, dupa toate probabilitatile, capela lui Seneslau (1247-1272/5). Forma „in cruce greaca” a
acestei prime biserici de zid reprezinta o etapa pregatitoare, ulterior ridicandu-se actuala Biserica
Sfantul Nicolae Domnesc.

Constructia actualei bisericii a inceput in jurul anului 1340 pentru ca in anul 1352, anul
mortii lui Basarab I (1310 - 1352) biserica era ridicata la rosu, iar in interior se efectuau lucrarile
de tencuiala. Dovada este inscrisul descoperit in 1920 pe latura nordica a naosului, la 1 metru de
sol, pe tencuiala cruda, care atesta ca: "La leatul 6860 (1352) la Campulung a raposat marele
Basarab Voievod”. Lucrarile au continuat sub Nicolae Alexandru (1352 - 1364) si s-au incheiat,
o data cu pictura murala, pastrata in mare parte pana astazi, sub domnia lui Vladislav I sau
Vlaicu Voda (1364 - 1377).

 Statutul Bisericii Domnesti

 Statutul Bisericii Sfantul Nicolae a fost acela de Biserica Domneasca a domnitorilor

Tarii Romanesti, necropola voievodala si de sediu al Episcopiei / Arhiepiscopiei lui Seneslau si
al Mitropoliei Tarii Romanesti de la recunoastere (mai 1359) si pana la 15 august 1439 cand
sediul mitropolitan s-a mutat la ctitoria lui Vlad Draculea (1437-1439) care a ridicat Catedrala
Mitropolitana pe temeliile caruia va ridica, intre 1512-1517, Sfantul Neagoe Basarab ctitoria sa,
actuala Catedrala Arhiepiscopala din Curtea de Arges sau Manastirea Curtea de Arges, cum este
cunoscuta.

 Repere artistice:
  Sfantul locas are planul in forma de cruce greaca inscrisa, creatie a arhitecturii bizantine
din epoca Comnenilor, apartinand variantei constantinopolitane, care prezinta un pronaos ingust,
boltit cu un semicilindru transversal, un naos spatios, patrat, in mijlocul caruia se afla patru stalpi
masivi, de sectiune patrata, care sustin sistemul de boltire al intersectiei celor doi semicilindrii
egali, deasupra careia se ridica o turla monumentala; altarul, poligonal la exterior si semicircular
la interior, este flancat de doua abside mai mici, cu aceleasi caracteristici, pentru proscomidiar si
diaconicon. Plastica fatadelor este realizata dintr-o zidarie aparenta, de caramida si piatra de rau,
cu rosturi largi, de mortar sclivisit; la restaurarea din sec. al XVIII-lea i s-au adaugat frumoase
ancadramente din piatra sculptata. Pictura interioara apartine stilului bizantin al epocii
Paleologilor, ce se distinge prin bogatia, claritatea si calitatile artistice ale iconografiei, care o
aseaza intre cele mai de seama ansambluri de pictura ale secolului; unele interventii s-au petrecut
la mijlocul sec. al XVIII-lea, datorate zugravului Radu sin Mihai din Targoviste, iar altele
zugravului Pantelimon. Un timp a fost folosita ca necropola domneasca, pastrand morminte
voievodale, ca cel al lui Vladislav I, comanditarul picturii, din al carui mormant, pastrat intact,
provin importante materiale arheologice, ca binecunoscuta „pafta de la Arges”. Monumentul este
inclus pe Lista Monumentelor Istorice 2004, cod AG-II-a-A-13647 si in Lista Indicativa
UNESCO.

Pictura

In Biserica Sfantul Nicolae Domnesc sunt doua tablouri ale ctitorilor: unul in pronaos,
care s-a pastrat pe stratul initial de fresca si altul in naos, pictat in 1827, care reprezinta o
transpunere a chipurilor lui „Radu Negru voevod” si a „doamnei Ana” din biserica lui Neagoe.
 Reprezentarea lui Nicolae Alexandru din pronaosul Bisericii Domnesti, Vladislav I de la
Manastirea Argesului si Mircea cel Mare de biserica bolnitei Cozia avand elemente vestimentare
conventionale rasaritene, cum este gulerul cu benzi radiale („hatomidon”) care apar si la sfintii
din Biserica Sfantul Nicolae Domnesc din Curtea de Arges, s-a facut datorita climatului cultural
al Tarii Romanesti si a dorintei de afirmare a sustinerii ortodoxiei in fata islamismului cotropitor.

 Mormintele existente in Biserica Sfantul Nicolae Domnesc sunt in numar de 12 in naos

si 3 in pronaos. In naos s-au identificat mormintele voievozilor Vladislav I si Radu I, al printului
Voislav, fiul lui Nicolae Alexandru si cel al boierului Nan Udoba, sfetnic al lui Mircea cel Mare.
Singurul mormant neprofanat apartine, dupa toate probabilitatile, lui Vladislav I. La deschiderea
mormantului, personajul domnesc a fost gasit acoperit cu un giulgiu de matase mult deteriorat,
impodobit cu crucea gamata; mainile fusesera legate cu benzi cusute in forma de cruci
patriarhale si ornate cu perle. Voievodul purta o tunica purpurie, lunga pana la jumatatea
femurului si stransa pe trup. Tunica era cusuta cu fir si decorata cu margaritare, in special la
mansete si coate si era inchisa in fata cu 30 de nasturi de aur smaltuiti cu verde astfel incat sa
infatiseze stema dinastiei Basarabilor: scut despicat, fasciat in jumatatea dreapta in opt zone unde
alterneaza aurul cu verdele de smalt. Circa 20 de nasturi similari decorau si antebratele
manecilor. Peste mijloc, este incins cu o centura de piele captusita cu catifea, ornata cu fir si
margaritare dispuse in romburi, avand stelute de aur la colturi, centura care se inchide printr-o
pafta din aur atent lucrata. Paftaua, din aur masiv, reprezinta un cavaler, o domnita si o lebada cu
cap de femeie, intr-un somptuos decor arhitectural.
 In pronaosul bisericii se afla mormintele lui Constantin Bratianu, al sotiei sale, Anastasia,
si al nurorii sale, Ilinchia Bratianu.

Repere culturale, spirituale si social-filantropice:

Pe langa Mitropolia si Curtea Domneasca de aici exista o scoala de gramatici. Dovada

este pictura de pe peretii Bisericii Domnesti care reprezinta o scena cu trei scolari si un dascal.
Aceasta scoala exista inainte de 1359 pentru ca Mitropolitul Iachint vorbeste de „citetii” –
„gramaticii” pe care ii va intari in continuare. Ei redactau actele Curtii Domnesti, precum actul
din 25 noiembrie 1369, in care se mentiona ca a fost „dat in Argyas”, prin care Vlaicu Voda,
intitulat „Ladislaus Voievod Transalpin, Ban de Severin si Duce de Fagaras” se adresa catolicilor
din Tara Romaneasca pentru a primi „cum se cuvine” pe loctiitorul episcopului Dumitru de
Transilvania. Episcopul, ca si loctiitorul sau, aveau ca supusi si pe catolicii din Arges, „din
vremea inaintasilor nostri”. Un alt document din 15 iunie 1372 este dat din „Argies in nostra
residentia”, dovada clara ca Argesul era scaun de resedinta, iar la Campulung a fost mutata
temporar rezidenta.

In Curtea Domneasca de la Arges exista o banarie. Aici au fost batute si primele monede
romanesti de argint, cu legenda in limba romana. Multe monede din acea perioada au fost
descoperite in urma cercetarilor arheologice.

Moastele Sfintei Mucenite Filoteia au fost aduse in Biserica Domneasca din Curtea de
Arges, in anul 1396. Din anul 1894 au fost depuse la Manastirea Curtea de Arges, unde se afla si
in prezent 

Refaceri majore
 Datorita trecerii timpului, a incendiilor si a navalirilor (in 1611 ostile lui Gabriel Báthory,
in 1738 osti austriece si maghiare, in 1788 orasul a fost incendiat datorita razboiului ruso-austro-
turc), Biserica Domneasca a fost restaurata in secolele al XVI-lea, al XVIII-lea si al XIX-lea.
Vechiul turn a fost demolat la inceputul secolului al XVI-lea de catre Neagoe Basarab, fiind
ridicat un altul din piatra si caramida, a carui parte inferioara se mai pastreaza si astazi. In 1746,
in urma unui incendiu, mitropolitul Neofit a construit o tampla de zid si un nou paviment de
caramida, iar in 1751, Radu Zugravul din Targoviste restaureaza pictura, lucrare continuata de
zugravul Pantelimon. In 1847 a fost restaurata pictura, fondurile fiind oferite de domnitorul Gh.
Bibescu. In 1838, Dinca Bratianu zideste clopotnita actuala. Cele doua contraforturi ale zidului
exterior s-au adaugat in anul 1850.

Biserica a fost consolidata si restaurata intre anii 1911-1914 de arhitectul Grigore

Cerchez si pictorii D. Mircea, I. Mihail si C. Teodorescu. In decursul timpului s-au mai efectuat
restaurari intre anii 1967-1972. In urma cutremurului din anul 1977, datorita fisurarii zidurilor si
a degradarii acoperisului, au reinceput lucrarile de restaurare.

Prin purtarea de grija a Preasfintitului Parinte Calinic, Episcop al Argesului si

Muscelului, Biserica Domneasca a intrat intr-o restaurare capitala, incepand cu anul 1987. Cu
sprijinul financiar al Ministerului Culturii si Cultelor au fost consolidate zidurile, s-a acoperit cu
tabla de arama si s-au savarsit lucrari de conservare a picturii in perioada 1977-1989 de pictorul
restaurator Dan Mohanu. Lucrarile au fost incheiate in anul 2003.

Resfintiri

Slujba de resfintire a fost savarsita pe 6 decembrie 2003 de catre Prea Sfintitul Parinte
Laurentiu, in acea perioada Episcopul Caransebesului, Prea Sfintitul Parinte Daniil Partoseanul,
Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei, Conducatorul Episcopiei Varset - Serbia si de Prea
Sfintitul Parinte Calinic, Episcop al Argesului si Muscelului, inconjurati de un sobor de preoti si
diaconi.

 Preot Daniel Gligore