Geneza orașului Argeș

Argeș este unul dintre cele mai vechi orașe ale Tării Romanești. Numele său vine
de la râul din apropierea căruia se află amplasat. În unele documente slavone numele
orașului apare sub forma de Arghiș. N. Drăganu a propus o etimologie de origine cumană
sau pecenegă arghis-înălțime și că defapt originile numelui trebuie căutat în Transilvania
unde se întâlnesc nume asemanătoare (Ardeș, Mardeș). De multe ori îl întîlnim denumit
Curtea de Argeș deoarece actele emise de domni din Argeș (din sec. Al XVI-lea) erau
considerate de pisari ca fiind emise la curte, cea mai veche a țării. Orașul situat pe cursul
superior al râului Argeș a fost centrul unei structuri politice locale, de la care majoritatea
istoricilor consideră că a plecat acțiunea de unificare a teritoriilor de la sud de Carpați.1
De ce oare anume de aici plecă acțiune de unificare, era acest loc un centru de
putere și cum anume îl putem identifica? Cele mai vechi urme de existență a unui centru
de locuire a datează dinainte de 1300. Unele săpături indica faptul că în prima fază de
evoluție din a doua parte a sec. al XIII-lea aici exista o biserică cu incintă proprie. Nu sa
putut stabili însă dacă aceasta făcea parte dintr-un complex mai larg sau avea vre-o
funcție militară, ce e drept aceste investigații nu au depășit aria curții domnești.
La Argeș se pare că și-a avut reședința Basarab I, menționat pentru prima dată
într-un act al regelui Ungariei, Carol Robert de Anjou, în 1324. Se știe însă că între rege
și voievod a izbucnit un conflict deoarece în izvoare el este numit sancte regis corone
infidelem. Argeșul(Curtea de Argeș) a fost menționată documentar prima dată însă de o
diplomă emisă de același Carol Robert în 1336, și se referă la expediția din 1330
dezvăluindu-ne că ostea regală ajunge „sub castro Argyas” sau „ante castrum Angyas”-
potrivit altei diplome din 1347 a lui Ludovic I. Ambele relatări ne duc cu gândul însă că
probabil aveau în vedere atât reședința lui Basarab I, cât și orașul-capitală.2
Cronicile Ţării Româneşti au o altă viziune faţă de începuturile oraşului.Înaintea
lui Basarab, ce nu este pomenit, Negru Vodă trece din Transilvania la sud de Carpaţi
(1290/1292). Lui i s-ar datora „facerea oraşelor” Câmpulung şi Argeş, unde ar fi ridicat
bisericile domneşti şi o curte (numai la Argeş). Informaţia transmisă de cronici confirmă

1
Rădvan Laurențiu, Orașele din Țările Române în Evul Mediu (sfârșitul sec.al XIII-lea-începutul
sec.al XVI-lea), Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași 2011, p.242
2
Poncea Traian-Valentin, Geneza Orașului Medieval Românesc Extra-Carpatic(secolele X-XV),
Editura BIBLIOTECA BUCUREȘTILOR, București 1999, p.5

1
 că la începutul sec. al XIV-lea numai Argeşul a fost reşedinţă a primilor domni ai ţării,
nu şi Câmpulungul. 3 Un document latin emis de cancelaria lui Vladislav I Vlaicu la 25
noiembrie 1369 consemnează Argeșul ca reședință a domniei, deci ca oraș, prin care
domnitorul poruncea tuturor catolicilor să primească cu cinste pe episcopul catolic ce
urma să vină în Țara Românească ca sufragan a lui Dimitrie, episcopul Transilvaniei,
menționa în eschatocol: ” Datum in Argyas, in nostra residentia, in festo beatae
Catharinae Vrginis et Martyris. Anno Domini M.CCC.LXIX (Dat în Argeș, reședința
noastră, în sărbătoarea fericitei Caterina fecioară și martiră, anul Domnului 1369).
Aceasta este unica mențiune „expressis verbis” a reședinței argeșene pe toată durata
secolelor XIV-XV.
Menționări despre Argeș (nu și despre existența Curții domnești de acolo) le fac
doua izvoare narative de la sfârșitul secolului al XIV-lea, în limbile latină („Itinerarium
de Brugis”-cca 1380-1390) sau germană (ca în relatarea pelerinilor Peter Sparnau și
Ulrich von Tennstadt din 1385: ”das Lant Walachei...Nerv”).4
Totuși oricât de veche ar fi așezarea cert este că la Argeș au rezidat toți domnii
pînă la Mircea cel Bătrân inclusiv, și tot aici s-a stabilit sediul Mitropoliei Țării
Românești (întâi episcopie, de pe la 1353-1354). Din timpul lui Mircea, știm că
domnitorii și-au schimbat treptat reședința spre Târgoviște. Domnii însă au rezidat
periodic la Argeș și în sec. al XV-lea, pentru ca în secolul următor, curtea să fie tot mai
rar vizitată.5

Sașii din Argeș

Despre stabilirea unui grup de sași în prima parte a sec. al XIV-lea aflăm în
izvoare mai târzii, Cum Argeşul este primul oraş din Ţara Românească pe drumul ce vine
de la Sibiu, nu este exclus ca de aici să fi provenit unii dintre saşii stabiliţi lângă curtea
domnului. Din punct de vedere religios, ei au fost puşi sub autoritatea episcopului
Transilvaniei. În 1369, Vladislav I se adresa catolicilor şi preoţilor lor, solicitându-le să
primească cu cinste pe sufraganul acestui episcop. În 1381, la Argeş se înfiinţează singura
episcopie catolică din Ţara Românească, dependentă de Arhiepiscopia de Kalocsa. În
fruntea ei s-au succedat mai mulţi episcopi, însă puţini au venit să îşi ia în primire

3
Rădvan Laurențiu, op.cit, p.243
4
Poncea Traian-Valentin, op cit, pp.5-6
5
Rădvan Laurențiu, op.cit, p.244

2
dioceza, la începutul secolului al XVII-lea, datorită scăderii numărului catolicilor, s-a
hotărât mutarea sediului de la Argeş la Bacău. Locul unde s-a aflat biserica saşilor nu a
fost localizat. Pavel Chihaia a avansat două propuneri de identificare: biserica Botuşari
sau biserica Sf. Nicolae din Târg, ambele aflate la mică distanţă de curte. Istoricii mai
vechi, precum Virgil Drăghiceanu sau Victor Brătulescu, considerau că biserica catolică
ar fi putut să se afle în locul unde acum stau ruinele bisericii Sân-Nicoară. Turnul
clopotniţă ataşat acestei biserici, după tradiţia arhitectonică occidentală, ar pleda în
favoarea acestei interpretări, însă cercetările arheologice din anii '70 nu susţin această
ipoteză. Aceste săpături sugerează existenţa mai multor faze de evoluţie pentru
monument, prima fază, în care turnul nu exista, datând din sec. al XIV-lea. Biserica ale
cărei ruine se văd şi astăzi ar fi mai târzie, iar turnul ce o însoţeşte ar fi ridicat, la rândul
lui, ulterior. O contribuţie a unor locuitori veniţi din Transilvania la „botezarea” lăcaşului
este susţinută de forma Nicoară a numelui bisericii, ce nu este specifică Ţării Româneşti,
ci unor regiuni din Maramureş şi nord-vestul Transilvaniei28. Confuze sunt şi afirmaţiile
primilor misionari catolici. În 1603, Bernardino Quirini transmite că sediul episcopiei
catolice fusese distrus din temelie, iar în 1623, Andrei Bogoslavič, fără să dea de înţeles
dacă a văzut într-adevăr biserica, scria că era închinată Sfintei Fecioare şi că era acoperită
cu plăci de aramă şi de plumb (potrivit lui, în acel loc ar fi fost şi sediul
episcopiei).Biserica ar fi fost luată între timp de ortodocşi, pentru că în oraş ar mai fi
rămas la acel moment doar 30 de case de catolici, fără preot. Preluarea fostei biserici
catolice de către ortodocşi a avut loc probabil în a doua jumătate a secolului al XVI-lea,
când numărul saşilor s-a redus simţitor, datorită Reformei. Importanţa şi rolul jucat la
Argeş de această comunitate nu trebuie judecat după informaţiile din secolele XVI-XVII,
care o surprind când era deja în curs de dizolvare sau asimilare.

Este posibil ca instalarea coloniştilor saşi să fi fost parte a unei locatio. Cum la
Argeş, cercetările arheologice sugerează existenţa unei reşedinţe locale înainte de
1290/1292, presupunem că nou-veniţii s-au stabilit lângă aceasta, dar şi lângă o mai
veche aşezare autohtonă. Ca şi în alte centre urbane, topografia oraşului poate furniza
argumente suplimentare în favoarea susţinerii unei astfel de ipoteze. Lateral de curte,
spre sud, se afla axa principală a oraşului, Uliţa Mare. Topografic, curtea era separată de
oraş printr-o mică vale, în care curgea un pârâu, imediat la sud aflându-se piaţa oraşului.
Plasarea pieţei şi a oraşului la sud de curte şi de acea vale ar susţine ipoteza existenţei
unui ansamblu aulic unic în zona bisericii domneşti – Sân Nicoară. De implantarea unui

3
 astfel de plan au fost probabil responsabili coloniştii veniţi de la nord de Carpaţi.
Identificarea locului bisericii lor ne-ar fi facilitat o mai bună înţelegere a modului în care
a evoluat aşezarea în prima ei perioadă de existenţă, însă, din păcate, acest lucru nu a fost
încă reuşit. S-au păstrat, indirect, fragmente din privilegiul pe care l-au primit şi care le
conferea un statut diferit de cel al autohtonilor. În primul rând, coloniştii au primit dreptul
de a-şi alege reprezentanţi proprii, care aveau iniţial autoritate numai asupra lor. Ulterior,
statutul privilegiat a fost extins şi asupra autohtonilor. Acest proces era cu siguranţă
încheiat pe la 1500, când judeţul şi pârgarii din Argeş apar menţionaţi. În primul act în
care sunt atestaţi, ei şi mai mulţi negustori şi orăşeni de vază confirmau sibienilor
apartenenţa unui locuitor la comunitatea lor. Oraşul avea sigiliu propriu; nu s-a păstrat
sigiliul folosit de comunitate până în jurul lui 1500, ci doar cel renovat în timpul lui
Neagoe Basarab, care are ca simbol o acvilă bicefală.

Economic, Argeşul era orientat mai mult spre comerţul cu Sibiu, fiind primul oraş
din Ţara Românească pe drumul care venea dinspre Transilvania, pe la Turnu Roşu, pe
valea Oltului şi prin Ţara Loviştei.

Deşi în secolele XIV-XV a fost unul din principalele oraşe ale Ţării Româneşti,
Argeşul a decăzut lent începând din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, fără a-şi mai
recăpăta vreodată strălucirea pe care a avut-o ca reşedinţă a ţării. Mutarea de aici a
sediului mitropoliei în timpul lui Neagoe Basarab (1517), impactul Reformei asupra
comunităţii catolice şi încetarea activităţii episcopiei (1519), lipsa atenţiei din partea
domnilor, scăderea nivelului comerţului cu Braşovul şi Sibiul, au dus la diminuarea
populaţiei.6

Probabil din cauza amplasării sale prea departe de rutele de aprovizionare a facut
ca Argeșul să nu mai fie considerat un centru favorabil pentru domnie, cât și din cauza
acelor domni care după ce Imperiul Otoman și-a extins dominația doreau să fie tot mai
aproape de puterea protectoare. Totuși Argeșul a rămas acel loc simbolic de unde a pornit
constituirea Țării Românești și acel loc unde își odihnesc somnul de veci voievozi și regi.

6
Ibidem, pp.245-248

4
 Cuprins
GENEZA ORAȘULUI ARGEȘ ..................................................................................................................... 1
SAȘII DIN ARGEȘ ........................................................................................................................................ 2

5
 Bibliografie

1. Rădvan Laurențiu, Orașele din Țările Române în Evul Mediu (sfârșitul

sec.al XIII-lea-începutul sec.al XVI-lea), Editura Universității „Alexandru
Ioan Cuza”, Iași 2011

2. Poncea Traian-Valentin, Geneza Orașului Medieval Românesc Extra-

Carpatic(secolele X-XV), Editura BIBLIOTECA BUCUREȘTILOR,
București 1999