Marcel Duchamp 

(n. 28 iulie 1887,Blainville-Crevon, 
Normandia Superioară, Franța – d. 2 octombrie 1968,
Neuilly-sur-Seine, Île-de-France, Franța) a fost un pictor francez
(cetățean american din 1955) format în mediul cultural efervescent
al Parisului de la începutul secolului al XX-lea, într-o familie cu
preocupări artistice. Duchamp lucrează în primii ani pânze de
influență impresionistă, pentru ca ulterior să fie asociat 
dadaismului și suprarealismului.
Din 1912 începe căutările care îl vor conduce spre ultimele
consecințe ale avangardei, deschizând drumul unor direcții ce-și
propun să atingă domeniul sugestiv intitulat antiartă (nonartă).
Plecând de la preocupările futuriștilor pentru redarea mișcării
lucrarea sa "Nud coborând o scară" (Nu descendant un éscalier),
(1912) în 1913 tinde spre abstracția completă, atinsă în marele
panou la Mariée Mise a nu par ses celibataires (1915-1923).
"Omul care a ucis pictura": retrospectivǎ Marcel Duchamp la Beaubourg
La Paris, Muzeul de artǎ modernǎ Georges Pompidou o vastǎ expoziţie în jurul artistului Marcel Duchamp, considerat pǎrintele artei
conceptuale. El mai este însǎ, potrivit multor istorici ai artei, şi omul care a "ucis pictura".
Nǎscut în Franţa, nu departe de Paris, în 1887, Marcel Duchamp încarneazǎ ideea de avangardǎ şi de revoltǎ artisticǎ dusǎ la extrem. El este
cel care declarǎ cǎ orice obiect industrial poate fi considerat o operǎ de artǎ, şi a fost de altfel primul care a expus obiecte "ready made" (gata
fǎcute), provocînd evident scandaluri antologice.
Expoziţia de la Beaubourg (sau Centrul Pompidou) îl ajutǎ pe vizitatori, prin intermediul a o sutǎ de exponate, sǎ înţeleagǎ modul în care a
navigat Marcel Ducham printre meandrele avangardei europene, începînd cu Dadaismul şi cu Suprarealismul, pentru a se stabili apoi în Statele
Unite unde a şi murit, naturalizat american, în 1955.
El s-a expatriat în Statele Unite chiar la începutul primului rǎzboi mondial, şi nu întîmplǎtor cele mai multe dintre lucrǎrile sale pot fi vǎzute în
Muzeul de artǎ modernǎ din Philadelphia.
Numeroase curente şi practici ale artei moderne vǎd în Marcel Duchamp un inspirator, un incitator, un deschizǎtor de drumuri. Este cazul cu
artiştii care se recunosc în arta minimalistǎ, în arta conceptualǎ, în arta corporalǎ ("body art"), în popart, în neodadaism sau în Op art sau în
cinetism. 
Un academician francez, Jean Clair, declarǎ într-un lung interviu publicat în suplimentul cultural al cotidianului Le Figaro cǎ Marcel Duchmap
este mai important decît Picasso. In mod paradoxal, însǎ, Marcel Duchamp a fost mai bine înţeles şi mai apreciat, dupǎ primul  rǎzboi mondial,
în Statele Unite decît în Europa. In 1977, de exemplu, spune Jean Clair, nimeni nu vorbea în Franţa despre Marcel Duchamp.
Din operele semnate de Marcel Duchamp la începutul secolului al XX-lea, şi expuse la Beaubourg, rezultǎ însǎ cǎ artistul, înainte de a "ucide"
pictura prin gesturi avangardiste, a fost un bun pictor şi a produs cîteva capodopere. Ceea ce nu l-a împiedicat sǎ treacǎ la un fel de cubism
impregnat de futurism şi sǎ propunǎ la o expoziţie la New York o pînzǎ total avangardistǎ şi insolitǎ, intitulatǎ "Nud coborînd o scarǎ". Prin
aceastǎ picturǎ el a provocat un şoc şi în acelaşi timp ea l-a fǎcut celebru. Al doilea sǎu gest explozif a fost cînd a propus, în 1917, tot la New
York, un simplu şi banal urinoar cumpǎrat dintr-un magazin, ca o operǎ de artǎ intitulatǎ "Fîntînǎ" şi semnatǎ R. Mutt.
Ultima mare retrospectivǎ Marcel Duchamp a putut fi vǎzutǎ la Paris cu 35 de ani în utmǎ, mai precis în 1977.  Ori, este interesant de constatat
cǎ între timp figura acestui mare provocator, care nu a fost un mare pictor ci un genial incitator la revolte artistice, figura sa deci a luat o tot
mai mare importanţǎ. In ciuda detractorilor sǎi care rǎmîn numeroşi, el a devenit un nume de referinţǎ, studiile despre Marcel Duchamp sunt
nenumǎrate iar obiectele create de el suscitǎ interesul tuturor marilor muezee de artǎ modernǎ din lume.
In Statele Unite Marcel Duchamp este considerat american, în Franţa el rǎmîne însǎ francez, şi cel mai important premiul francez pentru
creativitate artisticǎ poartǎ astǎzi numele lui Marcel Duchamp. Pentru cǎ el este, în primul rînd, simbol al creativitǎţii. Notez în treacǎ cǎ şi un
artist român, este vorba de Mircea Cantor, a fost recompensat acum cîţiva ani cu premiul Marcel Duchamp, ceea ce i-a permis tînǎrului creator
român sǎ aibǎ o expoziţiei personalǎ în acest rîvnit templu al artei moderne care este Centrul Georges Pompidou unde astǎzi poate fi vǎzutǎ
retrospectiva Marcel Duchamp.  
 
 
Bride - Marcel
Duchamp, American (born France), 1887 - 1968
Nude Descending a Staircase (No. 2)
b
1912Marcel Duchamp, (American (born France), 1887–1968)
Fintina
Artistul plastic Marcel Duchamp s-a născut la 28 iulie 1887, in Blainville-Crevon, Franţa, intr-o familie cu 6 copii. Are încă 3 fraţi pictori.

A invăţat la Liceul Corneille din Rouen, apoi s-a mutat la Paris si a studiat la Academia Julian. A desenat si vandut caricaturi, precum si picturi cubiste sau clasice si a inceput sa
foloseasca simbolurile si jocurile de imagini. În 1905 a început serviciul militar obligatoriu si a fost trimis sa lucreze la o tipografie din Rouen, unde a deprins tehnicile de
imprimare. A pictat in 1902 Peisaj din Blainville.
In 1908, cu ajutorul fratelui mai mare, Jaques Villon, deja membru al Academiei Regale de Pictura si Sculptura, Marcel Duchamp a avut prima expoziţie. A ezitat intre stiluri si
curente diferite, a făcut parte, alături de fraţii mai mari Jacques Villon si Raymond Duchamp-Villon din groupul cubist Puteaux, din care mai făceau parte artişti ca Fernand
Léger, Robert Delaunay, Albert Gleizes, Jean Metzinger.
In 1912 picta Nud coborând o scara, in 1913 realiza lucrarea Lanţuri de bicicleta, in care sugera mişcarea continua printr-un lanţ format din cifre, in maniera cubista, ca si
Jucătorii de şah, Râşnita de cafea. In 1913 a expus la New York Nud coborand o scara si a devenit celebru.
S-a mutat la New York în 1915, apoi a calatorit frecvent intre Franţa şi Statele Unite si a promovat avangarda pariziana si sculpturile prietenului sau Constantin Brâncuşi, a
devenit membru al grupului de artisti de la galeria de arta Stieglitz, care practicau anti-arta, in paralel cu miscarea dadaista de la Zurich. A lansat stilul ,,gata facut’’ in pictura
si sculptura, folosind obiecte banale cărora le dădea titluri care nu aveau nici o legatura cu utilizarea lor obişnuita. Trimitea in 1917 la Independent Show din New York
Fântâna, o lucrare semnata R. Mutt, care era un simplu pisoar si voia sa reprezinte arta, dar a fost considerata indecenta.
A realizat si fotografii, cea mai cunoscuta este Rrose Sélavy, joc de cuvinte de la expresia in franceza Eros, c’est la vie, in care era el insusi, travestit, dar si De ce nu stranuta
Rrose Sélavy?, care arata un termometru si cuburi de marmura aşezate într-o colivie. A publicat in 1917 articole in publicaţiile dadaiste The Blind Man si Rongwrong.
Si-a îndreptat atenţia apoi asupra şahului. Până in 1923 a lucrat la capodopera sa, La mariée mise à nu par ses cèlibataires, pictata pe sticla. S-a dedicat unor experimente
mecanice şi optice (filme), in 1920 a publicat cu pseudonimul Rrose Selavy jocuri de cuvinte in revista franceza Littérature.

In 1924 a apărut jucand sah cu artistul american Ray Man in scurt metrajul Entr’acte, realizat de René Clair.

A fondat împreuna cu Katherina Dreier si Ray Man Société anonyme, pentru propagarea artei moderne în America, din 1942 pana in 1944, împreună cu Max Ernst şi André
Breton a editat revista suprarealista VVV, în New York. Through the charm of his personality and his works Duchamp has exerted great influence on young American artists.

In 1955 a obţinut cetăţenia americana, a murit la 01 octombrie 1968, in Neuilly-sur-Seine, Franţa.

Pe scurt despre Marcel Duchamp:

Nume complet: Henri-Robert-Marcel Duchamp

Ocupatia: artist plastic
Data nasterii: 28 iulie 1887
Zodia: Fecioara
Locul nasterii: Blainville-Crevon, Franţa
Parinti: Eugene şi Lucie Duchamp
Frati: Jacques Villon- pictor, Raymond Duchamp-Villon- sculptor, Suzanne Duchamp-Crotti- pictor
Naţionalitate: franceza, americana
Data si locul decesului: 02 octombrie 1968, Neuilly-sur-Seine, Franţa

De ce este faimos Marcel Duchamp?

A fost un apreciat si prolific artist modern, a creat opere care se asociaza cubismului, dadaismului sau suprarealismului, a fost deschizător de drum pentru viitoarele stiluri,
minimalist, pop sau conceptualist.

De ce ne place Marcel Duchamp ?

A jucat şah din 1924 până la sfârşitul vieţii, in 1924 a apărut jucând şah cu artistul american Ray Man in scurt metrajul Entr’acte, realizat de René Clair
Fără Marcel Duchamp, considerat a fi unul dintre cei mai importanţi artişti avangardişti şi deschizători de drumuri ai artei moderne, probabil nu ne-
am întreba cum ar arăta Mona Lisa cu mustaţă şi barbă sau ce alte întrebuinţări ar putea avea o râşniţă de ciocolată.
O caracteristică distinctă a carierei artistului francez este subminarea tradiţionalului şi privirea producţiei artistice cu satiră. Duchamp spunea că umorul
trebuie să fie considerat o condiţie absolută în lucrările şi în viaţa lui. Acesta a implementat în mod conştient umorul pentru a-şi proteja lucrările de
capcanele prestigiului şi autoimportanţei.
Marcel Duchamp (1887-1968) a jucat un rol decisiv în evoluţia artei moderne. Până la Primul Război Mondial, acesta a respins operele mai multor artişti
contemporani ai săi şi le-a încadrat în ceea ce el numea „arta retinală”, menită doar să încânte privirea. În schimb, Duchamp vroia să „pună arta înapoi în
slujba minţii.”
Readymade-ul, cea mai şocantă invenţie a lui Duchamp, este în mod indiscutabil una dintre cele mai influente dezvoltări artistice ale secolului XX.
Readymade-ul era un simplu obiect de uz curent, ales de artist pentru a juca rolul unei opere de artă. Cu toate acestea, Duchamp nu privea lucrul său
cu obiectele readymade ca pe un experiment atât de radical, în mare parte, pentru că privea vopseaua ca pe un produs industrial.
În jurul anului 1910, Duchmp se îndepărtează de cubism şi începe să experimenteze elementele futuriste. Cea mai celebră lucrare a sa din această
perioadă este ”Nud coborând scara nr. 2”, în care artistul a captat şi fragmentat mişcarea unui nud coborând nişte trepte. Lucrarea a fost considerată ca
o trădare de către cubişti pentru că reuşeşte să combine angularitatea formelor cubiste dar şi dinamica mişcărilor specifice futurismului.
În 1913, Duchamp renunţă la pictura tradiţonală şi prezintă pentru prima dată un obiect banal, o roată de bicicletă, ca operă de artă. El a modificat-o,
montând-o pe un taburet şi a creat în acest fel conceptul de readymade. Duchamp a modificat obiectele produse în serie, astfel încât să nu mai fie doar
lucruri obişnuite. Le-a ataşat o semnătură şi un titlu. Cu ajutorul acestor lucrări, realizate mai întâi la Paris, apoi la New York, în 1915, a schimbat modul
de înţelegere a artei. Aceste lucrări au stat la baza dezvoltării ”artei găsite”.
Mona Lisa lui Leonardo da Vinci, repictată cu mustaţă şi barbă, cel mai cunoscut readymade realizat de acesta în 1930, este strâns asociată mişcării
dadaiste. Lucrarea este văzută ca un simbol al dadaismului, ca un ultim asalt asupra culturii burgheze. Lucrarea i-a inspirat pe dadaiştii berlinezi să
”îmbunătăţească operele Antichităţii”. Marcel Duchamp este cel care a pus bazele mişcării dada la New York.
Iniţial, atracţia „abstractului” părea de neoprit. Deziluzionaţi şi traumatizaţi de nesfârşitele lupte, artiştii au făcut front comun împotriva războiului. În
Berlin, Köln, Paris, Geneva şi New York s-au format centre dada, izvorâte de mişcarea dada, fondată în 1916, la Zürich. Artiştii s-au unit în lupta împotriva
clasei de mijloc, a militarismului şi a capitalismului. Dadaiştii şi-au creat un stil extrem de versatil.  
În cartea ”Dicţionarul Duchamp”, Thomas Girst trece în registru toate momentele de geniu şi nebunie ale lui Marcel Duchamp.  Artistul francez s-a opus
limitărilor filosofiei raţionale a lui René Descartes, dar s-a referit la filosofia lui ca la propria sa „minte Carthesiană” care „refuza să accepte orice şi
punea sub semnul întrebării totul”. Faptul că îşi punea mereu semne de întrebare în legătură cu orice, inclusiv cu opera lui, a pus bazele unui artist
inventator şi iconoclast, care a schimbat regulile jocului. Artistul Jasper Johns a scris despre opera acestuia că este „tărâmul unde limba, gândul şi
viziunea se influenţează una pe cealaltă.”
În 1942, Duchamp expune muzeul său portabil, „Cutie într-o valiză”, în care sunt strânse într-un format miniatural lucările şi numeroasele sale scrieri
teoretice despre artă.
După câte se ştie, Duchamp era un împătimit al ciocolatei. În apartamentul său din New York avea mereu pe pervaz bucăţi de ciocolată. Când îşi vizitează
părinţii în Rouen, Duchamp este fascinat de o râşniţă de ciocolată antică pe care a văzut-o în vitrina ciocolateriei E. Gamelin. Fermecat de precizia unei
măşinării atât de compleze, întâlnirea s-a dovedit a fi „cel mai important moment din viaţa mea” şi a devenit „un adevărat punct de plecare” pentru
lucrările viitoare.
Nud coborând o scară, nr. 2 - Nude Descending a
Staircase, No. 2
este un tablou din 1912 realizat de Marcel Duchamp. Opera este
considerată pe scară largă ca o Modernist clasic și a devenit unul dintre
cele mai faimoase ale timpului său. Înainte de prima sa prezentare la 1912 
Salon des Indépendants la Paris a fost respinsă de Cubisti ca și a fi Futurist.
A fost apoi expus cu cubisti la Galeriile Dalmau 's Exposició d'Art Cubista, la
Barcelona, ​20 aprilie – 10 mai 1912.[1] Pictura a fost ulterior prezentată și
ridiculizată, la 1913 Armory Show în New York.
Nud coborând o scară, nr. 2 a fost reprodus de Guillaume Apollinaire în
cartea sa din 1913, Les Peintres Cubistes, Méditations Esthétiques. Acum se
află în Louise și Walter Arensberg Colecția de Muzeul de Artă Philadelphia.
Munca, un pictura in ulei pe pânză cu dimensiuni de 147 cm × 89,2 cm
(57,9 in × 35,1 in) în portret, se pare că apare o figură care demonstrează o
mișcare abstractă în ocre și maro. „Părțile corpului” distincte ale figurii
sunt compuse din cuibărite, conic și cilindric elemente abstracte,
asamblate în așa fel încât să sugereze ritmul și să transmită mișcarea figurii
fuzionând în sine. Contururile întunecate limitează contururile corpului în
timp ce servesc ca liniile de mișcare care subliniază dinamica figurii în
mișcare, în timp ce arcurile accentuate ale liniilor punctate par să sugereze
o mișcare pelviană de împingere. Mișcarea pare să fie rotită 
în sens invers acelor de ceasornic de la stânga sus la colțul din dreapta jos,
unde gradient din secvența aparent înghețată corespunzătoare din partea
dreaptă jos la stânga sus întuneric, respectiv, devine mai transparent, a
cărui decolorare este aparent menită să simuleze secțiunea „mai veche”. La
marginile imaginii, pașii sunt indicați în culori mai închise. Centrul imaginii
este un amalgam de lumină și întuneric, care devine mai stârnit
apropiindu-se de margini. În general cald, monocrom luminos paletă
 variază de la ocru galben la tonuri întunecate, aproape negre. Culorile
sunt translucide. În partea din stânga jos, Duchamp a plasat titlul „NU
DESCENDANT UN ESCALIER” cu majuscule, care poate fi sau nu legat de
lucrare. Întrebarea dacă figura reprezintă un corp uman rămâne fără
răspuns; cifra nu oferă indicii despre vârsta, individualitatea sau caracterul
său, în timp ce genul „nu” este masculin.
Frații lui Duchamp, Jacques Villon și Raymond Duchamp-Villon, trimis de comitetul suspendat, i-a cerut să
retragă voluntar tabloul sau să picteze peste titlu și să-l redenumească altceva. Potrivit lui Duchamp, cubisti
precum Albert Gleizes a descoperit că nudul său nu era întru totul în concordanță cu ceea ce cercetaseră
deja [] Comitetul suspendat s-a opus lucrării, a subliniat Duchamp, pe motiv că avea „prea mult titlu literar”

și că „nu pictezi un nud coborând pe o scară, e ridicol ... un nud trebuie respectat " Se credea, de
asemenea, că nudul descendent s-a apropiat prea mult de influențele italianului Futurism. desi 
Secțiunea d'Or Cubiștii au tolerat și chiar s-au bucurat de prezența artiștilor străini (de exemplu, 
Constantin Brâncuși, František Kupka, Alexander Archipenko, Amedeo Modigliani și Joseph Csaky ), cubiștii
francezi au ținut ușa ferm închisă influenței tendințelor străine. În luna februarie 1912, la Galerie a avut loc
la Paris o mare expoziție futuristă Bernheim-Jeune. Ulterior, Duchamp a negat influența futuristă, susținând
că distanța dintre Paris și Italia este prea mare pentru a putea avea loc influențe durabile.
Într-un interviu cu curatorul muzeului Katherine Kuh, Marcel Duchamp a vorbit despre al său Nud coborând
o scară și relația sa cu futurismul și studiile de mișcare fotografică ale lui Muybridge și Marey: În 1912 ...
ideea de a descrie mișcarea unui nud care coboară la etaj, păstrând în același timp mijloace vizuale statice
pentru a face acest lucru, m-a interesat în special. Faptul că văzusem cronofotografii de scrimari în acțiune
și cal galopând (ceea ce astăzi numim fotografie stroboscopică) mi-a dat ideea pentru Nud. Nu înseamnă că
am copiat aceste fotografii. Futuriștii erau interesați, de asemenea, de aceeași idee, deși eu nu am fost
niciodată futurist. Și, desigur, filmul cu tehnicile sale cinematografice se dezvoltă și atunci. Întreaga idee a
mișcării, a vitezei, era în aer. Duchamp a amintit mai târziu despre relația dintre mișcare și nudul său:
Scopul meu a fost o reprezentare statică a mișcării, o compoziție statică a indicațiilor diferitelor poziții luate
de o formă în mișcare - fără nicio încercare de a da efecte cinematografice prin pictură. Reducerea unui cap
în mișcare la o linie goală mi s-a părut apărabilă Și în ceea ce privește petiția formulată de comitetul
suspendat al independenților:
Nu le-am spus nimic fraților mei. Dar m-am dus imediat la spectacol și mi-am dus tabloul acasă într-un taxi.
A fost într-adevăr un moment decisiv în viața mea, vă pot asigura. Am văzut că nu aș fi foarte interesat de
grupuri după aceea. În ciuda controversei - dacă a fost văzută ca atare în acel moment sau nu - lucrarea a
fost prezentată cu titlul său original la Salon de la Secțiunea d'Or, Galerie de la Boétie, octombrie 1912, și cu
același grup de artiști care au expus la Indépendants. Opera sa a apărut și în ilustrațiile din Du "Cubisme", și
a participat la La Maison Cubiste (Casa Cubistă), organizat de designer André Mare pentru Salon d'Automne
 din 1912 (la câteva luni după Indépendants). „Impresia este”, scrie istoricul de artă Peter Brooke, „tocmai
pentru că a dorit să rămână parte a grupului, a retras tabloul și că, departe de a fi tratat greșit de grup, i s-a
acordat o poziție destul de privilegiată , probabil prin patronajul Picabiei ".[16]
S-a susținut (de alții) că Duchamp nu i-a iertat niciodată fraților și foștilor colegi pentru cenzurarea operei
sale.[2]
[1

.[13][14]
[11][12]
Pictura a fost expusă pentru prima dată la Galeriile Dalmau, Exposició d'Art
Cubista, Barcelona, ​1912.[17] Duchamp a trimis ulterior pictura în 1913 
Armory Show în New York, unde americanii, obișnuiți cu arta naturalistă, au Fântâna
fost scandalizați. Pictura, expusă în „camera cubistă”, a fost trimisă cu care
titlul Nu descendant un escalier,[18] a fost listat în catalog (nr. 241) cu titlul
francez.[19] O carte poștală tipărită pentru ocazie a arătat pictura pentru coboară o
prima dată cu traducerea în limba engleză Nud coborând o scară.[20]  scară, nr.
Julian Street, critic de artă pentru New York Times a scris că lucrarea
seamănă cu „o explozie într-o fabrică de șindrilă”, iar desenatorii au satirizat 2 (2018),
piesa. A apărut zeci de parodii în anii care au urmat. [21] O lucrare utilizează
intitulată Mâncare coborând o scară a fost expus la un spectacol care
parodia cele mai scandaloase lucrări de la Armory, desfășurându-se imagini
concomitent cu spectacolul de la The Lighthouse School for the Blind. repetate
În American Art News, au existat premii oferite oricui ar putea găsi nudul.
După ce a participat la Armory Show și văzând nudul lui Marcel Duchamp, ale
președintele Theodore Roosevelt a scris: „Faceți poza care dintr-un anumit sculpturii
motiv se numește„ Un bărbat gol coborând scările ”. Există în baia mea un
covor navajo foarte bun care, la orice interpretare adecvată a teoriei cubiste , lui Marcel
este o imagine mult mai satisfăcătoare și decorativă. Acum, dacă, dintr-un Duchamp
motiv de neîncercat, i s-ar potrivi cuiva să numească acest covor o imagine de,
să zicem, „Un om bine îmbrăcat care urcă o scară”, numele s-ar potrivi din 1917,
faptelor la fel de bine ca și în cazul imaginii cubiste a „Omului gol care coboară
scările”. Din punct de vedere al terminologiei, fiecare nume ar avea orice
merit care se însușește într-o tensionare destul de ieftină după efect; și din
punctul de vedere al valorii decorative, de sinceritate și de merit artistic,
covorul Navajo este infinit în fața imaginii.  În timpul Armory Show, tabloul a
fost cumpărat de avocatul din San Francisco și dealerul de artă Frederic C.
Torrey, care l-a agățat în casa sa din Berkeley. În 1919, după ce a comandat o
copie completă a operei, Torrey a vândut originalul către 
Louise și Walter Conrad Arensberg.[25] În 1954 a intrat în colecția 
Muzeul de Artă Philadelphia ca moştenire din Arensberg. Acolo este afișat ca
parte a colecției permanente alături de studii preliminare și o copie ulterioară
de Duchamp
Unul dintre spiritele inovatoare ale picturii secolului XX a fost artistul francez Marcel Duchamp. Acesta a deschis calea pentru pop art și op-art odată cu celebra sa lucrare cubistă „Nud
coborând o scară, nr. 2”, prin readymade-urile sale și prin contribuțiile aduse mișcării cunoscute drept dadaism.Marcel Duchamp s-a născut în Blainville, Normandia, Franța, la 28 iulie
1887. Marcel a fost unul dintre șase copii, patru dintre aceștia devenind artiști. Marcel Duchamp a plecat la Paris în 1904 și a început să creeze benzi desenate.A trecut rapid prin tendințele
de la acea vreme (postimpresionism, fovism și cubism), astfel producând în 1911 „Portretul”, prima sa lucrare cubistă.Momentul care a marcat sfârșitul interesului său pentru picturăPictura
„Nud coborând o scară, nr. 2” a fost trimisă la ediția 28 a expoziției Salon des Indépendants în 1912, însă a fost refuzată. În următorul an, Duchamp a trimis-o la expoziția Armory din orașul
New York, acolo unde a stârnit un adevărat scandal. A fost considerată o bătaie de joc și a marcat sfârșitul interesului artistului pentru pictură.Lucrarea readymade „Fântâna” a lui Marcel
Duchmap, un pisoar semnat R. Mutt. Sursa foto: ProfimediaÎn următorii 10 ani, Marcel Duchamp și-a petrecut mare parte din timp cu o construcție, „Marea sticlă” sau „Mireasa dezbrăcată
de înșiși celibatarii ei”, pe care a lăsat-o în cele din urmă neterminată. În acea perioadă, Marcel Duchamp a produs readymade-uri, începând în 1913 cu „Roată de bicicletă”, care era pur și
simplu o roată de bicicletă. Duchamp s-a mutat la New York în 1915 și a fost primit cu brațele deschise, scrie Britannica.Marcel Duchamp a schimbat artele vizuale, dar și gândirea
artistuluiChiar și așa, artistul tot nu picta și se devotase șahului. A continuat să fie interesat de arta suprarealistă, construind un tavan cu saci de cărbune pentru o expoziție la Paris în 1938 și
o încăpere de ploaie pentru o altă expoziție în 1947.Totuși, noua sa atitudine față de artă și societate, departe de a fi negativă sau nihilistă, a deschis calea pentru pop art și op-art, precum și
multe alte mișcări dezvoltate de artiști mai tineri. Marcel Duchamp a schimbat artele vizuale, dar și gândirea artistului. Cele aproximativ 20 de pânze și construcții din sticlă au fost vândute
prietenilor apropiați și donate Muzeului de Artă din Philadelphia, acolo unde mare parte din arta sa este adunată. Marcel Duchamp a murit la Neuilly, în apropiere de Paris, la 2 octombrie
1968. Deși alte nume—în special Picasso—sunt recunoscute de publicul larg ca aparținând marilor artiști ai secolului XX, profesioniștii artei îl consideră pe Marcel Duchamp (1887–1968)
drept cel mai important artist al veacului trecut. De la vârsta de 25 de ani și până la decesul său, la 81 de ani, Duchamp a dezvoltat un set de teorii radicale care au redefinit efectiv arta ca
praxis contemporan. A murit pe 2 octombrie 1968, la New York, acolo unde trăise mare parte a vieții după ce părăsise Franța în timpul celor două conflagrații mondiale.Deoarece a trăit o
viață atât de lungă, Marcel Duchamp a fost nevoit să reconcilieze propriile inovații artistice cu o cunoaștere mai intimă, dacă nu a îmbătrânirii însăși, măcar a relației dintre artist și audiența
sa prezentă, pe de-o parte, și posteritate, pe de alta.Spre deosebire de Pablo Picasso, contemporanul său mai faimos, Duchamp a optat pentru un punct de vedere teoretic riguros. Picasso a
atins o faimă aproape universală și o avere considerabilă, în vreme ce Duchamp a fost dependent financiar întreaga sa viață. Chiar în sânul lumii artistice, prima achiziție a vreuneia din
operele sale de către o colecție publică franceză s-a petrecut abia în 1954, când artistul avea deja 67 de ani. Prima lui retrospectivă a avut loc în 1963, la vârsta de 76 de ani, la Muzeul de
Artă Pasadena din California. Iar prima monografie Duchamp a apărut în 1959, scrisă de Robert Lebel, pe când artistul avea 72. Cu toate acestea, Duchamp avea să mărturisească într-un
interviu din 1971 că faima nu este importantă: „spectatorul postum este cel care contează”.
Marcel Duchamp a început să se adreseze acestui public suprem (publicul posterității) foarte devreme în carierea sa, supraveghind ca operele lui de bază să intre în din ce în ce mai puține
colecții (cel mai probabil doar în cele ale prietenilor săi apropiați, cuplul Walter Conrad și Louise Arensberg) și doar cu promisiunea acelor colecționari de a dona, finalmente, operele
Muzeului de Artă din Philadelphia. Nu putem scăpa de această impresie că artistul a țintit mereu un public ideal, disprețuindu-l pe cel imediat, care vine, te acceptă, acaparează și umple de
succes. Din momentul în care întors spatele lumii artistice convenționale, cariera lui Duchamp a continuat să fie consistentă în raport cu acest crez.Lungul său drum a început practic în 1912,
odată cu capodopera Nude Descending a Staircase, care l-a și plasat în primele rânduri ale unei generații de avangardă ce explora încă realitățile subiective ale cubismului. Opera a atras
batjocură în presă, însă în astfel de cazuri, atunci ca și acum, artistul a devenit faimos. În pofida acestui tip de atenție, după Primul Război Mondial, atitudinea lui Duchamp față de procesul
artistic s-a schimbat, iar tiparul său de carieră s-a depărtat considerabil de al lui Picasso. Natura politică a proceselor artistice a început să fie abordată odată cu mulți artiști ai epocii, în
special suprarealiștii. Din acest moment înainte, opera lui Marcel Duchamp avea să anticipeze într-un mod remarcabil ceea ce azi se cheamă teoria postmodernă. Altfel spus, înțelegerea
artei nu doar ca lume izolată a culorilor, liniilor și formelor, ci ca parte integrantă din construcția socio-politică a societății.Curajul care i-a trebuit lui Duchamp să-i „dezamăgească” pe cei ce îl
așteptau să evolueze într-un artist „matur” producând mecanic obiecte de artă predictibile reprezintă primul semn al refuzului său de a împlini așteptările culturale proiectate asupra
bătrânului artist. Singurul filosof pe care l-a recunoscut vreodată ca influență a fost un german de secol XIX pe nume Max Stirner, precursor al nihilismului, existențialismului, anarhismului și
postmodernismului. În fapt, Stirner a fost un hegelian care a folosit dialectica pentru a-și dezvolta propriile teorii asupra unui destin individual lăsat la mâna constrângerilor politice și sociale.
Pentru tânărul Duchamp, impactul a inclus, probabil, negarea oricărui sistem filosofic și plăcerea respingerii sistematizării.
Au existat multe alte ținte ale de-acum „privatizatului” Duchamp, care i-au și construit, de fapt, legenda, în mod ironic după moartea sa și redescoperire: dragostea lui pentru șah,
numeroasele alter ego-uri, obsesivele lui jocuri de cuvinte, interesul pentru ideea unei a patra dimensiuni. Alter ego-ul său feminin Rrose Sélavy, de pildă, anticipează natura construită a
identității sexuale pe care o investighează azi feminismul și literatura LGBTQ.În cele din urmă, opoziția viață–moarte este și ea confruntată și negată. Epitaful lui Duchamp, D’ailleurs, c’est
toujours les autres qui meurent, o referință calambur la cei din mormintele de lângă el, devine o sugestie că, odată cu înțelepciunea și, prin extensie, prezența sa, el există. Evident, nu putem
ști și asista cu adevărat decât la moartea celorlalți. Această „golire” tombală a lui Duchamp rimează teribil cu ultima sa capodoperă, descoperirea postumă Étant donnés (sau Given). Artistul
lucrase la ea vreme de 20 de ani (1946–1966) și într-un secret total. Avea să fie asamblată cu trudă doar după moartea acestuia și bazat pe indicațiile pe care le lăsase. Așa cum s-a întâmplat
și cu alte opere de-ale sale, Étant donnés a născut o nouă formă de artă: instalația, o sculptură care necesită participarea activă a corpului privitorului și care conține elemente arhitecturale.
Se prea poate să fi fost vorba de un nou gest de curaj. Nedivulgându-și opera înainte să moară, Duchamp i-a înfrânt pe toți cei care i-ar fi contestat opțiunile profesionale în timpul vieții.
Odată cu Étant donnés, anii de aparentă inactivitate s-au dezvăluit a fi o strategie conștientă de a pune la treabă, în folosul redefinirii productivității, perfecționismul și introspecția. Din acest
punct de vedere, ultima capodoperă a lui Marcel Duchamp conține trupul despre care epitaful său pretinde că-i lipsește din mormânt...
Nǎscut în Franţa, nu departe de Paris, în 1887, Marcel Duchamp a fost un nume-etalon al
avangardei europene, începînd cu dadaismul şi cu suprarealismul, având o influență
fundamentală asupra dezvoltării artei conceptuale. 
La un an după moartea artistului, Muzeul din Philadelphia prezintă un mare proiect ţinut
secret de Duchamp. Spectatorul era obligat să privească printr-un vizor făcut într-o pereche
imensa de usi de lemn, descoperind un manechin-femeie, in marime naturala, așezat pe un
aşternut de crengi. În mână ţinea o lampă de gaz care lumina un peisaj cu o cascadă
Dintre toate operele sale de arta șocante, aceasta atinge apogeul, prin senzatia palpabila de
violare a intimitatii, de voyeurism. Încă o dată, artistul care renuntase oficial la artă pentru
șah, cu 40 de ani in urma,  afirma post mortem ideea care l-a călăuzit în viaţă: libertatea
nelimitată