Castelul Miclauseni, o frumusete

blestemata

Castelul Miclauseni a
sfidat timpul, pastrandu-si farmecul si eleganta

Situat la 65 de kilometri de Iasi, Castelul Miclauseni a supravietuit timpului, ramanand un martor tacut al fascinantei
epoci boieresti.

Castelul Miclauseni a sfidat timpul, pastrandu-si farmecul si eleganta

Construit intre anii 1880-1904 de Gheorghe Sturdza pe locul unui vechi conac boieresc, Castelul Miclauseni ( Palatul Sturdza)
reprezinta o adevarata bijuterie arhitectonica in stil neogotic. Incidentele dramatice care i-au marcat istoria i-au adus si denumirea
de “castelul blestemat”. Devastat de incendiu, distrus de soldatii rusi care s-au adapostit aici in timpul Primului Razboi Mondial,
palatul este in acest moment in proces de restaurare.

Cadou de nunta
 Decoratiunea murala a castelului a fost realizata de arhitectul Iulius
Reinecke
Se spune ca George Sturdza a ridicat castelul ca dar pentru sotia sa Maria, mai tanara cu 11 ani decat el. Constructia s-a realizat
dupa planurile arhitectilor Iulius Reinecke si I. Grigsberg. Decoratia murala a castelului in stilul Art Nouveau a fost realizata de
arhitectul Reinecke, ajutat probabil chiar de catre Maria Sturdza, care era o talentata pictorita.

Membrii familiei Sturdza au fost inmormantati in apropierea

palatului
Ea ilustrase, de altfel, multe din poeziile lui Vasile Alecsandri, vecin si prieten apropiat al familiei Sturdza. Ornamentele exterioare,
care se mai pastreaza si astazi, abunda in embleme inspirate din blazonul familiei Sturdza. Mobilierul rafinat, scara din marmura de
Dalmatia, parchetul cu intarsii din esenta de abanos si paltin, la care s-au adaugat colectia de carti, tablourile, busturile din
marmura de Cararra au desavarsit interiorul splendid al castelului.

Spital, depozit de explozibil si camin

Scara interioara a fost confectionata din marmura de Dalmatia

In timpul Primului Razboi Mondial, Ecaterina Sturdza (fiica lui George si a Mariei) transforma castelul in spital militar, Ecaterina
insusi ajutand la ingrijirea ranitilor.
Tot in aceasta perioada, castelul a fost vizitat de George Enescu, care a concertat printre paturile cu raniti. Ocupat de soldati intre
anii 1944-1945, palatul a fost devastat, mobilierul, cartile, fiind furate sau distruse. Odata cu venirea comunistilor, castelul a fost
transformat in depozit militar de explozibil ca mai apoi, intre anii 1960-2001 in palat  sa functioneze in adapost pentru copiii cu
probleme mintale. Aflat in proces de resturatie, Palatul Sturdza isi pastreaza in continuare misterul si frumusetea.

Castelul Sturdza de la Miclauseni, cunoscut şi sub denumirea de Palatul Sturdza, este un castel în stil neogotic construit
între anii 1880-1904 de către Gheorghe Sturza şi soţia să Maria, în satul Miclauseni, la o distanţă de 20 km de Român şi 65
km de municipiul Iaşi. În prezent, se află în proprietatea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi este inclus pe Lista
monumentelor istorice din judeţul Iaşi din anul 2015, având codul cod LMI IS-ÎI-m-B-04199.02, că parte a ansamblului
Mănăstirea Miclauseni. Ansamblul este format din 3 monumente:

Biserica "Sf. Voievozi", "Bună Vestire" - datând din 1787 şi având codul IS-ÎI-m-B-04199.01
Castelul Sturza - datând din secolul al XVII-lea, reclădit în 1752 şi în secolul al XIX-lea şi având codul IS-ÎI-m-B-04199.02
Parcul - datând din secolul al XIX-lea şi având codul IS-ÎI-m-B-04199.03.

Istoric
Conacul iniţial

Castelul Sturdza de la Miclauseni.

În jurul anului 1410, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a dăruit vornicului Miclaus (1380-1440), membru în Sfatul
Domnesc, o moşie întinsă, situată în apropierea de Lunca Siretului. Moşia a devenit cunoscută sub denumirea de
Miclauseni, după moartea vornicului. La 25 aprilie 1591, urmaşii vornicului Miclaus au vândut moşia către vistiernicul
Simion Stroici (1550-1623). Satul acesta i-a fost întărit acestuia în 1598.
La începutul secolului al XVII-lea, vistienicul Simion Stroici a construit aici un conac ale cărui ruine se mai puteau încă
vedea la începutul secolului al XX-lea. 
Printr-un testament din 5 iunie 1622, vistiernicul Simion Stroici a lăsat moştenire satul Miclauseni "Lupului Prajascului şi
nepoatei mele Saftei, şi fiului meu, la Gligorie, cu heleştee şi cu prisăci şi cu tot venitul, pentru că i-am luat spre dânşii că
să-mi fie ei ficiori de suflet". La sfârşitul secolului al XVII-lea (în 1697), urmaşii lui Lupu Prăjescu, neavând urmaşi, au lăsat
domeniul fraţilor Ioan şi Sandu Sturdza, cu care se înrudeau.
La dată de 19 aprilie 1699, fraţii Sturdza şi-au împărţit între ei averile, moşia Miclauseni revenindu-i lui Ioan Sturdza. Pe
moşie locuiau şi munceau ţărani clăcăşi şi ţigani vatrasi robi, care şi astăzi poartă nume de meserii: Bucataru, Muraru,
Pitaru, Curelaru, Mindirigiu, Bivolaru, Surugiu, după cum scrie Costin Merişca, în lucrarea "Castelul Miclauseni în cultură
română" (Ed. "Cronică", Iaşi, 1996).  Locuitorii satului Miclauseni trăiau în bordeie sărăcăcioase pe moşia boierului şi pe
gârlă din preajma parcului boieresc.

Construirea castelului
Dornic să refacă clădirea conacului, George Sturdza a vândut câteva păduri şi a luat un împrumut de 100.000 de lei de la
Societatea de Credit Funciar Român, punând că gaj moşia Miclauseni. El trebuia să-şi achite datoriile în monezi de aur.
Între anii 1880 şi 1904, George Sturdza a construit pe amplasamentul vechiului conac un frumos palat în stil neogotic
târziu, fiind o copie a castelelor feudale apusene şi amintind de Palatul Culturii din Iaşi, dar şi de Palatul Domnesc din
Ruginoasa. Planurile construcţiei au fost realizate de arhitecţii Iulius Reinecke şi I. Grigsberg. Pe pereţii construcţiei se află
următoarea inscripţie: „Casă ridicată aici de strămoşul Ioan 1752, sub Matei Ghica Principe, adăugându-se de către
Dimitrie biserica şi grajduri, sub Ioan Sandu Sturza Principe, mărită şi înconjurată cu grădini de Alexandru şi Ecaterina
părinţi, sub Mihail Grigore Sturza Principe, fiind adăugat manej în anul de la Hristos”.  
Castelul adăpostea o colecţie valoroasă de cărţi şi documente, de costume medievale, de arme, bijuterii, tablouri, busturi
din marmură de Cararra, argintărie, dar şi piese arheologice, numismatice şi epigrafice de mare valoare. Numai colecţia de
cărţi numără 60.000 de exemplare, multe din ele fiind ediţii princeps sau rarisime.
Singurul copil al lui George Sturdza şi al Mariei Ghica a fost o fiica, Ecaterina. Ea s-a căsătorit în anul 1897 cu Şerban
Cantacuzino, dar nu a avut copii. Soţul ei a murit în 1918, Ecaterina Cantacuzino rămânând văduva de tânăra. Ea l-a înfiat
pe vărul ei, Matei Ghica Cantacuzino, dar acesta nu s-a dovedit interesat de moşie, emigrând în Occident în timpul celui
de-al doilea război mondial. 
În anul 1907, sub influenţă răscoalelor ţărăneşti din acel an, ţăranii din Miclauseni şi Butea s-au adunat în grupuri,
îndreptându-se spre castelul Sturzestilor, la poartă de la răsărit a castelului şi cerând să discute cu boierul. Acesta le-a
ascultat doleanţele şi a poruncit unui slujbaş să noteze cât pământ doreşte fiecare. Apoi le-a spus să meargă acasă că vor
primi pământul dorit .
În timpul primului război mondial, castelul a adăpostit un spital militar, iar Maria Ghica şi Ecaterina Cantacuzino au ajutat
răniţii că infirmiere. Marele compozitor George Enescu a vizitat castelul, concertând printre paturile cu răniţi. În anul 1921,
prin Legea agrară, ţăranii de pe moşia Miclauseni au fost împroprietăriţi cu aproape 1.700 de hectare de pământ, parcelate
în 810 loturi.
Pentru o lungă perioada, de administrarea castelului s-a ocupat Ecaterina Cantacuzino, fiica lui George Sturdza şi soţia lui
Şerban Cantacuzino.
În anul 1944, din cauza apropierii frontului, palatul a fost părăsit de Ecaterina Cantacuzino, care a luat cu ea odoarele
bisericii construite de marele logofăt Dimitrie Sturza la 1823.  Ea a refuzat iniţial să evacueze biblioteca de mare valoare pe
care o adăpostea castelul, predând ulterior Episcopiei Romanului două inventare ale bibliotecii. În iarnă anului 1944, au
staţionat în castel prizonieri nemţi. Castelul a fost devastat de soldaţii ruşi care au folosit multe cărţi valoroase pe post de
combustibil în sobe, vânzând alte volume unor magazine din Târgu Frumos, unde erau folosite pentru împachetarea
mărfurilor. Pe lângă cărţi, au dispărut din castel piese de mobilier şi cea mai mare parte din colecţiile familiei Sturdza.
O parte din cărţile rămase au fost strânse de Jacob Popper şi Jean Ackerman, care le-au încărcat într-un camion al
Apărării Patriotice şi le-au luat din castel cu scopul de a le proteja.  Unele volume au fost depuse la sediu ARLUS din Iaşi,
a două parte au fost vândute Bibliotecii Centrale Universitare şi a treia au fost scoase din ţară. Volumele salvate de
Ecaterina Cantacuzino şi pe care le predase Episcopiei Romanului, au fost ulterior donate acesteia.

Refacerea castelului
În anul 2001, castelul a fost retrocedat Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. La 13 octombrie 2001, Centrul de Plasament s-a
mutat în satul Cozmeşti din comună Stolniceni-Prăjescu.
În anul 2003, regizorul Sergiu Nicolăescu a turnat câteva scene din filmul "Orient Express" la castelul de la Miclauseni.  
Prin Hotărârea Guvernului nr. 1170 din 2 octombrie 2003 s-a stabilit, printre altele, realizarea unor reparaţii de urgenţă la
Castelul Sturdza (satul Miclauseni),
Blazon
 a unor lucrări de peisagistică în zonele adiacente. În anul 2004, obţinând o finanţare de la Banca Mondială, în valoare de
aproximativ 2,4 milioane de lei (adică 685.700 euro), Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a început restaurarea castelului şi a
dependinţelor. 
S-au efectuat lucrări de consolidare şi restaurare a clădirii şi dependinţelor, apoi au fost executate lucrări generate de
infiltrarea apei subterane. Au fost reconstituite după fotografii elementele decorative pierdute mai mari sau mai mici.
Piesele de mobilier din lemn, în special uşi, ferestre, lambriuri, scări interioare din lemn şi parchetul original au fost
restaurate şi conservate în anii 2003-2005.
Lucrările de restaurare nu au fost finalizate în totalitate. Mitropolia Moldovei intenţionează să organizeze aici un complex
muzeistic şi un centru de conferinţe, celelalte clădiri urmând să adăpostească un centru de zi pentru persoane vârstnice şi
un centru de pelerinaj. Una dintre clădiri a devenit deja atelier de pictură, atunci realizându-se icoane şi ouă încondeiate.
Pietre cu inscripţii
Într-o încăpere de la parterul aripii de est a castelului se află încastrate în zid mai multe pietre cu inscripţii în diferite limbi
(latină, slavonă, arabă, română).
În stânga intrării în încăpere se află încastrată o piatră cu următoarea inscripţie în limba latină: "Prosapias veteres non în
parietibus incisis, sed aris focis. Sacrisque cultis continuanda atque genuină probanda. MCMVIII"
Pe pietrele încastrate în pereţi se află următoarele inscripţii:

-inscripţia de pe pisania vechii biserici construite de vel-vornicul Ioan Sturza. Această este în limba română cu caractere
chirilice: "Această sfânta beserică întru care se praznueste seborul sfinţilor celor fără de trup îngeri Mihail şi Gavriil care
din temelie sau ziditu de dumnealui Ioan Sturze vel-vornic fiul Sandului Sturze vel-logofatu la leat 1782".
-o inscripţie în limba latină: "Alexander Demetrius pater cu consorte Catherina (stirpe nostra Ruginosensi) 1809-1848-1865
et filii Demetrius, Mathaeus, Georgius, una cum sororibus Helena, Zoe, Roxandra. Eodem traditionibus spiritu incepta
prosequiiti, amorem continuaverunt. adornaverunt MDCCCXXX - MDCCCLXIII".
-o inscripţie în limba latină: "Ardentisimo desiderio nihil nobis potius quam ut posteri, dilectisima filia Catharina una cum
consorte Serbano (gente Cantacuzeno Florestiensium) nec non una cuum filio adoptivo Mathaeo eodem spiritu afflatu loco
aris focis sacris colendis amorem impendentes prosequuntur vivant, floreant, crescant".
-o altă inscripţie în limba latină: "Iohanes Sandus atavus fundator et parens locis hujus domusque cultus quo ex tempore
nostrarum rerum familiarum catenă continuată, traditionibus firmata, sacris penatibus corroborata MDCL - MDCCL *
Demetrius Iohanes avus una cum filiis Theodorus Constantinus (ejusque filius Demetrius) germanorumque fratrum natu
minor Alexander locum focum sacră amoris zelo continuaverunt MDCCL - MDCCCXLVIII".

 
Aflat în proprietatea Mitropoliei Moldovei şi Buvocinei, castelul Sturdza a fost redeschis circuitului turistic în 2014, după 10
ani de restaurări. Lucrările nu au fost însă complet finalizate, Mitropolia sperând în strângerea de fonduri din taxele
percepute vizitatorilor.

Taxe de intrare : adulţi 12 lei, elevi şi studenţi 3 lei, pensionari 6 lei.

Program de vizită: marţi-vineri, 9-16; sâmbătă şi duminică, 13-17
Adresa: comună Miclauseni, jud Iaşi