Obiective turistice

1.Turnul Dogarilor

Realizarea acestei fortificații, începută în anul 1465, a presupus un uriaș efort

financiar și contribuția susținută a locuitorilor orașului, dar și inteligența tehnică de a folosi
cât mai eficace facilitățile naturale ale terenului și de a asigura o apărare cât mai bună.
Finalizarea construirii zidului avea să se încheie undeva în anul 1545, zidul ridicat
având atunci o înălțime de 10 m și o grosime de 2 m, fiind înconjurat de un șanț de apărare
cu o adâncime de 3 m, umplut cu apă printr-un canal derivat din râul Bistrița. Tot atunci, din
loc în loc, au fost amplasate nu mai puțin de 18 turnuri și bastioane de apărare, edificii
ridicate pe cheltuiala breslelor. Printre acestea de reținut sunt : turnul rotarilor, dogarilor,
frânghierilor, tâmplarilor, aurarilor, măcelarilor, șelarilor, fierarilor, croitorilor. Conform
prescripțiilor din tratatele de artă militară, turnurile trebuiau să fie suficient de apropiate
pentru a se apăra reciproc, și în același timp, fiecare trebuia să rămână o fortificație
independentă.
Singurul turn care s-a păstrat până în zilele noastre a fost Turnul Dogarilor. Acesta a
fost folosit, în trecut, ca spital pentru bolnavi psihic, dar și ca loc de detenție a prostituatelor,
care erau puse în lanțuri înainte de a fi țintuite la stâlpul infamiei, din Piața Centrală, unde
gâdele orașului le aplica lovituri cu biciul, înainte de a fi alungate din cetate cu măturile de
către femeile venerabile ale orașului.
Ulterior, turnul a avut și alte utilități funcționând ca sediu pentru cercetașii bistrițeni și
apoi ca azil de noapte. La momentul actual, Turnul Dogarilor adăpostește o inedită galerie de
păpuși și măști incluzând aproximativ 700 de exponate creația baronului Alexandru Misiuga.
2.Casa memoreală “Liviu Rebreanu”

Clădirea a fost reconstituită pe locul casei părintești din satul Prislop (în prezent Liviu
Rebreanu, Bistrița-Năsăud) și organizată ca muzeu memorial prin efortul profesorului Sever
Ursa, cu sprijinul localnicilor și contribuția soției și fiicei scriitorului.
Casa, identică cu aceea care a aparținut familiei Rebreanu, s-a ridicat la marginea
dinspre Năsăud a satului Prislop și a fost inaugurată la 2 iunie 1957. Cu ocazia inaugurării
muzeului a avut loc și dezvelirea bustului dedicat romancierului, operă a profesorului Ioan
Nichifor Someșan.
Pe fațada nordică a casei este montată o placă de marmură cu următorul text: „ÎN
ACEASTĂ CASĂ RECLĂDITĂ ÎN ANUL 1957 PRIN MUNCA LOCUITORILOR DIN PRISLOP-NĂSĂUD,
A TRĂIT ÎN MIJLOCUL EROILOR SĂI DIN ROMANUL ION, MARELE SCRIITOR LIVIU REBREANU”.
3.Muzeul Grăniceresc

În 1923, din inițiativa unui grup de cărturari năsăudeni ce-l au în frunte pe

Iulian Marțian, se hotărăște organizarea unui muzeu.
În 1924, din iniţiativa intelectualilor năsăudeni Iuliu Moisil, Virgil Şotropa şi
Iulian Marțian, a revistei de orientare istorică şi culturală Arhiva Someșană.
Din ea se desprindea clar necesitatea extinderii activităţii de cercetare a
ţinutului grăniceresc şi, de asemenea, necesitatea expunerii şi valorificării vestigiilor
trecutului într-o instituție specializată.
În acest scop, ei au donat recent înființatei instituții colecții de documente, de
manuscrise, publicații, diplome, cărți şi alte piese de muzeu, obiecte adunate cu trudă
în timpul vieții şi care se aflau în proprietatea lor personală.
La data de 6 februarie 1932 se pun bazele instituției culturale Muzeul
Năsăudean, cu acest prilej redactându-se şi statutele acestei instituții.
Clădirea este monument istoric datând din secolul al XVIII-lea, fiind fostul sediu
al cazarmei Regimentului II românesc de graniță.
4.Muzeul “George Coșbuc”

Casa a fost constuită în anul 1830 de către Anton Coşbuc, bunicul poetului, locul în
care a crescut George Coşbuc. Este formată din 5 camere şi o tindă. Prezenţa obiectelor ce
aparţineau familiei Coşbuc readuc la viaţă atmosfera copilăriei poetului.
Piese de mobilier, cărţile din biblioteca personală, tablouri de familie şi obiecte
decorative îi dau muzeului un aer patriarhal căci el provenea dintr-o familie în care atât tatăl
cât şi bunicii lui erau preoţi.
Ultima cameră găzduieşte lucrurile personale ale poetului, pelerina, pălaria, geanta de
voiaj și o valoare reprezentativă, fragmente din cele peste 30.000 volume din biblioteca lui
George Coșbuc.
5.Mănăstirea Bârsana

Biserica este situată în Maramureșul istoric, pe valea Izei. Vechea biserică de lemn a fost
construită în anul 1711 în locul numit „Părul Călugărului” de preotul nobil Ioan Ștefanca, împreună
cu fii săi și alți săteni, pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru protecție în timpul ciumei mari din
anul anterior. Biserica a fost mutată pe Valea Izei în jurul anului 1739 pe locul unui cimitir apărut
după lupta cu tătarii de la 1717.

Biserica a fost mutată a doua oară când a fost adusă în sat în jurul anului 1795 în
mijlocul unui cimitir de victime din timpul ciumei mici de la 1742 sau de mai târziu. Interiorul
bisericii a fost repictat în 1806 de către Hodor Toader, fiind influențat de stilurile baroc și
rococo. Picturile au fost executate pe lemn, parțial nivelat cu bucăți textile, fixate pe pereți și
acoperite cu un strat de var preparat, cum era obiceiul vremii. Ulterior, a fost adăugat, pe
vest, pridvorul cu două niveluri și au fost lărgite ferestrele. În anul 1929 au fost tăiate
ferestrele care încadrează ușa dintre naos și pronaos.
Biserica este construită din bârne asamblate în sistem „blockbau” (tehnica
construcțiilor din bârne orizontale) și are plan dreptunghiular, cu pridvor cu două niveluri pe
vest și absidă a altarului poligonală, în retragere. La interior este de remarcat bolta de
secțiune poligonală, pe console (în comparație cu bolțile semicilindrice întâlnite de obicei), iar
la exterior sunt pridvoarele cu arcade pe stâlpi sculptați și parapete traforate.
6.Închisoarea Comunistă

Închisoarea din Sighetu Marmației (numită și „Închisoarea Sighet”) a fost construită în

1897, când Transilvania încă făcea parte din Imperiul Austro-Ungar.
După 1945 deportații sau prizonierii de război repatriați din Uniunea Sovietică treceau
prin Sighet. În 1948, după ce regimul comunist s-a consolidat, Sighetul a devenit o închisoare
pentru oponenții regimului. La început aici au fost încarcerați elevi, studenți și țărani din
Maramureș.
În noaptea de 5/6 mai 1950, peste o sută de foști demnitari din întreaga țară au fost
aduși la penitenciarul din Sighet. Printre aceștia se găseau miniștri, politicieni, academicieni,
economiști, ofițeri, istorici și jurnaliști. Unii dintre ei au fost condamnați la pedepse grele, iar
alții au fost închiși fără nici un fel de proces (pedeapsă „administrativă”). Majoritatea dintre ei
aveau peste 60 de ani. Multe figuri importante ale României interbelice au murit aici în arest,
inclusiv liderul Partidului Național Țărănesc, Iuliu Maniu.
În închisoarea din Sighet, care avea un regim special nu numai pentru cei vii, dar și
pentru cei morți, în intervalul 1950-1955 nu s-au întocmit acte de deces, iar familiile celor
morți nu au fost înștiințate. Actele de moarte ale celor decedați la Sighet au fost întocmite, cu
trei excepții, abia în anul 1957.
7.Mănăstirea de la Săpânța

Mănăstirea Săpânța-Peri este un așezământ monahal din Transilvania, aflat pe

teritoriul nordic al satului Săpânța din județul Maramureș.
În anul 1391, nepoții lui Dragoș Vodă au dăruit Mănăstirii Peri terenuri și bunuri, fiind
ridicată o biserică din piatră. Mai bine de 300 de ani, această biserică de piatră a fost folosită
ca sediu al Episcopiei Române a Maramureșului, fiind ulterior ridicat de către meșterul Ioan
Macarie un lăcaș care să servească drept loc de rugăciune pentru comunitatea greco-catolică
din împrejurimi[1]. Mănăstirea purta pe vremea voievozilor Dragoșești hramul Sfântul
Arhanghel Mihail[2]. La Săpânța-Peri au fost traduse și copiate în română pentru prima dată
„Psaltirea”, „Evanghelia”, „Legenda duminicii”, „Codicele Voroțean” și „Faptele Apostolilor”.
Pecetea timpului a dus la distrugerea mănăstirii în anul 1783. În anul 1404, o seamă de nobili
români au reîntărit posesiunea Mănăstirii, pomenind de donația anterioară a lui Balc și Drag:
trei sate (Taras, Criva și Peri) și o moară "în țara Câmpulungului pe apa Săpânței, unde se
varsă Săpânța în Tisa". "Iar după moartea lor, și Dumitru voievod și fratele său Alexandru
Meșter au întărit în fața noastră mănăstirii aceste stăpâniri din uricul lor", spune hrisovul.
8.Cimitirul Vesel

Fondatorul Stan Ioan Pătraș a lățit partea verticală a crucii, tocmai pentru a avea loc
de epitaf.
Primul epitaf din Cimitirul Vesel datează din anul 1935. Până în prezent s-au adunat
circa 800 de cruci decorate, fapt ce a atras o sumedenie de turiști.
Cimitirul Vesel este un cimitir din localitatea Săpânța, județul Maramureș, faimos
pentru crucile mormintelor viu colorate și picturile naive reprezentând scene din viața și
ocupația persoanelor înhumate. Pe unele cruci există chiar versuri în care sunt amintite,
deseori cu nuanțe umoristice, persoanele respective.
Ineditul acestui cimitir este diferențierea față de cultura populară, care consideră
moartea ca un eveniment trist. S-a făcut ipoteza că Stan Ioan Pătraș s-ar fi inspirat din cultura
dacilor, despre care, de la Ovid Densușianu încoace, se predă că socoteau moartea ca un
eveniment vesel.
Unele cruci sunt pictate pe ambele părți. Pe o parte este plasată o descriere a vieții
celui îngropat, iar pe cealaltă — o descriere a motivului morții. Majoritatea crucilor sunt
scrise cu greșeli de ortografie și variante arhaice de scriere.
9.Muzeul de mineralogie

Muzeul găzduiește o expoziție desfășurată pe 900 mp, în care sunt expuse peste
1.000 de eșantioane minerale, roci și fosile. În depozitele instituției se află alte 15.000 de
piese.
Muzeul de Mineralogie din Baia Mare este cel mai mare muzeu regional din Europa,
multe dintre exponate fiind considerate unicate mondiale și valori de patrimoniu.
Denumirea neoficială, culturală prin excelență și unanim uzitată este Muzeul florilor
de mină.„Floarea de mină este un eșantion mineral recoltat din subteran, monomineral sau
format din mai multe minerale, posedând calități estetice deosebite datorită: concreșterii
cristalelor, culorii, formelor, dimensiunilor de excepție ale unor cristale componente, care în
totalitate fac ca piesa să fie bine individualizată față de celelalte” (Victor Gorduza - directorul
instituției).
10.Planetariu

Complexul de Astronomie Populară Baia Mare a fost proiectat a se derula într-un

program de execuție în perioada 1967 – 1970, dar fie din cauza resurselor financiare, fie din
alte cauze, precum prioritatea altor șantiere și lucrări, recepția pentru planetariu s-a realizat
numai în vara 1969, iar cea pentru etapa a II-a, să o numim Observator astronomic, în 1973.
În anul 2006, Planetariul Baia Mare, prin desprinderea de Muzeul Județean
Maramureș, a fost încadrat ca departament de specialitate al Muzeului de Mineralogie Baia
Mare — al unui muzeu de istorie naturală. Au fost inițiate ample lucrări de renovare a clădirii
planetariului și de dotare cu diverse facilități — astfel, a fost renovată fosta cameră solară,
transformată în sală multifuncțională (expoziții, sală de conferințe, sală de vizionări, sală
protocol), iar planetariul a fost dotat cu un modern sistem de video proiecție.
11.Mănăstirea Rohia
 Mănăstirea Sfânta Ana-Rohia a luat ființă în anul 1923. Ctitorul ei este Nicolae
Gherman, din satul de la poalele „Dealului viei”, deal pe care se găsește astăzi mănăstirea.
Preotul ctitor a zidit mănăstirea în numele fiicei sale, Anuța, care a murit la vârsta de 10 ani.
Astfel, în 1923, Nicolae Gherman a construit o bisericuță din piatră și cărămidă, care avea
dimensiunile: 17,80 m lungime, 5,70 m lățime, 13 m înălțime și o casă monahală. În 1926,
mănăstirea a fost sfințită de către episcopul Nicolae Ivan al Clujului în prezența a peste 1000
de credincioși, luând naștere „primul așezământ de acest fel” în Ardealul alipit. Lăcașul a
rămas la stadiul de schit din cauza accesului greu în deal. Din 1965-1970, când s-a introdus
curentul electric, s-au construit: „Casa de stejar”(1965), „Casa stăreției”(1969-1970), „Casa cu
paraclis”(1973-1976) - în care se găsește și biblioteca, una dintre cele mai mari comori din
zonă a cărui ctitor este P.S. Justinian, „Casa Poetului”(1978-1980), „Altarul de vară”(1983),
„Poarta maramureșeană”(1988), „Casa Albă”(1989-1992), „Muzeul”. După 1990 obștea
mănăstirii condusă de tânărul stareț Justin Hodea ajunge la peste 25 de viețuitori, motiv
pentru care se dorește construirea unei biserici mult mai mare. În 1996, vechea bisericuță
este demolată, iar pe locul ei se construiește o nouă biserică. La Mănăstirea Rohia se află
mormântul episcopului Iustinian Chira (1921 - 2016).

12.Mănăstirea Nicula
 Mănăstirea Nicula este un important centru de pelerinaj din Ardealul de Nord. Vechi
loc de pelerinaj, biserica mănăstirii a adăpostit de-a lungul timpului renumita icoană pictată în
anul 1681 de meșterul Luca din Iclod. Conform unui proces-verbal întocmit de ofițeri
austrieci, icoana ar fi lăcrimat între 15 februarie și 12 martie 1699. În anul 1713 guvernatorul
Transilvaniei Sigismund Kornis a dus icoana la reședința nobiliară de la Castelul Kornis din
satul Benediugu Dejului, de unde aceasta a ajuns la Cluj. După care, icoana se întoarce la
Nicula, în bisericuța de lemn nou construită pe dealul împădurit din partea de miazăzi a
satului, pentru a adăposti odorul bisericesc. Potrivit datelor existente icoana ar fi fost dăruită
sătenilor de la Nicula de către nobilul român Ioan Cupșa (de confesiune catolică). Astăzi,
bisericuța de lemn (originală) nu mai există, fiind mistuită cu tot ce era în ea de focul unui
incendiu izbucnit la începutul anilor 1970. În locul vechii mănăstiri de lemn arse a fost adusă,
în anii următori, o biserica de lemn din satul Țop-Pădureni, județul Cluj.