Amedeo Modigliani – cel mai mare pictor italian al secolului trecut, artistul

decadent dar rafinat, pasionat de portrete şi nuduri

Reprezentant al „Școlii Pariziene”,

Modigliani a fost un artist caracterizat de
eleganță și rafinament, pasionat de
realizarea de nuduri şi portrete, în care a
căutat să surprindă frumusețea perfectă,
ușor abstractizată.
Bibliografie

Nello Ponente: Modigliani. Florența, 1969

H. Lautheman: Catalogue raisonné de l'œuvre complète de Modigliani. Paris, 1970
Alfred Werner: Amedeo Modigliani. Köln, 1998
Christian Parisot: Modigliani, la vita e le opere. Roma, 2006
 Amedeo Modigliani
- Autoportret, 1919
Amedeo Modigliani (n. 12 iulie 
1884, Livorno - d. 24 ianuarie 
1920, Paris) a fost un pictor și
sculptor italian stabilit în Franța
, reprezentant al "Școlii
Pariziene" ("École de Paris"),
evidențiat în scurta sa viață
printr-o creație plină de
eleganță și rafinament, care
depășește granițele 
manierismului. Toată viața sa
Modigliani este în căutarea
frumuseții perfecte, ușor
abstracte, care să reprezinte
sinteza idealului visat cu
concretul, reprezentat de
model. Tema preferată a
tablourilor sale este omul:
nudurile de femei, portretele
prietenilor și ale unor
necunoscuți.
Amedeo Modigliani se naște la 12 iulie 1884 în Livorno,
într-o familie italiană de origine evreiască sefardă. Tatăl,
Flaminio Modigliani, era un negustor originar din Roma.
Primii săi ani, Amedeo i-a trăit într-o atmosferă grea, cu
privațiuni, firma tatălui dăduse faliment. Totuși, cea mai
importantă problemă, este sănătatea sa șubredă. La
vârsta de unsprezece ani contractează o afecțiune
pulmonară gravă, trei ani mai târziu, în anul 1898, cade
greu bolnav de tifos. Descoperă în acest timp pictura și o
roagă pe mama lui să îi permită să ia lecții de desen. Din
august 1898, tânărul Modigliani frecventează atelierul
pictorului Guglielmo Micheli din Livorno, unde execută
naturi moarte și portrete. După o nouă agravare a
sănătății, își petrece iarna în clima blândă a orașelor 
Napoli și Amalfi. Însănătoșit, Amedeo se înscrie în 1902
 la "Școala de Nuduri" din Florența ("Scuola libera di
Nudo"), condusă de maestrul Giovanni Fattori iar, un an
mai târziu, frecventează cursurile "Institutului de Arte
Frumoase" din Veneția.
 Amedeo Modigliani s-a născut la 12 iulie 1884 în Livorno, în regiunea Toscana, Italia,
într-o familie de origine evreiască sefardă, tatăl său fiind Flaminio Modigliani, un
negustor originar din Roma, iar mama sa, Eugenia Garsin.
Amedeo a mai avut doi fraţi, Emanuele şi Umberto, şi o soră, Margherita
La scurt timp după naşterea sa, firma tatălui său intră în faliment, iar viaţa familiei intră
într-o perioadă de privaţiuni de tot felul.
În anul 1895, la vârsta de unsprezece ani, se îmbolnăveşte grav la plămâni,  iar în
1898, se îmbolnăveşte de tifos.
În acest timp, va descoperi pasiunea pentru pictură, iar mama sa îi va facilita lecții
particulare, începând cu august 1898, când tânărul Modigliani va frecventa atelierul
pictorului Guglielmo Micheli din Livorno. Se va perfecţiona în naturi moarte și portrete,
însă noi probleme de sănătate îl vor determina să se mute la Napoli şi, mai apoi, la
Amalfi, unde clima blândă îi va favoriza însănătoşirea.
Tablourile „Uliţa Toscană” şi „Băieţel şezând”, aparţin acestei perioade în care
artistul era ucenicul maestrului Micheli şi reflectă experienţa postimpresionistă a
maestrului, nelăsând să se întrevadă dezvoltarea ulterioară a stilului său.
În anul 1902, studiază la „Scuola libera di Nudo” („Școala de Nuduri”) din Florența,
sub îndrumarea maestrului Giovanni Fattori, pictor italian, reprezentant al mișcării
artistice „Macchiaioli” („Mâzgălitorii”).
În anul 1903, Modigliani frecventează cursurile „Institutului de Arte Frumoase” din
Veneția.
În anul 1906, se stabileşte la Paris, unde va frecventa cursurile „Académie Colarossi”. Va Modigliani – portretul lui Madame
locui în cartierul Montmartre şi va deveni un personaj pitoresc, îmbrăcat mai mereu într-o
haină reiată, cu un fular roșu în jurul gâtului și pălărie cu boruri largi, un obișnuit al Reynouard
bistrourilor și barurilor din împrejurimi.
Modigliani va intra în contact cu avangarda artistică, printre care Pablo Picasso, Juan Gris
sau Diego Rivera, precum și cu scriitorii André Salmon, Guillaume Apollinaire și Max
Jacob, stilul său din această perioadă pare uşor nedefinit, iar execuția pare greoaie, cu
anumite influenţe expresioniste şi fauviste. Deşi îl va admira pe Picasso, nu este atras de
compoziţiile abstracte, ci mai degrabă manifestă un interes deosebit faţă de operele lui
Gaguin şi Toulouse-Lautrec. Asemeni multor artişti tineri ai vremii, Amedeo Modigliani a
fost copleşit de expoziţia comemorativă a operei lui Cézanne, organizată la Paris în anul
1907. De la Cézanne a învăţat despre grandoarea simplităţii unei compoziţii şi crearea
subtilă a armoniei de culori.
Însă trebuie spus că Modigliani a trăit „ca un artist”, în desfrânare și depravare, a avut
numeroase probleme cu alcoolul sau drogurile, iar starea sa de sănătate a fost mereu
şubredă, existenţa sa fiind afectată de pleurezie, febra tifoidă, sau tuberculoză. Însă
Modigliani era și un afemeiat, ceea ce e ușor de înțeles, în contextul în care artistul vedea
frumusețea întunecată, gânditoare, fapt care a atras numeroase femei să-i fie modele
pentru arta sa şi amante în viaţa reală.
În martie 1908, Modigliani va expune șase tablouri la „Salonul Artiștilor Independenți” de
la Paris, iar în septembrie 1909, se mută din Montmartre în Cité Falguière, un cartier vechi
al Parisului, unde Constantin Brâncuși, cu care între timp se împrietenise, îi găsise un
atelier.
Continuă să picteze, însă în lipsa recunoaşterii creaţiilor sale, va deveni pasionat de
sculptură. Din cauza îndoielilor artistice care-l tulburau şi a sănătăţii sale extrem de
şubrede, multe din sculpturile sale rămâneau netermninate.
În martie 1911, va expune șapte sculpturi și lucrări în guașe la o expoziție în atelierul
artistului portughez Amadeo de Souza Cardoso, iar în 1912, prezintă şapte lucrări la al X-
lea „Salon de Toamnă”.
Va intra într-o perioadă de extenuare fizică, va rămâne fără mijloace de subzistență, drept
urmare va reveni la Livorno, pentru a reface casa părintească.
La scurtă vreme, ia din nou calea Parisului, şi va reîncepe, în forţă, să picteze, folosind din
plin experienţele acumulate în domeniul sculpturii, fiind profilat mai ales pe portrete,
realizate foarte rapid, la comandă şi fiind deosebit de interesat de sentimentul artistic al
transpuneri chipurilor umane.
În anul 1914, îl va cunoaţte Paul Guillaume, colecționar și negustor de artă, care îi va
cumpăra mai multe picturi.
În acelaşi an va cunoaşte o puternică legătură de dragoste cu poeta engleză Beatrice
Hastings, care se va stinge după doi ani, sănătatea artistului fiind cea care îi va crea, din
nou, mari probleme.
 La începutul anului 1906, Modigliani se hotărăște să
se stabilească la Paris, unde se înscrie la "Académie
Colarossi" și își găsește o locuință în cartierul Montmartre.
Modigliani, personaj pitoresc, într-o haină reiată, cu un
fular roșu în jurul gâtului și pălărie cu boruri largi, este un
obișnuit al bistro-urilor și barurilor din împrejurimi. Aici
cunoaște avangarda artistică, printre care Pablo Picasso, 
Juan Gris sau Diego Rivera, precum și scriitorii 
André Salmon, Guillaume Apollinaire și Max Jacob. În
perioada de început, stilul său nu este încă definit iar
ușurința execuției îi lipsește, lucrările sale oscilează între 
expresionism, fauvism și pastișarea lui Toulouse-Lautrec.
Un admirator al său, doctorul Paul Alexandre, îl susține și îl
convinge să-și expedieze lucrările la "Salonul Artiștilor
Independenți", unde, în martie 1908, Modigliani va expune
șase tablouri.
In septembrie 1909, Modigliani se mută din 
Montmartre în Cité Falguière, un cartier al Parisului din
secolul al XIV-lea, unde Constantin Brâncuși, cu care între
timp se împrietenise, îi găsise un atelier. Nu încetează să
picteze, dar majoritatea timpului o va consacra noii sale
pasiuni, sculptura. Expune un număr de șapte sculpturi și
guașe la o expoziție deschisă în martie 1911 în atelierul
artistului portughez Amadeo de Souza Cardoso iar în anul
următor, 1912, Modigliani dobândește recunoașterea ca
sculptor la al "X-lea Salon de Toamnă", unde se prezintă
cu alte șapte lucrări.
Se întâmpla însă adeseori ca Modigliani să nu-și
termine sculpturile, probabil din cauza sănătății firave, dar
și îndoielilor artistice care-l tulburau. Extenuat din cauza
efortului și rămas fără mijloace de subzistență, pleacă să
se refacă în casa părintească din Livorno.

Amedeo Modigliani - Cariatidă

 (sculptură), 1914
 Amedeo Modigliani - Femeie cu
După ce revine la Paris, se apucă din nou să picteze. cravată neagră, 1917
Execută în special portrete la comandă, rapid, în
timpul unei singure ședințe. Își folosește acum în
pictură propriile experiențe din domeniul sculpturii;
datorită acestora reușește să redea, într-un desen
desăvârșit, forma chipurilor umane.
Prin Max Jacob îl va cunoaște în anul 1914 pe 
Paul Guillaume, colecționar și negustor de artă, care
îi achiziționează mai multe tablouri. O legătură
furtunoasă a lui Amedeo cu ziarista și poeta engleză 
Beatrice Hastings durează doi ani. Se despart în anul 
1916, când sănătatea artistului începe din nou să se
deterioreze. În această perioadă, Modigliani îl
cunoaște pe poetul polonez Leopold Zborowski, care
devine prietenul său fidel, îngrijitorul și negustorul lui
exclusiv și îi pune la dispoziție cea mai mare încăpere
din locuința sa.
În aprilie 1917, la o petrecere de carnaval, Amedeo o
cunoaște pe Jeanne Hébuterne, o studentă la
"Académie Colarossi" în vârstă de nouăsprezece ani,
și se îndrăgostește nebunește de ea. Zborowski îi
ajută să se mute împreună și îi organizează lui
Modigliani prima expoziție individuală: 32 de pânze
expuse la galeria "Berthe Weill".

În ziua vernisajului, pe 3 decembrie 1917, poliția

reține câteva nuduri ca fiind "imorale". Nu reușește
însă să vândă nici măcar un singur tablou.
Starea de sănătate a lui Amedeo se înrăutățește,
grație ajutorului lui Zborowski, pleacă în toamna lui 
1918 la Nisa, în sudul Franței, unde Jeanne dă
naștere unei fetițe. Își prelungesc șederea în sud
până la sfârșitul lunii mai 1919. Întors la Paris, în
atelierul său din "Rue de la Grande Chaumière",
Modigliani pictează acum portrete ale prietenilor săi.
Se simte tot mai rău. Este diagnosticată o inflamație 
tuberculoasă a meningelor și este internat în spitalul
"Charité", dar nu mai există nicio speranță. Amedeo
Modigliani moare la 24 ianuarie 1920. Avea doar Amedeo Modigliani - Nud
treizeci și șase de ani. șezând, 1916
Nud şezând” (1916), este unul dintre nudurile de început, din seria de lucrări „mature” ale lui Modigliani. Lucrarea prezintă o siguranţă a desenului şi o tandreţe
magnifică pe care nu a reuşit să le reproducă în altă lucrare. Chipul femeii este unul comun, dar seamănă într-o oarecare măsură cu cel al amantei sale, Beatrice
Hastings, relaţie în care pictorul era implicat încă în perioada în care a fost pictat tabloul. Cu toate acestea, este puţin probabil ca ea să fi pozat în mod direct
pentru acest tablou, de vreme ce artistul preferă să folosească modele profesioniste sau cunoştinţe ocazionale ca modele pentru nudurile sale. Tot în această
perioadă, îl cunoaște pe poetul polonez Leopold Zborowski, de care îl va lega o profundă prietenie, care îi pune la dispoziție cea mai mare încăpere din locuința
sa şi care îi va deveni inclusiv îngrijitor și negustor exclusiv.
În aprilie 1917, Modigliani participă la o petrecere de carnaval, unde o va cunoaște pe Jeanne Hébuterne, o studentă la „Académie Colarossi” în vârstă de doar
nouăsprezece ani – o femeie timidă, blândă, delicată, inocentă, o persoană în care Modigliani a găsit un companion adevărat și care întruchipa cele mai adânci
aspirații ale sale către o relație profundă și semnificativă – , de care se îndrăgostește nebunește.
Momentul se suprapune cu naşterea pasiunii de a picta nuduri, iar artistul va respecta în această temă realitatea mai mult decât în portrete. El devine marcat
de arta italiană clasică, iar temperamentul său artistic se traduce prin căutarea expresiei naturaliste și a ritmicității liniei trupului.
Jeanne a avut multe de îndurat pentru a fi alături de iubitul ei extrem de pretențios. Familia ei conservatoare a dezaprobat cu forță relația sa romantică: el era
un artist fără niciun ban, era văzut ca „o creatură sălbatică și degenerată” şi, nu în ultimul rând, era evreu.
Cu toate acestea, la scurtă vreme, Amedeo şi Jeanne se mută împreună, se căsătoresc, iar Leopold Zborowski îl ajută pe artist să-şi organizeze prima expoziție
individuală, la galeria „Berthe Weill”, unde va expune 32 de pânze.
La 3 decembrie 1917, va fi vernisată expoziţie, nu înainte ca poliția să-i rețină câteva nuduri, care erau catalogate de autorităţi drept „imorale”. Modigliani nu va
reuși, însă, să vândă nici măcar un singur tablou.
A urmat o perioadă în care starea sănătăţii artistului se agravează, şi, cu sprijinul prietenului său polonez, în toamna anului 1918, acesta pleacă la Nisa, alături
de soţia sa, unde Jeanne naște o fetiță, care va primi la botez numele mamei sale.
În mai 1919, cei doi revin la Paris, iar în atelierul său din „Rue de la Grande Chaumière”, Modigliani pictează portrete ale prietenilor săi, Max Jacob, Paul
Guillaume, Leopold Zborowski, Lunia Czechowska, numeroase versiuni ale soţiei sale, dar și singurul său autoportret.
Jeanne a continuat să îndure multe: Modigliani fuma hașiș, bea în exces, avea momente de comă alcoolică și leșina pe străzile Parisului până când era ridicat de
poliție.
Tocmai de aceea, sănătatea sa îi creează din nou suferinţă, iar către finalul anului 1919, este diagnosticat cu inflamație tuberculoasă a meningelor și este
internat în spitalul „Charité”.
În noaptea de 24 ianuarie 1920, un vecin de la etajul inferior al locuinței familiei Modigliani, din Rue de la Grande Chaumiere, a bătut la ușa lor pentru că nu îi
văzuse sau auzise de zile bune. Vecinul l-a descoperit pe Modigliani în pat, delirând de febră, tremurând, aproape inconștient. În pat, alături de el era Jeanne, cu
brațele înfășurate în jurul său într-o îmbrățișare disperată, în căutarea salvării iubitului din ghearele morţii. Destinul său avea să se sfârşească în acea zi, la doar
treizeci și șase de ani.
La mai puțin de 48 de ore după moartea lui Modigliani, Jeanne, care avea doar 22 de ani şi era însărcinată în nouă luni cu al doilea copil al lor, s-a aruncat de la
fereastră, de la etajul al cincilea. Atât ea, cât și copilul ei nenăscut au murit în urma căderii, într-un gest disperat de protest şi loialitate…
Deşi Jeanne anunțase că dorește să fie înmormântată lângă Modigliani, familia sa, încă indignată, i-a nesocotit dorințele și a înmormântat-o în Cimitirul
Bagneaux, în afara Parisului, iar Amedeo Modigliani a fost înmormântat în Cimitirul Père-Lachaise.
Abia zece ani mai târziu, trupul fără viaţă al ei a fost mutat alături de cel al lui „Modi”, spre a-şi dormi somnul de veci unul alături de celălalt, în Cimitirul Père –
Lachaise.
Arta lui Modigliani îi va influenţa pe Pablo Picasso, care, începând cu anul 1910, va împrumuta elemente din tehnica artistului italian, iar în anii ’60 ai secolului
trecut, Bernard Buffet – pictor francez expresionist și membru al grupului de artă anti-abstract „L’homme Témoin” – , realizează opere ale căror linii ferme,
cromatică și simț al spațiului aduc aminte de Amedeo Modigliani.
În anul 2004, se lansa remarcabila peliculă „Modigliani” – inspirată din existenţa artistului – , în regia lui Mick Davis, avându-i în distribuţie, printre alţii, pe Andy
Garcia, Elsa Zylberstein, Omid Djalili şi Eva Herzigova, un film filmat în întregime în România, în studiourile MediaPro şi pe străzile Bucureştiului, la care şi-au dat
concursul şi artişti români precum Dan Bordeianu, Loredana Groza, Bianca Brad, Ernest Maftei, Lia Bugnar, Dorina Lazăr, Sandu Mihai Gruia, George Ivașcu,
Theodor Danetti sau Ion Siminie.
 Lui Modigliani i-au plăcut cu precădere două genuri de
pictură: portretul și nudul. În portrete reușește remarcabil să
surprindă personalitatea modelului. Indiferent de faptul că Amedeo Modigliani
portretizează persoane cunoscute sau anonime, îl interesează
exclusiv omul și sentimentele lui. În special în ultimii ani ai vieții, a - Portretul lui Jeanne
pictat portretele prietenilor săi Max Jacob, Paul Guillaume, Hébuterne, 1918-19
Leopold Zborowski, Lunia Czechowska, nenumărate versiuni ale
lui Jeanne Hébuterne precum și singurul lui autoportret (1919).
Modigliani alungește chipurile, desenează gâturile, manifestând
înclinație spre geometrizare și, asemenea creatorilor de măști,
"sculptează" cu îndrăzneală nasuri abia schițate după modelul
stilizărilor africane.
Aceeași atmosferă de melancolie visătoare și liniște a
sufletului pe care o întâlnim în portrete caracterizează și nudurile
sale de femei. Nudul devine în anul 1917 tema preferată a lui
Modigliani. Pictorul respectă în el realitatea mai mult decât în
portrete. Modigliani este în esență marcat de arta italiană clasică
și acest aspect al temperamentului său artistic transpare în
căutarea expresiei naturaliste și a ritmicității liniei trupului. În
tabloul reprodus aici, "Nud culcat", folosește o culoare groasă și
tonuri calde, ocrul cu reflexe portocalii se învecinează cu cafeniul,
vișiniul cu verdele. Pielea aurie a modelului se evidențiază pe
așternutul de un roșu închis și pe verdele intens al pernei. Gestul
de desfacere a brațelor pare să fie din parte femeii care pozează o
expresie a dăruirii totale ochilor privitorului.
Amedeo Modigliani nu a avut predecesori direcți și nici
urmași, arta sa îi aparține în exclusivitate. Această particularitate
vorbește despre valorile și frumusețea operei sale. După anul 
1910, Pablo Picasso va împrumuta ceva din tehnica artistului
italian. Patruzeci de ani mai târziu, Bernard Buffet realizează
opere ale căror linii ferme, gamă cromatică restrânsă și simț al
spațiului ne poartă cu gândul la creația lui Modigliani.
Amedeo Modigliani - Nud
culcat, 1917
Portret al lui Jeanne Hébuterne cu un colier , 1917 , ulei pe pânză, 56 ×
38,5  cm , col. privat.
Jeanne Hébuterne așezată , 1918 , ulei pe pânză, 92 × 60  cm , 
Kunsthaus Zurich .
Portretul lui Jeanne Hébuterne așezată în profil , 1918, ulei pe pânză, 100 ×
65  cm , col. privat
Portret al lui Jeanne Hébuterne cu o pălărie mare , 1918-1919, ulei pe
pânză, 54 × 37,5  cm , col. privat.
Fata în albastru , 1918 , ulei pe pânză, 116 × 73  cm , col. privat.