Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876,[2][3] Hobița, Peștișani, Gorj, România – d.

16
martie 1957,[4][5][6][2] Paris, Franța[7]) a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea
limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuși a fost ales membru
postum al Academiei Române. Francezii și americanii îl desemnează, cel mai adesea, doar prin
numele de familie, pe care îl scriu fără semne diacritice, Brancusi, pronunțându-l după regulile de
pronunțare ale limbii franceze.

Cuprins

 1Anii de început
 2Opera
o 2.1Presupusa ofertă respinsă
 3Referințe critice
 4Rolul în sculptură
 5Decesul
 6Distincții
 7Moștenire
o 7.1Filatelie
o 7.2Notafilie
o 7.3Numismatică
o 7.4În conștiința publică
 8Vezi și
 9Note
 10Bibliografie
 11Lectură suplimentară
 12Legături externe

Anii de început[modificare | modificare sursă]

Născut la 19 februarie 1876, la Hobița, Gorj, Constantin era al șaselea copil al lui Radu Nicolae
Brâncuși (1833-1885) și Maria Brâncuși (1851-1919). Prima clasă primară a făcut-o la Peștișani,
apoi a continuat școala la Brădiceni. Copilăria sa a fost marcată de dese plecări de acasă și de ani
lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii și birturi.
În Craiova, în timp ce lucra ca ucenic, își face cunoscută îndemânarea la lucrul manual prin
construirea unei viori din materiale găsite în prăvălie. Găsindu-se că ar fi de cuviință să dezvolte
aceste abilități, el s-a înscris cu bursă la Școala de Arte și Meserii din Craiova.
După ce a urmat Școala de Arte și Meserii în Craiova (1894 - 1898) vine la București unde absolvă
Școala de bellearte în 1902. În timpul studenției, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa Bustul lui
Vitellius obține „mențiune onorabilă”, Cap al lui Laocoon din 1900 obține medalia de bronz,
iar Studiu din 1901 câștigă medalia de argint. Timp de doi ani, între 1900 și 1902, cu ajutorul
doctorului Dimitrie Gerota, realizează Ecorșeu, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc,
lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz. Precizia detaliilor acestei lucrări face ca Ecorșeul să
fie folosit în școlile românești de medicină, după ce s-au făcut câteva copii; Marcel Duchamp a
inclus fotografia Ecorșeului în expoziția organizată la sfârșitul anului 1933 la Galeria Brummer
din New York City.
Carol Davila - sculptură de Constantin Brâncuși din 1903, expusă din 1912 în curtea Spitalului Militar
Central din București

În 1903 primește prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila,
care a fost instalat la Spitalul Militar din București și reprezintă singurul monument public al lui
Brâncuși din București. Acest bust a fost comandat de un consiliu format de fostul său profesor
Dimitrie Gerota, pentru a îl ajuta pe Brâncuși să plătească drumul până la Paris. Plata pentru
monument a fost împărțită în două tranșe, prima jumătate fiind plătită înainte ca să înceapă lucrul,
iar a doua tranșă după ce Brâncuși a terminat bustul. Când a terminat lucrarea, aceasta a fost
prezentată în fața consiliului, dar recepția a fost nesatisfăcătoare, diferite persoane din consiliu
având opinii contrarii despre caracteristicile fizice ale generalului, spre exemplu cerând micșorarea
nasului, și de asemenea păreri diferite în legătură cu poziționarea epoleților. Înfuriat de inabilitatea
consiliului de a înțelege sculptura, Brâncuși pleacă din sala de ședințe în mirarea tuturor, fără a primi
a doua jumătate a banilor necesari plecării sale spre Franța, decizând sa parcurgă drumul către
Paris pe jos.[10]
Mai târziu Brâncuși a comentat acest incident astfel:
Ar fi fost o muncă ușoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câțiva bani cât îmi
trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva care se înnăscuse
în mine și pe care simțeam că crește, an de an și de câțiva în rând, a izbucnit năvalnic și nu
am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără nici un salut militar spre marea panică și
spaimă a doctorului Gerota, de față... și dus am fost, pomenind de mama lor.[10]
În drum spre Paris a trecut mai întâi prin Hobița, unde și-a luat rămas bun de la mama sa. Și-a
continuat drumul, oprindu-se în Viena pentru o perioadă, timp în care a lucrat la un atelier ca
decorator de mobilier. În Viena a început să viziteze muzee cu opere de artă inaccesibile în
România. Aici a făcut cunoștință cu sculpturile egiptene care i-au influențat opera mai târziu în
viață.[10]
Din Viena a plecat în 1904 spre München, dar după șase luni pornește pe jos
prin Bavaria și Elveția și până la Langres, în Franța. În apropriere de Lunéville, după o ploaie
torențială în care este prins, Brâncuși capătă o pneumonie infecțioasă și, în stare critică, este
primit la un spital de maici. După o perioadă de recuperare gândește că nu mai are puterile și
nici timpul necesar pentru a parcurge drumul spre Paris pe jos, astfel că ultima bucată a
drumului o parcurge cu trenul.
În 1905 reușește la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des
Beaux-Arts, unde lucrează în atelierul lui Antonin Mercié până în 1906, când, atingând limita de
vârstă, părăsește școala. Refuză să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, rostind
cuvintele devenite celebre: „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” (La umbra marilor
copaci nu crește nimic).

Opera[modificare | modificare sursă]

Poarta sărutului

Masa Tăcerii

Coloana fără sfârșit

La începutul carierei sale, sculpturile lui Brâncuși au constat mai ales din reprezentări clasice ale
formei umane. Perioada dintre 1897 și 1907 este caracterizată de o acumulare sensibilă de
cunoștințe și îndemânare, dar și de căutarea a diferite soluții de modelare a materialelor.
După 1905, viziunea artistului a devenit mai clară și mai puternică. Ca o consecință imediată,
transformarea structurii operei sale a suferit o evoluție rapidă, astfel încât, începând încă din
1907, reprezentările antropomorfe încep să cedeze locul sculpturilor care îl vor prefigura pe
artistul Brâncuși de mai târziu, acela care va urma să intre în conștiința universală.
Din această perioadă datează operele:

 1897 - Craiova - Bustul lui Gheorghe Chițu

 1898 - București - Bustul Vitellius
 1900 - București - Capul lui Laocoon
 1902 - București - Ecorșeul
 1902, probabil ianuarie - București - statuetă simbolizând muzica corală românească
 1902, octombrie - Craiova - bustul lui Ion Georgescu-Gorjan
 1903 - București - Bustul generalului Carol Davila
 1905 - Paris - Orgoliu
 1906 - Paris - Copil - ghips
 1906 - Paris - Supliciu - piatră
 1906 - Paris - Cap de copil - bronz
 1906 - Paris - bustul Victoriei Vaschide
 1906 - Paris - bustul doctorului Zaharia Samfirescu
 1906 - Paris - portretul pictorului Nicolae Dărăscu
Constantin Brâncuși a expus pentru prima dată la Société Nationale des Beaux-Arts și la Salon
d'Automne din Paris în 1906. Creează în 1907 prima versiune a Sărutului, temă pe care o va
relua sub diferite forme până în 1940, culminând cu Poarta Sărutului parte a Ansamblului
Monumental din Târgu-Jiu. În 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse și intră în
contact cu avangarda artistică pariziană, împrietenindu-se cu Guillaume Apollinaire, Fernand
Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp. A început lucrul la Rugăciune, o comandă pentru
un monument funerar ce va fi expusă în Cimitirul „Dumbrava” de la Buzău. În 1909 revine pentru
scurt timp în România și participă la „Expoziția oficială de pictură, sculptură și arhitectură”. Juriul
Expoziției, prezidat de Spiru Haret acordă premiul II ex aequo lui Brâncuși, Paciurea, Steriadi,
Petrașcu, Theodorescu-Sion. Colecționarul de artă Anastase Simu îi cumpără
sculptura Somnul iar bustul în ghips al pictorului Nicolae Dărăscu este achiziționat de Ministerul
Instrucțiunii Publice.
Până în 1914, participă cu regularitate la expoziții colective din Paris și București, inaugurând
ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnișoara Pogany.
În 1914, Brâncuși deschide prima expoziție în Statele Unite ale Americii la Photo Secession
Gallery din New York City, care provoacă o enormă senzație. Colecționarul american John
Quin îi cumpără mai multe sculpturi, asigurându-i o existență materială prielnică creației artistice.
În același an, ministrul de interne al României respinge proiectul monumentului lui Spiru
Haret comandat cu un an înainte. Brâncuși va păstra lucrarea în atelier și o va intitula Fântâna
lui Narcis.
În 1915, începe să execute primele lucrări în lemn, printre care 2 Cariatide și Fiul risipitor. La
Paris, în 1919, apare volumul „La Roumanie en images” cu cinci reproduceri după lucrări ale lui
Brâncuși. Un an mai târziu, participă la expoziția grupării „La Section d'Or” în Franța, la expoziția
grupării „Arta română” la invitația lui Camil Ressu în România, la „Festivalul Dada”, unde
semnează manifestul intitulat Contre Cubisme, contre Dadaiseme. În revista Little
Review din New York apare, în 1921, primul studiu de amploare cu 24 de reproduceri din opera
lui Brâncuși, semnat de poetul american Ezra Pound. De altfel, sculptorul avea să realizeze
ulterior un celebru portret al acestuia.
Participă la o mișcare de protest contra lui André Breton și în apărarea lui Tristan Tzara. La 30
noiembrie 1924, expune la Prima expoziție internațională a grupării „Contemporanul” din
București. Doi ani mai târziu, la Wildenstein Galleries, din New York, se deschide cea de-a doua
expoziție personală a sa.
Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuși se desfășoară în toată amploarea ei. Operele
sale de seamă din ciclul Pasărea în văzduh, ciclul Ovoidului precum și sculpturile în lemn
datează din această perioadă. În același timp, Brâncuși participă la cele mai importante expoziții
colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franța, Elveția, Olanda și Anglia.
În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima Parisului, Brâncuși și-a creat o lume a lui, cu un
cadru și o atmosferă românească. Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (Centre
Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuși.
În România, în epoca realismului socialist, Brâncuși a fost contestat ca unul din
reprezentanții formalismului burghez cosmopolit. Totuși, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al
Republicii din București s-a deschis prima expoziție personală Brâncuși din Europa. Abia
în 1964 Brâncuși a fost „redescoperit” în România ca un geniu național și, în
consecință, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana (recunoștinței) fără sfârșit, Masa
tăcerii și Poarta sărutului a putut fi amenajat și îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert
de veac și fusese foarte aproape de a fi fost dărâmat.[necesită citare]
„Il y a des imbéciles qui définissent mon œuvre „Sunt imbecili cei care spun despre lucrările
comme abstraite, pourtant ce qu'ils qualifient mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc
d'abstrait est ce qu'il y a de plus réaliste, ce qui est abstract este cel mai pur realism, deoarece
réel n'est pas l'apparence mais l'idée, l'essence realitatea nu este reprezentată de forma
des choses. (Brâncuși[necesită citare])” exterioară, ci de ideea din spatele ei, de
esența lucrurilor.”

Presupusa ofertă respinsă[modificare | modificare sursă]

Unele publicații au susținut că Constantin Brâncuși ar fi făcut Statului român oferta de a-i lăsa
moștenire 200 de lucrări și atelierul său din Paris, Impasse Ronsin nr. 10. Este prezentat drept
dovadă procesul-verbal de la ședința prezidată de Mihail Sadoveanu, Secțiunea de Știința
Limbii, Literatură și Arte a Academiei Republicii Populare Române pe 7 martie 1951. La această
ședință au participat George Călinescu, Iorgu Iordan, Camil Petrescu, Alexandru Rosetti, Al.
Toma, George Oprescu, Jean Alexandru Steriadi, Victor Eftimiu, Geo Bogza, Alexandru
Graur, Ion Jalea, Dumitru S. Panaitescu-Perpessicius și Krikor H. Zambaccian.[11] În ședință a
fost refuzată prezentarea de opere ale lui Brâncuși la Muzeul de Artă al R.P.R, considerându-l
pe sculptor un reprezentant al burgheziei decadente[12], dar nu se menționează nimic despre
vreo donație sau moștenire.
Cercetătorul Doina Lemny a precizat că artistul român n-a lăsat nici o notă de atelier, cu atât mai
mult un testament privind donația pe care ar fi făcut-o statului român și pe care acesta ar fi
refuzat-o.[13]

Referințe critice[modificare | modificare sursă]

Din 1963, au apărut, în mai multe țări, peste 50 de cărți și monografii și mii de studii și articole
despre Brâncuși, stabilind în mod definitiv locul lui ca artist genial și chiar ca „unul din cei mai
mari creatori ai tuturor timpurilor” (Jean Cassou). În 1937 cunoscutul sculptor Henry Moore scria:
„Brâncuși a fost acela care a dat epocii noastre conștiința formei pure”. Mai aproape de
noi, Frank Gehry indică cu precizie influența pe care marele sculptor român a avut-o asupra sa.
Volumul lui Radu Varia intitulat Brâncuși, unanim considerat drept lucrarea fundamentală
consacrată marelui sculptor, a fost publicat mai întâi la New York în 1986 (Rizzoli) și a fost ales
cartea anului de bibliotecarii americani și de principalele ziare și publicații din Statele Unite.
Volumul a fost ulterior publicat la Paris în 1989 (Gallimard), și ulterior la Tokio în 1993 (New Art
Seibu).

Rolul în sculptură[modificare | modificare sursă]

Brâncuși a eliberat sculptura de preponderența imitației mecanice a naturii, a refuzat
reprezentarea figurativă a realității, a preconizat exprimarea esenței lucrurilor, a vitalității formei,
a creat unitatea dintre sensibil și spiritual. În opera sa el a oglindit felul de a gândi lumea
al țăranului român. Prin obârșia sa țărănească și-a aflat rădăcinile adânci ale operei sale în
tradițiile, miturile și funcția magică a artei populare românești. Brâncuși a relevat lumii
occidentale dimensiunea sacră a realității.
Figură centrală în mișcarea artistică modernă, Brâncuși este considerat unul din cei mai mari
sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganța formei și utilizarea
sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare românești cu rafinamentul
avangardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât și importanța
acordată luminii și spațiului sunt trăsăturile caracteristice ale creației lui Brâncuși. Opera sa a
influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen.

Decesul[modificare | modificare sursă]

În anul 1957 Brâncuși îl cheamă pe arhiepiscopul Teofil, preot la biserica ortodoxă, se
spovedește și se împărtășește.[necesită citare]
La 16 martie 1957 Constantin Brâncuși se stinge din viață la ora 2 dimineața, iar la 19 martie
este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.

Distincții[modificare | modificare sursă]

În 1921, Direcția generală a Artelor din Ministerul Cultelor și Artelor, a înaintat tabele cu
funcționari ai săi, propuși spre decorare cu ocazia încoronării proiectate pentru acel an. La
poziția 31 era înscris sculptorul Constantin Brâncuși cu propunerea „ofițer al Coroanei”.[14]

Moștenire[modificare | modificare sursă]

Filatelie[modificare | modificare sursă]

Marcă poștală românească din 2016

Serviciile poștale din Republica Socialistă România au emis, în 1982, la comemorarea a 25 de

ani de la moartea sculptorului, o marcă poștală, cu valoarea nominală de [...] lei, care îl
reprezintă pe Constantin Brâncuși. În 1998 serviciile poștale ale Republicii Moldova au emis o
marcă poștală care reprezintă Coloana Infinitului / Coloana fără sfârșit, de la Târgu Jiu; valoarea
nominală a mărcii poștale este de 1 leu moldovenesc. În 2016, Serviciile poștale
din România au emis o marcă poștală, cu valoarea nominală de 1 leu, în seria „Geniu al
sculpturii moderne universale”, care are reprodus portretul lui Constantin Brâncuși, din față.

Notafilie[modificare | modificare sursă]

Bancnotă cu valoarea nominală de 500 de lei (ROL)

emisă în aprilie 1991

emisă în decembrie 1992

În aprilie 1991, Banca Națională a României a emis o bancnotă cu valoarea nominală de 500 de
lei (ROL), pe aversul căreia era reprezentat Constantin Brâncuși, din față. Pe reversul aceleiași
bancnote artistul era reprezentat împreună cu câteva din operele sale. În zona părții albe a
bancnotei, privind în zare, privitorul poate vede imaginea din față, a lui Constantin Brâncuși, în
filigran.
În decembrie 1992, Banca Națională a României a pus în circulație o nouă bancnotă cu
valoarea nominală de 500 de lei (ROL), care îl reprezintă pe Constantin Brâncuși privind spre
stânga noastră, împreună cu două dintre operele sale. Pe revers, sunt reprezentate alte lucrări
ale artistului. În zona părții albe a bancnotei, privind în zare, privitorul poate vedea imaginea din
față, a lui Constantin Brâncuși, în filigran. Alte tiraje îl prezintă pe artist, în filigran, privind spre
dreapta noastră.

Numismatică[modificare | modificare sursă]

La 15 martie 2001, la sărbătorirea a 125 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, Banca
Națională a României a pus în circulație, în atenția colecționarilor, o monedă comemorativă
de aur cu titlul de 999‰, având valoarea nominală de 5.000 de lei (ROL). Moneda are diametrul
de 35 mm și greutatea de 31,103 grame. Marginea monedei este netedă și a fost emisă de
calitate proof, într-un tiraj de 500 de exemplare. Pe avers, este reprezentată Coloana infinită. În
stânga coloanei, central este reprezentată stema României sub care este gravat milesimul
emisiunii: 2001. Denumirea țării emitente, ROMANIA este gravată urmând circular. În dreapta
coloanei, pe vertical, sunt așezate valoarea nominală a monedei 5000 și denumirea LEI. Pe
revers, este reprezentat bustul sculptorului Constantin Brâncuși. Circular, au fost gravate
inscripția CONSTANTIN BRANCUSI și datele care marchează evenimentul emisiunii 1876-2001. În stânga
portretului, este reprezentată, în facsmil, semnătura sculptorului.[15]

Revers al monedei comemorative de argint, cu valoarea nominală de 50 lei, emise de Banca Națională
a Moldovei în 2001

La data de 5 noiembrie 2001, cu prilejul sărbătoririi a 125 de ani de la nașterea lui Constantin
Brâncuși, Banca Națională a Moldovei a pus în circulație, în atenția colecționarilor, o monedă
comemorativă de argint cu titlul de 925‰, având valoarea nominală de 50 de lei moldovenești.
Pe reversul monedei a fost gravată efigia lui Constantin Brâncuși, spre stânga, anii 1876 - 1957,
alături de două dintre sculpturile sale din ansamblul monumental de la Târgu Jiu, Poarta
sărutului și Masa tăcerii; circular, în partea de jos a monedei, este gravat textul: CONSTANTIN
BRÂNCUȘI. Moneda este rotundă, are diametrul de 30 mm, greutatea de 16,5 grame, fiind emisă
într-un tiraj de 1.000 de exemplare, întregul tiraj fiind de calitate proof.[16]

În conștiința publică