Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cuprins
1Familia
2Originea supranumelui de „cel Bătrân”
3Domnia lui Mircea
o 3.1Politica internă
o 3.2Politica externă
3.2.1Conflictul cu Imperiul Otoman
o 3.3Sfârșitul domniei
4Țara Românească în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân
o 4.1Teritoriile stăpânite de Mircea cel Bătrân
4.1.1Banatul de Severin
4.1.2Podunavia
4.1.3Amlașul și Făgărașul
4.1.4Cetatea Bran
4.1.5Cetatea Bologa
4.1.6Granița dinspre Moldova
4.1.7Spre părțile tătărăști
4.1.8Dobrogea
o 4.2Populația și clasele sociale
o 4.3Viața economică
4.3.1Moneda. Schimburile în natură
4.3.2Agricultura
4.3.3Ocnele și minele
4.3.4Legăturile comerciale cu Ardealul, Polonia și țările transdunărene
o 4.4Administrația
4.4.1Dregătoriile
4.4.2Administrația locală
4.4.3Veniturile și cheltuielile domniei
o 4.5Armata
o 4.6Biserica
4.6.1Mitropolia Țării Românești
4.6.2Mănăstirile ortodoxe
4.6.3Legăturile cu ortodoxia din alte țări
4.6.4Relațiile cu Biserica Catolică
o 4.7Cultura
5Fresce contemporane care îl înfățișează pe Mircea cel Bătrân
6Heraldica Țării Românești în vremea lui Mircea
7Mircea cel Bătrân în conștiința urmașilor
o 7.1Emisiuni monetare comemorative
8Note
9Bibliografie
10Lectură suplimentară
11Legături externe
12Vezi și
Radu I a avut doi fii: pe Dan, mai mare, cu doamna Ana și pe Mircea, cu doamna Calinichia. P. P.
Panaitescu[4] a afirmat: „Dan și Mircea nu erau fii din aceeași căsătorie a tatălui lor.” Și mai departe:
„Așadar Mircea și Dan nu erau frați buni...numele primei soții a lui Radu , Ana, care a fost maica lui
Dan vodă, iar Calinichia era o altă persoană, a doua doamnă a lui Radu.” Asupra originii doamnei
Calinichia există mai multe păreri între istorici. Între principalele teze, sunt de amintit următoarele.[5]
Se pare că Mircea a avut un frate mai mic, jupan Staico, menționat într-un singur document de danie
al domnitorului pentru mănăstirea Snagov; Staico dăruiește mănăstirii satul Ciulinița de pe Buzău.[6]
Doamna Calinichia este a patra fiică a cneazului Lazăr al Serbiei, potrivit unei cronici sârbești
târzii (din secolul al XVII-lea). Totuși, cea de-a patra fiică a cneazului s-a căsătorit cu Nicolae de
Gara în 1387.[7]
Doamna Calinichia este, în opinia lui Nicolae Iorga, o prințesă bizantină, pentru că numele ei
este grecesc și de la ea ar fi moștenit Mircea titlul de despot.[8] P. P. Panaitescu argumentează
că acest nume este unul monastic ortodox, iar Mircea este despot în virtutea stăpânirii sale în
Dobrogea.[9]
Doamna Calinichia este una și aceeași persoană cu doamna Ana, schimbându-și numele în
momentul călugăririi.[10]
Doamna Calinichia este originară dintr-o familie boierească din Oltenia, judecând după întinsele
moșii pe care le deține acolo.[5][11]
Soția lui Mircea a fost doamna Mara, al cărei chip se păstrează pe tabloul votiv de la schitul Brădet.
Știri directe asupra ascendenței acesteia nu au parvenit, însă prin interpretarea altor documente, în
care este înfățișată ca mare proprietară de terenuri lângă lacul Balaton în Ungaria, majoritatea
specialiștilor acceptă descendența acesteia din familia de Cilly, de origine germană, venită în
Ungaria din Carintia.[12][13] Prin aceasta s-ar explica în plus anume afirmații în legătură cu înrudirea
dintre Mircea și Vladislav al II-lea Iagello, acesta din urmă căsătorit a doua oară cu Ana de Cilly[14].
Cu regele polon Mircea mai avea două legături îndepărtate de rudenie, pornite de la Nicolae
Alexandru[15]. Doamna Mara a murit înainte de 1427, însă la 22 iunie 1418 încă mai era în viață.
Pomelnicele mănăstirilor Tismana și Arnota menționează o a doua soție a lui Mircea, doamna
Anca.[16]
Mircea a avut mai mulți fii, căci - spun Ducas și Chalcokondil - „ducând o viață liberală, a avut mulți
copii naturali”, „care după moartea lui s-au apucat să se lupte între ei pentru domnie”. Mihail, asociat
la domnie în 1408, moare în 1420. Alți urmași, care au ajuns pe tronul Țării Românești, sunt Radu
Praznaglava (d. 1427), Alexandru Aldea (d. 1436) și Vlad Dracul (d. 1447), acesta din urmă fiind
tatăl lui Vlad Țepeș. Un fiu cu nume necunoscut a fost luat ostatec la turci în 1417. În cronici mai
sunt pomenite două fiice ale lui Mircea: Ana (căsătorită cu marele celnic Radić) și încă o fată, Arina
(căsătorită cu sultanul Musa Celebi).[17]
Dintre nepoții lui Mircea, fiii lui Dan I, sunt de amintit Dan al II-lea care va ajunge să și domnească,
Ioan aflat în 1397 la Ragusa și probabil Vlad Uzurpatorul. Anumiți istorici îl consideră pe Vlad ca
fiind fiul lui Radu, deci frate cu Mircea.[18]
Sigismund de Luxemburg
Mircea a intrat în conflict cu Imperiul Otoman din cauza intervențiilor sale în sprijinul popoarelor
creștine din sudul Dunării. În 1395, Baiazid I (zis și Ildîrîm sau Fulgerul) a trecut Dunărea în fruntea
unei forțe însemnate (aprox. 40.000 de soldați, după unii autori). Mircea bazându-se pe o armată
mai mică (aprox 12.000 de soldați), neputându-se opune într-o luptă deschisă, a ales o tactică de
hărțuire. În ziua de 17 mai 1395 (după alte surse 10 octombrie 1394[29]), armata Țării Românești
înfrânge avangarda otomană într-un loc mlăștinos și împădurit, numit Rovine. Bătălia nu este
decisivă, căci Mircea cel Bătrân, după o luptă dată lângă Argeș, pierde tronul și se retrage
în Transilvania. Strategia militară abordată de către acesta precum și tactica retragerii îi aduce o
oarecare faimă între conducătorii acelei vremi. În Țara Românească, turcii îl așază în scaun pe un
anume Vlad, care va fi înlăturat de către Mircea abia în 1397, cu ajutor militar din partea lui
Sigismund de Luxemburg.
În 1396 Mircea, în calitate de principe creștin vasal regelui maghiar, participă la cruciada anti-
otomană inițiată de o parte a capetelor încoronate și o parte a nobilimii occidentale și condusă
teoretic de regele maghiar. După câteva succese minore, cruciada s-a încheiat lamentabil cu
dezastrul de la Nicopole din 25 septembrie. Oastea valahă, formată din cavalerie ușoară, nefiind
invitată să ia parte la șarja cavaleriei grele, se retrage fără a intra în luptă.
În scrierea istoricului grec Dionisie Fotino[30] este descrisă bătălia de la
v