Vilcu David, clasa a IX-a, Seminar

Despre viața și opera lui Constantin Brâncuși

Se împlinesc 63 de ani de la moartea lui Constantin Brâncuşi,

românul care a avut o contribuţie esenţială la înnoirea viziunii
plastice în sculptura contemporană universală. Considerat un
monument al conştiinţei artei moderne, Brâncuşi a oglindit,
pornind de la obârşia sa ţărănească, tradiţiile, miturile şi magia
artei populare româneşti, împletite cu viziunea asupra vieţii care îi
era influenţată atât de Platon cât şi de concepţia filosofilor
orientali.
Constantin Brâncuşi este considerat un inovator fiindcă a eliberat
sculptura de imitaţia mecanică a naturii, a împletit ca nimeni altul
spiritul şi sensibilitatea, exprimând însăşi esenţa lucrurilor, dinamismul formelor, combinând în operele
sale simplitatea artei populare româneşti cu rafinamentul avangardei pariziene. Toate acestea explică de
ce Brâncuşi este considerat cel mai important sculptor al secolului al XX-lea. Însă interesantă este nu
numai moştenirea lui Brâncuşi – artistul, ci şi întreaga sa existenţă, care ne arată simplitate, multă muncă
dar şi nenumărate poveşti de dragoste pe cate titanul din Hobiţa le-a trăit.
Constantin Brâncuşi s-a născut la 19 februarie 1876, la Hobiţa, un mic sat din comuna Peştişani, judeţul
Gorj, fiind al cincilea copil al Mariei şi al lui Radu Nicolae Brâncuşi, o familie de ţărani înstărită.

Trebuie menţionat faptul că pentru a urma cursurile instituţiei de învăţământ, Brâncuşi învaţă
singur să scrie şi să citească.

În anul 1895, Brâncuşi pleacă la Târgu Jiu, unde se angajează la o vopsitorie, apoi, revine la
Hobiţa, având mânile arse şi pline de vopsea.

În anul 1896, Brâncuşi iese prima dată din ţară şi merge la Viena, unde se angajează ca cioplitor
în lemn, pentru a-şi putea susţine financiar şederea. Este un moment care avea să influenţeze
puternic viaţa sa artistică ulterioară.

Revine în România, iar în anul 1897 merge la Slatina, unde se angajează ca argat la un băcan,
schimbă apoi mai multe locuri de muncă, pentru a ajunge, în cele din urmă, la Craiova, unde se
angajază la o cârciumă. Aici îşi face cunoscută îndemânarea prin construirea unei viori din
materiale găsite într-o prăvălie. Munceşte enorm, obţine o bursă, şi încheie în patru ani studiile a
căror durată era de cinci ani.

În anul 1898, este admis la Şcoala Naţională de Arte Frumoase de la Bucureşti, dar pentru a
putea să participe la cursuri este obligat să-şi vândă partea de moştenire de la Hobiţa unuia dintre
fraţi. La Şcoala de Arte este aproape obsedat să stăpânească toate cunoştinţele care i se predau,
indiferent cât de puţin importante păreau.

În timpul studenţiei, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa „Bustul lui Vitellius” obţine
„menţiune onorabilă”, în anul 1900 obţine prima medalie de bronz pentru realizarea unui bust
Vilcu David, clasa a IX-a, Seminar

după un model antic – „Capul lui Laocoon“, un an mai târziu lucrarea „Studiu” câştigă medalia
de argint, iar în 1902, primeşte medalia de bronz pentru „Ecorşeu”, un studiu pentru
reprezentarea corpului omenesc, realizat timp de doi ani, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota,
profesorul său.

Tot în anul 1902 a absolvit, cu calificative maxime, Şcoala de Arte, perioadă urmată de
satifacerea stagiului militar al tânărului Brâncuşi.

În anul 1903 primeşte prima comandă a unui monument public – bustul generalului medic Carol
Davila – realizare care este instalată la Spitalul Militar din Bucureşti, rămas până astăzi singurul
monument public din Bucureşti al lui Brâncuşi.

Şi tot în 1903, este expusă la Ateneul Român o altă lucrare a sa – reprezentarea unui bărbat fără
piele, care dezvăluia în detaliu fiecare muşchi – care este considerată prima operă artistică a lui
Brâncuşi reprezentativă pentru căutarea esenţei, în locul simplei aparenţe exterioare.

Spre finalul anului, Brâncuşi pleacă la München, fiind atras de viziunea artistică a sculptorului
Auguste Rodin, în primăvara anului 1904 revine pentru scurtă vreme în ţară, apoi pleacă spre
Paris, pe jos, o călătorie obositoare şi costisitoare, pentru a ajunge la destinaţie artistul fiind
nevoit să îşi vândă câteva din bunurile personale mai valoroase. În drumul său spre capitala
Franţei, face escale la Budapesta, Viena, München, Zürich şi Basel, unde vizitează muzee şi
atelierele unor pictori şi sculptori. La un moment dat, pe drumul spre Paris, la Lunéville, se
îmbolnăveşte de pneumonie infecţioasă gravă, este tratat la un spital de maici, iar după
însănătoşire parcurge cu trenul ultima bucată a drumului, pentru ca în iulie 1904 să ajungă la
Paris.

Aici cunoaşte foamea, boala, greutăţile traiului de zi cu zi, lucrând, la început, ca spălător de
vase în restaurante.

Pe 12 aprilie 1956, Brâncuşi, ajuns octogenar, îşi

scrie testamentul, conform căruia atelierul său
parizian, cu toate capodoperele sale, revine
Muzeului de Artă Modernă din Paris, în condiţiile
în care statului român a refuzat categoric acest gest,
prin reprezentanţii săi.

La 16 martie 1957 Constantin Brâncuşi trece la cele

veşnice şi este înmormântat în cimitirul
Montparnasse din Paris.

Muzeul de Artă Modernă din Paris adăposteşte

atelierul integral al lui Constantin Brâncuşi,
obiectele prezentate dezvăluind drumul artistic de la
Hobiţa către centrul universului artistic.