Constantin Brancusi

Constantin Brancusi s-a nascut in ziua de 19 februarie 1876, in localitatea Hobia,

din judetul Gorj. Parintii sai, Radu Nicolae si Maria au primit de la Dumnezeu cinci
copii, viitorul scuptor fiind cel mai mic dintre ei. Primii ani de scoala si i-a petrecut in
scolile din Pestisani si Bradiceni. Inca de mic, artistul a obisnuit sa plece de acasa,
petrecand mult timp prin atelierele de boiangerie si alte pravalii ale vremii. Pe cand se
afla intr-un atelier din Craiova, lucrand ca ucenic, Constantin a construit prima sa vioara,
din scandurile unei ladite de portocale.
Intre anii 1894-1898, tanarul artist urmeaza cursurile Scolii de Arte si Meserii, din
Craiova, avand bursa. Constantin Brancusi a fost si slujitor al Bisericii, in calitate de
cantaret si paraclisier bisericesc. Cat timp a studiat la Scoala de Arte si Meserii din
Craiova, el a fost cantaret la Biserica Madona Dudu. Desi sarac material, Brancusi era
bogat spiritual, avand, pe langa simtul artistic, multa credinta si un talent deosebit in
cantarea bisericeasca.
Brancusi pleaca la Viena, unde, vreme de un an, lucreaza intr-un atelier de
tamplarie. Intors in tara, intre anii 1898-1902, urmeaza cursurile Scolii de Arte Frumoase,
din Bucuresti. Isi vinde casa natala, din Hobita, spala vase prin cateva restaurante,
sculpteaza si vinde o parte din opere pentru a putea sa-si plateasca studiile. Pe cand studia
la Scoala de Arte Frumoase, el a fost cantaret la Biserica Mavrogheni.
Constantin Brancusi realizeaza primele sale opere inca din timpul studentiei.
Astfel, in anul 1898 termina lucrarea "Bustul lui Vitellius", care este premiata cu o
mentiune, in anul 1900 termina lucrarea "Capul lui Laocoon", pentru care primeste o
medalie de bronz, iar in anul 1901, cu lucrarea "Studiu", castiga o medalie de argint.
In ultimii ani de studiu (1900-1902), fiind ajutat de doctorul Dimitrie Gerota,
artistul gorjean realizeaza lucrarea numita "Ecroseu", o reprezentare plastica a corpului
uman, pentru care primeste o medalie de bronz. Datorita preciziei cu care este finisata,
multa vreme, aceasta lucrare brancusiana a fost folosita in scolile de medicina. Mai
tarziu, in anul 1933, pictorul francez Marcel Duchamp a inclus fotografia acestei lucrari
intr-o expozitie organizata in Galeria Brummer, din New York.
In anul 1903, indata dupa terminarea studiilor, prin mijlocirea medicului Dimitrie
Gerota, lui Brancusi i s-a cerut sa realizeze bustul medicului Carol Davila. Mai apoi, in
anul 1912, aceasta lucrare a fost asezata in curtea Spitalului Militar Central, din
Bucuresti. Pana astazi, acesta ramane singurul monument realizat de Brancusi si asezat

intr-un loc public din Bucuresti. Cu banii obtinuti din vanzarea acestui monument artistic,
Brancusi dorea sa-si plateasca drumul pana la Paris, insa, din pricina unor aprecieri
superficiale facute monumentului, artistul a plecat din oras mai inainte de a primi toti
banii.
Brancusi a parcurs drumul spre Paris mai ales pe jos. Din aceasta pricina, cazand
prada unei ploi torentiale, pe cand se afla in apropiere de localitatea Luneville, Brancusi a
racit puternic, facand pneumonie. In ultima clipa, el este salvat si adapostit intr-un spital
din apropiere, fiind ingrijit de cateva maici. Mai tarziu, drept multumire, artistul roman a
realizat pentru acestea o cruce deosebita, care se pastreaza pana astazi. Fiind slabit,
ultima bucata de drum, pana la Paris, o va parcurge cu trenul.
Incepand cu anul 1915, artistul gorjean va realiza primele lucrari in lemn, spre deosebire
de cele anterioare, lucrate in piatra; acum iau fiinta operele "Cariatide" si "Fiul risipitor".
Mai apoi, pana in anul 1940, alaturi de alte lucrari, sunt realizate lucrarile "Pasarea in
Vazduh" si "Ovoidul". In aceasta perioada, Brancusi isi expune lucrarile in cele mai
celebre galerii de arta din Franta, Anglia, America, Elvetia si Olanda.
In ultimii ani ai vietii, Brancusi a fost ingrijit de doi refugiati romani, care locuiau in
apropierea atelierului sau. Artistul roman a refuzat sa aibe o dubla cetatenie pana la
sfarsitul vietii, insa, din pricina refuzului constant de a fi reprimit in Romania si pentru ai putea desemna drept mostenitori pe cei care l-au ingrijit pana in sfarsit, in anul 1952, el
a acceptat sa devina cetatean francez.
O mare parte din operele si uneltele lui Brancusi, adica peste 1200 de fotografii si 215
sculpturi, se afla in Muzeul Naional de Arta Moderna, din Paris. Sculptorul roman,
pastrand pana in sfarsit o mare iubire de neam, a dorit sa lase mostenire Romaniei toate
lucrarile sale nevandute, precum si uneltele sale, insa autoritatile acelor vremuri au
refuzat, ramanand in ignoranta si socotind ca Brancusi este "un reprezentant al burgheziei
decadente".
Pana in ultimele clipe de viata, Brancusi a trait ca un simplu taran roman sau, mai
degraba, ca un ascet, in pofida faptului ca dispunea de sume uriase de bani. In primavara
anului 1957, Constantin Brancusi il cheama la sine pe arhiepiscopul Teofil Ionescu,
slujitor la biserica ortodoxa din Paris. Dupa ce se spovedeste si se impartaseste,
sculptorul gorjean ii marturiseste urmatorul lucru: "Mor cu inima intristata pentru ca nu
ma pot intoarce in tara mea".

Desi bolnav, Brancusi a hotarat sa ramana acasa, cerand ca patul sau sa fie mutat din
camera lui obisnuita in atelierul in care a sculptat peste 40 de ani, unde L-a intalnit pe
Dumnezeu. Cu ultimele puteri, batranul sculptor a spus: "Nu mai sunt demult al acestei
lumi. Sunt departe de mine insumi, desprins de propriul meu trup... ma aflu printre
lucrurile esentiale. Eu ma aflu acum foarte aproape de bunul Dumnezeu si nu imi mai
trebuie decat sa intind o mana inspre El, ca sa Il pipai. Il voi astepta pe bunul Dumnezeu
in Atelierul meu."
La miezul noptii, in primele ceasuri ale zilei de 16 martie 1957, marele sculptor
Constantin Brancusi, in varsta de 81 de ani, trece la cele vesnice. Mai apoi, in ziua de 19
martie, el este inmormantat in cimitirul de pe strada Montparnasse. Dupa moartea sa, ca
un omagiu postum, amplul monument din Targu Jiu a fost restaurat si asezat sub protectia
statului, dupa ce fusese lasat in parasire si aproape demolat.