RENÉ MAGRITTE

René François Ghislain Magritte (n. 21 noiembrie 1898, Lessines, Hainaut, Belgia —
d. 15 august 1967, Bruxelles) a fost un pictor belgian, reprezentant de frunte
al suprarealismului în pictură.

Începuturile
Încă din tinerețe, Magritte își pune imaginația sa neobișnuită în slujba picturii, care îi
permite să-și transforme visele și viziunile în tablouri. Pictura lui Magritte, reflectare a
gândirii sale misterioase, se bazează pe întâlnirea minunată și neașteptată dintre
irealitate și cotidian. În felul acesta el seamănă cu De Chirico și cu artiștii dadaiști, cu
care împărtășește același caracter remarcabil și ironia. Între anii 1920-1967 pictează
aproximativ o mie de tablouri, care vor constitui o sursă de inspirație pentru generațiile
viitoare de pictori.
René Magritte primește primele lecții de desen în Châtelet la vârsta de 12 de ani.
Liniștea tinereții îi este în mod dramatic întreruptă în noaptea de 24 februarie 1912:
mama sa se sinucide aruncându-se într-un râu. Magritte sosește la Bruxelles în
anul 1915 și se înscrie la Academia Regală de Arte Frumoase, pe care o va frecventa cu
intermitențe vreme de doi ani. În 1918 ies la iveală primele sale lucrări, un afiș de
reclamă și câteva desene în revista "Au volant" ("La volan"). Își câștigă existența
muncind la o fabrică de tapete, dar nu încetează să picteze. La 28 iunie 1922 se
căsătorește cu Georgette Berger, care îi va sta alături până la sfârșitul vieții.

Perioada de după anul 1920

De la începutul anilor 1920, pictorul începe să întâlnească personalități marcante ale
avangardei artistice, care în scurtă vreme va forma suprarealismul belgian. Printre
aceștia se numără Paul Nougé, care la Bruxelles joacă rolul lui André Breton în mișcarea
suprarelistă. Magritte se află la început sub puternica influență
a cubismului și dadaismului, publică aforisme în revista "391", fondată de Francis
Picabia. Pe la sfîrșitul anului 1925, pictează primele sale tablouri suprareliste. Prima
expoziție individuală a lui Magritte are loc în anul 1927 la galeria "Le
Centaure" din Bruxelles. În septembrie 1927 pleacă în Franța și se stabilește la Perreux-
sur-Marne lângă Paris. Stabilește contacte cu câțiva artiști plastici, printre care Hans
Arp, Joan Miró, Salvador Dalí și cu poeții Paul Eluard și André Breton și se încadrează în
grupul suprarealist parizian. Din această perioadă datează
compoziția "Îndrăgostiții" (în mai multe versiuni). Vălurile care ascund chipurile
personajelor sugerează universalitatea iubirii și aduc totodată în discuție tema
dualității și a reflectării existenței. În 1929 operele sale sunt prezentate la o expoziție
colectivă organizată la Paris, colaborează la revista "La Révolution surréaliste" cu un
articol "Les mots et les images" ("Cuvintele și imaginile") pe marginea relațiilor dintre
cuvinte și proiecția lor imagistică în realitate.
Perioada de după anul 1930
În anul 1930, Magritte se întoarce în Belgia; în următorii 24 de ani va locui în Bruxelles,
creează din ce în ce mai mult, se înmulțesc expozițiile și aparițiile sale editoriale.
Începând din anul 1932 reînnoiește legăturile cu prietenii săi din Paris, în anul 1933 ia
parte la expoziția suprarealiștilor organizată la galeria pariziană "Kolle", ca
reprezentant oficial și activ al grupului de suprarealiști belgieni.
Magritte dobândește renume internațional. Participă la importanta expoziție "Le Nu
dans l'art vivant" ("Nudul în arta vie", 1934), organizată la Bruxelles, execută
compoziția "Violul" pentru coperta cărții lui André Breton "Qu'est-ce que c'est le
surréalisme?" ("Ce este suprarealismul?"). În anii următori organizează o expoziție
individuală la New York (1936) și participă la prima "Expoziție Internațională a
Suprarealismului" la Londra (1937).

Perioada de după anul 1940

Din anul 1940 participă în mod activ cu articole în paginile revistei "L'Invention
collective", în care pictorii și scriitorii belgieni se străduiesc să pună capăt tăcerii
artiștilor din țările afectate de război. Ei se pronunță în mod deschis în favoarea
"revoluției proletare". Magritte, de altfel, va adera la partidul comunist belgian în
anul 1945, dar se va retrage câteva luni mai târziu.
Sub influența atrocităților războiului, Magritte își schimbă stilul, pictând în
manieră impresionistă sau expresionistă, fără a se bucura de prea mult succes, revine
însă la suprarealism și, în 1948, organizează prima lui expoziție individuală la Paris, la
"Galerie du Faubourg".

Perioada de după anul 1950

La începutul anilor cincizeci, mai multe instituții și-l dispută pe Magritte în vederea
efectuării unor lucrări de decorațiuni interioare, astfel execută printre altele plafonul
de la "Théâtre Royal" din Bruxelles și opt compoziții pentru salonul cazinoului
din Knokke-Heist, pe litoralul belgian al Mării Nordului, iar mai târziu va realiza și
câteva picturi murale pentru "Palais des Beaux-Arts" din Charleroi și pentru clădirea
congresului din Bruxelles. Artistul pictează adeseori mai multe versiuni ale aceleiași
idei, cum ar fi compoziția "Bărbat cu melon", ascunderea chipului personajului
reprezentat fiind la el ceva obișnuit, probabil el însuși se ascunde în spatele acestui
individ anonim. Bărbatul cu melon, static și imobil, pare să fie lipsit de viață.
Perioada de după anul 1965Modificare
În 1965 Magritte pleacă la New York cu ocazia retrospectivei operei sale organizată de
"Museum of Modern Art". Sănătatea lui este deja șubredă, când, în anul 1967, pleacă
la Verona în Italia, unde se lucrează în atelierul de mulaje la definitivarea unor opere
sculpturale. Reușește să facă unele retușuri și să semneze matrița de ceară, dar nu va
mai apuca să-și vadă lucrările terminate. Moare la 15 august 1967 la Bruxelles, în urma
unui cancer de pancreas.
La 2 iunie 2009 s-a deschis la Bruxelles, într-una din clădirile majestuoase ale Muzeelor
Regale de Arte Frumoase ale Belgiei, muzeul René Magritte, care expune cea mai mare
colecție din lume de opere ale sale