Online Books BOLNITA MANASTIRII COZIA

Studia
“Cu vrearea Tatalui si cu ajutorul
Patzinaka Fiului si cu savârsitu Sfântului Duh
celui întru Treime slavit Dumnezeu,
s’a început si s’a savârsit aceasta
Castra sfânta biserica cu hramul Sfintilor
Apostoli Petru si Pavel în zilele lui Io
Petru Voievod si ale fiului sau Marco
Ecclesiae Voevod si ale preasfiintitului
Mitropolit chir Varlaam si supt
egumenul ieromonah Ilarion,
InscriptionesD asijderea eu robul lui Hristos
ieromonahul Maxim Marturisitorul,
care am fost învatator ca sa îmi fie
ocumentaBasar spre odihna. Si am scris eu mult
gresitul David si fiul meu Radoslav în
anul 7051 (1542)” (1).
abi-
Manastirea Cozia, zidita de Mircea
MurfatlarNew cel Batrân catre sfârsitul secolului al
XIV-lea, este unul dintre cele mai
vechi monumente din Tara
books to buy Româneasca, fiind si un important
centru carturaresc si unul dintre cele
mai bogate lacasuri. Biserica mare a
NewsHow to manastirii, cu hramul Sfintei Treimi,
se afla în interiorul unei ample
incinte deschise spre vest, în coltul
publish careia, la sud-est, se afla paraclisul
lui Amfilohie si cel al lui Ioan
Hurezeanul (la sud-vest). În afara
Members and zidurilor manastirii, la vest de incinta,
pe o colina, se afla bolnita.
contributors
Ctitorie a fostului egumen de la
Arges, Radu Paisie, pe numele sau Introducere
CredoLinksCon de boier – Petru, biserica-bolnita a
Manastirii Cozia a fost construita
între 1542-1543, în anii de domnie ai Problema bisericii-bolniţă în
tact ctitorului (2). Biserica are hramul spaţiul balcanic
Sfintilor Apostoli Petru si Pavel si a
fost ridicata sub mitropolitul Varlaam Bolniţele
si sub egumenul Hilarius, asa cum
aminteste inscriptia pictata pe peretii
exonartexului. Date despre ctitorul Bolniţa mănăstirii Bistriţa
acestui monument si cum a ajuns el
domnitor avem de la cronicarul de Bolniţa mănăstirii Cozia
origine valaha, ruda cu Radu Paisie,
Nicolae Olahus, ale carui relatari Biserica bolniţă a mănăstirii
sunt scrise între 1534-1535. Pentru Sadova (1692 – 1693) (plan,
ca Petru era, conform documentelor
secţiuni, profiluri şi fotografii)
de cancelarie, fiul natural al lui Radu
cel Mare, acesta îsi manifesta
pretentiile la domnie înca din 1534, Bolniţa mănăstirii Horezu
când, cu ajutorul unei armate (fotografii)
turcesti, încearca sa îl înlocuiasca pe
Vintila. Reuseste pentru putina Bolniţa mănăstirii Brâncoveni
vreme, caci boierii fideli lui Vintila îl
prind si îl izgonesc. Astfel, se pare
ca a ajuns egumen la Arges sub Biserica bolniţă a mănăstirii
numele de Paisie. Aici l-au gasit Negru-Vodă (1718) din
boierii în 1535 când l-au ales domn. Câmpulung-Muscel (plan)
Politica lui a fost una de minima
rezistenta fata de turci, si pentru a-si Biserica bolniţă a mănăstirii
consolida pozitia s-a recasatorit cu
 Ruxandra, fiica Despinei si a lui
Neagoe Basarab, cu care va avea o
fiica, pe Zamfira. Marcu Voevod era
fiul cel mare din prima casatorie, cel
care va fi asociat la domnie. Ca si
înaintasul sau, Radu de la Afumati –
cel cu care fusese casatorita
Ruxandra – va zugravi portretul sau
si al fiului sau în pronaosul Manpstirii
Arges, completând de asemenea si
“veriga lipsa” din genealogia pictata
aici, adica pe Radu I, cel din care se
trageau cele doua ramuri cu pretentii
la domnie, cea a Draculestilor si cea
a Danestilor.
Polovragi (1736-1738) (plan,
secţiune, profil şi fotografii)
Biserica bolniţă a Episcopiei
Râmnicului (1744-1748) (plan,
secţiuni, profiluri şi fotografii)
Relaţia imagine-text în pictura
primei jumătăţi a secolului al
XVII-lea în Ţara Românească
(imagine)
Concluzie

Biserica are un plan triconc simplu, Bibliografie

fiind compartimentata în altar, naos
si un exonartex deschis. Altarul este
boltit cu o semicalota si are pe cele
doua laturi de nord si de sud câte
doua nise care corespund back to patzinakia
proscomidiei, respectiv,
diaconiconului. Are trei deschideri
care corespund la rândul lor celor
trei ferestre. Naosul de plan patrat
este acoperit cu o turla zvelta,
octogonala, sprijinita pe un tambur
patrat si pe pandantivi. Exonartexul
(3) are, de asemenea un plan patrat,
cu sase deschideri, dintre care cinci
corespund ferestrelor si una intrarii.
Este boltit în leagan si, la fel ca si
celelalte compartimente, este foarte
elansat. În ceea ce priveste
arhitectura acestui spatiu trebuie sa
remarcam ca nartexuri si
exonartexuri deschise au existat si în
Bizant, însa exemplele cele mai
apropiate si semnificative, care ne-ar
putea lamuri asupra configuratiei
acestui spatiu se gasesc în Moravia,
la biserica din Krusevac si la cea din
Kalenic, unde în locul celor doua
deschizaturi de pe laturile de sud si
de nord exista o fereastra
bigeminata. La biserica din
Vracesvnca pridvorul are trei
deschizaturi, câte una pe fiecare
latura, iar la Pavlovac, în secolul al
XV-lea, se construieste un pronaos
deschis pe trei laturi. În Moldova lui
Petru Rares, la Humor, la Baia sau
la Moldovita, se construiesc
pridvoare deschise pâna sub
cornisa, care dau într-un exonartex
deschis.
Similitudinile cu spatiul sârbesc nu
se rezuma doar la arhitectura
acestui spatiu, ci si la felul în care
sunt realizate fatadele si tipul de
parament. Înaltimea neobisnuita a
cladirii este, de asemenea, proprie
monumentelor sârbesti. Etajarea pe
doua rânduri a arcadelor soclului
turlei este asemanatoare cu cea de
la Krusevac si Kalenic,
deschizaturile circulare în arcadele
oarbe ale fatadei, frontonul fatadei
de vest (care aproape ca nu se
întâlneste în Tara Româneasca),
 acoperirea în doua ape a
monumentului, asa cum se vede din
tabloul votiv, sunt caracteristici ale
spatiului sârbesc. Toate aceste
particularitati sunt explicate prin
legaturile si schimburile culturale ale
Tarii Românesti cu Serbia, de acolo
de unde provin si cei doi pictori
David si Radoslav (4).

Programul iconografic al acestei

biserici este relativ bine pastrat, am
putea afirma ca aproape integral în
comparatie cu celelalte din secolul al
XVI-lea. În conca altarului a fost
reprezentata Fecioara tronând,
încadrata de doi arhangheli, iar pe
semicilindrul boltii Înaltarea. Primul
registru este rezervat Împartasaniei
Apostolilor, încadrata de doua scene
din viata Fecioarei, la nord, Nasterea
si la sud Intrarea în biserica. Agnetul
a fost amplu reprezentat în registrul
al doilea, flancat fiind de Plângerea
lui Iisus si de Punerea în mormânt.
În extremitatile acestui registru sunt
pictate portretele Parintilor Fecioarei.
Registrul inferior primeste figurile
Sfintilor Ierarhi: Sf. Vasile cel Mare,
Sf Grigorie Teologul, Sf Nicolae –
bust, în nisa diaconiconului, Sf.
diacon Laurentiu, la sud, iar la nord
Sf. Ioan Hrisostomul, Sf. Chiril si
diaconul Stefan. În glafurile
ferestrelor sunt pictati Sfintii martiri
Andronic si Tarch la sud si Platon si
Nicetas la nord. În nisa proscomidiei
apare Iisus în mormânt în forma
iconografica simpla.
În turla naosului se afla traditionala
imagine a lui Iisus Pantocrator, iar
pe tamburi registrele cu serafimi,
îngeri, profeti si opt medalioane cu
papi, printre care Silvestru, Virgiliu,
Grigore si Agaton, iar în pandantivi
apar evanghelistii însotiti de câte un
înger – mai putin Matei. În spatiul
dintre pandantivi sunt reprezentate
cele trei ipostaze ale întruparii:
Mandilionul (la E), Keramionul (la V),
Tetramorful (la N) si Tronul
Hetimasiei (la S). În conca de nord a
naosului a fost ilustrata Cina cea de
taina, în cea sudica Pogorârea
Sfântului Duh, iar în timpanul
peretelui de vest Schimbarea la fata.
Primele doua registre sunt rezervate
scenelor din viata lui Iisus, din Patimi
si din Minuni. La nord sunt pictate
Bunavestire, Nasterea, în absida,
lectura continuând cu scenele din
absida sudica Întâmpinarea
Domnului si Botezul. La sud si la
nord pe intradosul marelui arc de
vest sunt pictate Intrarea în Ierusalim
si Învierea lui Lazar, iar în primul
registru: Iisus aratându-se Mariilor si
trei scene din Minuni: Vindecarea
paraliticului, Iisus si samarineanca si
Vindecarea orbului. Al doilea registru
 continua la nord cu Rastignirea,
Coborârea de pe cruce, la sud cu
Anastasis-ul si Necredinta lui Toma.
Pe peretele vestic e înfatisata
Adormirea Maicii Domnului încadrata
de Vindecarea mâinii si Sf. Ioan
Damaschinul în stanga si de
Hemoroisa si Sf. Theofan Melodul în
dreapta. Registrul inferior este
rezervat Sfintilor militari si mucenici:
Sf. Dimitrie, Sf. Teodor Stratilat, Sf.
Pantelimon, Sf. Nestor, Sf. Procopie,
Sf. Mercurie, Sf Vach, Sf. Andrei
Stratilat, Sf. Metodie, Sf. Teodosie,
Sf. Lup, Sf. Gheorghe, Sf. Iacob
Persul, Sf. Cosma, Sf. Damian, Sf.
Teodor Tiron si Sf. Mina. Deasupra
intrarii în naos a fost reprezentat
Somnul lui Iisus, iar de o parte si de
alta a intrarii, apare tabloul votiv, cu
Radu Paisie sustinând macheta
bisericii în stânga si Marcu Voevod,
Zamfira si Doamna Ruxandra în
dreapta.
Pronaosul a fost decorat cu cele
douazeci si patru de scene ale
Imnului Acatist si optsprezece scene
din viata Sfântului Ioan Botezatorul:
Vestirea lui Zaharia, Vizitatia,
Nasterea lui Ioan, Uciderea
pruncilor, Uciderea lui Zaharia,
Îngerul conduce pe Ioan în pustie,
Securea la radacina copacului, Ioan
predicând soldatilor, Ioan botezând
pe cei ce se pocaiesc, Ioan vesteste
venirea lui Mesia, Dialogul dintre
Ioan si Iisus, Botezul, Ioan îl mustra
pe Irod, Ioan dus la temnita,
Banchetul lui Irod, Taierea capului lui
Ioan, Îngroparea trupului si Aflarea
capului Sfântului Ioan Botezatorul.
În registrul inferior, pe peretele de
est, în firida este Sfântul Palamon,
apoi Sfântul Pahomie, iar în glaful
usii Pilda inorogului si Prorocul Iona,
în cealalta firida fiind pictat un Sfânt
anahoret cu îngerul. Deasupra
acestei intrari este figurata Sfânta
Treime vetero-testamentara
încadrata de cei doi Apostoli – Petru
purtând Biserica si Pavel tinând în
mâna Evanghelia. Între cele doua
ferestre de sud este înfatisat Sfântul
Maxim Marturisitorul, iar în glafuri Sf.
Marco Tracul, Sf. Petru al Athosului,
Sf. Ioasaf si Sf. Arsenie. Tot între
ferestre, dar la nord este pictat Stroe
vel Spatar, iar în glafuri Sfântul
Stefan cel Nou, Sf. Sava Sfintitul, Sf.
Pavel al Tebaidei si Sf. Onufrie. Pe
vest, în glaful intrarii este pictat Iisus
Înger, iar imediat lânga usa, Mircea
cel Batrân si fiul sau Mihail, urmati în
glaful ferestrei de Sf. Eutimie si Sf.
Antonie.

Ansamblul iconografic din biserica-

bolnita a Manastirii Cozia, pastrat
aproape integral, nu a suferit
repictari, fiind unul dintre cei mai
importanti martori ai secolului al XVI-
lea. Este pictat de mesterii sârbi
David si Radoslav. Iconografia
acestui spatiu se remarca prin
strânsa legatura dintre alcatuirea
scenelor si liturghie, în special în
scenele din altar, prin ilustrarea
ampla a Agnetului, scena ce
concorda cu momentul din liturghie
în care se recita simbolurile
credintei, iar încadrarea acesteia cu
Plângerea si Punerea în mormânt
face o semnificativa trimitere la
anamneza (5). Tot legat de sacrificiu
a fost reprezentat în nisa
proscomidiei Iisus în mormânt, iar
euharistia este ilustrata prin
Împartasania Apostolilor. În aceasta
scena se remarca un detaliu
semnificativ, frecvent în pictura
bulgara, si care se va raspândi în
Tara Româneasca, acela în care
Iuda întoarce spatele apostolilor
scuipând sfânta împartasanie.
Întruparea este ilustrata aici prin
scena din conca, dar si prin cele
doua scene din viata Mariei. Aceasta
biserica-bolnita este prima în care
vor fi reprezentate în altar scene din
viata Mariei, asa cum se va
întâmpla, mai târziu, în secolul al
XVII-lea la biserica-bolnita de la
Hurezi. Probabil ca prezenta
scurtului ciclu marial este datorata
ilustrarii Nasterii, intrarii în biserica si
Adormirii Maicii Domnului în altarul
bisericii mari. Singurul monument din
secolul al XVI-lea în care vor mai
aparea scene din viata Mariei în
vecinatatea altarului este biserica
Manastirii Snagov (6).
În glafurile ferestrelor altarului se
observa prezenta a patru sfinti
martiri crestini – Platon, Nicetas,
Andronic, Tarch – reprezentati în
rândul marilor ierarhi. Pictarea lor în
acest spatiu trimite la începuturile
artei crestine, când martirii ocupau
peretele hemiciclului sau conca
altarului, ca la Sant’Agnese si Santa
Maria Antiqua din Roma (7).
Ilustrarea lor mai poate fi legata si de
oficierea liturghiei, pentru ca ei erau
înscrisi pe dipticuri, iar numele lor
erau citite dupa epiclesa. Aceste
dipticuri mai cuprindeau pe Fecioara
Maria, pe apostoli, pe Ioan
Botezatorul si pe episcopii martiri
sau defuncti (8).
În naos au fost reprezentate marile
Sarbatori, scene frecvente în pictura
acestui secol si sfintii martiri –
prezenta nelipsita din decorul
absidelor laterale ale naosului.
Rastignirea este pictata în rândul
Marilor Sarbatori si nu în cel al
Patimilor, asa cum se va întâmpla în
monumentele secolului urmator.
Schimbarea la fata este amplasata
asemanator cu bisericile-bolnita de
la Bistrita si Hurezi, în timpanul
 peretelui vestic, prefigurând
Înaltarea.
Asemanari cu alte monumente din
secolul al XVI-lea se observa în
ceea ce priveste medalioanele cu
portrete de papi de la baza turlei (9),
prezente în aceeasi forma la
Snagov, Caluiu si Bucovat sau în
ceea ce priveste imaginile
archieropoete dintre pandantivi
Mandilionul, Keramionul ori Iisus
înger al marelui sfat, simbol al
întruparii Logosului înainte de
Parusie si Tronul Hetimasiei –
simbol al Logosului înainte de a
doua Parusie, asa cum apar ilustrate
la Snagov si Stanesti.
Somnul lui Iisus, tema reprezentata
într-o mica nisa deasupra intrarii în
naos, este o ilustrare a profetiei lui
Isaia (în pante “Iata, Fecioara, va
zamisli si va lua în pântecele si va
naste un fiu si-i va pune numele
Emanuel” – Isaia, 7. 13-14). Aceasta
scena, în functie de locul în care
este reprezentata îsi poate schimba
sau îmbogati sensul (10). Aflata
deasupra intrarilor corespunde
întelesului Psalmului 120(121) (“Cel
ce te pazeste, nu va dormita; Iata ca
nu dormiteaza nici nu
doarme…Domnul te va pazi la
plecare si la venire, de acum si pâna
în veac.”), pictata în altar îsi asuma
rolul simbolismului jertfei euharistice
raspunzând practicii liturgice.
Pictarea Minunilor lui Iisus care
surmonteaza sau încadreaza scena
Adormirii Maicii Domnului este
justificata prin destinatia pe care o
are monumentul, rolul de vindecator
al lui Iisus, ca si ideea vietii vesnice,
posibila doar prin întrupare,
reprezentata prin Imnul Acatist, Iisus
înger al marelui sfat si într-o
oarecare masura prin ciclul vietii
Sfântului Ioan Botezatorul – duc la
alcatuirea unui program specific
bisericilor-bolnita.
Temele ilustrate în exonartex, Imnul
Acatist si Viata Sfântului Ioan
Botezatorul, sunt doua teme
specifice pronaosului, amândoua
trimitând la întrupare. Prezenta
Imnului Acatist, ilustrat în întregime,
este un fapt exceptional în
programul unei biserici-bolnita. Ciclul
vietii Sfântului Ioan Botezatorul, cu
aluziile la întrupare, moarte si
înviere, l-am mai întâlnit ilustrat si la
Bistrita. Tot ca o particularitate a
ansamblului de la Cozia este
prezenta în glaful usii dintre naos si
pronaos a Pildei inorogului, tema cu
un caracter didactic-moralizator.
Un element nou în pictura Tarii
Românesti din secolul al XVI-lea,
apare si în ilustrarea tabloului votiv
din naos, prin prezenta îngerului
care îi încoroneaza pe voievozii
Petru si Marco, menit sa sublinieze
 natura divina a investiturii lor ca
voievozi. Acest detaliu era obisnuit
în arta bizantina, dar nou în cea
româneasca (11). Din segmentul de
cer din dreapta sus, Iisus
binecuvânteaza pe Petru Voevod si
ctitoria sa. Îngerul în zbor, îi fixeaza
coroana pe cap, iar alt înger face un
gest similar cu Marco Voevod.
Îngerul încoronator este un accent
clar pus asupra investiturii divine
caci “legitimitatea si sacralitatea
puterii sale par sa fii constituit o
preocupare obsesiva pentru
voievodul Paisie” (12). Tot la tabloul
votiv pare sa participe spatarul
Stroe, reprezentat în exonartex, fiind
un “ctitor colaborator”, crucea pe
care o tine în mâna este simbolul
participarii sale ctitoricesti.” Crucea
ca simbol ctitoricesc este un element
pe care nu-l întâlnim înainte de
vremea lui Radu Paisie, prezent
ulterior la Snagov, Bucovat si Arges”
(13).
În ceea ce priveste executia
ansamblului s-a vorbit de o calitate
inegala a scenelor, de figuri putin
individualizate, de un desen aspru
cu linii groase, de lumini excesive,
de o tonalitate rece, dar si de un
accent narativ, care îl apropie de
biserica de la Curtea de Arges (14).

NOTE

(1) N. Iorga, Inscriptii din bisericile

României, Bucuresti, 1908, vol. I, p.
175.

(2) Carmen-Laura Dumitrescu,

Pictura murala din Tara
Româneasca în secolul al XVI-lea,
Ed. Meridiane, Bucuresti, 1978, pp.
16-17, afirma ca Radu Paisie nu ar fi
de facto ctitorul bisericii pentru ca
din pisanie nu rezulta expressis
verbis acest lucru, identificarea
facându-se numai dupa tabloul votiv
din naos. Este posibil ca biserica sa
fie rezultatul colaborarii dintre
domnitor si boierul Stroe,
reprezentat în exonartex si impropii
numit ispravnic. Autoarea mai
mentioneaza ca în secolul al XVI-
lea, chiar daca ispravnicii erau
mentionati în pisanii, ei nu erau
niciodata reprezentati în pictura.

(3) În exonartex se afla o piatra de

mormânt din timpul lui Constantin
Brâncoveanu, acesta fiind singurul
caz în care într-o biserica-bolnita s-a
asezat o piatra de mormânt “Aceasta
piatra iaste a lui Mihai eromonah,
care au fost igumen la Cozia si
deaca l-au pus la [manastirea]
Câmpulungu igumen, care… ta..
 man[a]stirii Câmpulungului au facut
vadnii Io Constantin Voevod I
Mitropolit chir Antimu”; N.Iorga,
op.cit., pp. 173-175, vol. I.

(4) Ghika-Budesti afirma ca “în afara

de planul sârbesc care este cel al
majoritatii bisericilor din vechiul stil
românesc din acest veac, aceasta
nu are nici o asemanare cu bisericile
din Valea Moraviei, ci este o biserica
curat româneasca ca înfatisare si
proportii”; în Arhitectura Olteniei si
Munteniei, 1930, p. 138.

(5) I. D. Stefanescu, La peinture

religieuse en Valachie et en
Transylvanie depuis les origines
jusqu’au XIX e siecle, Paris, 1932, p.
128.

(6) C.-L. Dumitrescu, op.cit, p. 32.

(7) I. D. Stefanescu, op.cit., p 129.

(8) Ibidem.

(9) Cornelia Pillat, Traditie si inovatie

în epoca lui Matei Basarab, Ed.
Meridiane, Bucuresti.

(10) Ecaterina Cincheza-Buculei,

Programul iconografic al gropnitelor
moldovenesti (secolul al XVI-lea),
“Arta Româneasca Arta Europeana”,
Ed. Muzeul Tarii Crisurilor, Oradea,
2002, p. 190.

(11) C.-L. Dumitrescu, op.cit, p. 52.

(12) Ibidem.

(13) Un exemplu apropiat este cel al

ctitorului Oliver de la Lesnovo,
reprezentat de doua ori, în naos
purtând macheta bisericii si în
pronaos purtând o cruce; C.-L.
Dumitrescu, op.cit., p. 53.

(14) Istoria artelor plastice în

Romania.

aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

www.partzinakia.ro

Ţările Româneşti au împrumutat stilul bizantin mai mult în varianta sa athonită, adică stilul
bizantin autentic. Una din cele mai vechi biserici româneşti la care s-a folosit acest stil este şi
Mănăstirea Cozia.
 Pe lângă însemnătatea istorică, legată de marele ctitor şi întemeietor, monumentul Cozia
întruchipează armonios trecerea de la stilul bizantin împrumutat în Ţara Românească de la
stilul bisericilor greceşti din secolul al XIII-lea (Teotocos din Constantinopol şi Sfinţii Apostoli
din Salonic), la stilul bizantin autohton, stil care îşi va găsi mai tîrziu expresia cea mai
caracteristică în epoca de strălucită înflorire cultural artistică a artei brâncoveneşti. Aşadar,
tocmai în acest timp, surprindem principala fază din procesul de transformare a unei
arhitecturi străine într-o alta, specific românească. Chiar în acest fapt constă, între altele,
însemnătatea artistică a Mănăstirii Cozia.

Biserica este un monument în plan treflat, compus dintr-un naos foarte spaţios, mult alungit,
cu absidă centrală la răsărit şi două abside laterale. Naosul este despărţit de pronaos printr-
un zid gros de 1,4 m. Cozia nu este o copie după vreo biserică sârbă, ci o variantă a
monumentelor din această şcoală (Kruşevăţ, Calenici, Veluce şi Rovaniţa). A fost executată
de un arhitect sârb chemat de Mircea Voievod în Ţara Românească. De acelaşi tip cu
bisericile sârbeşti, Cozia a fost concepută cu mai mult simţ al măsurii şi cu gustul ce
caracterizează tradiţia bizantină.

Structura bisericii Cozia posedă o serie de caracteristici de construcţie ingenios concepute

încă de la prima zidire, care i-au asigurat rezistenţa, stabilitatea şi durabilitatea timp de peste
şase secole, la aceasta contribuind şi excelentele condiţii de teren şi fundaţie. Biserica
Mănăstirii Cozia este construită din blocuri mari de piatră alternând cu cărămidă aparentă –
îmbrăcămintea obişnuită a bisericilor bizantine. La exterior se remarcă o bogată şi variată
sculptură în piatră. Privind ancadramentele celor şapte ferestre ale naosului şi altarului,
datând din epoca lui Mircea cel Mare, şi cele două ferestre ale pronaosului din perioada lui
Neagoe Basarab, vizitatorul este impresionat de varietatea motivelor. Ferestrele şi rozetele
au fiecare sculptura sa.

Prin anul 1929 s-au înlăturat tencuielile executate pe exteriorul bisericii, tencuieli care
ascundeau o parte din bogăţiile artistice ale mănăstirii, redându-se astfel desăvârşita ei
ornamentaţie exterioară, unică între mănăstirile noastre. O altă formă de împodobire scoasă
la iveală cu acest prilej, o constituie ornamentul de cărămidă care înconjoară cercul rozetelor
şi arcadele ferestrelor, precum şi cruciuliţele artistic executate în ceramică şi amplasate în
jurul rozetelor.

Biserica mare de la Cozia a fost construită iniţial doar cu pronaos, naos şi altar. Având
arhitectură şi pictură în stil brâncovenesc, pridvorul s-a adăugat abia în anul 1707. Pereţii
exteriori au grosimea de 1,30 m, iar zidul despărţitor dintre pronaos şi naos, 1,40 m.
Pronaosul are dimensiunile de 7,30x6,30 m, naosul 8,70x10,08 m, iar altarul 4,30x6,32 m.
Pictura naosului şi altarului a fost refăcută în anii 1704-1705 de către familia Cantacuzinilor
pictaţi la intrare în naos pe partea stângă. În dreapta se află tabloul votiv al lui Mircea.
Policandrele din pronaos şi naos datează din epoca lui Constantin Brâncoveanu, cel din naos
având data confecţionării (1691) inscripţionată. Vechea catapeteasmă a fost distrusă de foc,
iar cea de astăzi, facută din zid, datează din anul 1794 în timpul domniei lui Alexandru
Moruzi.

Picturile murale de la Mănăstirea Cozia constituie bunuri ale patrimoniului cultural naţional
de o valoare artistică şi documentară deosebită. În vederea sărbătoririi a 600 de ani de la
urcarea pe tron a lui Mircea cel Mare şi punerea temeliei Mănăstirii Cozia, un colectiv de 12
pictori specialişti, cu doi coordonatori de lucrări – Ion Neagoe şi Viorel Grimalschi, au lucrat la
restaurarea picturilor murale. În 1984 s-au definitivat lucrările de restaurare la altar, turlă şi
pridvor, iar în naos s-au executat parţial. În 1985 s-a finisat spălarea picturii secolului al XVIII-
lea şi s-a pus în valoare lucrarea cea mai preţioasă, pictura originală din secolul al XIV-lea din
pronaos.

Picturi la Mănăstirea Cozia

Mănăstirea a fost înălţată “la locul numit Nucet, pe Olt, adică Cozia” şi i s-a spus şi
“Mănăstirea de la Nucet”, fiind clădită într-o regiune foarte prielnică pentru creşterea nucilor.
Numele Cozia vine de la cuvântul pecenego-cuman koz care înseamnă nucă şi nu trebuie
confundat cu slavul koza care înseamnă capră.

Mănăstirea Cozia, una dintre cele mai importante ctitorii ale Voievodului Mircea cel Mare, a
fost zidită între anii 1386-1388 şi 1393.

În biserica mănăstirii şi-a ales locul de odihnă veşnică, precum şi loc pentru portretul votiv
de “mare voievod şi domn” pictat în partea dreaptă a naosului. Într-un document din 20 mai
1388 Voievodul Mircea spune: “De aceia, am binevoit domnia mea să ridic din temelie o
mânăstire în numele sfintei şi de viaţă începătoarei şi nedespărţite Troiţe, dumnezeire
nezidită… la locul numit Nucet pe Olt, adică Cozia…” Cel care l-a sfătuit pe Mircea să ridice
ctitoria de la Cozia pe locul unde se află astăzi, a fost călugărul cărturar Nicodim de la
Tismana “sfetnicul lui Mircea întru cele dumnezeieşti”. Se ştie din izvoare certe că “Nicodim
sfinţitul” a fost duhovnicul lui Mircea încă din tinereţe şi că mai târziu, când Mircea a ajuns
domn, “îl lua adesea pe Nicodim cu dânsul”. Mănăstirea Cozia a fost târnosită de însuşi
Nicodim al cărui chip este zugrăvit în partea de sud a pronaosului. Ca mănăstire, Cozia s-a
organizat sub directa supraveghere a lui Nicodim de la Tismana. El numeşte cel dintâi stareţ
cunoscut din documente, Ieromonahul Chir Gavriil, fără îndoială un ucenic al său. Popa
Gavriil, egumenul de la Mănăstirea din Călimăneşti, împreună cu toată conducerea şi cu o
parte din călugării mai vârstnici, trece la Cozia încă din primul an.

Vechile fresce au păstrat chipul lui Mircea cel Mare zugrăvit în naos, pe zidul din dreapta, în
înfăţişarea sa de ctitor, îmbrăcat în costum de mare cavaler medieval apusean, alături de fiul
său Mihail. În hrisovul dat de Mircea cel Mare Mănăstirii Cozia în anul 1406, se pot vedea
titulatura voievodului român şi graniţele stăpânite de el: “Eu cel în Hristos Dumnezeu,
binecredinciosul şi binecinstitorul şi de Hristos iubitorul şi singur stăpânitorul, Io Mircea, Mare
voievod şi domn, din mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu, stăpânind şi domnind
peste toată ţara Ungrovlahiei şi a părţilor de peste munţi, încă şi către părţile tătăreşti şi
Herţeg al Almaşului şi Făgăraşului şi domn al Banatului Severinului şi pe amândouă părţile,
pe toată Podunavia, încă şi până la Marea cea Mare şi stăpânitor al cetăţii Dîrstorului...”.

www.manastirea-cozia.go.ro

Bolniţele mănăstireşti erau spitale, infirmerii şi azile pentru bătrânii şi bolnavii din mănăstiri şi
din împrejurimi. Aici, cei cu cunoştinţe medicale asigurau îngrijirea trupească, iar biserica
oferea tămăduire şi mângâiere sufletească. În trecut bolniţa era cuprinsă în incinta mănăstirii.

Spărgându-se zidurile împrejmuitoare pentru a se construi actualul drum naţional, bolniţa a

rămas separată pe muchea dealului care se ridică spre apus.

Ctitorul Bisericuţei şi al vechilor clădiri este Radu Paisie (1535-1545), fiul lui Radu cel Mare,
numit şi Radu sau Petru de la Argeş, fost egumen al Mănăstirii Argeş. Cei care au susţinut
ideea că bolniţa de la Mănăstirea Cozia este ctitorită de Petru Cercel şi nu de Petru zis Radu
Paisie, au fost siliţi să admită un alt an al zidirii bolniţei decât cel real. Pisania bisericii,
zugrăvită pe o fâşie albă ce merge de jur împrejurul pridvorului, arată că bolniţa s-a făcut “în
anul 7051 (1542-1543)”, dată la care domnea Radu Vodă Paisie şi nu Petru Cercel.

Biserica bolniţa de la Mănăstirea Cozia (cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel), are formă
treflată şi se remarcă printr-o frumuseşe arhitectonică deosebită. Îi lipseşte pronaosul şi din
pridvorul închis se intră direct în naos. În tabloul ctitorilor, unde se înfăţişează biserica în
forma ei originală, se pot vedea 12 rozete sculptate în piatră. Pereţii exteriori erau înconjuraţi
de ocniţe, fiecare având o rozetă de piatră. În prezent acestea nu mai există, iar locurile lor s-
au zidit şi tencuit. Zidurile sunt din cărămizi cufundate în mortar, aşezate în lung şi în lat
formând cadre roşii în mijlocul cărora este prins un bolovan de râu. Pictura originală se
păstrează în întregime. În pridvor, în stânga, se află portretul lui Mircea cu fiul său Mihail
Voievod, copiat după cel din biserica mare înainte de restaurarea din 1705. Marele spătar
Stroe este zugrăvit cu mâna dreaptă pe piept şi în stânga având o cruce. În dreapta naosului
este zugravit ctitorul Petru Voievod, iar în stânga sunt executate portretele membrilor familiei
sale: Marcu Voievod fiul, doamna Ruxandra soţia şi jupâniţa Zamfira fiica. În pronaos se află
mormântul lui Mihail stareţul. Pe piatra funerară se află inscripţia: “Această piatră este a lui
Mihail eromonahu, care a fost egumen la Cozia… ”.

Bolniţa a adăpostit obştea Mănăstirii Cozia de la anul 1880 până în 1920, perioadă în care
mănăstirea a fost folosită în alte scopuri. Mai întâi a fost penitenciar, “Azilul Doamna Elena”,
apoi, în anul 1917 a devenit lagăr de prizonieri şi spital, iar biserica mare grajd pentru caii
inamicilor ocupanţi. Într-un document adresat Ministerului Cultelor la 6 martie 1919 superiorul
mănăstirii Protosinghel Anastasie Popescu arată:

“monumentul Cozia se află într-o stare jalnică, de plâns, din cauza armatelor inamice care în
invazie pe marginea Oltului au prădat şi au profanat acest sfânt locaş, biserica şi paraclisul
transformându-le în grajd de cai, iar casele devastându-le şi lăsându-le într-o completă ruină”.
În prezent în biserica bolniţei se oficiază numai Sfânta Liturghie în ziua hramului (29 iunie) şi
slujbe ocazionale, de înmormântare.

Pentru valoarea inestimabilă a picturilor murale rămase intacte şi conservate destul de bine,
pentru poziţia ei în cadrul pitoresc al Văii Oltului, dar mai ales pentru armonia liniilor
arhitectonice, având o siluetă de o graţie şi frumuseţe inegalabile, bolniţa a fost supranumită
“giuvaerul secolului XVI de la Cozia”.

Paraclisul de N-E

Construit în colţul chiliilor de răsărit-miazănoapte, acest paraclis este perechea simetrică a

celui de la miazăzi. “Dumnezeiescul lăcaş sfântul Paraclis întru care să cinsteşte şi să
prăznuieşte (hramul) Duminica Tuturor Sfinţilor”, este ctitoria Arhimandritului Ioan de la
Hurezi, duhovnicul Voievodului Constantin Brâncoveanu. El a ridicat la Cozia cele două
camere boltite, foişorul şi “Sfântul Paraclis…, cu zugrăveala şi cu toate ce au trebuinţă
sfintele biserici”, în anul 1710.

Paraclisul de nord a dăinuit în bună stare un veac şi jumătate, timp în care s-au oficiat
liturghii şi pomeniri în fiecare joi şi în zilele de hram. Apele Oltului au înghiţit în anul 1859
jumătate din Paraclisul de nord, cu turlă, picturi şi lucruri din biserică. Refacerea s-a făcut
abia după un veac, în anul 1959. În interior se mai păstrează o parte din picturile originale,
datând din epoca brâncovenească, precum şi următoarele portrete ctitoriceşti zugrăvite pe
peretele de vest: Mircea cel Mare, Constantin Brâncoveanu, Mitropolitul Ungrovlahiei Antim
Ivireanu, “Damaschin Episcopul Râmnicului”, Ioan “Egumen Cozianul”.