CUPRINS

ARTA BIZANTINĂ........................................................................................................................2
ARTA BIZANTINĂ ÎN ŢĂRILE ROMÂNE.................................................................................3
ARHITECTURA ÎN ŢARA ROMÂNEASCĂ...............................................................................5
ARHITECTURA DIN MOLDOVA...............................................................................................8
ARHITECTURA ÎN TRANSILVANIA.......................................................................................10
PICTURA ÎN ŢARA ROMÂNEASCĂ........................................................................................11
PICTURA ÎN MOLDOVA...........................................................................................................11
BIBLIOGRAFIE...........................................................................................................................12
 ARTA BIZANTINĂ
În cursul secolelor IV şi V, elementele şi formele multiple şi variate ale primelor
construcţii creştine, de provenienţe diverse, se combină, se contopesc şi dau naştere, în Răsărit,
unui mod unitar de a construi, adică unui nou stil arhitectonic, rezultat din amestecul formelor de
artă-clasică cu cele de provenienţă orientală: stilul bizantin, care, va rămâne până astăzi stilul
unic şi oficial al bisericilor ortodoxe din toate părţile lumii, realizat, întro bogată diversitate de
variante (substiluri), regionale, naţionale sau locale.  
Trei elemente, concepţii sau curente diferite de cultură se combină în formaţia noii arte:
elenismul, Orientul şi creştinismul.
Principalele tendinţe şi elemente de origine elenistică şi orientală adoptate de arta
bizantină:
a)  Din Siria provin în arhitectura şi sculptura bizantină:  forme de ornamentaţie sculpturală
(foaia de acant, frunza dreaptă, foi groase dantelate, forme geometrice: cercuri, rozete, stele şi
figuri de animale), folosirea pietrelor  cizelate şi a contrastelor de culori în ornamentaţia externă,
iar în pictură o nouă tradiţie iconografică, opusă celei eleniste, o tradiţie mai realistă, mai
dramatică   şi care caută să se apropie mai mult de natură, să redea în chipurile umane expresia
individuală, iar în scenele istorice şi în compoziţii, reprezentarea mai mult veridică decât
simbolică sau convenţională.
b)  Din Egipt arta bizantină a luat altarul triconc (treflat) şi ornamentaţia bogată, mai ales
cea sculpturală şi picturală. De la Alexandria, celebru centru al culturii eleniste Bizanţul
moşteneşte în pictură gustul decoraţiei pitoreşti, cu peisajele, motivele arhitectonice, cu  scenele
genului, cu figurile sale alegorice şi probabil gustul decoraţiei policrome (multicolore); îndeosebi
iconografia bizantină păstrează din  tradiţia alexandrina atitudinile nobile ale portretelor, liniile
clasice ale draperiilor vestimentare, gesturile măsurate, compoziţia echilibrată şi simplă, pe care
o consacrase arta greacă.
c)  Alături de Siria, Asia Mică şi Armenia joacă un rol esential mai ales în formarea
arhitecturii bizantine;  aici se realizează  mai întâi  fuziunea între elementele elenistice şi cele
orientale, cărora li se adaugă de timpuriu influenţa creştinismului. O creaţie proprie a Asiei Mici
şi a Armeniei este basilica acoperită cu bolţi şi basilica cu cupolă, care face tranziţia de la tipul
basilical pur la cel bizantin. Meşteşugul savant al arhitecţilor anatolieni înlocuieşte cupola
persană, sprijinită pe conuri de unghi (importată din Armenia), cu cupola pe pandantive, formă
specifică a arhitecturii bizantine.
Două curente sau tendinte contradictorii se pot constata în timp în istoria artei bizantine:

2
 a)  Una a artei imperiale, oficiale şi savante, cultivată la curţile imperiale, în lumea
demnitarilor, a vârfurilor eclesiastice, a savanţilor şi a teologilor şi  caracterizată prin
predominarea elementului clasic (elenist);
b)  Alta, a artei populare şi monastice, reprezentată îndeosebi de monahi şi preferată în
cadrul maselor populare (militari, comercianţi, meşteşugari şi ţărani), caracterizată prin
predominarea elementului oriental (tehnica mai puţin luxoasă, pictura murală în loc de mozaic,
căutarea pitorescului, a realismului, a emoţiei dramatice etc).

ARTA BIZANTINĂ ÎN ŢĂRILE ROMÂNE

Arta bizantină s-a răspândit în Balcani, în Serbia, Bulgaria, Ţările Române, Ucraina şi
Rusia, o dată cu creştinismul, deci datele de penetrare a diferitelor şcoli diferă de la o zonă la
alta, în funcţie de data creştinării popoarelor barbare care au cucerit Europa Centrală şi de Est,
slavii, şi cea occidentală, goţii, gepizii, vizigoţii etc.
Ţările Române, o sintagmă în care trebuie incluse nu numai cele două principate, Ţara
Românească şi Moldova, ci şi Transilvania ortodoxă şi catolică, deoarece până la 1700 nu poate
fi vorba de o a treia confesiune, cea greco – catolică. Teza potrivit căreia arta bizantină
românească este ultima venită în ţările învecinate cu Bizanţul şi, nu direct, ci prin intermediul
călugărilor sârbi, este depăşită şi inexactă, afirmaţiile fiind făcute în afara unei documentări
serioase.
Trebuie scoasă în evidenţă unitatea şi comunicarea directă a singurului popor creştin,
numit roman, apoi valah sau român din nordul Dunării, cu fraţii lor din sudul fluviului,
subliniind faptul că etnonimul1 ce i-a desemnat ca popor, este sinonim cu termenul creştin, în
opoziţie cu barbar (păgân), termen generic cu care erau numite toate seminţiile necreştine care
au năvălit în acest spaţiu creştinat. Unitatea creştină, strâns legată de Cappadocia este pusă în
lumină de documentul martiriului Sf. Sava Gotul de la Buzău din anul 372, document păstrat la
Vatican întro copie de la anul 912, după o scrisoare în greacă a Sf. Vasile cel Mare din
Cappadocia, prin care se cerea ca moaştele Sf. Sava să fie trimise în Cappadocia; cultul şi tot ce
ţinea de desfăşurarea lui venea direct din Bizanţ, cucare a fost în legătură directă şi, prin
populaţia creştină valahă din sudul Dunării. O altă dovadă – document este o scrisoare semnată
de papa Inocenţiu al III-lea în decembrie 1199 şi adresată lui Ioniţă Asan – Caloian,
conducătorul regatului româno – bulgar (1198 – 1207), român de origine. După secolul XIVse

1
„popor” + nymia „nume”. Nume dat unui popor.

3
poate vorbi şi despre relaţii de schimb cu meşteri zugravi veniţi din Serbia, dar în nici un caz
despre o influenţă în maniera în care aceasta este exprimată în unele lucrări.
Din punct de vedere al organizării administrative, se ştie că centrele mitropolitane s-au
format mai târziu, în secolul XIV, dar aceeaşi situaţie era şi în sudul Dunării, ele fiind create
numai în cadrul întemeierilor statale, în centrele de reşedinţă voievodală.
În Ţara Românească,
Alexandru, o splendidă biserică cu hramul Sf.
Nicolae. Planul este în formă de cruce
grecească, cu pronaos, iar naosul este acoperit
de o cupolă ce susţine şi bolţile laterale ale
naosului, altarul cu trei abside, o arhitectură ce
aparţine meşterilor bizantini. Tot de la ei au
rămas şi frescele narative care acoperă
interiorul bisericii. Pictura eate apropiată,
după unii specialişti, de mozaicurile celebre de
la biserica Kahrie- Geami din Asia Mică.
Chiar subiectele sunt adesea identice, se
menţionează unul dintre cele foarte rar
întâlnite, care a fost pictat la Curtea de Argeş:
„Recensământul în faţa lui Quirinus”, o pictură murală ce reproduce întocmai tonalitatea
fondului şi a peisajelor.
În Moldova, alături de bisericile mici de lemn şi cărămidă, zidite în stil bizantin,
construcţii în cruce grecească, se cunosc şi cele ce reproduc stilul şi arta gotică flamboaiantă,
venită din Polonia, şi indirect prin Transilvania, din Ungaria. Iconografia bizantină, dar şi pictura
murală cu care erau acoperiţi pereţii interiori şi exteriori ai bisericilor, ca şi obiectele de cult (mai
ales cele de lux) au cunoscut o mare dezvoltare.
În Transilvania putem vorbi de un romanic târziu peste care s-a suprapus goticul.
Cucerită de regatul ungar în secolul XI va cunoaşte un climat politic şi cultural apusean, care nu
va reuşi să elimine tradiţia autohtonă, păstrată în mediul rural. Regii Ungariei au ca scop
dezvoltarea vieţii orăşeneşti, după modelul apusean, şi vor aduce colonişti din Flandra şi
Saxonia. În secolele XII şi XIII se intensifică construirea cetăţilor fortificate, prin care se
urmărea o bună apărare împotriva invaziilor. După distrugerea primelor întăriri, se trece la alte
construcţii din piatră mult mai solide, construcţii ce au ca obiectiv şi stabilirea de noi spaţii sacre.
Arta românească în secolele XIV – XVI continuă să se afle sub autoritatea eclezială şi în
respectul pentru arta bizantină propiu – zisă. Reforma culturală se propagă şi aici prin accentul

4
pus pe interesul deosebit pentru scrierea în limba română, şi a promovării traducerilor în limba
română din greacă, slavonă şi latină, cele trei limbi de cult şi cancelarie. În privinţa introducerii
limbii române în lucrările destinate cultului este suficient să amintim Catehismul românesc
(1559), apoi tipăriturile lui Coresi între 1561 şi 1581. La Braşov, a funcţionat prima şcoală în
limba română de pe lângă Biserica Sf. Nicolae din Scheii Braşovului.

ARHITECTURA ÎN ŢARA ROMÂNEASCĂ

În linii mari, arhitectura bisericească continuă pe linia tradiţiei, cu foarte puţine abateri
privitoare la tehnica construcţiei.
Prosperitatea economică se oglindeşte în renunţarea la piatră şi introducerea cărămidei.
Amintim Biserica Mănăstirii Snagov, aşezământ atestat încă din vremea lui Mircea cel Bătrân, ce
păstrează ca structură planul în cruce grecească, cu cele două abside laterale, la nord şi la sud,
după specificul atonit.
În acelaşi tip de construcţie al epocii, secolul al XVI – lea, pot fi amintite: Biserica Trei
Ierarhi din Drăgoieştii de Sus (judeţul Vâlcea), Biserica Buna Vestire, 1508, Biserica Sfânta
Parascheva din Rânmicul Vâlcea (1554 – 1557), Biserica Sfântul Gheorghe din Runcu (judeţul
Vâlcea).
Râmnicul Vâlcea ocupă un loc aparte în istoria culturii creştine româneşti şi sud –
dunărene, prin locaşurile de cult, activitatea monahală susţinută în tipărirea cărţii liturgice şi de
învăţătură: „datorită poziţiei sale geografice (cetatea Râmnicului) ajunge să joace un rol deosebit
în sud – estul Europei, ca puternic centru spiritual pentru toţi românii, dar şi pentru bulgari,
sârbi, ruşi, georgieni etc. Afirmarea Râmnicului ca un puternic centru cultural – capitală a
tipografilor cum l-a numit Nicolae Iorga sau Ile de France după Henri Focillon – s-a datorat şi
existenţei aici a centrului eparhial al Episcopiei Râmnicului Noul Severin, cea mai puterni că
episcopie a ortodoxiei româneşti de la sud de Carpaţi”.
Ctitorii care s-ar păstrat până astăzi: Arnota, Costeşti – Vâlcea, ctitorie a lui Matei
Basarab (1634); Bistriţa, ctitorie a fraţilor Craioveşti (1491 – 1494), aici s-a tipărit în 1508
„Liturghierul” lui Macarie.
În Biserica Mănăstirii Bistriţa se află moaştele Sfântului Grigore Decapolitul. Acest sfânt
s-a născut în Decapole (Cele zece cetăţi), în cetatea Irenopol (Cetatea păcii). Este un monah
eremit cu viaţă aspră, dar vine la Constantinopol, unde ia parte la lupta împotriva ereziei
iconoclastice. Trece la Domnul în anul 840.

5
 O altă ctitorie a Craioveştilor este Mănăstirea Brâncoveni în secolul XVI, refăcută de
Matei Basarab în 1634 şi de Constantin Brâncoveanu în 1699. aici, în pronaosul Bisericii se află
mormântul mamei, Jupâniţa Stanca, al bunucului, Preda Brâncoveanu, ucis de Mihnea cel Rău, şi
al părintelui lui Constantin Brâncoveanu, Papa, ambii ucişi de mână vrăjmaşă.
Mănăstirea cotmeana este o ctitorie a lui Mircea cel Bătrân, 1386 – 1393, cu hramul
Sfânta Treime, ca şi Mănăstirea Dealu, atestată la 1431, întărită de Constantin Brâncoveanu.
Artă şi miracol adăposteşte Mănăstirea Dintrun lemn, construită „dintrun singur copac”,
ctitorită de Preda Brâncoveanu la 1634 – 1635 şi continuată de Matei Basarab, 1635 – 1636, cu
hramul Naşterea Maicii Domnului.
Mănăstirea Hurez (Horez), ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu la 1697, este cunoscută
ca un adevărat centru de pictură şi arhitectură medievală românească, astăzi fiind renumită şi
prin frumuseţea decorativă a ceramicii din zonă.
Vatră monahală, rămasă în mijlocul pădurilor dese, schitul Iezeru, atestat în 1495, şi
refăcut de Mircea Ciobanu, după cum reiese dintrun document din anul 1559, cu Bisericuţa ce
are hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Aici se odihnesc moaştele Cuviosului
Antonie de la Iezeru, episcopul Ilarion al Râmnicului (1693 – 1705) care s-a retras întro peşteră
din apropiere, trăind în rugăciune şi penitenţă până la sfârşitul vieţii. Peşterea este mărturia
acestei vieţi, dăruită în întregime Domnului, şi poate fi văzută ca altar de închinare al pelerinilor.
Sfântul Antonie este şi ctitorul complexului monahal actual, unde slujesc cu mare osândire
câteva măicuţe.
Turistul ajuns la Călimăneşti poate să se închine în splendida Bisericuţă Ostrov, aflată pe
insula salvată din mijlocul Oltului, o ctitorie de la 1520 – 1521 a lui Neagoe Basarab şi a saţiei
sale, Despina. Mică şi primitoare, bisericuţa păstrează pictura în cel mai curat şi autentic stil
bizantin.
Mai puţin cunoscută este ctitoria lui Mircea cel Bătrân din ostrovul Snagovului, refăsută,
pe rând, de Vladislav II (1451 – 1456), al cărui mormânt se află la Mănăstirea Dealu, şi de Vlad
II Ţepeş, domn al Ţării Româneşti, în două etape (1456 – 1462; 1476). După unele izvoare
osemintele celui care a fost supranumit Dracula (pe baza legendelor ţesute în jurul cruzimei cu
care îşi ucidea adversarii, dar şi ca fiu al lui Vald Dracul) s-ar afla chiar la această mănăstire,
refăcută între 1517 – 1521 de Neagoe Basarab.
Salba de mănăstiri din această zonă cpntinuă cu Mănăstirea Surpatele, ctitorie din anul
1512, a boierilor din neamul Buzeştilor, sub domnia lui Neagoe Basarab, cu hramul Sfânta
Treime, mănăstire aflată în apropierea comunei Frânceşti, o capodoperă supusă vitregiei timpului
nemilos ateist, astăzi aflată în plină renaştere.

6
 Biserica Mănăstirii Clocociov, ctitorie din 1512 – 1521 din timpul lui Neago Basarab,
refăcută de mihai viteazul. În 1625 mănăstirea devine metoh al Mănăstirii Cutlumuş din Muntele
Athos, împreună cu toate bunurile sale. Termenul metoh sau metoc desemnează o mănăstire sau
schit mai mic ce trece sub administrarea unei alte mănăstiri mai mari.
Cele două mănăstiri în care a slujit şi a tradus cartea liturgică şi de învăţătură Sfântul
Nicodim:
Tismana – care a fost la început un schit întemeiat de călugărul Nicodim, sfinţită ca
mănăstire în anul 1378, cu hramul Adormirea Maicii Domnului
Vodiţă – construită între 1364 – 1370 cu hramul Sfântul Antonie cel Mare.
Mănăstirea Turnu, aflată în zona defileului Oltului, la ieşirea din Călimăneşti, este zidită
întrun loc sfânt în cre dăinuiesc şi astăzi, peşterile nvoitorilor monahi, ctitorie a lui Varlaam,
episcop al Râmnicului şi Mitropolit al Ţării Româneşti (1672 – 1679), hramul bisericii este
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.
Mănăstirea Govora ctitorie a lui Vlad Dracul, secolul XV, biserica fiind zidită de Vlad II,
Călugărul (1482 – 1496) şi
pictată apoi sub Constantin
Brâncăveanu, în anul 1711. Din
această pictură, ceea ce
impresionează, astăzi, mai mult
ca tematică şi mod de
realizarea, este pictura din
pridvor, o pictură murală
votivă, aflată deasupra uşii de
intrare în pronaos. Această
pictură de o orginalitate fantastică, o reprezintă pe Maica Domnului înaripată, având aripi de
vultur, întinse deasupra braţelor cu care acoperă întreaga obşte slujitoare compusă din: în
dreapta, principele cu slujitorii de la curte, închipuind întreaga „societate civilă”, truditoare, iar
în stânga, clerul şi sălugării, obştea rugătoare, toţi aflaţi sub mantia desfăşurată pe care o numin
Acoperământul Maicii Domnului. Inscripţia în lima slavonă defineşte imaginea, Aripile Marelui
Vultur. De aslfel, hramul Bisericii este Adormirea Maicii Domnului. Tonurile de albastru
deschis, culoarea cerului senis în care esre redat veşmântul Maicii domnului, ca şi cele mai
întunecate, ce reprezintă cupola cerului, sunt de o expresivitate şi căldură ce amintesc Voroneţul.
În general sunt cunoscute şi unele influenţe moldoveneşti, în ceea ce priveşte mărimea
pridvorului ce ţine de pronaos, susţinut de patru stâlpi prevăzuţi cu o turlă asemenea Bisericii
Episcopiei din Curtea de Argeş sau a mănăstirii Radu – Vodă din Bucureşti.

7
 Sub influenţa biserii episcopale din Curtea de Argeş sunt construite cele două turnuri ale
bisericii mănăstirii Tismana, reclădită în 1541. cele două turle, una peste naos, alte peste
pronaos, fac parte din planul regăsit la Bucureşti la Curtea Veche, ctitoria lui Mircea Ciobanul,
1545.
Ctitoria lui Mihai Viteazul, Biserica Mănăstirii Mihai – Vodă (1589 – 1591) din
Bucureşti, cu hramul Sfântul Nicolae, translatată, din zona parlamentului, în locul ascus din
spatele giganticelor blocuri de pe cheiul Dâmboviţei, în imediata apropiere a podului Izvor, dar
şi Biserica Domnească din Târgovişte (1583), ambele caracterizate prin tipul de construcţie în
cruce grecească complexă, la care se adaugă trei turle.

ARHITECTURA DIN MOLDOVA

Păstrarea trdiţiei este mult mai puternică în moldova, unde pronaosul şi naosul sunt
acoperite de câte o boltă numită şi calotă, susţinută de pandantivi.
Bisericile Maica precista din Baia (1532), Biserica Învierii (1551) din Suceava. Seria
bisericilor care s-au conservat foarte bine în Moldova de Sus, Bucovina, au pe lângă pronaos,
naos, altar – pridvorul deschis spre exterior ca în cazul bisericii Mănăstirii Probota, ctitoria lui
Petru Rareş (1530), biserica Mănăstirii Moldoviţa, biseria Mănăstirii Humor, cu pridvor deschis
printrun singur rând de arcade pe toată înălţimea, de obieci, în număr de trei.
Elementele noi se introduc în mănăstirile din această zonă, ca de pildă, Biserica Sfântul
Dumitru din Suceava, sunt ferestrele gotice dau şi o zonă, ca de pildă, expresiile decorative
flamboaiante (1534), întâlnite şi la biserica Mănăstirii Suceviţa (1582 – 1586), ctitorie a
Movileştilor. În arhitectura acesti biserici se remarcă influenţa muntenească, combinată cu arcuri
frânte, gotice.
În Moldova, mănăstirile au jucat un rol cultural important. Biblioteca de la Mănăstirea
Neamţ, una dintre cele mai vechi, din anul 1407, şcoala de caligrafi şi miniaturişti de numele
căreia este legat un manuscris al lui Gavril Uric (Uric desemnează meseria de scriitor de
hrisoave) din anul 1429, manuscris aflat astăzi la o bibliotecă din Oxford.
Mănăstirea Bistriţa este ctitoria lui Alexandru cel Bun, aşa cum reiese dintrun pomelnic
de la anul 1407. Demnă de mneţionat este relaţia cu Bizanţul, împăratul Manul II Paleologul
dăruindu-i lui Alexandru cel Bun şi Doamnei ana o foarte frumoasă icoană de argint a Sfintei
Ana, încoronată, ţinând-o pe Fecioara Maria în braţe.
Un lanţ de mănăstiri moldave, ctitorii ale lui Ştefan cel
Mare, cel care a ridicat biserici şi mănăstiti nu numai în urma

8
victoriilor purtate, ci şi atunci câna a suferit înfrângeri. Una dintre acestea este biserica de la
Războieni, ridicată în 1496, deasupra gropii comune a eroilor căzuţi în lupa cu Mahomed al II –
lea. Biserica este prevăzută cu un portal de intrare deasupra căruia se înalţă pe tri nivele o
clopotniţă, deoarece biserica esre fătă turle, desfăşurată pe un plan dreptunghiular.
La Tazlău se află o altă ctitorie a lui Ştefan cel Mare, o mănăstire cu o Casă domnească,
făcută între anii 1496 – 1497. Paralel cu această mănăstire, la piatra Neamţ, se ridică în cadrul
Curţii domenşti a lui Ştefan un paraclis, apoi biserica aflată, şi astăzi, în preajma parcului.
Construcţia ne dezvăluie o influenţă gotică eidentă, în formatul ferestrelor, în contraforturile din
cele patru laturi ale faţadelor, dar mai ales în turnul – clopodniţă, situat în vecinătate, care
datează din anul 1499.
Având în vedere numărul mare de mănăstiri, ctitorite de voievozi pe întregul pământului
binecuvântat al moldovei, le amintim pe cele mai vechi şi mai cunoscute prin tradiţia monahală
de excepţie: Mănăstirea Pângăraţi, ctitoria lui Alexandru Lăpuşneanu, în anul 1564, cunoscută
prin colecţia de artă veche; mănăstirea Secu, ctitorie a vronicului Nestor Ureche din 1602, cu o
mare tradiţie culturală, Nestor fiind părintele lui Grigore Ureche. În cadrul Muzeului de artă
veche din incinta mănăstirii se află şi ediţia princeps a Cazaniei lui Varlaam.
Mănăstirea Sihăstria, datează ca aşezământ monahal de la 1650 şi este foarte cunoscută
prin nucleul monahal actual, dar mai ales prin activitatea neobosită a ieromonahului Ilie Cleopa,
cel care în perioada de răstrişte comunistă a fost în mijlocul intelectualilor de marcă, întărindu-i
în credinţa lor, deşi spre deosebire de aceştia, el era un om simplu care s-a hrănit cu rugăciunea
şi cu lectura Scrierilor Sfinţilor Părinţi.
Sihăstria adăposteşte un număr impresionant de călugări, dar nu departe de aceasta, la
mănăstirea Agapia, ctitorie a Hatmanului Gavriil, fartele domnitorului Vasile Lupu, pelerinul
găseşte o obşte de călugăriţe, cu o biserică înălţată între anii 1642 – 1647. Pictura bisericii aceste
mănăstiri este semnată de Nicolae Grigorescu, pe când tânărul artist avea doar 20 de ani. Şi aici
se află un Muzeu de artă medievală cu obiecte de cult şi icoane preţioase, atât prin arta execuţiei,
cât şi prin vechimea lor.
Mănăstirea Văratec apropiată prin tradiţia vieţii de obşte, de mănăstirea Agapia. Prima
ctitorie a lui Ieremia Movilă, la 1580, cu o biserică din lemn care este refăcută, şi la puţin timp
după această biruinţă, se statorniceşte aici, prin monahia Olimpiada, o mică comunitate de
monahii sau călugăriţe. Este mănăstirea în care şi-a sfârşit zilele Veronica Micle, în anul 1889, la
puţin timp după moartea tragică a poetului Mihai Eminescu. Sătucul de maici, cu căsuţe în stil
tipic moldovenesc, cu prispe incărcate de mulţimea muşcatelor multicolore, pe fondul alb –
albăstrui al pereţilor, cu ordinea şi dragostea ce odihneşte în toate, dau pelerinului pacea şi
sentimentul eternităţii, al contopirii celor două tărâmuri, teluricul cu cerul. Toaca, dangătul

9
melodios al clopotelor ce anunţă vecernia, în amurgul serilor de vară, graba spre biserică a
măicuţelor ce au tredit în miezul zilei, toate pot fi numite cu sintagma înţeleaptă, cuminţenia
pământului.
În concluzie, se poate afirma că pe lângă arhitectura eclezială a vremii, exista şi una
civilă, în care se încadrau casele boiereşti, mici palate cu bolţi, de regulă proprietăţi ale ctitorilor,
ceea ce explică amplasarea lor în apropierea bisericilor. Tot de caracterul civil al construcţiilor
ţine tehnica fortificaţiilor medievale care înconjurau mănăstirile sau cetăţile de apărare. Adesea
mănăstirile au jucat şi acest rol.

ARHITECTURA ÎN TRANSILVANIA
Spre deosebire de Ţara Românească şi Moldova, în Transilvania arhitectura eclezială
românească este mult mai limitată, bisericile fiind construite din lemn, datorită interdicţiei pe
care o decretase autotatea politică a regatului maghiar, ca urmare a intoleranţei religoase,
manifestată multă vreme de toate confesiunile admise. Situaţia nu s-a schimbat nici după ce a
avut loc unirea cu Roma a Bisericii, ce s-a numit apoi greco–catolică, adică de rit grecesc sau
răsăritean, dar dependentă ierarhic de Roma. În timpul imperiului austro-ungar zeci de mănăstiri
şi biserici au fost distruse în momentele încordate, în care la Curtea din viena se hotăra şi emitea
o Bullă imperială, sub patronatul Bullei papale, prin carse se ordona îngrădirea sau distrugerea,
sub diferite pretexte, a locaşurilor de cult „grecesc”, termen utilizat pentru Biserica Ortodoxă.
Totuşi, prin graţie divină, au supravieţuit, cu intermitenţe de funcţionare multe dintre mănăstirle
ctitorite în secolul al XIV – lea.
Mănăstirea Prislop, aflată în comuna Silvaşul de Sus, este ctitorită de Sfântul Nicodim în
1399 – 1405, apoi refăcută de Domniţa Zamfira între 1560 – 1580. deci primul monah – ctitor al
bisericii este Sfântul Nicodim, venit aici după ce terminase o rodnică activitate în celel două
ctitorii ale sale, Tismana şi Vodiţa. Mare cărturar, Sfântul
Nicodim a copiat în cadrul mănăstirii Prislop
Tetraevangheliarul slavon miniat, datat în anul 1405, după cum
o indică atestarea de la sfârşitul manuscrisului. Datorită
numărului mic de monahi, mănăstirea se transformă începând
cu anul 1950 în aşezământ pentru maici. Iconografia de pe iconostas şi cele două icoane
împărăteşti, luate din Tetraevangheliare din Ţara Românească, picturi ce aparţin ieromonahului
Arsenie Boca.

10
 PICTURA ÎN ŢARA ROMÂNEASCĂ
În Ţara Românească pictura se caracterizează prin păstrarea unor picturi vechi (Stăneşti
1537). Aici ca şi în alte biserici din moldova sau Transilvania, conform tradiţiei, consola
triunghiulară sau trapezoidă, cupola şi tamburul (porţiunea cilindrică situată între bază şi cupolă)
cuprind bustul lui Iisus, Pantocreator, înconjurat de ierarhiile îngereşti şi se cei patru evanghelişti
sau de profeţi.
În ceea ce priveşte simbolica picturii bisericilor noastre, ordinea în care sunt aşezate
scenele biblice este şi ea un fel de Biblie a saăracilor deoarece este extul Evangheliilor redat în
imagini spre a fi înţeles. În pronaos avem Imnul Acatist, dedicat vieţii Maicii Domnului. Biserica
Domnească din Curtea de Argeş şi cupola bolniţei de la mănăstirea Cozia sunt cele mai
reprezentative din punctul de vedere al calităţii artei iconografice, al culorii şi detaliului,
specifice picturii din Ţara Românească, o pictură definită şi caracterizată ca artă bizantină.

PICTURA ÎN MOLDOVA
Moldova este un miracol, deoarece pictura exterioară a bisericilor din această zonă
nordică s-a păstrat cel mai bine.
Din perioada lui Petru Rareş (1527 – 1538) sau
a lui Ştefan cel Mare pot fi descrise şi analizate atât
tehnicile de lucru ale zugravilor, cât şi preferinţa pentru
o anumită tematică. Se remarcă aici menţienrea
tendinţei narative în pictura murală ca şi a tuturor
elementelor istorice anterioare, tipice ca tematică
pentru pictura bizantină din cele două zone geografice,
Ţara Românească şi Transilvania.
Faţadele bisericilor moldoveneşti sunt în mare parte acoperite cu picturi, asa cum este
cazul mănăstirilor Humor, Voroneţ, Putna.

BIBLIOGRAFIE
1. Istoria culturii şi civilizaţiei creştine – Aurelia Bălan – Mihailovici, editura Oscar Print,
Bucureşti, 2006

11
2. http://www.crestinortodox.ro/Arta_bizantina-230-7348.html
3. http://gltneamt.ngo.ro/sihastria.htm
4. http://www.crestinortodox.ro/Manastirea_Govora-359-12520.html
5. http://www.infotravelromania.ro/foto%20mic/romania/bucovina/manastiri/
voronet_manastire/voronet_manastire.jpg
6. http://www.crestinortodox.ro/biserici-si-manastiri/Manastirea_Curtea_de_Arges-22-
22247.html
7. http://www.iloveromania.ro/despre_46/manastirea_tismana

12