Facultatea de Teologie, Litere, Istorie si Arta

Specializarea: Arta Sacra

Anul II
Student: Barica Virginica

Inceputul Artei Bizantine. Caracteristici

si Cronologie

Arta bizantină s-a dezvoltat pe teritoriile Imperiul Bizantin începând cu anul 476 până

în anul 1453.Arta bizantină s-a dezvoltat din arta Imperiului Roman, care la rândul ei, a fost
influențată de arta Greciei Antice. O estetică complet nouă va marca arta bizantină. Noua estetică
avea ca principală însușire "abstractizarea". Dacă arta clasică era marcată de încercări de a crea
reprezentări ce imitau realitatea cât mai veridic, arta bizantină pare a abandona aceste încercări în
favoarea unei abordări mai simbolice. Bizantinii își vedeau arta ca fiind profund naturalistă cu
rădăcini ce duceau până la capodoperele lui Fidias, Apelles și Zeuxis.

Caracteristici generale

 corelația cu creștinismul: cultura și arta bizantină au constituit instrumentul de

propagandă a religiei creștine, dar și a puterii imperiale, a autorității bazileului. Arta avea
rolul de a impresiona, de a înălța sufletul către divinitate.
 dualism: exista o artă oficială închinata bazileului și elaborată la curtea de
la Constantinopole și mai exista o componentă populară, specifică mediilor formate din
călugări și oameni simpli, care era promovată de mănăstiri și de școli locale. Între cele două
direcții existau influențe reciproce.
 tradiționalism: păstrarea regulilor și canoanelor care determină stabilitatea artei și lipsa ei
de libertate creativă și fantezie. Cu rare excepții, artiștii bizantini sunt anonimi, conservatori,
păstrători ai regulilor odata stabilite. Orice inovație adoptată devine regulă, ceea ce explică
evoluția înceată și fără salturi a întregii arte.
 lipsa de omogenitate și unitate: dincolo de un numitor comun, cum ar fi iconografia și
mijloacele de exprimare în pictură, există în plan local trăsături de individualizare, specifice
diferitelor școli și centre existente pe teritoriul imperiului.
 Perioada timpurie (secolele IV-V)
Două evenimente majore au marcat această perioadă:

 Edictul de la Milano, promulgat de Constantin cel Mare și Licinius în 313 care a

permis creștinismului să devină o religie publică și implicit artei creștine să evolueze.
 Inaugurarea Constantinopolului (330), care avea să devină nu numai capitala, ci și centrul
artistic al Imperiului Roman de Răsărit.
Constantin cel Mare inițiază un program complex privind dezvoltarea capitalei ce-i poartă
numele. Apar noi spații publice cu grupuri statuare, se construiește forumul lui Constantin.
Acesta avea în centru Columna lui Constantin, deasupra având statuia împăratului reprezentat
precum zeul Apollo. apar biserici, se construiește catedrala Hagia Sophia și se începe
construirea Bisericii Sfinților Apostoli.
Să menționăm și Hipodromul, amenajat tot în această perioadă, un adevărat focar sportiv și
cultural al marelui oraș. Putea găzdui peste 100.000 de spectatori.
Epoca lui Iustinian (secolul al VI-lea)
Mozaic din Bazilica San Vitale reprezentându-l pe Iustinian
În perioada lui Iustinian (527 - 565), arta bizantină cunoaște apogeul. Are loc recucerirea
(temporară) a Italiei și implicit amestecul dintre tradițiile romane, orientale și creștine. În
Constantinopol și în Ravenna se ridică adevărate monumente arhitectonice decorate
cu mozaic, fildeș, aur. Iustinian nu numai că a pus bazele unui imperiu absolut, codificând legile
și impunând supușilor religia creștină, dar a inițiat și un vast program de construcții, descris de
istoricul său de curte, Procopius din Cezareea, în lucrarea De Ædificiis.
Iată câteva din realizările acestei epoci:

 Reconstrucția catedralei Hagia Sophia[9], care fusese distrusă în timpul Răscoalei Nika.

 550: Continuarea lucrării la Bisericii Sfinților Apostoli din Constantinopol.
 527 - 565: Ridicarea Mănăstirii St. Caterina din Peninsula Sinai.
 527 - 548: Începe construcția bazilicii San Vitale din Ravenna.

Despre Constantinopol:

Constantinopolul dateaza de la 330, cand imparatul Constantin cel Mare l-a fondat pe
ruinele anticului oras grec Byzantion.
Orasul se afla in peninsula cu o pozitie strategic deosebit de buna, datorita celor trei zone de apa,
in nord, est si sud, avand astfel asigurata izolarea.
Noua capitala a fost impodobita cu cladiri, monumente si piete central, cu un palat imperial, o
cladire a senatului si cu hipodromul. Planul orasului grupa cladirile oficiale in jurul pietei
central. Axul care traversa median orasul, artera importanta de circulatie, era marginit de o
colonada acoperita, formand galerii pentru pietoni. Orasul, inconjurat de ziduri puternice, avea
bastioane si porti. Numite “curtine”, zidurile foarte inalte, cu o grosime de cativa metri, erau
precedate de santuri care formau obstacole in calea eventualilor atacatori ai cetatii. Vechile
ziduri, construite de Constantin cel Mare au fost inlocuite in timpul domniei imparatului
Teodosie II (408-450).
Noua incinta va devein celebra datorita masivitatii zidurilor foarte inalte cu grosimea de cativa
metri. Printre importantele porti ale incintei, Poarta de aur era cea prin care patrundeau in oras
cortegiile militare si triumfale.

Arhitectura civila:

Caracterele arhitecturii laice bizantine pastreaza atat somptuozitatea palatelor imperiale,

cat si confortul locuintelor particulare romane adaptate momentului respective.
Domus, casa demnitarilor si negustorilor, se caracterizeaza prin vastitatea curtilor interioare si a
gradinilor, a fastului si elegantei.
Insula, casa in care locuiau chiriasii, era “casa de raport”, compusa din numeroase apartamente si
dispuse in etaje scunde, cu scari si plansee din lemn.

Arhitectura religioasa:

Izvoarele artei bizantine le gasim in cultura greaca, in imbinarea traditiilor elenistice

alexandrine si mediteraneene din timpul Imperiului Roman, precum si in asimilarea culturilor
Orientului Apropiat.Dominanta in arhitectura religioasa va fi folosirea arcului, boltii si cupolei
(din traditiile Asiei Mici).
Arhitectura religioasa se caracterizeaza prin definirea planului constructiei si elementelor
component. Primele biserici crestine au fost adaptari ale tipului bazilicii forense, care, in epoca
romana, juca rolul bursei si era in vecinatatea forumului. Printre primele biserici cu plan
bazilical, construite la Roma, au fost: vechea basilica Sfantul Petru, basilica Santa Maria
Maggiore si basilica San Paolo fuori le muri.
Pentru planul bazilical, elementele definitorii sunt: nava central, mai larga si mai inalta
decat celelalte spatii, la nivelul superior fiind inzestrata cu ferestre, doua sau mai multe nave
laterale si o absida la rasarit, la capatul opus intrarii principale. Incaperi secundare incluse la
intrare sunt: pronaosul sau nartexul, spatiu care apare uneori dublat cu un exonartex si cu un
esonartex. Acestea sunt precedate de o curte inconjurata de coloane, numita atrium.
In afara tipului bazilical, au fost elaborate inca doua tipuri de plan: planul in cruce latina, crucea
cu brate inegale (Mausoleul Imparatesei Galla Placidia de la Ravenna), avand characteristic
spatial transversal, numit transept, iar in prima jumatate a secolului al V-lea, planul central.
Pentru planul central: Mausoleul Santa Constanza din Roma, biserica Sfantul Gheorghe
din Salonic, biserica Santo Stefano rotondo din Roma, iar la Ravenna, Baptiseriul Neonian, cu
plan octagonal.
Sistemul de acoperire al unui edificiu inaltat pe plan bazilical este sarpanta aparenta, iar la cel pe
plan central este cupola.
„În 1453 Constantinopolul a lost cucerit turci. Vestea căderii Constantinopolului a produs o
impresie foarte puternică în Europa Occidentală. Era evident pentru toţi că prin Cucerirea
Constantinopolului nu se prăbuşea numai o putere militară, ci şi un centru cultural strălucit,
care constituia, potrivit cuvintelor lui Bessarion: un „gymnasium optimarum ariium“. Pentru
arta bizantină căderea Constantinopolului a fost o lovitură ireparabilă, mortală, după care nu a
mai știut să se ridice. Dacă ea mai continuă să existe după 1453, aceasta se intimplă doar
aparent, prin puterea inerţiei. Începind de la acea epocă, nici pe teritoriul imperiului bizantin,
nici pe cel al țărilor din Orientul creştin nu s-a mai produs nici 0 operă de artă de valoare mai
însemnată. Pic- tura își tirăşte viaţa în serviciul mănăstirilor din provincie şi decade treptat la
nivelul unui simplu meșteșug. Din păcate şi astăzi icoanele bizantine din secolele al XV-lea şi al
XVI-lea reprezintă pentru mulţi europeni unicele modele ale marii arte bizantine, şi pe baza lor
această artă este apreciată plat şi foarte banal (de exemplu este socotită „statică“, „ierarhică“,
etc.)”
 Bibliografie

Viktor Lazarev , Istoria picturii bizantine, vol. III

Adriana Botez-Crainic, Manual de istoria artei, vol. I

Oprescu George, Manual de istoria artei.Evul Mediu