Arta Romanica

n secolele XI i XII, Europa cretin a dat natere unei noi i prolifice forme de art: arta romanic. n aceast perioad, marile biserici i catedrale au devenit un tezaur, adpostind sculpturi splendide, picturi murale i manuscrise iluminate. Pn n secolul al XI-lea Biserica Catolic achiziionase multe terenuri provenite mai ales din donaii i, ca urmare, bogia ei crescuse enorm. Se spune c n aceast perioad Biserica deinea peste un sfert din teritoriul Franei. Donaiile provenite de la credincioii care vizitau raclele care conineau moatele sfinilor au adus Bisericii un venit substanial. ntr-adevr, pelerinajele, efectuate cu scopul de a vedea relicvele sfinte au devenit att de frecvente nct a fost necesar construirea unor cldiri care s adposteasc n siguran articolele nepreuite i care s permit expunerea lor ct mai atractiv posibil. Astfel, Biserica a devenit un patron semnificativ al artelor acelor vremuri, comandnd nu doar lucrri noi de arhitectur ci i alte lucrri de art, cu teme predominant religioase printre care picturi sau icoane. Cea mai mare parte a lucrrilor de sculptur i de arhitectur realizate n aceast perioad medieval timpurie au fost executate ntrun stil care amintete de Roma antic.

Arta Bizantina
In cursul secolelor IV si V, elementele si formele multiple si variate ale primelor constructii crestine, de proveniente diverse, se combina, se contopesc si dau nastere, in Rasarit, unui mod unitar de a construi, adica unui nou stil arhitectonic, rezultat din amestecul formelor de arta-clasica cu cele de provenienta orientala : stilul bizantin, care, va ramane pana astazi stilul unic si oficial al bisericilor ortodoxe din toate partile lumii, realizat, intr-o bogata diversitate de variante (substiluri), regionale, nationale sau locale. Trei elemente, conceptii sau curente diferite de cultura se combina in formatia noii arte : elenismul, Orientul si crestinismul. Principalele tendinte si elemente de origine elenistica si orientala adoptate de arta bizantina: a) Din Siria provin in arhitectura si sculptura bizantina : forme de ornamentatie sculpturala (foaia de acant, frunza dreapta, foi groase dantelate, forme geometrice : cercuri, rozete, stele si figuri de animale), folosirea pietrelor cizelate si a contrastelor de culori in ornamentatia externa, iar in pictura o noua traditie iconografica, opusa celei eleniste, o traditie mai realista, mai dramatica si care cauta sa se apropie mai mult de natura, sa redea in chipurile umane expresia individuala, iar in scenele istorice si in compozitii, reprezentarea mai mult veridica decat simbolica sau conventionala.

b) Din Egipt arta bizantina a luat altarul triconc (treflat) si ornamentatia bogata, mai ales cea sculpturala si picturala. De la Alexandria, celebru centru al culturii eleniste Bizantul mosteneste in pictura gustul decoratiei pitoresti, cu peisajele, motivele arhitectonice, cu scenele genului, cu figurile sale alegorice si probabil gustul decoratiei policrome (multicolore) ; indeosebi iconografia bizantina pastreaza din traditia alexandrina atitudinile nobile ale portretelor, liniile clasice ale draperiilor vestimentare, gesturile masurate, compozitia echilibrata si simpla, pe care o consacrase arta greaca. c) Alaturi de Siria, Asia Mica si Armenia joaca un rol esential mai ales in formarea arhitecturii bizantine ; aci se realizeaza mai intai fuziunea intre elementele elenistice si cele orientale, carora li se adauga de timpuriu influenta crestinismului. O creatie proprie a Asiei Mici si a Armeniei este basilica acoperita cu bolti si basilica cu cupola, care face tranzitia de la tipul basilical pur la cel bizantin. Mestesugul savant al arhitectilor anatolieni inlocuieste cupola persana, sprijinita pe conuri de unghi (importata din Armenia), cu cupola pe pandantive, forma specifica a arhitecturii bizantine. Doua curente sau tendinte contradictorii se pot constata in timp in istoria artei bizantine: a) Una a artei imperiale, oficiale si savante, cultivata la curtile imperiale, in lumea demnitarilor, a varfurilor eclesiastice, a savantilor si a teologilor si caracterizata prin predominarea elementului clasic (elenist) ; b) Alta, a artei populare si monastice, reprezentata indeosebi de monahi si preferata in cadrul maselor populare (militari, comercianti, mestesugari si tarani), caracterizata prin predominarea elementului oriental (tehnica mai putin luxoasa, pictura murala in loc de mozaic, cautarea pitorescului, a realismului, a emotiei dramatice etc).