Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Psihologie Stiinte ale Educatiei Sociologie Asistenta Sociala

Departametul Psihologie

Comportametul asertiv la adolescenți

Referat
la disciplina universitară
Serviciul de asistență psihologică

Elaborat : studenta gr32 Spînu Marionela

Coordonator științific :Lect.univ , Dolinschi C.

Activitatea de psihoprofilaxie cu elevii

 Tema lecție : Comportametul asertiv la adolescenți și preadolescenți
Instituția : Liceul Teoretic Dimitrie Cantemir
Durata : 45 minute
Grupul țintă : elevii claselor a X-a, XI-a, XII-a
Scop : dezvoltarea unui concept pozitiv asupra comportamentului asertiv, informarea și
îndrumarea elevilor catre cu scopul învingerii greutăţilor, depăşirea manifestărilor agresive în
comunicarea interpersonală
Tipul activității : lecție de psihoprofilaxie
Realizat de : Spînu Marionela

Obiective:
 Determinarea factorilor care determină comportamentul asertiv
 Strategii de intervenție pentru dezvoltarea asertivității la adolescenți șe preadolescenți
 Conștientizarea consecințelor în urma comportametului asertiv
 Identificarea valorilor morale care caracterizează asertivitatea
Metode și procedee: dezbatere, schimb de informații, brain-storming, întrebări și refective asupra
temei, lucru în echipă

Blibliografie :
1. Allport G. Structura şi dezvoltarea personalităţii. Bucureşti: Editura Didactică şi pedagogică,
1991. 580p.
2. Asertivitatea delimitări - conceptuale [online]. Bucureşti (RO). Accesibil pe
Internet:<http://psiholog.proeducation.md/general/4.html].
3. Chelcea S.; Chelcea A. Din universul autocunoaşterii. Bucureşti: Editura Militară, 1990. 207p.
4. Commermand, G., Exiga A., Arta de a comunica şi de a convinge. Iaşi : Polirom, 2003. 118p.
5. Comportamentul asertiv [online]. Bucureşti (RO), 2008. Accesibil pe Internet:
<http://www.psihoterapie.net /forum/ psihologie/asertivitate/comportamentul-asertiv.html>]
6. Cungi, Ch. Cum să ne afirmăm. Iaşi: Polirom, 2003. 184p.
7. Gavril, O., Asertivitatea de la abilitate la competenţă. Iaşi: Performantica, 2002. 214p.
73
8. Învaţă să spui NU [online]. Bucureşti (RO), 2008. Accesibil pe Internet: <http://www.
psihoterapie.net/forum/psihologie/asertivitate/ învaţă-să-spui-nu.html>].
9. Moscovici, S. (coord.) Psihologia socială a relaţiilor cu celălalt. Iaşi: Polirom, 1998 – 256p.
10. Neculau, A., Cunoaşte-l pe celălalt / cood.: A. Neculau. - Iaşi: Polirom, 2003. 176p.
11. Papaleata, I.; Comaneanu, M. Îmbunătăţrea performanţelor individuale la persoanele
nonasertive din mediul militar [online]. Bucureşti (RO), 2002. Accesibil pe Internet <
http://www.e -
scoala.ro.>].
12. Şchiopu, U. Dicţionar de psihologie. Bucureşti: Editura Babel, 1997. 740p.
13. Stoica – Constantin, A., Nicolau, Adrian, Psihologia rezolvării conflictului. / Ana – Stoica
Constantin, Adrian Nicolau – Iaşi. Polirom, 1998. 282p

Desfășurarea activității
 1. Cunoașterea cu grupul și introducerea pe scurt în tema lecției 1-2min
2. Câteva întrebăr ce știu despre comportament asertiv, dacă consideră asertivitatea utilă în
viața adolescenților și preadolescenților și dacă se consideră o persoana cu comportament
asertiv ?.
3. Material informativ Ppoint pe tot cursul lectiei.

Lucru în grup : elevii vor fi grupați în 2 echipe pro și contra comportamentului asertiv ,
tabla va fi împărțită în parți iar elevii vor scri argumentele pe tablă, cei ce vor avea cele mai
multe argumente vor primi o surpriză dulce .

Joc de rol: elevii vor trebui să înterpreteze o scenă a unei persoane cu comportament asertiv
într-un mod original așa cum o văd ei.

Reflecție:
1. Ce v-a plăcut astăzi , ați aflat ceva nou?
2. Cum crede-ți comportamentul asertiv fi învățat sau ne naștem cu el?
3. Vă considera-ți o persoană asertivă? De ce da/nu?

Aspecte teoretice
Conceptul "încredere în sine" este prezent în diferite limbi, însă ca concept psihologic a apărut în
manualele de psihologie odată cu necesitatea de a înfăptui corecţii psihologice şi psihoterapii.
Psihologii practicieni şi psihoterapeuţii pe parcursul activităţii au observat, că majoritatea
bolnavilor nevrotici şi o mare parte din bolnavii cu boli cardio-vasculare, într-o măsură mai mare
sau mai mică, suferă de singurătate, de neîncredere în forţele proprii şi în viitor. Respectiv, aceşti
oameni aderă la modalităţi de comportament diferit.
Asertivitatea semnifică siguranţa de sine, satisfacţia de sine şi presupune a veghea atît la
împlinirea intereselor proprii, cît şi ale celorlalţi. Asertivitatea este rezultatul unui set de atitudini
şi comportamente învăţate care au ca şi consecinţe pe termen lung îmbunătăţirea relaţiilor
sociale,dezvoltarea încrederei, respectarea drepturilor persoanei, formarea unui stil de viaţă
sănătos,îmbunătăţirea abilităţii de luare a decizii.
Asertivitatea nu este un comportament natural, cu care ne naştem. In mod natural, ne
comportăm şi comunicăm submisiv sau agresiv. Asertivitatea este un comportament şi un mod
de comunicare educat - deci o abilitate, care trebuie cunoscută şi apoi exersată. Dacă am plasa pe
o scală cele două extreme - submisiv şi agresiv - comportamentul asertiv nu se află, aşa cum ne-
am astepta, la mijloc. Comportamentul asertiv este mult mai aproape de cel agresiv, dar diferit de
comportamentul agresiv prin faptul că nu încalcă drepturile şi libertăţile celuilalt. De asemenea,
comportamentul asertiv analizează comportamentul celuilalt şi nu persoana lui.

Cornelius H. şi Faire Sh. susţin că asertivitatea ajută persoana să îsi susţină poziţia fără a blama
sau fără a trata celaltă persoană ca pe un adversar . Din cele spuse rezultă că, asertivitatea este
comunicarea directă, deschisă, onestă prin care indivizii îşi pot soluţiona şi susţine poziţia sa,
fără a face să sufere celălalt.

Alberti R. şi Emmons M. definesc comportamentul asertiv că fiind “comportament ce permite

unei personae atingerea intereselor personale, apărarea propriului punct de vedere fără
anxietate exagerată, exprimarea sinceră a sentimentelor, apărarea propriilor drepturi fără a le
încălca pe ale altora.” Conform abordării lor asertivitatea este o concepţie democratică asupra
relaţiilor interumane .
James Fleming oferă trei principii ce trebue respectate pentru ca refuzul unei cercetări să se
exprime asertiv:
 Onestitatea faţă de ceilalţi şi mai ales faţă de propria persoană;
 Respectul de sine şi conştiinţa că drepturile proprii sunt la fel de importante ca şi
ale celorlalţi;
 A comunica cu ceilalţi şi a avea capacitatea de a împărtăşi motivele propriului refuz.
Lazarus analizează asertivitatea şi o defineşte ca fiind capacitatea de a-i influenţa pe alţii.
Componenta comportamentală a asertivităţii include o serie de elemente non - verbale, cum ar fi:
contactul vizual, tonul vocii, postura, mimica, momentul administrării mesajului şi conţinutul.

Asertivitatea se opune agresivităţii dar şi comportamentului pasiv. Tipul agresiv caută

proximitatea într-un scop de intimidare iar tipul pasiv - distanţa pentru a se pune la adăpost sau a
acceptă strategia de „abandon”. Pentru o diferenţiere clară este nevoie să stabilim care sunt
modelele comportamentale specifice unuia sau altui tip de comportament. Persoana ce se
comportă pasiv nu poate să-şi anunţe concret dorinţele şi necesităţile sale. În
aceiaşi măsură, ea este lipsită de apărare în faţa cerinţelor survenite din partea carenţelor
celorlalţi membrii ai societăţii. Deosebirea esenţială a unei persoane neîncrezute în sine, constă
în faptul că în activitatea socială aceste persoane tind maxim posibil să evite manifestările
personale. Orice formă de prezentare a propriilor idei, păreri, realizări, dorinţe şi necesităţi
pentru ei este foarte neplăcută (fiind urmată de sentimentul de ruşine, vină, frică etc.) sau
imposibilă din cauză că nu au formate abilităţile necesare sau nu are sens conform sistemului
propriu de valori şi interese.

Persoana cu un comportament agresiv îşi realizează scopul personal în detrimentul celorlalţi.

Ea nu ia în consideraţie drepturile şi cerinţele lor. Subestimează şi distruge încrederea celorlalţi
faţă de propria persoană. În felul acesta, persoana îşi realizează propriile dorinţe, însă ceilalţi îşi
formează faţă de ea un montaj negativ. Acţiunile agresive şi pasive, la prima vedere, se
deosebesc radical, între timp baza lor e
aceiaşi. Celelalte persoane sunt considerate "duşmani" ce au un singur scop - a dăuna.
Deosebirea între un comportament agresiv şi unul pasiv, constă doar în faptul că, persoana
agresivă aduce lovituri de preîntîmpinare, prevenire pe cînd persoana cu un comportament pasiv
lasă deschis de înţeles că nu pretinde la biruinţă, succes într-o luptă.

Adolescenţa reprezintă etapa consolidării personalităţii şi cuprinde aproximativ etapele 14-15 şi

18-19 (ani conform periodizării propuse de A. N. Leontiev . Este una dintre cele maidiscutate
perioade de dezvoltare ontogenetică. Majoritatea psihologilor occidentali adoptă clasificări
oarecum diferite de cea menţionată mai sus. De exemplu, intervalul de vîrstă 11-18 ani, este
considerat global- adolescenţa, uneori acceptîndu-se alte limite temporale ( 12-20, 12-24 ani
etc.).
În literatura psihologică, în care se pune accentul pe schimbarea formelor de bază de
activitate,această limită este cuprinsă între 15-17 ani, expune D. Elkonin .
Adolescenţii, spre deosebire de preadolescenţi, ţin cont de motiv, ceea ce le permite să pătrundă
în esenţa fenomenelor şi să le aprecieze mai adecvat, ei pot judeca depre sine şi despre lume
multilateral, din diferite perspective.

Vîgotski a sesizat raportul dintre dezvoltarea autocunoştiinţei tînărului şi nivelul de formare a

noţiunelor prin evoluţia gîndirii abstracte. În calitate de particularitate a adolescenţei timpurii se
prezintă conflictul trebuinţelor de autonomie şi de afiliere manifestate în raport cu familia.
Trebuinţa în autonomie devine din ce în ce mai accentuată, pentru adolescenţi ea capătă forma
independenţei, iniţiativei, emancipării. Criteriile de percepere şi aprecierea oamenilor sunt cu
precădere de ordin psihologic. În această perioadă adolescentul reflectă în deosebi trăsăturile
intelectuale, volitive, aptitudinale, atitudinale faţă de muncă, un accent deosebit punînd pe
trăsăturile morale.
Adolescenţii se caracterizează prin flexibilitate, insistenţă în dorinţa de a schimba pe alţii, în
special atunci cînd simt că au fost trataţi incorect. Dar obiectivul dominant constă cunoaşterea
capacităţii de a te schimba pe tine însuţi. Comportamentul asertiv se concentrează în capacitatea
şi abilitatea de exprimare a opiniilor personale, în puterea de convingere, dar şi în capacitatea de
aţi face respectate drepturile. Capacitatea de a fi asertiv dă posibilitate adolescenţilor să fie mai
prietenoşi, sociabili, mai atenţi cu persoanele ce le înconjoară, permite atingerea scopului propus
fără a blama apropele său.
Abilitatea de a spune „Nu” oferă adolescentului contemporan posibilitatea să-şi consolideze şi
să-şi afirme independenţa şi autenticitatea, simplificîndu-le relaţiile cu cei din jur .

Exprimarea clară a opiniilor proprii, respectarea altor puncte de vedere, bine argumentate,
orientarea constructivă a dialogului interpersonal sunt doar unele caracteristici specifice
adolescentului cu un comportament asertiv. Desigur, este nerealist să afirmăm că adolescenţii
asertivi pot rezolva întotdeauna probleme, că deţin cheia tuturor soluţiilor, dar, cu siguranţă sunt
cei care, rezistă în timpul atacurilor persoanelor agresive, îşi controlează acţiunile, spre deosebire
de cei care-şi impun punctul de vedere jignind.
Majoritatea autorilor contemporani văd asertivitatea ca o formă superioară a comportamentului,
care se formează nu doar în rezultatul analizei propriei activităţi, dar şi sub impactul identificării
şi comparării cu alţii, referiri la normele şi standartele sociale, conştientizării aprecierii şi
atitudinii faţă de sine şi acelor din jur.