Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui

Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel piedut

(Luca 19,10)
Se pare că Ierihonul a fost unul din oraşele preferate ale Mântuitorului, pentru că multe
întâmplări, multe minuni, multe drumuri ale lui Iisus sunt legate de el. Şi parabola
Samarineanului milostiv a plasat-o tot pe drumul Ierihonului.
Orăşelul este situat aproape de graniţa cu Iordania de astăzi şi beneficiază de o poziţie în
acelaşi timp privilegiată şi blestemată. Blestemată, pentru că se află la câteva sute de metri
sub nivelul mării asa încât, coborând de la Ierusalim spre Ierihon, întotdeauna ţi se pare că
intri dintr-o dată într-un cuptor încins. E foarte cald. Dar în acelaşi timp, pe lângă oraş trece
Iordanul cu apă dulce, care izvoreşte de la poalele muntelui Hermon, trece prin Marea
Galileii şi se varsă în Marea Moartă, mare cu apă sărată. Oricâtă apă dulce curge în Marea
Moartă din Iordan, Marea Moartă tot sărată rămâne!
Zaheu era mic de statură. Văzând că vin mulţimile cu Iisus în frunte şi-a dat seama că-L
va putea vedea. Şi voia să-L vadă. Ce era de făcut? S-a urcat într-un sicomor.
Zaheu, urcat în sicomor, a vrut să-L vadă pe Iisus mai de sus şi mai bine. Aşa însă, L-a
văut şi Mântuitorul pe dânsul.
Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân.
Mergând în casa lui, s-a întâmplat ceea ce va fi fost foarte firesc: mulţimile au început să
murmure: Cum de intră Acesta în casa unui păcătos? Vameşii erau prototipul, simbolul
păcătoşeniei.

„Iisus şi păcătoşii”.
Zaheu era cu adevărat un om păcătos. Sfântul Evanghelist Matei ne spune că era mic de
statură era mic şi la suflet era vameş.
Şi totuşi! Iată că la acest vameş Iisus a cerut să intre în casă şi să cineze. Mulţimile care-
L urmau au murnurat: „Cum o să intre la acest vameş cunoscut tuturor ca un om rău,
tocmai El, învăţătorul, Dreptul, Profetul? Cum o să intre în casa acestui păcătos?”.
În cazul lui Zaheu le-a avut în vedere, dar ele n-au fost vizibile imediat. Metoda Sa
urmărea tot o schimbare socială, dar mai întâi în conştiinţa lui Zaheu şi de data aceasta,
altfel decât cu biciul sau cu Legea. Urma să opereze dinlăuntru. De aceea Iisus n-a ţinut deloc
seama de ceea ce gândeau, de ceea ce probabil spuneau cei care îl înconjurau şi acum îl
blamau.
Dar atunci de ce s-a dus?
Zaheu, când a auzit că vine Iisus cu mulţimile după Dânsul, s-a gândit să se urce într-un
simocor. Hotărârea lui de a se urca nu trebuie s-o interpretăm numai ca o urcare fizică, a
corpului său, într-un copac. A fost şi o urcare spirituală. A dorit să-L vadă pe Iisus! =
Trebuie să vedem în dorinţa lui de a-L vedea pe Iisus o licărie, o scânteie de interes
pentru Iisus, despre care ştia desigur că e o mare personalitate spirituală. Prin însuşi faptul
că i-a venit ideea să se urce să-L vadă, el dovedea că în sufletul lui încolţise ceva nou, un
interes pentru un om duhovnicesc. Acesta a fost pasul lui către Iisus.
Am citit o întâmplare care se potriveşte acestei situaţii: Se zice că Michelangelo, marele
sculptor şi pictor din Renaşterea italiană, trecea într-o zi pe stradă şi a văzut în curtea unui
om un bloc mare de piatră, urât, murdar, colţuros. L-a întrebat pe proprietar: „N-ai vrea să-
mi dai mie piatra aceea?”. Proprietarul l-a întrebat la rândul lui: „De ce să ţi-o dau?” -
„Fiindcă există într-însa un înger încătuşat şi vreau să-l eliberez!”, a răspuns Michelangelo.
 N-a înţeles mare lucru proprietarul. Dar s-a bucurat să se scape de pietroi. „Ia-o”. Şi
Michelangelo l-a luat, a înlăturat cu dalta tot ce era încărcătură inutilă, până când, într-o zi,
a scos la lumină un înger frumos.
Acest lucru îl va fi văzut Iisus în Zaheu, în această piatră murdară, urâtă. Sesizându-i
licărul de interes spiritual, a vrut să elibereze pe îngerul din el. De aceea a cerut să se ducă în
casa lui.
Aş vrea să recapitulăm în legătură cu aceasta două lucruri: întâi interesul lui Zaheu
pentru Iisus şi apoi răspunsul lui Iisus la acest interes.
Ca un bun pedagog şi un bun psiholog ce era, Iisus a ştiut că în felul acesta va ajunge la
rezultate bune. Mai mult se obţine prin bunătate, decât prin asprime.
In Zaheu mai licărea încă dorinţa spre bine. Pe aceea a văzut-o Mântuitorul. De aceea
nu l-a mustrat, ci l-a luat cu duhul blândeţii. Nu i-a amintit că era urât de toată lumea.
Nimic.
Uimit la culme, în Zaheu s-a petrecut o transformare extraordinară şi la un moment dat,
a izbucnit: „Doamne, iată, jumătate din averea mea o dau săracilor şi de am nedreptăţit pe
cineva cu ceva, întorc împătrit”.
Deznodământ neaşteptat! Întoarcerea împătrit era o prevedere a Legii vechi, în caz că ai
păgubit pe cineva. De pildă, patru oi pentru o oaie (Ieşire 22, 1).
Ceea ce făcea Zaheu era o mărturisire a greşelilor săvârşite. Era o hotărâre de
convertire. Se recunoştea păcătos. Era momentul în care se întorcea pur şi simplu din
direcţia pe care mersese până atunci spre direcţia opusă, dinspre dramul păcatului, spre
drumul virtuţii.
Oare noi am fi fost cu Iisus sau cu cârtitorii? Noi ne descoperim foarte uşor vocaţii de
judecători! Suntem gata să judecăm pe oricine şi pentru bine şi pentru rău. Acum parcă am
fi cu Iisus, dar atunci cred că am fi fost cu cârtitorii. Ba chiar şi acum, în situaţii similare,
fără Iisus ne-am alinia tot cu cârtitorii!
Convertirea lui Zaheu e modelul posibilei noastre convertiri spre altă gândire, spre o
nouă simţire, spre drumul cel mai drept către Dumnezeu. Convertitul devine slujitor, al lui
Dumnezeu şi al oamenilor. Chiar dacă a fost profitor înainte, sau persecutor. Pavel e din
aceeaşi categorie, desigur pe alte coordonate.
DAR STIM NOI SA NE CAIM SI SA NE SMERIM????
Se povesteşte că Sfântul Ambrozie al Milanului a aflat că împăratul Teodosie cel Mare
ordonase un măcel la Tesalonic. Când a venit la Milano şi a vrut să se împărtăşească,
episcopul l-a refuzat chiar din faţa uşilor împărăteşti. Împăratul s-a înfuriat şi i-a adus
aminte lui Ambrozie de împăratul David care, deşi adulterin şi deşi l-a trimis pe Urie la
moarte ca să-i ia soţia, totuşi a rămas în istorie ca sfântul şi proorocul David.
„Până în prezent - i-a spus Sfântul Ambrozie - Măria Ta ai făcut numai păcatele lui
David, nu şi pocăinţa lui. Fă şi pocăinţa lui şi atunci te voi împărtăşi. Împăratul a făcut
pocăinţă publică în biserică. A stat în genunchi vreme îndelungată, înaintea poporului şi
numai după aceea Sfântul Ambrozie l-a împărtăşit.
Mântuitorul când ierta pe păcătoşi, când vindeca bolnavi, încheia de obicei cu: „Du-te şi
de acum să nu mai păcătuieşti”. Aceasta era condiţia intrării în ordine. În această stare,
chiar şi profesia de vameş devenea onorabilă.
Nu ni se spune că Zaheu şi-ar fi schimbat profesia. Dar a fost desigur un vameş cinstit
până la sfârşitul vieţii sale. Să ne amintim că şi Sfântul Ioan Botezătorul, când l-au întrebat
vameşii ce trebuie să facă spre a se mântui, le-a răspuns: „Să nu cereţi cu nimic mai mult
decât vă este rânduit” (Luca 3, 13).
 Să luăm aminte. Averea pe care o strânsese Zaheu plana ca un blestem asupra întregii
case. Nu numai asupra lui. Poate că soţia, copiii, ginerii, nurorile, cei ce vor mai fi fost în casă
cu el se vor fi spălat adesea pe mâini: Nu noi! Zaheu aduce bunurile acestea nemeritate. El le
fură. Noi suntem oameni cinstiţi.
Convertirea lui Zaheu a fost rapidă şi totală. Şi tot aşa a fost şi răspunsul lui Iisus.
întâlnim, în sensul de mântuire, de iertare, pentru prima oară cuvântul „Astăzi”, pe loc,
acelaşi cuvânt pe care i-l va spune şi tâlharului de pe cruce care s-a pocăit.
În fiecare din noi însă există o candelă care aşteaptă să fie aprinsă, să ne lumineze
încăperea minţii, ca să vedem în lumină tot răul pe care l-am făcut şi pe care îl ţinem în
întuneric.
Îngerul din noi aşteaptă să fie eliberat. Eliberându-l, ni-l facem aliat. Abia aşteaptă să-l
eliberăm, nu spre a ne pedepsi, ci spre a se pune în slujba noastră şi a da mărturie bună
despre noi în faţa lui Dumnezeu. Aşa sunt îngerii: nu pot face decât bine!

Să mergem şi noi în întâmpinarea lui Iisus. Iată-L: vine înconjurat de mulţime. Să

urcăm şi noi în sicomorul căinţei şi al îndreptării şi să-L întâmpinăm.

Veţi zice: Nu mai vine Iisus în vremea noastră. Unde să-L întâmpinăm? Iisus vine. A dat
mandat preoţilor: „Orice veţi lega pe pământ, va fi legat şi în ceruri şi orice veţi dezlega pe
pământ, va fi dezlegat şi în ceruri” (Matei 16, 19).

Iată cum, din această întâmplare, avem de tras anumite învăţături şi pentru noi înşine.
Asupra a patru lucruri aş vrea să mă opresc în concluzie, ca să ne mai rămână întipărite în
minte şi în conştiinţă.
1. Să fim atenţi, precum Zaheu, la mâna pe care ne-o întinde Dumnezeu.
2. Să nu fim printre cei care cârtesc împotriva bunăvoinţei lui Dumnezeu faţă de alţii.
Ceea ce a făcut Iisus cu Zaheu a fost şi o judecată asupra celor care nu L-au înţeles şi au
cârtit. Zaheu păcătosul le-a dat şi el o lecţie „drepţilor” îngâmfaţi!
3. Fără mărturisirea greşelilor nu este nici iertare, nici dezlegare, nici mântuire.

Aceasta este adevărata învăţătură pe care a lăsat-o Mântuitorul Iisus Hristos. Ca şi

Zaheu, să mergem la întâlnirea cu Iisus ca să auzim şi noi: „Astăzi s-a făcut mântuire casei
acesteia”.