Biserica a rânduit ca în Duminica a XXV-a după Rusalii să fie

citită Evanghelia care conține Pilda samarineanului milostiv rostită de Mântuitorul Iisus

Hristos ca fiind o tâlcuire a tainei mântuirii neamului omenesc și un dreptar pentru viața
Bisericii și a fiecărui creștin în parte.
Coborârea de la Ierusalim la Ierihon reprezintă înstrăinarea de Dumnezeu a
omenirii păcătoase
Pilda pe care Mântuitorul Iisus Hristos ne-o prezintă în Evanghelia de astăzi
arată însăși taina mântuirii neamului omenesc. Omul care cobora de la Ierusalim spre
Ierihon și a căzut între tâlhari, fiind dezbrăcat, rănit și lăsat aproape mort, reprezintă
neamul omenesc care din pricina păcatelor a căzut în multe patimi. Coborârea de la
Ierusalim spre Ierihon înseamnă degradarea omenirii prin înstrăinarea ei de Dumnezeu.
Astfel, omul păcătos decade, devine aproape mort sufletește și coboară spre moarte
biologică, pentru că ‘plata păcatului este moartea‘ (Rom. 6, 23). Totuși, el trebuia să fie
ajutat ‘pe calea vieții‘, adică în cursul istoriei mântuirii, de către preoții și leviții
Vechiului Testament. Însă aceștia au devenit cu timpul învățători formaliști și ritualiști
ai Legii Vechi, fiind incapabili să unească adevărul credinței cu iubirea milostivă, ca să
aducă omului căzut în boala păcatului harul care-l vindecă și îi dăruiește viață veșnică.
Samarineanul milostiv, aparent un simplu călător sau pelerin, după cum ne
spune Evanghelia, era considerat de evrei ca fiind un străin. Dar tocmai aici se
descoperă înțelesul tainic al pildei, și anume că cel care are milă de omul rănit este un
călător străin, diferit ca neam și credință, nu un prieten sau conațional al celui rănit.
Chiar mai mult decât atât, călătorul milostiv este cineva de la care un evreu nu se
aștepta niciodată să primească vreun ajutor. Așadar, ceea ce distinge pe samarineanul
acesta călător de preotul și levitul Legii Vechi este milostivirea sau bunătatea sufletului
său. În acest sens Evanghelia spune: ‘I s-a făcut milă de cel rănit aproape de moarte‘ (Lc.
10, 33). A mers spre el, l-a ridicat din locul în care fusese lăsat de tâlhari, i-a legat rănile
și a turnat pe ele untdelemn și vin, apoi l-a așezat pe asinul său și l-a dus la o casă de
oaspeți. 
Această faptă bună a Samarineanului milostiv, adică a Mântuitorului Hristos,
înseamnă ridicarea naturii umane căzută în păcat și rănită de patimi. Hristos Domnul o
unge cu untdelemnul Botezului (Sfântul și Marele Mir) care se dăruiește omului spre
vindecare de păcat și creștere spirituală.
Iar vinul turnat pe răni înseamnă vinul Sfintei Euharistii, adică Sângele
Domnului, pe care omul îl primește în Sfânta Împărtășanie dimpreună cu Trupul
Domnului ‘spre vindecarea sufletului și a trupului’, ‘spre iertarea păcatelor și viață
veșnică‘.
Biserica, spitalul în care se vindecă rănile pricinuite de păcate
Casa de oaspeți în care se vindecă omul rănit de tâlhari reprezintă Biserica.
Călătorul samarinean care a salvat pe omul căzut între tâlhari a dăruit doi dinari celui
care era gazda casei de oaspeți, și i-a zis: ‘Ai grijă de el și, ce vei mai cheltui, eu, când mă
voi întoarce, îți voi da‘ (Lc. 10, 35). Cei doi dinari au fost tâlcuiți de unii Sfinți Părinți ai
Bisericii ca fiind Vechiul și Noul Testament care se oferă umanității spre vindecare și
mântuire de păcate ‘în casa de oaspeți‘ care este Biserica. Acești doi dinari pot simboliza
și cele două porunci ale iubirii de Dumnezeu și de aproapele. Cuvintele ‘când mă voi
întoarce, îți voi da‘ se referă la a doua venire a Mântuitorului Hristos. Atunci El va
răsplăti din belșug celor care în casa de oaspeți a lui Dumnezeu, adică în Biserică, s-au
ostenit, cu timp și fără timp, pentru mântuirea oamenilor, pentru vindecarea și
ridicarea lor din păcate și pentru dobândirea vieții veșnice..
 Întrucât casa de oaspeți în care se vindecă cei răniți de păcate și patimi
reprezintă Biserica, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Biserica nu este tribunal în care
oamenii sunt judecați, ci spital în care ei se vindecă. Fapta samarineanului milostiv
reprezintă lucrarea iubirii milostive a lui Hristos pentru mântuirea oamenilor
După ce a rostit Pilda samarineanului milostiv, Mântuitorul Iisus Hristos i-a
cerut învățătorului de Lege să spună care dintre cei trei oameni pomeniți înainte poate fi
considerat aproapele celui căzut între tâlhari. Iar acesta a răspuns: ‘Cel care a făcut
milă cu el‘ (cf. Lc. 10, 37). Auzind acest răspuns, Mântuitorul îi spune învățătorului de
Lege: ‘Mergi să faci și tu asemenea’ (Lc. 10, 37). Prin urmare, Evanghelia de astăzi nu
se mărginește la descrierea unui gest frumos, ci ea este și un îndemn clar și ferm la
acțiune, la fapta cea bună: ‘Mergi să faci și tu asemenea!‘
Deci, samarinean milostiv este orice om care ajută pe semenul său aflat în situații
dificile. Mulți oameni, care erau cândva prieteni apropiați unii cu alții, s-au înstrăinat cu
timpul unii de alții și au devenit indiferenți sau chiar ostili unii față de alții. Deci problema
aproapelui nu este una de ordin spațial, ci una de ordin spiritual.
Aproapele poate fi omul prin care Dumnezeu ne ajută cu harul Său, adesea într-
un mod neașteptat
Așadar, uneori, aproapele nu este un vecin sau un prieten, ci un străin, un om de la
care nu te aștepți să primești ajutor, astfel încât harul lui Dumnezeu ne surprinde când
lucrează prin el. De ce? Ca să nu ne punem nădejdea prea mult în oamenii cunoscuți, ci
mai întâi în ajutorul lui Dumnezeu
Să arătăm iubire milostivă prin fapte, nu doar prin cuvinte

Desigur, putem rosti predici frumoase despre iubirea de Dumnezeu și de

aproapele, dar limbajul faptelor bune săvârșite în situații concrete, fapte izvorâte din
iubire sinceră, smerită și milostivă este mai convingător decât orice vorbire pentru
oamenii aflați în nevoi, răniți de patimi, suferinzi de boală, sărăcie sau singurătate.
Astfel, fiecare dintre noi poate deveni un slujitor al Domnului în ‘casa Lui de
oaspeți’. Iar dacă în adăpostul milostivirii Lui vindecătoare ‘am cheltuit’ sau am ajutat
mai mult decât ni s-a cerut, Dumnezeu Preamilostivul ne va dărui nouă din belșug
bucuria harului Său, la a doua venire a Sa, când va judeca toate persoanele și popoarele
după criteriul iubirii milostive arătate oamenilor aflați în nevoi.
În concluzie, putem spune că Evanghelia Duminicii a XXV-a după Rusalii este o
Evanghelie a milostivirii și a vindecării. 

Omul milostiv Într-o şcoală de la ţară, la ora de religie, un copil 1-a întrebat pe preot, care
le vorbea despre milă, ca despre prima virtute pe care trebuie să o avem neapărat ca să ne
mântuim. - Părinte, dar eu, care sunt sărac şi nu am ce dărui, cum să fac eu milostenie? Dacă aş
avea şi eu mai mulţi bani, aş da cu dragă inimă, dar aşa... - Fiule, nu asta înseamnă milă. Uite, de
exemplu, ieri dimineaţă, plecând cu treburi, am văzut-o peste drum pe mama ta, ieşind din curte şi
ajutând până acasă o bătrână, ce se ostenea cu o legătură de lemne. Mai târziu, am zărit-o iarăşi
îndrumând un călător ce se rătăcise şi, chiar dacă nu 1-a putut ospăta, un sfat bun şi o cană cu apă
rece s-au găsit şi pentru el. Când vecina de alături a plecat în târg cu treburi, i-a lăsat în grijă
copilul cel mic. Spre seară, când doi săteni se certau în drum, a ieşit şi, cu vorbe frumoase, i-a
împăcat. Vezi tu, acum, ce este mila? Chiar dacă nu ai bani să dai şi celorlalţi, nimic nu te
împiedică să-i ajuţi cu atât cât poţi. Nu trebuie să dai din buzunar, ci din suflet. " Cu un bănuţ
dăruit, poţi cumpăra cerul. Nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu este atât de
plin de iubire. Dacă n-ai nici măcar acel bănuţ, atunci dă un pahar cu apă rece!" (Sfântul Ioan
Gură de Aur)