Bioinginerii şi biotehnologii.

Provocări, riscuri și manipulări

Diac. Lect. dr. Sorin Mihalache

Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi,

Conf. dr. Adrian Lemeni

Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul, Universitatea din Bucureşti

Preliminarii. Trei argumente privind relevanţa temelor pentru teologia ortodoxă

O perspectivă actuală privind bioingineriile şi biotehnologiile este inevitabilă1. Amploarea

şi diversitatea cercetărilor actuale, potenţialităţile imense pe care astăzi ştiinţa le pune la
îndemâna omului scot la iveală multiple provocări la adresa vieţii dar şi posibile mutaţii, unele
chiar ireversibile în raportul dintre om şi lumea înconjurătoare. Toate acestea dovedesc urgenţa
unei evaluări atente.
Un prim argument pentru o astfel de abordare, care se desprinde, cum vom vedea, din
textul biblic, este acela că întreaga lume sensibilă, cu lucrurile, puterile şi vietăţile ei, reprezintă
Opera unui Creator iubitor, mesajul Lui adresat omului, mesaj care solicită o lectură edificatoare.
Omul dohovnicesc nu este indiferent faţă de Creaţie şi faţă de vieţuitoarele şi de resursele ei, iar
aceasta pentru faptul că lumea, asemeni Scripturii - cum exprimă Sfântului Maxim Mărturisitorul
- este destinată unei lecturi edificatoare.
Un alt doilea argument pentru o astfel de abordare se desprinde, cum vom vedea, din textul
filocalic: în creştinism, viaţa spirituală nu poate şi nu trebuie să lase înafara reflecţiilor ei niciuna
dintre preocupările omeneşti. Experienţa filocalică indică faptul că numai o atenţie sporită la tot
ceea ce înfăptuim, o evaluare atentă a cuvintelor şi lucrurilor săvârşite pot ajuta pe drumul
edificării spirituale. În scrierile filocalice găsim recomandări repetate privind atenţia părinţilor
înduhovniciţi pentru toate activităţile şi obişnuinţele de peste zi ale omului. Omul duhovnicesc,
şi prin extensie, preotul, profesorul de religie, teologul sau bunul creştin au grijă de lumea în care

1
Precizăm aici înţelesul acestor doi termeni. Bioingineria este termenul mai cuprinzător, , având mai multe
înţelesuri. În primul rând bioingineria vizează domeniul interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii
teoretice şi metodologice între biologie şi ştiinţe tehnice. În DEX găsim formulat ca ar fi ştiinţa de legătură între
ştiinţele biologice şi fizică, chimie, matematică şi în special ştiinţe tehnice. Dar acelaşi termen vizează, într-o
accepţiune mai restrânsă, ştiinţa care se ocupă cu studiul proceselor de bioconversie, elaborând metode şi tehnici de
aplicare a acestora pe scară industrială. În fine, bioingineria are şi înţelesul mai restrâns de inginerie genetică,
ramură care clarifică principiile şi regulile care privesc manipularea genelor şi posibilele lor aplicaţii pe scară largă.
Biotehnologie reprezintă un termen destinat să cuprindă toate modalităţile teoretice şi practice de utilizare a
structurilor specifice organismelor vii, a organismelor şi a sistemelor vii, cu scopul de a modifica produse sau
produce, a realiza un anumit bun destinat pieţei. Ţinând seama de acest înţeles, biotehnologia poate fi o arie în
cadrul bioingeriilor, anume cea care priveşte componenta cu cea mai clară aplicabilitate. În DEX, termenul
biotehnologie are două înţelesuri: studiu al corelaţiilor dintre parametrii civilizaţiei tehnologice şi adaptabilitatea
fiinţei umane dar vizează şi aria de utilizaretehnică a microorganismelor, a culturilor de celule vegetale şi animale,
pentru producerea de substanţe utile în agricultură şi în industria alimentară, farmaceutică etc. Textul de faţă vizează
în principal cel de-al doilea înţeles, şi, în special în formularea concluziilor, face referire şi la primul dintre ele.

1
trăiesc, aceasta fiind expresia extinsă a îngrijirii pentru propriul suflet şi pentru viaţa primite de
la Dumnezeu.
Având un impact considerabil asupra lumii vii şi asupra vieţii persoanei, biotehnologiile şi
bioingineria sunt expresia unei anumite raportări a omului la Creaţie şi la semeni. Şi, câtă vreme
biotehnologiile şi bioingineriile configurează putinţa omului de a controla şi influenţa viaţa însăşi
mai mult decât o fac toate celelalte ramuri ale ştiinţei şi tehnologiilor – aceste ramuri trebuie
evaluate din perspectivă teologică, în lumina vocaţiei primordiale a omului.
Aşadar, dacă în primul caz, biotehnologiile merită atenţie pentru a culege înţelesurile
spirituale ale lumii, cel de-al doilea vizează însăşi viaţa persoanei, în fapt o anumită conformitate
a vieţii lăuntrice cu aceste înţelesuri spirituale, şi decurgând de aici, o expresie adecvată a acestei
vieţi în raport cu semenii şi cu lumea creată. Păstrând o grijă atentă pentru lucrarea de fiecare zi,
pentru ceea ce spune şi gândeşte omul, teologul, preotul şi profesorul de religie sunt chemaţi să
evalueze, aşa cum textele Filocaliei recomandă, conţinutul şi orientarea pe care acestea o dau
vieţii sufleteşti. Iar aceasta întrucât toate aceste fapte şi lucrări, câtă vreme sunt obişnuinţe,
organizează gândurile şi percepţiile omeneşti, contribuind într-o măsură importantă la însuşi felul
omului de a fi, la raportarea lui faţă de semeni şi faţă de lume.
În această privinţă, trebuie spus că datele şi realizările bioingineriei şi practicile
biotehnologiilor se fac simţite tot mai mult în viaţa omului, pătrunzând în variate aspecte ale
activităţii sale. O vreme, aceste arii ale ştiinţei au produs efecte directe mai ales în organizarea
activităţilor agricole şi în industria alimentară. Însă, prin realizările ei, ştiinţa a împins tot mai
mult graniţa explorărilor lumii sensibile, ajungând să ofere astăzi omului dispozitive ce utilizează
puterile lumii sensibile, la o scară tot mai fină.2 Folosind aceste date ale cunoaşterii, omul a
deprins putinţa de a fixa tehnici noi ce utilizează tot mai bine legile şi puterile tot mai rafinate,
ascunse în structuile de bază ale materiei (atomi, molecule) şi vieţii biologice (macromolecule,
ADN, părţi componente ale celulelor vii), putând să le influenţeze în mod controlat, potrivit unor
scopuri pe care le alege liber. este vorba despre o manieră nouă de a face ştiinţă şi inginerie,
operând direct în teritoriul tainic al vieţii, influenţând organismele şi procesele lumi vii în
vederea unor scopuri noi, nemaintâlnite în cuprinsul Creaţiei. Mai mult decât atât, această
practică a ştiinţelor a devenit astăzi o manieră comună de lucru, în marile centre de cercetare şi
producţie din întreaga lume, reclamând prin aceasta o evaluare atentă din perspectiva
spiritualităţii creştine3.

2
Nanotehnologiile, de exemplu, oferă astăzi posibilitatea unor operaţii controlate în interiorul moleculelor şi
a atomilor. Acestea cuprind o arie de lucru ce reuneşte modalităţile tehnice de lucru la dimensiuni cuprinse între 1 şi
100 de nanometri. Pentru a înţelege la ce dimensiuni a ajuns posibilitatea de intervenţie controlată a omului, spunem
aici că un nanometru (de la grecescul nano care înseamnă pitic) reprezintă o miliardine dintr-un metru. Moleculele
sunt de ordinul nanometrilor, iar celulele sunt de aproximativ 10 ori mai mari. Nanotehnologiile permit omului să
construiască, atom cu atom, materiale şi structuri noi. În aria nanotehnologiilor sunt cuprinse domenii foarte variate,
precum biologia moleculară, metamaterialele (despre care vom mai face unele mici menţiuni), unicul criteriu fiind
chiar această posbilitate a omului de a interveni controlat în structura moleculară a materiei sau a viului. Impactul
nanotehnologiilor este semnificativ, fiind valabil în medicină, în industria IT, în chimia organică.
3
O persoană culege, de pe ramul unui copac, un fruct copt, şi înainte de a-l gusta, mulţumeşte lui Dumnezeu
că trăieşte într-o lume în care există pomi fructiferi care oferă oricărui trecător hrană fără plată, pentru viaţă. O alta
ia lut din pământ şi face un ulcior, întrezărind de pe urma acestei experienţe, privilegiul extraordinar de care se
bucură omul, care poate înveşmânta cu haină sensibilă a materiei ideile înalte ale spiritului, prin puterea şi
priceperea mâinilor sale. Într-un mod asemănător, deşi mai puţin evident, şi cel ce extrage din lume puterile

2
 În fine, mai există un motiv pentru care astfel de teme ar trebui să se regăsească între cele
la care preotul sau profesorul de religie să poată face referire, anume necesitatea de a transmite o
perspectivă echilibrată cu privire la utilizarea resurselor lumii, tinerilor şi tuturor celor fascinaţi
de puterile cu care astăzi ştiinţa înzestrează pe om, dar şi celor care, prin natura activităţilor lor,
au conexiuni cu aceste arii de activitate. O privire lucidă a realizărilor ştiinţelor şi tehnicii în aria
lumii vii trebuie să conţină, pe lângă admiraţia şi încrederea în putinţele pe care acestea le pun la
dispoziţia omului, şi precauţiunile care iau în calcul responsabilităţile şi riscurile ascunse ale
acestor realizări omeneşti, precum şi necesitatea unor norme etice de utilizare a lor, care să
protejeze viaţa de ameninţările bio-tehnologiilor4.

O posibilă abordare a temei dintr-o perspectivă a teologiei ortodoxe

Ce anume ar trebui să urmărim în aceste arii de lucru ale cercetării de astăzi, care să se
dovedească folositor slujitorului altarului sau profesorului de religie? Cu ce ar putea fi aceste
aspecte, altmiteri deosebit de tehnice, relevante pentru activitatea preotului şi pentru viaţa
spirituală şi eclesială a persoanei?
Folosim la aceste întrebări un răspuns generic, formulat de Sfântul Maxim Mărturisitorul.
Strădania bunului creştin trebuie să rămână aceea de a desluşi cât mai mult în sine, în lume şi în
Scriptură lucrarea lui Dumnezeu, prezenţa lui Dumnezeu şi purtarea Lui de grijă. Căutând să
răspundă la întrebarea „ce înseamnă expresia „a dibui pe Dumnezeu”, Sfântul Maxim propune o
manieră de lectură edificatoare a lumii, a Scripturii şi vieţii:

„Cel ce nu se opreşte la latura văzută a slujirii trupeşti a legii, ci, pătrunzând prin
căile minţii în fiecare dintre simbolurile văzute, află raţiunea divină perfectă, ascunsă în
fiecare, în această raţiune găseşte pe Dumnezeu Însuşi. Dibuind bine prin puterea minţii
în materia prescripţiilor legii, ca într-o grămadă de lucruri amestecate, va afla undeva
ascuns în carnea legii mărgăritarul-raţiune, care scapă cu totul simţirii. La fel şi cel ce
nu circumscrie firea celor văzute numai la cât cuprinde simţirea, ci cercetează cu
mintea în chip înţelept raţiunea din fiecare făptură, descoperă pe Dumnezeu, aflând din
măreţia arătată a lucrurilor însăşi cauza lor. Dat fiind aşadar că însuşirea proprie a celui
ce dibuieşte este discernământul, care pătrunde prin cunoştinţă simbolurile legii şi
contemplă cu ştiinţă firea văzută a lucrurilor, acela deosebeşte cele din Scriptură, din
creaţiune şi din sine însuşi. În Scriptură deosebeşte litera şi duhul, în creaţiune raţiunea
şi ceea ce se vede la suprafaţă, iar în sine mintea şi simţirea. Apoi luând din Scriptură
duhul, din creaţiune raţiunea, şi din sine mintea şi unindu-le indisolubil întreolaltă, află
pe Dumnezeu, cunoscându-L pe cât se cuvine şi pe cât este cu putinţă în minte, în
raţiune şi în duh. Aceasta, pentru că s-a eliberat de toate cele ce-l rătăcesc şi îl trag spre
tot felul de păreri, adică de literă, de suprafaţa văzută a lucrurilor şi de simţire, în care
stă latura cantitativă a lucrurilor, atât de felurită şi de potrivnică unităţii. Dar dacă
amestecă cineva şi împleteşte litera legii, suprafaţa lucrurilor şi simţirea proprie, este

materiei, punând-le în diverse opere inginereşti, pentru viaţa lui sau pentru o utilitate anume, exprimă prin chiar
faptul acesta, o anumită raportare la lumea în care trăieşte, şi exercită deja un anumit rol în ea.
4
În însăşi situaţia aceasta se întrevede o condiţie paradoxală. Omul pune la punct biotehnologii tot mai
performante, având ca scop îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de viaţă ale omului, însă maniera de dezvoltare
aleasă ajunge să pună în pericol viaţa lumii şi implicit, viaţa oamenilor.

3
 asemenea unui chior cu vederea scurtă, suferind de boala necunoştinţei cauzei
lucrurilor.”5

Găsim aici aşadar ideea că omul duhovnicesc, interesat de o viaţă spirituală autentică,
urmăreşte în permanenţă să distingă în datele experienţelor şi cunoştinţelor sale, ceea ce este
folositor de ceea ce îi împovărează urcuşul. Omul dohovnicesc, şi prin extensie, preotul şi
profesorul de religie, nu încetează să evidenţieze, să caute şi să scoată la lumină, înţelesurile
spirituale ascunse în tot ceea ce vede în lumea sensibilă, şi partea luminoasă, ziditoare din
strădaniile semenilor săi. Toate acestea ca să se evidenţieze tot mai mult lucrarea lui Dumnezeu,
înţelepciunea sădită de El în lumea creată, lecţia duhovnicească ce se poate extrage din întreg
cuprinsul Creaţiei şi din situaţiile concrete ale vieţii.
Numai prin distincţii de acest fel, realizările ştiinţifice pot căpăta dimensiuni spirituale,
oferind un prilej de edificare a vieţii personale şi comunitare. Doar desluşind înţelesurile
spirituale şi partea folositoare a realizărilor sale, pentru întrajutorarea semenilor şi pentru o viaţă
luminată, cunoştinţele desprinse din eforturile ştiinţelor pot ajuta pe om „să-L dibuie pe
Dumnezeu”. Numai în felul acesta, ştiinţa ajunge să slujească în dobândirea înţelepciunii,
puterea să folosească întrajutorării oamenilor, iar potenţialităţile lumii create să fie de folos în
lucrarea virtuţilor omeneşti.
Pe de o parte, într-o lectură care urmăreşte distincţii de acest fel, biotehnologiile şi
bioingineriile evidenţiază potenţialităţile extraordinare ale lumii şi putinţele creatoare ale omului.
În ingineriile de tot felul vedem deopotrivă plasticitatea materiei create care poate fi imprimată,
până în adâncul structurilor ei, de proiectele lui. Pe de altă parte, în lumina constituţiei şi vocaţiei
speciale a omului despre care vom face menţiune, discernământul pomenit de Sfântul Maxim
Mărturisitorul reprezintă expresia concretă a responsabilităţii omeneşti în exercitarea puterile
asupra lumii create. Felul acesta de a privi lumea, evidenţiind înţelesurile ei ziditoare, este
propriu omului dohovnicesc şi deci creştinului îmbunătăţit. Acest mod de receptare a lumii
trebuie împropriat şi transmis creştinilor şi elevilor, pentru a deprinde cât mai mult obişnuinţa de
a vedea lucrurile în lumina înţelesurilor spirituale.
Pentru a evidenţia extensia şi adâncimile la care se lucrează astăzi, în cuprinsul acestor arii,
invocăm câteva exemple. Călăuziţi de această abordare, folosim de asemenea aceste
exemplificări, Călăuziţi de această abordareformulând câteva consideraţii privind potenţialităţile
şi riscurile pe care le oferă biotehnologiile pentru viaţa omului şi pentru activităţile sale6.

5
Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, Filocalia, vol. 3, & 32, Humanitas, Bucureşti, 1999, pp.
125 sqq.
6
În abordarea temei biotehnologiilor şi a biongineriilor s-ar putea face o distincţie între două mari arii de
lucru: una în care biotehnologiile şi bioingineriile urmăresc folosirea resurselor specifice lumii vii din lumea
înconjurătoare şi cea de-a doua care vizează manipularea datelor şi structurilor ce alcătuiesc viaţa persoanei umane,
în oricare dintre stadiile ei de viaţă. Prima, aşadar, îşi orientează explorarea către viaţă, către organismele mediului
înconjurător, către lumea vie în ansablul ei, în timp ce cea de-a doua face din însuşi trupul omenesc viu, un teritoriu
destinat cercetării şi manipulărilor. În practică aceste două arii nu se disting neapărat, însă o abordare din perspectiva
spiritualităţii creştine impune o astfel de distincţie. Totuşi, în ambele arii menţionate, procedeele de lucru şi ţintele
sunt aceleaşi, urmărind aservirea puterilor de care dispune omul pentru creşterea calităţii vieţii lui.

4
 Câteva rezultate recente în aria bioingineriilor şi biotehnologiilor

Terapii de regenerare cu celule stem

Între cele mai promiţătoare modalităţi de tratament medicale, sunt cele bazate pe celule
stem7. Pe baza proprietăţilor lor, de multiplicare şi de diferenţiere a celulelor, se încearcă
construcţia unor porţiuni de organe sau chiar organe întregi, pentru tratamentul pacienţilor cu
afecţiuni ce necesită, de obicei, transplant: urechea, tractul urinar, porţiuni din ficat, rinichi,
valvele cardiace, dantură8.
Utilizarea celulelor stem a determinat intense controverse. Aceasta pentru că, în multe din
cazuri, celulele sunt procurate din embrioni umani, ceea ce presupune uciderea unui embrion
uman pentru a obţine celulele necesare tratamentului. Oricât de benefică ar fi o astfel de terapie
care ar putea reda sănătatea unui om, cât timp ea include uciderea unui prunc, fie el şi în stadiu
de blastocit (denumire dată oului în prima perioada de viaţă de 5-7 zile), ea nu poate fi acceptată.
Unele cercetări recente, însă, arată că celulele stem pot fi procurate şi altfel, fără
distrugerea unui ovul fecundat (ceea ce, teologic vorbind, ar fi echivalent cu uciderea unui om!).
Ei au reuşit recoltarea de celule stem din lichidul placentar (amniotic). Chiar dacă proprietăţile şi
funcţiilor acestora nu sunt cele aşteptate, există totuşi un semnal încurajator pentru viitor privind
posibilitatea utilizării acestora fără distrugerea vieţii umane.

Clonarea
Un alt procedeu îndelung discutat este clonarea. Aceasta presupune extragerea nucleului
dintr-o celulă somatică aparţinând persoanei bolvane şi plasarea într-o celulă-ou, care va creşte şi
va da naştere unui embrion uman, aproape identic din punct de vedere genetic cu donatorul
nucleului. De aici încolo există cel puţin două procedee de lucru. Unul vizează reproducerea prin
clonare. După primele cinci zile de viaţă a celulei-ou, perioadă în care s-au produs şase-şapte

7
Celule stem, sau nediferenţiate, sunt prezente în număr mare în stadiul de viaţă intrauterin. În primul stadiu
de viaţă al omului, câtă vreme el este un ou embrionar, organismul nu posedă organe, ci doar un număr foarte mare
de celule stem, care se multiplică într-un ritm susţinut. Stadiul acesta de viaţă se întrerupe în perioada în care
celulele stem încep să se diferenţiaze. În această nouă etapă, toate celulele stem din ou se transformă în peste 200 de
tipuri de celule ce intră în alcătuirea ţesuturilor şi organelor corpului omenesc. Tocmai această diferenţiere asigură
complexitatea organismului nostru, capabil de funcţii specializate, precum deplasare, manipularea unor obiecte,
receptarea diferiţilor stimuli pe diferite canale senzoriale, dar şi procese precum digestia, somnul sau reacţiile de
apărare a organismului faţă de agenţii patogeni, prin intermediul sistemului imunitar. După diferenţierea celulelor
stem, acestea nu dispar cu desăvârşire din organism, ci rămân prezente, într-o cantitate redusă, la nivelul mai multor
organe şi ţesuturi din corp, chiar pe toată durata vieţii
8
Rezultate s-au obţinut în reproducerea anumitor organe, chiar fără să se apeleze la clonare şi la folosirea
embrionilor umani ca "depozite de celule stem". Institutul pentru Medicină Regenerativă Wake Forest, din Winston-
Salem, din Carolina de Nord, a reuşit să fabrice anumite ţesuturi şi părţi din unele organe. Folosind celule sănătoase
dintr-o vezică urinară, din cele ce căptuşesc tractul urinar, de exemplu, şi celule musculare, dispuse în straturi fixate
pe o structură de colagen, specialiştii au obţinut, după şase săptămâni, o vezică urinară compatibilă cu organismul
pacientului de la care au fost prelevate celulele sănătoase. Între 2004 şi 2007, cercetătorii de aici au reuşit să
înlocuiască porţiuni ale tractului urinar pentru cinci copii cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani. Cercetătorii ţintesc
acum mai mult. Ei lucrează la nu mai puţin de 30 de tipuri de organe şi ţesuturi care le-ar putea înlocui pe cele
naturale, fiind obţinute deja porţiuni din ţesturile urechii şi fragmente de ficat (Cf. Atlantida Raya-Rivera et al.,
"Tissue-engineered autologous urethras for patients who need reconstruction: an observational study", în rev. The
Lancet, 8 martie 2011, pp. 1.175-1.182).

5
divizări ce dau naştere la 64 sau 128 de celule, celula-ou (numită acum şi blastocit) este
implantată în uterul unei mame purtătoare care va da naştere unui "urmaş identic". Cealaltă
posibilitate este dată de potenţialul terapeutic al blastocitului, întrucât el oferă celule stem,
nediferenţiate, care pot permite obţinerea de ţesuturi sau chiar organe întregi, "material" biologic
adecvat, ce ar putea fi transplantat în organismul donatorului fără riscuri de incompatibilitate.

Construcţii minuscule de ţesuturi cu celule vii

Injectarea cu ajutorul câmpurilor electrice, afirmată ca fiind între cele de mare precizie, este
folosită din ce în ce mai mult în electronică şi medicină. Prin intermediul acestei tehnici, se pot
crea volume foarte mici de lichid, care pot fi plasate cu mare precizie pe anumite suprafeţe.
Folosind acest procedeu tehnologic (utilizat şi de imprimantele cu cerneală obişnuite), s-a reuşit
crearea de „jeturi cu celule vii“. Tehnologia a fost utilizată cu succes în crearea de modele
(patern-uri) de celule vii, în două şi trei dimensiuni, anunţând posibile proiecte de reconstrucţie
artificială a unor porţiuni din organe.
În 2008, un alt grup de cercetători de la Universitatea din Minnesota a reuşit să obţină o
inimă artificială de şobolan. Ei au cultivat celule prelevate de la un şobolan, pe "schela" (inima)
altui şobolan, "spălată" în prealabil cu un detergent moale, pentru înlăturarea celulelor vechi 9. În
fine, pentru a nu da decât trei exemple, David Humes de la Universitatea Michigan a reuşit să
creeze un rinichi artificial din celule însămânţate pe un suport constituit în parte din colagen10.

Procesoare cu neuroni vii

O altă direcţie, care utilizează mecanismele celulare în industrie, este cel al bio-
procesoarelor. După ce unele cercetări recente, au permis observaţii referitoare la condiţiile
necesare creşterii celulelor neuronale, a devenit posibilă prepararea artificială a mediului de viaţă
care permite cultivarea şi inter-conectarea neuronilor umani. Această nouă tehnologie permite
aşadar, dezvoltarea reţelelor neuronale vii înafara creierului, în medii artificiale, pe suporturi
asemănătoare microprocesoarelor. Mediile artificiale special create pentru creşterea neuronilor,
presupun de fapt accesul celulelor la băi de aer şi la o serie de substanţe nutritive. Procesul de
creştere a celulelor vii este combinat cu acela de fixare a lor în suportul artificial şi formarea
unor bio-cipuri, adevărate componente mixte ce au în structura lor celule vii şi componente
utilizate în hardul calculatoarelor. Câtă vreme parametrii mediului de cultură al neuronilor este
păstrat cu atenţie, reţelele de neuroni şi construcţiile artificiale la care aceştia participă rămân
„vii“.
Mai mult, anumite procedee permit controlul şi intervenţia în designul reţelei neuronale,
adică dezvoltarea ei după anumite direcţii şi forme. Impulsuri electrice bine calibrate, transmise
în culturile de celule neuronale, determină grupurile de neuronii să aşeze reţeaua lor în jurul
acestor electrozi.
Cercetările anunţă că posibilitatea de a controla o astfel de biotehnologie poate oferi
diverse aplicaţii în tratamentele neurologice. Una dintre aplicaţiile bio-cipurilor ar putea fi, spre

9
Cf. Harald C Ott et al., "Perfusion-decellularized matrix: using natureâs platform to engineer a bioartificial
heart", în rev. Nature Medicine, vol. 14, februarie 2008, pp. 213-221.
10
Cf. Josie Glausiusz, "Creştere miraculoasă", în National Geographic, ediţia în limba română, martie 2011,
p. 20.

6
exemplu, tratarea afecţiunilor ce distrug porţiuni din ţesutul nervos, cum ar fi boala Alzheimer.
Construit într-un mod controlat, biocipul ar putea deţine forma dorită şi funcţia de conexiune
distrusă de boală. Implantat în zona corticală, unde ţesutul neuronal a fost lezat sau distrus,
biocipul ar putea prelua toate operaţiile afectate de distrugerea ţesutului.

Chirurgia moleculară cu nanoparticule

O altă direcţie de cercetare o reprezintă utilizarea tehnologiilor de manipulare moleculară
în domeniul medicinii. Cercetări recente au arătat faptul că, prin intermediul unui câmp de
microunde extrem de slab, particulele de dimensiuni nanometrice pot dizolva proteinele
anormale care determină boala Alzheimer, precum şi cele asociate altor boli degenerative.
Prin procedee fizico-chimice, unele particule de dimensiuni nanometrice (o milionime
dintr-un metru) pot fi determinate să reţină şi să transporte anumiţi produşi biochimici. În cadrul
unui experiment efectuat în Spania, aceste nanoparticule au fost folosite drept „cărăuşi“, pentru
eliminarea unor compuşi toxici fixaţi în celulele ţesutului nervos.
Mai întâi, nanoparticulelor li s-au ataşat anumite proteine-agent, capabile să identifice
compuşii bolnavi ce sunt fixaţi în lungul traseelor nervoase din unele regiuni ale creierului
afectat. O dată injectate în zonele bolnave, nanoparticulele, având în „tolbă“ substanţele de
identificare, traversează membrana celulelor fără să producă leziuni semnificative. În interior,
timp de o săptămână, ele identifică şi se „înmănunchiază“ cu proteinele bolnave din ţesut,
fixându-se pe depozitul existent. Iradiate apoi, timp de câteva ore, cu un câmp slab de microunde
(de şase ori mai slab decât cel al telefoanelor mobile), proteinele-agent se încălzesc, fapt ce
determină tocmai dizolvarea proteinelor bolnave, ce erau fixate în ţesut.
Tehnica medicală ce foloseşte nanoparticule pentru tratament a fost numită, pe deplin
justificat am putea spune, „chirurgie moleculară“, întrucât agentul manipulat, prin intermediul
căruia este îndepărtată partea bolnavă din ţesut, este de dimensiuni comparabile cu un grup de
molecule. Procedeul poate fi aplicat în numeroase alte afecţiuni.

Inima fără puls - promisiuni şi provocări medicale

O realizare tehnică remarcabilă a fost dată recent publicităţii şi priveşte o inimă artificială,
deosebit de fiabilă. Este vorba de un cord care îşi poate îndeplini funcţiile evitând în acelaşi timp
anduranţa, întrucât funcţionează fără puls! Medicii au implantat o astfel de inimă artificială la
mai multe animale. Este vorba de un dispozitiv tehnic constituit din două rotoare care menţin în
permanenţă sângele în mişcare. Chirurgi cardiologi au implantat cu succes acest dispozitiv unui
pacient. Medicii spun că pompa de flux continuu ar trebui să fie mai fiabilă, să poată fi folosită
mai mult timp decât alte inimi artificiale şi că provoacă mai puţine probleme de ordin medical. O
chestiune ieşită din comun este aceea că inima nu are puls, încât un pacient viu care are o astfel
de inimă, cuplat la un aparat pentru realizarea unei electrocardiograme, ar prezenta rezultate
asemenea unui decedat11.
Cum vor resimţi oare pacienţii cu astfel de inimi emoţiile? Va bate mai puternic, mai
repede inima în momentele de bucurie? Vor mai ofta oamenii în momentele de tristeţe? Situaţia

11
Cf. "Texas Man Pioneers Use of Beatless Heart, the Wave of the Future", (online) http://abcnews.
go.com/Health/texas-man-pioneers-beatless-heart-wave-future/story?i dâ13838596#.T1nJ2nlF41k, consultat în 5
martie 2012.

7
aceasta anunţă cumva o stare de lucruri nouă, în care realizările tehnice produc mutaţii în
maniera de receptare a vieţii înseşi, care au nevoie de o evaluare din perspective etice,
psihologice sau religioase.

Intervenţii în mecanismele genetice ale îmbătrânirii

Pe un alt tărâm, se desfăşoară investigaţii pentru identificarea mecanismelor genetice ale
îmbătrânirii. Durata vieţii depinde de capacitatea celulelor de a se reproduce fără erori, pentru a
păstra nealterate funcţiile lor. O reproducere corectă, care să nu altereze structura sau procesele
din celule noi, înseamnă o replicare corectă a ADN-ului (constituit din 46 de cromozomi). Cu
alte cuvinte, ADN-ul celulei noi ar trebui să fie o copie identică cu cel al celulei iniţiale.
Cercetările au arătat că, în mod natural, procesul de copiere prezintă pierderi inevitabile.
Mai exact, în timpul fiecărei replicări a ADN-ului, o anumită regiune de la capătul fiecărui
cromozom (numită telomer) se scurtează câte puţin. Este adevărat, la primele replicări ale
celulei, pierderile nu sunt semnificative. Totuşi, "rezerva de telomeri" de la capătul
cromozomilor este limitată. După mai multe replicări, telomerul va fi din ce în ce mai scurt, încât
el va dispărea inevitabil, iar copierea nu va mai fi posibilă. În 1997 a fost descoperită gena care
reactivează telomeraza (numită reverstranscriptaza telomerazei umane), fiind în desfăşurare
numeroase cercetări privind posibilităţile de stimulare a acţiunii acestei gene.
În legătură cu aceste preocupări, care fac parte din aria ingineriei gerontologice, Aubrey de
Grey, propune argumente care să sprijine o etică a prelungirii indefinite a vieţii prin intermediul
tehnologiilor medicale. Refuzul de a prelungi viaţa şi calitatea ei, pe măsura noilor achiziţii ale
ştiinţelor, ar putea fi echivalat, crede el, cu acţiunea de a scurta viaţa omului. Medicina actuală,
spune el, e obligată să extindă dreptul la viaţă: dreptul de a trăi atât cât doreşte fiecare este
garantat de tehnologia existentă12.
Cercetările medicale şi statisticile arată că în ultimele decenii speranţa de viaţă a crescut
semnificativ, în unele ţări dezvoltate de la 70 la 80 de ani. Plecând de la aceste date însă şi ţinând
seama de promisiunile făcute de mari investitori din "industria vieţii", unii cercetători avansează
estimări potrivit cărora, în 2030, majoritatea oamenilor din ţările civilizate vor trăi în medie 100
de ani, chiar 120 de ani. Mai mult, cei cuceriţi de potenţialul ştiinţific şi dornici să pună
tehnologia în slujba idealului de nemurire biologică afirmă că în următorul secol viaţa omului va
atinge 250 de ani, iar după anul 2200 speranţa de viaţă va fi de 1.000 de ani!

Materie artificială şi viaţă sintetică

Pe de altă parte, prin nanotehnologii, de exemplu, ştiinţa şi tehnica oferă posibilitatea
„construirii“ de noi structuri chimice, realizate atom cu atom, care nu sunt de găsit în stare
naturală, încât se poate spune că tehnica a depăşit teritoriul manipulărilor clasice executate cu
materialul naturii, „producând“ întru câtva, o „natură“ nouă, artificială. În aria organismelor vii,
aceste posibilităţi de manipulare la scară nano impun cu celeritate evaluări de natură etică. Este
cazul activităţilor din ingineria biologiei molecular, numită şi biologie sintetică. În acest teritoriu
nou, omul pune la punct tehnologii capabile să producă o viaţă artificială, înzestrată cu funcţiile
pe care el le hotărăşte. Este vorba despre forme de viaţă fără precedent în lumea terestră, o viaţă

12
Cf. Thomas D. Kenedy, ,,Anti-aging, rights and Human nature”, în rev. Ethics & Medicine, vol. 25,
primăvara 2009, pp. 21-22

8
sintetică în construcţia căreia se utilizează componentele vieţii celulare. În prezent, în această
arie de lucru, imaginaţia cercetătorilor merge chiar mai departe, pregătind un asalt şi mai
îndrăzneţ al ştiinţei în teritoriul lumii vii, anume realizarea unor structuri vii care să fie complet
artificiale.13

Consideraţii biblice şi teologice privind vocaţia creatoare a omului

Se cuvine acum, înainte de a oferi câteva consideraţii de ordin teologic cu referire la aceste
preocupări omeneşti, să facem câteva precizări referitoare la vocaţia persoanei umane în raport cu
lumea, cu viaţa şi cu semenii, în lumina cărora intenţionăm apoi să cântărim realizările, şansele şi
provocările acestor domenii noi de lucru.
Potrivit referatului Facerii, omul a fost creat printr-un act special. Nu doar prin Cuvânt, ci şi
printr-o intervenţie directă a Creatorului. Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul şi asemănarea
Noastră ca să stăpânească [...] tot pământul” (Facerea 1, 26), iar în în capitolul următor se
precizează că „luând ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a
făcut omul fiinţă vie” (Facerea 2, 7).
Câteva aspecte prezente în text sunt semnificative pentru tema de faţă.
În primul rând este important faptul că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, şi că el este
creat la sfârşit, indicând prin acestea că el este scopul Creaţiei: „Pentru el au fost create cerul şi
pământul, marea şi toate celelalte...”.14 Prin acestea, se vede aşadar că omul se situează ca o verigă de
legătură între Creator şi Creaţie: întrucât poartă chipul lui Dumnezeu şi are, în acelaşi timp, o
constituţie recapitulativă în raport cu Creaţia; a primind suflare de viaţă de la Însuşi Dumnezeu, dar
are trup precum celelalte vieţuitoare din lumea creată şi suflet precum cele inteligibile, simţuri precum
animalele şi putere înţelegătoare precum îngerii, poartă trup din pământul, făcut prin Cuvântul lui
Dumnezeu, dar a fost făcut la sfatul Sfintei Treimi. În aceasta se vede faptul că omul are o constituţie
recapitulativă (prin trup şi suflet), şi un rol privilegiat în Creaţie.
Un alt aspect relevant vizează faptul că, potrivit referatului biblic, lumea vie este „înrudită” cu
omul, întrucât plantele, vietăţile şi trupul lui au fost făcute de Dumnezeu din pământul primordial.
Iată textele ce pot fi invocate aici: „Apoi a zis Dumnezeu: «Să dea pământul [s.n.] din sine verdeaţă:
iarbă, cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţă
în sine, după fel, pe pământ!». Şi a fost aşa. Pământul [s.n.] a dat din sine verdeaţă: iarbă, care face

13
În aria biologiei sintetice, organismele vii sunt supuse unei inspecţii de tip informaţional. Utilizând
principiile obişnuite în construcţia de sofware şi legile cunoscute în biologie şi genetică, cele mai importante procese
ale lumii vii sunt descompuse deci şi rescrise de data aceasta în cod informatic. Aceasta permite cercetătorilor să
intervenă controlat, la nivelul fiecărei gene, având de data aceasta o libertate mai mare de a combina structurile de
bază ale vieţii. Intenţiile anunţă forme de viaţă sintetică desprinse cu totul de trupul lumii vii, fiind în integralitatea
lor, creaţiile omului.
14
Sf. IOAN GURĂ DE AUR, Predici la Facere, II, 1, trad. L. Brottier, în: JEAN CHRYSOSTOME, Sermons sur la
Genèse (coll. Sources Chrétiennes, nr. 433), Les éditions du Cerf, Paris, 1998, pp. 184-187, apud Laurence
BROTTIER, „Sf. Ioan Hrisostom: o creaţie oferită ca spectacol omului”, în: Creaţia, trad. M. Tătaru-Cazaban, Ed.
Anastasia, Bucureşti, 2003, p. 53. Desigur, autorul patristic menţionat nu omite faptul că acest loc privilegiat al
omului va rămâne valabil şi în cuprisnul evenimentelor Noului Testament: „Pentru el au fost create cerul şi pământul,
marea şi toate celelalte; omul pe care Dumnezeu a dorit atât de mult să-l mântuiască, încât nu l-a cruţat nici pe unicul Său
Fiu” (ibidem). Aşdar, locul special al omului în raport cu toate cele create nu se vede doar din textele Vechiului Testament,
prin aceea că omul intră ultimul în Creaţie, ci mai ales prin cele evidenţiate în Noul Testament, prin Întrupare.

9
sămânţă, după felul şi după asemănarea ei, şi pomi roditori, cu sămânţă, după fel, pe pământ“
(Facerea 1, 11-12). „Apoi a zis Dumnezeu: «Să scoată pământul [s.n.] fiinţe vii, după felul lor:
animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor». Şi a fost aşa” (Facerea 1, 24). „Şi a făcut
Domnul Dumnezeu să răsară din pământ [s.n.] tot soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade bune
de mâncat...” (Facerea 2, 9). „Atunci, luând Domnul Dumnezu, eu ţărână din pământ [s.n.], a făcut
pe om ...” (Facerea 2, 7).15
În fine, este semnificativ aici şi faptul că, după menţiunea că omul a fost făcut „ca să
stăpânească [...] tot pământul”, textul biblic menţionează că Dumnezeu a luat „pe omul pe care-l
făcuse şi l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească” (Facerea 2, 15), adâugând, că
Adam a pus nume tuturor animalelor (v. 20). A da cuiva nume, a-l chema pe nume, în sens biblic,
înseamnă a-l cunoaşte în propria lui vocaţie, a institui cu el o relaţie, o comunicare.16
În legătură cu aceasta, şi în conformitate cu statutul său special, Nemesius va preciza
că, înainte de episodul căderii, în spaţiul paradisiac, omul era chemat să lucreze tocmai la
unificarea întregii Creaţii. Omul, spune el, „trebuie să unească fenomene opuse: făpturile
muritoare cu făpturile nemuritoare, fiinţele raţionale cu cele neraţionale etc. În ac est mod,
omul trebuie să funcţioneze ca o lume în miniatură; din acest motiv, el a fost creat drept
chip care reflectă întregul cosmos”. 17 Este binecunoscut faptul că Sf. Maxim Mărturisitorul
a evidenţiat rolul omului în Creaţie, legătură între toate cele situate între cer şi pământ
(ζύνδεζμος ηῆς θσζικός [sýndesmos tēs physikós])18 şi laborator al Creaţiei (ἐργαζηήριον
[ergastérion]),19 capabil să se transfigureze pe sine şi întreaga lume, printr-un raport special
cu Creatorul. Adam urma, aşadar, să cunoască făpturile pe numele lor şi să păzească armonia
Creaţiei, a unităţii ei lăuntrice, precum şi devenirea întru ceea ce reprezintă chipul văzut al Creatorului
în sânul Creaţiei: acestea fiind jertfa lui, începutul deschiderii sale spirituale către Dumnezeu şi către
lume, precum şi răspunsul său la darul lui Dumnezeu pentru el, arătat în întreaga Creaţie.20
Rezumând aceste scurte consideraţii referitoare la textul Facerii, s-ar putea spune că atât
constituţia specială a omului cât şi situarea sa particulară, în Creaţie şi înaintea Creatorului, arată că
omul este mai mult decât o simplă făptură din lume. Omul poate sesiza de fapt, cu simţurile sale,
lucrurile şi vietăţile lumii, şi poate aduna în sine înţelesurile Creaţiei, putând folosi într-un mod
creator lumea creată, în slujba sa şi a semenilor. „Omul e mai mare ca lumea pentru că o poate
cuprinde şi stăpâni. (...) Numai omul e fiinţă cuvântătoare, având minte şi trup. El e cuvântător
pentru că e raţional, privind conştient şi distinct raţiunile lucrurilor”.21
Cum am văzut, un câmp tot mai vast de exprimare a spiritului omenesc este scos la iveală
de noile ramuri ale tehnicii, teritorii unde omul are iarăşi şansa să se exerseze etic. Cu fiecare
nouă posibilitate de lucru, cu fiecare nouă posibilitate de a combina puterile sau lucrurile lumii
create, cu fiecare nouă şansă de a controla manifestarea unei forţe fizice punând-o în slujba unor

15
Am precizat însă că, potrivit Sfinţilor Părinţi, aici nu trebuie să înţelegem ideea că Pământul le-a dat pe
acestea, ci că Dumnezeu le-a făcut, cu puterea Lui, folosindu-se de Pământ.
16
C. GALERIU, Jertfă şi Răscumpărare, p. 99.
17
NEMESIUS, De natura hominis, I, în: J.P. MIGNE, P.G., t. 40, col. 529B, apud L. THUNBERG, Omul şi
Cosmosul…, p. 68.
18
Cf. Sf. MAXIM MĂRTURISITORUL, Ambigua, §106, pp. 388-389.
19
Cf. Sf. MAXIM MĂRTURISITORUL, Ambigua, §106, pp. 388-389.
20
C. GALERIU, Jertfă şi Răscumpărare, p. 100.
21
Pr. D. STĂNILOAE, n. 71, în: Sf. MAXIM MĂRTURISITORUL, Ambigua, p. 141.

10
scopuri pe care le alege în mod liber, omul poate exprima tot mai mult din proiectele spiritului
său, împânzind Creaţia cu autografele spiritului său. Prin toate aceste creaţii el se exersează
spiritual, îl poate lărgi făcându-l tot mai capabil să utilizeze acest arsenal de puteri şi lucruri într-
o tot mai eficace slujire a aproapelui, într-o tot mai amplă ajutorare a semenilor, pentru a făuri cu
ajutorul lor şi împreună cu ei o lume tot mai bună.
Găsim tot la Sfântul Maxim Mărturisitorul o interpretare care inspiră acest gen de abordare.
Semnificativă este interpretarea pe care Sfântul Maxim o dă viziunii Sfântului Petru, menţionată
în Faptele Apostolilor. Iată textul integral din Faptele Apostolilor:

„Petru s-a suit pe acoperiş, să se roage pe la ceasul al şaselea. Şi i s-a făcut foame
şi voia să mănânce, dar, pe când ei îi pregăteau să mănânce, a căzut în extaz. Şi a
văzut cerul deschis şi coborându-se ceva ca o faţă mare de pânză, legată în patru
colţuri, lăsându-se pe pământ. În ea erau toate dobitoacele cu patru picioare şi
târâtoarele pământului şi păsările cerului. Şi glas a fost către el: «Sculându-te, Petre,
junghie şi mănâncă». Iar Petru a zis: «Nicidecum, Doamne, căci niciodată n-am
mâncat nimic spurcat şi necurat». Şi iarăşi, a doua oară, a fost glas către el: «Cele ce
Dumnezeu a curăţit, tu să nu le numeşti spurcate». Şi aceasta s-a făcut de trei ori şi
îndată acel ceva s-a ridicat la cer. Pe când Petru nu se dumirea întru sine ce ar putea să
fie vedenia pe care o văzuse, iată bărbaţii cei trimişi de Corneliu, întrebând de casa lui
Simon, s-au oprit la poartă” (Faptele Apostolilor 10, 9-17).

Sf. Maxim Mărturisitorul interpretează această viziune a Sf. Apostol Petru în lumina
înţelesurilor pe care le au cele sensibile din Creaţie:

„prin pânzătură şi prin dobitoacele de pe ea, Dumnezeu i-a descoperit lui Petru
drept mâncare spirituală lumea văzută, înţeleasă prin cea nevăzută pe temeiul raţiunilor
ei, sau pe cea nevăzută arătată prin chipurile lucrurilor sensibile…. Căci cel ce vrea să
urmeze cu adevărat lui Dumnezeu trebuie nu o dată, ci de două şi de trei ori să se ridice
şi să jertfească creaţiunea văzută şi să o mănânce prin cunoaştere (în chip gnostic).
Astfel cel ce s-a ridicat din alipirea pătimaşă la cele văzute, a jertfit mişcarea acestora şi
a izbutit să mănânce virtutea activă. Cel ce s-a ridicat de la părerea mincinoasă despre
lucruri, a jertfit normele cele văzute şi, mâncând raţiunile nevăzute, a dobândit
contemplaţia naturală cea în duh. Iar cel ce s-a ridicat din rătăcirea politeistă, a jertfit
însăşi fiinţa lucrurilor şi, mâncând prin credinţă cauza lor, s-a umplut de puterea
cunoaşterii teologice (lui Dumnezeu). Deci toată mintea contemplativă, având sabia
Duhului, care este cuvântul (raţiunea) lui Dumnezeu, după ce a omorât în sine mişcarea
creaţiunii văzute, a dobândit virtutea, iar după ce a tăiat de la sine nălucirea formelor
sensibile, a aflat adevărul în raţiunile lucrurilor, aceasta constituind contemplaţia
naturală; în sfârşit, după ce s-a ridicat deasupra fiinţei lucrurilor, primeşte iluminarea
nemărginitei monade dumnezeieşti, aceasta constituind taina teologiei adevărate!” 22.

În lumina aceasta, biotehnologiile pot fi înţelese ca expresii ce dovedesc nu doar

potenţialităţile creaţiei, ci şi faptul că omul trăieşte într-o lume în care îşi exersează, cu fiecare

22
Sf. MAXIM MĂRTURISITORUL, Răspunsuri către Talasie, Întrebarea 27, trad. Pr. D. Stăniloae, în:
Filocalia, vol. 3, Ed. IBMO, Bucureşti, 2009, pp. 134-136.

11
pas, alegerile sale, având posibilitatea să îşi precizeze şi să îşi exercite tot mai mult intenţiile şi
puterea asupra lumii şi asupra semenilor. Însă, aşa cum se poate vedea în observaţiile Sfântului
Maxim, această întrebuinţare spirituală a puterilor şi înţelesurilor lumii este posibilă în condiţiile
despătimirii. Întrucât, aşa cum s-a spus în formularea argumentelor din debut, făcând lucruri în
lume, omul se face pe sine însuşi într-un anumit fel, faptele sale trebuie să rămână sub conul de
lumină al spiritualităţii creştine, care ajută pe om să discearnă, prin lucrarea harului, şansele şi
riscurile ascunse în oportunităţile lumii de azi.

Riscul dezumanizării prin biotehnologii23

Revoluţia biotehnologiilor contemporane şi consecinţele acestora se reflectă concret în

natura umană, în identitatea persoanei şi demnităţii umane, în esenţa familiei. Ingineriile sociale
şi genetice dezvoltate prin biotehnologii riscă să genereze mutaţii majore, lezând grav demnitatea
identităţii personale, familiale şi comunitare. În contextul actual, conştiinţa apologetică a
teologiei ar trebui valorificată şi materializată în acest domeniu cu multiple provocări. Nu sunt
suficiente doar cercetări din punct de vedere social, politic, cultural, bioetic, ci este nevoie de
încercarea de a contura un răspuns apologetic înrădăcinat în Tradiţia Bisericii.
Plecând de la cercetări realizate din diferite perspective, există semnale care atenţionează
asupra riscurilor existente prin consolidarea unui sistem bazat pe tehnologia informaţiei şi
biotehnologii, susceptibil de a deveni un univers concentraţionar cum nu a mai cunoscut istoria
până în prezent. Sunt două lucrări vizionare care au descris existenţa din cadrul unui univers
concentraţionar, alienarea condiţiei umane într-un asemenea sistem totalitar. Este vorba de
Minunata lume nouă, publicată de Aldous Huxley în 1932 şi de 1984, publicată de George
Orwell în 1949.
În romanul 1984, Orwell descrie cu precizie teroarea dintr-un univers concentraţionar bazat
pe inocularea fricii, distrugerea intimităţii, supravegherea şi manipularea permanentă printr-un
teleecran, transformarea vieţii într-o existenţă de tip Big Brother. În acest univers totalitar, omul
îşi alienează identitatea profundă prin faptul că nu mai poate avea nici un fel de intimitate, de
prezenţă personală în gânduri, sentimente, cuvinte şi fapte. Guvernarea exercitată prin Ministerul
Adevărului şi Ministerul Dragostei se bazează pe centralizarea şi manipularea datelor personale
prin tehnologiile informaţiei. O astfel de guvernare din societatea descrisă de Orwell se bazează
pe teroare , frică şi exercitarea agresivă a controlului.
În cartea Minunata lume nouă, Huxley descrie un univers concentraţionar bazat pe magie şi
plăcere. Demnitatea personală şi comunitară nu mai este lezată prin teroare şi agresiune explicită,
controlul total realizându-se prin cultivarea de tip magic a amăgirii bazate pe plăcere, fericire şi
prosperitate de tip consumerist. Ingineria socială din această societate este instrumentalizată prin
biotehnologii. Maniera de guvernare descrisă de Huxley este mai subtilă decât controlul
prezentat de Orwell. În Minunata lume nouă, nu există un agresor explicit, răul nu este evident,
bolile şi conflictele sociale au fost eliminate, totul se structurează prin împlinirea magică a

23
Text preluat din materialul Desacralizarea vieții și manipularea resurselor ei. Bioinginerii și biotehnologii,
pp. 379-381, din Apologetica Ortodoxă, volumul II, coordonator Adrian Lemeni, coautori: Diac. Sorin Mihalache,
Pr. Răzvan Ionescu, Pr. Cristinel Ioja, Editura Basilica, București, 2014.

12
tuturor dorinţelor, familia tradiţională fiind abolită. Dictatura este totală, simultan realizându-se
iluzia că fiecare cetăţean îşi poate satisface în mod liber şi rapid orice dorinţă.
Într-o astfel de lume oamenii sunt seduşi şi fascinaţi de magia plăcerii, o existenţă din care
Crucea este eliminată (nu mai există boală, singurătate, moarte, durere trupească sau sufletească).
Prin biotehnologii, omul riscă să-şi denatureze structural identitatea. „Oamenii din Minunata
lume nouă pot fi sănătoşi şi fericiţi, dar ei au încetat să mai fie fiinţe omeneşti. Ei nu se mai luptă,
nu mai au aspiraţii, nu mai iubesc, nu mai simt durerea, nu mai trebuie să ia decizii morale
dificile, nu mai au familii, nu mai fac nici unul din lucrurile pe care le asociem prin tradiţie cu
statutul de om. Nu mai au acele caracteristici care ne conferă demnitatea umană. Într-adevăr,
specia umană nu mai există, căci aceşti oameni au fost crescuţi separat de Controlori…Lumea lor
a devenit nenaturală în cel mai profund sens imaginabil, fiindcă a fost modificată natura umană.
După spusele bioeticianului Leon Kass, spre deosebire de omul împovărat de boală sau sclavie,
oamenii dezumanizaţi de genul celor din Minunata lume nouă nu sunt trişti, nu ştiu că s-au
dezumanizat şi, ceea ce este cel mai grav, nici nu le-ar păsa dacă ar şti. Ei sunt, într-adevăr, nişte
sclavi fericiţi care se bucură de o fericire aservită”.24
Huxley arată că în Minunata lume nouă, religia este abolită, creştinismul reprezintă o
amintire îndepărtată a unei memorii rudimentare. Însă pentru natura umană, religia este
definitorie. Gânditorul creştin C.S. Lewis arată şi el că prin biotehnologii se va ajunge la abolirea
omului, încălcându-se astfel demnitatea specială a fiinţei umane, prin faptul că este structurată
prin chipul lui Dumnezeu. În societatea actuală se constată o conjugare eficientă a tehnologiilor
informaţiei şi a biotehnologiilor. Lumea se schimbă într-un mod atât de accelerat, încât cu greu
se pot intui cu justă apreciere transformările survenite asupra esenţei vieţii omului. Se poate
pierde un război, fără să ştii că ai fost angajat într-un război prin care se atentează cu eficienţă şi
consecvenţă asupra valorilor tradiţionale care au legitimat identitatea specifică a persoanei şi a
familiei umane.
Remodelarea naturii umane prin biotehnologii exprimă un spirit luciferic prin care se
încearcă o corecţie adusă lucrării lui Dumnezeu. Conştientizarea consecinţelor terifiante ale
biotehnologiilor este slăbită prin faptul că sunt evidenţiate avantajele acestora, beneficiile acestor
biotehnologii pentru sănătatea şi viaţa omului. Amestecul dintre adevăr şi minciună devine o
minciună mai convingătoare decât o minciună totală. În contextul actual, ţinând cont de efectele
tehnologiilor informaţiei şi a biotehnologiilor ar fi ziditoare o poziţie echilibrată bazată nu doar
pe o etică specifică acestor tehnologii speciale, structurată printr-o filosofie socială care insistă
asupra demnităţii umane din punct de vedere social, politic, cultural sau juridic, ci conjugat cu
această abordare ar trebui subliniată valoarea identităţii persoanei şi a vieţii structurate prin
comuniunea interpersonală din perspectiva Tradiţiei eclesiale.

24
Francis Fukuyama, Viitorul nostru postuman, traducere Mara Rădulescu, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2004,
pp. 17-18.

13
 Ingineria genetică şi biotehnologiile25

Multiple provocări la adresa demnităţii şi identităţii persoanei umane sunt ridicate în

contextul actual prin aplicaţii ale ingineriei genetice, posibile prin dezvoltarea accelerată a
biotehnologiilor. Modelarea şi manipularea gândurilor, sentimentelor, emoţiilor, restructurarea
organică prin intervenţii asupra genelor nu mai reprezintă deziderate care ţin de science fiction,
ci posibilităţi concrete, accesibile prin biotehnologiile actuale. De exemplu, mai mulţi promotori
ai Proiectului Genomului Uman, printre care William Heseltine, directorul executiv al Human
Genom Science au insistat asupra realizărilor biologiei moleculare contemporane care pot fi
aplicate în refacerea organismului la nivel genetic.
Implicaţiile revoluţiei biotehnologice sunt mai ample decât posibilităţile ingineriei
genetice. Dincolo de capacitatea de a decodifica şi de a manipula ADN-ul, există implicaţii
majore ale cercetărilor din diferite domenii de cercetare (neuroştiinţe, neurofarmacologia,
genetica populaţiei, genetica referitoare la comportament). Inclusiv cercetările corelative
Proiectului Genomului Uman nu urmăresc doar modalităţile concrete de aplicare a ingineriei
genetice, ci sunt relaţionate cu domeniul mai vast al genomicii, prin care se are în vedere
înţelegerea funcţiilor fundamentale ale genelor, reciprocitatea dintre gene şi comportament,
maniera prin care modificarea genetică induce o schimbare a modului de a gândi, de a simţi şi de
a fi.
Încercări de promovare a unei inginerii sociale prin gene sunt consolidate odată cu
dezvoltarea darwinismului social. Dezvoltarea statisticii moderne, un instrument de referinţă în
structurare ştiinţelor sociale este realizată de autori care au promovat rasismul şi eugenia. Vărul
lui Charles Darwin, Francis Galton a fost primul dintre ei. El a inventat termenul de eugenie
(selectarea şi cultivarea intenţionată a unor anumite trăsături transmisibile genetic). A promovat
mai multe idei în acest sens în lucrarea Geniul ereditar. Ucenicul lui Galton, Karl Pearson,
profesor de eugenie la University College din Londra promovează în mod agresiv darwinismul
social. El afirma: „Istoria îmi arată doar o singură cale prin care s-a ajuns la un înalt grad de
civilizaţie, şi anume lupta unei rase cu o altă rasă şi supravieţuirea rasei mai dotate din punct de
vedere fizic şi mintal”.26
Eugenia a fost susţinută de un spectru mai larg: pe lângă rasişti şi exponenţi ai tendinţelor
de extremă dreapta, de promotori ai darwinismului social, sunt şi reprezentanţi ai progresiştilor şi
ai stângii (Bernard Shaw, J.B. Haldane), ai feminismului (Margaret Sanger, susţinătoare a
controlului naşterii). Au fost programe finanţate inclusiv de guverne în SUA şi în Europa
occidentală, precum şi legi ale eugeniei. Ele au fost abolite după dezvăluirea consecinţelor
politicii naziste, promotoare a unor practici de eugenie, cu rezultate scandaloase pentru opinia
publică.
Rezultatele ingineriei genetice de astăzi, precum şi implicaţiile biotehnologiilor actuale
redeschid în contemporaneitate dezbaterile asupra eugeniei. Biotehnologiile actuale prin
neurofarmacologie şi controlul comportamentului, prin tehnicile de prelungire a vieţii, prin

25
Text preluat din materialul Desacralizarea vieții și manipularea resurselor ei. Bioinginerii și biotehnologii,
pp. 381-387, din Apologetica Ortodoxă, volumul II, coordonator Adrian Lemeni, coautori: Diac. Sorin Mihalache,
Pr. Răzvan Ionescu, Pr. Cristinel Ioja, Editura Basilica, București, 2014.
26
Francis Fukuyama, Viitorul nostru postuman, p. 41.

14
tehnologiile privind controlul naşterilor, al avortului, a fertilizării in vitro, a cercetării asupra
celulelor stem, a clonării, a eutanasierii, a ingineriei genetice presupun numeroase aspecte
corelative eugeniei, cu incidenţă în ceea ce priveşte demnitatea persoanei umane. Pe lângă
rezervele şi obiecţiile exprimate din considerente de ordin religios, există şi critici din
perspectivă socială şi filosofică, invocându-se tocmai natura umană şi demnitatea omului.
Reglementarea cadrului internaţional privind biotehnologiile este mult mai dificilă decât
alte tehnologii, de exemplu precum cele referitoare la energia nucleară. În cazul energiei
nucleare este vorba de o tehnologie costisitoare şi totodată s-a conştientizat rapid riscul
proliferării armelor nucleare. Tocmai de aceea, reglementările internaţionale în domeniul
energiei nucleare, precum şi a comerţului internaţional cu anumite componente necesare în
fabricarea armelor nucleare au fost realizate mult mai uşor. În situaţia biotehnologiilor lucrurile
sunt mai complicate.
În domeniul biotehnologiilor, pe de o parte acestea pot fi dezvoltate în anumite laboratoare
private, cu costuri mai mici decât realizarea armelor nucleare, pe de altă parte este semnificativ
mai dificil de a obţine un consens privind necesitatea reglementării internaţionale, întrucât sunt
mulţi susţinători ai avantajelor aduse de biotehnologii. Există în contemporaneitate tot mai mult
convingerea că tehnologia şi dezvoltarea accelerată şi diversificată a acesteia nu pot fi
reglementate. Totodată, în cazul biotehnologiilor, sunt mulţi oameni care văd oportunităţi
deosebite, mai ales în domeniul medical, sesizând mai greu riscurile biotehnologiilor. Într-un
asemenea context este necesară cultivarea unui discernământ, a unei lucidităţi prin care să fie
conştientizate riscurile profunde şi subtile ale biotehnologiilor, pentru a salva ceea ce ţine de
autenticitatea şi de profunzimea identităţii şi demnităţii umane.
În faţa entuziasmului naiv trebuie încurajat un realism echilibrat, prin care să se promoveze
ceea ce ţine de omul viu, de libertatea sa, ca dar nepreţuit primit de la Dumnezeu, să se acorde
prioritate comunităţii concrete formate din persoane unice în raport cu sistemul tehnologic
impersonal, în condiţiile în care prin intermediul biotehnologiilor există riscul de a structura o
societate în care să fie alienată natura umană. Trăim într-o societate în care se vorbeşte mult
despre drepturile omului, dar mai mult decât oricând în istorie, omul concret, cu nevoile sale
specifice este eminamente desconsiderat. Această ignorare a nevoilor adânci care structurează
identitatea umană este camuflată prin propaganda unei fericiri de tip consumerist. Lumea actuală
şi cea viitoare, dominată de tehnologiile informaţiei şi de biotehnologii se deosebeşte de
societăţile anterioare prin faptul că produce şi reproduce un om alienat, angrenat într-o vastă
reţea impersonală. În acest sens, sintagma minunata lume nouă a lui Aldous Huxley (care-l
parafraza pe Shakeaspeare) a devenit lumea postumană descrisă de Francis Fukuyama.
În acest sens, filosoful american preciza: „Mulţi presupun că lumea postumană va fi foarte
asemănătoare cu a noastră, dar se va bucura de o îngrijire medicală mai bună, de o prelungire a
vieţii şi poate de o mai multă inteligenţă decât cea de astăzi. Dar lumea postumană ar putea fi
mult mai ierarhizată şi mai concurenţială decât cea din prezent şi, ca rezultat, plină de conflicte
sociale. Ar putea fi o lume în care orice idee de umanitate împărtăşită se va fi pierdut, fiindcă am
amestecat genele umane cu unele provenite de la atât de multe specii încât nu mai avem o idee
clară despre ce este o fiinţă omenească. Ar putea fi o lume în care o persoană a ajuns să trăiască
în medie un secol sau două, aşezată într-un cămin de bătrâni şi aşteptând o moarte care nu mai
vine. Sau ar putea fi acel gen de tiranie blândă imaginată în Minunata lume nouă, în care toată
lumea este sănătoasă şi fericită, dar a uitat ce înseamnă speranţa, frica sau lupta. Nu trebuie să

15
acceptăm nici una din aceste lumi viitoare sub o falsă lozincă a libertăţii, fie ea a drepturilor
nelimitate la reproducere sau a cercetării ştiinţifice neîngrădite. Nu trebuie să ne considerăm
sclavii unui progres tehnologic inevitabil atunci când acel progres nu serveşte scopurilor
omeneşti. Adevărata libertate înseamnă libertatea comunităţilor de a-şi proteja cele mai scumpe
valori şi este acea libertate pe care trebuie s-o exercităm asupra revoluţiei biotehnologice de
astăzi”.27

Concluzii

Am văzut că, potrivit Scripturii, viaţa este dar al lui Dumnezeu, iar omul este creat după
chipul Lui. În acelaşi timp însă este subliniată şi valoarea spirituală a suferinţei şi a morţii, pe
care biotehnologiile îşi propun să le elimine din câmpul experienţelor omeneşti.
Dincolo de soluţiile oferite de biotehnologii pentru ameliorarea vieţii omeneşti, dincolo de
tratamentul propriu-zis al bolilor, de calitatea serviciilor medicale şi a celorlalte servicii destinate
să îmbunătăţească viaţa omului, şi mai presus de tot ceea ce ar putea oferi ştiinţa şi tehnologiile,
condiţia omului trebuie să prilejuiască şi o reflecţie la sensul vieţii, al suferinţei şi morţii în
contextul lumii.
Neajunsurile şi neputinţele cu care luptăm prin biotehnologiile tot mai performante, nu
trebuiesc pur şi simplu eliminate din câmpul vieţii, pentru că ele pot să îl şi întărească pe om, tot
aşa cum Pătimirile lui Hristos au vindecat firea umană. Părintele Dumitru Stăniloae scrie în acest
sens: "Într-un trup care n-ar avea trebuinţe, sau care n-ar avea nici o sensibilitate la durere, nu şi-
ar încorda voinţa ca să le suporte fără de păcat şi nu s-ar goli prin voinţă de puterea lor. Cine nu
are trebuinţa de a mânca nu va avea ocazia să învingă plăcerea sau lăcomia ce se iveşte în
legătură cu ea; cine nu are sensibilitatea pentru durere, pentru frica morţii, nu are ocazia să le
învingă printr-o încordare a voinţei"28.
De aceea, în viaţa creştină, în lumina Morţii şi a Învierii lui Hristos, fragilitatea existenţei
omeneşti, suferinţa şi neputinţele precum şi moartea descoperă sensul vieţii. Pe de o parte, pentru
cei deprinşi să trăiască în comuniune cu Dumnezeu, starea de slăbiciune şi de neputinţă a
trupului, trăite la bătrâneţe, contribuie tot mai mult la "întregirea dispoziţiei de predare a lor lui
Dumnezeu, de lăsare în voia Lui, de unire cu El, ca pe o eliberare a lor...". Pe de altă parte,
moartea este poarta prin care existenţa umană ajunge la "noutatea absolută pe care o caută",
situată dincolo de lumea aceasta.
În această privinţă se poate vedea cum, idealul imortalităţii biologice înseamnă cantonarea
nesfârşită în limitele unei vieţi coruptibile, înrobite de materia lumii şi de plăcerile omeneşti.
Abia moartea, ca "singură trecere" din lumea aceasta la Dumnezeu, arată "transcendenţa lui
Dumnezeu şi a vieţii noastre depline în El, ca împlinire a ei, împlinire la care putem ajunge prin
moarte! De aceea, părintele Dumitru Stăniloae scrie că viaţa creştină oferă un remediu al spaimei
de moarte, "întrucât moartea în Hristos este un mijloc de ridicare a noastră din viaţa nedeplină şi
trecătoare (...) la viaţa fără de moarte, la plenitudinea vieţii prin întâlnirea cu Hristos dincolo de

27
Francis Fukuyama, Viitorul nostru postuman, pp. 250-251.
28
Pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 2, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1997, p. 65

16
moarte (...). Iar siguranţa întâlnirii cu El, a depăşirii morţii noastre, o avem în biruinţa morţii de
către El prin Înviere“29.

Bibliografie:

1. Bauman, Zygmunt, Etica postmodernă, Ed. Amarcord, Timişoara, 2000.

2. Fukuyama, Francis, Viitorul nostru postuman, trad. Mara Rădulescu, Ed. Humanitas,
Bucureşti, 2004.
3. Huxley, Aldous, Minunata lume nouă, Ed. Polirom, Iaşi, 2011.
4. Lemeni, Adrian (coord.), Diac. Sorin Mihalache, Pr. Răzvan Ionescu, Pr. Cristinel Ioja
(coautori), Apologetica Ortodoxă, vol. 2, Editura Basilica, București, 2014.
5. Stăniloae, Dumitru Pr., Rugăciunea lui Iisus şi experiența Duhului Sfânt, Ed. Deisis,
Sibiu, 2003.
6. Stăniloae, Dumitru Pr., Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, Ed. Institutului Biblic şi
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1997.
7. Stăniloae, Dumitru Pr., Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, Ed. Institutului Biblic şi
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1997.

29
Pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, pp. 146-156.

17