Sunteți pe pagina 1din 14

ECOLOGIE_CURS

16.02.2015
ECOLOGIE – CONCEPTE ŞI DEFINIŢII

Ecologia – ramură a biologiei care s-a dezvoltat ca ştiinţă a viţeţii studiind structura, relaţiile şi legile
funcţionării invelişului viu al pămȃntului.
Cuvȃntul “ecologie” derivă de la cuvintele grecesti “oikos” care ȋnseamnă casă, gospodărie şi “logos”
care ȋnseamnă ştiinţă.
Etimologic, ecologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul mediului şi a modului ȋn care ieţuitoarele
trăiesc ȋn el.
Ecologia presupune studierea condiţiilor de viaţă ale plantelor şi animalelor; studierea relaţiilor dintre
vieţuitoare, dintre acestea şi mediu, dar si a relaţiilor dintre om şi natură.
Obiectul de studiu al ecologiei il formează interrelaţiile dintre organisme şi dintre acestea si mediul lor
fizic.
Interacţiunea ȋntre mediul viu şi neviu nu este ȋntamplătoare, ea persistă şi se dezvoltă determinȃnd
apariţia unei legi generale a relaţiilor organismelor şi anume legea unităţii organismelor cu mediul lor.
Interacţiunea organism – mediu generează o paletă largă de probleme şi anume:
1. Scimbările numerice ȋn materia vie;
2. Schimbările productivităţii biologice;
3. Schimbări ale calităţii mediului.

Interacţiunile dintre organisme şi dintre acestea şȋ mediul lor condiţionează supravieţuirea


organismelor printre care se află şi omul, ca parte integrantă a materiei vi.
Omul este angrenat ȋn permanenţă ȋntr-un proces de interacţiune cu materia vie şi nevie, acţionănd ca
un factor ce modifică puternic legăturile dintre organisme şi mediul lor.
Ȋn ultimul timp, datorită administrării greşite a mediului de către om, precum şi datorită creşterii
demografice, producţia biologică a globului este ȋn pericol de a nu realiza un standard de viaţă adecvat pentru
ȋntreaga populaţie şi astfel omul e pus ȋn faţa unei crize ecologice astfel ca ecologiei ȋi revine rolul de a
combate ignoranţa ecologică, de a ȋl ȋnvăţa pe om să respecte regulile după care trebuie să se desfăşoare
relaţiile lui cu natura vie şi nevie şi de a-l orienta spre cunoaşterea factorilor de care depinde refacerea
resurselor naturale.

23.02.2015
ISTORICUL ECOLOGIEI
Cuvantul “ecologie” a fost introdus pentru prima data de bilogul german Ernst Haekel care a definit
ecologia ca fiind studiul tuturor relatiilor dintre animale si mediul lor organic si anorganic. Mai tarziu, in
aceasta definitie au fost ingropate si relatiile plantelor. De la Haekel si pana in present ecologia a cunoscut o
anumita evolutie, insa se pot distinge doua categorii pentru definitii. Prima categorie face referire la relatiile
organismelor cu mediul lor, iar cea de-a doua categorie se refera la relatiile sistemelor supraindividuale cu
mediul lor ambient. In 1877 Mobius a introdus notiunea de biocinoza pe baza studiilor asupra unui banc de
stridii. In 1905 Clements fundamenteaza d.p.d.v. teoretic si practice unele metode de cercetare cantitativa in
ecologia vegetala. Mai tarziu, Clements, (1916-1930) a introdus conceptele de climax si specii indicatoare
descifrand in parte mecanismele succesiunii ecosistemelor din stadiul de pionierat (incipient) pana la stadiul
de maturitate ecologica. De asemenea in 1935, Tansley elaboreaza si introduce in ecologie conceptul de
ecosisteme. Dupa 1964 , odata cu programul biologic international initiat de UNESCO, ecologia a pasit in
etapa integrarii si modelarii pe calculator. Se folosesc frecvent programele de prognoza si avertizare mai ales
pentru evolutia daunatorilor si parazitilor, dar si pentru rezolvarea unor problem e trofoenergetice sau
demografice.
Studiile globale si regionale efectuate in ultimul timp au dus la conturarea a doua idei de baza ale
ecologiei. Prima idée arata ca Pamanatul este un sistem cu dimensiuni si resurse materiale limitate. Cea de-a
doua idée ne arata ca omul ramane d.p.d.v biologic un component al biosferei si nu un stapan al acesteia.

1
ECOLOGIE_CURS
02.03.2015
LOCUL ECOLOGIEI PRINTRE ALTE STIINTE
Ecologia constituie un ansamblu de concepte care se afla intr-un contact permanent cu toate celelalte
domenii ale stiintelor biologice si ale altor stiinte ale naturii. In consecinta. Locul ocupat de ecologie printe
celelalte stiinte biologice este determinat de nivelul de organizare al sistemelor carora li se adreseaza.
Problematica ecologiei se interfereaza cu a unor discipline care studiaza structure si procese de nivel
individual precu m morfologia, fiziologia, citologia, histologia, embriologia si biochimia extinzandu-se la
disciplinele care se adreseaza sistemelor supraindividuale. Astfel, taxonomia si sistematica studiaza legaturile
de inrudire dintre specii si in functie de acestea elaboreaza sisteme de clasificare si ierarhia unitatilor
taxonomice.
Stiinta evolutiei si genetica se adreseaza in primul rand sistemelor populationale si ale speciei studiind
mecanismele de transformare adaptativa ale acestor sisteme.
Ecologia are tangente si cu alte stiinte ale naturii ce studiaza felul si repartitia factorilor ecologici de pe
glob, precum geografia fizica, meteorologia, pedologia si geochimia.
Relatiile functionale dintre organism si dintre acestea si mediul fizic de trai constau inn schimburi de
substanta, energie si informative. Aceasta implica utilizarea conceptelor, datelor si metodelor din domenii ca
fizica (respectiv termodinamica) , biochimia, fiziologia animala si informatica. De asemenea cercetarea
biotopului, deci a sistemului abiotic, implica stranse legaturi cu climatologia, geomorfologia, hidrologia si
chimia. De asemenea fizica si chimia sistemelor vii ne ofera numeroase dovezi ale modului in care sistemele
vii isi sprijina existent pe sistemele si subsistemele nevii.
De asemenea, modelarea matematica permite simularea proceselor din natura care se efectueaza pe
interval de timp indelungate si asigura prognozarea unor actiuni practice legate de activitatea umana si de
gospodarirea unor sisteme natural. Ca disciplina sintetica, ecologia abordeaza realitatea vie d.p.d.v. sistemic in
conformitate cu anumite principia ce decurg din teoria generala a sistemelor . O serie intreaga de alte
preocupari care sunt apropiate ecologiei se afla la interfata dintre filozofie, etica si arta.
DEZVOLTATEA ECOLOGIEI IN ROMANIA
Metodele de abordare a relatiilor dintre organism si dintre acestea si mediul lor de viata sunt
prezentate de cei 4 savanti Romania : Nicolae Leon, Grigore Antipa, Emil Racovita si Alexandru Borza.
Nicolae Leon a adus la cunostinta savantilor romani existent unui nou domeniu al biologiei numit ecologie. In
primul volum din enciclopedia romana, leon enumera principalele ramuri ale stiintelor vietii de la finele
secolului al XIX-lea, printe acestea aflandu-se si ecologia. Grigore Antipa a efectuat numeroase cercetari
ecologice in lunca inundabila a Dunarii, Delta si Marea Neagra realizand o legatura stransa intre cesrcetarea
fundamental sic ea aplicativa contribuind astfel la conturarea teoriei productivitatii biologice. El a organizat
pescuitul pe Dunare si Marea Neagra, iar studiile sale au stat la baza pisciculturii modern din tara noastra. Tot
lui Grigore Antipa ii revine si meritul de a fi organizat pe principii ecologice Muzeul de Istorie Naturala din
Bucuresti, unde toate vietuitoarele sunt prezentate in biotopul si biogenoza de care apartin.
Emil Racovita a intreprins numeroase observatii si cercetari stiintifice analizand factorii Darwinieni ai
evolutiei. Lucrarea sa “Viata animalelor si plantelor in Antartica” l-a situate printer pionierii ecologiei animale.
Pe de alta parte, prin lucrarea “Eseu asupra problemelor biospeologice” Emil Racovita pune bazele
biospeologiei, largind domeniul ecologiei la studiul organismelor din mediul subteran.
Alexandru Borza ampus bazele teoretice ale geobotanicii romanesti fiind si fondator al Gradinii
Botanice din Cluj-Napoca. Atat lucrarile sale cat si cele ale elevilor lui (Emil Pop si Gheorghe Bujoreanu)
cuprind numeroase date din formatii despre structurarea si clasificarea fitocenozelor sau a producatorilor
primari. Traian Savulescu a cercetat unele aspecte privind interactiunile dintre plantele terestre si ciuperci , iar
Gheorghe Ionescu Sisesti a studiat relatia dintre buruieni si plantele cultivate pledand pentru echilibrul dintre
ecosistemele natural forestiere si cele avicole in scopul conservarii solului si vegetatiei. Paralel si concomitent
cu acesta directie numerosi cercetatori din domeniul zoologiei ajung la rezultate semnificative pentru
dezvoltarea ecologiei romanesti. Dintre acestia amintim urmatorii : Ioan Borcea, Mihai Balcescu, Eugen Pora,
Victor Pop si Bogdan Stugren. O contributie importanta la dezvoltarea ecologiei au avut si urmatorii
cercetatorii : Margareta Borcea, Nicolae Botnariuc, Ioan Coste, Lucian Ghinea, Marioara Godeanu, Stoica

2
ECOLOGIE_CURS
Preda Godeanu, Traian Gomoiu, Ionescu Alexandru, Petre Papacostea, Ion Rotar, Darius , Angheluta
Vadineanu, Puia Ioan, Chirita Constantin, Gheorghe Stefanic, Viorel Soran.

09.03.2015
RAMURILE ECOLOGIEI SI OBIECTIVELE LOR

Cercetarile ce s-au desfasurat pe mai multe directii vizand problem e legate de studiul vietii si a lumii
nevii. Ecologia s-a dezvltat de-a lungul anilor prin contributia unui mare numar de oameni de stiinta intr-
un efort continuu de largire a domeniilor si metode de cercetare.
In present, ramurile ecologiei se impart in 3 mari grupe :
1. ramuri sistemice ale ecologiei;
2. ramuri aplicative ale ecologiei;
3. ramuri specializate ale ecologiei.
1.Ramuri sistemice ale ecologiei – sunt reprezentate de autoecologie, demecologie si sinecologie.
- autoecologia = studiaza raportul unor indivizi dintr-o specie anume cu mediul lor de viata, propunandu-
si cuantificarea factorilor ecologici si a reactiei individului fata de acestia. Autoecologia a contribuit la cel
putin 2 concepte importante : constanta interactiunii dintre organism cu mediul sau si adaptabilitatea
genetic a populatiei locale la conditiile de mediu dat.
-demecologia = cerceteaza aspectele inter-relatiilor dintre indivizii aceleiasi populatii si ale raporturilor
populatiei ca sisteme biologice unitare cu factorii ecologici.
-sinecologia = studiaza raporturile dintre indivizii si populatiile apartinand aceleiasi biocenoze cu mediul
lor, precum si raporturile dintre biocenoze in cadrul biosferei.
Dupa Berca sinecologia studiaza structura functiilor si dinamica unitatilor ecologice (adica a
ecosistemelor)
Sinecologia constituie sinteza pe multiple planuri a cunostiintelor ecologice capabile sa
prognozeze procese sis a furnizeze solutii pentru imbunatatirea gestionarii lor.
Autoecologia si demecologia pot dispune de tematici si metode de cercetare specific regnului
vegetal sau animal, in timp ce orientarea sinecologica are un character holistic (general).
2.Ramuri aplicative ale ecologiei – Cercetarile de natura ecologica asupra vietii omului scot in evidenta
ramurile aplicative ale ecologiei. Aplicatiile practice ale ecologiei dictate de interactiunile dinamice dintre
sol, plante, animale si om contribuie la dezvoltarea ramurilor applicative ale acestei stiinte cum ar fi :
-agroecologia sau ecologia Agricola;
-ecologia solului sau pedoecologia;
-ecologia asezarilor umane;
-ecologia umana;
-silvoecologia;
-ecologia si gospodarirea ariilor protejate;
-ecologia ecosistemelor natural;
-ecologia restaurativa.

3.Ramurile specializate ale ecologiei cuprind ramuri de organisme existente in biosfera contemporana
sau ecologiagrupurilor taxonomice rezultate din evolutia filogenetica. Dintre acestea amintim :
-ecologia plantelor;
-ecologia bacteriana;
-ecologia fungilor;
-endomoecologia;
-ecologia mamiferelor.

3
ECOLOGIE_CURS
16.03.2015

MEDIUL INCONJURATOR

In sensul cel mai larg al notiunii mediul cuprinde totalitatea factorilor externi in care se afla
fiintele si lucrurile (natura inconjuratoare). Mediul reprezinta un spatiu mai mare sau mic in care
societatea umana reprezentata prin specia sa de baza Homo Sapiens traieste, munceste si se reproduce.
Sensul dat acestei notiuni in cadrul conferintei ONU de la Stocklom arata ca protectia si ameliorarea
mediului sunt problem e de importanta majora care asigura supravietuirea speciei umane in viitorul
apropiat si indepartat. Sintagma “mediu inconjurator” reprezinta o traducere aproximativa a cuvantului
francez “mileum”. Conceptul de “mediu inconjurator” poarta eticheta de environment, provenita si ea din
franceza cu semnificatia de a face un tur (de a inconjura ) al unui teritoriu delimitat prin granite vagi.
Mediul inconjurator sau ambientul reprezinta totalitatea formelor de materie energie si informatie care
inconjoara sistemul biologic considerat organismul sau comunitatea de organism. Allaby si colaboratorii
definind aceasta notiune arata ca “mediul inconjurator semnifica registrul complet al conditiilor extreme
de viata (fizice si biologice) in care traiesc organismele.” Luand in considerare conditiile care determina
viata si dezvoltarea unui organism Allaby si colaboratorii au facut ca in cadrul mediului inconjurator sa
se diferentieze mai multe subdomenii si anume :
-mediul intern al solului fertil;
-mediul acvatic natural;
-mediul aerian;
- mediul fizic constituit;
-mediul relational
Prin urmare combinatiile dintre factorii ecologici si concentratiile lor in mediu permit delimitarea
unor tipuri de mediu relative distinct. Toate definitiile enuntate analizeaza conditiile care determina viata
si dezvoltarea organismelor . Mai recent , in anul 2001, Ioan Puia si colaboratorii lui formuleaza
urmatoarea definitie a mediului inconjurator. Mediul inconjurator constituie pentru om un spatiu vag
delimitat ce include toate fortele si procesele naturale , abiotice si biotic, independente de mediu, precum
si cele andropogene. Mediul inconjurator poate fi impartit in doua ramuri :
-mediul inconjurator fizic (natural);
-mediul inconjurator al omului (ambianta umana).
Mediul inconjurator natural isi propune sa puna in evidenta ecosistemele majore ale biosferei
care nu sunt influentate de activitatea convexa a omului. Mediul natural include fragmente ale scoartei
terestre pe care fenomenele se desfasoara in cadrul parametrilor unor echilibre mai putin afectate de om.
La randul lui, mediul inconjurator natural poate fi : abiotic si biotic. Mediul natural abiotic este alcatuit
din ansamblul factorilor de ordin fizic si chimic. In timp ce mediul natural biotic este constituit din
totalitatea diferitelor specii, diferitelor organisme ce isi exercita influenta asupra organismelor din propria
specie, dar si asupra organismelor din alta specie. Actiunea factorilor ecologici este permanent modificata
prin reactia orgnismelor vii astfel ca nu exist ape Terra medii abstracte, ci numai medii concrete proprii
organismelor individuale sau comnitatii de organism. Din asambalarea acestor medii particulare se
constituie mediul general al planetei care difera de cel existent inainte.
Utilizarea tehnologiilor elaborate in vederea teleobservarii resurselor naturale ale pamantului au
aratat ca mediul inconjurator natural se afla intr-o alarmanta retrogresiune ecologica. Proportia mediului
inconjurator natural de pe planeta noastra a scazut la 75% din suprafata uscatului si se afla intr-o continua
micsorare. Din punct de vedere ecologic restrangerea proportiei mediului inconjurator natural ar constituii
o amenintare pentru procesele regenerarea oxigenului atmospheric a apei potabile , a biomasei si, in
general ,a tuturor proceselor din ecosistemele biosferei care intretin viata pe planeta in integralitatea ei.

4
ECOLOGIE_CURS
Mediul inconjurator al omului. Desprinderea omului din reteau trofica a ecosistemelor natural a
fost asociata cu aparitia unor modificari profunde ale mediului inconjurator natural. In profida faptului ca
ambianta umana este partial controlata de om prin anumite componente ale sale, ea este intru-totul
dependenta de bunastarea mediului inconjurator natural. Se poate spune ca la structura ambiantei umane
participa o serie de subsisteme care nu se regasesc in mediul natural. Adaugam la acestea sistemul
economic, sistemul social , sistemul politic si climatul cultural. Prin urmare, conceptual de ambianta
umana, cuprinde relatiile de interdependenta existente intre om sau societate si componentele fizice,
chimice, biologice, economice, sociale si culturale ale mediului.

30.03.2015
STRUCTURA ECOSISTEMULUI
Orice ecosistem se caracterizeaza printr-o structura spatial, o structura trofica si o structura
biochimica.
Structura spatial este dictata de caracteristicile biotopului si concretizata prin modul repartizarii
organismelor in spatiul adecvat acestora. Structura trofica este data de componentele biocenotice si
exprima relatiile lor trofice prin care acestea isi indeplinesc rolul lor de transportor al substantei si
energiei in ecosistem, iar structura biochimica este determinata de metabolismul biocenozei.
STRUCTURA SPATIALA A ECOSISTEMULUI.
Privit la modul general, ecosistemul este destul de omogen, dar in interiorul sau se distinge un
grad de neuniformitate, datorita configuratiilor variate ale substratului si elementelor factorilor climatici,
conficguratii numite microhabitate ce vor fi populate de anumite specii, de plante si animale. In acest fel,
ecosistemul apare ca fiind impartit in unitati mai mari sau mai mici alcatuind o structura orizontala si o
structura verticala.
1) STRUCTURA ORIZONTALA.
Structura orizontala permite delimitarea a 3 categorii structurale : - bioskema; - consortiul; - sinuzia.
a) BIOSKEMA – este cel mai mic spatiu cu conditii uniforme de existenta si un fond propriu de plante si
animale. Termenul a fost introdus pentru prima data de zoologul roman Popopvici BÎznosanu, Bioskema
este recunoscuta ca fiind cea mai mica subdiviziune a ecosistemului, reprezentand o unitate structurala
elementara.
Exemple de bioskeme :
- fata superioara a unei frunze,
- fructul unei plante,
- trunchiul unui copac,
- suprafata exterioara a unui musuroi,
- suprafata exterioara a unei pietre,
- o bucata de lemn putred
- suprafata unei dune de nisip.
b) CONSORTIUL – este o grupare de indivizi din specii diferite in jurul unui organism individual cu rol
de nucleu central. Indivizii din cadrul consortiului depind de nucleul central atat trofo-ecologic,cat si
topografic. Nucleul central al consortiului poate fi un organism individual vegetal, un organism individual
animal sau materialul material organic mort in care caz totalitatea indivizilor din speciile associate il
folosesc ca baza trofica.
Exemple de consortiu :
- un stejar grupeaza in jurul lui un inel de consumatori primari care sunt inconjurati de inelul
consumatorilor acestora sau de cel al rapitorilor mari. ;

5
ECOLOGIE_CURS
- Un molid constituie nucleul unui consortiu diversificat. Cu molidul se asociaza lichenii si muschii de pe
scoarta sa, ciupercile ce acopera radacinile, bacteriile si micromicetele parasite insectele de sub scoarta,
paianjenii si unele specii de pasari.
Consortiul nu este un sistem de populatii, ci un sistem de indivizi ce apartin la diverse populatii
reprezentand specii diferite. Consortiul este un complex de bioscheme format din indivizi de la diferite
specii asociati in baza relatiilor trofice. Cand nucleul central este un animal cu el se pot asocia un
complex de endo si exo paraziti formand un consortiu.
c) SINUZIA – reprezinta partea structurala si functionala a ecosistemului alcatuita dintr-o populatie cu
functie de nucleu central in jurul careia sunt grupate mai multe organisme sau populatii. Sinuziile apar ca
microbiocenoze legate de portiunile elementare din biotop cu grad ridicat de omogenitate. Sinuzia poate fi
privita ca o unitate structurala de nivel superior formata din mai multe consortii grupate in jurul unei
populatii. La randul lor sinuziile se asambleaza intr-un mozaic ce reprezinta ecosistemul. Sinuziile se
diferentiaza intre ele atat ca unitati morfologice, structurale cat si ca unitati ecologice corespunzand
diferitelor tipuri de nise ecologice. Sinuziile se delimiteaza topografic si se denumesc pe baza spatiului
ocupat de specia dominanta care , de regula, este un producator primar.
Exemple de sinuzii :
- intr-o cultura de porumb locurile mai joase, depresionare, cu umiditate mai ridicata decat a biotopului
din jur, sunt ocupate de pâlcuri, costrei (Sorghum Halepense) reprezentand sinuzii ale ecosistemului
respectiv.;
- Pasunile de festuca (paiunis) dintr-o padure de gorun difera prin fodul de specii de restul padurii
reprezentand sinuzii ale acelui ecosistem.
Sinuziile nu pot fi confundate cu ecosistemul, deoarece dimensiunile si complexitatea lor redusa nu fac
posibila realizarea unor functii biogeochimice si energetic proprii.
2) STRUCTURA VERTICALA.
In ecosistemele terestre partile structural dispuse in raport cu axa vertical prezinta o clara stratificare
etajera. Asezarea pe vertical se observa mai ales in configuratia vegetatiei, motiv pentru care denumirea
straturilor din ecosistemele terestre este de provenienta botanica.
Un strat este o grupare de sinuzii cu aproximativ aceeasi inaltime deasupra solului sau o grupare de
component ale solului situate la aproximativ aceeasi adancime. Stratificarea pe vertical rezulta in urma
variatiei factorilor fizici, temperature, lumina, umiditate si a competitiei intraspecifice pentru lumina, apa
si hrana.
Un ecosistem terestru are minimum 3 straturi :
- stratul mineral – bogat in substante hranitoare minerale;
- sratul organic – bogat in substante organice in care asociere dintre organismele existente si particulele
de sol poarta denumirea de edafon;
- patoma este pelicula subtire de la suprafata solului cu organisme vii si moarte asa-numitul planseu al
ecosistemului. In padurile de foioase, pe langa aceste 3 straturi de baza, mai intalnim un strat erbaceu, un
nstrat de arbusti si un strat de arbori, fiecare cu fauna caracteristica. In padurile tropicale, stratificarea este
mult diferentiata datorita numarului mare de specii, fiecare specie cu nivel diferit de crestere. Aici se
intalnesc mai multe straturi decat arbori decat in padurea temperate.
In mediul acvatic, stratificarea pe vertical a organismelor se realizeaza datorita variatiei concentratiei
factorilor fizici si chimici, respectiv, temperature, oxygen, presiune, umiditate si salinitate. Structura
orizontala si verticala a ecosistemului creeaza o mare diversitate ecologica care determina o specializare
ecologica si contribuie la stabilitatea ecosistemului.

6
ECOLOGIE_CURS
20.04.2015

STRUCTURA TROFICA A ECOSISTEMULUI

Este data de componenta biocenozei si se exprima prin relatiile trofice ce asigura circulatia
substantei si transferul energiei in ecosistem. Structura trofica reprezinta ansamblul relatiilor trofice care
leaga speciile dintr-o biocenoza si are la baza trei componente structurale :
- producatorii primari;
- consumatorii;
- descompunatorii.
Producatorii primari sunt reprezentati prin plantele autotrofe si bacteriile chimiosintetizante
care , prin intermediul fotosintezei produc substantele organice complexe (glucide, lipide, protide).
Consumatorii sunt reprezentati de animale care se hranesc cu substante organice complexe deja
elaborate. In functie de hrana consumata se disting :
a) consumatori de ordin 1 care se hranesc cu producatorii primari;
b) consumatori de ordin 2 sau consumatori secundari care se hranesc cu consumatori de ordin 1 (fitofagii);
c) consumatori de ordin 3 sau consumatori tertiari care se hranesc cu consumatori de ordin 2.
Un loc aparte in categoria consumatorilor il detin organismele detritivore care se hranesc cu materia
organica moarta aflata in descompunere (detritus vegetal sau animal). Din acesta grupa fac parte viermii,
miriapode, insectele, acarienii si molustele.
Descompunatorii sunt reprezentati prin bacterii si ciuperci care descompun substantele organice
moarte pana la substante anorganice, facand posibilia reutilizarea lor de catre plantele autotrofe.
Din analiza relatiilor trofice dintr-un ecosistem se evidentiaza faptul ca fiecare specie se
hraneste pe seama altei specii consumand-o direct sau folosind compusii ei metabolici, dar, in acelasi
timp, specia respectiva devine sursa de hrana pentru alte specii. Acest transfer de energie si substanta ce
se realizeaza prin consumarea unor organisme de catre altele poarta denumirea de circuit alimentar sau
circuit trofic. Inlantuirea dintre organisme in care hrana circula de la baza spre ultimul consumator se
numeste lant trofic.
Ion Puia si Victor Soran definesc lantul trofic ca fiind modalitatea de transfer a energiei chimice
potentiale inclusa in substantele organice sintetizate de plantele verzi spre grupele de organisme
heterotrofe prin consumuri succesive. In functie de specificul hranirii speciilor inlantuite si a modului
cum este transferata substanta de la o veriga la alta distinge trei tipuri de lanturi trofice:
a) lantul trofic de tip erbivor (prada – pradator);
b) lantul trofic de tip parazitar
c) lantul trofic saprofag

a)Lantul trofic de tip erbivor are ca:


- prima veriga plantele autotrofe care sintetizeaza substantele organice constituind rezervorul de
substanta si energie pentru intreaga biocenoza.
- A doua veriga este reprezentata de animalele fitofage in calitate de consumatori de ordin 1 sau
consumatori primari. Insecte fitofage, mamifere erbivore, unele crustacee si moluste din mediul acvatic
care se hranesc cu plante si pregatesc hrana verigilor urmatoare.
- A treia veriga o reprezinta animalele zoofage care se hranesc cu consumatori de ordin 1 purtand
denumirea si de consumatori secundari (pasari insectivore, coleoptere, caramide si unele mamifere).
- Ultima veriga este formata din specii de animale cu regim carnivor care regleaza prin consumare
efectivele consumatorilor secundari. In acest tip de lant cu cat ne departam de prima veriga (de baza
trofica) talia animalelor creste, iar numarul lor descreste.

7
ECOLOGIE_CURS
(exp. : iarba (covor vegetal) -> iepure -> vulpe; pin (Pinus silvestrus) -> afidele -> cocineride ->
paianjenii -> pasarile insectivore -> pasarile rapitoare.
In agroecosisteme , lanturile trofice sunt din ce in ce mai scurte astfel incat productivitatea
sa fie cat mai mare.
Exemple:
Grau – om
Porumb – suine – om
Cel de-al doila lant trofic: lantul trofic parazitar functioneaza prin parazitarea succesiva a unei
specii de catre alta si este format din paraziti vegetali sau animali care consuma substanta vie din corpul
plantelor si animalelor. Veriga initiala este tot planta si apoi un fitofag sau zoofag pe care traieste
parazitul sau cateva verigi de paraziti legati prin fenomenul de hiperparazitism.
Exemple:
Spicul de grau – ciuperca Puccinia Graminis – bacteria Xantomonas – bacteriofag
Cartof – mana cartofului/gandacul de Colorado
In lantul trofic parazitar talia organismelor descreste progresiv de la baza spre varf, iar numarul de
indivizi creste.

Veriga initiala este tot planta si apoi un fitofag sau zoofag pe care traieste parazitul sau cateva verigi de
paraziti legati prin fenomenul de hiperparazitism.
(exp. :spicul de grau -> cipuerca (Puccinia graminis) -> bacteria Xantomonas -> bacteriofaga;
Cartof -> mana cartofului sau gandacul de colorado)
In lantul trofic parazitar, talia organismelor descreste progresiv de la baza spre varf, iar numarul de
indivizi creste.

c) lantul trofic saprofag se bazeaza pe consumatorii de diferite ordine care se hranesc pe seama
necromasei (materia organica moarta de tip vegetal sau animal) formand circuite detritice.
- Prima veriga este reprezentata de materia organica moarta (detritus);
- A doua veriga este reprezentata de organismele detritivore;
- A treia veriga este reprezentata de rapitorii organismelor din a doua veriga.
Exemplu:
Namol cu detritus – larvele de chironomide – platica – peste rapitor.
Lanturile trofice de tip saprofag, de regula sunt scurte si se grefeaza la fiecare nivel al lantului
trofic de tip erbivor avand la finalitate descompunerea partiala a substantelor organice pana la
mineralizarea.
Actiunea de degradare a materiei organice moarte pe care o incep saprofagii este continuata de
descopunatori iar prin activitatea lor, saprofagii si descompunatorii refac elementele nutritive.
Totalitatea organismelor care apartin la una din verigile lantului trofic si care isi obtin hrana de la
plante prin acelasi numar de trepte constituie un nivel trofic. Intr-un ecosystem exista 4 niveluri trofice:
nivelul producatorilor, nivelul consumatorilor primari, nivelul consumatorilor secundari si nivelul
consumatorilor tertiari.
Descompunatorii nu formeaza un nivel trofic separate deoarece se grefeaza pe fiecare din
nivelurile amintite. Omul este si el angrenat in circuitul trofic, ocupand in general o pozitie intermediara
intre consumatorii primari si cei secundari in ratia lui, intrand atat hrana vegetala cat si cea animala.

8
ECOLOGIE_CURS
27.04.2015

STRUCTURA BIOCHIMICA A ECOSISTEMELOR


Sub aspect biochimic, biocenoza se prezinta ca un sistem de canale prin care circula metabolistii
de la un organism la altul si de la biocenoza la biotope. Cea mai mare parte a produsilor metabolic circula
prin reteaua trofica, iar o fractie redusa este eliminat in biotop de unde este receptionata selective de
populatiile biocenozei. Acesti metabolisti care in biosfera joaca rol de semnal se numesc ergoni sau
substante ectocrine. Cand sunt secretati de plante poarta denumirea de substante alelopatice, iar cand sunt
secretati de animale se numesc feromoni sau alomoni. Alelopatia e fenomenul de influentare biochimica
intre organism,
Tipuri de substante alelopatice :
1. Colinele = sunt substante secretatte de plantele superioare prin radacini, frunze sau alte organism care
inhiba sau intarzie dezvoltarea altor plante superioare (bioinhibatori).
Unii autori considera ca plantele cu flori si seminte elimina in mediu si diverse substante nutritive
sau cu efect biostimulator.
2. Fitoncidele = sunt substante produse de plantele superioare care anihileaza sau inhiba desvoltarea unor
microorganism. Sunt bine-cunoscute fitoncidele obtinute din ceapa, usturoi si hrean. Plantele superioare
elimina in sol si unele substante cu rol pozitiv asupra unor microorganism (substante nutritive sau
substante stimulatoare precum vitamine si auxine.
3. Marasminele si toxinele bacteriene = sunt substante produse de microorganism cu rol negative asupra
dezvoltarii plantelor superioare.
4. Antibioticele = sunt substante secretate de unele microorganisme cu rol in inhibarea inmultirii,
cresterii si dezvoltarii altor microorganisme. Uneori, prin antibiotice se poate provoca moartea
organismului concurant. (exp. Penicilina este sintetizata din diferite mucegaiuri si distruge un numar mare
de bacterii.
5. Alcaloizii si glicozizii sunt produsi vegetali toxici pentru animale.
Alcalozii sunt compusi organici cu character basic datorita azotului din molecula lor. Alcalozii pot fi
deseuri ale metabolismului protidelor sau pot fi substante cu rol protector impotriva unor daunatori.
Glicozizii sunt substante complexe, care prin hidroliza formeaza o substanta neglucidica numita aglicon
sau genina. In functie de natura agliconului, glicozizii pot fi cianogenici, cardiotonici sau lactonici.
Omul, prin activitatea sa poate intervene in structura biochimica a ecosistemelor producand uneori
grave perturbari prin imprastierea unor substante poluante in biotope.
Principalele interactiuni biochimice care ar putea reprezenta baza unor interventii utile in scopul
maririi recoltei in ecosisteme sunt urmatoarele :
a) interactiunea intre plante superioare;
b) interactiunea intre plantele superioare si plantele inferioare (bacteria si ciuperci);
c) interactiuni biochimice la animale;
d) interactiuni biochimice intre plante si animale fitofage.

Interactiuni biochimice intre plantele superioare:


-antagonismele
-sinergisme
Antagonismele se manifesta atunci cand colinele secretate de unele plante superioare inhiba
dezvoltarea altor plante superioare.
Ex: susaiul inhiba cresterea si dezvoltarea normala a sfeclei pentru zahar, a porumbului si a florii-soarelui.
Odosul sau ovazul salbatic inshiba dezvoltarea cerealelor paioase, in special a ovazului.
Nucul inhiba dezvoltarea multor plante (cartofi, tomate, lucerna)

9
ECOLOGIE_CURS
Pirul inhiba dezvoltarea florii soarelui.
Sinergismele reprezinta o stimulare reciproca a 2 specii ce cresc impreuna. Colinele secretate de
unele plante au efect pozitiv, stimulator asupra alor cu care convetiuiesc.
Ex: Neghina si albastrelele cresc bine in cultura de cereale paioase.
Varza creste mai bine in amestec cu tomatele.
Gramineele care cresc bine in amestec cu leguminoasele – borceaguri.

Interactiuni biochimice ale plantelor superioare si plante inferioare cu bacteria sau ciuperci
Interactiunile dintre licheni si gimnosperme confera stabilitate biocenozei in padurile de conifere.
Colinele produse de licheni au efect stimulator asupra pinului si molidului.
Interactiunile plantelor superioare cu bacteriile se desfasoara mai ales in sol prin intermediul
rizosferei – stratul de sol ocupat cu cea mai mare masa de radacini-. Multe bacterii elibereaza in sol
substante biotic active (vitaminele din complexul B ce au actiune stiumulatoare asupra plantelor
superioare.
Interactiunea pozitiva stransa intre unele plante superioare si unele ciuperci la nivelul sistemului
radicular formeaza micoriza, favorizeaza metabolismul natural al plantelor si mai ales absorbtia
fosforului si furnizeaza radacinilor auxina (hormon de crestere).
Micoriza este o simbioza intre plantele superioare si ciuperci, determinand formarea la suprafata
radacinilor a unei zone (mediu) ce joaca un rol de tampon fata de concentratiile nefavorabile ale unor
factori ecologici , marind astfel toeranta speciei fata de acei factori. Simbioza reprezinta o convietuire
reciproc avantajoasa ce se stabileste la nivelul sistemului radicular al plantelor cu flori si implica relatii
biochimice de natura trofica. Simbioza dintre radacinile plantelor si bacterii se numeste bacteriofism,
astfel, bacteria Risobium Leguminosale traieste o simbioza cu radacinile leguminoaselor (mazarea,
formand nodozitoti).

Interactiuni biochimice la animale


La animale, substantele metabolice elaborate se numesc feromoni atunci cand au rol in relatiile
intraspecifice (in interiorul specie) si se mai numesc alomoni in relatiile interspecifice (intre specii). Atat
feromonii cat si alomonii indeplinesc functii variate si anume:
- functie de atractie a sexelor
- de marcare
- de agregare
- de alarma
Feromonii de atractie a sexelor sunt bine studiati la insect, asigurand intalnirea celor 2 sexe in
vederea reproducerii. Fenomenul este utilizat in lupta integrate prin folosirea capcanelor cu feromoni
sexuali.
Feromonii de marcare sunt utlizati pentru inseamnarea partenerului, a puilor, a teritoriului sau a
surselor de hrana (ex: la furnici, prin feromonii de marcare se asigura accesul rapid al intregii colonii la
resursele de hrana).
Feromonii de agregare sunt specifici unor insecte (gandacii de scoarta, lacuste), determinand
formarea de colonii cu dimensiuni optime pentru reproducere si folosirea hranei.
Feromonii de alarma determina reactii de aparare la ceilalti semeni din polulatia sa.
Alomonii sunt produsi metabolici cu rol de aparare sau de atac impotriva altor specii.
Ex: albine, serpi (alomini proprii), gandacul de colorado (alomoni integrati).

Interactiuni biochimice plante – animale fitofage


Intre plante si animalele fitofage exista atat relatii trofice si biochimice. Aceste relatii sunt de 2
tipuri:

10
ECOLOGIE_CURS
- toxina –antitoxina;
- de tip hormonal.
Plantele elaboreaza in procesul metabolic un numar apreciabil de compusi toxici (alcaloizi,
saponime, taninuri) cu rol in limitarea atacului fitofagilor. Aceste toxine au impus fitofagilor reactia de
elaborare a unorprodusi cu rol neutralizare(de antitoxina).
Ex: mazarea effect respingator fata de ratisoara porumbului; pe aceasta cale insectele fitofage au
acumulat gene care le fac rezistente fata de toxinele vegetale.
S-a stabilit de asemenea o stare de echilibru intre planta si fitofag coexistand in ecosystem, insa
contactul undei plante cu un fitofag nou duce la disparitia sa, neavand mijloace de aparare. Ex vita de
vie europeana cu filoxera.
Interactiunile de tip hormonal au eficienta mare, deoarece cantitati mici de substante produse de
catre plante pot actiona in mod similar cu hormonii, determinand perturbatii catostrofale in dezvoltarea
ontogenetica a plantelor.

04.05.2015

FUNCTIILE ECOSISTEMULUI

Functionarea unui ecosistem se bazeaza pe interactiunile ce se stabilesc intre speciile biocenotice


si intre acestea si biotopul. Desfasurarea acestor relatii face ca fiecare organism sa primeasca cantitatea
necesara de substanta si energie. De aici rezulta primele doua functii ale ecosistemului :
- functia energetica
- functia de circulatie a materiei prin ecosisteme.
Pentru ca aceste doua functii sa se poata realiza in mod normal ecosistemul trebuie sa prezinte si o
stabilitate in timp si spatiu (cea de’a treia functie).

FUNCTIA ENERGETICA
Energia este acea forma de manifestare a materiei care are capacitatea de a efectua un lucru
mecanic. Viata este posibila pe Terra datorita faptului ca un flux continuu de energie solara intra in
ecosistem, iar, in acelasi timp, cantitati mari de energie termica (de la Pamant) intra in Cosmos.
Transformarile energetice din ecosistem se desfasoara conform principiilor termodinamicii.
Primul principiu al termodinamicii stabileste ca energia unui sistem poate trece dintr-o forma in alta dar
nu se creeaza din nou si nu dispare. Acesta se numeste principiul conservarii energiei. Astfel energia
radianta care ajunge la plante este transformata in prezenta clorofilei in energie chimica pe care plantele o
depoziteaza in molecule de glucide, lipide si protide, iar consumarea lor de catre animale face posibila
trecerea in corpul acestora.
Al doilea principiu al termodinamicii este acela al degradarii energiei care arata ca in orice proces
de transformare a energiei o parte din energia potentiala se degradeaza sub forma de caldura si este
dispersata. Energia degradata sub forma de caldura nu mai poate fi reutilizata de catre ecosistem, ceea ce
impune intrarea de noi cantitati de energie potentiala ceea ce arata ca fluxul de energie ce se scurge prin
ecosistem este unidirectional.

FUNCTIA DE CIRCULATIE A MATERIEI PRIN ECOSISTEME


Biocenoza in baza structurii ei trofice in procesul de hranire realizeaza circulatia materiei in
ecosistem. Circulatia substantei se face intr-un permanent circuit in care diversele elemente chimice sunt
constant reciclate. Substanta patrunde in biocenoza din biotop sub forma de combinatii de atomi ai
elementelor chimice. Plantele folosesc aceste combinatii sub forma de solutii apoase , iar cu ajutorul

11
ECOLOGIE_CURS
energiei solare atomii asimilati sunt inclusi in structurile organice prin procesul de fotosinteza. De
asemenea plantele asigura intrarea selectiva a elementelor din biotop in biocenoza. Elementele mai pot
patrunde in biocenoza si prin integrarea sau absorbtia lor directa de catre consumatori.
De la producatorii primari atomii elementelor chimice trec la consumatori prin reteaua trofica si
ajung la nivelurile superioare. Ajunse in organismul consumatorilor elementele sunt scindate in radicali
mai simpli dintre care unii sunt eliminati sub forma de deseuri metabolice, altii sunt retinuti pentru a fi
utilizati in noi sinteze, iar altii sunt depozitati fara a putea fi eliminati.
O caracteristica importanta a circulatiei substantelor in ecosistem este viteza de desfasurare a procesului.
Astfel in ecosistemele padurii ecuatoriale umede, materia organica lipsita de viata este rapid descompusa
si reabsorbita. In timp ce in ecosistemele naturale din zonele temperate se acumuleaza o cantitatea mare
de materia organica moarta la suprafata solului (Litiera – turba etc.) sau in sol (humus). Formarea
humusului determina o incetinire a ciclurilor biogeochimice si asigura eliminarea lenta a elementelor.

FUNCTIA DE MENTINERE A STABILITATII ECOSISTEMELOR


Stabilitatea ecosistemului consta in capacitatea acestuia de a-si mentine relativ constanta structura
si functiile. Stabilitatea ecosistemelor se caracterizeaza prin :
a) constanţa este lipsa unor modificari ale unuia sau mai multor parametrii ai ecosistemului.
b) persistenta reprezinta supravietuirea ecosistemului in timp cu toate componentele sale
c) inertia este capacitatea ecosistemului de a rezista perturbatiilor din exterior.
d) elasticitatea este viteza de revenire a ecosistemului la starea de dinaintea perturbarii.
e) amplitudinea este considerata drept masura indepartarii de starea initiala pana la punctul de unde nu
mai este permisa revenirea la starea stabilita.
f) invariatia ciclica este proprietatea ecosistemului de a oscila o data cu trecerea timpului in jurul unei
stari de echilibru.
g) invariatia traiectoriei este insusirea ecosistemelor de a se orienta, indrepta si evolua si directiona in
timp spre o stare de climax (stare finala stabila). Stabilitatea este cunoscuta in ecologie prin conceptul de
homeostazie. Homeostazia ecologica trebuie inteleasa ca rezultanta conlucrarii tuturor mecanismelor ce
se manifesta in mentinerea stabilitatii ecosistemelor. In ecosisteme homeostazia ecologica se prezinta ca
un proces complex cu mai multe laturi din care se remarca diversitatea, complexitatea si stabilitatea.
Diversitatea reprezinta numarul de elemente componente, in spcial vii (specii) si de procese diferite
caltitativ care caracterizeaza un ecosistem pe unitatea de spatiu si timp. Complexitatea ecosistemelor
reprezinta un numar de legaturi ce se pot stabili intre diferitele elemente ale unui ecosistem. Stabilitatea
ecologiei este o tendinta a ecosistemului de a ramane in apropierea unui punct de echilibru dupa ce a
suferit o perturbare.

11.05.2015

Biomasa reprezinta cantitatea de substanta organic vie sau moarta existent la un moment dat intr-
un ecosystem. Ea se poate exprima prin greutatea totala sau masa componentelor biocenotice raportata la
unitatea de suprafata .
Productia biologica este cantitatea de substanta organic realizata de un system biologic (individ,
populatie sau biocenoza ) intr-un interval de timp adica cantitatea de recolta la un moment dat.
Productivitatea poate fi de 2 tipuri:
A. Productivitatea primara atunci cand este realizata de plantele autotrofe
B. Productivitatea secundara – cand este realizata de consumatori.

12
ECOLOGIE_CURS
Productivitatea biologica reprezinta cantitatea de substanta vie produsa intr-o unitate de timp la
unitatea de suprafata sau volum de catre un nivel trofic dat sau de componentii sai. Productivitatea
biologica reprezinta viteza de acumulare a biomasei si se refera la productivitatea substantei sau la
productivitatea energiei.
Productia de energie se refera la cuantumul de energie depozitata in moleculele organice proprii
de catre un organism cu o populatie sau o biocenoza.
Recolta reprezinta cantitatea de substanta organica preluata intr-o unitate de timp din biocenoza de
catre fortele externe( pradatori si consumatori umani).
Rata productivitatii unui nivel trofic arata eficienta acestuia in raport cu nivelul trofic anterior
precum si eficienta economica in cadrul nivelului respectiv, adica rata gradului de producere a materiei
organice fata de gradul de absorbtie, fiind numita si randamentul ecologic de crestere.

Categorii de productivitate
In functie de cele 2 categorii de organisme autotrofe si heterotrofe, productivitatea poate fi
primara si secundara.
Productivitatea primara a unei biocenoze sau a unei component a acesteia se refera la cantitatea
de substanta organic produsa prin fotosinteza de catre plantele autotrofe la unitatea de suprafata sau
volum si in unitatea de timp. Intrucat o parte din energia fixata e consumata de producatorii primari( prin
respiratie) se distinge o productivitate primara bruta si una neta.
Productivitatea primara bruta reprezinta cantitatea totala de energie pe care plantele verzi o
fixeaza in compusii organici in unitatea de timp sip e unitatea de suprafata. La nivelul biosferei s-au
identificat 4 zone distincte dpdv al indicilor productivitatii primare brute:
a. Terenurile aride si deserturile cu o productivitate foarte scazuta (mai mica de 0.5g/m2/zi
b. Lacurile adanci, padurile de la altitudini mari, zonele cu vegetatie semiarida (preerii si stepe),
zonele cu agricultura sporadica si zona litorala a marilor a caror productivitate variaza intre 0.5
si 3g/m2/zi
c. Lacurile mai putin adanci, padurile si pajistile mezofile, zonele cu agricultura permanenta
unde productivitatea oscileaza intre 3 si 10 g/m2/zi
d. Padurile ecuatoriale umede, culturi intensive tropicale si recifele de corali cu o productivitate
mai mari de 10g/m2/zi

Productivitatea primara neta se refera la fractiunea ce a ramas dupa ce o parte din substanta
organica rezultata in urma fotosintezei a fost consumata de producatorii primari prin respiratie in
perioada studiata. Productivitatea primara neta variaza in functie de factorii abiotici (apa, temperatura si
lumina) si de caracteristicile biologice ale producatorilor fiind neuniform distribuita pe glob.
Productivitatea secundara
Energia stocata in biomasa producatorilor primari este transferata odata cu hrana la organismele
heterotrofe prin intermediul relatiei trofice a ecosistemului. Viteza de acumulare a substantei si energiei la
nivelul consumatorilor reprezinta productivitatea secundara care poate fi burta si neta.
Productivitatea secundara bruta se refera la toata energia asimilata de catre consumatori la nivelul
lantului trofic in unitatea de timp si la unitatea de suprafata.
Productivitatea secundara neta reprezinta energia acumulata in biomasa consumatorilor unui nivel
trofic, adica, sporul in greutate dupa eliminarea din organism a substantelor neasimilabile si a
catabolitilor.
Factorii ecologici de care depinde productivitatea

13
ECOLOGIE_CURS
Dintre factorii esentiali ce influenteaza productivitatea enumeram: fluxul de energie solara, fondul
de substante abiotice de mediu, conditiile de clima, coeficientul de descompunere, variatia biomasei
producatorilor, migratiile, acumularea substantelor nutritive si activitatea economica a omului.
Fluxul de energie solara
Lumina este componenta de baza in procesul de fotosinteza. In ecosistemele terestre intensitatea
captarii luminii depinde de aria sau suprafata foliara de gradul de inclinare al frunzelor fata de planul
orizontal si de reflectia frunzelor si orientarea acestora.
Fondul de substante abiotice din mediu are influenta asupra productivitatii primare in egala
masura cu radiatia solara. Productivitatea va creste in masura in care se gasesc in cantitati si proportii
optimizate.
Conditiile de clima influenteaza productivitatea prin foto-perioada, temperatura, precipitatii si
umiditate, astfel productivitatea este mai ridicata in regiunile cu zile mai lungi cu climat cald si umed fata
de cele cu zile scurte cu climat cald si uscat unde consumul de energie prin transpiratie este mai mare.
Coeficientul de descompunere este dat de raportul dintre biosinteza si descompunere, astfel, la o
crestere a temperaturii cu 10 oC coeficientul de descompunere creste de 2-3 ori, asa se explica faptul ca in
zonele tropicale descompunerea materiei organice este foarte rapida
Varitia biomasei producatorilor influenteaza productivitatea prin faptul ca randamentul
productivitatii este scazut cand biomasa producatorilor nu este constanta atat cantitativ cat si calitativ.
Migratiile dintr-o biocenoza in alta pot fi considerate transfer de biomasa, undeori cu influente
majore asupra productivitatii.
Acumularea substantelor nutritivein volumul edafic explorat de radacini sau levigarea acestora sub
nivelul radacinilor influenteaza direct productivitatea primara cu consecinte asupra productivitatii
secundare.
Activitatea economica a omului sau antroprizarea se rasfrange asupra productivitatii din
ecosistemele agricole si din ce in ce mai mult asupra biocenozelor din toate celelalte ecosisteme.

14