Sunteți pe pagina 1din 33

UNIVERSITATEA BABES-BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOX SECTIA: BIOETICA, MORALA SI DEONTOLOGIE

INCEPUTURILE VIETII UMANE SI PROBLEMELE CONTEMPORANE LEGATE DE ACEASTA

Coordonator stiintific: Pr. Prof. Univ. Dr. CHIRILA IOAN Mastera nd: PR. ROSU RADU LIVIU

CLUJ NAPOCA 2013

Introducere
Intalnirea dintre stiinta si teologie ne poate ajuta sa patrundem in tainele vietii umane, asa cum a fost ea impartasita omului de catre Creator si cum i-a fost inscrisa in planul dintru inceputuri si catre care ea este orientata. Dar, in acelasi timp, aceasta intalnire va trebui sa ofere raspunsuri concrete in marile probleme pe care interventia stiintei moderne le creaza atunci cand biomedicina si genetica actioneaza asupra vietii umane. Pentru rezolvarea problemelor generate de progresul stiintific si de organizarea sociala a medicinei si a dreptului consideram ca in primis trebuie sa se raspunda la intrebarea privind valoarea persoanei, prerogativele si datoriile sale, pentru a exclude orice posibilitate de instrumentalizare. Valoarea fundamentala a vietii, transcendenta persoanei, conceptia integrala a persoanei - asa cum rezulta din sinteza valorilor fizice, psihologice si spirituale - raportul de prioritate si complementaritate dintre persoana si societate, o conceptie personalista si de comuniune a iubirii conjugale, constituie puncte de referinta solide pentru Bioetica, precum si pentru etica umana si sociala. Aceste valori trebuie sa-i ghideze pe cei ce incearca sa rezolve problemele generate de dezvoltarea stiintei biomedicale, stiinta care astazi pare animata de un entuziasm optimist al progresului, uitand de marile provocari ale bolilor iesite de sub control, de prevenirea relelor tipice societatii tehnologice, generate de exploatarea ecologica. De aceea, este necesara o antropologie filozofica de referinta care sa tina seama de persoana umana, de integritatea ei si de relatiile biunivoce care leaga persoana de conditiile existentiale: spatiul in care locuieste si timpul in care traieste si va trai. Respectarea principiilor vietii este una dintre cele mai dezbatute probleme ale lumii de astazi. Omul contemporan, urmare a slabirii increderii in fiinta sa inalt spirituala si a acceptarii unei vieti dominate de comoditate, limitata la procurarea de satisfactii materiale, manifesta o anumita inclinatie in favoarea mortii. Viata, a carei taina nu poate fi patrunsa, nu mai este inteleasa ca un dar divin. Omul decazut din aceasta mare credinta isi lasa ratiunea dominata de preceptele mortii si accepta solutiile cele mai usoare. Nevoile, greutatile specifice unei vieti, luminate de spirit, il sperie. El vrea confort si binefacere. Rapus de nevoi, omul emana spiritualitate. Satisfacut de confort si binefaceri, omul se reduce pe nesimtite la animalitate. Nu este animalitatea salbatica si agresiva cu care ne-a obisnuit literatura detracatilor, obsedatilor, degeneratilor, bolnavilor si anormalilor. Nu. Este animalitatea calma, politicoasa, agreabila, profunda in ireversibilitatea ei, superficiala in psihologia si nevoile sale animalitatea domestica si generoasa pe care inca literatii nu au descris-o. Noul dusman al umanitatii nu 2

mai este, ca in trecut, bestialitatea barbarului, ci docilitatea blanda si tampa a acelor animale domestice care reprezinta adevaratul tip omenesc (inuman, fireste) pe care il produce si reproduce civilizatia noastra exclusiv comoditara si arogant materialista1.

I. Problema sacralitatii vietii si calitatii vietii


a. Conceptia laica despre viata si calitatea acesteia
Bioetica a aparut ca stiinta de granita intr-o zona conflictuala. Criza se prelungeste si in interiorul sau, in functie de cultura in care i se cere sa opereze. Progresul tehnic si secularizarea au favorizat afirmarea unei culturi in care etica sacralitatii vietii, fondata pe realitatea vietii ca dar al lui Dumnezeu si respectand finalismul natural intrinsec, se confrunta cu o etica a calitatii vietii, bazata pe respectul alegerilor autonome ale indivizilor si avand ca scop asigurarea unei tot mai ridicate calitati a vietii. Prin calitate a vietii se intelege invariabil bunastarea. Vedem aici amenintate o serie de valori ce privesc direct viata, unele citite, reductionist, in cheie materialist comunista2. Stiinta, in general, si medicina, in particular, se vad dezumanizate. Coerenta bioeticii crestine, data de Revelatia divina supranaturala, ne ofera un sistem de referinta bine fundamentat, solid si, mai ales, confirmat de viata insasi. Necesitatea principiilor bioetice ne este data si de faptul ca, progresul tehnologic si stiintific de astazi creaza omului iluzia ca este propriul si desavarsitul lui stapan, singurul lui Dumnezeu, care poate da si care poate lua viata. Aceasta tentatie mefistofelica aduce in prim plan necesitatea instituirii unor reguli care sa arate care este limita bunului simt, limita prezervarii vietii, granita dincolo de care devenim inumani, luptatori impotriva umanitatii, a vietii si a civilizatiei. Crestinismul, in special, si religia, in general, nu au pretentia ca detin monopolul adevarului si ca absolut orice exprimare publica reprezinta vointa expresa a lui Dumnezeu, dar ofera, pe baza Scripturii si a Traditiei, indrumari care calauzesc fiinta umana in istorie, astfel incat sa nu se autodistruga. Si, este un adevar, ca in lipsa respectarii unei minima moralia, stiinta naste monstri3.
Patapievici, Horia-Roman, Omul recent, Editura Humanitas, Bucuresti, 2001, p.136-137. Parintele Juvenalie, Teroristii uterului, Editura Anastasia, Bucuresti, 2002, p. 126. 3 Stefan Florea, Bioetica Crestina. O stiinta in slujba vietii, in Revista romana de bioetica, Vol. 8, Nr. 1, IanuarieMartie 2010, p. 8.
2 1

Incercandu-se sa se faca din pamant un rai, intre coordonatele bio-regnului, unde se ascund pericolele eugeneticii si mocneste visul nemuririi omului, al lui homo-continuus, negandu-i-se adevaratele finalitati si ignorandu-i-se finitudinea, se reuseste doar crearea infernului. O mentalitate croita pe tiparele bunastarii lipsindu-i cvasi-programat dimensiunea ascetica, nu va ajunge niciodata sa poata pune in evidenta caracterele spirituale, mistice, ale vietii4. Asadar, daca in principiu cele doua valori a sacralitatii vietii si a calitatii vietii ar putea fi complementare, pentru mentalitatea postmoderna ele devin antagoniste, se exculd. Pe langa bioetica crestina, mai exista si o bioetica seculara5 - care se afla tot timpul in conflict promovata de regula de catre asa numitele organizatii umaniste, marxiste si atee, care, credem ca promoveaza, nu respectul fata de viata si demnitatea umana, ci, mai curand respectul fata de o ideologie, utilitarista, stangista si atee. De exemplu, Manifestele Umaniste (1933, 1973) sustin: dreptul femeilor la avort, eutanasia si suicidul, ca si cum ai avea dreptul de a ucide, de a dispune de darul sacru al vietii impotriva vietii insasi6. O astfel de ideologie are in centrul ei ideea ca omul este rodul evolutiei, ca este autonom si are dreptul sa dispuna de viata lui la modul absolut, pentru ca morala isi are izvorul, nu in revelatia divina, ci in diferite experiente ale vietii. Aceasta abordare teoretizeaza separarea dintre religie si morala, dintre experienta vietii cotidiene a omului si vointa lui Dumnezeu, ca si cand Dumnezeu, sursa si sustinatorul vietii ar fi cel mai aprig dusman al ei. Un astfel de efect al acestei gandiri strambe arata, ca pana la urma, acestia sunt luptatori militanti impotriva lui Dumnezeu, a religiei si a adevarului. Cercetatorii laici incearca sa identifice originea acestui conflict ca si al procesului pe care el il genereaza dezumanizarea, in extinderea competentelor stiintei medicale si, deci, schimbarea obiectului ei. Aceasta ar alimenta iluzia unei alegeri etice intr-un context care e, prin definitie, non-etic. Acest context s-a nascut din extinderea terenului medicinii de la momentul conceperii pana la cel al transplantului de organe. In acest nou camp operativ, medicina a incetat sa se ocupe de suferinta unei persoane bolnave: obiectul interventiei sale a devenit ceea ce se numeste o viata umana. A transforma

Ibidem, p. 8. Tristam Herman Engelhardt jr., Fundamentele Bioeticii Crestine, Perspectiva ortodoxa, trad. rom. Mihail Neamtu, Cezar Longhin, Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu, 2005, p. 68. 6 Pr. Prof. Dr. John Breck, Darul sacru al vietii. Tratat de bioetica, trad. rom. PS Dr. Irineu Pop Bistriteanul, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2003, p. 19.
5

o persoana intr-o viata umana e o operatiune letala, la fel de periculoasa ca si cand Adam si Eva ar manca din fructul pomului vietii7. Nu-i un fapt nou ca bioetica zis laica este utopica, propunandu-si sa apere si sa afirme multe din utopiile stiintei medicale. Sunt utopii care, teoretic, par realizabile in conditiile rezultatelor cercetarii bio-medicale si bio-genetice de azi, desi realitatea n-a incetat sa sublinieze, adesea in termeni tragici, contrariul. Viata fara suferinta, cu ajutorul tranchilizantelor, viziunea unei vieti fara de sfarsit, creata de bio-inginerie, controlul si imbunatatirea evolutiei omului, cu ajutorul noii eugenetici. Contemporaneitatea idolatra a sinelui, printr-un imoral si diabolic pact faustian, a consacrat omul stiintei si presupuselor sale puteri absolute, in speranta cuceririi unei definitive stari de sanatate si fericire. Asezandu-se la umbra cautarii binelui un bine fara coordonate, indefinit, la inceput, dar care, ulterior, a capatat, tot mai accentuat, trasaturile placerii trupesti, ale bunastarii, punandu-se in slujba posibilului, pe care l-a sacralizat si caruia i s-a dedicat, omul de stiinta modern a ignorat ca aici s-ar afla originile a ceea ce a fost numita dezumanizarea stiintei si deci si a medicinii. Se ignora de fapt doua aspecte importante. Intai, cunoasterea stiintifica nu e absoluta si are si va avea mereu niste limite. Ea evolueaza in interiorul a ceea ce i-a fost dat prin creatie. Iar al doilea, ca stiinta moderna, nascuta din ideea carteziana, conform careia omul trebuie sa devina tot mai mult patronul si posesorul naturii, spre a o putea domina mai usor, a ignorat orice intrebare privind semnificatia, originea si telul vietii umane si a omului ca fiinta in lume. In felul acesta orizontul insusi al cunoasterii stiintifice a suferit o neiertatoare restrictie: se limiteaza la lumea vazuta, materiala, eliminand lumea nevazuta, imateriala si vesnica. Sub imperiul tehnicii, viata insasi pare sa-si piarda din farmecul frumosului simplu, din categoria firescului care merita trait. Inghesuit mereu de nemultumitoarea fata de situatie indiferent de natura acesteia omul isi traieste viata intr-o permanenta asteptare a unor depasiri a depasirilor deja realizate, deoarece ultimele reusite i-au indicat ca totul poate fi devansat, ca orice limita merita incercat sa fie surmontata, ca pana si implacabila moarte are sanse ca, in sfarsit, sa fie, daca nu eludata , cel putin indepartata pana la un moment pe care il va decide el, omul-aproape-atoatestapanitor8. Incepand cu scolastica tarzie, cu Renasterea si cu epoca Luminilor, in cultura occidentala s-a ivit o viziune foarte diferita asupra omului. Conditia prezentata omului, a trupului sau, a facultatilor sale, a fost tot mai mult considerata ca normata si normativa. Chiar atunci cand perspectivele eshatologice ale
I. Illich, Nello specchio del passato, Como, 1992, pp. 229-230, apud. Parintele Juvenalie, op. cit., p. 127. Pr. Conf. Dr. Stefan Iloaie, Cultura Vieti. Aspecte morale in bioetica, Editura Renasterea, Cluj Napoca, 2009, p. 82.
8 7

transfigurarii si slavirii omului nu erau negate, ele devenisera dificil de integrat intr-o viziune coerenta a lumii. Umanismul modern nu mai este un umanism eshatologic, unde omul e inviat si intrat in conditia slavita a Imparatiei care va sa vina si unde aparea ca implinire a planului dumnezeiesc, ca si om cu adevarat desavarsit , in plenitudinea destinului sau9. De acum incolo omul e conceput, inainte de toate, ca un individ. De aceea, societatile moderne oscileaza fara incetare intr-un model totalitar, unde individul este obligat sa se conformeze ansamblului printr-o constrangere exterioara care violeaza demnitatea persoanei mai mult decat drepturile omului individual, si un model liberal, in care jocul liber al intereselor individuale si a propriei vointe risca intotdeauna sa instaureze legea junglei. Prin urmare, omul a eternizat ceea ce nu era etern, materia 10. Astfel ca, prin cunoastere, omul nu mai ajunge la adevarata cunoastere, la Dumnezeu, la Ratiunea sa Logosul suprem. Cunoasterea sa nu mai este profunda, ontologica, ultima, ci superficiala, rationalizata, disperant de analitica. Desigur nu trebuie sa demonizam stiinta de a carei importanta ne dam seama, ci, constatand amenintarea tehnocratiei, sa cautam cauza prima si ultima a dezechilibrelor si contradictiilor in noi insine. Aflat sub amenintarea stiintei create de el, omul modern are nevoie de o etica in stare sa il apere. In campul medical si genetic, el are nevoie de bioetica, de o etica aplicata la problemele specifice. Bioetica laica, in traditionala sa tendinta de a se elibera de dogmatismul gandirii scolastice apusene, se lipseste de orice dimensiune spirituala a valorii, sfarsind prin a se dispensa de valorile insasi. Caci valoarea calitatii vietii ajunge sa fie un simulacru al valorii sacralitatii vietii. In concluzie principiile calitatii vietii implica urmatoarele aspecte: valoarea vietilor umane este inegala si depinde de conditii sau de capacitatile individuale; viata umana este inteleasa mai degraba ca o posesie decat ca un dar, de acea este condusa de principiul autonomiei si nu al slujirii; intelesul ultim al vietii umane rezida in persoana, iar nu in Dumnezeu sau vreun alt principiu transcendent11. Inteleasa in acest fel, etica sustinatorilor calitatii vietii va tinde sa ofere sprijin avortului la cerere, sinuciderii asistate de medic si defapt oricarei produceri ce serveste confortul personal, propriu sau satisfacerea intereselor unui anume scop. Daca din perspectiva principiilor calitatii vietii se sustine ca vietile umane au valori inegale, in functie de anumite conditii sau datorita lipsei anumitor valori si capacitati atunci aceasta este intr-adevar incompatibila cu pozitia sfinteniei vietii.
Mircea Gelu Buta, Iulia Alexandra Buta, Bioetica intre marturisire si secularizare, Editura Renasterea, Cluj Napoca, 2008, p. 121. 10 Parintele Juvenalie, op. cit., p. 130. 11 Mircea Gelu Buta, Iulia Alexandra Buta, op. cit., p. 126.
9

b. Sacralitatea vietii in conceptia ortodoxa

Ortodoxia afirma ca viata este un dar, oferit in mod liber de Dumnezeul iubirii. De aceea, viata umana trebuie intampinata cu bucurie si multumire. Ea trebuie pretuita, conservata si protejata ca expresia cea mai sublima a activitatii creatoare a lui Dumnezeu, Care ne-a adus de la nefiinta la fiinta nu doar pentru o existenta biologica. El ne-a ales pentru Viata, a carei finalitate este participarea la slava vesnica a lui Hristos Cel Inviat, la mostenirea sfintilor, intru lumina (Col. 1, 12; Efes. 1, 18). In limbajul Parintilor rasariteni, acest destin transcedental sau telos al existentei umane e exprimat ca theosis sau indumnezeire12. In gandirea patristica, Dumnezeu in adancimea fiintei Sale ramane de nepatruns, dincolo de ceea ce putem cunoaste sau experia. Un abis de netrecut desparte creatura de Creator, natura umana de natura divina. Cu toate acestea, invatatura ortodoxa despre theosis afirma ca vocatia noastra prima este de a participa la viata divina insasi, de a urca spre casa Dumnezeului nostru, unde ne vom bucura de comuniunea vesnica cu cele trei Persoane ale Sfintei Treimi. Din misterul adanc al absolutei Sale alteritati, totala inaccesibilitate a naturii sau fiintei Sale divine, Dumnezeu se indreapta spre lumea creata si spre lucrul mainilor Sale, pentru a salva, restaura si vindeca tot ceea ce e pacatos si corupt. Cu ajutorul a ceea ce Sfantul Irineu numeste cele doua maini ale sale Fiul si Sfantul Duh -Dumnezeu Tatal imbratiseaza viata umana, umpland-o cu atributele sau energiile Sale: iubire, putere, dreptate, bunatate si frumusete. Astfel, El ne deschide calea spre Imparatia Sa, acolo unde cei care traiesc si mor in Hristos se alatura sfintilor din toate veacurile, aducand cantari de lauda si multumire inaintea maretiei si maiestatii divine. De aceea, viata umana isi gaseste ultima implinire dincolo de moarte, in nesfarsita comuniune a dreptatii, pacii si bucuriei in Duhul Sfant, care constituie Imparatia lui Dumnezeu (Rom. 14, 17). Oamenii au fost creati dupa chipul lui Dumnezeu. Din moment ce Dumnezeu e sfant (Lev.11:44), iar noi am fost facuti dupa chipul sau, inseamna ca intr-un anume fel, noi impartasim asemanarea lui morala. Aceasta sacralitate a vietii, care reflecta in mod unic caracterul lui Dumnezeu, este baza unei atitudini pro-viata, incepand de la conceptie si pana la moarte. Nu conteaza cat de desfigurat ar fi un om, acesta poarta inca chipul lui Dumnezeu si merita sa fie tratat ca un lucru sacru, asa cum este. Toate marile religii sustin ca viata este inviolabila toate interzic uciderea semenilor
12

Pr. Prof. Dr. John Breck, op. cit., p. 16.

nostri. Imperativul este regasit si in juramantul hipocratic si in deontologiile formulate de-a lungul secolelor. Nu numai atat. Viata trebuie aparata chiar si atunci cand devine nesigura. Pornind de aici, eticianul E. W. Keyserlingk considera caracterul sacru al vietii, fiind singurul principiu important din univers, carenu cunoaste nici o restrictie si nici o exceptie13. Nu exista viata lipsita de calitate, cum afirma etica utilitariana. Viata umana este sacra fiinca de la inceputul ei comporta actiunea creatoare a lui Dumnezeu si ramane pentru totdeauna intr-o legatura speciala cu Creatorul sau care este unicul sau scop14. Creati de Dumnezeu ca cea mai sublima expresie a iubirii Sale divine, noi suntem chemati sa ne impartasim de comuniunea vesnica cu El, in compania celor care reflecta in eternitate sfintenia Sa radianta. Totusi, ca si sfintii care au fost inaintea noastra -miile de martiri, marturisitori si alti oameni sfinti care au luptat lupta cea buna si au iesit biruitori noi putem ajunge la sfintenia divina prin exercitiul bunei chiverniseli, oferindu-ne pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos. Creati dupa chipul divin si chemati la asemanarea cu Dumnezeu prin dobandirea sfinteniei, dupa cum Tatal nostru ceresc este sfant, crestinii ortodocsi cred ca un aspect major al vietii si vocatiei lor este lupta continua impotriva puterilor demonice ale pacatului si mortii. Purtand zilnic crucea lui Hristos, ei se imbarca pentru un pelerinaj interior care duce, prin pocainta continua, de la moarte la viata, pentru a atinge in cele din urma comuniunea cu Dumnezeu. Aceasta este vocatia primita de ei de la Dumnezeu, singura care le ofera un ultim sens si o valoare personala. Aceasta vocatie este cea care confera existentei umane sacralitatea sau sfintenia sa. Ea singura ofera vietii umane valoare eterna, de la concepere, la moartea fizica si pana la existenta inviata din Imparatia lui Dumnezeu. Prin urmare, orice reflectie asupra problemelor morale care influenteaza viata umana presupune o perspectiva antropologica, fidela Traditiei Bisericii, care recunoaste si respecta aceasta sfintenie. In buna traditie a gandirii antinomice specifice realitatii crestine marcate de o eshatologie consumata partial prin Intrupare15, miscandu-se intre deja si nu inca, expresia are un dublu sens: sacralitatea sua sfintenia vietii este un dat si un deziderat, un cadou si un obiectiv in acelasi timp. Ca dat, sfintenia vietii caracterizeaza pe toti oamenii in calitatea lor de creaturi ale Creatorului, in timp ce ca deziderat se realizeaza in functie de adeziunea libera a fiecaruia dintre noi la parcursul spiritual propus
Constantin Maximilian, Stefan Milcu, Sylvain Poenaru, Noile frontiere Introducere in bioetic, Ed. PanPublishing House, Bucuresti, 1995, p. 69. 14 Claudiu Dumea, Omul intre a fi si a nu fi, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucuresti, 1998, p.22. 15 Radu Preda, Traditie si modernitate in dezbaterea bioetica actuala, Consideratii social teologice, in Revista Studia Universitatis Babes Bolyai, Bioetica, LIV, Nr. 2, 2009, p. 36.
13

de Hristos prin Evanghelie, jalonat de viata liturgica a Bisericii si impulsionat de exemplul Sfintilor. Fortand putin termenii, am putea spune ca in timp ce sacralitatea este calitatea intrinseca vietii, sfintenia este implinirea acesteia16. A vorbi despre sfintenia sau sacralitatea vietii umane inseamna a vorbi despre persoana. Este o persoana numai acela care reflecta in sine comuniunea celor trei Persoane treimice. Acesta este un concept inteles gresit in America de azi, unde persoana este in intregime confundata cu individul. Caracteristicile individuale ne disting unii de altii, in timp ce calitatea-de-persoana ne uneste in legatura comuniunii cu ceilalti si cu Dumnezeu. Ne putem revendica ca persoane doar atata vreme cat intrupam si comunicam celorlalti frumusetea, adevarul si iubirea care unesc cele trei Persoane Tatal, Fiul si Sfantul Duh intr-o vesnica tri-comuniune (tri-unitate). Dumnezeul Treimic este deci modelul, dar si izvorul si finalitatea a tot ceea ce este cu adevarat personal in experienta umana. Faptul ca suntem fiinte personale inseamna ca purtam chipul divin; de fapt, chipul este cel care determina calitatea noastra de persoana. Totusi, noi ne implinim ca persoane si actualizam deci inlauntrul nostru autentica sfintenie prin pocainta continua si prin lupta ascetica ce duce la ridicarea persoanei spre asemanarea divina. Sacralitatea vietii, cu alte cuvinte, este intrinseca naturii noastre; totusi, ea este actualizata, concretizata in existenta de zi cu zi, prin efortul nostru continuu de a realiza o autentica sfintenie a vietii. De aceea, dobandirea sfinteniei presupune participarea noastra activa, sinergia sau cooperarea cu harul divin, ceea ce implica dezbracarea de vechiul Adam si imbracarea cu cel nou. Sacralitatea si sfintenia sunt adesea folosite ca sinonime, atunci cand este vorba de originea si scopul divin al existentei umane. In lumina a ceea ce am subliniat inainte, ar fi preferabil sa vorbim despre viata noastra ca fiind sacra, in virtutea naturii sale create, care intrupeaza si da expresie chipului divin. Viata fiecarei persoane este sacra, de vreme ce ea este creata de Dumnezeu in scopul participarii la propria-i sfintenie, si are capacitatea de a reflecta prezenta si maretia lui Dumnezeu in adancimile ei. Sfintenia, pe de alta parte, s-ar referi la calitatile personale sau ipostatice pe care cineva le dobandeste prin lupta ascetica impotriva ispitei si a pacatului, ca si prin atingerea virtutilor. Sacralitatea trebuie deci privita ca o functie a naturii, iar sfintenia ca o functie a persoanei17. Cu alte cuvinte, sacralitatea sau sfintenia vietii nu se limiteaza la om, ci cuprinde intreaga creatie, motiv de a regasi pe agenda bioetica inclusiv teme precum ecologia sau raportul echilibrat, de lunga durata dintre cresterea economica si resursele naturale, dintre necesitati si posibilitati. Tot sacralitatea
16 17

Ibidem. Pr. Prof. Dr. John Breck, op. cit., p. 19.

sau sfintenia vietii fundamenteaza pozitia Bisericii, ortodoxa si catolica fata de chestiunile moralei si eticii sexuale. Faptul ca omul este creat dupa chipul lui Dumnezeu, este creatura creatoare, nu-i da dreptul de a dispune de propria sa viata sau de a altora, in sensul de a o limita sau distruge. Omul are libertate, dar a manipula distructiv viata tine numai de sclavia pacatului. Am putea spune ca astazi se infrunta doua civilizatii sau doua imparatii, a lui Dumnezeu, a binelui si a iubirii, cu cea a intunericului, a raului si a pacatului18. Un rol important aici il joaca Bioetica crestina. Bioetica trebuie sa reprezinte un echilibru in avantul cunoasterii, izvorat din grija pentru oameni, din iubirea si respectul fata de fiinta umana 19. Urmand pe Mantuitorul Hristos, bioetica este de fapt o forma de filantropie, pentru ca stabileste cadrul minim pentru ca raul sa nu prolifereze, iar binele sa invinga, slujeste pe Creator, dar si omul. Bioetica crestina impune cateva precizari in ceea ce priveste cercetarea stiintifica: prima este aceea ca Dumnezeu Creatorul este Stapanul absolut al vietii si al mortii, de aceea suveranitatea asupra vietii ii apartine in mod exclusiv, omul avand obligatia doar de a contribui la apararea si sustinerea ei. (cf. Gen. 1:21,27; 9:6; Deu. 32:39; Ex. 20:13; Iov 1:21; Fap. 17:28;)20. A doua este aceea ca omul nu are dreptul ca prin tehnici medicale, sa actioneze asupra speciei umane, astfel incat sa o transforme radical, sau sa initieze chiar un nou tip uman. A treia precizare se refera la faptul ca in centrul cercetarii umane trebuie sa se afle respectul fata de viata si demnitatea omului, fiinta cu un rol special in creatie, creata dupa chipul lui Dumnezeu21. A patra precizare are in vedere faptul ca viata umana are un caracter sacru, ea avandu-si originea in Acel Dumnezeu care afirma mereu despre Sine ca este sfant (cf. Lev.11:44), iar omul, coroana creatiei Sale, pentru care Insusi Fiul lui Dumnezeu s-a intrupat, are ca destin asemanarea cu Dumnezeu, de aceea faptul ca omul e creat dupa chipul lui Dumnezeu nu pune problema unei calitati a omului, ci inseamna ca Dumnezeu a creat omul ca si o contraparte a Lui si ca fiintele umane pot avea o istorie cu Dumnezeu. Chipul lui Dumnezeu se manifesta doar in relatia individului cu Dumnezeu22.

Stefan Florea, art. cit., p. 9. Mihaela-Catalina Vicol , Bioetica Seculara versus Bioetica Crestina, in Revista Romana de Bioetica, Vol. 4, Nr. 1, 2006, p. 16. 20 Claudiu Dumea, op. cit., p. 5. 21 Geisler Norman L., Christian Ethics Options and Issues, Baker Book House, Grand Rapids, Michigan, 1989, p. 189, apud. Stefan Florea, art. cit., p. 10. 22 David John Atkinson , Pastoral Ethics A Guide to the Key Issues of Daily Living, Lynx Communications, Sandy Lane West Oxford, England, 1994, p. 205. apud. Ibidem.
19

18

10

Omul are un rol cu totul special in planul lui Dumnezeu, de aceea viata sa este inviolabila, este sacra fiindca de la inceputul ei comporta actiunea creatoare a lui Dumnezeu si ramane pentru totdeauna intr-o legatura speciala cu Creatorul sau, care este unicul sau scop23. Am putea chiar afirma ca, sacralitatea si inviolabilitatea vietii umane este singurul principiu cosmic care nu cunoaste nici o restrictie si nici o exceptie24. Inzestrata cu sacralitate de la zamislirea ei, viata umana isi gaseste, deci, ultimul sens, adanca ei semnificatie spirituala, in cautarea sfinteniei. Aceasta distinctie intre sacralitate si sfintenie este folositoare si e conforma antropologiei ortodoxe. Cu toate acestea, discursul etic modern tinde sa confunde termenii. Acest lucru este evident mai ales in discutiile aride intre cei care reprezinta fie perspectiva sfinteniei vietii, fie pe cea a calitatii vietii in abordarea problemelor morale. Exista in ultimii ani tendinta de a opune aceste doua perspective, punand sfintenia si calitatea intr-o tensiune fara solutie. Sustinatorii principiului sfintenia vietii, potrivit unei caricaturi populare, vor dori sa conserve existenta biologica cu orice pret, fara a tine seama de gradul de suferinta indurata de persoana in cauza. Sustinatorii calitatii vietii, potrivit aceleiasi caricaturi, incearca mai presus de toate sa evite durerea epuizanta si suferinta. De aceea, ei sprijina proceduri ca avortul la cerere si sinuciderea asistata, pentru a asigura controlul asupra calitatii vietii unei femei insarcinate sau a unui muribund. In realitate, prima pozitie reprezinta un punct de vedere filosofic, cunoscut sub numele de vitalism25. Este o forma de bio-idolatrie, care prin insasi natura ei violenteaza sfintenia vietii, de vreme ce viata daruita de Dumnezeu se implineste dincolo de limitele existentei biologice. De cealalta parte, in masura in care pozitia radicala a calitatii vietii pune evitarea durerii mentale si fizice deasupra oricarei alte valori, ea dezbraca viata umana de valoarea, scopul si vocatia sadite de Dumnezeu in firea ei. Oricat de ciudat s-ar parea, in aceasta epoca a narcisismului neinfranat, a unei iubiri morbide de sine, a intoarcerii generale la sine, omul modern intampina un obstacol in cunoasterea vietii umane chiar din partea lui insusi. Caci el este animat de intunecatele intentii de a se dezumaniza pe sine. Iar a dezumaniza inseamna a desacraliza. Noi suntem convinsi - scrie Levi-Strausse, un antropolog cu autoritate recunoscuta - ca scopul ultim al stiintei despre om este nu de a-1 confirma pe om, ci de a-1 dizolva. In acelasi sens se exprima si Michel Foucault: intreaga noastra gandire antropologica

23 24

Claudiu Dumea., op. cit., p. 20. Constantin Maximilian, Stefan Milcu, Sylvain Poenaru, op. cit., p. 69. 25 Pr. Prof. Dr. John Breck, op. cit., p. 20.

11

argumenteaza fara truda ca omul este o inventie recenta si vesteste sfarsitul lui26. Nu numai ca omul a murit, adica nu mai exista ca om, vor sa spuna acesti urmasi ai lui Nietzche, ci si aceea ca Dumnezeu insusi este mort. Sacralitatea vietii, astfel, e pusa sub semnul intrebarii, din care decurg consecinte imprevizibile, in mod sigur dezumanizarea. Pierzandu-si caracterul sacru, viata umana ajunge sub amenintarea disparitiei sale. Inchis in orizontul ingust al realitatii sale fi zice, omul nu mai reuseste sa se perceapa ca o fiinta in mod tainic cu totul alta decat celelalte creaturi de pe pamant, considerandu-se doar una dintre ele, cu un organism care a ajuns, datorita evolutiei pe scara zoologica, la un stadiu foarte inalt de perfectiune. Un anume caracter transcendent al existentei sale ca om devine cu neputinta de gandit. Asadar, dezlegarea tainei vietii omului, in conditia apostaziei zilelor noastre, duce nu numai la negarea acestei taine, la declinarea oricarei raspunderi fata de aceasta viata, ci chiar la suprimarea ei. Viata umana nu mai este un minunat dar al lui Dumnezeu, un depozit de valori sfinte, incredintat ca atare unui paznic sacerdotal, grii lui iubitoare si chiar veneratiei lui. Ea devine, ca si omul luat in intregul lui, un simplu lucru, care poate fi revendicat ca o proprietate a cuiva sau poate constitui subiect de drept public. Dupa ce autoritatile pamantesti si spirituale au izolat un grup de fiinte umane de cele pentru care viata are un pret, nu e nimic mai natural pentru un om decat sa ucida (Simone Weil)27. Deocamdata trebuie sa accentuam urmatorul lucru: sfintenia si calitatea vietii nu trebuie privite in opozitie, ele trebuie luate ca si complementare28. Experienta crestina stie ca durerea si suferinta au potential izbavitor. Daca anumite niveluri ale suferintei fizice sau psihice pot aparea ca dezumanizante, chiar acei care sufera dureri greu de suportat sunt in mainile lui Dumnezeu si pot experia grija Lui plina de dragoste si mila Sa. Cu siguranta, aceste daruri ale iubirii si milei divine asigura adevarata calitate a vietii umane in orice coditii sau circumstante. In acelasi mod, darul liber al sfinteniei divine inunda viata umana cu autentica sfintenie. Daca sfintenia si calitatea vietii umane sunt privite ca derivand din gratia divina (harul divin), atuncim opozitia operata in aceasta controversa este falsa. Adevarata calitate a existentei personale este oferita de lucrarea sfinteniei; iar autentica sfintenie deriva numai dintr-o calitate deosebita a vietii, conferita de mila iubitoare a vesnic milostivului Dumnezeu.

Dr. Christa Todea-Gross, Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan, Indrumarul medical si crestin despre viata al Federatiei Organizatiilor Ortodoxe Pro-Vita din Romania, Editura Renasterea, Cluj Napoca, 2008, p. 385. 27 Ibidem, p. 385. 28 Mircea Gelu Buta, Iulia Alexandra Buta, op. cit., p. 127.

26

12

Aceasta complementaritate intre calitatea vietii si sfintenia ei este posibila deoarece viata umana in insasi natura ei este sacra29. Originea, scopul si finalitatea ei sunt date si determinate de Dumnezeu. Inca o data, sacralitatea si sfintenia trebuie diferentiate: prima se refera la bunatatea esentiala si valoarea infinita a vietii umane create dupa chipul divin, iar ultima are in vedere lupta anevoioasa, dar binecuvantata a persoanei umane pentru dobandirea asemanarii cu Dumnezeu.

II. Procrearea si inceputul vietii


a. Casatoria si procreatia

Casatoria este una dintre legile cele mai importante ale naturii umane, stabilite de Dumnezeu inca de la crearea omului: Si a zis Domnul Dumnezeu: Nu este bine sa fie omul singur; sa-I facem ajutor potrivit pentru el. Si Domnul Dumnezeu, care facuse din pamant toate fiarele campului si toate pasarile cerului, le-a adus la Adam, ca sa vada cum le va numi; asa ca toate fiintele vii sa se numeasca precum le va numi Adam. Si a pus Adam nume tuturor animalelor si tuturor pasarilor cerului si tuturor fiarelor salbatice; dar pentru Adam nu s-a gasit ajutor de potriva lui. Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; si, daca a adormit, a luat una din coastele lui si a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luata din Adam a facut-o Domnul Dumnezeu femeie si a adus-o la Adam. Si a zis Adam: Iata acesta-i os din oasele mele si carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru ca este luata din barbatul sau. De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va uni cu femeia sa si vor fi amandoi un trup. Dumnezeu nu a creat omul pentru a fi singur. Nici Dumnezeu nu este o singura persoana, de acea nici omul nu ar fi chipul lui Dumnezeu daca ar fi o monada inchisa. Dumnezeu nu o face pe Eva doar pentru a-i fi ajutor lui Adam, ci pentru ca nu este bine sa fie omul singur(Fac. 2, 18), deci pentru a-l feri de singuratate si, prin completare reciproca, cei doi sa devina omul deplin. Sfantul Chiril al Alexandriei spune astfel ca Dumnezeu a creat coexistenta30. Omul conjugal este, deci, chipul lui Dumnezeu in Treime si dogma trinitara este Arhetipul divin, icoana comunitatii conjugale31.
Pr. Prof. Dr. John Breck, op. cit., p. 20. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. III, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1997, p. 121. 31 Paul Evdokimov, Taina Iubirii: sfintenia unirii conjugale in lumina traditiei ortodoxe, trad. de Gabriela Moldoveanu, Editura Christiana, Bucuresti, 1994, p. 113.
30 29

13

Casatoria este una din caile ce duc la Imparatia lui Dumnezeu. Credinciosii cred in taina ei, sunt constienti ca, prin casatorie, ei constituie o comunitate cea mai puternica si cae mai mica dintre acestea - , de fapt celula tuturor celorlalte comunitati, atat sociala, cat si eclesiala. Familia este icoana Imparatiei, dar este chiar mai mult decat atat: in istorie, ea este semnul sau chiar inceputul semnelor Imparatiei lui Dumnezeu, primul dintre acestea32. In acest sens, casatoria devine modul de slavire al lui Dumnezeu in mijlocul lumii, semn cu profunde si evidente dimensiuni eshatologica si soteriologica. Crestinii sunt chemati sa slaveasca pe Dumnezeu nu doar in duhul lor, ci si in trupul lor, care e templu al Duhului Sfant (1 Cor. 6, 19). Casatoria este o cale care duce atat femeia, cat si barbatul la unirea cu Dumnezeu. Scopul Casatoriei este de a asigura intre doua persoane, o legatura bazata pe responsabilitate si fidelitate, ce reprezinta si reactualizeaza legatura vesnica stabilita de Dumnezeu cu poporul Sau ales. Din aceasta perspectiva Apostolul afirma despre casatorie ca este o mare taina, strans legata de Hristos si de Biserica (Ef. 5, 21-23). Aceasta legatura a legamantului prin care Dumnezeu lucreaza la mantuirea noastra este in esenta o legatura nuptiala33. Si invers, relatia nuptiala isi atinge scopul si se implineste numai atata timp cat este bazata pe angajamentul etern al legamantului. Prin impartasirea din acelasi potir euharistic, intre cei doi tineri se intrupeaza, ca intr-un pantece matern, iubirea conjugala, prin care ei dobandesc darul unei noi existente, un trup nou. Ca intr-o cincizecime conjugala34, ei primesc darul Sfantului Duh, pe care il impartasesc tuturor celor din jur. Iubirea schimba insasi substanta lucrurilor, numai iubirea face din doua fiinte una singura35, zice Sfantul Ioan Hrisostom. Numai iubirea cunoaste Iubirea. Numai iubirea uneste fiintele cu Dumnezeu si le uneste apoi cu celelalte. Iubirea ajunge o forma a harului spre a depasi starea de pacatosenie de separare si de izolare egocentrica. Cea mai uluitoare revelatie vesteste aceeasi natura a iubirii pe care Dumnezeu o arata fata de om si omul fata de Dumnezeul sau si pe care o traieste in adancul inimii lui cand ea este curata si deschisa fiintelor omenesti. Cantarea Cantarilor spune clar: flacarile iubirii omenesti sunt flacari de foc, focul mistuitor dupa cel vesnic(Cantarea Cantarilor 8, 6). Tipul iubirii conjugale este in esenta pnevmatofor. Materia Tainei este iubirea mutuala care isi are scopul in sine insasi, caci darul Sfantului Duh face din ea unirea nedezlegata a iubirii36.
Parintele Juvenalie, op. cit., p. 162. Pr. Prof. Dr. John Breck, po. Cit., p. 78. 34 Parintele Juvenalie, op. cit., p. 163. 35 P.G. 61, 280, apud Paul Evdokimov, Ortodoxia , Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1996, p. 321. 36 Ibidem.
33 32

14

Casatoria nu este nici exclusiv de ordin trupesc, dupa cum nu este strict nici de ordin duhovnicesc. In nici un loc Sfanta Scriptura nu sustine ca singura finalitate a casniciei este procreatia, dupa cum nu sustine ca singurul scop este aspectul spiritual. Casatoria crestina este pentru cele doua persoane implicate, o unitate indivizibila duhovniceasca si trupeasca; reflecta, de fapt, unirea dintre Hristos si Biserica. Intr-un astfel de context, procreatia concureaza in termeni relevanti, nu doar la desavarsirea duhovniceasca, ci si la mantuirea celor doi soti. Taina unirii nuptiale se raporteaza astfel, in mod direct, prin intermediul actului procreativ, la taina vietii si a creatiei, si omul, intrucat este impreuna creator cu Dumnezeu, devine factor de inaugurare a imparatiei cerurilor37. De obicei, se afirma ca nasterea de prunci este al doilea scop al casatoriei, in timp ce desavarsirea in iubire este primul, hotararea de a aduce pe lume un fiu joaca un rol important, chiar fundamental in desavarsirii personalitatii: o desavarsire care se actualizeaza de fapt in comuniune si in dragoste. Cand familia se afla in fata actului creator de a genera o noua existenta umana, printr-un act responsabil, se pune in slujba creatoare a lui Dumnezeu. Casatoria este, de asemenea, singurul loc potrivit pentru dorintele trupesti. Aici dorintele trupesti pot fi bine tintite astfel incat cuplul casatorit se poate apropia de Dumnezeu. Aceasta unire in reproducere si insotire e de ajuns sas justifice Sfanta Taina a Casatoriei38. Sexualitatea conjugala trebuie sa priveasca spre altceva: sexualitatea conjugala trebuie sa exprima nu doar iubirae reciproca dintre soti, ci trebuie situata si in interiorul cautarii mantuirii. Unirea trupeasca a casatoriei realizeaza nu doar reproducere si placere, ci unirea sotului si sotiei: ei devin un trup, o unitate. Casatoria crestina exista pentru ca nu este bine sa fie omul singur. Casatoria e binecuvantata de Dumnezeu chiar si atunci cand cuplul nu poate avea copii.

b. Inceputul vietii si cautarea de ajutor pentru procreere


Raspunsurile variate propuse la aceasta problema indelung discutata exprima adesea atitudinea corespunzatoare ordinii de zi politice sau sociale si de asemenea cunostintele culturale despre
37 38

Parintele Juvenalie, op. cit., p. 164. Tristam Herman Engelhardt jr., op. cit., p. 325.

15

dezvoltarea embrionara. Sugestiile se refera, pe rand, la momentul in care mama simte pentru intaia oara copilul miscandu-se in pantecul ei; la momentul in care fetusul poate supravietui in afara uterului; la momentul nasterii, cand copilul incepe sa respire singur, sau la o perioada de cateva zile dupa nastere, o data ce nou-nascutul si-a demonstrat dreptul la viata. Cu cat marim distanta intre inceputul vietii umane si momentul fertilizarii, cu atat se dilata si deschiderea pentru avorturi, infanticid si experimente embrionare39. Pe de alta parte, Biserica a afirmat dintotdeauna ca viata umana incepe cu conceperea, care face frontiera comuna cu fertilizarea. Cu mult timp inainte ca medicii specialisti sa descopere celulele embrionare si cromozomii, scriitorii crestini condamnau avortul in orice stadiu al sarcinii, pe temeiul ca fetusul format sau neformat, este intru totul om si poarta in el chipul lui Dumnezeu. Omul il intalneste pe Dumnezeu inainte de nastere, in insusi actul crearii sale. Din clipa plasmuirii sale ca fiinta, omul intalneste privirea iubitoare a Creatorului. Crearea omului este o iubire continua, o iubire care are inceput, dar nu are sfarsit. Omul descopera ca este fiul lui Dumnezeu: el este persoana, creata de Dumnezeu si iubita din prima clipa a existentei sale. Filiatia divina este caracteristica cea mai inportanta a fiintei umane, si persoana exista ca atare, in iubirea, in gandul, in planul lui Dumnezeu, inainte de nasterea constiintei sale. Omul este persoana inca din momentul conceperii sale si orice interventie asupra celui conceput sau a embrionului este un atentat asupra unei persoane umane40. Calendarul Bisericii Ortodoxe cu noaste patru sarbatori care praznuiesc nu doar nasterea, ci chiar zamislirea unuia dintre sfinti. Dintre toate, cea mai importanta este Bunavestirea. De fapt, Bunavestirea este chiar sarbatoarea conceperii Mantuitorului in pantecele Maicii Domnului. Pentru a intra in istorie, Fiul lui Dumnezeu insusi se supune unei legi a firii, intrupandu-Se in sanul feciorelnic al Mariei, cu exact noua luni inainte de nasterea Sa. Asadar, orice prunc, chiar si numai de o zi, odata conceput in trupul mamei, are in el un suflet sau, dupa cuvantul Scripturii, duh de viata. Caci ceea ce s-a petrecut in paradisul dintai, mai precis, in ziua a sasea a creatiei, cand Dumnezeu a facut pe om, se petrece si in trupul femeii mame41. Chiar umbletul Domnului Dumnezeu, care se preumbla in adierea serii in gradina raiului, poate fi pentru noi o imagine curata care sa ne arate, intr-un mod tainic, felul in care ia fiinta sufletul copilului in sanul matern. Adresandu-se propriilor ei copii, mama Macabeilor se exprima astfel: Piu stiu cum v-ati zamislit in pantecele meu si nu v-am dat eu duh si viata si inchipuirea fiecaruia nu eu
39 40

Pr. Prof. Dr. John Breck, op. cit., p. 144. Parintele Juvenalie, op. cit., p. 172. 41 Dr. Christa Todea-Gross, Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan, op. cit., p. 385.

16

am intocmit-o (II Mac. 7, 22). Existenta, in sanul mamei, a unei suflari de viata, din ceasul conceperii, datorita unei interventii divine creatoare, este pentru gandirea ortodoxa un adevar absolut. De aceea, orice atentat asupra fatului (ou fecundat, morula, zigot, embrion, fetus) odata conceput este un atentat asupra unui om intreg, format din suflet si trup. Ca atare, el poseda o existenta proprie din momentul zamislirii, o natura ireductibila la materia trupului. Dar acest lucru este departe de a insemna o simpla coexistenta dintre suflet si trup. Sufletul, inteles iarasi in felul sau, este, precum spuneam, spirit, sufletul este initiator, creator si revendicator, dar, precum remarca ganditorii elini, este si ordonator. Din prima clipa a formarii sale de catre Dumnezeu, el formeaza cu trupul un univers nou. In calitate de chip nemuritor al lui Dumnezeu, el isi revendica acest univers ca pe un domeniu al sau, un intreg aparte, distinct si deosebit de mama, inainte de a dobandi autonomia prin nastere, dupa cele noua luni de salasluire in sanul matern. Multe elemente ale manifestarii embrionului ca un organism nou, dar si ca o persoana autentica, precum sunt si contractiunile vasculare, ritmul inimii sau pulsul, dovedesc ca el este o existenta independenta a unui principiu unificator si organizator, urmarind niste scopuri care sunt ale lui proprii42. Se poate observa, insa, in societatea de astazi, o tendinta de refuz, de negativism, chiar de frica in ceea ce priveste procreatia. In locul sperantei intr-un viitor frumos, in care omul sa se simta realizat ca persoana in familie, se decelereaza mai degraba intr-un risc: copilul este temut si refuzat, lucru care starneste o adevarata preocupare. Se cauta justificari in dificultatile cu care se confrunta familia astazi. Munca extradomestica a femeii, dificultatile de educare a copiilor in conditiile unei societati pluricentrice si multiculturale, exigentele economice ar conduce pe tineri sa aiba rezerve, ba chiar sa se teama sa aiba responsabilitatea unui copil sau a mai multora43. De aici s-a ajuns la o alta sciziune, in sens contrar, ajutata si de curentele contestatare revolutia sexuala interpertand si traind sexualitatea in asa fel incat aspectul comunional si procreatia au sfarsit prin a se separa cu desavarsire. De aceea sexualitatea isi gaseste finalitatea in placere. Pe de alta parte, casatoria este destinata sa fie o unire rodnica. Deoarece casatoria a fost instituita pentru insotire si reproducere, multi care nu au copii simt o lipsa profunda. Multi nu sunt in stare sa se roage si sa accepte situatia lor. Atunci apar intrebari: ce modalitati de reproducere asistata sunt moral vorbind lipsite de probleme? care sunt interzise? si care sunt incarcate de riscuri duhovnicesti? Pentru un crestin traditional intrebarile sunt puse in cadrul unei religii care orienteaza totul spre cautarea Imparatiei cerurilor, o
42 43

Ibidem, p. 387-388. Parintele Juvenalie, op. cit., p. 174.

17

religie care in mare parte s-a amestecat putin in sexualitatea conjugala44 si care s-a ferit de o descriere biologic orientata a moralei sexuale umane. Aceasta apreciere traditionala a casatoriei ca insotire duce la sfintenie si revelatie in experienta lui Dumnezeu Care e izvorul raspunsurilor la intrebarile puse de noile tehnologii reproductive. Crestinismul traditional abordeaza noile tehnologii reproductive si variatele posibilitati de interventie a unor terte parti, pornind de la aceasta centrare pe unirea unica a sotului si a sotiei si de la intelegerea sexualitatii conjugale gasita in Scripturi, la Parinti si in experienta neintrerupta a revelatiei. De aceea nu se poate ingadui implicarea unor terte parti in unirea sotului si a sotiei. Stiinta moderna ofera insa si alte perspective si anume este vorba de fecundarile artificiale, caz in care intervin alte probleme de ordin etic care nu sunt in concordanta cu Traditia Bisericii. Noile tehnologii reproductive, in afara metodelor stiintifice, au impus si o noua terminologie, care desi isi are definit continutul, nu si-a rezolvat conflictele etice interne. Intre notiunile noi, introduse si acceptate, cele mai dezbatute sunt maternitatea de substitutie, bancile (de sperma, de ovule, de embrioni), derpturile embrionilor, etc45. De la inceput trebuie spus ca nu este vorba de arbitraea unui conflict intre Dumnezeu si stiinta, miza fiind viata, dupa cum nu este vorba nici de caderea in absolutism, prin sustinerea unor devize precum totul pentru Dumnezeu sau totul pentru stiinta. Este vorba de a face ca stiinta sa fie compatibila cu invatatura evanghelica, fara sa raneasca din nechibzuinta o constiinta ce se crede pe drumul adevarului, fara sa riste discreditarea Bisericii prin luari de pozitie autoritariste, nerealiste sau categoric false, dar si fara sa evite sa devina complice prin prudente neluari de pozitie sau prin compromisuri de la valorile fundamentale ale credintei. Lumea creata a fost dintotdeauna o realitate care, pe de o parte a fascinat omul, pe de alta parte l-a provocat sa o cerceteze, sa o exploreze. Pe masura ce fragmente ale ei erau cunoscute si explicate, natura devenea o carte deschisa pentru om. Ea a fost definita si redefinita pe masura ce era cunoscuta. Stiinta, dupa cum cunoastem, a facut salturi uluitoare in ultima suta de ani. Descoperirile si inventiile stiintifice au creat conceptii noi, puncte de vedere noi si abordari noi a ceea ce numim lume, natura sau fire a lucrurilor. Daca pana nu demult natura inconjuratoare era vazuta ca o realitate data, mai mult sau mat putin favorabila omului, dar acceptata ca atare, in urma saltului urias favorizat de dezvoltarea stiintei si a tehnologiei natura insasi a fost supusa unor interpretari si reinterpretari care au schimbat conceptul de natura, de fire. Natura inconjuratoare, firea lucrurilor dar chiar si firea sa, nu mai sunt
44 45

Tristam Herman Engelhardt jr., op. cit., p. 334. Mircea Gelu Buta, Iulia Alexandra Buta, op. cit., p. 186.

18

pentru omul de stiinta o carte deschisa in care poate sa descifreze o serie de taine, ci una in interiorul careia poate interveni, una care poate fi rescrisa. Natura, in buna parte, si in mod progresiv, a ajuns sub puterea omului. Conceptele de viata si de natura, de multe ori, sunt definite in laboratoare de cercetari de oameni hiperspecializati intr-un anumit domeniu de cercetare, si nu de cei care au sansa intelegerii ansamblului, sansa intelegerii holistice a lucrurilor, intelegere care nu poate accepta performante, impliniri si avantaje unilaterale, care realizeaza ca progresele tehnico-stiintifice nu sunt sinonime cu fericirea omului ca om, fiinta relationala46. Definirea lumii de oameni unilateral formati aduce si o anumita atitudine specifica fata de ceea ce s-a definit unilateral. Stiinta moderna ofera, asadar noi metode de concepere a unui copil, depasind obstacole care pana nu demult erau de netrecut.

III. Metode de concepere moderne


a. Fertilizarea artificiala Fertilizarea, in termeni medicali, reprezinta actul prin care este adusa pe lume o noua fiinta. Folosirea acestui termen, in cazul omului, este incorecta. In actul uman, in prezenta sotilor, se afla Creatorul insusi. De aceea, termenul potrivit ar fi procreare. Cand doi soti sufera de sterilitate, ei au o cale consacrata de a-si aduce in preajma lor un copil. Pot apela la adoptie si in felul acesta au sansa de asi implini vocatia lor de parinti. Stiinta moderna a venit insa cu o noutate pentru a-l face pe om sa treaca peste acest obstacol, propunand solutia fecundarii artificiale47. Actul presupune insa mari probleme de natura morala. El ar putea fi inteles mai degraba ca un tratament in cazul fertilitatii, argument foarte des invocat de cei care-l pun in aplicare. In acest caz, intervine o a treia persoana, care este medicul terapeut si care are un rol foarte important din punct de vedere al aplicarii tehnicilor medicale. Pornind numai de la acest amanunt, putem conchide ca procreatia medicala asistata ramane un act substitutiv manipulator. Tehnologiile moderne, pe care se sprijina si fertilizarea artificiala in ansamblu, il imping pe om sa depaseasca ordinea naturala. Tehnicile de fecundare artificiala sunt folosite atunci cand tratamentele obisnuite, hormonale, medicamentoase sau chirurgicale nu dau nici un rezultat. In general, comunitatea stiintifica mondiala isi propune sa nu depaseasca anumite limite. Nasterea unui om constituie un eveniment unic si ireparabil. De aceea el trebuie sa aiba loc in mod uman. Biotehnologiile de ultima generatie, specifice ingineriei genetice, depasind limitele, transforma actul de procreare intr-unul de fabricare. In asemenea
46 47

Coralia Cotoraci, Bioetica. Note de curs pentru studenti, Arad, 2007, p. 54. Larisa Ciochina, Constantin Iftimie, O viziune asupra vietii, Asociatia ProvitaMedia, Bucuresti, 2003, p.74.

19

conditii, un copil apare pe lume dupa un program prestabilit, ceea ce arata ca omul traieste sub imperativele multor riscuri. Si viata o intelege ca pe un risc si atunci recurge la avort. In alte conditii, dorindu-si o sarcina cu orice pret, intervine cu un tratament medical. Apeland la inovatiile ingineriei genetice, reiese ca omul, cucerit total de inclinatii egocentriste, vrea sa-si fabrice copii la comanda, dupa propriile sale retete48. Aceste inclinatii il conduc la acte imorale, care aduc atingere demnitatii persoanei umane. Curentul opiniilor scientiste, care atenteaza la fundamentele umane, devine tot mai puternic. Multi reprezentanti ai comunitatii stiintifice internationale, dandu-si seama ca au fost depasite anumite frontiere, cer interventia statului. Este incurajator faptul ca peste tot in lume comunitatile crestine si societatile inspirate de mesajul crestin activeaza pentru orientari favorabile vietii si demnitatii persoanei umane. Literatura de specialitate arata ca exista mai multe metode de fertilizare artificiala. Diferentele sunt date atat de numarul persoanelor implicate in realizarea acestor tehnici, cat si de locul unde are loc fecundarea. In general, metodele cunoscute, pana acum, presupun implicarea sotilor, a medicului terapeut, a donatorului, a mamei de imprumut sau a familiei adoptive. Diferentele dintre aceste tehnici presupun fireste si aparitia unor deosebiri de abordare etica. b. Inseminarea intracorporala Metoda numita inseminare artificiala (intravaginala, intracervicala sau intrauterina) se foloseste mai rar. In acest caz, sperma este transferata de medicul terapeut in organul genital feminin. Fecundarea are loc prin intermediul medicului terapeut. Sperma poate apartine sotului sau unui donator. Se foloseste sperma prelevata cu putin timp inainte de transferarea ei in caile genitale feminine sau sperma conservata. La aceste metode apeleaza cei care isi propun sa evite transmiterea unor boli genetice. Cand exista cazuri de sterilitate masculina, cand nu se recolteaza spermatozoizii, prin masturbare, electroejaculare, biopsie testiculara etc., este recomandata calea donarii de sperma. Succesele acestei tehnici nu sunt prea mari, atingand o maxima de 25%. b.1 Probleme de natura etica la inseminarea intracorporala Inseminarea artificiala, privita chiar prin prisma celor care o sustin, nu este o metoda care sa ofere multe reusite. Se cer a fi indeplinite conditii stricte ca sansa de reusita sa sporeasca. Succesul depinde de varsta sotilor, de cunoasterea ciclului lor biologic, de starea psihologica constienta sau
48

Ibidem, p. 74.

20

inconstienta a femeii, de materialul seminal s.a. Aplicarea tuturor metodelor implica serioase probleme de natura etica. In ceea ce priveste asigurarea prezentei sotilor, nu s-a gasit o solutie acceptabila in legatura cu obtinerea materialului seminal barbatesc. Se bucura de o anumitalegitimitate morala doar cazul prelevarii spermei printr-un act sexual propriu-zis, de la sot. Este condamnata, bineinteles, masturbarea, caci scopul nu justifica modul de realizare. Problemele se inmultesc in cazul prezentei a celei de-a treia persoane, a donatorului de sperma. Codul Penal roman, sanctioneaza adulterul, adica intruziunea unei a treia persoane in interiorul unui cuplu. Acest tip de familie nu mai este monogamica. Pe de alta parte, cata vreme nu tatal este donator, avem de-a face cu sexualitate, nu cu procreare. Iar faptul ca donatorul ramane necunoscut, conditie respectata in majoritatea tarilor, face sa apara dificultati in legatura cu optiunile copilului. Este incalcat dreptul sau natural de a-si cunoaste propriii parinti. Nu pot fi rezolvate, de asemenea, unele probleme de natura psihologica. Tatal copilului stie ca nu este si tatal biologic, ci doar tata din punct de vedere juridico-afectiv. In acelasi timp, apar dezechilibre la celalalt partener. Femeia isi dezvolta narcisistic functia de mama, defavorzandu-l fireste pe tata49. Folosirea spermei depozitate in banci ridica problema eugeniei. Exista un exemplu edificator in acest sens. In California functioneaza o banca rezervata premiilor Nobel50. Pentru a spori gradul de reusita, exista tendinta de a insamanta mai multe ovule cu sperma depozitata in banci, ceea ce creeaza pericolul insamantarii mai multor femei cu sperma aceluiasi barbat. Problemele juridicomorale si genetice planeaza si in jurul acestor dificultati. Copiii rezultati pe aceasta cale pot fi frati si nu se pot casatori. Apar, de asemenea, consecinte cu caracter ereditar. In cazul bancilor de sperma, materialul seminal este tratat ca o marfa, ca un capital. Dincolo de dificultatile de ordin moral, se pune problema daca aceste banci nu pot fi folosite in functie de anumite contexte politice. Pericolul cel mai mare il constituie o societate totalitara. Din punct de vedere moral, apare evident asocierea actului procrearii cu cel de a fabrica. De asemenea, se intareste in mod fals credinta ca oricine poate avea copii. c. Fertilizarea in vitro In anul 1969, doi cercetatori englezi din Cambridge ajunsi celebri in toata lumea, Edwards si Stepstoe, au reusit sa realizeze fecundarea in eprubeta a 18 ovocite dintr-un total de 56. Erau primii
49 50

Parintele Juvenalie, op. cit., p. 191. Ibidem, p. 199.

21

embrioni umani produsi in laborator. Anterior asemenea experimente mai facusera numai medicii pusi in solda ideologiei naziste. Asadar,o cucerire a tehnicii secolului nostru care sta pe acelasi plan cu zborurile spatiale. In felul acesta, omul a devenit capabil sa-si domine propria viata, sa-si controleze propria concepere. Aceasta tehnica se numeste FIVET - cuvant format din initialele cuvintelor fecundare in vitro si transfer. In ultimii 20 de ani, numarul copiilor veniti pe lume prin aceasta metoda este de ordinul miilor51. Se considera ca prin metoda FIVET se rezolva o problema care inseamna o mare suferinta si o mare nerealizare pentru multe familii: problema sterilitatii. Se stie ca 10-12% din cupluri sunt in imposibilitate de a avea un copil. Pentru remedierea acestei situatii, inainte de a se realiza tehnica fecundarii in vitro, s-a recurs la metoda inseminarii artificiale. Incercari in acest sens s-au facut deja din Evul Mediu. Dar aceasta practica s-a dezvoltat abia in secolul al XIX-lea, in special in Franta. Desi condamnata de Biserica, s-a practicat inseminarea cu sperma partenerului in cadrul cuplului, numita inseminare artificiala omologa. Multe mii de copii s-au nascut in Statele Unite prin aceasta metoda in timpul razboiului din Coreea. Altfel, datorita lipsei indelungate de acasa a soldatilor americani plecati pe front, s-ar fi creat un gol demografic. Sperma, congelata, era trimisa acasa de catre soldatii de pe front. Insa rar s-a intamplat ca un medic in tari de traditie catolica sa practice inseminarea cu sperma de la donatori dinafara cuplului, numita inseminare artificiala eterologa, pana in anii 1960-1970. Intre anii 1969-1972 s-au creat banci de sperma in mai toate tarile. In 1981 erau o jumatate de milion de copii nascuti prin inseminare artificiala eterologa si numarul lor e in continua crestere. Copiii nu-si cunosc tatal, numele donatorului de sperma fiind tinut secret. In ceea ce priveste metoda FIVET, la zece ani dupa ce s-a realizat prima fecundare in eprubeta, a inceput co-mercializarea embrionilor. Congelati in azot la temperatura de -180E embrionii pot fi implantati in uterul mamei omolog, in cadrul cuplului, sau eterolog, in afara cuplului, in uterul altei femei, dupa multi ani de la moartea unuia sau a ambilor parinti. Astfel e posibil ca parintii sa moara intrun secol, iar copii lor sa se nasca in secolul urmator, sau e posibil ca fratii sa se nasca la o distanta de 100 de ani unul de altul. Datorita noii tehnici, notiunea de mama s-a extins. Au parut asazisele mame substitutive sau mame prin procura sau utere inchiriate care, gratis sau pe bani, prin intermediul unor

51

Claudiu Dumea, op. cit., p. 42.

22

agentii specializate in acest domeniu, isi ofera uterul spre a primi embrioni straini fecundati artificial si a purta sarcina pana la capat. Astfel se poate intampla ca un copil sa aiba trei mame: mama care a donat ovulul, mama care a oferit uterul si a purtat sarcina si mama proprietara de drept care a voit sa obtina in felul acesta un copil. De asemenea, un copil poate sa aiba doi tati si daca numaram si bunicii, un copil ar putea sa aiba 10 bunici si bunice. Nu mai este nevoie sa spun ca pe aceasta cale se pot realiza combinatii si legaturi de rudenie dintre cele mai ciudate: copiii se pot trezi frati si surori cu proprii lor parinti si bunici sau parinti ai propriilor lor frati si surori52. Fertilizarea in vitro presupune fecundarea oului in afara organismului. Este cea mai cunoscuta metoda folosita in cazul infertilitatii din diverse cauze (absenta trompelor, obstructie tubara, endometrioza, cauze imunologice etc.)53 Prin laparoscopie, se preleveaza ovocitul de la femeie. Ovulatia poate fi stimulata prin tratament hormonal. Sperma se obtine fie direct de la barbat, fie, in foarte multe cazuri, de la bancile de sperma, unde materialul seminal este congelat. Pe un teren de cultura, se provoaca fecundarea ovulului de catre spermatozoizi. Zigotul uman, adica prima celula care se creeaza, va fi pastrat la germinat, pana in momentul in care se transforma intr-o minge de celule ingramadite, cunoscuta in termeni medicali ca blastocist. Dupa 36-56 de ore, embrionul se divide in 4-8-16 celule s.a.m.d. si, intr-un asemenea moment, blastocistul poate fi transferat in uter, cu sanse de supravietuire. Cu cat creste mai mult in eprubeta, cu atat sansele de implantare cresc. Primul copil conceput in eprubeta s-a nascut la 25 iulie 1978, la Old Ham General Hospital din Manchester. Dupa nasterea Louisei Brown, sute de mii de copii au fost creati pe aceasta cale. In Marea Britanie, unul din 80 de copii nascuti, in 1997, era rezultatul unui tratament de fertilizare in vitro. In Danemarca, aceasta rata este mult mai mare, 1 la 38, adica 2,6%. In Romania, primul centru de fertilizare in vitro a inceput sa functioneze la Timisoara, in 1995. Primul roman, conceput in eprubeta, Daniel G., din Timisoara, a implinit, in 2003, 7 ani. Conceperea sa a fost realizata la Clinica Universitatii de Obstetrica si Ginecologie Bega din Timisoara, sub conducerea profesorului Ioan Munteanu. Incepand cu 1995, au mai aparut patru astfel de laboratoare la Bucuresti.

Ibidem, p. 43. Protopopescu Denisa Marina, Chard Tim, Prof. Ancar Virgil, Infertilitatea. Fertilizare in vitro si reproducerea asistata, Editura Meteora Press, Bucuresti, 2001, p. 290-294.
53

52

23

In toate aceste centre, pana in prezent, au fost conceputi peste 1000 de copii. Tehnica si metodele, omologate in strainatate, nu permit tinerea in viata a embrionului decat maximum 56 de ore, ceea ce implica greutati mari la implantare. Prof.dr. Bogdan Marinescu, directorul Clinicii Panait Sarbu din Bucuresti, sustine ca, in Departamentul de Reproducere Umana Asistata, infiintat in 1999, au fost conceputi si nascuti, pana in februarie 2003, 101 copii. Ultimul copil a fost conceput printr-o tehnica noua (ICSI), care consta in injectarea artificiala a spermatozoidului in interiorul ovulului. In aceasta clinica, de altfel, au fost conceputi singurii copii din tara prin inseminare cu sperma de la donatori. De asemenea, aici s-au nascut si primii copii conceputi cu embrioni congelati, iar din 2003 acest centru dispune de un program de monitorizare, ce cuprinde tratamentul efectiv si evidenta stocurilor din banca de sperma si din banca de embrioni54. In Romania, dupa opt ani de la primele experimente FIV, totusi, nu exista inca o legislatie in domeniul procrearii asistate. S-a mers dupa principiul deja consacrat ca atat cat nu exista o lege, nimic nu este in afara legii55. Din pacate, tehnicile de procrearea asistata medical nu au un suport juridic adecvat si nu s-au pus frecvent in discutie, datorita, in special, unor omisiuni medico-juridice56. c.1 Probleme de natura etica la fertilizarea in vitro Aplicarea tehnicilor de fertilizare in vitro ridica o intreaga gama de probleme, de la cele care tin de stiinta biologica aplicata, pana la cele de natura etica, sociologica sau de drept. Incepand cu prelevarea ovulului matur si pana la nastere, o mare parte din embrionii creati in acest scop se pierde in diferite stadii ale evolutiei lor dificile. De fapt, am putea conchide ca marea majoritate a fiintelor umane, create prin metoda FIV, mor inainte de nastere. Dupa statisticile organizatiilor pro-vita, un procent redus, care variaza intre 1,6 si 1,7%,9 ajunge sa aiba un proces normal de gestatie. In cazul in care ovocitul si spermatozoizii provin de la parintii biologici, problemele de natura etica apar din felul cum este protejata viata embrionului si din inexistenta raportului sexual dintre soti. In marea majoritate a cazurilor, sunt creati mai multi embrioni in eprubeta, caci, tinand cont de procentul redus de reusita, nu se poate cunoaste de la inceput numarul necesar. Un embrion sau, in alte cazuri, mai multi embrioni sunt transferati in uterul mamei, in speranta ca cel putin unul din ei se va implanta cu succes. Necesitatea transferului de embrioni multipli duce la aparitia sarcinilor multiple. Sarcinile
Larisa Ciochina, Constantin Iftimie, op. cit., p.76. Gheorghe Scripcaru, Aurora Ciuca, Vasile Astatastoae, Clin Scripcaru, Bioetica, stiintele vietii si drepturile omului, Editura Polirom, Iasi, 1998, p.114. 56 Vartej Petrache, Ginecologie, Editura All, Bucuresti, 2002, p.411.
55
54

24

multiple, realizate prin aceasta metoda artificiala, implica si reductia embrionara. Asta inseamna ca multi embrioni sunt eliminati, ca sa se imbunatateasca sansele de supravietuire ale unuia sau doi embrioni. Actul de eliminare din organism, in mod programatic, a unor embrioni, reprezinta un avort, un homicid57. Acelasi lucru il afirma si Engelhardt in lucrarea sa, dandu-l exemplu pa Sfantul Vasile cel Mare care in liturghia sa spune: Dumnezeule Cel ce sti numele si varsta fiecaruia, Cel ce sti pe fiecare din pantecele maicii lui. A fi o persoana inseamna a fi o fiinta al carei destin corespunzator e indumnezeirea. Dar ce se intampla cu zigotii sau embrionii timpurii inainte de a fi sau inainte de a putea fi in uter? Ce se intampla in situatia in care, datorita marii pierderi de zigoti si embrioni timpurii, viata biologica umana in acest stadiu s-ar putea sa nu fie de tipul celei care duce inevitabil la viata unei persoane? Asa cum sustine Sfantul Vasile cel Mare: ucigas este cel ce ucide un embrion neformat sau imperfect, intrucat acesta, desi nu e inca o fiinta completa, era menit sa se desavarseasca in viitor, potrivit succesiunii neaparate a legilor firii58. Foarte multi dintre embrionii in surplus sunt pastrati prin congelare. Ei constituie in felul acesta o rezerva pentru alte nereusite ale procreatiei asistate. O alta parte, care sunt cedati laboratoarelor de cercetare, pot fi folositi pentru obtinerea, prin clonare terapeutica, de tesuturi sau organe de rezerva, necesare operatiilor de transplant. Prin modul in care se preleveaza sperma (masturbare, electroejaculare, biopsie testiculara etc.), nu mai este realizata dimensiunea afectiva a actului conjugal, mizandu-se doar pe aspectul fizic al procreatiei. Actul conjugal sufera o reductie care-i anuleaza dimensiunea naturala. In cazul utilizarii spermei conservate in azot lichid in bancile de sperma, pot aparea confuzii in legatura cu campionii de sperma. Problemele nerezolvate se inmultesc, cand se recurge la o mama de imprumut, atunci cand mama poate fi fertilizata, dar nu reuseste, din motive de sanatate, sa-si duca sarcina pana la capat. Sau, in alta varianta, gametii proveniti de la un cuplu, care-si doreste un copil, sunt transferati in uterul altei femei, rezultand un embrion, care se va dezvolta in burta mamei de imprumut. In toate aceste cazuri, mai intai, statutul cuplului, ai carui membri nu pot concepe copii sau sustine o sarcina, este pus in pericol de interferenta unei a treia persoane: a medicului care asista sau a mamei de imprumut. Fecundatia are loc in afara uterului matern. In aceste cazuri, se ivesc dificultati legate de identitatea nou-nascutului. Statutul sau biologic nu corespunde celui social, nemaivorbind de faptul ca, in majoritatea cazurilor in care conceptia s-a facut
57 58

Larisa Ciochina, Constantin Iftimie, op. cit., p. 77. Tristam Herman Engelhardt jr, op.cit., p. 339.

25

cu sperma provenind din banci de sperma, copilul nu are posibilitatea de a-si cunoaste parintii. Au fost inregistrate cazuri stranii atunci cand au fost folositi embrioni congelati. Embrionii au fost implantati dupa moartea tatalui, nascandu-se asa-zisii copii de dincolo. In momentul implantarii embrionului, tatal se afla pe punctul de a muri sau sperma a fost prelevata de la un barbat care suferea de o boala incurabila. d. Fecundarea intraspecifica Aceasta tehnica, ce depaseste orice limita a conditiei umane, presupune fecundarea hibrida intre gameti de animal, dar si intre gameti umani si cei animali. Se urmareste implantarea embrionilor unui animal in uterul altuia dintr-o alta specie. Sunt cunoscute deja experimentele si cu participarea omului, ca in cazul fecundarii femelei de cimpanzeu cu sperma umana. Printr-un asemenea act manipulatoriu, se pot obtine fie organe pentru transplant, fie fiinte subumane, care pot fi utilizate in alte experimente stiintifice59. In felul acesta, este evitata legislatia restrictiva, care, in asemenea cazuri, priveste doar persoanele umane. Sunt speculate golurile din sistemele juridice ca in cazul Romaniei , cale ce permite trecerea usoara peste granitele demnitatii umane. De asemenea, se fac cercetari pentru a pune la punct tehnica gestatiei trans-specie, adica implantarea unui embrion uman in uterul unui animal apartinand altei specii, sporind astfel numarul mamelor inchiriate60.

In loc de concluzii - O evaluare ortodoxa


Problema esentiala ridicata de aceasta dezbatere se refera la individualitate, procesul prin care individualitatea de dezvoltare si cea ontologica deci un individ uman distinct sau o persoana se poate spune ca exista. In prezent, embriologistii si eticistii sunt impartiti in doua tabere in aceasta privinta. Pentru unii, totipotenta si lipsa aparenta a diferentierii intre blastomeri sau primele celule embrionare (alaturi de procentajul mare de ovule fertilizate respinse, sunt marturii ale animatiei intarziate si a legitimitatii caracterizarii conceptus-ului pre-implantatoriu ca un pre-embrion. Pentru
59 60

altii, individualitatea genetica (care exista fara discutie de la singamie) si continuitatea


Larisa Ciochina, Constantin Iftimie, op. cit., p. 80. Claudiu Dumea, op. cit., p. 44.

26

dezvoltarii de la fertilizare la implantare si mai departe, sunt argumente puternice in favoarea animatiei imediate. Aceasta inseamna ca de la fertilizare, embrionul este o individualitate umana, care poate fi numita persoana, cu drepturi de protectie deplina din partea legii. Dilemele etice ridicate de aceasta dezbatere sunt multiple. Daca animatia sau identitatea individuala apar o data cu trasatura primara la implantare, atunci s-ar putea vorbi de mai multe niveluri de protectie acordata conceptus-ului. Cei care accepta acest punct de vedere vor fi de acord ca pre-embrionul ca individualitate umana potentiala are dreptul la respect si protectie impotriva manipularii nediscriminate. Ei nu vor accepta totusi, experimentele pe embrion in vederea obtinerii unor rezultate care sa imbunatateasca tehnicile pentru proceduri ca schimbarea genelor, reproducerea asistata prin FIV (fertilizarea in vitro) sau contraceptie. De asemenea, ei vor socoti drept morala intreruperea sarcinilor rezultate din viol sau incest si poate chiar vor sustine avorturile selective. Atunci cand stiinta desfasoara activitati de pionierat in domenii considerate tabu, in special in zonele puterii creatoare de viata, titlurile de presa incrimineaza rapid si invariabil joaca de-a Dumnezeu. Cercetatorii care nu au religia intre punctele de reper critica reactia bisericii pe care o vad ca o institutie retrograda. In schimb, oamenii de stiinta religiosi isi justifica pozitia afirmand ca, in fata tainei vietii ei si puterii lui Dumnezeu, ei sunt doar cercetatori pe urmele Sale". Situatia nu e una simplista. Procedura FIV are, fara indoiala, plusuri si minusuri cu serioase implicatii. Pierderea milioanelor de embrioni, incertitudinea asupra identitatii umane, aspectele morale ce tin de o procedura mai degraba tehnica, de laborator, sunt critici valide ce nu pot fi trecute cu vederea. Industria designului de copii este o realitate care ne confrunta. Biserica nu are cum sa nu ia pozitie in fata acestor probleme, indiferent de plafonul pana la care oamenii de stiinta isi pun sau recunosc problemele de morala sau etica. Din perspectiva plusurilor, prin procedura FIV stiinta a facilitat incontestabil procesul reproducerii speciei umane. Iar biserica apreciaza aceasta contributie ca atare. Sunt familii care, in fata unui tratament chimioterapic, isi doresc conservarea materialului genetic sexual. Altele sunt interesate de identificarea cat mai rapida a unui sindrom si eliminarea altor riscuri genetice in dezvoltarea viitorul lor copil. Inseminarea, in cazul oligospermiei, este de asemenea un pas inainte in care stiinta suplineste o insuficienta a organismului. In ultima instanta, conceptia in sine, nasterea a milioane de copii normali, prin procedura FIV, este un fapt incontestabil, care a adus bucurie si implinire familiilor lor.

27

Enumerea catorva dintre suferintele lumii, chiar atunci cand sunt numite eufemistic provocari etice, ne pot face foarte usor sa ne simtim coplesiti. Citim in ziare despre embrioni creati pentru a fi distrusi, despre avort prin metoda nasterii partiale, despre felul in care copiii nostri ucid sau sunt ucisi pe terenul de joaca, despre raspandirea gruparilor de crima organizata, despre atacuri teroriste care se petrec chiar in spatele casei noastre. Ne simtim neputinciosi in a stavili valul puternic de depravare morala ce ameninta sa duca cu sine cele mai pretuite valori sociale si culturale, inclusiv institutia casatoriei si libertatea de a te ruga in public. Poate ca cea mai mare provocare morala si spirituala pentru crestinii ortodocsi nu vine atat din domeniul tehnologiei medicale, cat din ispita a ceea ce s-ar putea numi apostazie usoara. Aceasta este tentatia insidioasa de a abandona - in numele crestinatatii - valorile si convingerile care confera vietilor noastre intelesul suprem, valori cum sunt dreptatea, adevarul, frumusetea si convingeri ca cele pastrate cu sfintenie in marturisirea de credinta a Bisericii. Este o ispita careia multe dintrebisericile crestine i-au cedat deja. Dar apostazia usoara ii ameninta in egala masura si pe ortodocsi. Este subtila si insidioasa, se ascunde sub paravanul relevantei61. Adevarata provocare etica pentru noi, aceeasi pentru crestinii din toate timpurile, consta in a ne darui cautarii sfinteniei, incercarii de a ne desavarsi, asa cum Tatal nostru Cel din ceruri desavarsit este. Punctul fundamental in credinta crestina este convingerea ca persoana umana este chemata de Dumnezeu sa se schimbe, sa creasca, prin puterea Duhului Sfant, de la copilaria spirituala la maturitatea spirituala. Aceasta implica, mai presus de toate, o lupta impotriva a ceea ce Sfintii Parinti numesc patimi. Ne referim aici la cele mai josnice inclinatii si ganduri ale noastre, care deschid o prapastie intre noi si Dumnezeu, intre noi si alte persoane. Patimile nu sunt pacatoase in si prin ele insele. Cu toate acestea, ele sunt rezultatul firii noastre corupte si de aceea indeamna la pacat. Scopul hranei este sa ne hraneasca. Patima, atunci cand este gresit directionata, transforma acest act firesc in lacomie, intruchipata de gestul lui Adam de a manca din pomul oprit. Rostul sexualitatii este procrearea, participarea - prin intermediul uniunii conjugale intime si fericite - lalucrarea lui Dumnezeu de creare a persoanelor umane dupa chipul si asemanarea Sa. Patima directionata gresit transforma sexualitatea intr61

John si Lyn Breck, Provocari bioetice in noul mileniu, sursa http://www.crestinortodox.ro/

28

o tendinta egoista de satisfacere a poftei personale. Omul a fost creat cu o sete innascuta de Dumnezeu. Patima schimonoseste aceasta dorinta in idolatrie, o pofta insatiabila de a venera, sluji si manipula dumnezei fabricati de noi. Patima schimba indignarea dreapta in manie si osandire a celorlalti. Transforma dorinta de participare la slava lui Dumnezeu in iubirea de slava desarta, in nevoia de a-i multumi pe ceilalti si de a fi laudati de ei. Schimba setea de adevar si de dreptate in rabufniri de manie si pofta de razbunare. Implinind poruncile lui Hristos, devenind partasi la ciclul slujbelor liturgice, dedicandu-se rugaciunii si lecturilor permanente din Sfanta Scriptura si unind marturisirea pacatelor cu dorinta arzatoare de iertare si de impacare, crestinii ortodocsi isi recunosc nevoia de schimbare profunda si fac pasi considerabili in scopul realizarii acestei schimbari. Tinta acestei miscari launtrice este, sfintenia. Este cu neputinta sa urmarim acest tel fara puterea si harul lucrator al Sfantului Duh, Care este unicul izvor al sfintirii noastre, in masura in care ajungem la aceasta tinta si ii ingaduim Duhului sa lucreze acea transformare in noi, ne sfintim atat noi, cat si lumea din jurul nostru. Tocmai in acest adevar rezida fundamentul indispensabil pentru orice raspuns adecvat pe care l-am putea oferi chestiunilor bioetice critice si morale cu care ne confruntam in experienta de zi cu zi. Cum ne angajam pe calea ce duce la sfintenie? Primul pas este sa o ravnim, sa il lasam pe Dumnezeu sa trezeasca in noi dorul de a ne impartasi din desavarsirea, slava si mila Sa iubitoare. In limbajul folosit de Sfintii Parinti, aceasta inseamna sa ne deschidem energiilor care patrund adancurile sufletului omenesc si provoaca in fiinta noastra o schimbare radicala, de care altminteri noi insine am fi complet incapabili. In privinta aceasta Luther avea dreptate: crestinul este rob, dar in acelasi timp este complet liber. Suntem inrobiti patimilor noastre, inclinatiilor pacatoase ale mintii si ale inimii, care ne dau iluzia ca noi suntem centrul universului. Suntem inrobiti parutelor noastre nevoi si obiceiurilor inconstiente, prejudecatilor noastre si multumirii de sine. Lasati singuri, suntem robi in toate privintele si lipsiti de orice speranta. Dar, cu toate acestea, crestinul este si pe deplin liber. Am fost rascumparati de sub puterea stricacioasa a pacatului si a mortii, adusi de sub stapania Satanei sub cea a lui Hristos, si de aceea nu mai traim dupa trup, ci dupa duh, dupa Duhul lui Dumnezeu. Numai Dumnezeu ne poate salva; nu ne putem salva singuri. Mantuirea, inclusiv darul sfinteniei, ne este oferita gratuit. "Sfintele sfintilor", rosteste preotul in timpul ridicarii painii euharistice inainte de frangere. Si poporul raspunde, "Unul Sfant, Unul Domn Iisus Hristos, intru marirea lui Dumnezeu Tatal!" Ne impartasim de sfintenia lui Dumnezeu, si sfintenia Lui e cea care lucreaza pentru si in noi

29

transfigurarea sufletului si a trupului, cunoscuta in traditia patristica sub numele de indumnezeire sau participare eterna la viata lui Dumnezeu insusi. Totul este dar. Si totusi exista o sinergie importanta sau o conlucrare intre noi si Dumnezeu in opera de mantuire. In masura in care ne asumam sarcina in aceasta sinergie si ramanem credinciosi scopului ei ultim, suntem binecuvantati cu puterea harului lui Dumnezeu, Care ne innoieste pana in strafundurile fiintei noastre. Si pe masura ce crestem in directia sfinteniei lui Dumnezeu, ii vom influenta si pe semenii nostri, ba chiar structuri si institutii. Sfintenia este dy-namis sau putere. Este energie divina, care aduce cu sine schimbare in lumea din jurul nostru, asa cum lucreaza schimbarea si in noi.

Cuprins

Introducere..................2 I. Problema sacralitatii vietii si calitatii vietii


a. Conceptia laica despre viata si calitatea acesteia..............................................3 b. Sacralitatea vietii in conceptia ortodoxa...........................................................7
30

II. Procrearea si inceputul vietii


a. Casatoria si procreatia......................................................................................13 b. Inceputul vietii si cautarea de ajutor pentru procreere.................................16

III. Metode de concepere moderne


a. Fertilizarea artificiala .......................................................................................19 b. Inseminarea intracorporala.............................................................................20
b.1 Probleme de natura etica la inseminarea intracorporala..........................................21

c. Fertilizarea in vitro............................................................................................22
c.1 Probleme de natura etica la fertilizarea in vitro........................................................24

d. Fecundarea intraspecifica.................................................................................26

In loc de concluzii - O evaluare ortodoxa...........................................27

Bibliografie

Carti
Biblia sau Sfnta Scriptur, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romne, Bucureti, 1991. 1. Breck, Pr. Prof. Dr. John, Darul sacru al vietii. Tratat de bioetica, trad. rom. PS Dr. Irineu Pop Bistriteanul, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2003.

31

2. Buta, Mircea Gelu; Buta, Iulia Alexandra, Bioetica intre marturisire si secularizare, Editura Renasterea, Cluj Napoca, 2008. 3. Ciochina, Larisa; Iftimie, Constantin, O viziune asupra vietii, Asociatia ProvitaMedia, Bucuresti, 2003. 4. Cotoraci, Coralia, Bioetica. Note de curs pentru studenti, Arad, 2007. 5. Dumea, Claudiu, Omul intre a fi si a nu fi, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucuresti, 1998. 6. Engelhardt jr., Tristam Herman, Fundamentele Bioeticii Crestine, Perspectiva ortodoxa, trad. rom. Mihail Neamtu, Cezar Longhin, Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu, 2005 7. Evdokimov, Paul, Taina Iubirii: sfintenia unirii conjugale in lumina traditiei ortodoxe, trad. de Gabriela Moldoveanu, Editura Christiana, Bucuresti, 1994. 8. Evdokimov, Paul, Ortodoxia , Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1996. 9. Gross, Dr. Christa Todea; Moldovan, Pr. Prof. Dr. Ilie, Indrumarul medical si crestin despre viata al Federatiei Organizatiilor Ortodoxe Pro-Vita din Romania, Editura Renasterea, Cluj Napoca, 2008. 10. Iloaie, Pr. Conf. Dr. Stefan, Cultura Vieti. Aspecte morale in bioetica, Editura Renasterea, Cluj Napoca, 2009. 11. Juvenalie, Parintele, Teroristii uterului, Editura Anastasia, Bucuresti, 2002. 12. Maximilian, Constantin; Milcu, Stefan; Poenaru, Sylvain, Noile frontiere Introducere in bioetic, Ed. Pan-Publishing House, Bucuresti, 1995. 13. Patapievici, Horia-Roman, Omul recent, Editura Humanitas, Bucuresti, 2001. 14. Petrache, Vartej, Ginecologie, Editura All, Bucuresti, 2002. 15. Protopopescu Denisa Marina, Chard Tim, Virgil, Prof. Ancar, Infertilitatea. Fertilizare in vitro si reproducerea asistata, Editura Meteora Press, Bucuresti, 2001. 16. Staniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. III, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1997. 17. Scripcaru, Gheorghe; Ciuca, Aurora; Atanasoae Vasile; Scripcaru, Clin, Bioetica, stiintele vietii si drepturile omului, Editura Polirom, Iasi, 1998.

Reviste
32

1. Florea, Stefan, Bioetica Crestina. O stiinta in slujba vietii, in Revista romana de bioetica, Vol. 8, Nr. 1, Ianuarie- Martie 2010. 2. Preda, Radu, Traditie si modernitate in dezbaterea bioetica actuala, Consideratii social teologice, in Revista Studia Universitatis Babes Bolyai, Bioetica, LIV, Nr. 2, 2009. 3. Vicol, Mihaela-Catalina, Bioetica Seculara versus Bioetica Crestina, in Revista Romana de Bioetica, Vol. 4, Nr. 1, 2006.

Surse Internet 1. John si Lyn Breck, Provocari bioetice in noul mileniu, sursa http://www.crestinortodox.ro/

33