Globalizarea - mutatii si provocari

In zorii celui de-al treilea mileniu crestin, civilizatia umana si crestinismul insusi se
confrunta cu o provocare de proportii si fara precedent atat prin dimensiuni, cat si
prin implicatii (departe inca de a se fi manifestat pe deplin): mondializarea sau, mai
exact, globalizarea in curs de realizare a intregii existente. Fenomen social total,
globalizarea nu are analogie cu nimic din trecut si reprezinta o realitate care sfideaza
toate paradigmele sociale si mentale cunoscute pana acum, o gigantica mutatie
civilizationala care traumatizeaza societatile si intimideaza inteligentele,
manifestandu-se printr-o ruptura tot mai evidenta atat cu ierarhiile de valori ale
culturilor traditionale, cat si cu valorile modernitatii occidentale clasice fata de care
apare ca o nelinistitoare si inclasabila post-modernitate.

Geopolitica haosului

Nesperata prabusire a comunismului in 1989 parea sa inaugureze o noua era de

optimism si speranta unei noi ordini mondiale mai umane si mai drepte (V. Havel
proclama o neasteptata reconciliere a moralei cu istoria). Aceasta imensa speranta
avea sa fie rapid dezmintita inca in 1991 de razboiul din Golf si de sangerosul conflict
iugoslav (140.000 de morti, 70.000 de mutilati, 3,5 trilioane de refugiati). Utopia
"sfarsitului istoriei" prin epuizarea oricaror altor modele economice si politice cu
exceptia economiei de piata si a democratiei liberale, conducand prin avansul
tehnologic la crearea unei societati globale a prosperitatii economice (conform
reciclarii lecturii date Fenomenologiei spiritului a lui Hegel de Kojeve, 1947, de catre
F. Fukuyama, 1989, 1992), a fost astfel contrazisa de recrudescenta conflictelor
etnice si religioase culminand in spectaculoasele atentate teroriste asupra Statelor
Unite ale Americii din septembrie 2001 (evolutii care par sa sustina mai degraba o
fragmentare a lumii viitorului in cateva blocuri culturale aflate in conflict, conform
modelului "ciocnirii civilizatiilor" preconizat de S. Huntington, 1993, 1997). Cert este
ca actutalmente lumea intreaga este supusa concomitent presiunilor antagonice ale
fuziunilor si uniunilor economice si politice intre statele apartinand acelorasi regim,
ca si ale fisiunilor si dezmembrarilor unor state sau uniuni de state sub presiuni
nationaliste sau separatiste. Europa insasi a parut un moment a evolua intre
federalizare (Strasbourg) si barbarie (Sarajevo). Explozia demografica, mondializarea
economiei, destructurarea politicii, fragmentarea culturilor, la care se adauga
spectrele proliferarii terorismelor, mafiilor, drogurilor, maladiilor incurabile,
suprapopularii si epuizarii resurselor planetei, amenintarile ecologice ale efectului de
sera, desertificarii etc, insotite de cresterea scandaloasa a marginalizarilor si
excluderilor, a inegalitatilor si discriminarilor economice si sociale intr-o lume
fracturata, in care o cincime din umanitate detine 80 % din resursele planetei iar o
alta cincime, cea mai saraca, doar 0,5 %, in care doar 500 de milioane de oameni
traiesc confortabil, iar 4,5 miliarde de semeni se zbat in saracie si nevoi - toate
aceste evolutii pline de incertitudini si angoase arata ca geopolitica secolului XXI va
fi, cel putin provizoriu, o "geopolitica a haosului" (I. Ramonet, 1997). In locul mult
trambitatei si asteptatei noi ordini mondiale a pacii si prosperitatii s-a instalat mai
degraba o era a dezordinii mondiale; o lume in care totul se complica enorm si al
carei model previzibil este cel al "arhipelagului": in timp ce, in ciuda rezistentelor,
miscarea de fuziune pare sa predomine, impusa fiind de imperativele globalizarii
economice si tehnologice, apare un nou tip de "fisiune" sociala, care va face ca
lumea viitorului apropiat, fracturata dramatic intre un "Nord" bogat si evoluat si un
"Sud" tot mai sarac si subdezvoltat, sa arate ca un ocean de prosperitate cu tot mai
numeroase si mai mari insule de saracie in "Nord" si un ocean de mizerie crunta cu
insule de bogatie si prosperitate in "Sudul" suprapopulat (cf. I. Ramonet, 1997).
Globalizarea si efectele ei in plan uman

Dinamica dominanta a lumii actuale are drept principal vector globalizarea la scara
planetara a economiei capitaliste sustinuta de explozia noilor tehnologii beneficiare
ale revolutiei informatice, si promovata de ideologia ultraliberalista a pietei globale
libere si a multiculturalismului. Accelerarea acestei dinamici economice si tehnologice
a provocat in Vest (lumea intai) o reconversie dureroasa prin transformarea
societatilor industriale in societati informationale (cf. F. Fukuyama, 1999) si reculul
social-democratiei; in Est (lumea a doua) a condus la prabusirea comunismului si
falimentul economiei planificate, iar in Sud (lumea a treia) la pseudo-dezvoltare si
subdezvoltare endemica. Toate aceste e evolutii au drept consecinta agravarea
inegalitatilor economice si a prapastiei tehnologice dintre locuitorii pamantului,
discriminarilor "traditionale" adaugandu-li-se cea mai recenta, cea intre "infobogati"
si "infosaraci", care-i separa pe aproximativ 300 de milioane de pamanteni, posesori
de computere personale si acces la telefonie (trei sferturi din retelele telefonice din
lume sunt detinute de 15 % din populatia lumii) si la reteaua internetului, de restul
contemporanilor lor privati de aceste privilegii informationale, decisive pentru noua
configuratie a economiei mondiale.

Marcata de mutatii tehnologice ametitoare, de cresterea dezordinilor si destramarea

coeziunii sociale, de explozia inegalitatilor si un adevarat apartheid social, de
terorism, de violenta, de forme noi de saracie, demoralizare si marginalizare, de criza
muncii si somaj endemic, de cresterea pericolelor ecologice, lumea in curs de
globalizare este rezultatul unei profunde mutatii economice cu grave implicatii nu
doar sociale si culturale, ci ontologice si existentiale. Este vorba in esenta de trecerea
de la economia capitalismului industrial "clasic" (secolele XIX-XX) la economia
capitalismului financiar informatizat al pietei globale. Daca anii '70 ai secolului XX au
fost anii intreprinderilor multinationale cu prelungiri tentaculare, dar cu un centru
localizabil, anii '80 au fost martorii aparitiei intreprinderilor globale pe fondul
transformarii economiei reale in economie financiara (volumul tranzactiilor financiare
era in anii '90 de zeci de ori mai mare decat al schimburilor comerciale). Scopul
economiei devine producerea si acumularea monetara, totul se reduce la valoarea de
schimb, banul e operatorul absolut, mijloc si finalitate absoluta a proceselor
economice, iar fluxurile financiare sunt esenta economiei. In economia globala
conteaza nu capitalul, nu munca, nu persoanele (aproape un miliard de oameni n-au
locuri de munca ori sunt angajati doar temporar si sub capacitati), nu materiile prime,
ci relatia lor optima, gestionarea inteligenta si eficienta a informatiei, a resurselor si a
muncii dupa criteriile absolute ale productivitatii, competitivitatii si rentabilitatii,
potrivit unei rationalitati pur calculatorii de tip fluid, monetar-informational.

Concentrate in triunghiul format de America de Nord, Europa Occidentala si zona

Asia-Pacific, intreprinderile globale nu mai au centru, ci se prezinta sub forma unor
retele impersonale constituite din elemente complementare raspandite pe intreaga
planeta si asamblate exclusiv dupa logica productivitatii, a profitului maxim (tendinta
e de a produce in Sud si Est unde mana de lucru e mai ieftina si a vinde in Nordul
dezvoltat unde pretul de vanzare e maxim). Apar astfel imperii economice de tip nou
in finante, comert, informatica, media care-si muta locurile de productie, isi
deplaseaza electronic capitalurile de la un capat la altul al planetei, ascultand
exclusiv de legea profitului. In noua lume globalizata, economicul si tehnologicul se
impun autoritar in fata tuturor celorlalte domenii: politic, social, cultural, religios,
toate in declin.

Aceasta intreita revolutie - tehnologica, economica si social-politica - modifica cele

doua paradigme de gandire pe care se baza edificiul socio-politic al societatilor
democratice moderne: mecanismul de orologiu al societatii in fiecare piesa e
necesara si utila, si, respectiv, progresul in educatie si egalitate pentru a reduce
ignoranta, violenta si inegalitatile (cf. I. Ramonet, 1997, I998). Astazi locul progresului
e luat de comunicare si mediatizare, mai exact de tiran unei "comunicari" absolute
care invadeaza toate aspectele vietii sociale, devenind "marea superstitie a epocii
noastre" (I. Ramonet), iar locul mecanismului social e luat de piata care invadeaza si
converteste, la randul ei, toate domeniile vietii sociale (inclusiv cultura, sportul,
religia, moartea, iubirea) transformandu-le in marfa si supunandu-le legii cererii si
ofertei. Modelul central al lumii devine cel al pietelor financiare informatizate (calculul
probabilitatilor, teoria jocurilor, teoria haosului, vagului). Acestea dezvolta in principal
doar activitatile financiare, comerciale, mediatice, culturale care au patru atribute
principale: sunt planetare, permanente, imediate si imateriale/imaginare. Aceasta
tetrada ce constituie elementul ofensiv al mondializarii reprezinta cele patru atribute
ale noii divinitati si religii (I. Ramonet, 1997, 1998) aflate in centrul pietei totale.
Apare un nou tip de totalitarism de natura economica al noilor regimuri "globalitare",
in care piata guverneaza iar statele doar administreaza, nu mai controleaza,
schimburile, fluxurile de bani, informatii si marfuri, nu mai au puterea de a se opune
pietelor si bancilor. O bogatie fabuloasa actioneaza liber in ciber-spatiul geofinantei,
fara contract social, fara control, sanctiuni, legi, afara de profit. Decizii capitale
privind investitiile, locurile de munca, cultura, educatie, protectia mediului etc. sunt
astfel transferate din sfera publica in sfera privata a intreprinderilor globalitare. Se
produce o mutatie clara a puterii spre economie, finanta, tehnologie si medii (A.
Toffler, 1995). Lozinca globalizarii ar putea fi "Toata puterea pietelor!".

Expresia ideologica cu pretentii universaliste a intereselor capitalismului financiaro-

informatizat globalizat este doctrina unica a ultraliberalismului economic, singura
autorizata dupa prabusirea comunismului. Veritabil dogmatism modern, acesta
reprezinta de fapt o "deriva totalitara" (M. Schooyans, 1991) a liberalismului clasic
fuzionat cu elemente de marxism si colectivism, urmarind realizarea unei economii a
eficientei pure, pragmatice, eliberate de orice considerente umane, sociale sau
culturale (marginalizate si stigmatizate ca producatoare de regres si ineficienta)
pentru a impune un model nou de societate si de om, bazate integral pe economism,
pe totalitarismul pietei si dictatul mediilor. Concurenta si competitivitatea, adaptarea
sau disparitia sunt principiile fundamentale care transfera in economie si social
conceptele darwinismului biologic. La ele se adauga liberul schimb comercial si
financiar absolut, relaxarea legislatiei, liberalizarea si privatizarea totala, moneda
forte, controlul discretionar a organizatiilor supranationale. Sub pretextul realizarii
civilizatiei post-industriaie informatizate se abandoneaza principii esentiale ale
democratiei si contractului social impus capitalismului in Europa de gandirea si
miscarile sociale sub forma de garantii socio-economice (pensii, asigurari,
indemnizatii de somaj).

Gravitatea derivei totalitare a ultraeconomismului liberal, care e ideologia dogmatica

a globalizarii si care pune serios in primejdie societatea denunta ingrijorat din
mijlocul sistemului un lider al geofinantei actuale: ( G. Soros, 1998, 1999), sta in
faptul ca preconizeaza triumful eficientei economice cu pretul distrugerii coeziunii
sociale, a destramarii statelor si natiunilor, si a dizolvarii si fragmentarii culturii.
Succesele macroeconomice accentueaza inegalitatile si haosul social (paradoxul
tarilor care se imbogatesc in timp ce cetatenii lor saracesc), distrug fragilul echilibru
ecologic al planetei si biosistemele ei regionale, iar in plan etic si cultural conduc la
funestul "amurg al datoriei" (1993, 1996), la diluarea vietii in marea surogatelor de
libertate oferite de consum si de medii; netraita sau prost traita in afara culturii
adevarate, viata irupe in formele aberante ale barbariei (M. Henry, 1987). Disperati
de socul ultraliberalismului si traumatizati de ritmul inovatiilor tehnologice,
marginalizati oamenii care refuza sa le accepte aleg calea violenta a radicalismului
revolutionar, a revoltelor nationaliste sau a miscarilor religioase fundamentaliste. Sau
se complac apatici si cinici in hipnoza perversa a mediilor electronice ca scena
virtuala a spectacolului total (G. Debord, 1992, 1998).

Cucerita de piata, dopata de televiziune, sport sau internet, lumea globalizata

traieste in acelasi timp, pe fondul unei crize generale a sensurilor vietii, un dezastru
educational si cultural global, simptom ingrijorator, dar sigur, al barbarizarii societatii
viitorului. Cultura traditionala (antropologica) a societatilor dispare sau se preface in
spectacol si marfa, cultura umanista e eliminata tot mai mult de tehno-stiinta
invadatoare si transformata intr-o pseudo-stiinta; in locul unei transmiteri formative,
cultura stiintifica se ultraspecializeaza, si toate fac locul mediocritatii absolute a
culturii de masa si de consum vehiculate de mediile electronice contemporane, cele
mai profitabile industrii ale economiei globale. "Globalizarea" risca astfel sa devina
agentul "sfarsitului istoriei" si bascularea civilizatiei umane prin crearea "ultimului
om" (Kojeve, 1947 / Fukuyama, 1992): "omul mondial", homo economicus pur - omul
atomizat care traieste numai pentru productie si consum - golit de cultura, politica,
sens, constiinta, religie si orice transcendenta. Produs al unei veritabile inginerii
sociale si ideologice, el este rezultatul final al mondializarii economiei, destructurarii
politicului si distrugerii generalizate a culturilor atat traditionale, cat si moderne, de
tavalugul comunicatilor, speculatiilor financiare si al tehnologiilor digitale (I.
Ramonet, 1997, 1998).

Ideologiile omului recent

Distinct de realitatea pozitiva a globalizarii si a posibilitatii fara precedent a

contactelor dintre indivizii si culturi in cadrul unei civilizatii si umanitati planeare
trans- (nu multi-) culturale ca unitate in diversitate bazate pe dialog si schimburi
reciproce, globalismul - ideologie a globalizarii - este o primejdioasa utopie post-
moderna (sau, mai exact, a modernitatii tarzii, cf. CI. Karnoouh, 1993) vizand crearea
unui "om nou" si a unei "noi ordini mondiale" in cadrul unei civilizatii unice si
omogene, perfect integrate economic. Rezultatul final este anihilarea diversitatii
personale a indivizilor, nivelarea culturilor traditionale si a celei umaniste si
producerea unui "om recent", postmodern, in acelasi timp golit de orice
transcendenta ("Cer", valori etc.) si dezradacinat din identitatea sa naturala, culturala
("Pamant"), nivelat si aservit conformist tehno-stiintei si economiei pietei libere
globalizate. Instrumentul economic al globalizarii este piata totala, iar cel ideologic
cuprinde deconstructivismul,"corectitudinea politica", feminismul si
multiculturalismul, paradigme care valideza dislocarea deconstructivista a indivizilor
si a comunitatilor intr-o serie de grupuri minoritare agresive, inspirate de ideologia de
extrema stanga. Asistam la simbioza monstruoasa intre o politica economica
ultraliberala si o ideologie neo-colectivista, care urmaresc sa dizolve indivizii si
comunitatile naturale si statale in "minoritati elective" si revendicative (O. Hurduzeu,
1998, 1999; E. Behr 1999; H.R. Patapievici, 2000, 2002). Capitalismul financiar global
de azi nu mai are nevoie de individualismul omului modern clasic, nici de serviciile
statului national modern, centralizat si unitar, iar, pentru a-si realiza expansiunea
economica mondiala, preia in serviciul "liberalismului" postmodern o parte din
ideologia si practicile comunismului in serviciul grupurilor minoritare multiculturale
pentru a teroriza, victimiza si diaboliza in acelasi timp atat majoritatile naturale, cat
si indivizii. Fapt elocvent, globalizarea nu este administrata de un stat universal, o
confederatie planetara, si nu duce la o societate cosmopolita omogena facuta din
indivizi rationali si liberi, ci la fragmentarea socialului intr-o puzderie de
particularisme de grup care-si gasesc identitatea si solidaritatea in organizatii private
si sunt gestionate economic de organizatii supranationale. Omul "traditional" al
Evului Mediu, organizat corporatist pe baza principiului ierarhiei impus de legea
divina si naturala, a fost urmat de omul "modern" organizat democratic pe baza
omogenitatii impuse prin legea sociala de statele nationale; omul "recent" globalizat
(post-modern) este organizat minoritar pe baza segregarii voluntare impuse statelor
de grupuri prin strategii de presiuni pentru obtinerea de privilegii si de statut de
minoritate "recepta" (cf. H.-R. Patapievici, 2000 a, 2002). Cert este ca asistam, pe de
o parte, la decesul identitatii religios-culturale si a figurii sociale ierarhice a omului
traditional, iar, pe de alta parte, la subversiunea identitatii national-politice si a figurii
democratice a omului modern.

Provocarea globalizarii - mutatia umanului

Radacinile proceselor care au condus la formarea noii identitati a "omului recent"

economic si minoritar al globalizarii sunt mai profunde. In joc este un conflict
ontologic intre realitatea naturala a lumii "create" si a omului (re)"nascut" din
Dumnezeu, al crestinismului si al metafizicilor religioase si a revelatiei iudeo-crestine,
pe de o parte, si, pe de alta parte, realitatea tehnica "produsa artificial de un om el
insusi "facut" in retortele ingineriilor sociale, politice, economice iar, mai nou si mai
grav, genetice. In esenta, este vorba de metamorfo- zele procesului de secularizare
desfasurat incepand cu secolul XIV (cf. J. Milbank, 1990), globalizarea reprezentand
faza lui ultima, rezultatul final al logicii prin care in zorii modernitatii s-a produs, o
data cu nominalismul, rasturnarea platonismului, respectiv transferul atributelor tari
si esentiale de la fiinta la devenire, de la eternitate la timp, de la teologie la tehnica,
si stiinta ("in care s-a refugiat infinitul", C. Noica) de la Dumnezeu la lume, de la
"nascut" la "facut". Problema modernitatii sta in discreditarea eternitatii si
temporalizarea radicala a existentei, mai exact in investirea timpului cu atributele tari
ale fiintei, ceea ce face ca omul sa devina prin obsesia "noutatii" captivul fluxului
temporalitatii - in cele din urma al neantului si al mortii - obligat sa construiasca in
permanenta totul, inclusiv propria sa natura (H.R. Patapievici, 2000 b, 2002). Acest
proces de secularizare - in dublul sens al lui "saeculum" de lume si de veac/timp,
deci de mundanizare si temporalizare a existentei - s-a desfasurat in etape. Plecand
de la secularizarea stiintifica a Cerului si Pamantului din Crezul niceo-
constantinopolitan in orizontul spatial infinit si exterior al unor obiecte fizice, teologiei
crestine devenite deja metafizica in scolastica nominalista tarzie i-a luat locul intr-o
prima faza teologia politica a modernitatii incipiente, pentru ca intr-o ultima faza, cea
a modernitatii tarzii (post-modernitatii) actuale, teologia politica sa fie inlocuita cu
idolatria economicului si teologiile "diferentei culturale".

Revelatiei si Bisericii i-au succedat intr-o prima etapa a secularizarii ratiunea si statul
national, inlocuite, la randul lor, in etapa actuala a secularizarii totale de tehnica
digitala si piata totala. Lupta ratiunii si a statului modern impotriva teologiei, traditiei,
religiei si Bisericii s-a transformat azi in lupta economiei si tehnicii atat impotriva
statului, cat si a Bisericii/religiilor/traditiilor, pregatind triumful omului "recent" atat
asupra credinciosului pios, cat si a cetateanului liber. Credinciosului medieval i-a luat
locul cetateanul, pentru ca astazi acesta din urma sa se dizolve in omul "minoritar"
recent, lipsit de orice "pamant si cer" (Heidegger) si de medierea lor liturgica (J.-Y.
Lacoste), de orice transcendenta si inradacinare, redus la fluxul temporal al
productiei si consumului, in care fiinta este confiscata nihilist de posesiune, ca esenta
a puterii (cf. I.P. Culianu, 1981). Nihilismul a devenit - cum sesizase deja M. Heidegger
si, pe urmele lui, alti ganditori lucizi - atat in versiunea sa politica, cat si economic-
tehnica actuala, destinul civilizatiei occidentale devenite prin globalizare un regn
planetar, un fatum implacabil al civilizatiei actuale, o stare permanenta. Redus la
imediat si la necesitate, omul recent globalizat e singur, fara aparare atat impotriva
manipularilor tehno-economice, cat si a fortelor oarbe ale instinctelor si agresivitatii,
ale concupiscentei si violentei. Destin istoric al modernitatii tarzii, piata si mediile
confisca total munca si timpul oamenilor - care de dragul lui a consuma, a vedea, a
se distra, uita sa conjuge verbele esentiale: a fi, a locui, a gandi, a se ingriji, a se ruga
-, subordonand prin tehno-stiinta si spectacolul mediatic politica, cultura, arta etc.
triadei perverse Productie, Profit, Consum/Spectacol/Comunicare. Mutatia este insa
mult mai profunda si se petrece in plan ontologic prin reducerea nihilista a fiintelor la
obiecte si marfa si a fiintei (etre) insesi la bunastare (bien-etre) sau la simpla valoare
de schimb (G. Vattimo). Faimoasa "tranzitie" de la comunism la capitalism ascunde in
ea "teoria" (spectacolul) "unei catastrofe" (M. Henry, 1990): intrarea intregii lumi
globalizate in "sfarsitul istoriei" si decesul "omului integral", religios, ganditor,
cultural, aservit derizoriului consumului si divertismentului egoist si amnezic si
realizarii virtualitatilor tehno-stiintei planetare (CI. Karnoouh, 1993, 2000).

Mai degraba decat in "sfarsitul istoriei", civilizatia informationala ne conduce, se pare,

accelerat spre un "viitor postuman". Interventia virtualului mediatic ne conduce
dincolo de real, acumularea informatiei si exasperarea comunicarii determinand
prabusirea sensurilor. Asistam, asa cum arata J. Baudrillard (2000), nu la sfarsitul
istoriei, ci la "imposibilitatea de a-i pune punct"; nemai-putand sa ia sfarsit, lucrurile
si evenimentele "cad in interminabil", devin ex-treme (ex-terminis), se situeaza
dincolo de sfarsitul, de colapsul lor. "Dincolo de sfarsit se intinde realitatea virtuala,
orizontul unei realitati programate in care functiile noastre: memorie, afecte,
inteligenta, sexualitate, munca, devin treptat inutile." Virtualul absoarbe realul si
umanul, pe care le produce fara ele, anuleaza spatiul si timpul prin instantaneitatea
informatiei si a mediilor electronice. Virtualitatea hiperspatiului mediatic desfiinteaza
pretutindeni miscarea reala a istoriei proiectandu-ne in trans-istoric, in trans-politic,
trans-economic.

"Sub pretextul unei tehnologii din ce in ce mai sofisticate, perseveram in

deconstructia interminabila a unei lumi, a unei istorii care nu-si mai poate secreta
propriul sfarsit, la capatul careia ea insasi ar putea sa se desfiinteze. Totul se poate
deci prelungi la infinit. Nu mai dispunem de mijloacele necesare pentru a opri
procesele. Ele se desfasoara de atunci incoace fara participarea noastra, intr-un fel
de dincolo de realitate, fara evenimente veritabile sau peripetii reale, ci intr-o
interminabila reciclare. Pierzand istoria, am pierdut si sfarsitul istoriei. Or, sfarsitul
reprezinta ce e mai de pret, el si numai el sta semn ca ceva s-a intamplat cu
adevarat. Pe cand noi, hiperinformati, inconjurati din toate partile de mass-media, nu
mai stim nici macar daca ceva se intampla sau nu" (Baudrillard, 2000, p. 284).

Pierzand viitorul prin ratarea eshatologiei, umanitatea se fixeaza obsesional pe

trecut, mai exact pe simularea si reinventarea originilor si trecutului (gen Jurassic
Park). "Marea descoperire a acestui sfarsit de mileniu este tocmai aceasta
(retro)curbura a spatiului istoric, dupa modelul curburii spatiului fizic si cosmologic",
ceea ce ne face sa fim actualmente ca specie "incoltiti intre fosilele si clonele
noastre" (ibid, p. 282, 283). Iar un F. Fukuyama care in 1989-1992-anunta "sfarsitul
istoriei" si aparitia "ultimului om" generat de democratii liberale si economia de piata
in sfarsit triumfatoare, in 2002 anticipeaza impacientat, ca pe un risc real, "viitorul
nostru postuman", mai exact reinceputul istoriei si al aparitiei unui nou om si a unei
istorii postumane prin redesenarea posibila a parametrilor naturii umane cu ajutorul
manipularilor biotehnologice, si cere adoptarea urgenta a unor reglementari care sa
controleze si discrimineze avansul tehnologiilor actuale.

Descompunerea religiosului in lumea globalizata

Destinul traditiilor si al religiilor in lumea globalizata este simptomatic. Traditiile

populare au devenit fie tema de speculatii eseiste etnocentriste, fie folclor, fie obiect
al stiintei etnografice, fie marfa si spectacol, degradandu-se sub forma de obiecte
artizanale, turism folcloric sau spectacole folclorice destinate consumului privat sau
unei comunitati care vede in ele un garant al consensului ei etno-istoric (Cl.
Karnoouh, 1990, 1994). Religiile, la randul lor, fie repliaza colectivist, identitar si
antimodern in miscari extreme de tip integrist sau fundamentalist, cu caracter
radical, exclusivist si polemic, fie se dizolva intr-o religiozitate individuala difuza,
eclectica, relativista, anonima si sincretista, dezangajata eclezial si politic. Asistam
astfel actualmente la o dubla descompunere si reductie - si implicit secularizare - a
religiosului: politic-nationalista sau psihologic-individualista, cu alte cuvinte la o
dizolvare a lui in sentimente fie colective, instrumentate politic si economic, fie
private si centrate pietist si egocentric pe fericirea individuala. Sociologii identifica
fenomene generale de declin ale religiilor instituite si de proliferarea religiozitatilor
paralele sub forma unei nebuloase mistico-ezoterice, a unei spiritualitati improvizate
magico-ezoterice, terapeutice sau parastiintifice, pur umaniste; desprinse de orice
institutii si traditii religioase, ele reprezinta nu atat o recompunere cat o
descompunere si secularizare individualista a oricarui sacru si religiozitati (cf. H. Tincq
si F. Champion in J. Delumeau [ed.], 1993). Sub efectul globalizarii, societatile
occidentale traverseaza actualmente o mutatie nihilista a religiosului caracterizata
prin aparitia "religiilor fara Dumnezeu" (cf. Esprit, nr. 233, 1997). Analistii subliniaza
declinul si reculul simultan in Occident atat al crestinismului, cat si al marxismului,
generate in fond de o slabire generala a traditiei iudeo-crestine fie in expresia ei
religioasa (Biserica), fie in forma ei ideologic-secularizata (politicul democratic
modern). Crestinism si secularism, credinta si ratiune, teologie si politica, Biserica si
stat decad impreuna o data cu pierderea sperantei si perceptiei unui timp liniar
orientat evolutiv si eshatologic In favoarea unei religiozitati si intelepciuni
atemporale, apolitice, cosmopolite si privatizate (de tipul epicureismului,
scepticismului si stoicismului din imperiile elenistice si cel roman tarziu, sau a
budismului si taoismului) (cf. A- Comte-Sponville / L. Ferry, 1998; L. Ferry, 1996).
Acestea nu mai sunt tentate comunitar pe axa verticala transcendent-imanent sau
temporala trecut-viitor, ci individualist si strict imanent pe axa orizontala sens-
nonsens, viata-moarte, sanatate-boala, eu-noneu, imaginar-real etc, noile teorii si
practici religioase marcand de fapt decesul comun al istoriei, crestinismului, filozofiei
si politicii.

Procese similare au loc inclusiv in interiorul crestinismului care se descompune in

fragmente de cultura recompuse apoi dupa legile unei improvizatii si eclectism privat
("le christianisme eclatee"; M. de Certeau, 1974). In ciuda eforturilor misionare ale
institutiilor ecleziale, tendinta generala este spre un crestinism tot mai dereglat,
difuz, implicit si improvizat. Analizele sociologice sunt fara echivoc: desi 70 % din
francezi continua sa se declare catolici, si doar 12 % atei, numarul crestinilor
practicanti nu se ridica decat la 7-8 % (tinerii practicanti fiind abia 2 %). Atat
credinciosii practicanti, cat si necredinciosi; reprezinta minoritati, majoritarii fiind
adeptii unui crestinism difuz fuzionat cu credinte paralele, fluctuante si nesigure.
Declaratia de apartenenta confesionala si chiar practica riturilor de trecere (botez,
cununie, inmormantare) este doar partial motivata religios, tinand mai degraba de
statutul de repere simbolice si istorice in constituirea unor identitati individuale si
colective. La acest nivel de apartenenta religioasa la Biserica, unitatea exterioara a
riturilor este perfect compatibila cu o diversitate deconcertanta de credinte, practici
si valori paralele de cele mai diferite extractii (reincarnare, astrologie, ezoterism,
parapsihologie), privitoare la Dumnezeu, la suflet, la viata dupa moarte etc; evident,
acestea au foarte putine lucruri in comun cu ortodoxia normativa. De exemplu,
"Dumnezeu" nu mai inseamna neaparat Sfanta Treime, ci la fel de bine o "energie"
cosmica, Hristos nu mai e neaparat Fiul lui Dumnezeu intrupat si inviat, ci un "initiat",
un "iluminat" etc. Imaginarul celor ce se declara crestini in lumea globalizata este cel
mai adeseori un "imaginar dezmembrat", compus din elemente crestine, cosmice,
elemente tinand de un eu sublimat si de valori ipostaziate (iubire, nonviolenta,
libertate etc), combinatiile fiind reglate de o logica pragmatica si afectiva, si tintind
nu atat lumea de dincolo, ci de dezvoltarea si bunastarea personala, optimizarea si
fericirea personala aici, pe pamant (F. Champion, in J. Delumeau [ed.], 1993).

Figurile sociale ale crestinismului

Avataruri ultime ale secularizarii, globalismul ca ideologie a tehnofinantei si

globalitatea ca etapa actuala a civilizatiei umane repun in discutie relatia de principiu
dintre crestinism si modernitate si impun regandirea radicala si fundamentala a
sensului prezentei crestinismului in lume, a localizarii parametrilor marturiei si
actiunii crestine actuale, precum si a figurii sociologice adecvate a Bisericii in noua
realitate a umanitatii globale si globalizate, in decorul dominat de insignifianta,
derizoriu si cinism al spatiului public postmodern.

In principiu, crestinismul a evoluat in trei tipuri de contexte sociale distincte,

adoptand figuri sociale adecvate acestora. Decisiva este surprinderea naturii istorice,
deci relative, conditionata si temporal a acestor figuri sociale, care trebuie riguros
distincte de nucleul esential, dogmatic, liturgic, sacramental, moral si spiritual al
crestinismului ca revelatie, comunicare si insusire de catre credinciosi in Biserica a
Vietii lui Dumnezeu Treime manifestata in Iisus Hristos. Biserica, in calitate de Trup
tainic al lui Hristos in care se realizeaza comuniunea credinciosilor cu Sfanta Treime si
intreolalta, a dat incepand cu Apostolii si va da marturie vie pana la sfarsitul
veacurilor despre faptul ca "Viata S-a aratat si am vazut-o si dam marturie si vestim
viata de veci care era la Tatal si s-a aratat noua... si comuniunea noastra este cu Tatal
si cu Fiul Sau, Iisus Hristos ( I Ioan 1, 3). Prin aceasta comuniune de viata cu
Dumnezeu si intreolalta in Biserica, crestinii cunosc si dau marturie lumii intregi ca
"Dumnezeu este lumina" (1 Ioan 1, 5) si "este iubire" (1 Ioan 4, 8. 16). Marturia data
Vietii de Biserica prin credinta, slujire si iubire s-a intrupat insa in contexte diferite:
1) intr-un context de minoritate marginalizata si persecutata in Imperiul roman
pagan; 2) intr-un context de majoritate triumfatoare si luptatoare in Imperiul roman
crestin medieval (si in statele nationale moderne care l-au secularizat), " care s-a
promovat idealul asa-numitei "crestinatati" constantiniene ca simbioza totala
(sociala, politica, culturala) intre Biserica crestina si societate; 3) in fine, incepand cu
modernitatea, intr-un context post-constantinian actual, marcat de o secularizare
cand agresiva, cand toleranta si ale carei faze esentiale le-am indicat mai sus.
Distincta de ideologia fatis antireligioasa reprezentata de secularism si laicism,
secularizarea a reprezentat un proces legitim de emancipare si autonomizare a
domeniilor si segmentelor societatii si culturii, nu neaparat sau in mod obligatoriu
insotit de abandonarea religiei de catre indivizi. Acest proces a fost determinat de
criterii de functionare pur imanente reclamate de caracterul tot mai complex al vietii
sociale, care a impus inevitabil separatia si specializarea domeniilor existentei sociale
si culturale. Concret insa, eliberarea stiintei, politicului, culturii etc. de sub tutela
Bisericii medievale s-a realizat in acelasi timp ca o ruptura de dubla figura teocratica
(imperiala in Rasaritul ortodox si papala in Occidentul catolic) a crestinatatii
medievale dominata de o cultura a Unului inchis si imobil in favoarea unui regim
democratic bazat pe separatia domeniilor si a competentelor intr-o cultura
diversificata si deschisa a Fiintei si miscarii (G. Lafont, 1995). In epoca moderna
Biserica a devenit "volens nolens" o institutie specializata, deposedata de puteri
publice, separata prin forta legii de politic si de stat (ba chiar si de societate in
regimurile de tip revolutionar), limitata la gestionarea mantuirii indivizilor si obligata
sa-si exercite influenta pe cale exclusiv traditionala sau morala si prin lobby-uri
private. Impuse adeseori dramatic si acceptate dureros, aceste restrictii au meritul
considerabil de a elibera crestinismul de tentatia puterii si inflatia institutionalului si
de a-l obliga sa se concentreze pe esential si de a recurge la fortele sale spirituale
interioare, iar nu la sustineri ambigue din partea actorilor statului sau la Politici
soldate de cele mai multe ori cu o aservire umilitoare si o confiscare administrativa.
Intr-un context radical secular, cum este cel postmodern actual, Biserica si
crestinismul au sansa si obligatia de a-si reasuma conditia de minoritate si diaspora
activa spiritual, moral, social si cultural intr-un mediu religios si ideologic pluralist, in
spiritul crestinismului marturisitorilor si apologetilor epocii pre-constantiniene
(remarcabil descris de Epistola catre Diognet V-VI). Nerepliindu-se si izolandu-se
sectar si apocaliptic de lume, ei sunt chemati sa devina sufletul corpului lumii, sa
insufleteasca trupul umanitatii cu viata lui Dumnezeu. Ei au obligatia sa participe
critic la viata lumii, nu numai denuntand profetic derivele ei ci, mai cu seama,
realizand in propria ei figura sociala si enuntand rational si constructiv posibilitatile
concrete de realizare personala si comunitara a mutatiei autentice a umanului in
comuniune cu Dumnezeu.

Globalizare si Ortodoxie

Cazul Bisericii Ortodoxe prezinta cateva caracteristici speciale care trebui evidentiate
si retinute in acest context. Prin forta imprejurarilor istorice, traditia ei a asumat
figura imperial-ierarhica bizantina pe care a grefat-o ulterior pe un fond rural, arhaic,
generand un crestinism "cosmic" si o Ortodoxie populara. In cazul poporului roman,
aceasta a fuzionat cu asa-numita "lege romaneasca" functionand vreme de secole
atat ca identitate religioasa, cat si nationala a romanilor, atat in cursul primului
mileniu crestin - epoca crestinismului universal -, cat si in cel de-al doilea mileniu -
epoca crestinismului scindat si dezbinat confesional. Pe structura ierarhic-rurala,
traditionala si holista a crestinismului ortodox romanesc s-a grefat incepand cu
secolul XIX o civilizatie moderna democratic-urbana, bazata pe principiul separatiei si
specializarilor domeniilor si functiilor sociale si care si-a propus sa transforme prin
reforme "satul" traditional romanesc intr-un "stat" modern democratic. Cu metode
totalitare si violente, comunismul si-a propus si a si realizat o modernizare si
urbanizare fortata a societatii romanesti, cu pretul sacrificarii religiei, traditiei si a
indivizilor si elitelor, destructurand-o si reducand-o la rangul unei populatii terorizate
si impinse la limita supravietuirii. Dupa decembrie '89, aceasta populatie (care n-a
ajuns sa asimileze modernitatea decat in forma ei degradata, comunista, nu liberala
clasica) si Biserica ei majoritara, cel putin statistic, au fost aruncate de fapt in
valtoarea lumii postmoderne intrate in proces accelerat de globalizare, cu toate
implicatiile lui economice, sociale, culturale si spirituale care se fac deja aievea
simtite. Atat credinta, cat si cetatenia lor risca sa fie vidate treptat de orice continut
si transformate in simboluri lipsite de consistenta reala daca nu vor sti sa asume
rapid o etica a muncii si raspunderii individuale si comunitare, care sa le permita sa
beneficieze real de pe urmele avantajelor participarii la civilizatia globala, la
schimburile ei economice si culturale, evitand riscurile replierilor apatice, dar si ale
seductiilor nihiliste ale globalismului (cf. excelenta diagnoza a lui D. Daianu, 2000).

In fata unei post-modernitati hipertehnicizate, funciar lipsite de orice transcendenta

si inradacinare, Biserica Ortodoxa se prezinta insa - trebuie recunoscut acest fapt - cu
o figura sociala si intelectuala mostenita din trecut si inadaptata la dimensiunile si
gravitatile considerabile ale provocarilor actuale: o figura izolata de destinul social si
cultural al omului modern, bantuita de fantasmele trecutului, de nostalgii paseiste,
bizantino-rurale si reverii sentimentale lipsite de o reflectie autentica si un veritabil
suflul social si intelectual inspira-tional. Riscul este acela de a juxtapune pur si simplu
nihilismului unei tehnocratii tot mai dominatoare in spatiul public si social un
misticism magic si un pietism privat, axat pe utopiile evazioniste ale interioritatii si
salvarii macar a sufletului intr-o lume tot mai anarhica, a carei corporalitate va deveni
tot mai aplatizata de ravagiile globalismului. Or, teoretic vorbind, singura sansa de a
rezista eficient colapsului ontologic nihilist al "ultimului om" - contaminat fiziologic,
barbarizat afectiv, falsificat intelectual de jocuri secunde si confiscat de hipnoza
mediilor, precum si mutatiilor sociale ale globalizarii - este acela de a explicita si
articula reciproc benefic ontologia divino-umana, transcendent-imanenta si
personalist-comunitara implicita in figura ideala a credintei Bisericii crestine cu figura
sociologica si institutiile modernitatii clasice: stiinta, capitalism, democratie liberala
(cf. G. Lafont, 1995; H.-R. Patapievici, 2000). In loc de a opune anistoric sufletului rupt
de cer si dezradacinat de pamant al omului nostistoric al modernitatii tarzii un corp
traditional ierarhico-rural, trebuie oferit sufletului crestin un corp social si o figura
ecleziala de tip modern. Recursurile magice la traditie si la o figura sociologica
revoluta, oricat de venerabila si respectabila, nu pot fi opuse eficient nihilismului si
barbariei. Falsificarea metafizica traditionalista, fariseica sau zelotista, a Traditiei (=
Viata) e la fel de pagubitoare ca si respingerea ei prometeica sau proteica. Logicii
institutiei care se autopromoveaza exclusivist si identitar ii trebuie preferata dinamica
relationala a Revelatiei. Tragand toate consecintele practice ce decurg din natura de
kenoza a Economiei intruparii si din natura relationala de comuniune a Treimii care e
Dumnezeul Cel Viu, Biserica si Traditia in crestinism nu au voie sa se propovaduiasca
pe ele insele, ci pe Hristos Cel Viu, Viata si Lumina, nu doar al Bisericii (numai
Ortodoxe), ci al intregii lumi. Biserica exista si crestinii sunt chemati de Dumnezeu
pentru a fi sufletul, lumina si sarea pamantului si a lumii. Biserica si crestinii au in
acest sens cateva datorii nerealizate (cf. O. Clement, 1997). Acestea sunt de fapt
imperativele celui de-al treilea mileniu crestin, pentru ca el sa nu fie colapsul nihilist
al "ultimului om", ci mileniul unei catolicitati si ecumenicitati panumane autentice -
alternativa la globalizarea nihilista -: 1) asimilarea si depasirea din interior sau
transfigurarea modernitatii; 2) asumarea teologica si spirituala a unitatii planetei si a
umanitatii; si 3) elaborarea unui nou stil de viata spirituala si umana in lume care sa
scoata in evidenta Ortodoxia resurectionala ca "fire adevarata a omului" (Rafail
Noica).

O noua figura "ad extra" a prezentei ortodoxe intr-o lume globalizata nu se poate
realiza insa practic decat cu un efort de a imagina o alta figura sociala, de comuniune
autentica, a Bisericii "ad intra" din perspectiva Revelatiei Vietii gandind (cf. A.
Besancon 1996, 2001) din nou in acelasi timp din perspectiva ei umanitatea si lumea
in intregul lor in perspectiva dialogica a consubstantialitatii lor originare si
eshatologice. Dincolo de orice tentatii jubiliare sau crispari apocaliptice, mileniul trei
se deschide pentru crestinism in general si Ortodoxie in special cu o provocare
dramatica si o agenda coplesitoare.

Ioan Ica jr