Tinerii zilelor noastre

Cand careva dintre noi se afla in fata tinerilor, afiseaza o mina scandalizata, lucru
care, neindois, ii indeparteaza. Totusi, si atitudinea celor care, vrand se fie
asemanatori tinerilor, sunt doar toleranti cu acestia, spre a le castiga simpatia,
asadar, si aceasta atitudine, socotim noi, nu este tocmai cea mai potrivita.

Noi credem ca prin respect, cunoastere, responsabilitate si constiinciozitate, fiecare

dintre noi este chemat a aborda problemele cu care se confrunta tineretul. Sunt bine
cunoscute pricinile pentru care parintii si, in general, cei mari, se plang de fiii lor si de
tineri. Poate obida lor este indreptatita.. Dar poate fi si exagerata.. Toti isi vadesc
interesul pentru ziua de maine, pentru viitorul, continuitatea si nadejdea noastra.
Poate si pentru extinderea "ego-ului" nostru.

Tinerii, prin micile sau marile lor "razvratiri", incearca sa creeze ceva propriu, ceva cu
totul nou si independent. Ei socotesc ca desprinderea de prezentul unanim acceptat
de societate este un principiu fundamental. Sunt obsedati de originalitate, de
modernism, de schimbare si, mai cu seama, de recunoastere. Desigur, intr-o oarecare
masura, acest lucru este firesc si se explica lesne din punct de vedere psihologic.
Insa legarea vatamatoare de persoane inflexibile, care nu le ingaduie nici o initiativa,
nu garanteaza o dezvoltare fireasca.

Integrarea intr-o societate extrem de pretentioasa, labirintica, va mentine

individualitatea persoanei numai daca sunt respectate sfintele institutii ale familiei si
ale invatamantului. Precumpanitor este rolul Bisericii, insa el nu este unul care sa
actioneze in chip silnic. Grupurile sociale contribuie, neindoios, la formarea
personalitatii oamenilor. Permanenta sete a tinerilor, dorinta lor de a fi iubiti, din
pacate ii duce adeseori in locuri cu totul "secetoase". Intregul sistem politic,
economic si social nu face decat sa cufunde in anxietate si sa chinuie tanara
generatie.

Dincolo de caracterul general al acestor observatii, ma gandesc foarte mult la lupta

pe care o dau tinerii pentru a patrunde in lumea maturita-s tii, a spatiului decizional,
a hotararii aducatoare de succes, a capacitatii de raspuns si de valorizare. Tranzitia
spre varsta maturitatii nu coincide insa intotdeauna cu atingerea unei adevarate
maturitati spirituale. De aceea, la Muntele Athos, adesea se spune: "Inca si dupa
multi ani, tot incepator poate sa fie!". Pentru multi tineri aceasta tranzitie nu este
decat o indelungata si dureroasa aventura.

O lipsa de maturitate si de pregatire, inca din sanul familiei, ii duce pe tineri in lumea
"bulevardului", pe care multi cauta sa o cucereasca, insa nu pentru a oferi ceva, ci
pentru a dobandi ceva pentru sine. Urmarea aparitiei societatilor create prin
construirea metropolelor este "apasarea" individului care este "nivelat", adus la un
numitor comun cu toti ceilalti. Astfel, este practic ucisa orice luminoasa inspiratie, iar
cugetarea, meditatia, ajung a fi singuratate. In acelasi timp, intalnirea cu alti semeni
decade, transformandu-se intr-o solutie facila, fara nici o noima duhovniceasca.

Integrarea in grupuri de tineri de o calitate indoielnica, constituie o inconstienta

optiune fata de sistemul social. Astfel, tinerii cred ca dobandesc titluri si
recunoastere, desi ajung sa nu inteleaga faptul ca au cazut in cea mai cumplita
dependenta. Astfel este folosita si exploatata o cumplita stare sufleteasca, ce
dureaza tot mai mult, ce "se cloceste", ducand cel mai adesea la indoieli si
nesiguranta.
Optiunea pentru dreapta lucrare si pentru dreapta cugetare presupune, desigur, un
pret demn de luat in consideratie. Tanarul ce doreste lumina, adevarul si viata, ce
doreste sa aiba o constiinta impacata si o viata simpla, isi va lasa cu smerenie
entuziasmul, planurile, problemele si telurile in grija Domnului, de viata si de lumina
datatorul si singurul adevarat si viu Izbavitor si Mantuitor.

Urmarea acestei vieti, in cunostinta de cauza, va contribui in mare masura la a da un

sens pretios telului vietii si va aseza in plan secund sau chiar mai indepartat
problemele prioritare pe care le socoteam de nerezolvat. In multimea anonima a
oraselor, in zarva strazilor si in insingurarea generala, tinerii credinciosi isi vor pastra
surasul rabdarii si al nadejdii. Astfel, nu va fi nevoie sa se integreze in anumite
grupuri. Familia mea, in ciuda unor eventuale probleme, scoala si parohia mea vor fi
locuri de odihna si de pace launtrica. in acest spatiu familiar, in ciuda unor
divergente, vor exista intelegere intre oameni, toleranta, impacare si rabdare. Orice
am face, niciodata nu am putea alege o maica mai buna sau un frate mai inteligent.
Acest compromis nu inseamna cedare, nici realism cinic, ci o logica ce, prin dragoste
si credinta, duce spre minune.

Asa-numitele legaturi interpersonale, intre tineri, sunt tulburate, fiindca fiecare isi
cauta propria odihna si satisfactie. Grupurile sportive, politice, ideologice sau artistice
nu sunt anulate si nici judecate. Insa prin ele insele, nu pot mantui. E ciudat faptul ca
tocmai in mijlocul tuturor acestor "jocuri" primejdioase, in viteza, alcool si multe
altele, tinerii isi cauta izbavirea. Nu ma voi lansa acum in analize amanuntite ale
acestui fenomen, caci specialistii si-au spus cuvantul, pe baza experientei si a
intelepciunii lor.

Dar sa nu ne limitam la pretexte si la fenomene. E de dorit o spontana integrare a

tinerilor in spatiul sfant al Bisericii cu bogata sa traditie. Suntem pregatiti sa ii primim
pe cei ce inseteaza? Dovedim staruitoare rabdare in abordarea tuturor
particularitatilor, deplina rezolvare a necesitatitor, credinta fierbinte si barbatia
exemplului trait?

Printr-o valoroasa contributie a Bisericii tanarul poate afla minunea in taina

personalitatii sale, descoperind astfel cine este cu adevarat. Talentele sale,
posibilitatile sale, limitele si rezistenta sa le va afla in Biserica. Astfel va ajunge la
trebuincioasa masura a cunoasterii de sine, care ii este necesara pentru drumul ce i-a
ramas de parcurs.

Tinerii dispun de o libertate nelimitata, intocmai ca si Creatorul lor. Ei au enorma

posibilitate de a spune da sau nu in fata raului. Acolo se vadeste maretia tinerilor: in
optiunea pentru virtute. Astfel ei pot deveni oameni mari, autentici, cu adevarat
liberi. Aici se ascunde si se judeca maretia omului. Primirea chemarii lui Dumnezeu a
noilor sfinti este o constienta participare la lucrarea mantuirii.

In vremurile noastre, cand psihiatria, ingineria si statistica ne ameninta si ne

controleaza, tinerii crestini sunt chemati sa respecte valoarea dumnezeiestii libertati.
Asadar, sa nu ne temem si sa nu ne ascundem, sa nu sovaim si sa nu ne abatem din
drum, ca nu cumva sa cedam "preceptelor", cu totul lipsite de libertate, ocaziilor pe
care ni le ofera castigurile trecatoare. Constiinta libera si inima ce iubeste nu intra in
calculator, iar identitatea crestina nu ingaduie integrarea noastra intr-o masa amorfa.
Virtutea este plina de imaginatie, nefiind nicicand plictisitoare si monotona.

Tinerii, avand imaginea limpede a desavarsirii libertatii in viata duhovniceasca

crestina, sunt inspirati a o urma cu credinta, a darui la randul lor, a multumi si a
aduce bucurie. Darul lor este expresia deplinatatii dragostei, a unei inimi sensibile, a
unor oameni delicati, a unor adevarati fii ai lui Dumnezeu. Este fapta de recunostinta,
jertfa de sine si de bunavoie datorie.

Tinerii ce s-au indepartat de Dumnezeu, sa nu se teama! Ca unii ce au cunoscut bine

singuratatea si negura parasirii, au insetat dupa lumina caminului parintesc. Au
pregustat din intunericul iadului si au simtit durerea nerecunostintei. Constiinta
propriei uratenii launtrice nu ii va duce insa in deznadejde, ci spre pocainta.

Implinirea maturitatii vine o data cu plinirea dragostei celei launtrice. Viata noastra
trece prin vietile tuturor celorlalti. Omul se implineste numai in masura in care ii
cuprinde in sine pe ceilalti, lasandu-se cuprins de ei, in care ii intelege, lasandu-se
inteles, adica numai prin impreuna lucrarea in dragoste si in Hristos. Relatia sa cu
ceilalti este "indicatorul" starii sale si al adevaratei lui relatii cu Dumnezeu. Epoca
noastra are mai multa nevoie ca oamenii sa fie mai strans legati intre ei. O
singuratate rece ii aduce in intristare pe crestini, facandu-i sa nu se mai poata bucura
de vechea valoare a comuniunii cu semenii lor. Indemnul meu este, pe cat putem, sa
ne indepartam de masini!

Evolutia crestinului are un anume dinamism! De la "dupa chipul", asa cum spun
Sfintii Parinti, crestinul trebuie sa ajunga la "dupa asemanarea". Acest scop poate fi
atins mai lesne prin dreapta folosire a libertatii care sta sub lumina Harului celui
dumnezeiesc. Toata viata omului este o cale binecuvantata intru dobandirea acelui
"dupa asemanarea". Primind "dupa chipul", ni s-a dat impulsul de a ne dezvolta si de
a ne implini propria indumnezeire "dupa asemanarea".

Calea este indelungata, suitoare si ne cere staruinta multa, insa bucuria pe care ne-o
dau numeroasele sale daruri primite de la Dumnezeu, ne fac sa ne reinnoim si sa ne
intarim in hotararea noastra de a ne desavarsi. Calea duhovniceste suitoare a omului,
trebuie spus, este una continua. In Ortodoxie nu exista "Nirvana" si nimic nu se afla
in nemiscare. Ci este, cum am mai spus, o cale ce duce si se continua in ceruri, prin
participarea la slava lui Dumnezeu.

Autenticitatea spiritualitatii ortodoxe ii conduce pe tinerii crestini la aprecieri si la

optiuni proprii ce ii deschid noi orizonturi, noi perspective si o viziune mai profunda
asupra vietii. Astfel, moartea nu mai apare ca inspaimantatoare, iar viata nu ii mai
sperie nici ea prin complicatiile sale. Asadar, sa cutezam a ne incerca puterile intr-o
viata traita fara teama! Sa nu ingaduim ispitei flecarelii sa ne asedieze,
individualismului sa ne "ocupe" si egoismului sa ne izoleze.

Dragostea va conlucra intru indeplinirea adevaratei noastre vocatii, daca vom cuteza
sa ne desprindem din cele ce ne inconjoara si ce nu ne ajuta deloc sa ne indreptam!
Dificultatile luptei si eventualele caderi nu vor face decat sa ne imbogateasca
experienta si maturitatea. Lipsurile, necazurile, mortile si piedicile ne pot fi mai
degraba de folos decat vatamatoare.

Credinta putina sau aparenta necredinta a adolescentei duce adesea la experiente ce

traumatizeaza sensibila lume psihica a crestinilor, fiind insa temei de maturizare.
Suisurile si cobora-surile in credinta nu trebuie sa ne infricoseze, caci adeseori ele
chiar confirma si intaresc autenticitatea, adevarul credintei noastre. Dumnezeu
urmareste toate greutatile cu care ne confruntam. El este atat de mare incat nu
poate fi impiedicat de nimic, decat numai de indaratnicia refuzului nostru. Murind
traim, micsorandu-ne crestem, saracind ne imbogatim. Prin inmormantarea noastra
ajungem la invierea noastra! Astfel putem privi moartea in fata, fara teama, crezand
cu adevarat in inviere.

Tinerii socotesc moartea ca ceva foarte indepartat, de neconceput, ca pe ceva ce lor

nu li se va intampla si despre care nu discuta. Monahul tanar si toti ceilalti monahi
adorm in fiece seara ca si cum ar fi ultima din viata lor, iar dimineata se trezesc cu
gandul ca isi pot incepe ultima zi din viata. Astfel, nu se oboseste in tot soiul de
planificari, ganduri de viitor si alte cele, care nu aduc in suflet decat neliniste,
anxietate si osteneala. Ci isi incepe ziua optimist, cu nadejde, credinta si bucurie. Prin
urmare, experierea zilnica a dificultatilor, nu este un scop in sine, ci binecuvantat
prilej de a ne vedea mai limpede viata, sufletul, dar si pe Dumnezeu.

Intoarcerea tineretului spre intelegerea acestui mare dar al Bisericii noastre este, de
fapt, refuzul deznadejdii. Este calea iesirii din orice impas, este afirmarea sinelui
nostru celui adevarat, intampinand dragostea lui Dumnezeu Tatal cu incredere si
rugandu-ne nu atat cand ne aflam la necaz, ci mai ales pentru scopul caruia Harul
Domnului nostru ne-a menit, pentru ce doreste Hristos si pentru ce putem sa
devenim. Trecerea de la inchisa intunecime la spatioasa lumina a curtii lui Dumnezeu
daruieste dulceata Harului ce preschimba lupul in miel, dupa cum spune Sfantul Ioan
Gura de Aur.

Asadar, purcedeti cu staruinta spre lumina, caci cu adevarat veti afla mangaiere, veti
afla lumina si va veti infrumuseta, binecuvantati fiind, linistin-du-va si pace afland!
Schimbandu-va, veti fi mai bine intelesi si ii veti intelege mai bine pe cei din jur.
Lumea nu este atat de respingatoare inteleptului urmator lui Hristos, Cel Care
slobozeste, indulceste si ne imblanzeste inima! "Cele vechi s-au trecut; iata, noi sunt
toate!".

Remuscarile si sentimentul de vinovatie lasa loc adevaratei pocainte. Postul Pastelui

este in primavara, iar pocainta e inmiresmata floare, cum spun cantarile noastre.
Supararea si intristarea dau inapoi, facand loc fericitei intristari, de bucurie
aducatoare.

Intrarea voastra intr-o chilie, spre spovedanie, sau intr-o biserica, poate sa insemne
inceputul unei vieti pe care multi au trait-o si din care biruitori au iesit numerosi
sfinti!

Indrazniti sa imbratisati lumina si invatati caile lui Dumnezeu!

Monahul Moise Aghioritul