Să-L păstrăm pe Iisus aproape - Mângâietorul celor bătrâni și bolnavi

Un articol de: Pr. Dr. Florin Ionică - 03 Martie 2023

În general, oamenii se raportează în două chipuri la persoanele în vârstă: pe

de-o parte, se spune că trebuie să cinstim bătrânețea și să-l ajutăm pe cel ce ne
iese în cale bătrân și bolnav, iar pe de altă parte, în realitate foarte mulți
bătrâni sunt abandonați de copii și de nepoți, motivând că nu au timp, că sunt
plecați în străinătate și de cele mai multe ori copiii iau hotărârea de a-și duce
propria mamă la un azil, crezând că totul s-a rezolvat. A ne justifica în diferite
moduri nu ne ajută cu nimic. Pricina este la noi, nu la semenul nostru. Trebuie
să știm și să conștientizăm, căci, cu ajutorul lui Dumnezeu, și noi mâine vom fi
ca ei. Să fi fost vreme în care oamenii în vârstă au trăit mai bine, ori alte
popoare și culturi cunosc mai bine ce este bătrânețea și pentru ce a fost dată ea
omului?

În felurite timpuri și în felurite țări s-a vorbit diferit despre această chestiune. La începutul
secolului XX, învățatul rus Ilia Mecinikov descrie acest tablou: încă mai există popoare care
rezolvă chestiunea bătrâneții în modul cel mai barbar - îi ucid pe cei în vârstă. În țările
civilizate, această chestiune se complică din pricina intervenției unor factori generali ai
societății. Popoarele civilizate nu procedează precum alte popoare sau alți barbari, nu-i ucid
pe oamenii în vârstă, dar, cu toate acestea, viața celor bătrâni este destul de grea. Ei sunt
priviți ca o povară, pentru că nu pot să fie de folos nici familiei și nici societății. Fără a socoti
că avem dreptul de a fugi de ei, totuși, li se dorește moartea lor, ori ne mirăm dacă această
multă vreme nu-și atinge scopul. Bătrânii au oricum temerile lor, fără mijloace de existență
ori având boli incurabile, ei socotesc de cele mai multe ori moartea ca mai ușoară decât viața
cea împovărătoare (Părintele Andrei Tkacev, Bătrânețea - vârsta luminării, Ed. Predania,
București, 2022, p. 115). Problema este că bătrânețea, la fel ca și tinerețea sunt etape
inevitabile ale vieții trupești și sufletești ale fiecăruia dintre noi. Și fiecare om moștenește de
la protopărinții Adam și Eva firea căzută, coruptă a păcatului - manifestată prin stricăciunea
trupului și robia sufletului de patimi. Orice am spune, fiecare dintre noi se teme de trecerea
timpului, atunci când s-ar putea întâmpla să ajungem neajutorați, neputincioși, bolnavi și
singuri. Vrând-nevrând, teama de bătrânețe se răspândește și asupra celor din jur. O altă
pricină este neatenția noastră și adeseori mult prea reaua raportare la oamenii bătrâni, care îi
face să sufere pe cei care au avut șansa să ne fie părinți, bunici, unchii noștri, rude și vecini.
Aceasta se întâmplă fie cu voie, fie fără de voie, conștient ori nu, ca o răzbunare a obidelor
care ne-au fost aduse atunci când noi am fost mici și neajutorați, iar ei au fost în vârstă și în
putere. Anume pentru aceasta vedem la știri că nepotul a lovit-o pe bunica sa, iar copiii
nerecunoscători o dau pe mama lor la o casă de bătrâni. Motivul acestor fapte întristătoare și
nemeritate, cel mai adesea, este raportarea pe care a avut-o cu multă vreme înainte familia la
aceste lucruri, vina oamenilor în vârstă atunci când au fost tineri și în deplinătatea puterilor,
așa cum suntem și noi acum și așa cum vor fi mâine copiii și nepoții noștri. 

Imboldul sănătos sădit în inima și mintea copiilor noștri

Iată de ce ar fi bine ca fiecare dintre noi să se gândească ce sentimente trebuie să întipărească

în copii și soții, ca fiii și fiicele noastre, soții ori soțiile, socrii, unchii și mătușile să nu cadă
povara cuiva, sosiți ca de pe o altă planetă. Cel mai adesea, anume răutatea noastră, invidia,
iritarea, lenea, minciuna, lăcomia în toate conduc la alcoolism, narcotice ori pur și simplu la
felurite acuze. Iată de ce anume în creștinism trebuie să căutăm răspunsuri la întrebările: Ce
reprezintă bătrânețea? Ce să facem cu oamenii în vârstă, cum să ne raportăm la ei? Cum să ne
împăcăm cu bătrânețea noastră? Într-adevăr, cum să ne raportăm la aceasta? Este frumos când
printre noi se află oameni peste care vremurile nu și-au pus amprenta. Veșnică este tinerețea
lor!

Viziunea creștinului ortodox pentru omul în vârstă

Pentru creștinul ortodox, dar mai ales pentru fiecare om care se socotește îmbisericit, care
năzuiește să se împărtășească regulat cu Sfintele Taine, criteriul de căpetenie trebuie să fie
porunca lui Dumnezeu: Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești ani
mulți pe pământ... (Ieșire 20, 12). Trebuie să amintim că această poruncă a lui Dumnezeu este
cea de-a cincea poruncă. Se vădește că în ochii lui Dumnezeu omul care refuză să-i cinstească
pe părinții săi se aseamănă cu cei ce ucid. Și este ușor să ne dăm seama că cinstirea este
deosebit de prețioasă nu doar atunci când părinții sunt tineri, ci și atunci când ei îmbătrânesc.
Și totuși, care este valoarea bătrâneții? Creștinismul definește bătrânețea ca o vreme
deosebită, ce are o importanță extraordinară în viața omului. Aceasta poate să ajute la
mântuirea sufletului și totodată la mântuirea aproapelui. Nu toți vom trăi până la bătrânețe,
prin urmare, nu toți vom avea parte de un astfel de dar. Însă, dacă este plăcut lui Dumnezeu,
El ne va dărui această vreme - vremea toamnei și a coacerii roadelor, vremea pentru întâlnirea
cu El. Bătrânețea este vremea întâlnirii cu Dumnezeu și cu sine însuși. Bătrânețea este timpul
socotelilor. Rezultatul vieții de până aici poate să fie o minte slabă, ori înțelepciunea, răutatea,
ori lumina, bunătatea, dragostea către toți cei din jur, ori ura plină de răutate. Bătrânețea este
perioada vieții dăruită de Dumnezeu pentru adunarea roadelor întregii noastre vieți, a cugetării
la toate cele trăite. Bătrânețea este ultima perioadă și posibilitatea de a-L întâlni pe Dumnezeu
în inima noastră: Ochii bătrâneții sunt îndreptați spre cele dinlăuntru și cele dinapoi. Însuși
cuvântul grecesc metanoia, tradus prin pocăință, înseamnă întoarcere-schimbare, schimbarea
minții, întoarcerea înapoi. Bătrânețea este un timp de pocăință. Sfântul Grigorie Teologul
spune: Nimic nu este mai plin de putere decât bătrânețea. Bătrânețea face mai vii trăirile
noastre, stinge patimile, deschide vederea duhovnicească și văzută ca hotar, bătrânețea este o
cunună a vieții, ne aduce aminte de realitatea veșniciei și a lumii de dincolo. Bătrânețea este
pregătirea căii către o viață nouă. Precum o gospodină ce își aranjează toate lucrurile de care
are nevoie și le azvârle pe cele de prisos, tot astfel procedează cu noi și bătrânețea. Putem să
ne folosim de înțelepciunea ei și să le alegem pe acelea pe care le vom duce către veșnicie. Ce
vom lua în sufletele noastre, ce Îi vom arăta Bunului Dumnezeu, de ce ne va fi rușine și de ce
este nevoie să ne izbăvim câtă vreme mai trăim pe pământ? Nu întâmplător mulți oameni au
lăsat averile și au plecat la mănăstire și au luat asupra lor tunderea monahală. Au început să se
roage pentru sine și pentru lume. Deci un lucru este clar: faptul că, la bătrânețe, sufletul
omului este în strânsă legătură cu Dumnezeirea.