Varsta a treia, o perioada amenintata de singuratate.

Exodul tinerilor.

Cinstirea omului bătrân, această virtute, a sădit-o Dumnezeu în fiinţa

omului. Chiar din preistoria primelor comunităţi umane vedem lucrul acesta; cu
atât mai mult în lumea creştină, unde ştim şi credem că nu mormântul este
ultima speranţă şi destinaţie a omului. La toate popoarele s-a găsit, în a lor
istorie, cultură şi civilizaţie „un sfat al bătrânilor", „un sfat al înţelepţilor".
Această instituţie activa şi acolo unde nu se inventase încă scrisul. Iată, deci,
unul din darurile fundamentale ale omului bătrân: înţelepciunea care se
dobândeşte cu vârsta! Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca ne spune: Şi Iisus
sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul, la Dumnezeu şi la oameni (Le.
2, 52). Iată, deci, o motivaţie biblică pentru a acorda respectul nostru celor ce
sporesc cu vârsta şi cu înţelepciunea, adică părinţilor şi bătrânilor noştri iubiţi!

In Biserica primară, bătrânii şi văduvele se bucurau de o cinstire deosebită.

Această atitudine faţă de bătrâni o găsim apoi şi în lumea monahală, când
bătrânul monah devine avă pentru un ucenic sau pentru o întreagă obşte
(comunitate) monahală. Bătrânii reprezintă tezaurul tradiţiei monahale şi
transmit prin viu grai, prin convorbiri duhovniceşti, atât tradiţia monastică, cât
şi acele cuvinte de folos duhovnicesc. Ei ştiau Psaltirea pe de rost, capitole
întregi din Biblie, astfel încât, asemenea unei păsări ce-şi hrăneşte puii în cuibul
ei, îşi hrăneau duhovniceşte ucenicii din mănăstire sau din peşterile unde erau
retraşi departe de lume. Putem spune că un avă era o Biblie vie, un om plin de
înţelepciune, un om care a dobândit har peste har. Duhovnicul mănăstirii era
sinonim cu bătrânul; din sfatul lui nu se ieşea. Duhovnicul leagă şi dezleagă
păcatele ucenicului, şi tot el este cel care dă medicamentul necesar vindecării
celui căzut.

Unde este locul bătrânilor de azi? Pentru unii - la azil; pentru alţii - abandonaţi
pe străzi sau în alte locuri publice. Ce fac ei acolo ? Cerşesc iubire şi milă. Cine
sunt şi ce reprezintă aceşti bătrâni ? Ei sunt suma inteligenţei şi înţelepciunii la
acel moment al societăţii umane. Bibliotecile de pe această planetă au adunat în
ele miliarde de volume de ştiinţă, cultură şi spiritualitate, dar aceşti bătrâni, pe
lângă valorile civilizaţiei umane, poartă în ei şi darul lui Dumnezeu - viaţa.
Litera este moartă, cuvântul este viu, căci credinţa vine din auzite (Rom. 10,
17). Ce nu poartă în ea o carte şi poartă un bătrân este iubirea de Dumnezeu şi
de semeni.
O carte nu te poate iubi, însă un bătrân te iubeşte şi te învaţă din experienţa
vieţii sale; te poartă de mic în braţele sale la biserică, adică el te duce la Hristos.
Bătrânii au braţele pline de copii, de nepoţi, pe care îi duc la Hristos. Bătrânul
îşi dă mai bine seama decât oricine că locul copiilor săi este pe braţul lui Hristos
Cel Răstignit şi înviat. Bătrânul L-a aflat pe Hristos; tu, însă, poate încă nu!
Bătrânul a aflat comoara cea fără de preţ şi vrea să ţi-o lase şi ţie moştenire.
Câtă înţelepciune are bătrânul să-ţi lase şi ţie această comoară sfântă - pe
Hristos! Bătrânul nu este egoist, nu vrea s-o ţină numai pentru el; a aflat-o şi
doreşte să ţi-o lase şi ţie ca cea mai sfântă moştenire. Cred că aceasta este una
dintre culmile înţelepciunii bătrânului meu duhovnic şi părinte.

Sfântul Ioan Hrisostom se apleacă şi el asupra bătrâneţilor omului şi ne spune

că: „Sufletul se întăreşte la bătrâneţe; atunci el ajunge la culmile puterii lui,
atunci se maturizează duhovniceşte." Iată o remarcă patristică despre starea
omului care, trăind după Evanghelia lui Hristos, urcă pe scara virtuţilor
spirituale! După Sfântul Ioan Hrisostom, bătrâneţea este o culme, şi nu o
degradare a vieţii umane. Bătrânul, în creştinism, nu este o nonvaloare, ci,
dimpotrivă, după o viaţă cumpătată, acum strălucesc mai mult virtuţile sale. Şi
spune Sfântul Ioan Hrisostom că, dacă în tinereţe omul poate lucra fizic mai
mult decât la bătrâneţe, totuşi: „în Biserică însă nu se întâmplă la fel, ci când cei
virtuoşi îmbătrânesc, atunci devin mai mult folositori, pentru că în acest caz nu
e nevoie de putere trupească, ci de credinţă vie. Aşa a fost Avraam, extenuat
fizic, puternic însă în credinţă. Era bătrân, dar la adânci bătrâneţi a câştigat cu
puterea lui sufletească mari victorii."

Sfântul Ioan Hrisostom are însă şi un cuvânt de avertizare pentru bătrâni,

spunându-le: „Tu însuţi, bătrâne, să îţi respecţi primul vârsta ta! Dacă nu faci
asta, cum să te respecte cel tânăr?" Iată, deci, că şi în timpul Sfântului Ioan
Hrisostom erau bătrâni care nu se ridicau la nivelul aşteptat de comunitate.

Sfântul Vasile cel Mare, referindu-se la cinstirea vârstnicilor, îl citează pe

Sfântul Apostol Pavel - autoritate de necontestat în viaţa creştină: „Sfântul
Pavel - ne spune Sfântul Vasile cel Mare - ne-a învăţat să îi cinstim pe cei
vârstnici ca pe nişte părinţi." Vedem că Sfântul Vasile cel Mare pune în lumină o
altă dimensiune spirituală a omului în vârstă: aceea de părinte.
În general, oamenii se raportează în două chipuri la persoanele în vârstă: pe de-o
parte, se spune că trebuie să cinstim bătrânețea și să-l ajutăm pe cel ce ne iese în
cale bătrân și bolnav, iar pe de altă parte, în realitate foarte mulți bătrâni sunt
abandonați de copii și de nepoți, motivând că nu au timp, că sunt plecați în
străinătate și de cele mai multe ori copiii iau hotărârea de a-și duce propria
mamă la un azil, crezând că totul s-a rezolvat. A ne justifica în diferite moduri
nu ne ajută cu nimic. Pricina este la noi, nu la semenul nostru. Trebuie să știm și
să conștientizăm, căci, cu ajutorul lui Dumnezeu, și noi mâine vom fi ca ei. Să fi
fost vreme în care oamenii în vârstă au trăit mai bine, ori alte popoare și culturi
cunosc mai bine ce este bătrânețea și pentru ce a fost dată ea omului?
La începutul secolului XX, învățatul rus Ilia Mecinikov descrie acest tablou:
încă mai există popoare care rezolvă chestiunea bătrâneții în modul cel mai
barbar - îi ucid pe cei în vârstă. În țările civilizate, această chestiune se complică
din pricina intervenției unor factori generali ai societății. Popoarele civilizate nu
procedează precum alte popoare sau alți barbari, nu-i ucid pe oamenii în vârstă,
dar, cu toate acestea, viața celor bătrâni este destul de grea. Ei sunt priviți ca o
povară, pentru că nu pot să fie de folos nici familiei și nici societății. Fără a
socoti că avem dreptul de a fugi de ei, totuși, li se dorește moartea lor, ori ne
mirăm dacă această multă vreme nu-și atinge scopul. Bătrânii au oricum
temerile lor, fără mijloace de existență ori având boli incurabile, ei socotesc de
cele mai multe ori moartea ca mai ușoară decât viața cea împovărătoare
(Părintele Andrei Tkacev, Bătrânețea - vârsta luminării, Ed. Predania, București,
2022, p. 115). Problema este că bătrânețea, la fel ca și tinerețea sunt etape
inevitabile ale vieții trupești și sufletești ale fiecăruia dintre noi. Și fiecare om
moștenește de la protopărinții Adam și Eva firea căzută, coruptă a păcatului -
manifestată prin stricăciunea trupului și robia sufletului de patimi. Orice am
spune, fiecare dintre noi se teme de trecerea timpului, atunci când s-ar putea
întâmpla să ajungem neajutorați, neputincioși, bolnavi și singuri. Vrând-
nevrând, teama de bătrânețe se răspândește și asupra celor din jur. O altă pricină
este neatenția noastră și adeseori mult prea reaua raportare la oamenii bătrâni,
care îi face să sufere pe cei care au avut șansa să ne fie părinți, bunici, unchii
noștri, rude și vecini. Aceasta se întâmplă fie cu voie, fie fără de voie, conștient
ori nu, ca o răzbunare a obidelor care ne-au fost aduse atunci când noi am fost
mici și neajutorați, iar ei au fost în vârstă și în putere. Anume pentru aceasta
vedem la știri că nepotul a lovit-o pe bunica sa, iar copiii nerecunoscători o dau
pe mama lor la o casă de bătrâni. Motivul acestor fapte întristătoare și
nemeritate, cel mai adesea, este raportarea pe care a avut-o cu multă vreme
înainte familia la aceste lucruri, vina oamenilor în vârstă atunci când au fost
tineri și în deplinătatea puterilor, așa cum suntem și noi acum și așa cum vor fi
mâine copiii și nepoții noștri.
Pentru creștinul ortodox, dar mai ales pentru fiecare om care se socotește
îmbisericit, care năzuiește să se împărtășească regulat cu Sfintele Taine, criteriul
de căpetenie trebuie să fie porunca lui Dumnezeu: Cinstește pe tatăl tău și pe
mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământ... (Ieșire 20, 12).
Trebuie să amintim că această poruncă a lui Dumnezeu este cea de-a cincea
poruncă. Se vădește că în ochii lui Dumnezeu omul care refuză să-i cinstească
pe părinții săi se aseamănă cu cei ce ucid. Și este ușor să ne dăm seama că
cinstirea este deosebit de prețioasă nu doar atunci când părinții sunt tineri, ci și
atunci când ei îmbătrânesc. Și totuși, care este valoarea bătrâneții? Creștinismul
definește bătrânețea ca o vreme deosebită, ce are o importanță extraordinară în
viața omului. Aceasta poate să ajute la mântuirea sufletului și totodată la
mântuirea aproapelui. Nu toți vom trăi până la bătrânețe, prin urmare, nu toți
vom avea parte de un astfel de dar. Însă, dacă este plăcut lui Dumnezeu, El ne
va dărui această vreme - vremea toamnei și a coacerii roadelor, vremea pentru
întâlnirea cu El. Bătrânețea este vremea întâlnirii cu Dumnezeu și cu sine însuși.
Bătrânețea este timpul socotelilor. Rezultatul vieții de până aici poate să fie o
minte slabă, ori înțelepciunea, răutatea, ori lumina, bunătatea, dragostea către
toți cei din jur, ori ura plină de răutate. Bătrânețea este perioada vieții dăruită de
Dumnezeu pentru adunarea roadelor întregii noastre vieți, a cugetării la toate
cele trăite. Bătrânețea este ultima perioadă și posibilitatea de a-L întâlni pe
Dumnezeu în inima noastră: Ochii bătrâneții sunt îndreptați spre cele dinlăuntru
și cele dinapoi. Însuși cuvântul grecesc metanoia, tradus prin pocăință,
înseamnă întoarcere-schimbare, schimbarea minții, întoarcerea înapoi.
Bătrânețea este un timp de pocăință. Sfântul Grigorie Teologul spune: Nimic nu
este mai plin de putere decât bătrânețea. Bătrânețea face mai vii trăirile noastre,
stinge patimile, deschide vederea duhovnicească și văzută ca hotar, bătrânețea
este o cunună a vieții, ne aduce aminte de realitatea veșniciei și a lumii de
dincolo. Bătrânețea este pregătirea căii către o viață nouă. Precum o gospodină
ce își aranjează toate lucrurile de care are nevoie și le azvârle pe cele de prisos,
tot astfel procedează cu noi și bătrânețea. Putem să ne folosim de înțelepciunea
ei și să le alegem pe acelea pe care le vom duce către veșnicie. Ce vom lua în
sufletele noastre, ce Îi vom arăta Bunului Dumnezeu, de ce ne va fi rușine și de
ce este nevoie să ne izbăvim câtă vreme mai trăim pe pământ? Nu întâmplător
mulți oameni au lăsat averile și au plecat la mănăstire și au luat asupra lor
tunderea monahală. Au început să se roage pentru sine și pentru lume. Deci un
lucru este clar: faptul că, la bătrânețe, sufletul omului este în strânsă legătură cu
Dumnezeirea.
Pentru creștinul ortodox, dar mai ales pentru fiecare om care se socotește
îmbisericit, care năzuiește să se împărtășească regulat cu Sfintele Taine, criteriul
de căpetenie trebuie să fie porunca lui Dumnezeu: Cinstește pe tatăl tău și pe
mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământ... (Ieșire 20, 12).
Trebuie să amintim că această poruncă a lui Dumnezeu este cea de-a cincea
poruncă. Se vădește că în ochii lui Dumnezeu omul care refuză să-i cinstească
pe părinții săi se aseamănă cu cei ce ucid. Și este ușor să ne dăm seama că
cinstirea este deosebit de prețioasă nu doar atunci când părinții sunt tineri, ci și
atunci când ei îmbătrânesc. Și totuși, care este valoarea bătrâneții? Creștinismul
definește bătrânețea ca o vreme deosebită, ce are o importanță extraordinară în
viața omului. Aceasta poate să ajute la mântuirea sufletului și totodată la
mântuirea aproapelui. Nu toți vom trăi până la bătrânețe, prin urmare, nu toți
vom avea parte de un astfel de dar. Însă, dacă este plăcut lui Dumnezeu, El ne
va dărui această vreme - vremea toamnei și a coacerii roadelor, vremea pentru
întâlnirea cu El. Bătrânețea este vremea întâlnirii cu Dumnezeu și cu sine însuși.
Bătrânețea este timpul socotelilor. Rezultatul vieții de până aici poate să fie o
minte slabă, ori înțelepciunea, răutatea, ori lumina, bunătatea, dragostea către
toți cei din jur, ori ura plină de răutate. Bătrânețea este perioada vieții dăruită de
Dumnezeu pentru adunarea roadelor întregii noastre vieți, a cugetării la toate
cele trăite. Bătrânețea este ultima perioadă și posibilitatea de a-L întâlni pe
Dumnezeu în inima noastră: Ochii bătrâneții sunt îndreptați spre cele dinlăuntru
și cele dinapoi. Însuși cuvântul grecesc metanoia, tradus prin pocăință,
înseamnă întoarcere-schimbare, schimbarea minții, întoarcerea înapoi.
Bătrânețea este un timp de pocăință. Sfântul Grigorie Teologul spune: Nimic nu
este mai plin de putere decât bătrânețea. Bătrânețea face mai vii trăirile noastre,
stinge patimile, deschide vederea duhovnicească și văzută ca hotar, bătrânețea
este o cunună a vieții, ne aduce aminte de realitatea veșniciei și a lumii de
dincolo. Bătrânețea este pregătirea căii către o viață nouă.
Rolul consilierii spirituale a varstnicilor este triplu: de a preveni consecinţele
negative ale îmbătrânirii, de a menţine sfera relaţiilor individului la un nivel
optim și de a interveni atunci când individul este în dificultate. Prevenţia poate
fi realizată printr-o acţiune susţinută de informare în rândul populaţiei asupra
aspectelor specifice vârstei a treia, prin modalităţi fizice de combatere a
efectelor negative asociate regresiei, prin pregătirea psihică a tranziţiei într-o
altă etapă de viaţă. Actualitatea temei vine din tratarea cu prioritate a acestui
subiect al îmbătrânirii populației, cetățenii europeni fiind expuși unei creșteri
semnificative a numărului de persoane ce depășește vârsta de șaizeci și cinci de
ani și a scaderii natalității, ceea ce determină vizibile mutații la nivel societal.
Tendințele generale cu privire la ponderea persoanelor vârstnice în mediul urban
şi, respectiv, în mediul rural sunt în creştere, aşa cum este şi la nivelul țării,
chiar a întregii Europe. Ceea ce este interesant de remarcat, e diferența dintre
procentele din mediul rural faţă de cele din urban.
Copiii sunt plecați din tara, nu au nicio perpectivă de a se mai întoarce în
comunitate, din cauza lipsei locurilor de muncă, bătrânii sunt lipsiți de șansa de
a fi îngrijiți demn de cineva, lucru care afectează nu doar familia lor ci și
comunitatea în ansamblul ei. Comunitatea nu mai are un viitor, nici școli, nici
investiție în agricultură, comunitatea este aproape izolată, cea mai mare
problemă fiind aceea că, datorită multiplelor boli, bătrânii sunt condamnați la
singurătate și suferință. O solutie pentru batranii aflati in aceasta situatie este
institutionalizarea lor in centre de rezidenta, centre coordonate de Biserica. Un
adevărat model de viață ce include si consilierea spirituală. Sociologia vârstei a
treia este relevantă în contextul societății actuale. Persoanele vârstnice
reprezinta categoria socială cea mai vulnerabilă iar consilierea spirituală este
destul de rar întâlnită din spectrul terapiilor aplicate.
Semnificaţia conceptului de spiritualitate în procesul de consiliere a fost
cunoscută încă din antichitate. Spiritualitatea poate fi o rezolvare a problemelor
psihologice. Terapeuţii şi cercetătorii au început să introducă în manuale
terapiile bazate pe spiritualitate. Aceste terapii sunt destinate să răspundă la
nevoile oamenilor care se confuntă cu o mare varietate de probleme. Programele
de intervenţie bazate pe consilierea spirituală oferă linii de ghidare şi standarde
pentru tratament. Multe intervenţii acceptă diversitatea modalităţilor prin care
oamenii înţeleg şi se raportează la sacru. Persoanele sunt încurajate să apeleze la
propriile perspective spirituale în cadrul tratamentului. Unele tratamente sunt
destinate exclusiv creştinilor, altele pot fi aplicate persoanelor de diverse religii
şi cu diferite fundamente spirituale. Strategiile descrise în manuale nu trebuie
privite ca un şir de algoritmi, ci ca nişte strategii euristice care sunt
individualizate pentru fiecare client. Spiritualitatea şi religia au implicaţii
bioetice atât în practica medicală cât şi în cea psihoterapeutică. Consilierea
spirituală și integrarea psiho-socială a vârstnicului într-un centru rezidențial,
scoate în evidență aspectul sociologic al consilierii spirituale în viața
persoanelor vârstnice și beneficiile integrării spiritualității în terapie. Religia are
un rol important în viaţa multor oameni, credinţele şi valorile religioase
influenţând toate aspectele vieţii lor. Valorile şi credinţele sunt elementele
culturale vitale ale oricărui sistem care ajută la stabilirea cursului
comportamentelor membrilor săi, iar valorile familiale au fost şi sunt puternic
influenţate de valorile religioase. In România religia are un rol important în
viaţa oamenilor, preotul si Biserica sunt centrul spiritual al societatii.

În ultimii 30 de ani, România a pierdut un milion de persoane din cauza

sporului natural negativ, iar alte 6 milioane de oameni au emigrat în aceeaşi
perioadă, arată datele Institutului Naţional de Cercetări Economice al
Academiei Române. Totodată, un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite
subliniază că ţara noastră pierde, anual, ca urmare a fenomenului migraţiei,
echivalentul unui oraş. Oamenii au migrat dintr-un loc într-altul în căutare de
hrană încă din cele mai vechi timpuri, însă acum fenomenul nu mai este strâns
legat de nevoia de asigurare a hranei, ci mai degrabă pentru salarii şi condiţii de
muncă mai bune, pentru servicii de înaltă calitate în spitale, pentru pregătire
superioară în şcoli. Totodată, starea de incertitudine şi lipsa de perspective şi
predictibilitate a economiei şi a sistemului politic îi determină în special pe
tineri să plece în ţările din vestul Europei sau din alte colţuri ale lumii. Profită
de dreptul de liberă circulaţie şi pleacă. Iar în urma lor rămân sate întregi pustii.
De o agresivitate necunoscută istoriei românești, valul emigraționist lasă
în urma sa un peisaj dezolant: familii dezorganizate, copii pentru care mama și
tata sunt doar „ființări virtuale”, case și localități întregi paraginite etc. Sigur,
tinerii se aruncă în abisul străinătății din motive, aparent cel puțin, plauzibile: nu
mai suportă atmosfera din țară inundată de necinste și hoție, dar și pentru a găsi
o viață mai bună. Unii dintre ei chiar reușesc să-și împlinească visele, obținând
niveluri deosebite de confort material. Însă marea parte a românilor emigranți
poartă în suflete trauma/durerea dezrădăcinării din leagănul existențial originar
pe care, între altele, îl alcătuiesc familia, obiceiurile, tradițiile, locurile natale
sau națiunea.
În contextul provocărilor actuale este nevoie de discernământ și de
multă răbdare, dar mai ales de multă rugăciune pentru ca Dumnezeu să ne
lumineze și să ne întărească în credinţă, speranţă şi iubire frăţească.

Biserica vine în întâmpinarea tuturor românilor, dar în special a celor

migranți, înțelegându-le greutățile cu care se confruntă, sprijinindu-i,
încurajându-i și susținându-i prin rugăciunile ei permanente și prin activitățile
ei concrete pastorale, social-filantropice şi culturale. Astfel, prin înființarea
parohiilor din diaspora, prin ierarhii și preoții care slujesc cu multă dăruire de
sine comunitățile de români, prin programele liturgice adaptate contextului, prin
promovarea valorilor autentice ale Ortodoxiei și ale poporului român, prin
organizarea evenimentelor religioase, sociale, culturale și catehetice, prin
cultivarea și transmiterea tradițiilor, dar și a limbii române, Biserica
Ortodoxă Română se străduiește să vinăîn întâmpinarea problemelor majore ale
românilor migranți. În acest sens, astăzi, în afara graniţelor României există 13
eparhii ortodoxe române în care slujesc 935 de clerici, în 844 de parohii şi filii
şi 28 de mânăstiri şi schituri.
În fața fenomenului emigrării, Biserica nu a făcut altceva decât să-și urmeze
credincioșii.
Exista si o preocupare pentru a educa tinerii in pastrarea valorilor crestine si a
identitatii nationale.
Substanța existenței este determinată de durata și calitatea timpului trăit,
poziționat într-o relație de armonie cu o cultură și o spiritualitate de factură
etnică.
Tinerii trebuiesc sfatuiti să nu rămână încremeniți într-o senzație cronică de
neputință și de nemulțumire față de soarta neamului românesc din care se putea
naște aproape inevitabil „capitularea”, plecarea. Tânărul român era chemat să
rămână acasă, să-și dorească să se angajeze pe drumul unei adânci prefaceri
moral-spirituale individuale care să determine apoi, printr-un efect cumulat,
adevărata salvare, renaștere a neamului românesc, sa-si respecte familia si tara.
Sfarsim printr-un indemn al parintelui arhimandrit Ioanichie Balan - Bătrânii
sunt părinţii noştri trupeşti, care ne-au născut şi ne-au crescut, cu credinţă, cu
milă şi cu mare jertfă. De aceea, rudele lor, mai ales fiii, fraţii şi nepoţii, sunt
obligaţi creştineşte şi omeneşte să le dea cinstea, ascultarea şi respectul cuvenit.
Apoi să-i îngrijească, să le asigure cele necesare vieţii, să-i ducă la preoţi şi la
biserică şi să le asculte sfatul şi cuvântul, după porunca a patra din Decalog,
care zice: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ți fie ție bine și să trăieşti
ani mulți pe pământ (Ieşirea 20,12).
Fericiţi sunt tinerii, fii şi nepoţi, care poartă mare grijă de bătrânii lor, de cei
bolnavi şi văduvi şi de cei părăsiţi, care se află în spitale şi azile de bătrâni! Iar
cei ce persecută, ocărăsc şi chiar lovesc pe părinţii lor bătrâni şi bolnavi, vor lua
grea osândă de la Dumnezeu.
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în familie și societate II,
Ediția a III-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători Neamț, 2010, pp. 169-
170).

Bibliografie

1. Biblia, Editura Bisericii Ortodoxe din Moldova, 2020

2. Arhimandrit Ioanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în familie și societate II,
Ediția a III-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători Neamț, 2010
3. Metode si tehnici in asistenta sociala, Floricica Mariana Calin , Laura Rodica
Giurgiu, editura Pro Universitaria, 2021

4. Asistenta sociala in Biserica. Evaluari si cercetari in cadrul programelor

sociale ale Bisericii Ortodoxe Romane, Tugui, Rodica; Tigmeanu, Daniela, ed.
Doxologia, 2021
Referat realizat de,
Preot Apetroaie Neculai,
parohia Gura Bidilitei, Protopopiat Pascani