639904502.doc ?

E SUFICIENT SA FII UN OM CUMSECADE ?

- UN STANDARD MULT MAI INALT –

              Adesea, având dorinta de a-i ajuta pe semenii nostri sa cunoasca

adevarul, intalnim o anumita categorie de oameni cu care e foarte greu ( uneori
imposibil ! ) de lucrat: acestia sunt oamenii cumsecade. Daca incerci sa le
vorbesti unor astfel de oameni despre pocainta, iertare sau mantuire, cu totii,
aproape fara exceptie, invoca acelasi motiv: “Bine, dar eu n-am facut niciun rau;
nu m-am batut cu nimeni, nu am omorat pe nimeni, nu am furat de la nimeni.
Traiesc in pace cu familia, vecinii si prietenii; nu ravnesc la bunurile nimanui;
ma duc chiar la biserica …De ce sa ma pocaiesc ? “

              Nu este asa ca este greu sa-l convingi pe un astfel de om ca e un pacatos

ca oricare altul si ca are nevoie de mantuire ca si hotii si criminalii din
inchisori ?  Asa a fost intotdeauna pe pamant, de cand pacatul si-a facut trista
intrare in istorie. Pe vremea Mantuitorului, cele mai mari greutati si impotriviri
nu le-a intampinat din partea vamesilor, a desfranatelor sau a pacatosilor de rand,
ci din partea unor oameni “cumsecade”, oameni priviti ca fiind morali si integri,
modele de comportament pentru intreaga societate.

              Intrebarea care se ridica in mod firesc este urmatoarea: Este

suficient pentru un om sa fie cumsecade pentru a fi mantuit ? Este suficient
ca um om sa fie cinstit, corect, pasnic, darnic, bland, fidel in casnicie, bun
parinte etc. pantru a fi mantuit ?

              Un posibil raspuns , bazat chiar pe Scripturi, este : Da, un om poate fi

mantuit daca este un om moral. Nu ne invata chiar Biblia acest lucru ? Cititi
pasajul biblic din Ezechiel 18, 5-9, in care este creionat portretul unui om moral,
cu un comportament placut atat oamenilor, cat mai ales lui Dumnezeu. “Sentinta”
in dreptul unui astfel de om este cat se poate de favorabila: “Omul acela este
drept si va trai negresit, zice Domnul, Dumnezeu” ( vers. 9 up. )
              Psalmul 15 incepe cu o intrebare legata de mantuire: “Doamne, cine va
locui in cortul Tau? Cine va locui pe muntele Tau cel sfant ? ” ( vers. 1 ).
Restul psalmului este construit pe baza unui portret moral al viitorilor cetateni ai
1
 639904502.doc ?
Imparatiei lui Dumnezeu. Se spune despre acesti oameni ca iubesc adevarul si-l
spun din inima, nu fac rau aproapelui lor, nu barfesc, nu arunca ocara asupra
semenilor, ii cinstesc si ii respecta pe oameni;  sunt oameni de cuvant care nu-si
iau vorba inapoi, chiar daca pierd prin aceasta, nu dau imprumuturi cu dobanda si
refuza mita. Concluzia psalmistului este : “Cel ce se poarta asa nu se clatina
niciodata”( vers. 5 up. ), ceea ce reprezinta o asigurare ca un astfel de om va sta
in picioare in ziua judecatii lui Dumnezeu.
 
              Totusi, sa nu ne grabim sa tragem concluziile. Biblia ne ofera suficiente
exemple de oameni morali, cumsecade, priviti ca atare si de societatea in care
traiau, dar care, totusi, nu vor fi mantuiti ( cel putin, nu puteau fi mantuiti atata
vreme cat nu au depasit standardul de om cumsecade ! ).
              Un prim exemplu in acest sens este cel al tanarului bogat care s-a
prezentat in fata lui Iisus cu o profunda si inexplicabila ( pentru el, nu si pentru
Mantuitorul !) neliniste sufleteasca ( vezi Marcu 10, 17-22; Luca 18, 18-23 ).
              Viata acestui tanar era de “invidiat “ , daca tinem cont de criteriile
vremii si ale culturii in care traia. Era tanar, sanatos, avand intregul viitor in fata
lui. Pe deasupra, era si bogat. Si nu era unul dintre bogatii “marunti”, “ de carton
“ , care se afiseaza astazi in viata publica. Tanarul acesta avea intr-adevar, mari
bogatii. Mai mult decat atat, el era si un conducator al natiunii sale, fapt ce
presupunea putere, influenta si respect din partea conationalilor, avand privilegiul
de a se misca in lumea selecta a timpului sau. In ceea ce priveste caracterul, se
pare ca era un om de o moralitate exceptionala. El insusi marturiseste (  si trebuie
subliniat ca Iisus nu-l contrazice, ceea ce inseamna ca tot ce afirmase era
adevarat ) : “Invatatorule, toate aceste lucruri le-am pazit cu grija din tineretea
mea.” ( Marcu 10, 20 )
              Observati superlativele: “din tinerete”, “cu grija”, “toate aceste lucruri” !
Acest tanar avea intr-adevar un caracter nobil. Privindu-l, Domnul Christos l-a
iubit, vazand in el o oglindire  a propriului Sau caracter si un posibil conlucrator
in lucrarea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, tanarul acesta nobil, apreciat de
societate, cu reale calitati de conducator, care avusese  grija inca din copilarie sa
fie un om moral si neprihanit, a ramas nemantuit…De ce ? Pentru ca ii lipsea un
lucru…Un singur lucru, insa unul esential: o legatura vie si personala cu Iisus
Christos, Mantuitorul lumii.

2
 639904502.doc ?

              Al doilea exemplu este cel al lui Saul din Tars: un alt tanar bogat, nobil,
apreciat de societate si avand perspectiva unui viitor pamantesc stralucit. In
scurta autobiografie pe care ne-a lasat-o in Epistola catre Filipeni 3, 4-6, Saul
( devenit intre timp apostolul Pavel ) ne face sa intelegem ca inainte de a se
intalni personal cu Iisus pe drumul spre Damasc, el se considera un om deosebit
de moral.
              Saul din Tars era, inainte de toate, un fariseu. Stiti ce insemna a fi
fariseu pe vremea aceea ? Astazi termenul de “fariseu” are o conotatie negativa,
insemnand duplicitate, ipocrizie, nesinceritate, demagogie. Pe vremea
Mantuitorului, fariseii reprezentau secta cea mai numeroasa si cea mai influenta.
Fariseii erau legalisti prin excelenta, caci se pronuntau pentru respectarea stricta a
tuturor cerintelor Legii si a datinilor stramosesti.
              Ca secta, fariseii au aparut in secolul al doilea i.Ch., in zilele care au
precedat razboaiele macabeilor. Ca o reactie la influenta tot mai mare a culturii si
filozofiei grecesti care tindea sa elenizeze Palestina, fariseismul si-au propus ca
tinta sa pastreze integritatea nationala si morala a poporului evreu, prin
respectarea stricta a Legii lui Moise. Faptul acesta a facut ca fariseii sa fie
deosebit de bine vazuti. Erau considerati adevarati patrioti , iar din punct de
vedere moral, erau priviti ca oameni cu adevarat neprihaniti.
              Asadar, Saul din Tars se bucura de toate privilegiile pe care si le-ar fi
dorit orice bun evreu la data aceea: tinerete, bogatie, putere, influenta, un viitor
promitator… Dincolo de toate aceste privilegii, Saul era si un om plin de ravna
pentru Dumnezeul lui Israel si poporul Sau. Se pare ca nu-i lipsea nimic…
              Si totusi, lui Saul din Tars ii lipsea acelasi lucru esential ca tanarului
bogat : ii lipsea o legatura vie si personala cu Iisus , Mantuitorul lumii. Pana la
un anumit punct, experienta tanarului bogat si a lui Saul este asemanatoare. Dar
priviti ce intorsatura ciudata iau lucrurile in cazul celor doi:
             - Tanarul bogat vine la Mantuitorul atras de iubirea si de caracterul Sau
neprihanit, insa pleaca fara sa-l primeasca pe Iisus in inima sa. Probabil ca acest
om a ramas tot restul vietii un om moral, cumsecade, respectat de societate, asa
cum fusese si inainte de a-l cunoaste pe Iisus. Nu ni se spune in Biblie care a fost
sfarsitul acestui om, insa in momentul in care a plecat trist din fata Mantuitorului,
el era nemantuit, desi era un om recunoscut de toti ca fiind integru.
             - Saul din Tars lupta impotriva lui Iisus si a urmasilor Sai insa, in cele
3
 639904502.doc ?
din urma, cade zdrobit la piciorul crucii , primindu-l pe Iisus Christos ca
Mantuitor personal. El a continuat sa ramana, ca si pana atunci, un om integru,
moral si neprihanit insa , primindu-L pe Christos in viata sa, el a capatat o noua
viziune asupra mantuirii. El, omul bogat, puternic, religios, cu un viitor atat de
promitator, nu vede in toate acestea decat un gunoi care se interpunea intre el si
Mantuitorul sau. Omul care alta data se batea cu pumnul in piept, sustinand ca
este neprihanit dupa cea mai ingusta partida a iudeilor, acum ajunge sa afirme:
              “Dupa ei toti, ca unei starpituri, mi s-a aratat si mie. Caci eu sunt cel
mai neinsemnat dintre apostoli, nu sunt vrednic sa port numele de apostol, caci
am prigonit biserica lui
Dumnezeu .
”                                                                                                                                 
  ( 1 Corinteni 15, 8-9 )
              “ O, adevarat si cu totul vrednic de primit este cuvantul care zice:
Christos Iisus a venit in lume ca sa mantuiasca pe cei pacatosi, dintre care cel
dintai sunt eu.”  ( 1 Timotei 1, 15 )
              Unde sunt neprihanirea si moralitatea dobandite cu atata truda si
sacrificii? S-au dus… Au disparut la fel cum lumina unei  lumanari este inghitita
de soarele  care rasare in toata maretia lui. Poate ca acum , dupa ce am privit in
viata acestor barbati, intelegem mai bine cuvintele de avertizare ale
Mantuitorului :
              “Caci va spun ca, daca neprihanirea voastra nu va intrece
neprihanirea carturarilor si a fariseilor, cu nici un chip nu veti intra in
Imparatia cerurilor.” ( Matei 5, 20 )  
              Parafrazand: “Daca va veti multumi doar cu statutul de oameni
cumsecade, respectati de societate, nu veti cunoaste ceea ce inseamna
mantuirea. “ Iisus ne vorbeste despre doua feluri de neprihanire sau despre doua
moduri prin care cineva poate ajunge neprihanit:        
              1) Neprihanirea carturarilor si a fariseilor, realizata in totalitate de catre
om prin eforturi personale
              2) O neprihanire care o intrece pe prima, daruita de Dumnezeu prin
meritele jertfei lui Christos.
              Multi crestini se opresc la prima neprihanire, fiind multumiti cu ea si
considerand ca este suficienta. Este un mod de a-si linisti constiinta…De ce

4
 639904502.doc ?
aceasta neprihanire ( moralitate ) da senzatia ca este suficienta ? Pentru ca se
obtine greu, in urma unor eforturi deosebite de vointa.

              Un pastor a vizitat o membra a bisericii care avea un sot betiv. Barbatul,
avand ochii injectati de bautura, ii spune la un moment dat pastorului: “Eu ii
admir  pe adevaratii crestini. Trebuie sa ai bunatate si tarie de caracter ca sa fii
un crestin adevarat.”
              E adevarat ? Ca sa fii un adevarat crestin trebuie sa ai o vointa
puternica ? Ce vor face atunci cei slabi, cei cu o vointa slaba ? Ei nu au nicio
sansa la mantuire ? Trebuie sa recunoastem ca oamenii se impart , din acest punct
de vedere, in doua categorii: oameni cu vointa tare si oameni cu vointa slaba.
Primii, cand afla, de exemplu, ca tigara ii poate imbolnavi de cancer, o arunca si
nu se mai ating de ea intreaga viata. Cei din a doua categorie arunca si ei tigara
pentru un timp ( cateva ore, zile sau saptamani ) , dar in cele din urma patima
invinge si ei sunt infranti.

              Daca mantuirea noastra s-ar baza doar pe puterea vointei noastre, atunci
s-ar produce o mare nedreptate si inegalitate: cei tari ar fi mantuiti, iar cei slabi ar
pieri, neavand nicio sansa. Multumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru faptul ca
mantuirea noastra nu se bazeaza pe taria vointei noastre, nici pe eforturile pe care
le face un om , ci pe ceea ce Dumnezeu a realizat pentru noi pe cruce. In fata
crucii, toti suntem egali, fie ca suntem tari, fie ca suntem slabi din punct de
vedere al vointei. Ceea ce conteaza este cat de vie e legatura pe care o avem cu
Iisus, Izvorul mantuirii.

              Moriss Venden, un cunoscut autor de literatura crestina , afirma intr-un

devotional intitulat “Nicio zi fara Iisus “:
              “A fi moral nu inseamna a fi neaparat si crestin. Moralitatea in sine
insasi nu a insemnat si nu va insemna niciodata crestinism. Neinfaptuirea
raului nu este egala cu infaptuirea binelui. Rautatea tinuta in frau nu a fost
si nu va fi niciodata bunatate adevarata. Noi nu suntem impotriva
moralitatii. Ea este o virtute si a fi moral te va feri de inchisoare, de amenzi
si de a zacea in sant. Dar moralitatea nu inseamna crestinism si nu te poate
duce la cer. Singurul mod prin care cineva poate ajunge la neprihanire este
printr-o legatura continua cu Iisus.”  
5
 639904502.doc ?

              Am pornit de la intrebarea daca este suficient sa fii un om moral,

cumsecade si respectat pentru a fi mantuit. Raspunsul este categoric: Nu !
Oamenii care spun ca ei nu au nevoie de pocainta pentru ca ei nu au facut niciun
rau nimanui sunt mai departe de mantuire decat betivul din sant care isi
recunoaste pacatul si simte o nevoie profunda dupa ajutor.

              Exista un paradox al vietii de credinta : cu cat esti mai departe de

Christos, cu atat mai curat, mai neprihanit si mai moral te consideri. In
acelasi timp, cu cat esti mai aproape de El, cu atat mai pacatos te vezi in
ochii tai. Daca esti departe de o sursa de lumina nu-ti vei vedea petele de
murdarie de pe haina. Cu cat te apropii mai mult de ea, cu atat murdaria iese mai
tare in evidenta.
              Acesta este paradoxul  exprimat de pionerii protestantismului: “Simul
justi et pecatores” ( “Neprihanit dar, in acelasi timp, pacatos “ ).

              Ramane o intrebare: Ce fel de neprihanire vei urmari in viata: cea pe

care a realizat-o Domnul Christos pe cruce si pe care ne-o ofera in dar tuturor, si
celor slabi si celor tari, sau acea neprihanire proprie , realizata de noi, cu mari
sacrificii si eforturi, insa departe de Iisus, Izvorul mantuirii ?
              Alegerea ne apartine deopotriva…