Sprijină pe tatăl tău la bătrâneţe şi nu-l mâhni în viaţa lui

Un articol de: Pr. Dr. Ștefan Zară - 16 Mai 2023

Într-un citat celebru, Simone de Beauvoire notează, arătând mentalitatea omului contemporan
în ceea ce privește bătrânii și bătrânețea: „Bătrânețea denunță eșecul întregii noastre
civilizații. Omul întreg trebuie refăcut, toate relațiile dintre oameni trebuie recreate dacă vrem
să fie acceptabilă condiția bătrânului. Un om nu ar trebui să se apropie de sfârșitul vieții sale
cu mâinile goale și singur. Cultura, dacă nu ar fi alcătuită din cunoștințe serbede, dobândite o
dată pentru totdeauna, apoi uitate, dacă ar fi practică și vie, dacă prin ea individul ar avea
asupra mediului său o stăpânire care să se împlinească și să se reînnoiască de-a lungul anilor,
la orice vârstă, ar fi un cetățean activ, util. Dacă el nu ar fi fost atomizat din copilărie, închis și
izolat între alți atomi, dacă ar fi participat la o viață colectivă, la fel de prezentă și esențială
precum propria sa viață, nu ar experimenta niciodată exilul. Nicăieri, niciodată, nu s-au
realizat asemenea condiții” (Simone de Beauvoir, La Vieillesse, Gallimard, Paris, 2020, p.
742). Societatea modernă nu face decât să preia și să acutizeze sloganurile comerciale care
încurajează „îmbătrânirea fără a părea bătrân” sau asigurarea prin orice mijloc a „tinereței fără
bătrânețe”, sigur cu referire doar la aspectul exterior, la trup, la modul cum arăți, cum te
prezinți în societate, ascunzându-te în spatele unei măști, care oricum nu te reprezintă. Din
aceeași perspectivă, nu putem trece peste punctul de vedere al mentalității mercantile, pur
economice, caracteristice aceleiași societăți de astăzi, care face tot felul de calcule despre
poverile pe care vârstnicii le pun asupra comunității așa-zis active. Bătrânul este considerat o
povară deoarece nu mai îndeplinește un rol productiv în societate și îi solicită mai multă
asistență decât poate oferi (cf. și Léon Cassiers, „Ethique et gérontopsychiatrie”, în: Ethica
Clinica, 28 (2002), 4-9, p. 5). Întreaga societate se străduiește să-i învețe pe oameni cum să
rămână tineri sau să „reîntinerească” și nu depune nici un efort pentru a-i învăța cum se
îmbătrânește frumos și cum să valorifice autentic și această perioadă a vieții. Faptul acesta nu
este, din păcate, ceva teoretic, ci o realitate concretă a modului în care sunt tratate persoanele
în vârstă, cu implicații profunde și, fără nici o exagerare, catastrofale pentru întreaga
societate: atât pentru generația tânără, cât și pentru cei vârstnici, cu atât mai mult cu cât, cel
puțin în Europa, în nici o perioadă a istoriei nu a existat o populație mai îmbătrânită.

Așa cum accentua Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, „comunitatea umană tradițională s-a
preocupat dintotdeauna de persoanele vârstnice, considerându-le pe acestea nu o povară, ci un
izvor de binecuvântare, tezaur ce poartă în el tradiția vie, dar și iubirea milostivă, prin
participarea lor la buna creștere a tinerilor” (Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române, „Prețuirea și ajutorarea vârstnicilor - expresii ale maturității spirituale și
sociale în viața comunității”, în: Calendar creștin-ortodox 2023, Arhiepiscopia Bucureștilor,
2023, p. 4).

Bătrânii, prin experiența și înțelepciunea lor, prin maturitatea și discernământul lor, nu doar că
nu constituie o povară pentru societate, ci mai mult, ei sunt un real factor de echilibru, o
garanție a continuității, a dezvoltării creatoare a societății fără a renunța la rădăcinile culturale
și spirituale ale acesteia.

Sfânta Scriptură oferă o perspectivă mult mai profundă asupra importanței sociale a
persoanelor vârstnice, perspectivă de care societatea contemporană s-a îndepărtat dureros de
mult, arătând că persoanele în vârstă au un rol capital în realizarea țesăturii sociale, acestea
fiind un liant binecuvântat pentru întărirea unei familii, dar și pentru comuniunea dintre
familii diferite. Biblia nu idealizează nicidecum această perioadă a vârstei omului, însă oferă
coordonatele sănătoase pentru valorificarea experienței vârstnicilor și pentru integrarea lor
deplină, armonioasă și firească, în cadrul general al societății, fără o marginalizare a lor.
Serioasa și dureroasa criză de astăzi a familiei are drept cauză și renunțarea în modernitate la
structura familiei tradiționale, din care făceau parte două sau chiar trei generații, în favoarea
așa-numitei familii nucleice, atomizate, care cuprinde doar părinții și copiii, până la căsătoria
acestora, frângându-se continuitatea armonioasă între generații prin ruperea acestora de
generația sau generațiile anterioare, izolându-se reciproc. Marginalizarea tinerilor de către
societate face ca ei să nu mai aibă respectul cuvenit față de cei mai vârstnici, ajungând ușor la
lipsa de bună-cuviință și rușine. Respectul tinerilor față de bătrânii lor era un firesc al
societății tradiționale, chiar literatura antică accentuând acest lucru în multe pagini: „Dar cea
mai mare dintre toate bolile cele dintre oameni este nerușinarea (Euripide, Medeea, 471-472).

Coordonatele scripturistice asupra raportării corecte a societății la cei mai în vârstă este clară:
„Înaintea celui cărunt să te scoli, să cinsteşti faţa bătrânului şi să te temi de Domnul
Dumnezeul tău” (Levitic 19, 32). Vedem astfel că a avea respect față de cei vârstnici este
același lucru cu a te închina lui Dumnezeu; a cinsti omul cărunt înseamnă, în cele din urmă, a-
L cinsti pe Dumnezeu. Capitolul al treilea din Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, dă
un adevărat cod de bună purtare, de dreaptă raportare la generațiile dinaintea noastră, la
părinții și bunicii noștri, la modul în care trebuie să viețuiască generațiile diferite într-o
familie și la ceea ce asigură simfonia familiei, în special, și a societății, în general: „Fiilor,
ascultaţi-mă pe mine, tatăl, şi vă purtaţi aşa ca să vă mântuiţi, că Domnul a înălţat pe tată
peste fii şi a întărit judecata mamei peste copii. Cel care cinsteşte pe tată se va curăţi de păcat.
Şi ca acel care strânge comori, aşa este cel care cinsteşte pe mama sa. Cel care cinsteşte pe
tată se va veseli de fii şi în ziua rugăciunii sale va fi auzit. Cel care măreşte pe tată va avea
viaţă lungă, şi cel care se teme de Domnul cinsteşte pe mama sa. Cel care se teme de Domnul
va cinsti pe tatăl său şi ca stăpânitor va sluji celor care l-au născut. Cu fapta şi cu cuvântul
cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi vină binecuvântare de la ei. Că binecuvântarea
tatălui întăreşte casele fiilor, iar blestemul mamei le dărâmă până în temelie. Nu căuta mărire
întru necinstea tatălui tău, că necinstea tatălui tău nu-ţi este mărire. Că mărirea omului este din
cinstea tatălui său şi ocară este fiilor mama necinstită. Fiule, sprijină pe tatăl tău la bătrâneţe şi
nu-l mâhni în viaţa lui. Şi chiar de i se va împuţina mintea lui, ai îndurare şi nu-l dispreţui
când tu eşti în putere, pentru că milostenia arătată tatălui nu va fi uitată şi, în pofida păcatelor,
se va zidi casa ta. În ziua necazului tău Îşi va aduce aminte Domnul de tine şi, ca gheaţa când
este senin, aşa se vor topi păcatele tale. Ca un hulitor este cel care părăseşte pe tată şi
blestemat de Domnul este cel care mânie pe mama sa” (Ecclesiasticul 3, 1-16). Cuvântul
biblic accentuează complementaritatea necesară între tinerețe și bătrânețe, cei doi, tânărul și
vârstnicul, trebuind să se susțină reciproc, fiecare având nevoie de celălalt. (Va urma)