Sesiunea 254

Evanghelia după Ioan cap. 20:4-31

Rezumat
• Învierea Domnului Isus.
• Întâlnirea lui Toma cu Domnul.

Dragi ascultători, ne întoarcem la episodul învierii Domnului Isus şi mai precis la

reacţiile celor care vin în contact cu acest eveniment.
Dragii mei, întâlnirea cu învierea Domnului Isus este întotdeauna specială,
întotdeauna provocatoare, transformatoare.
Aşa cum am văzut, primele persoane care au fost martore ale învierii Domnului, au
fost femeile care veneau să îmbălsămeze trupul Domnului.
Maria Magdalina, cea vindecată de Domnul Isus, îndată ce vede mormântul gol
aleargă la Petru. Petru şi Ioan sunt de fapt primii bărbaţi care merg la mormântul gol.
Observaţi, vă rog, că Simon Petru şi Ioan sunt împreună. Se pare că Ioan îl luase la el
pe Simon Petru. Mă întreb dacă nu cumva ceilalţi ucenici l-au respins pe Petru după ce au
aflat de lepădarea lui. Dar, mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că Ioan l-a primit pe
Petru tocmai atunci când acesta avea cea mai mare nevoie de cineva care să-l accepte.
Ioan, fiul tunetului, a devenit apostolul dragostei.
Acum, nu cred că Maria Magdalena se aştepta la înviere. Primul ei gând a fost acela
că cineva a furat trupul Domnului.
Este interesant de remarcat următorul fapt: conducătorii religioşi îi vor acuza mai
târziu pe ucenici că au furat trupul Domnul, în timp ce primul gând al Mariei a fost acela că ei
– conducătorii religioşi – au furat trupul Lui. Adevărul este că mai-marii iudeilor ar fi dat orice
să poată găsi trupul lui Isus în dimineaţa învierii!
Dar să vedem care sunt cuvintele cu care Ioan prezintă acest eveniment al învierii:
v..3 Petru şi celalt ucenic au ieşit, şi au plecat spre mormînt.
v.4 Au început să alerge amîndoi împreună. Dar celalt ucenic alerga mai repede decît Petru,
şi a ajuns cel dintîi la mormînt.
Simon Petru şi Ioan nu se aşteptau la înviere. Probabil că şi-au spus că Maria nu
văzuse bine în întuneric. A văzut că piatra este rostogolită, s-a speriat şi a fugit. Sau poate că
s-a dus la alt mormânt. Aşa că se grăbesc şi ei spre cimitir. Dragi prieteni, nimeni nu aleargă
la cimitir să vadă pe cineva în viaţă. Petru şi Ioan nu se aşteptau să găsească pe nimeni viu

1
acolo. Nu se aşteptau să-L găsească pe Isus viu când au pornit în fugă spre mormânt. Aveau
de gând să caute trupul Domnului.
“Celălalt ucenic” era Ioan. El era mai tânăr şi îl putea întrece pe Simon Petru. Acest
fapt confirmă tradiţia care spune că Ioan era cel mai tânăr dintre apostoli. Eu cred că grupul
de ucenici cuprindea reprezentanţi de diferite vârste. Este posibil ca Ioan să fi avut mai puţin
de 20 de ani.
v.5 S'a plecat şi s'a uitat înlăuntru, a văzut făşiile de pînză jos, dar n'a intrat.
După ce a văzut acest lucru, Ioan a fost convins că Isus a înviat. El a ajuns primul, dar
pentru că avea un anume respect şi reverenţă, nu a intrat. El s-a aplecat să se uite prin
spaţiul îngust săpat în stâncă. Dovada pe care a văzut-o l-a convins. Dumnezeu foloseşte
lucruri mărunte, cum a fost şi acesta, pentru a convinge inimile oamenilor. Cineva a spus:
“Cele mai mari uşi se rotesc prin balamale mici.”
Ioan a văzut fâşiile de pânză, dar trupul nu era nicăieri.
v.6 Simon Petru, care venea după el, a ajuns şi el, a intrat în mormînt, şi a văzut făşiile de
pînză jos.
Iată că apare şi Simon Petru răsuflând din greu. Să ştiţi că a fost greu pentru el să
alerge până acolo. El nu are răbdare, aşa că intră imediat în mormânt. Vede şi el fâşiile de
pânză şi ştergarul în care fusese înfăşurat capul. Să ne amintim că Iosif şi Nicodim au
înfăşurat trupul Domnului în pânză de in şi l-au legat uns cu smirnă şi aloe, care formau un
amestec lipicios care pecetluia această “carcasă”. Cum ar fi putut ieşi trupul din aşa ceva
fără să fie desfăcute toate acele fâşii de pânză?
Isus Hristos a ieşit din acel mormânt aşa cum iese o sămânţă din pământ. El a spus
că sămânţa de grâu care cade pe pământ rămâne singură dacă nu moare. Dar dacă moare,
din ea va ieşi grâu nou. Vechiul înveliş al seminţei a rămas însă în pământ. Acesta este lucrul
care a rămas în mormânt: vechiul înveliş în care fusese pus temporar trupul lui Isus. Dar
acum EL nu mai era acolo pentru că înviase.
Vă amintiţi că, atunci când Domnul l-a înviat pe Lazăr, acesta a ieşit din mormânt
înfăşurat în pânză, astfel că Isus le-a spus oamenilor să-l dezlege? Lazăr a ieşit în trupul cel
vechi, învelit în pânza de înmormântare. Trupul lui Lazăr avea să moară din nou. Trupul lui
Isus Hristos a înviat în slavă şi nu va vedea niciodată moartea. Aceasta este învierea!
v.7 Iar ştergarul, care fusese pus pe capul lui Isus, nu era cu făşiile de pînză, ci făcut sul şi
pus într'un alt loc singur.
v.8 Atunci celalt ucenic, care ajunsese cel dintîi la mormînt, a intrat şi el; şi a văzut, şi a
crezut.

2
 Dumnezeu înregistrează cu grijă un alt detaliu mic dar important. Ştergarul care
înfăşurase capul lui Isus nu era pus în acelaşi loc cu fâşiile de pânză în care fusese înfăşurat
trupul. Era aşezat exact în forma în care fusese strâns în jurul capului. Cred că acest lucru l-a
convins pe apostolul Petru că Domnul a înviat. În acest fragment (v. 5-8) sunt folosite cuvinte
greceşti diferite pentru verbul “a vedea” sau “a se uita”. Astfel, în versetul 5, când Ioan s-a
plecat şi s-a uitat, verbul folosit înseamnă a percepe şi a înţelege. Aceasta implică
inspectarea locului şi percepţie. În versetul 6, când Petru a intrat şi a văzut, verbul folosit este
theaomai din care provine cuvântul teatru. El a cercetat cu privirea. În versetul 8, când Ioan a
intrat în mormânt şi a văzut, verbul folosit pentru “a văzut” înseamnă a cunoaşte. El a
cunoscut şi a crezut înainte de a-L vedea pe Hristos cel înviat.
v.9 Căci tot nu pricepeau că, după Scriptură, Isus trebuia să învieze din morţi.
v.10 Apoi ucenicii s'au întors acasă.
Ioan ne spune un lucru neobişnuit. Aceşti oameni nu au înţeles, deşi Isus le spusese
în mod repetat că va învia din morţi şi deşi Vechiul Testament vorbea despre aceasta. Şi
astăzi avem nevoie de Noul Testament ca sursă de lumină care să ne dezvăluie şi să ne
interpreteze Vechiul Testament. Unul din motivele pentru care Vechiul Testament nu este
apreciat este acela că noi nu folosim suficient de mult Noul Testament pentru a-l interpreta.
Mulţi dintre noi citim Biblia şi totuşi nu cunoaştem înţelesul anumitor fragmente din
Scriptură. Aceasta se întâmplă din două motive. Pe de o parte, se întâmplă să citim un pasaj
de multe ori şi de fiecare dată să vedem lucruri noi. Duhul Sfânt ne dă din ce în ce mai multă
lumină la fiecare nouă lectură. Pe de altă parte, eu cred că trebuie să experimentăm anumite
fragmente pentru a le cunoaşte semnificaţia. Încercările, suferinţele şi experienţele vieţii ne
explică înţelesul pasajelor biblice. De exemplu, când David scria că Domnul este Păstorul lui,
el ştia din experienţă ce înseamnă grija unui păstor pentru oile sale.
Se pare că Maria a fost prima persoană căreia i S-a arătat Domnul. El S-a arătat de
unsprezece ori înainte de înălţarea Sa la cer şi de trei ori după aceea. Cred că putem deduce
din text că au mai existat astfel de apariţii care nu sunt descrise aici.
Putem găsi câte un proverb pentru fiecare situaţie. Pentru aceia care întreabă de ce i-
a apărut Isus mai întâi Mariei Magdalena, versetul din Proverbe 8:17 spune: “Eu iubesc pe
cei ce mă iubesc, şi cei ce mă caută cu tot dinadinsul mă găsesc.” Ea L-a căutat pe Domnul
şi L-a căutat devreme (aşa cum spune varianta englezească a versetului din Proverbe).
v.11 ¶ Dar Maria şedea afară lîngă mormînt, şi plîngea. Pe cînd plîngea s'a plecat să se uite
în mormînt.
v.12 Şi a văzut doi îngeri în alb, şezînd în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap
şi altul la picioare.

3
v.13 ,,Femeie``, i-au zis ei, ,,pentruce plîngi?`` Ea le-a răspuns: ,,Pentrucă au luat pe
Domnul meu, şi nu ştiu unde L-au pus.``
v.14 Dupăce a zis aceste vorbe, s'a întors, şi a văzut pe Isus stînd acolo în picioare; dar nu
ştia că este Isus.
v.15 ,,Femeie``, i-a zis Isus, ,,de ce plîngi? Pe cine cauţi?`` Ea a crezut că este grădinarul, şi
I-a zis: ,,Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, şi mă voi duce să-L iau.``
Maria nu ştia că Isus este cel care stă în faţa ei. Ştiţi de ce? Ea nu crede că Isus a
înviat. Necredinţa este oarbă. Necredinţa este surdă, ca în cazul lui Zaharia. Maria Îl iubeşte
pe Domnul, este adevărat, dar dragostea trebuie să fie dublată de credinţă. Ea plânge pentru
că Îl iubeşte dar şi pentru că nu crede.
Cât de mult este schimbat trupul glorificat? Nu ştiu, dar nu cred că schimbarea este
atât de mare încât să justifice faptul că Maria nu L-a putut recunoaşte pe Isus. Ea se
concentra numai asupra suferinţei sale. Deşi vede doi îngeri, acest fapt nu-i atrage atenţia
într-un mod deosebit. Ei pun o întrebare nu pentru că nu ar şti răspunsul, ci pentru că doresc
să trezească în Maria o cât de mică dovadă de credinţă. Răspunsul ei arată nu se putea
gândi decât la un singur lucru: Domnul Isus era mort şi probabil că trupul fusese furat. Ea nu
se aşteaptă să-L vadă pe Hristos în viaţă. În necredinţa ei, ea nu-L recunoaşte pe Isus.
v.16 Isus i-a zis: ,,Marie!`` Ea s'a întors, şi I-a zis în evreieşte: ,,Rabuni!`` adică:
,,Învăţătorule!``
Când Isus a strigat-o pe nume, Maria I-a recunoscut vocea pentru că numai El putea
rosti numele ei astfel. Dacă Domnul ar zăbovi şi toţi am trece pragul morţii, trupurile noastre
vor fi înviate când Domnul ne va striga pe nume, aşa cum i-a strigat pe nume pe toţi cei
înviaţi acum aproape două mii de ani.
v.17 ,,Nu mă ţinea``, i-a zis Isus; ,,căci încă nu M'am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la fraţii Mei,
şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul
vostru.``
Domnul i-a spus Mariei să nu-L atingă. Cuvântul folosit în greacă este haptomai care
înseamnă “nu te agăţa, nu te ţine de mine”. Mai târziu, El le spune ucenicilor să-L atingă. De
ce această deosebire? El îi spune Mariei: “căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu.” Acesta era
motivul pentru care ea nu trebuia să-L ţină. S-ar părea că Domnul Isus S-a înălţat la cer
înaintea de a apărea în faţa ucenicilor în casă. Eu cred că Domnul Isus Şi-a înfăţişat sângele
înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, iar acest sânge a transformat scaunul de
judecată în scaunul îndurării la care venim noi şi astăzi. Sângele Lui a fost vărsat pentru
păcatul meu şi al vostru. Sângele lui Isus va fi acolo întreaga veşnicie ca o mărturie eternă
asupra preţului pe care l-a plătit El pentru noi.

4
 Observaţi cum Îl numeşte Isus pe Dumnezeu: “Tatăl Meu şi Tatăl vostru, Dumnezeul
Meu şi Dumnezeul vostru”. Relaţia Lui cu Tatăl este diferită de relaţia noastră cu El. Noi
devenim copii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Isus Hristos, în timp ce Hristos este un
membru al Sfintei Treimi, Fiul veşnic al lui Dumnezeu. El face aici această distincţie.
v.18 Maria Magdalina s'a dus, şi a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul, şi că i-a spus
aceste lucruri.
v.19 ¶ În seara aceleiaş zile, cea dintîi a săptămînii, pe cînd uşile locului unde erau adunaţi
ucenicii erau încuiate, de frica Iudeilor, a venit Isus, a stătut în mijlocul lor, şi le-a zis:
,,Pace vouă!``
Acest grup se împrăştiase când Isus a fost prins şi dus la Cruce, dar acum se pare că
se adunaseră din nou şi, cuprinşi de frică, se ascundeau într-o cameră.
Aţi observat că atunci când supranaturalul vine în contact cu ceea ce este natural,
mesajul este întotdeauna “Pace” sau “Nu vă temeţi!”? Acum, când dumnezeirea Sa atinge
umanitatea ucenicilor, Isus le spune: “Pace vouă!”. Aceasta este pacea care vine din
îndreptăţirea prin credinţa în Domnul Isus Hristos. El este Cel care ne aduce pacea cu
Dumnezeu.
Acum ucenicii L-au cunoscut când L-au văzut pe Domnul. Aceşti oameni erau
înspăimântaţi. Isus a apărut în trupul Său glorificat şi a intrat în odaie trecând de uşile
încuiate. De aici putem deduce că trupul glorificat nu se supune legilor universului fizic. De
aceea cred că, atunci când va avea loc răpirea, când trupurile noastre vor fi schimbate, nu va
fi nici o dificultate să ne întâlnim cu Domnul în văzduh.
v.20 Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mînile şi coasta Sa. Ucenicii s'au bucurat,
cînd au văzut pe Domnul.
Deşi Isus are un trup glorificat, urmele cuielor şi coasta străpunsă au rămas. Ucenicii
văd asemănarea neobişnuită cu trupul pe care-L văzuseră atârnat pe Cruce. Rănile sunt
acolo unde trebuie. Eu nu-mi închipui că trupurile noastre slăvite vor avea răni. A fost nevoie
ca trupul lui Isus să poarte aceste răni pentru că acestea sunt răni pe care El le-a îndurat
pentru noi. El a purtat în trupul Său rănile noastre pentru ca să ne poată prezenta înaintea lui
Dumnezeu fără vină şi fără pată. Isus a luat asupra Lui păcatul nostru şi aceasta va fi dovada
în veşnicie.
v.20 Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mînile şi coasta Sa. Ucenicii s'au bucurat,
cînd au văzut pe Domnul.
v.21 Isus le-a zis din nou: ,,Pace vouă! Cum M'a trimes pe Mine Tatăl, aşa vă trimet şi Eu pe
voi.``

5
 Nu cred că Domnul Se repetă pur şi simplu. Aici este vorba despre o altfel de pace. În
versetul 19 era pacea răscumpărării, pacea cu Dumnezeu. Acum răscumpărarea este
desăvârşită. Aceasta este pacea descrisă în Matei 11:28: “Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi
împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” Aceasta este odihna răscumpărării, odihna păcii.
Mai există şi o altfel de pace. Este pacea tuturor celor care au părtăşie cu Dumnezeu
şi fac voia Lui. Aceasta este pacea descrisă în Matei 11:29: “Luaţi jugul Meu asupra voastră
şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru
sufletele voastre.”
v.22 După aceste vorbe, a suflat peste ei, şi le-a zis: ,,Luaţi Duh Sfînt!
În Ziua cincizecimii, Duhul Sfânt a venit şi i-a botezat în trupul lui Hristos. De
asemenea, tot atunci au fost înzestraţi cu putere de sus. Biserica a luat fiinţă chiar în ziua
aceea. Şi tot atunci a fost începutul existenţei Duhului Sfânt în lume. El locuieşte în cel
credincios şi îl botează în trupul lui Hristos.
v.23 Celorce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţinea vor fi ţinute.``
Acesta este un verset important care, de cele mai multe ori, este înţeles greşit. John
Calvin spunea: “Când Hristos le spune apostolilor să ierte păcatele, El nu le încredinţează lor
ceva ce stă numai în puterea Sa. Lui I-a fost încredinţată sarcina de a ierta păcatele. El le
încredinţează numai propovăduirea iertării păcatelor în Numele Lui.”
Nici în cartea Faptele Apostolilor, nici în Epistolele lui Pavel nu întâlnim vreun incident
în care vreun apostol să fi iertat păcatele cuiva. Ei merg pretutindeni şi vestesc iertarea
păcatelor. Prin ce anume se obţine iertarea păcatelor? Nici măcar Dumnezeu nu poate face
acest lucru în chip arbitrar. Iertarea păcatelor se face numai prin sângele lui Isus Hristos. În
Vechiul Testament, iertarea păcatelor se baza pe faptul că Hristos va veni şi va muri pentru
păcatele oamenilor. Dumnezeu mântuia “pe datorie” în Vechiul Testament până când avea
să vină Hristos să moară pentru păcate. Astăzi, Dumnezeu iartă păcatele când noi credem
că Hristos a murit pentru ele.
Cum putem înlătura noi păcatele? Prin vestirea Evangheliei! Aceasta este lucrarea
cea mai importantă pe care o putem face. Era minunat când cineva Îl urma pe Hristos cât a
trăit El pe acest pământ. Dar este extraordinar să ştim că, prin simpla prezentare a
Cuvântului lui Dumnezeu, oamenii ajung să-L primească pe Domnul Isus Hristos şi să devină
făpturi noi în El. “Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate” – aşa ceva se întâmplă atunci
când noi vestim Evanghelia harului lui Dumnezeu. Acesta este privilegiul cel mai glorios pe
care-l putem avea astăzi.
Noi avem o responsabilitate. Dacă nu predicăm lumii Evanghelia, păcatele nu vor fi
iertate. Cred că acum noi culegem roadele anilor în care nu am dus Evanghelia în toată

6
lumea. Noi avem singurul lucru care va aduce iertare lumii – Evanghelia lui Isus Hristos.
Dragi prieteni, ce faceţi voi cu această comoară nepreţuită?
Iată acum un alt episod rămas în conştiinţa oamenilor:
v.24 Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei cînd a venit Isus.
v.25 Ceilalţi ucenici i-au zis deci: ,,Am văzut pe Domnul!`` Dar el le-a răspuns: ,,Dacă nu voi
vedea în mînile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi
dacă nu voi pune mîna mea în coasta Lui, nu voi crede.``
v.26 ¶ După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăş în casă; şi era şi Toma împreună cu ei. Pe
cînd erau uşile încuiate, a venit Isus, a stătut în mijloc, şi le-a zis: ,,Pace vouă!``
v.27 Apoi a zis lui Toma: ,,Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mînile Mele; şi adu-ţi mîna, şi
pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.``
v.28 Drept răspuns, Toma I-a zis: ,,Domnul meu şi Dumnezeul meu!``
Cât de mare era îndoiala lui Toma! El are o dovadă destul de mare pentru a deveni
credincios, dar nu crede. Oricum, cel puţin acum este din nou împreună cu restul ucenicilor.
Dragi prieteni, dacă vreţi să creşteţi în har, trebuie să fie fiţi împreună cu sfinţii lui
Dumnezeu şi să creşteţi împreună cu ei. Aveţi nevoie să împărtăşiţi altora ce învăţaţi din
Cuvântul lui Dumnezeu. “Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne
îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult cu cât vedeţi că ziua se apropie” (Evrei 10:25).
Trebuie să fim împreună pentru a creşte împreună.
Acest fragment nu ne spune că Toma a şi făcut ce i s-a spus. Nu ni se spune că el a
întins mâna şi L-a atins pe Domnul Isus. Nu era nevoie. Ştiu că mulţi oameni spun şi astăzi:
“Dacă L-aş vedea, dacă L-aş putea atinge, atunci aş crede!” Problema nu constă în lipsa
dovezilor referitoare la moartea şi învierea lui Isus. Problema este în inima omului.
Dumnezeu va lămuri îndoiala sinceră din inima unui om, dar nu cred că El Se va
ocupa de îndoielile nesincere. Mulţi spun că nu pot crede Biblia. Ei pretind că problema lor
este de natură intelectuală. Cei mai mulţi oameni nu vor crede Biblia din cauza problemelor
morale. Cineva mi-a spus acum câtva timp că nu poate crede în Vechiul Testament. Am aflat
ieri că acest om trăieşte în adulter. Vechiul Testament spune: “Să nu preacurveşti!” (Exod
20:14). El nu vrea să creadă ce spune Vechiul Testament. Dar sunt convins că Dumnezeu va
lămuri întotdeauna îndoielile unui om sincer.
Nu veţi găsi o mărturie mai puternică despre Domnul Isus decât mărturia lui Toma.
Este una din marile mărturisiri de credinţă ale Scripturii. Pentru un evreu, a spune: “Domnul
meu şi Dumnezeul meu!” era mai presus de orice altceva. Şi aceste cuvinte ies de pe buzele
lui Toma, omul care s-a îndoit cel mai mult.

7
v.29 ,,Tomo`` i-a zis Isus, ,,pentrucă M'ai văzut, ai crezut. Ferice de ceice n'au văzut, şi au
crezut.``
Noi, cei care credem astăzi în realitatea morţii şi învierii lui Isus Hristos, avem parte de
o binecuvântare specială.
v.30 Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne cari nu sînt scrise în cartea
aceasta.
v.31 Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentruca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul
lui Dumnezeu; şi crezînd, să aveţi viaţa în Numele Lui.
Aceasta este cheia Evangheliei. Domnul a făcut multe alte lucruri care nu sunt
consemnate. El a vindecat mii de oameni. Cred că Ioan vrea să spună şi că Isus a mai făcut
multe alte lucruri după învierea Sa, lucruri care nu au mai fost scrise. Evanghelistul Ioan a
făcut o selecţie a celor scrise. El a ales materialul pe care l-a scris pentru că avea în vedere
un scop clar.
Ioan nu a încercat să scrie o biografie a lui Isus Hristos. El nici măcar nu a încercat să
umple golurile lăsate de ceilalţi evanghelişti în prezentarea vieţii Domnului. El a scris pentru
ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi crezând să aveţi viaţa în
Numele Lui. Numai prin credinţă primiţi viaţa şi sunteţi născuţi din nou. Veţi fi copii ai lui
Dumnezeu numai prin credinţa în Domnul Isus Hristos.