Foaia de Duminică

a Parohiei Sf. Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei—Roma XIII, Montesacro

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei
Nr. 67 – 17 FEBRUARIE 2019, Duminica aXXXIIIa după Rusalii

Pilda Vameșului și a Fariseului, Mănăstirea Patriarhală din Pecs, Kossovo, secolul XIV
Adevărat vă spun că acesta (vameșul) s-a întors mai îndreptat la casa lui.
Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa !
(Luca XVIII.14-15)
Iată-ne din nou la începutul Triodului. fariseul care, toată ziua, se preocupa cu observarea
A doua treaptă pe care călcăm, pe drumul către Legii ?
Înviere, la Ierusalim, o facem împreună cu un alt Domnul avertizase deja pe farisei că vameșii și
vameș. Primul pas l-am făcut cu Zaheu, chemând pe desfrânatele vor ajunge înaintea lor în Împărăția
Domnul în viața noastră pentru a ne îndrepta Cerurilor (Matei XXI.31) căci, deși duc o viața
greșelile și a ne elibera de tot ceea ce ne apasă. greșită, înțeleg chemarea la pocăință a lui
Acum, auzim pe Domnul Hristos zicând tot despre Dumnezeu. Spre deosebire de farisei care se
un vameș că s-a întors îndreptat la casa (familia) lui. consideră drepți și buni și deci nu ascultă decât de ei
Ce a făcut dar pentru aceasta ? Cum se face că unul înșiși...De aceea, Domnul zice cu durere, dar și
atât de disprețuit din pricina meseriei sale reușește să ironie: „nu am venit să chem pe cei drepți ci pe cei
primească har de la Dumnezeu mai mult decât păcătoși la pocăință” (Marcu II.17).

© Parohia Sf. Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei | Via Nicola Festa 50, Roma (RM) | montesacro@mitropolia.eu |
cell: 339 665 30 92 | www.facebook.com/Parohia Sf. Nicolae Roma XIII – Montesacro
Nimeni nu este drept înaintea Lui. Și totuși fariseii
se considerau drepți. Pentru că făcuseră din religie
un mod de a împăca pe Dumnezeu cu felul lor de a
trăi. Inventaseră reguli și interpretări ale Legii care îl
schimbau pe Dumnezeu după cum li se părea lor
acceptabil și nu invers, cum ar fi normal. În loc să
caute ei Voia Domnului, făceau pe Dumnezeu
conform voii lor.
Această atitudine îi făcea surzi la chemarea
Domnului Hristos. Motiv pentru care, cei care știau
că sunt păcătoși aveau mult mai multe șanse să le-o
ia înainte și să cunoască pe Dumnezeu cu adevărat.
Același lucru se petrece și în această pildă. Un
vameș reușește să ia de la Dumnezeu mai mult har
decât un fariseu. Și ne întrebăm de ce. Cum se face
că acești oameni care nu făceau altceva decât să
studieze Legea lui Moise, să se preocupe să
împlinească Legea tot mai conștiincios, rămâneau
totuși departe de Dumnezeu ? De ce li se împietrește
inima ?
Această întrebare trebuie să ne-o punem și noi. Căci
aici se află cheia acestei pilde pe care Hristos o dă
nu doar ucenicilor de atunci, ci și celor de acum.
Calea vieții noastre este asemenea drumului pe care
îl facem an de an, între Duminica lui Zaheu și
Duminica Învierii. Între Ierihon și Ierusalim. Drumul
îl facem urmând pe Hristos, sau urmărindu-L. De
aceea este important să ne întrebăm în ce calitate îl
facem: suntem noi niște păcătoși care am aflat
puterea dumnezeiască a iertării și îndreptării,
asemnena lui Zaheu, sau niște fățarnici și vicleni
care căutăm îndreptățire și profit, asemenea
fariseilor—sau mai rău: asemenea lui Iuda...?
Iată deci, Duminica de azi ne pune înainte pe cei doi
ca exemple de credință și de evlavie. Nici unul nu e
bun cu totul, dar nici rău cu totul, asemena nouă
tuturor...ci fiecare încearcă, în modul său, să se
apropie de Dumnezeu, de aceea se și prezintă
© Parohia Sf. Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei | Via Nicola Festa 50, Roma (RM) | montesacro@mitropolia.eu |
cell: 339 665 30 92 | www.facebook.com/Parohia Sf. Nicolae Roma XIII – Montesacro
amândoi înaintea altarului Templului de la
Ierusalim.
Desigur, fariseul era onest când spunea că e om
drept, căci nu comitea nici o fărădelege; de
asemenea, și vameșul avea dreptate când zicea că e
păcătos. Și totuși, între ei era o prăpastie de antipatie
și chiar dispreț reciproc. Cu toate acestea, Domnul îi
primește pe amândoi, însă arată că cel care a ales o
cale mai bună de a se îndrepta este vameșul. Acesta
era disperat. Nu mai era în stare să rostească nimic.
Fariseul avea multe de povestit...ca și cum
Dumnezeu ar fi avut nevoie să fie informat de
faptele lui bune...Vameșul, însă, nu mai avea putere,
nu mai avea glas, nu mai avea cuvinte nici în minte
și cu atât mai puțin în gură. Îi mai rămăsese doar
plânsul și strigătul surd al inimii. Pe acestea
Dumnezeu, Care cercetează inimile și rărunchii le-a
auzit (Psalmi VII.9; Ieremia XI.20, XX.12). Căci El
e gata să audă strigătul, nu lăudăroșenia (I Regi
IX.16; II Regi XXII.7; Iov XXXIV.28; Isaia
XXX.19) și mai ales aude rugăciunea strigată în
tăcere (I Regi I).
Căci atunci când omul strigă din străfundul inimii,
înseamnă că a renunțat la el însuși și își pune toată
nădejdea în Dumnezeu. Deci Dumnezeu are mai
mult loc în inima lui și nu se mai încurcă prin hățișul
nostru de pofte și dorințe. Și pentru că are mai mult
loc, poate să și lucreze mai bine și să facă mai mult
pentru noi. Altfel, El nu va fi decât o insectă prinsă
în păienjenișul sufletelor noastre...
De aceea e important ca, pe lângă dorința de a ne
depăși neputințele, pe care a avut-o Zaheu, să avem
în inimi și dorul de a ne îndrepta viețile și de a face
așa încât Hristos să încapă tot mai mult în viața
noastră. Căci în felul acesta vom reuși poate să
auzim că ne-am îndreptat mai mult decât cei care,
”drepți” fiind, nu vor decât să fie „în pace” cu
Dumnezeu, sau mai bine zis „să-i lase în pace
Dumnezeu”...Amin !