Prelegerea 7 – Pocăința adevărată

În seara acesta discutam în continuare despre un subiect uimitor numit „convertirea”. Ne-am
ocupat în mod deosebit de aceasta tema, si, din istoria fiului risipitor, am înţeles convertirea ca fiind o
„întoarcere”. Azi dorim să înţelegem mai bine ce înseamnă ea. Privită ca parte a drumului pe care îl
construim împreună, observăm că ea se realizează pe baza nevoii, datorita iertării oferită prin
credinţă – elementul care stă la baza relaţiei cu Isus, întrucât credinţa este mâna întinsă care apucă pe
Isus. El lucrează la convertirea noastră îin aşa fel încât în inimă, Duhul Sfânt face să dospească gândul
„întoarce-te!”; dacă eu răspund îndemnului, şi mă predau Lui Isus, El reuseste sa mă redirectioneze cu
faţa spre El, şi cu spatele spre păcat şi spre îndemnurile firii mele păcătoase.
Sa privim astăzi la Galilean începând cu o ilustraţie adevărata. Ceea ce vedeţi este portretul
unui misionar bătrân – Robert Moffat, socrul marelui misionar şi explorator David Livingstone. El s-a
dus în Africa de Sud şi intrând in adâncimea teritoriului a găsit burii latifundiarii de origine olandeza,
care goniseră pe păstorii băştinaşi, ocupând terenurile şi luându-le turmele. În zonă era un bărbat pe la
40-50 ani numit Africaner. El nu era un om rău, dar ajungând mereu sa fie deposedat de pământ, s-a
pus în slujba unui olandez bogat şi trebuia să îi apere turmele de ceilalţi asemenea lui. Odată, când
boierul i-a spus să se ducă şi să omoare pe cei bănuiţi că-i făceau necazuri, el a refuzat. Ca reacţie,
seful l-a pocnit si l-a trântit la pamant. Atunci fratele lui Africaner a tras cu puşca asupra boierului si l-
a omorât. Aceasta a însemnat sfarsitul păcii, si începutul fugii lor intr-o haiducie continua. Se învăţase
sa fie haiduc. Afrianer făcea navaliri in zonele albilor. Ajunsese inspaimantator. A trecut fluviul
Orange. Guvernatorul de la Capetown a pus un premiu imens pe capul lui -1000 $ la sfarsitul secolului
18, era o sumă mare, ţinând cont că 5 $ era atunci leafa pe o luna.
Nimeni însă nu îndrăznea sa-i iasă în cale. Robert Moffat avea atunci 20 ani. A spus ca se duce
la Africaner sa-i prezinte vestea cea buna. Prietenii l-au avertizat că Africaner nu stă de vorbă: ii
prinde pe cei ce nu sunt pentru el, şi craniile lor le transforma in vase din care manancca.
Dar Robert a plecat... si n-a mai venit. Oamenii l-au crezut mort.
Istoria însă este alta: Afircaner l-a privit la început cu neîncredere şi teamă pentru ca nu cu
mult timp înainte atacase chiar resedinta societatii misionare londoneze de unde venea Robert. Acesta
însă a început sa vorbească oamenilor strânşi pe lângă bandit despre Isus: toţi aveau mâinile înmuiate
in sânge, dar Duhul lucra la inima lor făcându-i încetul cu încetul şi unul câte unul să se întoarcă si sa
se uite înapoi. Africaner a zis la început ca nu-l interesează, dar cu timpul a prins curaj si venea in
primul rând si asculta. Atunci Robert inspirat de sus, s-a oferit sa-l invete sa citească. Imaginaţi-l pe
Africaner intrând la el în colibă, învăţând să citească şi să se roage. Pocăinţa lui a fost atât de autentică
şi deplină încât în fiecare dimineaţa chema pe oamenii tribului să vina la rugăciune şi la studiu. In
1819, după 3 ani, viata lui era total schimbata: nu se mai auzeau amenintari nicăieri, nici veştile despre
raidurile înfiorătoare au încetat. Robert îi invită la guvernator pe Africaner şi pe oamenii lui.. Când a
apărut Moffat cu Africaner, primii care l-au văzut se uimeau: „n-ai murit?” Apoi l-au recunoscut si pe
Africaner. S-au mirat de atitudinea lui blândă fără arme. Când au ajuns la Guvernator si acesta a văzut
ce schimbare făcuse în el cuvântul lui Dumnezeu, a spus „dau o amnistiere totala şi un dar”. A dat o
căruţă cu 40 kg de daruri, de bucurie că spaima albilor s-a convertit. In 1819, Moffat îi spune lui
Africaner: „Eu am încheiat, ramai tu mai departe” Si Africaner, cel care bea din cranii umane,
criminalul, a ajuns in cele din urma pastorul bisericii lor. Devenise prezbiter. Nu este acesta chiar
Africaner, este doar o idee a ceea ce poate sa facă Dumnezeu dintr-un sălbatic.
De ce asemenea minuni? De ce Evanghelia merge aşa puternic la oamenii din jungla, la cei
săraci care nu au nimic, şi nu ajunge deloc cu uşurinţă la cei bogaţi, cu putere, care cunosc multe?
Oare Dumnezeu este cel ce face diferenţiere simpatizând pe cei nenorociţi şi dispreţuind pe bogaţi?
Deschidem Evanghelia lui Luca la cap19, şi citim „Isus a intrat in Ierihon si trecea prin
cetate”... Aceasta este o imagine de cadru, pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu Biblia. Ierihonul era
una din cele mai importante cetati. Ierusalimul este pe crestele munţilor 800m deasupra marii.
Ierihonul este lângă Iordan in partea dreapta. Este la 8km de Iordan. Iată o fotografie si o harta.
Iordanul face foarte multe meandre aici. De la Ierihon ajungeai repede la Iordan. Drumul pana la
Ierihon cobora pana la 250m sub nivelul marii, daca marea ar intra ar astupa tot locul acesta. Datorita
acestei depresii Ierihonul are o clima blânda, unde cresc palmieri, fapt pt care s-a numit cetatea
palmierilor si cetatea trandafirului. Cetatea asta era unul din cele 3 puncte de trecere peste Iordan şi în
acelaşi timp cel mai însemnat dintre ele, pentru că aici se sfarsea drumul periculos al caravanelor, se
termina comerţul cu balsam. Negustorii nu mergeau mai departe. Aici era cea mai bogata şi cea mai
scumpa piaţă din Palestina. Era o cetate de boieri. Cei mai mulţi oameni bogaţi îşi construiau case aici.
Desigur că nu lipsea si o partidă foarte puternica a fariseilor. Antoniu – cel care a fost o vreme
stăpânul acestor locuri – a oferit ca dar Cleopatrei acest oraş, din care ea să capete un fel de renta,
pentru ca prin comerţul practicat aici, putea aduce un venit substanţial. Iată date despre Ierihon, o
cetate mândră.
Istoria biblică însa, încondeiază cetatea cu negru. Cetatea s-a împotrivit. Pe acolo a intrat Iosua
cu Israelul. Ierihon era cetatea care spunea „pe aici nu se trece”. După ce Iosua a înconjurat cetatea de
7 ori si zidurile s-a dărâmat, el a pronunţat un blestem asupra celor care ii vor mai pune porţile sau
temelia. Cetatea nu a mai fost locuita mult timp. Dar în ciuda blestemului, la un moment dat, 2 regi ai
Israelului, cu preţul copiilor lor, au reînviat cetatea. Ierihonul însă purta blestemul mai departe prin
faptul ca apele care curgeau prin el erau otrăvite. Unul din profeţi, Elisei arătând cât iubeşte Isus pe
păcătoşi, a venit si a vindecat apele Ierihonului.
Si iată că acum, Isus vine şi intra in Ierihon. Putea sa-l ocolească cetatea bogatasilor, dar nu a
trecut mai departe.
Capitolul 19 din Luca spune mai departe: „şi un om numit Zacheu, mai marele vameşilor.....”
Iată-l pe Zacheu: un evreu scundac tare, dar plin de bani, un om care ştia sa măsoare pe oameni de
departe. Vă amintiţi ce era un vameş? Un om sfânt? Nu prea. Era păcătos de două ori : o dată prin
faptul ca era în slujba romanilor, cotropitorii poporului ales, si in al doilea rând pentru că nu lua doar
ce se cuvenea romanilor, ci îşi punea de o parte şi pentru el, în plus. Şi nu era doar vameş, era chiar
căpetenia lor. Era chiar capul relelor. Mă întreb cum ajunsese oare chiar el mai marele între vameşi:
desigur că ei toţi erau ticăloşi şi şmecheri, şi el era cred si mai şmecher decât ceilalţi. Mijloacele prin
care ajunsese la această poziţie erau şantaj, mită, relaţii. Era şi plin de bani, aur curat. Trebuie să fi
avut un suflet negru de liliac.
Cu câţiva ani în urmă, pe malurile Iordanului, aproape de Ierihon venise un individ, Ioan
Botezătorul. Un Mai Mare al norodului a trimis atunci iscoade să afle despre ce vorbeşte acesta. Si au
pus întrebarea şi reprezentanţii vameşilor: „noi ce trebuie să facem?” Ioan le-a răspuns: „invatati sa fiţi
cinstiţi...”
De atunci probabil că Zacheu, om cu vaza, a început sa se gândească serios la problema
sufletului. Auzise şi de Învăţătorul de care Ioan zicea ca e Mesia, care nu venise între vameşi precum
fariseii - cu mustrarea şi blestemul, ci venise cu duhul blandetii; auzise că El chiar mânca cu vameşii
şi păcătoasele. Mai auzise uimit că unul din ucenici Lui fusese coleg cu el la vama. Asta era o veste
minunata: însemna că Isus se uita şi la cei răi si pacatosi. Si pe când asculta el aceste lucruri inima lui
a fost mişcata.
Ştiţi ce înseamna numele Zacheu? Zacai in ebraica inseamna neprihănit. Imaginaţi-va ca vine
cineva la vreun funcţionar corupt şi-i strigă: „măi neprihănitule!” în timp ce acesta este pătat până
peste cap. Imaginaţi-vă cam cu ce conştiinţă a început să trăiască el. Ca si cum tu eşti un slăbănog si
oamenii te strigă grăsan. Porţi un nume făţarnic. Duhul lui Dumnezeu care lucrează în taină, neştiut,
de-a lungul timpului; iar daca dvs aţi venit aici, este ca Duhul Sfânt a lucrat. Si Duhul a lucrat in inima
lui Zacheu. Încetul cu încetul a început sa-si pună viata în rânduiala, a început sa dea înapoi din ceea
ce furase. La un moment dat a auzit ca vine Hristos în Ierihon; ba mai mult, a auzit ca 2 din cerşetorii
orbi au fost vindecaţi, si oamenii spuneau cum Isus s-a apropiat de ei, Şi-a pus mâinile pe ei şi i-a
vindecat. El s-a gândit „e speranţa si pentru mine...”
Si Biblia spune: „si Zacheu a căutat să vadă pe Isus dar nu putea....” din pricina cui? Faptul ca
era mic de statura nu era o problema: oamenii sunt şi mici si mari şi aceasta nu este o problema. Dar
este un inamic anonim are se numeşte NORODUL. Aş vrea sa ne uitam puţin la norod. Unde era Isus
era si gloata: erau mulţi oameni care vroiau cu disperare să se apropie de Isus, si gloata era ca un zid
între ei şi Hristos. Ştiţi ce vrea gloata? Senzaţii tari, minuni, vindecări dar nu pentru ei, ci pentru alţii.
Gloata este pretutindeni dar nu capata nimic şi nu se schimba. Ce vrea gloata? „Panem et circenzis”
cum ziceau romanii „Pâine si circ.”
Si Zacheu nu putea face nimic împotriva gloatei acum când era ocazia lui cea mare.
Mama îmi spunea adesea „fii ca lumea”. Credeam ca este un fel bun. Lumea e rea si a fii ca ea
inseamna „încadrează-te in standardele ei”. Daca lumea merge prin imitare, a fi altfel decât lumea
înseamna alegere. Apostolul spune „toata lumea zace in cel rău” Câţi locuitori sunt in (Buzău) ?
150000. Ganditi-va ca această masa se numeşte lumea: noi nu o dispreţuim, desigur, dar ea zace in cel
rău. Si Isus spune „intraţi pe poarta cea strâmta....” neplăcută pentru mulţimea care caută porţi largi şi
locuri deschise, periculoasa pentru cel care vrea sa meargă pe mai multe carari; acesta poartă este
pentru unul singur, care are personalitate.
Când ursul este înconjurat de câini, câinii latră. Cei slabi merg în haită precum hienele, şacalii.
Cei tari merg singuri: ursul, ghepardul, tigrii. Numai cei care au ajuns sa se coacă în personalitatea lor
pot să-L audă pe Isus pentru ca lumea li se va împotrivi tot timpul.
Si pentru că nu putea să-L vadă, săracul, a luat-o înaintea lui Isus şi s-a suit într-un dud. Cine
se urca în dud? Copiii. Dudul ştiţi cum este. Cat de ridicol trebuie sa fi fost sa-l vezi pe seful vameşilor
cocoţându-se şi atârnând cu picioarele în jos ca o cireaşa în pom. Pentru cine vrea sa-L vadă pe Isus,
ridicolul dispare, nu mai contează ce zice lumea.
Aş vrea sa insist asupra acestei istorii – dudul lui Zacheu. Să exprim o fraza, un dicton:
„mântuirea prin dud”. Aţi auzit de asta? Ca metaforă alegorică, eu cred ca nimeni nu va fi mântuit
decât prin dud. Este o analogie, poezie. Acesta este Zacheu atârnat in dud. Am întâlnit un maistru, care
avea un grup de prieteni care împreună şi-au propus să nu mai umble intr-o viata păcătoasa. Locuiau in
Arad si au zis „hai sa nu mai vorbim urat, să facem ceva cu vieţile noastre, hai sa ducem o viata buna.”
Si tot au fost de acord. Si din mulţimea muncitorilor acestora, 7 erau deosebiţi: aveau un ideal, un dud.
Erau aparte prin faptul că au căutat sa se suie mai sus ca lumea, sa se detaşeze, cu ridicol chiar. Nu ştiu
caţi dintre ei dar ştiu sigur ca acesta de care va spun, Nelu, este azi pastor al Evangheliei. Daca eu sunt
azi creştin, se datorează de asemenea, dudului meu, idealurilor care mă îndemnau: „urca!” Dumnezeu
nu se descoperă direct dar iţi pune un ideal si altul si altul, si te sui - cum spune El - „pe munte”...
Eram în clasa a X-a la şcoala de muzica, studiam vioara, si profesorul ne-a vorbit de un bărbat:
cel mai mare organist al sec XX. Îmi amintesc chiar unde stătea profesorul si unde stăteam eu. Pe
profesor îl chema Ctin Palade. El s-a aşezat pe banca cu trupul lui uriaş, si noi copiii in jurul lui: ne era
prieten. A început deci să ne povestescă despre Albert Schwaitzer si a spus „Copii, ăsta a fost de toate
numai caşcaval nu a fost”. După ce a terminat conservatorul Albert a făcut teologia si filosofia, a ieşit
de 3 ori doctor: în teologie, filozofie, si muzica. La 20 si ceva de ani a fost chemat sa predea la
universitatea din Strasbourg, si apoi la 30 de ani a predat la Paris. La 30 ani, el s-a hotărât sa trăiască
pentru alţii: când a venit acasă de la studii, a găsit pe măsuţa din birou o revista pusa cu spatele în sus
unde era un afiş „se cauta medici pentru Africa cea neagra, pentru leprosi, nenorociţi, bolnavi..” Si el a
spus „eu voi merge”. A început să studieze medicina. Ca să strângă banii necesari plecării în misiune,
a dat concerte în Europa. Apoi s-a dus în Africa unde a creat un adăpost pentru leproşii din Ghabon,
aşezare numita Lambarene. Pana la 95 de ani, pana la cu doua saptamani de moarte, a slujit gratis
leproşilor.
Şi în inima mea, atunci la 15-16 ani, am hotărât ca voi fi ca el, voi studia medicina. Când eram
în vacanţă mă duceam la bibliotecă şi studiam cărţile de medicină, căci vroiam sa fiu ca el. Aveam un
dud. Gândul nu m-a parasit nici o clipa. Daca nu mă ştiam în dudul acesta, azi nu eram creştin.
Datorita acestui dud Dumnezeu mi-a arătat mai mult. Mântuirea este o cale de autoselectie, oamenii
care au un dud se suie in dud chiar daca oamenii vorbesc. Imaginaţi-va cum gloata il conducea pe Isus
pe drum doar ca sa mai vadă ceva. Gloata nu se uita în sus: Isus mai vindeca pe unul şi pe altul, şi
gloata era mulţumita. Si Zacheu, se uita din dud căutând să-L identifice pe Isus: nu ştia care este El,
căci mai avea şi ucenicii care se dădeau mari pe lângă Isus si făceau ordine. Isus cred ca era mai smerit
ca apostolii. Şi in timp ce se uita după El, un om de sub dud Îşi ridica ochii, se uita ţintă la el, şi zice
„Zachee!” Nu ştiu, cred însă cu tarie că a fost un om puternic că n-a căzut din dud. Păi când un străin
se uită cu tărie la tine, ţinta, şi te strigă pe nume... poţi să cazi. Mă uimesc câtă iubire! Dumnezeu,
spune Biblia, ne ştie pe nume pe fiecare. Când tu te rogi in camaruta ta El te ştie şi ştie toate
problemele tale mici sau mari. Este o reprezentare, eu l-am încercuit ca să ne fie mai uşor. El spune
„da-te jos degrabă căci azi trebuie să rămân în casa ta!”
Dumnezeu vorbeşte in termenii „trebuie”- e legat de necesitate. Dumnezeu nu are nevoi, e
perfect. El are insa un „trebuie” atunci când se leagă de tine; El care îţi vrea mântuirea, doreşte sa nu
lase ocazia de aur ci să o exploateze pentru fericirea omului.
Retineti „trebuie”. Prea mulţi au nevoie de Isus din când in când. Ştiţi când? La nevoie. Ţi-e
bine, ce sa-L mai deranjezi? El si aşa e ocupat cu războiul din Irak. Dar când arde lumânarea pe unghii
strigăm la El şi El scapă pe cel ce strigă. Dar nu avem nevoie de El întotdeauna. Dar Hristos nu vrea sa
nu intre în casa ci sa intre doar în Biserica. Unii sunt creştini doar de biserica. El spune ca vrea sa
intre... unde? ...In casa ta!
Ii deschizi tu uşa ca sa intre El azi în casa ta?
Să rămână aceasta întrebare în mintea fiecăruia: ce cunosc eu: creştinism de biserica sau
creştinism de casa?
Si Zacheu l-a primit cu bucurie. Eu îmi imaginez că alături de Isus, dintr-o cireaşa atârnata in
pom, a devenit un om important. Si gloata cum se uita când devii important? Cu admiraţie? Nuuuu.
Gloata sta sa cantareasca, sa evalueze. „Când au văzut lucrul acesta, unii cârteau...” Când vrei sa-l
primeşti pe Isus unii vor zice şi vor cârti. „Toţi ziceau: a intrat sa manance la el...la un om păcătos..”
Mi-l imaginez in casa după ce a pus masa si se uita ca lui Isus nu-i era ruşine să mănânce cu el. Si
auzea cum glasurile fariseilor si glasurile acelea se înmulţeau. Şi „cuvintele acestea îl ardeau...”Pe cine
ardeau aceste cuvinte? Pe Zacheu că îl făceau păcătos? Dar el nu ştia că e păcătos? Zacheu era deranjat
de faptul că ei Îl acuzau pe Isus ca a intrat să mănânce la el. Şi s-a ridicat să-L apere pe Hristos prin
singurul mod în care îl poate un om apăra pe Isus: el a stat înaintea Domnului şi a zis „iată Doamne,
jumătate din averea mea o dau săracilor, şi daca am năpăstuit pe cineva, îi dau înapoi împătrit”.
As vrea sa reţinem faptul că in acesta declaraţie, primul act presupune jumătate din avere. Cam
cate miliarde credeţi că avea el? Era unul din cei mai bogaţi. Şi când a zis „jumătate o d au” era ceva
mare. A doua declaraţie, „daca am năpăstuit pe cineva......” şi erau acolo mulţi martori care ziceau
„păcătosule...”! Ce inseamnă împătrit? Era o lege că dacă cineva a comis un furt grav, sa dea de 4 ori
înapoi; dacă existau circumstanţe atenuante, să dea doar de 2 ori şi chiar sa dea doar obiectul furat...
Zacheu însă se considera păcătosul cel mai grav si josnic – va da de 4ori înapoi. In Talmud exista o
prevedere care interzicea sa dai din averea ta mai mult de un sfert, dar el a încălcat legea. Talmudul nu
era cuvânt inspirat, doar o hotărârea sfatului bătrânesc şi a tradiţiei.
Vă rog să priviţi istoria lui Mickey Cohen, un gangster. El era bandit, dar un bandit curat,
civilizat. Era faimos prin faptul că lucra relele prin alţii: toata lumea ştia ca era gangster dar nimeni nu-
l găsea vinovat de nimic. A participat la evanghelizările lui Billy Graham, vestit că avea mare priză la
public. Si unul din asistenţii lui Graham i-a oferit o Biblie şi studii biblice. Mickey a spus la un
moment dat ca vrea sa se boteze. Vestea a ajuns şi la presa, şi s-au scris multe....După ce s-a botezat, a
rămas la fel, tot cu obiceiurile lui de gangster. Si fraţii i-au spus: „Nu se cade, trebuie sa te schimbi...”
„De ce sa mă schimb? Am auzit de actriţe creştine, de senator creştin, etc; de ce să nu se poate si
gangster creştin? De ce sa mă las de munca mea si de prietenii mei? Daca îmi spuneai de la început, nu
mai veneam!” Spre deosebire de Zacheu, omul acesta – şi mulţi alţii – credea că exista pocăinţă fără
schimbare.
Ca răspuns, Isus i-a zis „astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta!” Vă rog sa retineti ca
mântuirea intra numai in zilele de „azi”. Si pentru noi ziua de azi e aceasta. Pentru mulţi dintre noi,
acesta zi va avea semnificaţie adânca. Mântuirea a intrat in casa lui Zacheu pentru ca omul acesta,
contrar lui Cowen, a făcut convertire, adică schimbare: nu a mers înainte cu aceeaşi firmă de
înşelătorie, dar cu nume creştin. Mântuitorul spune „azi” pentru că în acea zi se produsese ceva. Ce? In
ce consta pocainta? O schimbare care presupune 3 lucruri: in întoarcere, mărturisire, si îndreptare.
Mai insist asupra unui lucru ce se desprinde din povestirea lui Zacheu. Pocainta înseamnă
lepădarea păcatului. E primul lucru. Ce spunea el? „Doamna daca am năpăstuit.....” era vorba de
păcatele lui de care vroia sa se lepede. Al doilea punct. Când a spus „jumătate din averea mea....”Ce
spunea el? Cerea legea aşa ceva? Poate partea a doua a declaraţiei lui, da, era justificată, dar a da
jumătate din avere, nu avea treaba cu păcatul lui. Avea treaba însă cu „eul”, cu renunţarea la sine, la
idolii ce ne oferă siguranţă, confort.
Mulţi oameni cred ca păcatul este undeva în afara lor şi se lipeşte de ei ca un ciuline; dar
păcatul este in noi. Si daca vrei să te lepezi de păcat, trebuie să te lepezi de tine. Pocăinţa înseamna nu
in primul rând lepădarea de păcat, ci lepădarea de sine. Şi când acest ticălos cu nume de neprihănit a
zis mai întâi „jumătate din avere...” şi doar apoi daca „am năpăstuit....”, a arătat care este esenţa
pocaintei. Noi suntem dispuşi sa spunem „da am greşit...” dar eul ne lepădam de el? Acesta inseamna
spunere, zdrobire.
Spunea cineva ca în pocăinţă e regret, dar regretul nu e pocainta, este doar un act mintal.
Regreţi cu mintea. Regretul mintal nu e pocainta. Remuşcarea ţine si de minte si de inima. Iuda de
exemplu a avut remuscari. Si ca dovada s-a spânzurat. Atenţie! În loc regret şi remuşcare, trebuie să
existe pocăinţă. O mie de ani de remuscari nu este ca un minut de pocainta, pentru ca ea presupune un
proces mintal, unul emoţional, dar în acelaşi timp şi unul volitiv. Voinţa schimba ceea ce Cohen nu
vroia sa schimbe. Pocainta nu e remuşcare si regret, e mai mult decât atât, pentru că presupune
exercitarea voinţei. Cu banul poţi cumpăra orice, dispui de oameni, dar Zacheu a renunţat la asta pt
Isus, cu riscul de a nu mai avea nimic. Si Mântuitorul a zis: „azi a intrat mântuirea....” pentru ca si el
este un fiu al lui Avraam. Stiti ce inseamna Fiul lui Avraam? Toţi cei pierduţi, care prin credinţa au
ieşit din lume, si s-au alipit de Isus sunt fii ai lui Avraam. Aceştia sunt cei pierduţi, căci Isus a venit
„sa caute si sa mântuiască ce era pierdut”.
Sa va mai spun o întâmplare. Despre All Johnson. Aici avea 19 ani. După ce a dat o spargere la
o bancă din Kansas fugea urmărit de poliţie. Din întâmplare, alţi 2 bandiţi au avut un accident mortal
si politia a crezut ca Johnson a murit în accident. Dar el cu banii gârlă, a fugit liniştit fără să mai fie
căutat de nimeni. Cazul a fost încheiat. Sub o altă identitate, a început departe o viaţă nouă, şi-a luat o
casă, şi la 30 de ani s-a însurat cu o fata creştina. El zisese ca este creştin, ea l-a crezut, si s-a bucurat.
Insa în fiecare dimineaţă, ea avea obiceiul de a uda gradina sufletului... Adeseori Îl ruga să
caute in Biblie Evanghelia după Matei, şi el căuta speriat pentru că habar nu avea unde să găsească. Si
pana al urma a început sa invete sa caute in Biblie, si mai ales să şi studieze Biblia. Si Duhul lui
Dumnezeu a început sa lucreze la inima lui. Nu mai avea linişte. Trebuia sa facă ceva. Să lepede
Scriptura nu putea, pentru că îi plăcea şi lui. Să îi spună ei, din nou nu putea. S-a hotărât în final să-i
mărturisească. Şi într-o dimineaţă i-a spus pe nerăsuflate: „Iubito, mă poţi ierta? Sunt gangster, am
spart bănci si am omorât....” Ştii ce a făcut ea? Desigur, zici, l-a dat afara pt ca ea era creştina! Nu, din
contră! I-a spus: „mântuirea este pentru mine si pentru tine. Acum eşti un fiu al lui Avraam, nu mai
eşti gangster. Ai curaj! Mergi la politie!” Şi el merge la poliţie, şi a doua zi a apărut în toate ziarele
„All Johnson a mărturisit tot după 25 de ani!”
Ce putere are Scriptura si cuvântul lui Dumnezeu, cel scris dar şi cel trăit de copiii Lui!
S-a redeschis cazul, dar judecătorul a zis ca după atât de mulţi ani nu-l mai pot judeca. Si l-au
eliberat. Dar pe treptele tribunalului el si-a dat seama ca din partea oamenilor este liber, dar trebuie sa
dea înapoi tot ce a furat. S-a hotărât sa muncească si sa plătească. Si a plătit tot ce era dator. El este
acum un tata model, are o familie perfecta, modelul oraşului. Aşa da oameni!! Toate lumea ştie ca nu
i-a găsit politia ci s-a predat ei. In aşa oameni poţi avea încredere. Aceştia sunt oamenii pe care Hristos
îi iubeşte!