Evanghelia 

Duminicii a XXII-a după Rusalii ne prezintă pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr. Această pericopă este plină
de învățături duhovnicești care ne arată că, după moartea trupului, sufletul trăiește și își aduce aminte de toate faptele săvârșite în timpul
vieții pe pământ. Avem, deci, în Evanghelia de astăzi mărturia clară a Mântuitorului privind existența și viața sufletului după despărțirea sa
de trup, după moartea fizică a omului.
Starea sufletului după moarte
Evanghelia ne spune adevăruri fundamentale pentru înțelegerea legăturii care există între viața pământească a omului și viața de
dincolo de mormânt a sufletului uman. Ea ne arată că sufletul omului, după ce se desparte de trup, merge fie în comuniunea drepților și a
sfinților, fie în izolarea păcătoșilor,
Vedem din pericopa evanghelică de astăzi că sufletul omului după despărțirea sa de trup nu stă într-o stare de nepăsare, de
indiferență, într-un somn sau într-o amorțire, ci sufletul are conștiința luminată și poate comunica acolo cu alte suflete, De asemenea,
vedem că sufletele după moarte sunt conștiente de starea în care se află și de deosebirea care există între rai și iad.
 Focul despre care vorbește Evanghelia de astăzi, adică văpaia în care se afla sufletul bogatului nemilostiv, a fost tâlcuită de
unii Sfinți Părinți ai Bisericii ca fiind o mustrare a conștiinței, un regret, o suferință a conștiinței pentru faptele rele săvârșite sau
pentru binele pe care putea să-l facă omul pe pământ, dar nu l-a făcut. Cu alte cuvinte, focul nematerial al iadului este durerea vidului
spiritual din sufletului omului nemilostiv, adică inuman.
Dumnezeu respectă libertatea omului de a alege între bine și rău
Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr reprezintă două persoane diferite, două stări sociale diferite și două stări spirituale diferite. 
Această prezentare a două stări sociale și spirituale opuse, trăite de doi oameni diferiți, ne arată că Dumnezeu respectă libertatea
omului de a-și trăi viața pe pământ în mod diferit. Însă, după ce viața pământească a bogatului s-a sfârșit, acesta a fost înmormântat. Ca
atare, Evanghelia vorbește numai despre trupul bogatului înmormântat, fiindcă bogatul era numai trup, a trăit numai biologic. De multă
vreme, el își îngropase sufletul în trup, trăind numai trupește, nu duhovnicește. Sufletul său, în loc să înduhovnicească trupul său, a
devenit cu totul trupesc, ‘s-a făcut țărână’ încă din timpul vieții. Pe de altă parte, despre moartea săracului Lazăr Evanghelia spune
că sufletul acestuia a fost dus de îngeri în ceruri, ‘în sânul lui Avraam’, adică în fericita comuniune a drepților care în timpul vieții lor
pământești au împlinit voia lui Dumnezeu, rugându-se Lui și răbdând toate încercările, necazurile și suferințele, cerând ajutorul Său.

VOR CONTA DOAR FAPTELE?

Evanghelia nu le pomenește. Nu se spune pentru care fapte rele a fost trimis bogatul nemilostiv în iad, nici pentru care fapte bune
a fost trimis săracul Lazăr în rai.
Dacă citim totuși mai atent, observăm că cei doi oameni, adică bogatul nemilostiv și săracul Lazăr, nu au fost judecați în primul
rând după faptele lor, ci după starea duhovnicească a vieții lor. 
Bogatul nemilostiv a trăit într-o stare spirituală de totală decădere. El nu mulțumea lui Dumnezeu pentru că i-a dat bogăție,
sănătate și viață fără tulburare, nici nu avea milă de cei săraci. Prin urmare, nerecunoștința, nepăsarea și nemilostivirea l-au ‘coborât’ pe
bogatul nemilostiv în iad, pentru că el devenise deja inuman sau subuman. A ajuns în starea de singurătate a iadului, fiindcă n-a adunat în
suflet nici un dram de iubire smerită și milostivă, singura care-l putea ajuta să se apropie de Dumnezeu Cel milostiv și sfânt.
Nerecunoștința și nemilostivirea – semne ale decăderii spirituale a omului
Decăderea spirituală a bogatului nemilostiv sau starea sa de dezumanizare se vede în faptul că el nu era nici recunoscător față de
Dumnezeu, nici milostiv față de oamenii săraci. 
NU TRAIESTI IN COMUNIUNE, nu VEI PRIMI COMUNIUNE
Prin urmare, tocmai fiindcă n-a trăit pe pământ în comuniune milostivă cu semenii săi, bogatul nu poate ajunge în comuniunea
celor milostivi, adică în rai, în Împărăția lui Dumnezeu Cel milostiv, ci sufletul lui coboară la starea nefericită a iadului spre care el s-a
îndreptat în mod liber prin nepăsare spirituală și lăcomie materială dezumanizantă.
Dumnezeu vede nu numai faptele omului, ci și starea sufletului său
Pe de altă parte, vedem pe săracul Lazăr care este dus de îngeri în rai nu atât pentru că ar fi făcut multe fapte bune, cât pentru
starea îmbunătățită a sufletului său. 
Evanghelia de astăzi ne arată că săracul Lazăr este răsplătit cu bucurie veșnică pentru starea sfântă a sufletului său. Deși sărac și
bolnav, Lazăr nu s-a supărat pe Dumnezeu, nu s-a răzvrătit, nu a cârtit, nu a zis: ‘Doamne, de ce eu sunt atât de sărac, iar bogatul acesta
nemilostiv atât de avut? De ce eu sunt atât de bolnav, iar el atât de sănătos? De ce ești nedrept cu noi?’ Ci,  în tăcere pașnică și smerită
răbdare, săracul Lazăr și-a întărit, luminat și modelat sufletul său în bunătate.
 
DE ACEEA FAC EU PACATUL CA CEL DE LANGA MINE NU E BUN
Deși era foarte singur, săracul Lazăr nu s-a plâns de singurătatea sa, ci s-a bucurat de prietenia câinilor care deveniseră mai
solidari sau mai omenoși cu el decât oamenii indiferenți și nemilostivi.
Evanghelia de astăzi ne descoperă un adevăr fundamental. Și anume că în fața lui Dumnezeu nu contează numai mulțimea
faptelor bune, ci în primul rând contează bunătatea sufletului.

Evanghelia ne mai arată că sufletul bogatului nemilostiv din iad poate comunica spiritual, dar nu poate avea comuniune cu cei
milostivi, cu Avraam și cu drepții din rai, nici nu-și poate schimba singur starea existențială în care se află, pentru că n-a cultivat
comuniunea iubirii milostive cât a trăit pe pământ. 
CERERILE BOGATULUI!!!
@@@@@@@@@@@@
Deoarece învierea morților din morminte este darul exclusiv al lui Dumnezeu, însă învierea sufletului din moartea păcatului cere și
osteneală din partea omului, după cum spune Sfântul Isaac Sirul.
După cum se vede și în picturile unor mănăstiri din Bucovina (Voroneț, n.a.), raiul sau iadul, ca stări spirituale diferite în care intră
sufletul omului, are legătură cu taina libertății și a iubirii omului. Dacă iubim sau nu iubim pe Dumnezeu, dacă iubim sau nu iubim pe
semenii noștri, atunci ne vom împărtăși de fericirea raiului sau de nefericirea iadului. 
 NOI PUTEM VORBI SI SA CREDEM IN CE DORIM – DAR SUFLETUL ESTE REAL SI STAREA LUI DUPA MOARTE ESTE
ALEGEREA NOASTRA
== Un doctor s-a adresat odată, aşa cam în batjocură, unui preot, cu următoarele vorbe: -Sfinţia ta te numeşti păstor de suflete; spune-mi, te
rog, ai văzut vreodată un suflet?
-Nu, răspunse preotul!
-Dar de auzit, l-ai auzit?
-Nu!
-Dar de gustat, l-ai gustat?
-Nu!
-Atunci, poate că l-ai mirosit?
-Nici aceasta!
-Nici nu l-ai simţit?
-Ba da, l-am simţit! răspunse preotul.
-Va să zică, încheie doctorul cu un aer de învingător, din cele cinci simţuri ce le ai, patru vorbesc contra sufletului şi numai unul pentru
suflet! Şi dumneata încă tot mai crezi că este suflet? Atunci preotul îl întrebă pe doctor aşa:
-Dumneata eşti medic?
-Da!
-Spune-mi, ai văzut dumneata vreodată o durere?
-Nu!
-Dar de auzit, ai auzit-o?
-Nu!
-Dar de gustat, ai gustat-o?
-Nu!
-Atunci, poate ai mirosit-o?
-Nici aceasta!
-Nici n-ai simţit-o?
-Ba da, am simţit-o!
– Iată dar, zise preotul, din cele cinci simţuri ce le ai, patru vorbesc contra durerii şi numai unul pentru ea. Şi dumneata tot mai crezi că este
durere? Doctorul înţelese lecţia şi plecă ruşinat.
AM OPERAT MULT PE CREIER DAR NU AM VAZUT NICIODATA UN GAND”””””!!!!

Din Evanghelia iubirii milostive a lui Hristos se inspiră Biserica noastră când organizează cămine pentru bătrâni, pentru
copii, pentru orfani, cantine pentru săraci, bolnițe, farmacii, cabinete medicale și spitale. Evanghelia ne învață că de modul în care
noi trăim taina iubirii milostive în mod liber aici pe pământ depinde fericirea sau nefericirea noastră veșnică dincolo de mormânt.

Să ne ajute Dumnezeu să înțelegem cât de prețioasă este viața noastră pe pământ ca pregătire pentru viața veșnică fericită. Prin
cuvântul bun, rugăciunea pentru alții, ajutorarea săracilor, cercetarea bolnavilor realizăm ceea ce spune poporul nostru luminat de Sfânta
Evanghelie: ‘Dar din dar se face rai’. Dăruind noi altora din cele ce am primit de la Dumnezeu și le-am cultivat, prin rugăciune și muncă,
dobândim raiul sau fericirea vieții veșnice, spre slava lui Dumnezeu, bucuria îngerilor și mântuirea noastră. Amin.

DARUIM SAU NU, MACAR SA NU JUDECAM; CA LAZAR

O pereche recent căsătorită s-a mutat într-un cartier foarte liniştit. În prima dimineaţa din noua casă, în timp ce îşi savurau cafeaua, femeia
observă, privind pe fereastră, o vecină care îşi întindea cearceafurile în balcon.

– Ce cearșafuri murdare întinde vecina noastră pe balcon…! Cred că are nevoie de un detergent mai bun sau poate ar trebui s-o învăţ să-şi
spele cearceafurile!

Soţul ei privi şi rămase tăcut. Scena aceasta se repeta de fiecare dată când vecina întindea cearceafurile și rufele, în fiecare săptămână.

După o perioadă femeia rămase surprinsă văzând într-o zi că vecina sa întindea cearceafuri mult mai curate şi îi spuse soţului ei:

– Priveşte bărbate, în sfârșit femeia asta a învăţat și ea să spele rufele! O fi învăţat-o o altă vecină?

Soţul ei îi răspunse:

– Nu draga mea, azi m-am trezit mai de dimineaţă şi am spălat geamurile casei noastre!

Şi în viaţă este tot aşa! Totul depinde de curăţia ferestrei sufletului nostru, prin care observăm faptele. Înainte de a critica, potrivit ar fi să ne
verificăm şi să ne curăţăm sufletul, pentru a putea vedea limpede. Atunci am vedea mai limpede curăția sufletească a celorlalţi. Fără îndoială
azi… te văd mult mai bine ca ieri!

Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat” (Matei 6,22)