DFGD sufletele evreilor creștinați: Auzind acestea, au tăcut şi au slăvit pe Dumnezeu,

zicând: Aşadar şi păgânilor le-a dat Dumnezeu pocăinţa spre viaţă (Fapte 11). În vremea
aceea, poate mai mult decât la Ierusalim, credința fierbinte în Iisus și dragostea frățească se
arată în Antiohia, ca laturi caracteristice ale vieții creștinilor: Şi vorba despre ei a ajuns la
urechile Bisericii din Ierusalim, şi au trimis pe Barnaba până la Antiohia. Acesta, sosind şi
văzând harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi îndemna pe toţi să rămână în Domnul, cu inimă
statornică(...). Şi a plecat Barnaba la Tars, ca să caute pe Saul. Şi aflându-l, l-a adus la
Antiohia. Şi au stat acolo un an întreg, adunându-se în biserică şi învăţând mult popor. Şi în
Antiohia, întâia oară, ucenicii s-au numit creştini (Fapte 11). După pilda Antiohiei, datorită și
lucrării misionare a Apostolului Pavel în lumea greco-romană, au luat ființă Biserici alcătuite
din iudei și păgâni în multe orașe ale Asiei Mici și Europei. Nemulțumirea creștinilor iudei de
la Ierusalim izbucnește din nou după întoarcerea lui Barnaba și Pavel din prima călătorie
misionară. Fără a întreba pe mai marii Bisericii, câțiva creștini din Ierusalim, coborând în
Antiohia, învăţau pe fraţi că: Dacă nu vă tăiaţi împrejur, după rânduiala lui Moise, nu puteţi să
vă mântuiţi. Şi făcându-se pentru ei împotrivire şi discuţie nu puţină cu Pavel şi Barnaba, au
rânduit ca Pavel şi Barnaba şi alţi câţiva dintre ei să se suie la apostolii şi la preoţii din
Ierusalim pentru această întrebare (Fapte 15). Are loc sinodul apostolic de la Ierusalim, din
anul 50, iar creștinii iudaizanți, înfrânți, s-au văzut siliți să-și plece capetele. Totuși, purtarea
Apostolului Petru față de păgânii creștinați din Antiohia, la agape, la scurtă vreme după sinod
(Căci înainte de a veni unii de la Iacov, el mânca cu cei dintre neamuri; dar când au venit ei,
se ferea şi se osebea, temându-se de cei din tăierea împrejur – Galateni 2), a dat prilej
iudaizanților să se ridice din nou. Cu multă îndrăzneală, Apostolul Pavel se împotrivește și
acestei încercări de rupere a legăturii frățești dintre creștini, mustrând cu asprime pe Sf. Petru,
înaintea tuturor.
2) Tesalonicenii, în așteptarea venirii Domnului:
Apostolul Pavel întemeiază în Macedonia, în a doua sa călătorie misionară, două Biserici
importante, Filipenii și Tesalonicenii fiind bucuria și cununa laudei Apostolului. Îndeosebi
Tesalonicenii, în ciuda prigoanelor, păstrau cuvântul dumnezeiesc, făcându-se pildă tuturor
creștinilor din Macedonia și Ahaia: Căci, de la voi, cuvântul Domnului a răsunat nu numai în
Macedonia şi în Ahaia, ci credinţa voastră în Dumnezeu s-a răspândit în tot locul, astfel că nu
e nevoie să mai spunem noi ceva (1 Tesaloniceni 1). Printre Tesaloniceni se răspândește însă
ideea unei parusii iminente, astfel încât unii creștini își părăseau ocupațiile lor zilnice,
căutându-și apoi cele necesare traiului în munca altora. Pentru a îndrepta aceste lucruri,
Apostolul scrie o a doua epistolă Tesalonicenilor, în care le reamintește ceea ce le mai
scrisese și înainte (să trăiţi în linişte, să faceţi fiecare cele ale sale şi să lucraţi cu mâinile
voastre precum v-am dat poruncă, ca să umblaţi cuviincios faţă de cei din afară (de Biserică)
şi să nu aveţi trebuinţă de nimeni – 1 Tesaloniceni 4): Fraţilor, vă poruncim în numele
Domnului nostru Iisus Hristos, să vă feriţi de orice frate care umblă fără rânduială şi nu după
predania pe care aţi primit-o de la noi. Căci voi înşivă ştiţi cum trebuie să vă asemănaţi nouă,
că noi n-am umblat fără rânduială între voi,nici n-am mâncat de la cineva pâine în dar, ci, cu
muncă şi cu trudă, am lucrat noaptea şi ziua, ca să nu împovărăm pe nimeni dintre voi(...).
Căci şi când ne aflam la voi, v-am dat porunca aceasta: dacă cineva nu vrea să lucreze, acela
nici să nu mănânce. Pentru că auzim că unii de la voi umblă fără rânduială, nelucrând nimic,
ci iscodind. Dar unora ca aceştia le poruncim şi-i rugăm, în Domnul Iisus Hristos, ca să
muncească în linişte şi să-şi mănânce pâinea lor (2 Tesaloniceni 3). În epistolele sale,
Apostolul Pavel îi îndeamnă pe creștini: Vă mai rugăm, fraţilor, să cinstiţi pe cei ce se
ostenesc între voi, care sunt mai-marii voştri în Domnul şi vă povăţuiesc (1 Tesaloniceni 5);
Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri, pentru toţi
oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi care sunt în înalte dregătorii, ca să petrecem viaţă
paşnică şi liniştită întru toată cuvioşia şi buna-cuviinţă (1 Timotei 2); Tot sufletul să se supună
înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu