1.

Originea lumii: Concepții eronate: dualism (Dumnezeu a creat lumea dintr-o materie preexistentă,
eternă), panteism (lumea este o emanație din Dumnezeu), materialism. Corect: Lumea a fost creată de
Dumnezeu (împotriva materialismului) (Facere 1:1, Crezul) din nimic. 2. Creația din nimic: nu din materie
preexistentă (împotriva dualismului), ci din nimic, numai din voința lui Dumnezeu (El a zis și s-a făcut, El
a poruncit și s-a zidit – Ps.148); rezultă o deosebire esențială între El și lume (împotriva panteismului).
Dovezi: 2 Macabei 7 (Te rog, acum, copile, uită-te la cer și la pământ și la toate cele ce sunt într-însele și
cugetă că Dumnezeu le-a făcut din nimic și că neamul omenesc are aceeași obârșie); Ioan 1:3 (Toate
printr-Însul s-au făcut și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut). 3. Creația în timp: Dumnezeu a creat
lumea în timp, deodată cu timpul, astfel încât începutul timpului este și începutul lumii (Facere 1:1 - La
început a făcut Dumnezeu cerul și pământul) spre deosebire de existența din veșnicie a lui Dumnezeu
(Ps.89:2 – Mai înainte de ce s-au făcut munții și s-a zidit pământul și lumea, din veac și până în veac ești
Tu). Prin urmare, având un început, lumea nu e veșnică și va avea un sfârșit. Crearea în timp a lumii nu
contrazice neschimbabilitatea lui Dumnezeu, pentru că planul sau ideea creării lumii a existat din
veșnicie în Dumnezeu. 4. Lumea e opera Sfintei Treimi: Să facem om după chipul și asemănarea Noastră
(Facere 1:26); 1 Corinteni 8:6 – Pentru noi este un singur Dumnezeu, Tatăl, din Care sunt toate și noi
întru El; și un singur Domn, Iisus Hristos, prin Care sunt toate și noi prin El; Iov 33 – Duhul lui Dumnezeu
este Cel ce m-a zidit. Tatăl, Făcătorul cerului și al pământului, a luat hotărârea și a făcut planul creării
lumii; Fiul, prin Care toate s-au făcut, a adus la îndeplinire planul Tatălui; Duhul Sfânt, Domnul de viață
Făcătorul, a dat viață, a plinit și a desăvârșit toate. 5. Dumnezeu a creat lumea prin Cuvântul Său (Și a zis
Dumnezeu: Să fie lumină! – Facere 1; El a zis și s-a făcut – Ps.148), care este Logosul (La început era
Cuvântul... Și Cuvântul S-a făcut trup – Ioan 1) => lumea creată pe o ordine logică (microcosmos), care e
reflectarea raționalității Logosului în structura întregului univers. 6. Motivul și scopul creației: Dumnezeu
a făcut lumea în mod liber, nu în urma vreunei necesități interne sau externe. Motivul pentru care a
creat Dumnezeu lumea este iubirea, bunătatea și milostivirea Sa, deoarece El a vrut să împărtășească
tuturor făpturilor bunătățile Sale. Scopul întregii creații este preamărirea lui Dumnezeu și fericirea
creaturilor, strâns legate (Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât, văzând ei faptele
voastre cele bune, să-L preamărească pe Tatăl vostru Care este în ceruri – Matei 5). 7. Dumnezeu a creat
lumea bună (Și a privit Dumnezeu toate câte a făcut, și iată erau bune foarte – Facere 1), dar nu absolut
perfectă, ci de o perfecțiune relativă; răul nu este opera lui Dumnezeu, ci a apărut din cauza libertății
omului, având originea în îngerii căzuți (Căci făptura a fost supusă deșertăciunii nu de voia ei, ci din
cauza aceluia care a supus-o – Romani 8).

1. Îngerii – (άγγελος – trimis, vestitor) – ființe spirituale, reale și personale, inferioare lui Dumnezeu dar
superioare omului. 2. Existența îngerilor: a) angelofaniile din Vechiul Testament (îngerul ce păzește
drumul spre pomul vieții, îngerul ce-l oprește pe Avraam să-l jertfească pe Isaac, îngerii de pe scara din
visul lui Iacov, îngerul ce vorbește cu Ilie, la fel cu Daniel, cu Zaharia, serafimii văzuți de Isaia, heruvimii
văzuți de Iezechiel, îngerii sunt superiori omului – Ps.8); angelofaniile din Noul Testament (îngerul Gavriil
anunță nașterea lui Ioan Botezătorul, apoi nașterea lui Iisus, un înger îl înștiințează pe Iosif, apoi pe
păstorii din Betleem despre nașterea Domnului, îngerii Îi slujesc lui Iisus după întreita ispitire, Îl întăresc
în grădina Ghetsimani, vestesc mironosițelor Învierea, se arată la Înălțarea Domnului, etc.); Iisus
vorbește despre îngeri în parabola neghinei, a bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, îngerii celor mici
văd pururea în ceruri fața Tatălui (Matei 18), în fața îngerilor va mărturisi și Iisus pe cei care L-au
mărturisit pe El (Luca 12), după înviere oamenii vor fi ca îngerii din cer (Matei 22), îngerii nu știu ziua
celei de-a doua veniri (Marcu 13), ei vor însoți pe Iisus la a doua venire (Matei 25), etc.; Sfânta Tradiție
vorbește despre îngeri (în Crez se afirmă că Tatăl este și Făcătorul celor nevăzute, iar sinodul VII
ecumenic stabilește și cinstirea îngerilor; Ignatie Teoforul spune că există o ierarhie a îngerilor); b)
argumente raționale: universalitatea credinței în îngeri (explicată prin admiterea unei Revelații
primordiale), constituția dihotomică a omului (așa cum elementul material există și în afara omului, în
lumea văzută, și elementul spiritual trebuie să existe independent de om, într-o lume nevăzută), ierarhia
lumii (există o ierarhie în lumea materială, de la cele mai simple făpturi până la om, cea mai complexă
ființă, trebuie ca această ierarhie să se continue și în lumea spirituală, prin îngeri, ființe superioare
omului, aflate între om și Dumnezeu), scopul creației (trebuie să existe ființe care să-L preamărească și
mai deplin pe Dumnezeu și să se bucure de o fericire și mai mare). 3. Originea îngerilor a) îngerii, ca și
întreaga lume, sunt creați de Dumnezeu din nimic, nu sunt emanații din Dumnezeu, cum credeau
gnosticii și maniheii; crearea lor este arătată în mod tainic prin cuvintele “La început a făcut Dumnezeu
cerul (lumea spirituală, a îngerilor) și pământul (lumea materială, universul)”, pentru ca evreii să nu cadă
în idolatrie; apoi, în mod mai clar se afirmă că Dumnezeu a făcut cerurile, cerurile cerurilor și toată
oștirea lor (Neemia 9), iar în Noul Testament se vorbește despre cetele îngerești: întru El au fost făcute
toate, cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute și cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie
începătorii, fie stăpânii (Coloseni 1); b) timpul creării îngerilor: înainte de crearea lumii văzute (întâi cerul
și apoi pământul); argumente: în ziua a IV-a, când s-au făcut stelele, îngerii lăudau pe Dumnezeu (Iov
38), iar pe Eva a ispitit-o diavolul, sub forma șarpelui. 4. Natura îngerilor: îngerii sunt ființe raționale,
personale, de natură exclusiv spirituală, nematerială; sunt duhuri pure, nemateriale, nemuritoare,
necorporale, superioare omului dar mărginite, circumscrise spațial, inferioare lui Dumnezeu. a) sunt
duhuri (πνευματα): Îngerii, oare, nu sunt toți duhuri slujitoare? – Evrei 1, duhuri nemateriale (“puteri
netrupești” – sin.7 ec.) și necorporale; unii Părinți, plecând de la ideea că nematerialitatea și
necorporalitatea absolută aparțin exclusiv lui Dumnezeu, atribuie îngerilor un trup ca de aer sau ca de
foc (nu însă trup sensibil): Cel ce face pe îngerii Săi duhuri și pe slugile Sale pară de foc (Ps.103); b) sunt
ființe nevăzute, dar pot lua, cu voia lui Dumnezeu, înfățișări omenești pentru a comunica cu oamenii; c)
sunt inferiori lui Dumnezeu (fiind creaturi sunt limitați, nu pot fi în două locuri deodată sau
omniprezenți, nu sunt atotștiutori, nici atotputernici, nu cunosc adâncurile ființei dumnezeiești, nici
tainele sau gândul Lui, nici chiar gândul omului, nu pot face minuni cu puterea lor), dar superiori omului
(în înțelepciune, putere, apropiere de Dumnezeu, lipsa afectelor sau a slăbiciunilor omenești); totuși,
omul are o oarecare superioritate asupra îngerilor (Hristos a venit să mântuiască pe om, nu pe îngeri –
Tertulian; omul face legătura dintre cele văzute și cele nevăzute); d) îngerii au însușiri esențial spirituale:
văd fața lui Dumnezeu, se bucură de întoarcerea oricărui păcătos, doresc să cunoască tainele mântuirii,
preamăresc pe Dumnezeu și împlinesc poruncile Lui. 5. Funcția îngerilor: a) preamărirea lui Dumnezeu,
în sensul că reflectă bogăția, frumusețea și fericirea lui Dumnezeu; b) transmiterea și împlinirea voii lui
Dumnezeu (legat de slujirea oamenilor, există îngeri păzitori ai popoarelor, cetăților, și chiar ai fiecărui
om). 6. Starea morală a îngerilor: starea lor actuală este una de sfințenie (sunt în comuniune cu
Dumnezeu) și impecabilitate, dar nu prin natura lor, ci prin harul lui Dumnezeu în care ei s-au întărit
pentru că au rezistat ispitei luciferice de a se împotrivi lui Dumnezeu.