UNIVERSITATEA DIN CLUJ-NAPOCA

,,BABEŞ BOLYAI’’
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

Predică la Duminica a III a din Postul Paștilor

Sfânta Cruce

COORDONATOR:
Pr. Prof.Dr. LIVIU VIDICAN MANCI

STUDENT
Brete Virgil (anul IV TP)
Cluj-Napoca
2016
 În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh,

...Ce va folosi omul de va dobîndi lumea toată şi îşi va pierde sufletul său?
Sau ce va da omul, în schimb, pentru sufletul său? (Marcu 8, 34-38; 9,1)

"Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină
după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape
sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va
scăpa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar
putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de
cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va
veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii,
din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu,
venind întru putere." (Marcu 8:34-38; 9:1)

Iubiți credincioși
Săvârşind “calea postului”, ne aflăm azi în duminica a 3-a a acestui timp sfânt, aşezat de
Sf. Biserică spre curăţire de patimi, spre înnoire sufletească, spre a ajunge să ne închinăm şi
Sfintei Învieri. Răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos pentru întreaga umanitate ne cheamă să
cinstim cu cântări altarul de jertfă și anume Sfânta și de viață dătătoarea Cruce. Vom medita
astăzi împreună la cele trei semnificaţii ale Crucii: obiect sfânt, semn de închinare şi
cale/misiune de urmat.
Întreaga istorie a omenirii se construiește în jurul Sfintei Cruci, de aceea o să aducem
câteva argumente din Vechiul Testament pentru a susține veridicitatea celor enunțate mai
dinainte. Proorocii au avut misiunea de a pregăti poporul ales pentru a-l primi pe Mesia, și este
impetuos necesar să menționăm fidelitatea profețiilor cu privire la timpul, locul, dar și
evenimentele jertfei de pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos. Așadar Corabia lui Noe – a fost
alcătuită din mai multe lemne, formând o unitate perfectă, ca și cum s-ar vorbi despre un singur
lemn. Prin acest lemn al corabiei au fost salvati de potop Noe și ai lui, precum și toate
dobitoacele intrate în corabie (Fac. 6, 13-22 ); Lemnele purtate în spate de Isaac: jertfa lui
Avraam este o prefigurare a jertfei pe care Dumnezeu –Tatăl o face, dându-L pe unicul Său Fiu
ca să moară pentru noi. Fiul lui Avraam, Isaac, este prototipul lui Hristos care avea să-și ducă El
Însuși lemnul Crucii pe muntele jertfei Sale (Fac. 22, 2-12); toiagul lui Moise, care a făcut atâtea
minuni: în fața lui Faraon (Ieș. 4, 2-4), la ieșirea din Egipt a evreilor, despicând apa Mării Roșii
în două, pentru trecerea lor și înecarea egiptenilor (Ieș. 14, 16-25), sau la Meriba unde, lovind cu
toiagul stânca, a ieșit apa pentru a potoli setea poporului (Ieș. 17, 1-7); toiagul lui Aaron, care a
odrăslit (Num. 17, 8-10 ; Evr. 9, 4); șarpele de aramă în pustie, alcătuind forma crucii (Num.21,
8-9); mâinile întinse ale lui Moise, prin care Israel a biruit pe Amalic (Ieș.17,8-16).
Acestea sunt doar câteva din cele mai reprezentative locuri din Vechiul Testament care au
avut menirea să-i pregătească pe israeliți pentru jertfa de pe lemnul crucii ce va aduce dezrobirea
de sub povara păcatelor și a morții. Acum însă pornind de la această introducere care ne va ajuta
să înțelegem în profunzime tema aleasă pentru această sfântă Duminică, vom aborda cele trei
atribute ale Sfintei Cruci.
(Sfânta Cruce - semn creştin, distinct şi distinctiv)
Toate religiile lumii, din trecut şi de azi, au avut şi au semne şi simboluri specifice: unele
corpuri cereşti (soarele, luna, stelele), altele corpuri şi figuri de animale, iar altele obiecte de tot
felul. În acelaşi timp, suverani şi popoare, armate, instituţii, asociaţii, familii nobile etc. au
adoptat diferite simboluri, socotite reprezentative. Ar fi nevoie de un muzeu imens, ca să fie
expuse toate la un loc! Deosebit de toate religiile şi celelalte instituţii omeneşti, creştinismul se
prezintă în faţa lumii, de douăzeci de veacuri, cu cel mai simplu, dar şi cel mai mare dintre
semne: Sfânta Cruce.
Prin comparaţie, nici unul dintre celelalte n-a reprezentat mai bine un fapt, un adevăr, o
realitate. De ce? Pentru că Sfânta Cruce nu este un simbol mitologic, o idee, un obiect magic ori
artistic, ci Altar, pe care Iisus Hristos S-a jertfit, ca să ne mântuiască. Părinţii Bisericii ne învaţă
că Sfânta Cruce are trei semnificaţii: obiect sfânt, semn de închinare şi cale de urmat, misiune. În
pofida faptului că s-a vorbit şi s-a scris enorm despre ea, că ştim, aşadar, foarte multe lucruri,
Sfânta Cruce rămâne, în esenţă, o mare taină, sau "uşa tainelor" - cum frumos exprimă un vers
din Acatistul Sfintei Cruci (Icos 6), aşa cum de-a pururi taine rămân Sfânta Treime, Întruparea
Mântuitorului, Euharistia etc., pe care le primim şi le înţelegem numai prin credinţă. Trebuie să
reţinem, de asemenea, că în ierarhia liturgică Sfânta Cruce se situează imediat după Maica
Domnului şi înaintea sfinţilor. Să ne amintim că la încheierea unor slujbe (otpust) se rosteşte:
"Hristos - Adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, cu puterea
cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci şi cu ale tuturor sfinţilor, să ne miluiască şi să ne
mântuiască…". Înţelegem, astfel, că Hristos ne mântuieşte şi cu puterea Crucii.
Crucea ca obiect.
Toate locurile şi obiectele care au intrat în legătură cu viaţa pământească a Mântuitorului
au fost consacrate prin harul izvorât asupra lor din Fiinţa Lui Dumnezeiască. Evenimentele
deosebite ale vieţii şi activităţii Sale au dat naştere la biserici şi mănăstiri vestite, în locuri ca:
Betleem, Iordan, Tabor, Ierusalim, Golgota, Ghetsimani etc. Slujitori ai Bisericii, demnitari
politici de bună credinţă şi credincioşi de rând, au preţuit întotdeauna locurile şi obiectele despre
care vorbim. Între acestea, grija împărătesei Elena (c. 248-329) pentru descoperirea Crucii de pe
Golgota, aprox. în anul 327. Fericită că a găsit Sfânta Cruce, s-a îngrijit de zidirea unei biserici
pe acel loc (odată cu alte 17 în Ţara Sfântă!). La sfinţirea bisericii (335), episcopul Macarie a
înălţat Crucea Domnului pe Amvon, marcând, astfel, sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci (14
sept.). Împărăteasa Elena era trecută la cele veşnice, dar credem că Mântuitorul i-a dăruit şi ei
bucuria vederii din ceruri a minunatei privelişti.
De atunci, cultul Crucii, ca obiect, s-a dezvoltat uimitor: va străjui toate bisericile
creştine şi casele credincioşilor, în anumite zone. Va fi prezentă pe altare, la toate slujbele
Bisericii, în casele credincioşilor şi chiar purtată la gât de creştinii evlavioşi. În anumite ţări
(Egipt, de ex.), crucea este tatuată pe mâna pruncilor, la Botez, pentru a-i apăra de trecerea
forţată la islam. În schimb, bine este ca fiecare creştin să poarte o cruciuliţă la gât, de bun gust,
dar ca pe un obiect sacru şi discret, nu ca pe o podoabă oarecare şi nu la un loc cu amulete ori
bijuterii extravagante. Tot la capitolul "obiect" intră şi troiţele, de mare frumuseţe pe alocuri,
întâlnite pe la răspântii, în curţile bisericilor şi ale oamenilor, în munţi şi pe dealuri etc. Trebuie
cultivată şi această tradiţie, cu grija ca troiţele să fie confecţionate cu acelaşi bun gust ca şi
celelalte cruci şi cruciuliţe.
Crucea ca semn de închinare. Însemnarea cu Sfânta Cruce este un gest liturgic cunoscut
chiar din vremea Sfinţilor Apostoli, la început într-o formă mai simplă. Iudeii şi păgânii care
intrau în creştinism prin Taina Botezului şi a Mirungerii erau însemnaţi/pecetluiţi cruciş pe
frunte, cu degetul arătător. Cu timpul, semnul a primit forma de astăzi, Pe scurt facem semnul
Sfintei Cruci, "la fiecare pas şi la fiecare faptă" - cum spune Tertulian, un scriitor creştin din
secolul al III-lea (De corona militis). Este "semnul prin care ne despărţim cei credincioşi de
necredincioşi şi ne recunoaştem" (Sf. I. Damaschin, Dogmatica). Mai importantă decât forma
este atitudinea închinării/însemnării: cu credinţă, nădejde, evlavie, smerenie etc.
Crucea - cale/misiune. Acest aspect se leagă de cunoscuta chemare a Mântuitorului:
"Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie"
(Mc 8, 34). La modul general, ştim că fiecare om este chemat de Dumnezeu pe calea creştină a
desăvârşirii. La modul concret, fiecare trebuie să răspundă acestei chemări. "Crucea vieţii" nu
înseamnă doar necaz şi suferinţă, ci şi "misiunea vieţii personale", împlinită în familie, la locul
de muncă, în lume etc., cu bună credinţă, hărnicie şi conştiinciozitate. Iubiți și cucernici
credincioși,
Crucea lui Hristos devine a noastră şi în loc să ne îngrozească, ne întăreşte, împărţind
existenţa noastră în două: una ieri, a morţii, şi una azi, a vieţii, care întăreşte credinţa noastră în
Învierea lui Hristos şi a noastră. “Ieri m-am îngropat cu Hristos, azi sunt mărit împreună cu El;
ieri am murit cu El, azi mă alătur Învierii lui; ieri m-am îngropat cu El, azi mă scol cu El din
somnul morţii”, zice Sf. Grigore de Nazianz.
Ca semn al iubirii lui Dumnezeu, crucea este purtătoare de putere, este arma
credincioşilor asupra răului: “Doamne, armă asupra diavolului Crucea Ta ne-a dat nouă…”.
Crucea este altarul de jertfă a lui Isus, care uneşte cerul cu pământul, pe om cu Dumnezeu.
Pentru aceasta este semnul biruinţei, stema sau steagul biruinţei lui Hristos.

Iubiți și cucernici credincioși,

Semnul Sf. Cruci, atingerea şi sărutarea ei implică prezenţa lui Hristos cel răstignit şi mai
ales puterea prin care diavolul a fost biruit. De aceea, Sf. Cruce, în viaţa Bisericii ortodoxe şi în
evlavia credincioşilor, este o armă asupra diavolului. Sfânta cruce nu este niciodată separată de
Hristos şi de opera Sa mântuitoare, ci dimpotrivă, însoţeşte toate actele de cult, ca forme vizibile
de legătură între om şi Dumnezeu.
Sfânta cruce este modelul suprem pentru cei tineri care au atâta nevoie de o călăuză
printre inghimpoasele griji ale vieții. Mântuitorul fiind la vârsta tinereții atunci când S-a jertfit
pentru neamul omenesc, trebuie să învățăm să fim și noi jertfitori pentru familiile noastre, pentru
copiii, pentru toată biserica lui Hristos.
 Întreaga viaţă liturgică este marcată de prezenţa Sfintei cruci în dublul ei aspect: spiritual
– altarul de jertfă al Domnului, care se actualizează cu fiecare Sf. Liturghie -, şi material, adică
obiect de cult purtător de har şi putere în lupta cu păcatul.
Mai întâi, biserica, locaş de închinare, este edificată pe cruce, temelie stând o cruce
însoţită de o candelă aprinsă; forma arhitecturală este, adesea, o cruce. Pe cupolă sau turlă,
crucea străjuieşte, ca un scut şi pavăză a întregului edificiu sfânt şi a celor ce intră în el, iar de
acolo, a întregului ţinut.
Sfânta Liturghie începe cu binecuvântarea treimică în chipul Sfintei cruci, ca mărturisire
a rolului ei în realizarea comuniunii cu cerul. Toate binecuvântările se fac cu semnul sfintei cruci,
iar pe altar, sfânta cruce cu sfânta Evanghelie stau mărturie a Golgotei şi Sfântului mormânt,
izvor al învierii noastre.
Atât de important este locul sfintei cruci, ca obiect liturgic, în viaţa creştină, încât toate
slujbele se săvârşesc prin însemnarea şi binecuvântarea cu ea. Este o implicare a Crucii lui
Hristos în viaţa noastră, izvor de putere din puterea cu care El a biruit pe “începătorul” răutăţii şi
toată lucrarea sa.
Din locaşul de închinare, de pe Sfânta Masă şi din alte locuri liturgice, sfânta cruce trece
în viaţa credincioşilor. Din baia botezului şi a ungerii cu Sfântul mir şi până la mormânt, sfânta
cruce marchează etapă cu etapă creşterea noastră duhovnicească, apărându-ne de primejdii şi
întărindu-ne în lupta cu ispitele şi păcatele.
Să ne fie Sfânta Cruce dătătoare de viață și înviere. Copiilor ce se vor însemna cu semnul
biruinței, ocrotitoare; celor tineri pildă de adevărată slujire jertfelnică a semenilor, bolnavilor și
celor mai în vârstă tămăduitoare, nădejde dătătoare de biruință asupra morții și celor din
morminte viață dăruindu-le. Amin

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Student: Brete Virgil Anul IV(T.P.)