UNIVERSITATEA ,,OVIDIUS” DIN CONSTANŢA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ

LUCRARE DE SEMINAR
LA DISCIPLINA
PATROLOGIE

ÎNDRUMĂTOR ŞTIINŢIFIC:
ASIST. UNIV. DR. Ionuț CHIRCALAN

STUDENT:
BOTA BOGDAN LUCIAN DIMITRIE
Anul II

CONSTANŢA
2020

1
 UNIVERSITATEA ,,OVIDIUS” DIN CONSTANŢA
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ

VIEȚILE SFINȚILOR POMENIȚI ÎN

ZILELE DE 07-10 OCTOMBRIE

ÎNDRUMĂTOR ŞTIINŢIFIC:
ASIST. UNIV. DR. Ionuț CHIRCALAN

STUDENT:
BOTA BOGDAN LUCIAN DIMITRIE
Anul II

CONSTANŢA
2020
2
 CUPRINS

INTRODUCERE..............................................................................pag. 4

CAPITOLUL I. Sfinți pomeniți în ziua de 07 octombrie................pag. 5-6

CAPITOLUL II. Sfinți pomeniți în ziua de 08 octombrie.............pag. 7-10
CAPITOLUL III. Sfinți pomeniți în ziua de 09 octombrie..........pag. 11-14
CAPITOLUL IV. Sfinți pomeniți în ziua de 10 octombrie..........pag. 15-16
CONCLUZII......................................................................................pag. 17
BIBLIOGRAFIE ..............................................................................pag. 18

3
 INTRODUCERE

În lucrarea de față „Viețile sfinților pomeniți în zilele de 07-10 octombrie”, voi prezenta
de ce îi cinstim pe sfinţii lui Dumnezeu căci ei, prin puterea lui Dumnezeu, fac minuni mari,
preaslăvite, după cum au făcut Moise, Ilie, Daniel, Sfinţii Apostoli Petru, Pavel, Ioan
Evanghelistul şi toţi ceilalţi apostoli şi sfinţi despre ale căror fapte şi minuni arată Sfânta
Scriptură şi Sfânta Tradiţie a Bisericii lui Hristos.
Noi venerăm pe sfinţi, pentru că ei sunt prieteni ai lui Dumnezeu după mărturia
Mântuitorului care a zis către sfinţii Săi ucenici: Voi sunteţi prietenii Mei (Ioan 15, 14). Şi în alt
loc al dumnezeieştii Scripturi ni se arată că sfinţii sunt prietenii lui Dumnezeu, zicând: A crezut
Avraam lui Dumnezeu şi i s-a socotit lui spre dreptate şi prietenul lui Dumnezeu s-a chemat
(lacob 2, 23; Romani 4, 3; Facere 15, 6; Psalmi 138, 17; Isaia 41, 8). Noi cinstim pe sfinţii Iui
Dumnezeu şi cerem ajutor lui Dumnezeu prin ei, căci: Sfinţii vor judeca lumea (I Corinteni 6, 2).
Prin sfinţi nu înţelegem pe cei ce se numesc creştini doar cu numele; ci pe cei care s-au
desăvârşit prin fapte bune şi au urmat întru totul lui Hristos. Căci Mântuitorul numai Apostolilor
şi celor asemenea lor a zis: Adevărat grăiesc vouă, că voi cei ce aţi urmat Mie, la înnoirea lumii,
când Fiul Omului va şedea pe scaunul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune,
judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel (Matei 19, 28). Cinstim pe sfinţii lui
Dumnezeu căci ei, prin puterea lui Dumnezeu, fac minuni mari, preaslăvite, după cum au făcut
Moise, Ilie, Daniel, Sfinţii Apostoli Petru, Pavel, Ioan Evanghelistul şi toţi ceilalţi apostoli şi
sfinţi despre ale căror fapte şi minuni arată Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie a Bisericii lui
Hristos. Cinstim pe sfinţi şi le cerem ajutor în necazuri căci ei se roagă pentru noi şi rugăciunea
lor este primită de Dumnezeu. Ascultă ce zice Dumnezeu lui Abimelec, regele Gherarei, când
acesta, din neştiinţă, voia să ia de soţie pe soţia lui Avraam: Dă înapoi femeia omului aceluia, că
este prooroc şi se va ruga pentru tine, şi vei fi viu. Iar de nu o vei da înapoi, să ştii bine că ai să
mori şi tu şi toţi ai tăi (Facere 20, 7).

4
 CAPITOLUL I.
Sfinți pomeniți în ziua de 07 octombrie

Sinaxar 7 Octombrie
 
În aceasta luna, în ziua a saptea, pomenirea Sfintilor Mari Mucenici Serghie si Vah.
Aceștia au trait la Roma pe vremea împaratiei lui Maximian
(catre anul 296). Serghie era primicer din scoala centiliilor, iar
Vah era secundicer din aceeasi scoala. Deci, învatându-se si
urmând din început credintei crestinilor, si dumnezeiestilor
Scripturi, si fiind pârâti la împaratul, îi silira sa faca împreuna
cu dânsul jertfa de idoli; si ei neprimind nicidecum aceasta, i-
au descins de brâie si le-au luat portul cel de podoaba, ce
purtau împrejurul grumajilor, si i-au îmbracat cu port
femeiesc, si i-au dus în mijlocul târgului, ca sa-i ocarasca,
încarcati de lanturi. Apoi au fost trimisi la guvernatorul Antioh
- un dregator cu deosebire crud - în cetatea Barbalison pe
Eufrat. Aci apropiindu-se, din aratare îngereasca s-au umplut
de îndrazneala si de putere dumnezeiasca, si întâi Vah fiind
batut cu vine de bou crude multa vreme, si-a dat duhul în
aceste chinuri. Iar lui Serghie facându-i-se strânsori în multe chipuri, si bagându-i în picioare
încaltaminte de fier, si silindu-l sa alerge departe, dupa aceea bagându-l în temnita, si iarasi
pironindu-se cu aceleasi rani de încaltaminte, i s-a taiat capul.
Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Iulian Prezbiterul si Chesarie Diaconul.
Împaratind Claudiu la Roma, si omorând pe maica-sa pentru credinta în Hristos, nu i se
mai facea mila de crestini; atunci fericitul Chesarie venind din Africa la un sat ce se cheama
Tarachini si vazând spurcatele Jertfe, le-a scuipat si le-a calcat cu picioarele. Atunci l-au prins si
l-au bagat în temnita, zacând trei zile nemâncat, apoi l-au dat la proconsul. Si legându-i mâinile
dindarat, l-au târât slujitorii înaintea carului dregatorului, pâna la capistea lui Apolon. Si daca au
venit acolo, facând sfântul ruga, îndata a cazut capistea din temelie, fiind înauntru preotul cel
mare al idolilor si alti multi; lucru pe care vazându-l Leontie Ipatul a cazut la sfântul, si crezând
în Hristos, s-a botezat înaintea tuturor. Atunci venind preotul Iulian l-a cuminecat cu Sfintele
Taine, si consulul îndata si-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu, precum poftise prin rugaciunea
sfântului. Deci vazând Loxorie capetenia ceea ce se facuse a prins pe preotul Iulian si pe
Chesarie diaconul, si a poruncit sa-i bage în saci si sa-i arunce în mare; iar sfintii i-au zis:
"Noi, o Loxorie, vom fi aruncati în mare, iar tu muscat fiind de un sarpe rau, îti vei lepada
sufletul cu rea moarte"; ceea ce s-a si facut; ca peste doua zile, umblând el pe lânga mare, s-a
încolacit peste dânsul un sarpe foarte mare si batându-i toate madularele, atât îl facu de nu putea
5
sa rasufle, si era mai mort, fiind o priveliste mare de jale celor ce-l vedeau zacând umflat. Iar
trupurile sfintilor iesind din mare de Domnul îndrumate, trimisi fiind prin vedenie oarecare
Eusebiu preot si Felix de le-au primit, si trecând pe unde zacea acel nenorocit, pe care si
vazându-i striga si se vaita ticalosindu-se pe sine, si dupa putin si-a lepadat sufletul; iar feciorul
botezatului Leontie consulului celui mai sus numit, dupa ce au îngropat moastele sfintilor lânga
cetate, au taiat si capetele lor, si le-au dat pe râu. Atunci Cuart preotul din cetatea Capua, fiind
povatuit de dumnezeiesc înger, a mers de a luat moastele acestora, adica ale lui Eusebiu si ale lui
Felix, si le-a pus în loc cucernic, întru marirea Tatalui si a Fiului si a Sfântului Duh.
Tot în aceasta zi, Sfântul Leontie Consulul, crezând în Hristos si rugându-se cu pace s-a
savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Eusebiu prezbiterul si Felix.
Tot în aceasta zi, Cuviosii nouazeci si noua de parinti, care în insula Creta s-au nevoit, cu
pace s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Polihronie.
Acesta a fost nascut în provincia ce se cheama Gamfanita, iar tatal acestuia Vardenie era
plugar. Si si-a învatat copilul carte, si i-a poruncit sa urmeze dupa ceilalti copii. Si fiindu-le apa
departe, prin ruga copilul a izvorât fântâna în curtea tatalui sau cu apa foarte buna; pentru ca avea
copilul multa întelepciune si înfrânare. Deci ajungând în vârsta, se lua cu cei ce lucrau la vii si
merse la Constantinopol. Si lucrând si el cu ceilalti lucratori la vie, gusta hrana si bea apa a doua
zi, sau a treia zi. Iar stapânul viei mirându-se de lucratorul lui Dumnezeu si respectând virtutea
lui, i-a dat o suma de aur si l-a trimis zicându-i: "Du-te la casa ta si te roaga lui Dumnezeu pentru
mine", oprindu-i si sapa de dragul credintei, care a facut multe minuni; iar el cu aurul ce avea la
mâna lui, a facut o biserica; si aflându-se la Sinodul ce s-a tinut la Niceea, fiind citet s-a
învrednicit si de diacon si de preot. Dupa aceea murind marele Constantin, îndata erezia lui Arie
începu a prinde pe multi; atunci sfântul acesta tinând tare credinta cea dreapta, se silea totdeauna
a o creste si a o întari. Pentru aceea ereticii se topeau de zavistie, si aflând pe sfântul stând la
altar, au sarit fara veste si l-au junghiat si l-au taiat cu sabiile, amestecându-l cu tainicul si
dumnezeiescul sânge, si astfel l-au trimis fara voia lor jertfa sfânta lui Dumnezeu.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

6
 CAPITOLUL II.
Sfinți pomeniți în ziua de 08 octombrie

Sinaxar 8 Octombrie
 
În aceasta luna, în ziua a opta, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Pelaghia, care mai
înainte a fost desfrânata.
Aceasta sfânta a fost în zilele împaratului
Numerian; ea era din cetatea Antiohiei si umbla
pe la jocuri si prin teatre, si facând desfrâu a
strâns avere mare din acea rea agonisire. Apoi
luând învatatura de la oarecare om sfânt anume
Non episcopul, pocaindu-se cu caldura si
botezându-se, îsi lepada toata averea, ca si cum
ar fi fost niste gunoaie, si îmbracându-se cu
haine de par, schimbându-se în chip barbatesc si
tainuindu-se, s-a dus în muntele Maslinilor. Aici
s-a închis într-o chilie si si-a petrecut viata ce i-a
mai ramas cu placere dumnezeiasca si a raposat
cu pace.
Tot în aceasta zi, Sfânta Pelaghia
fecioara.
Aceasta a fost de la Antiohia Siriei de neam
mare; si aflând conducatorul tarii aceleia ca este
crestina, a trimis ostasi sa o prinda. Deci ei
mergând acolo i-au înconjurat casa, vrând sa o
rapeasca; iar sfânta prinzând de veste i-a rugat
sa-i îngaduie putin si ei au ascultat-o; deci stând
ea catre rasarit, la locul unde-si facea
rugaciunea, ridicându-si mâinile în sus si înaltându-si ochii la cer, s-a rugat multa vreme lui
Dumnezeu ca sa nu o lase sa cada în mâinile ostasilor, ci sa ridice catre Dânsul curata si sfintita
jertfa fara prihana; apoi suindu-se deasupra casei, s-a aruncat pe sine în prapastie si si-a dat
sufletul lui Dumnezeu. Pe aceasta Sfântul Ioan Gura de Aur cu laude a cinstit-o pentru curatia
fecioriei ei si pentru multa ei nevointa.
Tot în aceasta zi, Sfânta Taisia, care a fost desfrânata.
Sfanta Taisia a trait in Egipt in secolul al V-lea. Ramasa orfana dupa moartea parintilor
ei instariti, ea a dus o viata evlavioasa, impartindu-si averea la saraci si oferind salas in casa ei
pelerinilor straini. Taisia s-a hotarat sa-si dedice viata lui Hristos si sa nu se marite niciodata.

7
Dupa ce si-a cheltuit toata mostenirea, Taisia a fost tentata sa faca rost de mai multi bani prin
orice mijloace, incepand sa duca o viata pacatoasa. Parintii din Sketis de langa Alexandria auzind
de caderea ei, l-au rugat pe Sf. Ioan Piticul (Ioan Colovul, praznuit in 9 noiembrie) sa mearga la
Taisia si sa o convinga sa se pocaiasca de cele rele. "Ea a fost buna cu noi si acum ar trebui s-o
ajutam", spusera ei. Tu, parinte, esti intelept. Du-te si incearca sa-i salvezi sufletul iar noi ne vom
ruga la Dumnezeu sa te ajute".
Parintele s-a dus la casa Taisei dar
servitorul n-a vrut sa-l lase sa intre. Atunci Sf.
Ioan i-a spus servitorului sa-i transmita
stapanei lui ca i-a adus ceva de pret. Taisia,
stiind ca de multe ori calugarii gasesc perle pe
malul marii , i-a spus servitorului sa-l lase pe
Ioan inauntru. Sfantul s-a asezat, a privit-o in
ochi si a inceput sa planga. Taisia l-a intrebat
de ce plange si Sf. Ioan i-a raspuns: "Cum sa
nu plang cand ai uitat de Mirele Tau, Domnul
nostru Iisus Hristos si faci voia satanei cu
faptele tale?"
Cuvintele sfantului i-au strapuns
sufletul Taisiei ca o sageata de foc dandu-si
seama ce viata pacatoasa ducea. Cu frica, ea l-
a intrebat pe sfant daca Dumnezeu ar accepta
pocainta unei pacatoase ca ea. Sf. Ioan i-a
raspuns ca Mantuitorul asteapta pocainta ei.
De aceea a venit EL pe pamant, sa caute si sa 
mantuiasca pe pacatosi. "EL te va primi cu
dragoste" mai adauga sfantul "si ingerii se vor
bucura impreuna cu tine". Dupa cum Insusi
Mantuitorul a spus, "mare bucurie se face in cer pentru un pacatos care se pocaieste (Luca 15:7).
Sentimentul de pocainta a pus stapanire pe ea si vazand in cuvintele sfantului o chemare de la
Dumnezeu de a se intoarce la EL, Taisia cauta cat mai repede o cale de a-si salva sufletul. S-a
ridicat si a plecat din casa fara nici un cuvant si fara sa lase dispozitii despre ce se va intampla cu
proprietatea sa, astfel incat s-a mirat si Sf. Ioan de reactia ei. Urmandu-l pe Sf. Ioan in pustie, ea
s-a grabit sa se intoarca la Dumnezeu prin penitenta si rugaciune. La caderea noptii, parintele i-a
pregatit Taisiei un culcus si o perna din nisip pe care sa se odihneasca si el a mers putin mai
departe pentru a-si face rugaciunile de seara dupa care s-a pus si el la odihna.
Dar la miezul noptii sfantul a fost trezit de o lumina ce venea din cer si o invaluia pe
Taisia, in locul unde aceasta dormea. In lumina minunata el vazu ingerii din cer cum duceau cu
ei sufletul Taisiei. Apropiindu-se de ea, sfantul isi dadu seama ca Taisia murise.

8
Sf. Ioan I-a cerut in rugaciune lui Dumnezeu sa-i arate daca Taisia s-a mantuit sau nu. Atunci un
inger al Domnului a venit la el si i-a raspuns:, "Avva Ioan, o ora de pocainta din partea ei a facut
cat o multime de ani pentru ca s-a pocait din tot sufletul si cu toata zdrobirea de inima. "
Dupa ce a ingropat trupul sfintei, Sf. Ioan s-a intors la Sketis si le-a spus calugarilor ce s-
a intamplat. Toti au dat slava lui Dumnezeu pentru ca s-a milostivit de Taisia, care s-a pocait ca
si talharul de pe cruce, intr-o singura clipa.
Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului noului mucenic Ignatie bulgarul, care a calugar la
Muntele Athos si a spânzurat de turci la Constantinopol pentru marturisirea lui Hristos la anul
1814.
Sf. Nou Mucenic Ignatie s-a născut în satul Eski Zagora, regiunea Târnovo a Bulgariei şi
a fost botezat Ioan. Pe când era încă copil, părinţii săi George şi Maria s-au mutat in oraşul
Philippopolis unde l-au dat la şcoală.
Deşi se descurca bine la învăţătură, copilul avea o dorinţă arzătoare pentru viaţa
monahală. Ajungînd la maturitate, s-a dus la Mănăstirea Rila, din vestul Bugariei, fiind dat în
grija unui părinte sub ascultarea căruia a rămas timp de 6 ani. Când asprimea părintelui a devenit
insuportabilă, Ioan s-a întors acasă.
Cam pe-atunci sârbii s-au revoltat împotriva guvernului musulman iar tatăl lui Ioan a fost
numit comandant al unei brigăzi otomane, însă el a refuzat să lupte împotriva creştinilor
ortodocşi. Musulmanii l-au atacat pe George cu furie, înjunghiindu-l şi apoi tăindu-i capul.
Mama şi surorile lui Ioan au fost prinse de agareni şi în cele din urmă s-au convertit la Islam.
Ioan a fugit şi s-a ascuns în casa unei bătrâne ortodoxe. Mama şi surorile sale aflînd unde se
ascunde, le-au spus musulmanilor. Aceştia vrînd să-l prindă, nu l-au cunoscut la înfăţişare şi
femeia le-a spus că nu-l cunoaşte pe cel pe care-l caută. Apoi bătrâna l-a ajutat să fugă la
Bucureşti, în România, unde l-a cunoscut pe Sf. Eftimie, care şi el a îndurat mucenicie.
Însă Ioan nu a dorit să rămână în Bucureşti, pornind spre Muntele Athos. Pe drum a trecut
şi prin satul Soumla, unde l-a întâlnit din nou pe prietenul său, părintele Eftimie, care, între timp,
s-a lepădat de adevărata credinţă şi a devenit musulman. Aflînd aceasta, Ioan s-a întristat şi a
părăsit satul.
Dar nu a ajuns prea departe când a fost prins de soldaţii turci şi i-au fost luate toate cele
ce avea asupra sa, fiind ameninţat să se convertească la Islamism. De frică Ioan le-a spus că aşa
va face şi a fost lăsat să plece.
Ajungînd în satul Eski Zagora, acolo a cunoscut un călugăr atonit de la mănăstirea
Grigoriu şi au plecat împreună spre Muntele Athos. Acolo, Ioan s-a stabilit la schitul Sf. Ana
unde l-a cunoscut pe părintele Vasile.
Într-o zi, cei doi mergînd la Tesalonic cu treburi, au fost martorii muceniciei suferite de
călugării David şi Eftimie.din Demetsana. Văzînd suferinţa lor pentru credinţa creştină, Ioan s-a
însufleţit de dorinţa de a suferi şi el mucenicie pentru Hristos însă părintele Vasile l-a convins să
amâne aceasta şi să se întoarcă la Sf. Munte. La scurt timp, părintele Vasile s-a mutat la cele
veşnice.
Mai târziu, aflînd de la un călugăr de la schit despre Noul Mucenic Eftimie care a suferit
mucenicie (prăznuit în 22 martie), Ioan a revenit la gândul de a se sacrifica prin mucenicie pentru

9
credinţa sa. Fiind lăsat sub îndrumarea Părintelui Acachie, acesta a primit de la bătrân să facă
diferite rugăciuni, închinăciuni şi să citească din Evanghelie.
Cu trecerea timpului, Ioan s-a învrednicit de tunderea în monahism primind numele de
Ignatie. Părintele Acachie i-a dat binecuvântare să călătorească la Constantinopol împreună cu
călugărul Grigorie ca să-L mărturisească pe Hristos. După ce a primit Sfintele Taine la
Constantinopol, Ignatie s-a simţit pregătit pentru marea încercare.
Îmbrăcat în haine musulmane, Ignatie a mers în faţa cadiului recunoscînd că este creştin.
El a povestit cum a promis în tinereţe că se va converti la Islamism, după care aruncă turbanul
din capul său la picioarele cadiului, mărturisind că nu se va lepăda nicioadată de Hristos.
Crezînd la început că Ignatie e nebun, cadiul l-a avertizat să înceteze cu acele vorbe altfel
va suferi chinuri groaznice înainte de a fi omorât. Iar dacă va rămâne la Islamism va primi bunuri
materiale şi multă cinste din partea lor.
Curajosul mucenic i-a răspuns cadiului că nu are nevoie de darurile sale care sunt
deşertăciuni şi că ameninţările cu tortura şi moartea nu sunt noi pentru el. Ignatie mărturisi că a
venit tocmai ca să îndure acele chinuri şi să moară mucenic pentru Hristosul său.
Sf. Ignatie a continuat să-l numească pe Mahomed un fals profet, un învăţător al pierzaniei şi
prieten al vrăjmaşului, invitîndu-i pe musulmani să creadă în Hristos, care era singurul
Dumnezeu adevărat.
Cadiul s-a mâniat atât de tare încât nu a mai putut vorbi, făcînd semn unui servitor să-l
scoată afară pe Ignatie din sală. Însă Ignatie s-a împotrivit şi a îngenunchiat în faţa cadiului,
plecîndu-şi gâtul pentru a fi tăiat pe loc. Atunci alţi servitori l-au prins şi l-au târât în temniţă.
Mai târziu a fost adus din nou în faţa stăpânului turc pentru a răspunde la întrebări. Când
a fost întrebat cine l-a adus la Constantinopol, el a răspuns că l-a adus Iisus Hristos. Atunci turcul
l-a mai avertizat încă o dată de chinurile care îl aşteaptă spunîndu-i să nu se aştepte că va muri de
sabie, ca creştinii să-I adune sângele ca pe o binecuvântare, pentru că avea de gând să-l spânzure.
Ignatie i-a răspuns că îi va face o favoare indiferent cum va muri, pentru că el acceptă orice din
dragoste pentru Hristos. Văzînd că nu-l poate abate de la credinţa sa, cadiul a dat ordin să fie
spânzurat. Ignatie a fost dus într-un loc numit Daktyloporta, unde s-a dus la capăt sentinţa.
Trupul mucenicului a rămas agăţat timp de trei zile, după care nişte creştini evlavioşi au plătit
răscumpărarea şi au luat trupul pentru a fi înmormântat pe insula Prote.
Sf. Ignatie şi-a dat viaţa pentru Hristos în 8 octombrie 1814. El mai este sărbătorit în 1
mai împreună cu Sf. Acachie şi Eftimie. Capul Sf. Ignatie se află la Mănăstirea Sfântul
Pantelimon din Muntele Athos.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

10
 CAPITOLUL III.
Sfinți pomeniți în ziua de 09 octombrie

Sinaxar 9 Octombrie
 
În aceasta luna, în ziua a noua, pomenirea Sfântului Apostol Iacov al lui Alfeu.
Acesta era fratele Sfântului Matei Evanghelistul, care
fusese mai înainte vames, si era fiu al lui Alfeu; mergând la
propovaduirea Evangheliei, arzându-se de râvna
dumnezeiasca, a stricat toate capistile idolilor, tamaduind boli
si gonind duhuri necurate; pentru care lucru si multimea
limbilor, l-a numit samânta dumnezeiasca. Acesta umblând
multa parte a lumii, si vestind pe Hristos, ca un iubitor de
Hristos si patima ce-a râvnit si moartea, ca a fost rastignit pe
cruce, si asa si-a dat Duhul la Dumnezeu.
Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parintele nostru
Andronic, si Atanasia sotia lui.
Acest cuvios Andronic, a fost din Antiohia cea mare,
lucrator de argint, foarte cucernic, plin de fapte bune si bogat;
si a luat luisi pe Atanasia, femeie curata si iubitoare de
Dumnezeu; iar bogatia lor o împarteau în trei parti; o parte la saraci, alta la împodobirea
bisericilor si a treia la trebuinta casei lor. Au nascut ei un fiu si o fiica, iar dupa nasterea celor doi
fii, n-au mai adaugat a se cunoaste trupeste, ci amândoi se nevoiau pururea în curatie, la
rugaciune, si a face bine saracilor si a cauta pe bolnavi. Traind asa doisprezece ani împreuna,
fiind fiii lor la o vârsta care putea sa dea bucurie parintilor, într-o zi îmbolnavindu-se amândoi
fiii au murit. Deci Andronic, nu se arata mâhnit de acea întâmplare, ci înca a strigat fericitul, acel
glas al lui Iov, zicând: "Gol am iesit din pântecele maicii mele, gol ma voi si duce": "Domnul a
dat, Domnul a luat". Iar femeia lui, Atanasia, avea jale nemângâiata, zdrobindu-se cu atâtea
plânsuri, încât de mâhnirea cea mare atâta a slabit încât era sa moara; pentru ca zicea: "Sa mor si
eu cu fiii mei". La îngroparea fiilor lor s-au adunat toti cetatenii si însusi patriarhul cu tot clerul,
si i-au îngropat în biserica Sf. Iulian. Iar dupa îngropare nu voia Atanasia sa mearga la casa sa, ci
sedea lânga mormântul fiilor sai plângând. La miezul noptii însa i s-a aratat ei Sfântul Mc. Iulian,
în chip de calugar, zicându-i: "Pentru ce nu lasi pe cei ce sunt aicea sa se odihneasca, femeie?"
Iar ea a zis: "Nu te mânia pe mine, domnule; sunt mâhnita, pentru ca doi fii am avut, si pe acestia
astazi i-am îngropat împreuna". Iar el i-a zis: "Dar de ce plângi pentru dânsii? Ca în ce chip cauta
firea omeneasca mâncare si nu se poate a nu-i da, asa si copiii cu cerestile bunatati se hranesc de
la Hristos, pe Care roaga-L, zicând: "Dreptule judecator, daca ne-ai lipsit de cele pamântesti, nu
ne lipsi de cele ceresti". Iar ea auzind acestea s-a smerit si si-a schimbat mâhnirea în bucurie, ca
zicea: "Daca fiii mei vietuiesc în cer, apoi de ce plâng eu?" Si s-a întors sa mai vorbeasca cu cel

11
ce i se aratase si nu l-a mai vazut; l-a cautat prin toata biserica, si n-a aflat pe nimeni. Atunci
Atanasia a cunoscut ca vedenie a fost, si s-a spaimântat; si mergând a spus barbatului ceea ce a
vazut, si s-au mângâiat amândoi. Iar nu dupa multa vreme, a zis Atanasia catre Andronic: "Lasa-
ma la o mânastire, ca sa-mi plâng pacatele", si el primind cuvântul cu bucurie, fiindca dorea si el,
au împartit cea mai multa parte din avutia lor la saraci, si au iertat robii ce erau cumparati, iar
cealalta avutie a lor au dat-o socrului sau ca sa faca bolnita de saraci si gazda strainilor, si
luându-si putina avere, cât sa le fie pe cale, au iesit noaptea din cetate numai ei amândoi. Iar
fericita Atanasia întorcându-se, a vazut de departe casa sa, si cautând spre cer a zis:
"Dumnezeule cel ce ai zis lui Avraam si Sarei: iesi din pamântul tau si din rudenia ta, si vino la
pamântul pe care îl voi arata tie, cauta si spre noi si ne du întru frica ta. Iata pentru numele tau,
am lasat casa noastra, ca sa nu ne închizi noua usile împaratiei Tale". Si plângând amândoi, au
mers în calea lor si ajungând la Ierusalim s-au închinat la Sf. Locuri, si vorbind cu multi parinti,
au luat binecuvântare de la dânsii. Si auzind de parintele Daniil, au mers la dânsul, si i s-au
închinat lui; acesta vorbind cu ei cuvânt de mântuire, mult i-a folosit, si scriindu-le o carte i-a
binecuvântat si i-a trimis la Mânastirea Tavenisiotului.
Deci mergând acolo, a dat fericitul Andronic pe sfânta lui sotie Atanasia la mânastirea de
femei. Iar el întorcându-se la parintele Daniil, a primit îngerescul chip si a petrecut fericitul lânga
acest parinte doisprezece ani, nevoindu-se. Dupa aceasta a rugat pe parintele sa-l lase pe el la
Ierusalim sa se închine la Sfintele Locuri; iar parintele Daniil facând rugaciune i-a dat voie. Si
mergând parintele Andronic în partile Egiptului, a sezut sa se odihneasca putin sub un copac, si
iata dupa rânduiala lui Dumnezeu a vazut pe fericita Atanasia, femeia sa, care mergea în chip
barbatesc, si s-au închinat unul catre celalalt. Deci a cunoscut Atanasia pe barbatul sau, iar el nu
a cunoscut-o pe ea. Caci cum era cu putinta sa o cunoasca, ca fata ei se vestejise de înfrânare, si
era neagra ca un arap: Catre aceasta înca si rânduiala sa schimbându-si, era îmbracata barbateste,
si a întrebat pe Andronic, zicând: "Oare, nu esti tu ucenicul parintelui Daniil, cel ce se numeste
Andronic?" Iar el a zis: "Eu sunt". Si iarasi l-a întrebat: "Unde mergi Avva Andronic?" Raspuns-
a Andronic: "Ma duc la Sfintele Locuri sa ma închin; dar tu unde mergi, si cum îti este numele?"
Iar ea a zis: "Ma duc si eu la Sfintele Locuri, si numele îmi este Atanasie" (pentru ca asa îsi
schimbase numele). Si a zis Andronic: "Sa mergem dar împreuna". Iar Atanasie a zis: "De voiesti
sa mergi cu mine, sa pui paza gurii tale ca în tacere sa calatorim". Iar el a zis: "Bine, sa fie asa
precum voiesti". Grait-a Atanasie: "Sa mergem dar, si rugaciunile sfântului tau staret sa
calatoreasca cu noi". Si ajungând la Sfânta Cetate si închinându-se la Sfintele Locuri, s-au întors
cu tacere la Alexandria. Si a zis Atanasie catre parintele Andronic: "Voiesti, parinte, sa petrecem
amândoi într-o chilie?" Raspuns-a Andronic: "Sa petrecem; însa mai întâi voi întreba pe staret
daca ne va porunci noua ca împreuna sa petrecem". Si a zis Atanasie: "Mergi si întreaba, iar eu te
voi astepta pe tine în schitul ce se cheama Optsprezecinicul; si de-ti va porunci parintele sa vii la
mine, precum am umblat cu tacere, asa cu tacere si în chilie sa petrecem. Iar de nu vei putea sa
petreci în tacere, sa nu vii la mine; ca macar si parintele de ar porunci, nu voi sa vietuiesc acolo
unde nu ar fi tacere".
Si mergând Andronic la Avva Daniil, i-a spus de împreuna-calatorul sau Atanasie. Si a
zis Daniil lui Andronic: "Mergând sa iubesti tacerea, si sa petreci cu Atanasie de vreme ce este

12
calugar desavârsit". Deci a luat Andronic pe Atanasie, si l-a dus în chilia sa, si au petrecut în
frica lui Dumnezeu cu tacere alti doisprezece ani; si n-a cunoscut Andronic ca Atanasie este sotia
lui; pentru ca aceea se ruga cu deadinsul lui Dumnezeu ca sa nu fie cunoscuta de barbatul sau. Iar
Avva Daniil adeseori venea la dânsii si-i învata. Odata fiind la dânsii, si mult graindu-le de
folosul sufletului, se întorcea; si mai înainte de a sosi în chilia sa, l-a ajuns fericitul Andronic,
zicându-i: "Parinte Daniel, parintele Atanasie se duce catre Domnul!" Si întorcându-se staretul, l-
a aflat într-o mare fierbinteala; si a început Atanasie a plânge. Si staretul i-a zis: "Se cade sa te
bucuri ca mergi sa întâmpini pe Hristos, iar nu sa plângi". Raspuns-a Atanasie: "Nu plâng pentru
mine, ci pentru parintele Andronic; ci sa faci dragoste parinte, dupa îngroparea mea vei afla o
scrisoare sub capatâiul meu, si citind-o sa o dai parintelui Andronic". Si facând rugaciune, s-a
împartasit Atanasie cu dumnezeiestile taine, si s-a dus catre Domnul. Si au venit fratii sa
îngroape trupul lui, si aflara ca era femeie cu firea ei. Iar Avva Daniil a aflat sub capatâiul ei
scrisoarea si, citind-o, a dat-o lui Andronic. Atunci a cunoscut Andronic, ca femeia lui era, si toti
au laudat pe Dumnezeu. Si s-a auzit aceasta în toate Lavrele, si trimitând Avva Daniil a chemat
pe toti parintii cei din Egipt, si pe cei din pustiul cel mai dinauntru, si s-au adunat din toate
Lavrele, si au îngropat cu cinste sfântul trup al fericitei Atanasiei, marind pe Dumnezeu cel ce i-a
dat o asemenea rabdare. Iar dupa îngroparea ei, au petrecut staretul cu Andronic pâna la a saptea
zi, si în ziua a saptea facând pomenirea celei ce se mutase, a voit ca sa ia pe Andronic în chilia
sa; iar Andronic îl ruga zicând: "Lasa-ma aicea parinte, ca si eu sa ma îngrop cu doamna mea
Atanasia". Si lasându-l staretul s-a dus; si înca nesosind el pâna la chilie l-a ajuns un calugar,
zicându-i: "Parintele Andronic se duce catre Domnul". Si a trimis staretul în urma parintilor celor
ce plecase, zicând: "întorceti-va cu mine la parintele Andronic; iar ei întorcându-se l-au aflat înca
viu, si au luat binecuvântare de la dânsul. Iar sfârsindu-se cu pace parintele Andronic, s-a
îngropat cu fericita Atanasia, laudând pe Dumnezeul cel minunat între sfintii sai. caruia se cuvine
marirea, în vecii vecilor. Amin.
Tot în aceasta zi, pomenirea dreptului
Avraam si a nepotului sau Lot.
Tot în aceasta zi, pomenirea dreptului
Avraam si a nepotului sau Lot. Avraam s-a
nascut prin secolul al doisprezecelea inainte
de Hristos la Ur, in tinutul caldeenilor. Se
tragea din neamul lui Sem si era casatorit cu
Sarah, ramasa fara copii. Dumnezeu il alese
pe Avraam pentru a face din el parintele
poporului sau. Ii spuse : "Ieşi din pământul
tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi
vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu. Şi
Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi
binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi
izvor de binecuvântare. Binecuvânta-voi pe
cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor

13
blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului" (Facere 12,
1-3). Avraam se incredinta cuvintelor Domnului si fara sa se uite in urma, isi lua  pe femeia lui
Sarah, pe nepotul sau Lot, avutiile si slugile sale si se duse tot inainte, catre tinutul Canaan. In
schimbul credintei sale, Dumnezeu ii promise lui Avraam sa faca un legamint vesnic intre El si
urmasii sai, legamint ce avea sa fie simbolizat in taierea imprejur a oricarui nascut de parte
barbateasca din descendenta lui Avraam. Ca prim semn al favorurilor sale, Domnul ii dadu un fiu
lui Sarah cea sterila, chiar daca si ea si barbatul ei erau foarte inaintati in virsta. Isaac deveni
astfel semnul bunavointei lui Dumnezeu si simbolul viitorului Mesia, Hristos, care trebuia sa
vina pentru a duce la bun sfirsit si la perfectiune promisiunile facute de Dumnezeu Sfintului
Patriarh. Avraam muri intr-o batrinete fericita la virsta de o suta saptezeci si cinci de ani. Fu
ingropat in pamintul din Canaan, pe ogorul pe care il cumparase ca sa ii faca mormint lui Sarah.
Cind Lot intra cu Avraam in tinutul Canaan, puse stapinire pe paminturile bogate si fertile din
cimpia Iordanului si se instala in Sodoma. Dar locuitorii tinutului erau in acea vreme afundati in
viciu si perversiuni. Ei atrasera minia Domnului, care hotari sa distruga orasul. Trimise totusi doi
Ingeri ca sa-l vesteasca pe Lot si sa ii porunceasca sa fuga de acolo, el si ai sai. Ii spusera :
"Mântuieşte-ţi sufletul tău! Să nu te uiţi înapoi, nici să te opreşti în câmp, ci fugi în munte, ca să
nu pieri cu ei!" (Geneza 19 :17). In momentul in care Lot se indeparta, Dumnezeu facu sa ploua
peste Sodoma si Gomora pucioasa si foc, si pacatosii murira in chinurile pe care li le pregateste
pentru vesnicia in iad. Dar femeia lui Lot nu asculta porunca Domnului si se intoarse pentru a se
uita in urma. Fu dintr-odata schimbata intr-o statuie de sare, sa fie de invatatura pentru
generatiile ce aveau sa urmeze ca trebuie sa urmeze chemarea Domnului fara nici o privire
pentru lumea si obiceiurile din care El ne-a scos.
Lot si Avraam sint praznuiti si cu ceilalti Stramosi ai lui Hristos, in duminica dinaintea
Craciunului.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Poplia.
Aceasta traia pe vremea pagânului Iulian, maritata fiind mai înainte si nascând roada
vrednica lui Dumnezeu, pe preotul Ion care a fost purtator de grija pentru orânduiala Bisericii, si
pururea fugea de vrednicia episcopiei, pentru multa lui smerenie. Deci mergând atunci Iulian la
Antiohia, având multa mândrie demonica si silind pe toti sa creada în demoni, aceasta cinstita
batrâna, a început a cânta în fata împaratului cu niste fecioare: "Idolii pagânilor argint si aur,
lucruri de mâini omenesti". Pentru aceasta târând-o, au batut-o tare peste obraz, atâta cât s-a rosit
si pamântul de sângele ei, dar nu a fost omorâta, pâna la întoarcerea Paravatului. Acela însa, fiind
înjunghiat, nu s-a mai întors, iar ea traind un an dupa aceea, cu pace s-a dus catre Domnul.
Tot în aceasta zi, Preacuviosul parintele nostru Petru.
Acest fericit ostas a fost pe vremea împaratiei lui Teofil; si fiindca era încuviintat si la
frumusete si la stat, si la chipul trupului, a fost încins de împaratul mare spatar. Apoi calcând si
lepadând toate lucrurile lumesti, a mers la viata calugareasca, la o mânastire ce se cheama
Dafnes, si si-a pus numele Petre, în loc de Leon. Apoi s-a dus la Olimp, dupa aceea la Sfintele
Locuri, apoi la Laodiceea si la Attalia, suferind toate ostenelile calatoriei. Deci fiindca întelese
înaltimea vietii si a faptelor sale celor bune, l-a plecat împaratul Vasile Macedon, de a mers la
Mânastirea sfântul Foca. În care nevoindu-se foarte dupa Dumnezeu, cu pace si-a dat duhul.

14
 Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
CAPITOLUL IV.
Sfinți pomeniți în ziua de 10 octombrie

Sinaxar 10 Octombrie
 
În aceasta luna, în ziua a zecea, Sfintii Evlampie si Evlampia.
Acesti sfinti mucenici au fost pe vremea lui Maximian (catre anul 296), când domnea în
orasul Nicomidia Maxim. Pe atunci mai multi crestini ascunsi în munte, au trimis pe Sfântul
Evlampie la cetate ca sa le cumpere pâine. Iar el mergând, a fost prins de slujitorii idolesti; si
punându-l înaintea împaratului si întrebându-l, se marturisi pe sine ca este crestin; si intrând în
capistea idolilor, în loc sa jertfeasca, el a poruncit idolului lui Aris sa cada si a cazut de s-a
sfarâmat. Fiind el pedepsit a venit Evlampia, sora sa, la mijloc si l-a rugat sa faca rugaciune
pentru dânsa, ca sa marturiseasca si ea împreuna cu el. Deci, bagându-i într-o caldare ce fierbea,
si ramânând nevatamati, au crezut în Hristos doua sute de barbati, carora li s-au taiat capetele
împreuna cu dânsii.
Tot în aceasta zi, Sfintii doua sute de mucenici ce s-au taiat împreuna cu sfântul
Evlampie.
Tot în aceasta zi, Parintele nostru Vasian.
Acest Preacuvios, parintele nostru Vasian, era de la Rasarit, din Siria. Iar în zilele
împaratului Marcian a venit în Constantinopol, si atâta a stralucit cu faptele si cu minunile, încât
împaratul a zidit o biserica întru numele lui, care se afla pâna astazi. Si i s-a înmultit numarul
ucenicilor pâna la trei sute, dintre care era si Preacuvioasa Matroana. Deci, traind asa si pe multi
aducând lui Dumnezeu, si tamaduind boli, si fiind facator de nespuse minuni, întru adânci
batrâneti catre Domnul s-a dus.
Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parintele nostru Teofil marturisitorul.
Acest fericit, parintele nostru Teofil, a fost nascut aproape de Tiberiupol din parinti
crestini, si când a fost de trei ani, primind sfântul Botez, îl luara parintii si mersera în muntele
Selentiul, unde aflând pe cuviosul parintele nostru Stefan, si luara binecuvântare de la dânsul, se
dusera la casa lor. Deci de atunci se nevoia copilul la învatatura cartii. Si daca ajunse la
treisprezece ani, se duse iar la Preacuviosul Stefan. Acesta vazându-l, îi zise: "Pentru ce ai venit
fiule la mine?" Iar copilul îi raspunse: "M-ai chemat parinte; si eu lasându-mi parintii am venit
aici". Si iarasi zise cuviosul: "Când te-am chemat fiule, si ce ti-am zis?" "Lucrând eu, zice, la
tarina, mi-ai zis: "Fiule Teofile, te-ai departat de la Domnul, care zice: "Ridica-ti Crucea, si
urmeaza Mie!" Din aceste cuvinte ranindu-ma la inima ti-am venit pe urma pâna la usa; si
aflând-o încuiata, te-ai facut nevazut de la ochii mei, si ramasei singur; si mi se pare, parinte
sfinte, precum îti cunosc vorba, sa nu fi fost tu cel ce m-ai chemat; nu te întoarce dar de catre
robul tau, care cere mântuire". Iar cuviosul parinte multumind lui Dumnezeu, lua copilul la
dânsul, crescându-l, si deprinzându-l cu nevointa si cu petrecerea vietii calugaresti. Apoi, peste
trei ani, chemând parintele pe egumenul lavrei, a dat copilul pe mâna lui, si luându-l la
mânastirea lui, îi taiasera parul. Iar parintii lui nu încetau cautându-l si nevoindu-se sa afle pe cel
15
ascuns; si dupa câtiva ani, aflând cele despre copil, au mers la egumen, cerând cu pofta sa le
arate pe fiul lor; iar egumenul întâi mâhnindu-se foarte de acest lucru, nici cum se pleca; dar daca
vazu întristarea lor si fara de voie l-a aratat. Vazându-l parintii, în cinul ce se afla, pornindu-se
spre plângere, amestecata cu bucurie, îmbratisându-l si sarutându-l, ce nu zicea, si ce nu facea,
cât era destul sa porneasca si pe cel fara de suflet spre bucurie.
Atunci bucurându-se câteva zile cu fiul lor, si cu adevarat cunoscând harul ce era asupra
lui, adeverira catre egumenul cu juramânt, ca întorcându-se acasa poftea sa-si aiba si copilasul cu
dânsii; ca sa faca o mânastire cu cheltuiala lor, precum de mult doreau; si deoarece acum este
vremea aceea, trebuia sa se apuce de lucru. Aparându-se egumenul gasira cu cale sa ia de la
Dumnezeu raspunsul acestui lucru. Si a facut rugaciune si post trei zile neîncetat, si savârsind
rugaciunea: "O, minunate sunt lucrurile Tale, Doamne!" Si auzi un glas de sus în biserica,
poruncind: "Sa sloboada copilul". Pe care luându-l parintii împreuna si cu oarecare frati din
mânastire, se întoarsera cu bucurie la casa lor. Deci facându-se în scurta vreme mânastirea, se
afla Sfântul Teofil petrecând în ea sihastreste de câtiva ani. Iar fiara cea hulitoare Leon
împaratul, luptatorul împotriva icoanelor, facu de veni sfântul înaintea lui, si marturisind
închinaciunea sfintelor icoane, porunci sa-l bata cu vine de bou; apoi sa-i lege strâns mâinile la
spate si sa-l duca pe calea ce mergea la Niceea. Si pe stâlpnicul Longin, sa-l întinda cu fata în sus
pe pamânt, si sa-i arda pe cap icoanele ce s-au aflat. Iar sfântul Teofil ajungând la Niceea, statu
înaintea judecatii, si nesuferind pagânul îndraznirea si mustrarea sfântului, porunci sa-l întinda pe
doi stâlpi crucis, si sa-i rupa carnea cu vine de bou uscate. Si pagânul vazând ca-i curgea sângele
ca un izvor, de se rosea pamântul, se scula si el de pe scaun, si a batut însusi pe sfântul peste
obraz multe ceasuri. Deci dupa ce înceta a-l bate, porunci sa-l încalte cu încaltaminte de fier arsa,
si sa alerge înaintea lui. Atunci consulul umilit fiind de patimile sfântului îi zise: "Oare numai tu
Teofil si cu ai tai, va aflati fara minte la închinarea icoanelor?" Iar sfântul zise: "Daca vei vrea, ia
sa cercam din Sfintele Scripturi despre întrebarea aceasta ca te stiu ca bine le stii. Si de ma vei
ramâne cu socoteala, voi parasi închinarea icoanelor; iar de vei ramâne tu, vei voi sa te închini
lor?" Capetenia zise: "Fara îndoiala, asa sa fie!".
Atunci sfântul facându-si voie buna, începu a se întreba pentru cinstea si rânduiala
sfintelor icoane. Si învingând sfântul pe capetenie, acesta zise catre el: "Cinstite batrânule, eu voi
pune nevointa sa înduplec pe împaratul, sa urmeze la aceasta cunostinta de voi putea. Iar tu du-te
la chilia ta". Iar sfântul se mâhni ca nu-si savârsi calea muceniciei, însa având ranile îi parea
bine. Si întorcându-se la mânastire, a dus mare bucurie fratilor, si prietenilor si rudelor, si tuturor
câti erau pe aproape. Deci trecând putina vreme de la întoarcerea lui de la marturisire la
mânastire, cunoscând fericitul mutarea sa cea dupa pamânt spre ceruri si bine tocmind lucrurile
mânastirii si învatând si binecuvântând pe toti, s-a mutat catre Domnul, de Care dorea: a Caruia
este marirea în veci. Amin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

16
 CONCLUZII

Sfinții sunt oameni care încă în viaţa lor pământească au bineplăcut lui Dumnezeu, iar
după moarte au fost invredniciţi de o parte din fericirea veşnică, pe care în mod deplin o vor
 primi numai după obşteasca judecată. Pentru viata lor virtuoasă pentru suferințele îndurate
pentru credința în Hristos, pentru dragostea lor față de Dumnezeu și față de semeni, în Sfânta
Scriptură ei sunt numiți ,,prieteni ai lui Dumnezeu” (In, 15,14 Iac 2,2-3). Încă în viaţa
pământească, sfinții au fost înzestraţi de Dumnezeu cu felurite dăruiri, fapt  pentru care oamenii
le-au dat o cinstire deosebită. Astfel, când Apostolul Petru a intrat în casa sutaşului Corneliu,
acesta a căzut la picioarele lui şi i s-a inchinat (FA 10,25); temniceruI din Filipi s-a prosternat în
fata lui Pavel şi a lui Sila (FA 16, 29), acelaşi Pavel, în insula Malta, după mai multe vindecări
pe care le-a făcut, a primit o cinstire deosebită de la locuitorii insulei (FA 28, 9). În Vechiul
Testament, proorocul Ilie era venerat pentru minunile pe care le făcea (3 Rg 18, 7), de asemenea
şi proorocul Elisei (4 Rg 9, 17; 4, 37). Atât în această viaţă, cât şi după moarte, sfinții se roagă
pentru oameni, atât pentru cei vii, cât şi pentru cei morţi. Aflându-se în apropierea lui Dumnezeu
şi cunoscând nevoile celor ce se află în viaţă, de asemenea, ascultând rugăciunile celor vii şi
luând cunoştinţă de cărările acestora, sfinții intervin pe lângă Dumnezeu pentru ca cererile lor să
fie împlinite. Noi nu putem cunoaşte în ce măsură aceste rugăciuni şi cereri ale noastre sunt
împlinite de Dumnezeu prin mijlocirea sfinţilor, dar după îndemnul Sfântului Apostol Pavel: ,,vă
îndemn deci, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oameni...
căci acesta este lucru bun şi primit înaintea lui Dumnezeu..." (15Tim 2, 1-3), precum şi după
încredinţarea pe care ne-o dă Sfântul Iacov: „...că mult poate rugăciunea stăruitoare a celui drept"
(Iac 5, 16), avem credinţa că mijlocirile sfinţilor pentru noi către Dumnezeu nu rămân
neascultate, Dumnezeu fiind milostiv. Dar in viaţa aceasta, s-au străduit să întrupeze în persoana
lor sfinţenia lui Iisus Hristos, devenind astfel următorii sau imitatorii Lui. Din acest motiv, ei
sunt pentru noi exemple sau modele vrednice de urmat. Sfântul Apostol Pavel le adresează
creştinilor această chemare: „Fiţi împreună următori mie, fraților, şi uitaţi-vă la aceia care umblă
astfel cum ne aveţi pildă pe noi".

17
 BIBLIOGRAFIE

I. IZVOARE:
1. Sfânta Scriptura sau Biblia, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 2008.
II. SFINŢI PARINŢI SI SCRIITORI BISERICEŞTI:
1. Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Pr. Prof. Dr. Milan Sesan, Pr. Prof. Dr. Teodor
Bodogae, Istoria bisericească universală, Manual pentru Institutele teologice, vol. I-II, Bucureşti,
1978, 1993
2. Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Istoria bisericească universală, Manual pentru
Seminariile teologice, Bucureşti, 1992
3. Idem, Predicarea Sfintei Evanghelii la poporul român, în vol. Sfinţi romani şi
apărători ai legii strămoşeşti, Bucureşti, 1987, p. 102 – 132

18