•Viata Sfantului Ioan Botezatorul :

Sfantul Prooroc Ioan s-a nascut in familia preotului Zaharia, dupa cele mai multe izvoare de
atestare, la Ein-Karem, la aproximativ 10 kilometri de Ierusalim. Nasterea minunata a Sfantului
Ioan a fost profetita de Ingerul Gavriil intr-o aratare in timpul slujbei oficiate la templu de tatal
Sfantului Ioan. Mama sa, Elisabeta, inaintata in varsta si fara copii, deoarece nu putea sa aiba
urmasi, era descendenta a semintiei lui Aaron.
Zaharia, tatal sau, nu a crezut in cuvantul ingerului si, drept pedeapsa, a ramas mut. Nasterea lui
Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea Nasterii lui Iisus. Sfintii Parintii socotesc nasterea
Inaintemergatorului ca 'minunea ce merge inaintea Minunii' si o privesc ca treapta pe care se
urca intelegerea celor ce vor vedea nasterea cea peste fire, din cea batrana si stearpa din neamul
lui Aaron, pentru a se sui apoi la vederea cea preaminunata a nasterii Celui mai presus de fire din
Fecioara Maria. Sfantul Ioan isi incepe propovaduirea in pustiu, acolo isi boteaza ucenicii si 'glasul
lui striga in pustiu' (Is. 40, 3). Ducea o viata de renuntare, era imbracat cu haine din par de camila,
manca miere de albine si lacuste si se ruga mereu. A fost un exemplu pentru primii asceti ai
crestinismului si pentru monahism. Mesajul principal pe care il transmitea Ioan era: 'Pocaiti-va,
ca s-a apropiat Imparatia cerurilor!' Cei care renuntau la pacate erau botezati in Iordan. Botezul
acesta are si o semnificatie eshatologica, prevestind, asa cum insusi proorocul spunea, botezul
cu 'foc si Duh Sfant', pe care il aducea Cel Care va veni dupa el, Hristos-Domnul.

In predicile sale l-a criticat, in mod repetat, pe regele Irod Antipa pentru faptul ca s-a casatorit cu
Irodiada, fosta sotie a fratelui sau vitreg, Filip. Aceasta i-a atras intemnitarea. La o petrecere cu
multi oaspeti, Salomeea, fiica Irodiadei, a dansat in fata tatalui sau vitreg, iar Irod Antipa i-a
promis orice. La indemnul mamei, fata a solicitat capul Sfantului Ioan Botezatorul. Fiind ucis,
capul i-a fost adus Salomeei pe tava. Trupul lui Ioan Botezatorul ar fi fost dus de sustinatorii sai
in orasul Samaria.

Astazi, capul Sfantului se afla la Roma. Fragmente din moaste se gasesc si in Biserica Copta, la
manastirile dintre Cairo si Alexandria. Si in Bucuresti, la Biserica 'Sfantul Vasile cel Mare-Victoria',
se afla un fragment din moastele Sfantului.

Istoria ne arata ca, dupa martiriul sau, Capul Sfantului Ioan Botezatorul a fost ingropat de Irodiada
intr-un loc ascuns din curtea palatului imperial. Despre acest lucru vorbesc si Nichifor si Simeon
Metafrastul. Ioana, una din femeile mironosite, stiind de locul ingroparii, a luat capul proorocului
si l-a ingropat in Muntele Eleonului. Dupa aproape 300 de ani, adica in zilele imparatului
Constantin cel Mare (306-337), Sfantul Ioan Botezatorul s-a aratat la doi calugari, poruncindu-le
sa sape locul si sa dezgroape cinstitul sau cap, aceasta fiind prima aflare a lui. Pe cand calugarii
se intorceau cu capul proorocului intr-un sac, s-au intalnit cu un olar si i-au dat acestuia sa duca
sacul. Pentru aceasta stare de lenevire a celor doi calugari, Sfantul Ioan a indemnat pe olar sa
fuga cu sac cu tot. Simtind ca i se apropie sfarsitul, olarul a pus capul proorocului intr-o racla si l-
a daruit surorii sale, sfatuind-o sa-l cinsteasca si sa nu-l deschida pana cand insusi sfantul ii va
porunci. Racla a ajuns in grija unui monah pe nume Eustatiu. Acesta traia intr-o pestera din
apropierea orasului Emesa din Siria. Desi monahul Eustatiu era arian, la pestera lui se faceau
minuni, datorita sfantului cap. Eustatiu a fost izgonit din pestera si trimis in exil. In pestera lui au
intrat ulterior niste monahi credinciosi, care mai tarziu au zidit in apropiere o manastire. In anul
452, arhimandritul Marcel, staretul acelei manastiri, a aflat capul sfantului in chip minunat,
vazand foc mare la pestera de langa orasul Emesa in timpul cantarii psalmilor, aceasta fiind cea
de-a doua aflare a Capului Sfantului Ioan, Inaintemergatorul Domnului. In anul 850, cinstitul cap
a fost aflat pentru a treia oara in chip minunat, patriarhul Ignatie ducandu-l in Constantinopol.

Soborul Sfantului Ioan Botezatorul este serbat la 7 ianuarie, a doua zi dupa Botezul Domnului –
potrivit regulii dupa care, a doua zi dupa marile praznice, se serbeaza pomenirea persoanelor
care au luat parte la evenimentul comemorat la praznicul respectiv. Nasterea Sfantului Ioan
Botezatorul este praznuita la 24 iunie. Evenimentul este mentionat de catre Evanghelistul Luca,
(cap. 1, 5-80) iar sarbatoarea a fost mentionata pentru prima oara de catre Fericitul Augustin in
sec. IV-V. o alta sarbatoare inchinata Sfantului Proroc, Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul
a fost la inceput probabil, o aniversare – proprie cultului local palestinian – a tarnosirii unei
biserici din Sebasta (Samaria) unde, dupa marturiile lui Eusebiu si Ieronim, se aflau mormintele
Sf. Ioan Botezatorul si ale Sf. Prooroci Elisei si Avdie. (Cf. Ene Braniste, Liturgica Generala) In
amintirea taierii capului Sfantului Ioan Botezatorul, Biserica Ortodoxa a randuit ca ziua de 29
august sa fie zi de post aspru urmand pilda Sfantului Ioan Botezatorul care si-a petrecut viata in
asceza. Sarbatoarea face parte din categoria posturilor de o zi din cursul anului bisericesc, alaturi
de Inaltarea Sfintei Cruci praznuita la 14 septembrie si de Ajunul Bobotezei, cinstita la 6 ianuarie.
Sursa: https://www.crestinortodox.ro/stiri/crestinortodox/viata-sfantului-
ioan-botezatorul-145586.html

•Viaţa Cuviosului Isachie Mărturisitorul, egumenul mănăstirii

Dalmaţia(30 mai):

După aflarea cinstitei și de viață făcătoare Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos și după
împărăția marelui Constantin, a pătruns în Biserica lui Hristos tulburarea și eresul lui Arie.
Adică, balaurul cel mult pestriț, vrăjmașul cel cu multe capete și cel de-a pururea al
neamului creștinesc, dar mai ales urîtor al lui Hristos, Mîntuitorul nostru și vrăjmaș al
sfintei credințe.

Tulburarea și eresul acela, fiind băgat în Biserica lui Dumnezeu, prin vicleșugul său cel cu
rea meșteșugire, a îndemnat pe Valent păgînul și nelegiuitul împărat, ca să apere și să
lățească eresul lui Arie. Deci, acel împărat a ridicat prigonire contra celor dreptcredincioși
și a poruncit să închidă sfintele biserici, ca să nu se săvîrșească obișnuitele jertfe
dumnezeiești. Pe altele le-a prefăcut în grajduri de cai, iar pe altele le-a dărîmat pînă în
temelie. El a lungit acea răutate multă vreme, încît le era mare tînguire și plîngere robilor
lui Hristos, care se rugau lui Dumnezeu ziua și noaptea ca să se milostivească spre Sfînta
Sa Biserică și să facă judecată dreaptă și izbîndire împăratului cel nedrept.În acea vreme
era precum a fost în zilele Apostolilor, cînd împăratul Irod și-a pus mîinile, ca să facă rău
unora ce erau din Biserică. După cîțiva ani, Dumnezeu a ridicat cu duhul pe robul Său,
monahul Isachie, precum odinioară a ridicat pe Proorocul Daniil, spre apărarea
nevinovatei Susana. Fericitul Isachie a fost mai întîi în pustia răsăritului, urmînd Sfîntului
Prooroc Ilie și petrecînd viața asemenea cu îngerii. El, auzind de prigonirea arienilor, care
o făcea asupra Bisericii și de împăratul care ajuta acelor eretici, i s-a făcut jale foarte mare
de aceasta. Deci, lăsînd pustia, a venit în Constantinopol, întărind pe credincioși în buna
credință. Astfel, cuvîntul lui era ca o lumină aprinsă, duhul lui Dumnezeu se odihnea
peste dînsul și darul cel ceresc îl umbrea.

Văzînd el necazul ce se făcea credincioșilor de către necredinciosul împărat și de către cei

de un gînd cu el, se ruga lui Dumnezeu, ca din înălțimea scaunului Său cel sfînt, să caute
spre cei necăjiți pe nedrept și să arate milostivirea Sa spre dînșii, iar mîndria făcătorilor de
rău s-o smerească. Atunci, același Dumnezeu, care a auzit odinioară pe plăcutul Său,
Moise, ce se ruga pentru poporul cel chinuit de Faraon, Acela a auzit și pe robul Său
Isachie și a ridicat contra păgînului împărat Valent năvălirea barbarilor. În acea vreme,
barbarii cei ce petreceau peste Dunăre, adunînd putere mare de oaste, au pornit cu
război contra grecilor. Deci, năvălind cu acea putere, au supus Tracia și astfel se apropiau
de Constantinopol. Pentru aceea, împăratul Valent a fost nevoit să-și adune ostașii săi și
să iasă întru întîmpinarea vrăjmașilor. Dar i s-a întîmplat ceea ce se întîmplase odinioară
lui Saul, împăratul lui Israel, care era vrăjmașul lui David. Adică, Saul nu s-a întors de la
război, după proorocia Sfîntului Samuil, căci a mîniat pe Domnul Dumnezeu.
Deci, Valent, ieșind din Constantinopol cu oștile sale, fericitul Isachie i-a ieșit în cale și a
strigat cu glas mare, zicînd: "Împărate, deschide bisericile celor dreptcredincioși, căci
Dumnezeu îți va îndrepta bine calea înaintea ta". Împăratul nu i-a răspuns, ci, defăimîndu-
l ca pe un prost și fără de minte și nesocotindu-i cuvintele întru nimic, s-a dus în calea sa.
A doua zi, fericitul stareț, ieșind înaintea împăratului, a grăit către el: "O, împărate,
deschide bisericile celor dreptcredincioși și-ți va fi războiul cu izbîndă, pentru că vei birui
pe vrăjmași și te vei întoarce sănătos și cu pace!"Împăratul, socotind acele cuvinte ale lui:
"Te vei întoarce sănătos și cu pace...", voia să deschidă bisericile cele închise și să le dea
celor dreptcredincioși; dar pentru aceasta a început a se sfătui cu sfetnicii săi. Însă, un
voievod oarecare, fiind din credința cea rea a arienilor, a sfătuit pe împărat, să nu asculte
pe monahul acela, ci să-l gonească cu necinste. Atunci împăratul a ocărît pe stareț, l-a
gonit de la el cu batjocură și cu bătăi și a plecat mai departe în calea sa.
A treia zi, cuviosul stareț iar a întîmpinat pe împărat și apucînd de frîu calul pe care era
călare, a început a-l ruga mai cu osîrdie și a-l sfătui să deschidă bisericile, îngrozindu-l cu
răzbunarea lui Dumnezeu, de nu va face ceea ce îi cere. Deci, întîmplîndu-se acolo o rîpă
adîncă, cu spini cumpliți și cu o baltă de noroi, în care, și o fiară dacă ar fi căzut, nu ar fi
putut să mai iasă de acolo, ci s-ar fi afundat cu totul și ar fi murit, împăratul a poruncit să
arunce pe monah în acea rîpă, ca să moară acolo și s-a dus în calea care era înaintea lui.
Iar Sfîntul Isachie, fiind aruncat în spini și în baltă, s-a păzit de dreapta lui Dumnezeu și a
rămas fără de vătămare, de vreme ce spinii nici nu l-au rănit, nici balta nu l-a înecat, ci
zăcea în mijlocul bălții, între spini, ca pe un așternut moale în mijlocul florilor,
binecuvîntînd și cîntînd Domnului, pînă ce cu porunca lui Dumnezeu, arătîndu-i-se trei
bărbați purtători de lumină, l-au ridicat din baltă și l-au scos întreg și sănătos din rîpa
aceea și, punîndu-l pe uscat, s-au făcut nevăzuți.

Atunci, Cuviosul Isachie a cunoscut că Domnul a trimis pe îngerii săi să-l scoată din
prăpastia aceea și, căzînd în genunchi, a dat mulțumire Mîntuitorului său, ca Cel ce are
purtare de grijă pentru robii Săi și nu părăsește pe cei ce se tem de El și nădăjduiesc spre
ajutorul Lui. Deci, rugîndu-se și întărindu-se cu Duhul Sfînt, s-a sculat și, alergînd degrabă
pe altă cale, a ieșit înaintea împăratului și a stat înaintea lui. Văzîndu-l împăratul, s-a
înspăimîntat și s-a minunat de acea vedere. Atunci sfîntul a zis cu îndrăzneală către
dînsul: "Tu ai voit să mă omori în spini și în baltă, iar Domnul m-a păzit viu și prin sfinții
Săi îngeri m-a scos din acea prăpastie. Deci, o, împărate, ascultă-mă și deschide bisericile
celor dreptcredincioși, ca să biruiești pe vrăjmași și să te întorci cu biruință; iar de nu mă
vei asculta, apoi nu te vei întoarce de la război, ci vei pieri acolo".Împăratul se minuna de
îndrăzneala monahului și de fața lui cea minunată, însă nu l-a ascultat, de vreme ce inima
lui era împietrită și dezlipită de Dumnezeu. Deci, a dat pe cuviosul la doi boieri, anume:
Saturnin și Victor, cărora le-a poruncit să-l păzească în legături, zicînd: "Să-mi țineți pe
acest stareț bîrfitor pînă ce mă voi întoarce, ca să-i dau răsplata cea vrednică, pentru
îndrăzneala lui cea fără de rușine".Însă, Cuviosul Isachie, fiind plin de Duhul Sfînt și,
umplîndu-se de mai multă rîvnă - ca altă dată Sfîntul Prooroc Miheia împotriva lui Ahav,
împăratul lui Israel - a strigat către Valent, zicînd: "Dacă te vei întoarce cu pace, apoi să
știi că nu mi-a grăit mie Domnul. Însă, îți zic că vei duce ostașii la război și nu vei putea să
biruiești pe vrăjmași, ci vei fugi din fața lor, vei fi prins și vei fi ars de viu cu foc". Sfîntul,
zicînd acestea, a fost dus în legături, iar împăratul a plecat pe cale mînios.
Cînd s-au întîlnit oștile grecești cu cele barbare și s-au lovit la război, atunci s-a făcut
tăiere mare și, cu dumnezeiasca voie, barbarii au biruit pe greci, după proorocia Sfîntului
Isachie. Astfel, au căzut mulți de ascuțișul sabiei, iar împăratul Valent a fost rănit și,
neputînd să stea împotriva barbarilor, a fugit. Deci, barbarii, venind cu puteri multe după
el, tăiau oștile grecești ca niște mlădițe și era aproape să ajungă și pe împărat.
Dar, împăratul, fugind împreună cu sfetnicul său, acel voievod arian care îl sfătuise să nu
asculte pe Isachie, s-a apropiat de un sat și, văzînd niște paie, a descălecat de pe cal, fiind
obosit. Deci, de frica barbarilor s-a ascuns în paiele acelea cu acel sfetnic al său, dar nu s-
a ascuns de mîna lui Dumnezeu, Care l-a pedepsit. Căci barbarii, care veneau după el,
ajungînd la satul acela și înștiințîndu-se de locuitorii acelui sat, că niște greci s-au ascuns
în paie, au aprins foc împrejurul lor și le-au ars. Astfel, au pierit cu sunet, acel ticălos
împărat, împreună cu sfetnicul lui.
După războiul acela, armata grecească care mai rămăsese, s-a dus în întîmpinarea lui
Grațian, împăratul Romei, care venea în ajutorul grecilor. Sosind Grațian, a pus împărat al
grecilor pe Teodosie, care a fost numit mare; iar Teodosie, adunînd îndată oastea cea
risipită, s-a dus contra barbarilor și i-a biruit, iar după ce i-a învins, s-a întors cu biruință și
a mers la Constantinopol. În acea vreme, îndată după pieirea lui Valent, unii din ostași,
care au fost risipiți de barbari, neștiind că împăratul Valent nu mai este între cei vii, au
mers la Cuviosul Isachie care era ținut în legături și îi ziceau: "Gătește-te de răspuns, căci
se întoarce împăratul de la război, cînd te va întreba și te va munci!" Sfîntul le-a răspuns:
"Iată, au trecut șapte zile de cînd am mirosit putoarea oaselor lui celor arse, de vreme ce,
după proorocia mea, este ars cu foc". Cei ce au auzit acestea s-au înfricoșat, iar după
puține zile toți au știut de sfîrșitul lui Valent. Şi astfel au eliberat pe Sfîntul Isachie din
legături și îl cinsteau ca pe un prooroc al lui Dumnezeu.

După ce noul împărat Teodosie a intrat în cetate cu prăznuire, cei doi boieri mai sus ziși,
Saturnin și Victor, i-au spus despre Cuviosul Isachie, despre îndrăzneala și proorocia lui.
Atunci împăratul, minunîndu-se de un bărbat ca acela, a poruncit ca pe acel cuvios să-l
aducă cu cinste la sine și, astfel s-a închinat lui, cinstindu-l ca pe un mare plăcut al lui
Dumnezeu. Deci, împăratul ruga pe sfîntul să se roage lui Dumnezeu pentru el și pentru
toată împărăția lui. La rîndul său, Cuviosul Isachie sfătuia pe împăratul să petreacă în
dreapta credință și să redea pacea Bisericii și astfel, să mîngîie pe cei chinuiți. Împăratul l-
a ascultat și a făcut toate cele grăite de el. El a izgonit pe arieni din Constantinopol și
pentru aceasta a pricinuit bucurie mare credincioșilor. Deci, fericitul Isachie, mulțumind
lui Dumnezeu, voia să se ducă în pustie la viața sa cea dintîi; iar Saturnin și Victor au
rugat pe cuviosul să nu se despartă de cetatea împărătească, ci să viețuiască împreună cu
ei, să ajute Bisericii lui Hristos cu rugăciunile și cu învățăturile sale, și astfel, sfîntul s-a
plecat la rugămintea lor.
Născîndu-se ceartă între Saturnin și Victor, pentru că fiecare dintr-înșii voiau ca cuviosul
părinte să petreacă în casa lui, fericitul stareț, cunoscînd acea ceartă, a zis către ei: "Fiilor,
destul îmi este dragostea voastră! Dar, de vreme ce aveți grijă și dorință să petreceți
împreună cu mine, apoi vă spun că, cine se va grăbi mai întîi să-mi zidească o locuință, la
acela voi petrece în toate zilele vieții mele". Deci, amîndoi au început a se îngriji ca să
zidească locaș plăcut omului lui Dumnezeu. Saturnin avea afară din cetate un loc foarte
frumos, plăcut spre viață monahicească. El, sîrguindu-se mai repede, a pregătit acel locaș
plăcutului lui Dumnezeu și acolo s-a sălășluit Cuviosul Isachie. Asemenea și Victor a zidit
un locaș ales pentru Sfîntul Isachie, dar el era întristat că Saturnin îl întrecuse. Deci,
venind la sfîntul, îl rugă în genunchi, să vină și în chilia zidită de el, însă cuviosul voia mai
mult să petreacă în lăcașul lui Saturnin, decît în al lui Victor. Cu toate acestea, uneori
mergea și la Victor și petrecea și la el cîteva zile, netrecînd cu vederea rugămintea lui.

Astfel au început a se aduna la cuviosul mulți din cei ce voiau să se călugărească, încît s-a
întemeiat o mănăstire mare din averile acelor iubitori de Dumnezeu bărbați, Saturnin și
Victor. Iar Cuviosul Isachie a fost povățuitor și egumen al multor monahi și dascăl
folositor oamenilor mireni, aducîndu-i pe toți la calea mîntuirii, cu cuvîntul și cu exemplul
vieții celei îmbunătățite. El era foarte milostiv cu cei săraci și, de nu avea vreodată ce să
dea celui ce cerea, apoi dezbrăca haina de pe sine și o dădea. El a făcut multe lucruri
bune și plăcute lui Dumnezeu și, sosind la adînci bătrîneți, s-a apropiat de fericitul său
sfîrșit. Chemînd pe frați și învățîndu-i cele de folosul sufletului, le-a pus egumen în locul
său pe un bărbat cinstit și sfînt cu viața, pe fericitul Dalmat, de la care mai pe urmă și
locașul acela s-a numit "Dalmat".

Astfel, Cuviosul părintele nostru Isachie, după multe osteneli primite de Dumnezeu, a
trecut la veșnica odihnă către Domnul. Pentru aceasta s-a adunat toată cetatea la
îngroparea lui și au pus cinstitul lui trup în biserica Sfîntului Întîiului Mucenic Ştefan. Iar
sfîntul lui suflet a stat înaintea scaunului Preasfintei Treimi, în ceata sfinților și cuvioșilor
părinți și roagă împreună cu dînșii pentru noi pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfîntul Duh, pe Unul
Dumnezeul nostru, a cărui slavă este în veci. Amin.

Sursa: https://calendar-ortodox.herokuapp.com/sinaxar/Viata-Cuviosului-Isachie-
Marturisitorul-egumenul-manastirii-Dalmatia-30-mai