Sfanta Nina

Sfnta Nina este praznuita pe 14 ianuarie. Sfanta Nina s-a nscut n jurul
anului 290, n Capadocia. Era rud apropiat a Sfntului Mare Mucenic
Gheorghe, potrivit unui vechi manuscris fiind chiar verioara acestuia. La
mplinirea vrstei de 12 ani, ajunge n grija stareei Niofora, pentru c tatl
ei devine pustinc, iar mama sa ia decizia s-i petreac viaa ngrijindu-se
de sraci i de cei n suferin. Cu binecuvntarea episcopul Iuvenalie,
pleac din Ierusalim ctre Armenia. n anul 315 ajunge n Mtskheta, locul
n care, potrivit celor mrturisite de starea Niofora, s-ar afla Cmaa lui
Hristos. Svrete diverse minuni: convertete la cretinism pe
conductorul sinagogii din Abiatar, revars darurile Sfntului Duh asupra
soiei mpratului Miran, care era demonizat, i va reda vederea mpratul
Mirian. Cea din urm minune va face ca mparatul Mirian s prseasc
nchinarea la idoli i s-l primeasc, pentru cretinarea Iviriei, pe Eustatie, arhiepiscopul Antiohiei.
Sfnta Nina a trecut la cele venice pe data de 14 ianuarie 338. La moartea ei, Sfnta Nina a fost depus
n racl la Mnstirea Bodbe din Kakheti, mormntul acesteia devenind un vestit loc de pelerinaj. De
asemenea, crucea Sfintei Nina, fcut din crengi de vi-de-vie i prins cu prul sfintei, a devenit
simbolul cretintii georgiene.
ncretinarea inutului Georgiei de astzi a nceput destul de devreme datorit propovduirii Sfntului
Apostol Andrei. nc din anul 40 au aprut n Iviria (veche denumire a Georgiei) primii cretini. Acesta a
fost momentul n care candela credinei a fost aprins. Totui, lumina ei a devenit cunoscut tuturor mult
mai trziu, ncepnd cu secolul al IV-lea, prin propovduirea Sfintei Nina, cea ntocmai cu Apostolii.
Sfnta Nina a fost numit astfel datorit sacrificiului ntregii viei pentru cretinarea Georgiei. Precum
Sfinii Apostoli s-au nevoit pentru a face cunoscut tuturor popoarelor Evanghelia, la fel i Sfnta Nina
i-a nchinat existena lucrrii misionare de convertire a populaiei gruzine.

Sfantul Petru Aleutul

Sfantul Petru Aleutul, socotit a fi cel de-al treilea martir de pe intreg
teritoriul Americii, dupa ce a fost torturat si omorat de colonistii spanioli
din California, s-a nascut in jurul anului 1800 si a trecut la cele vesnice in
anul 1815, fiind praznuit in zilele de 24 septembrie (impreuna cu sfintii
din Alaska) si 12 decembrie (impreuna cu sfintii din America).
"Ca o recolta bogata a secerisului mantuirii, tinuturile Americii de Nord
iti ofera, o, Doamne, toti sfintii care au stralucit intr-insele. Cu
rugaciunile lor, daruieste Bisericii si pamantului nostru, pace statornica.
Pentru mijlocirile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, o,
Multmilostive!"
Sfantul Petru Aleutul
Cungagnaq, dupa numele sau initial, s-a nascut in jurul anului 1800, pe insula Kodiak, in Alaska. Fiind
botezat, de monahii rusi care faceau misiune in Alaska, el a primit numele de Petru. El a trait intr-o
vreme in care tensiunile dintre ruso-americani si spanioli faceau victime.
O mare companie ruso-americana, care avea cateva baze de productie in Alaska, detinea si o serie de
localitati, in Rusia, Siberia si California, in care erau produse toate cele necesare supravietuirii in
Alaska, precum legume, fructe si animale domestice. O astfel de localitate-gradina, infiintata in anul
1812, era Fort Ross, asezata la o distanta de aproximativ 130 de
kilometri de San Francisco, in California. In acest loc au fost trimisi
320 de angajati, spre a se ocupa cu gradinaritul si cresterea vitelor.
Pe atunci, partea superioara a statului California, unde se afla si
Fort Ross, se afla sub ocupatie spaniola. Acestia din urma nu
priveau cu ochi buni prezenta rusilor atat de aproape de San
Francisco, drept pentru care au inceput sa faca presiuni pentru
evacuarea lor: amenintari, arestari, interdictii etc. In cele din urma,
angajatii companiei care munceau in Fort Ross au fost arestati,
batuti in mod repetat si fortati sa presteze munca silnica. Unii au
fost retinuti in San Francisco, altii au fost trimisi in alte locuri din
California.
In anul 1815, un grup de patrusprezece vanatori aleuti de foci si
vidre, in frunte cu un marinar rus, angajati ai companiei rusoamericane, s-au apropiat cu barca de coastele Californiei. Atunci,
spaniolii au capturat barca, au confiscat marfa, iar pe aleuti i-au luat
prizonieri, spre a fi judecati in San Francisco.
Procesul de judecata a fost un spectacol sangeros pentru spanioli, caci, in timpul procesului, aleutii erau
intepati cu sabiile si loviti puternic. Se spune ca Sfantul Petru a fost lovit in cap cu o sabie, iar rana
deschisa sangera mult. In dimineata urmatoare, dupa ce isi petrecusera noaptea intr-o camera
intunecoasa si rece, un preot inchizitor spaniol s-a straduit sa-i converteasca la romano-catolicism.
Treisprezece prizonieri au ramas intemnitati, in timp ce Sfantul Petru si un alt aleut, numit Kiciali, au
fost separati de grup. Peste inca o zi, dis de dimineata, cei doi au fost scosi intr-o curte laturalnica si
inconjurati de un grup de indieni din California. Preotul romano-catolic se afla intre indieni, cerandu-le
acestora sa-l tortureze pe Sfantul Petru Aleutul. In cele din urma, dupa taierea degetelor si a mainilor, pe
rand, si scoaterea intestinelor, Sfantul Petru a trecut la cele vesnice, slavindu-l pe Dumnezeu.
In momentul in care si-au indreptat privirile spre aleutul Kiciali, preotul a primit ordinul de a inceta
torturile. Astfel, aleutul a scapat de moarte, fiind adaugat grupului de prizonieri. Sfantul Petru a fost
inmormantat, probabil, in gropile comune din cimitirul Dolores. Dupa o perioada, Kiciali si alti cativa

prizonieri au fost eliberati. In anul urmator (1817), ei au fost recuperati de un vas american si dusi in
Fort Ross. Cel care a povestit tuturor atrocitatile savarsite de spanioli si moartea muceniceasca a lui
Petru Aleutul a fost Kiciali, care, in anul 1819, s-a intors in Alaska.
In data de 22 noiembrie 1865, directorul companiei ruso-americane din Alaska, anume Simeon Ianovski,
a intocmit o scrisoare pentru staretul Damaschin, din Manastirea Valaam (din Finlanda). Cel dintai a dat
marturie despre modul in care au fost torturati vanatorii aleuti, de catre preotii romani-catolici din
California, pentru a renunta la credinta ortodoxa. Ca si in relatarea de mai sus, Ianovski a spus cum
unuia dintre aleuti i-au fost taiate, pe rand, degetele, mainile si picioarele.
Sfantul Petru Aleutul a fost canonizat de Biserica Ortodoxa din America in anul 1980, fiind praznuit in
ziua de 24 septembrie, zi in care au sosit in America, in anul 1794, Sfintii Gherman si Iuvenalie,
impreuna cu cei opt membri insotitori din cadrul misiunii Kodiak, de la Manastirea Valaam. In ziua de
24 septembrie sunt pranuiti toti sfintii din Alaska, iar in ziua de 12 decembrie sunt praznuiti toti sfintii
din America.

Sfantul Mucenic Isaachie de la Optina

Sfantul Mucenic Isaachie de la Optina este unul dintre Cuviosii care s-au
nevoit duhovniceste si au sfintit pamantul Manastirii Optina, din Rusia.
Nascut in anul 1865, intr-un sat din regiunea Orlovsk, si trecut la cele
vesnice in ziua de 26 decembrie 1938, acest cuvios barbat a fost impuscat
de dusmanii Bisericii lui Hristos.
Manastirea Optina este una dintre cele mai mari si renumite manastiri de
calugari din intreg Rasaritul Ortodox. Aceasta se afla in Rusia Centrala, la
aproximativ 130 de kilometri de Moscova si la mica distanta de localitatea
Kozelsk. Ea este considerata a fi centrul spiritualitatii Bisericii Ortodoxe
Ruse, inca din secolul al XIX-lea. Obstea acestei manastiri a dat lumii
multi sfinti cuviosi parinti.
Sfantul Mucenic Isaachie de la Optina
Ivan Nicolaevici Bobrikov, dupa numele sau de mirean, s-a nascut in anul
1865, in satul Ostrov, din regiunea Orlovsk. Parintii sai, oameni simpli, dar credinciosi, l-au ajutat pe
copil sa mearga la scoala din sat. Tatal sau, Nicolae, si-a petrecut ultimii ani ai vietii in Manastirea
Optina, ca schimonah, trecand la cele vesnice in ziua de 22 aprilie 1908.
Ivan a pasit pragul Manastirii Optina in anul 1884, pe cand avea doar 19 ani. Cand a fost prezentat
Cuviosului Ambrozie, acesta din urma i-a spus: "Te vor executa!", prevazand sfarsitul mucenicesc al
acestuia. Tot dintru inceput, despre fratele Ivan se zicea: "Acesta va fi ultimul arhimandrit al Optinei."
La indemnul Cuviosului Ambrozie, fratele Ivan a fost luat ca ucenic de catre Cuviosul Isaachie.
Noul vietuitor a fost primit in obste in ziua de 17 decembrie 1897. Mai apoi, in ziua de 7 iunie 1898,
fratele Ivan a fost tuns in monahism, primind numele Isaachie. In ziua de 20 octombrie 1898 a fost
hirotonit intru slujirea de ierodiacon, iar in ziua de 24 octombrie a fost hirotonit ieromonah, de catre
Preasfintitul Veniamin, episcopul din Kaluga.
In ziua de 30 august 1913, dupa trecerea la cele vesnice a Cuviosului Xenofont, obstea si l-a ales staret.
In situatia sociala si materiala creata de Primul Razboi Mondial, de revolutie si de un razboi civil,
conducerea manastirii nu putea fi incredintata decat unui om care putea patimi oricat de mult pentru
Biserica lui Hristos, prigonita tot mai mult in acea vreme. In anul 1916, saracia fiind tot mai prezenta in
sate si orase, Manastirea Optina a recurs la o tot mai atenta restrangerea a nevoilor proprii, spre a-i putea
ajuta pe toti necajitii care ii calcau pragul.
Desi, in ziua de 23 ianuarie 1918, manastirea a fost inchisa de autoritatile civile, cativa barbati cuviosi
au ramas in incinta acesteia, in "scopul" de a munci pamantul. La inceputul anului 1923, insa, din
manastire au fost scosi si ultimii vietuitori, toate bisericile fiind inchise. Ansamblul monahal a fost
preluat de o institutie publica, iar cladirile mai deosebite au fost amenajate in asa-numitul "Muzeul
Sihastria Optina".
Cuviosul Isaachie a fost scos din manastire, fiind obligat sa dea "muzeului" tot avutul material si
financiar de care manastirea inca mai dispunea. In bisericile din Sihastria Optina nu se vor mai savarsit
slujbe pentru o perioada de mai bine de saizeci si cinci de ani. Staretul si ceilalti vietuitori si-au gasit
refugiu in cateva apartamente din orasul Kozelisk, dupa o vreme, putand sluji in biserica orasului.
In vara anului 1929, cand tot mai multi oameni erau arestati, au fost aruncati in inchisoare si monahii de
la Optina, impreuna cu staretul lor, Cuviosul Isaachie. Dupa ce au stat o perioada in inchisoarea din
Kozelisk, monahii au fost dusi in Smolensk. La inceputul anului 1930, dupa o ancheta superficiala, toti
monahii au fost exilati. Cuviosul Isaachie a fost trimis in orasul Belec, din regiunea Tula.
In anul 1932, dupa numai doi ani, Cuviosul Isaachie de la Optina a fost arestat din nou, fiind invinuit ca
este implicat in dosarul episcopului Nichita Pribatkov, care era acuzat de a fi instigat poporul sa opuna
rezistenta revolutiei. In anul 1937 au fost arestati o suta de preoti si monahi, toti fiind impuscati. Mai
apoi, in ziua de 16 decembrie 1937, alti douazeci au fost arestati, torturati si omorati.

In ziua de 25 decembrie 1937, cei arestati, printre care si Cuviosul Isaachie, au fost condamnati la
moarte, de autoritatile din Belev. In ziua de 26 decembrie, in drum spre Tula, pe la kilometrul 162, pe
soseaua Simferopol, cuviosii au fost impuscati si ingropati in taina.

Sfanta Noua Mucenita Tatiana,

ocrotitoarea celor din inchisoare
Sfanta Noua Mucenita Tatiana se numara in randul sfintilor mucenici si
marturisitori care au patimit pentru Hristos, in timpul secolului trecut, in
Rusia. Ea a dobandit acea fericire despre care ne vorbeste Mantuitorul in
Predica de pe Munte: "Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este
imparatia cerurilor. Fericiti veti fi voi cand va vor ocari si va vor prigoni si
vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea.
(Matei 5, 10-11) Cu aceasta fericirea sfanta in suflet
a putut rabda pana la sfarsit pentru Adevar, pastrand dreapta credinta si
dreapta vietuire.
Ziua de praznuire a Sfintei Noii Mucenite Tatiana este 10/23 septembrie. Mai este pomenita si la
sarbatoarea Noilor Mucenici si Marturisitori ai Rusiei (cea mai apropiata duminica de 25 ianuarie/7
februarie), precum si la Soborul Noilor Mucenici de la Butovo (a patra duminica dupa Pasti.)
Sfanta Noua Mucenita Tatiana Grimblit
Tatiana Nikolaevna Grimblit s-a nascut pe 14 decembrie 1903 in orasul Tomsk (sudul Siberiei). Studiile
le-a urmat in cadrul scolii din orasul natal pe care le-a finalizat in 1920. Incepand cu acest an, cand
razboiul civil s-a extins iar represiunea politica a inceput sa se manifeste in intreaga tara, Siberia a
devenit locul de exil unde erau intemnitati oameni din intreaga Rusie.
De mica fiind crescuta in credinta ortodoxa, cu dragoste fata de Dumnezeu, Biserica si semeni, tanara
Tatiana stia ca Mantuitorul Iisus Hristos ne asteapta sa-L cercetam si in cei aflati in inchisoare.
Cercetarea celor din inchisoare este totuna cu cercetarea lui Hristos, precum El insusi ne spune:
"Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut" (Matei
25, 40).
Astfel, dupa moartea tatalui sau, Tatiana a trebuit sa lucreze ca invatator. In varsta de numai 17 ani,
tanara a inceput sa-si foloseasca banii castigati pentru a-i ajuta pe cei aflati in temnita. De asemenea,
organiza colecte in cadrul bisericilor locale pentru a face rost de provizii pe care sa le ofere celor din
inchisori. Obiceiul ei era acela de a intreba administratia inchisorii care dintre detinuti nu a primit pachet
si apoi ruga ca proviziile pe care ea le aducea sa le fie oferite acestora.
In anul 1923, cand Tatiana avea 20 de ani, a calatorit cu provizii pentru prizonierii din Irkutsk. Aici avea
sa fie arestata si acuzata de activitati anti-revolutionare, doar pentru ca era milostiva fata de cei
intemnitati. A fost eliberata dupa patru luni de inchisoare, insa a fost din nou inchisa in 1925, la varsta de
22 ani, tot pentru ajutorarea semenilor. In tot acest timp, Tatiana a cunoscut numerosi episcopi si clerici
intamnitati in Siberia.
Activitatea sa a atras atentia autoritatilor care au inceput sa stranga marturii mincinoase impotriva sa. I
se imputa faptul ca are legaturi clerul anti-revolutionar aflat in regiunea Narym, Ahanghelsck, si in
inchisorile din Tomsk si Irkutsk.
Pe 6 mai 1925, seful diviziei secrete a OGPU a interogat-o pe Tatiana cu privire la ajutorul pe care il
ofera clerului. Ea a recunoscut ca in ultimii cinci ani a trimis pachete episcopilor, clerului, laicilor si
oamenilor, dar a afirmat ca toti ii sunt necunoscuti. Pentru a nu le pricinui rau acestora, a refuzat sa
numeasca pe cineva care a primit de la ea provizii sau care a ajutat-o in aceasta activitate.
O zi mai tarziu, avea sa fie arestata si trimisa in exil, in Siberia, Kazakstan si in Turkistan, pana in luna
martie 1928. A fost eliberata a treia oara din inchisoare la varsta de 24 de ani.
La scurt timp dupa eliberare, Tatiana s-a mutat in districtul istoric al Moscovei, Zamoskvorechie. Aici
canta in corul Bisericii Sfantul Nicolae din Pyzhy, al carui paroh era o cunostinta apropiata a sa ,
Arhimandritul Gabriel Melekessky, care avea sa fie ulterior canonizat drept Marturisitor.

Incepand cu aceasta perioada, nu numai ca nu a renuntat sa-si ajute semenei, dar a sporti actele de
binefacere. De la varsta de 25 de ani, in pofida celor cateva arestari si anilor de inchisoare, Tatiana a
devenit un binefacator la nivel national. Ajuta prizonierii vizitandu-i, oferindule hrana si, mai ales,
suport moral.
La inceputul anilor '30 un nou val de persecutii religioase a zguduit intreaga tara, in urma caruia mii de
clerici si credinciosi au fost arestati. Pe 14 aprilie 1931, Tatiana a fost arestata pentru a patra oara.
La ancheta, cateva zile mai tarziu, aceasta a recunoscut deschis faptul ca ii ajuta pe cei intemnitati si
exilati. A marturisit ca ajuta pe oricine, chiar daca apartine Bisericii sau nu, chiar daca este intemnitat
pentru ratiuni politice sau pentru crima. Ceea ce conta era doar faptul ca ei au nevoie de ajutor si ca
nimeni nu le ofera sprijinul.
Cateva zile mai tarziu, pe 30 aprilie 1931, Tatiana a fost pedepsita cu
trei ani de inchisoare si trimisa in campul de munca Vishersky din Perm
Oblast. In acest loc a gasit o noua cale de a-i ajuta pe semeni lucrand ca
asistenta medicala. In 1932, fiind eliberata a ales sa se mute in vechiul
oras Yuryev Polsky din Vladimir Oblast. Dupa un an, a mers in orasul
Alexandrov, din aceeasi regiune, unde a lucrat ca asistenta medicala
intr-un spital. S-a mutat pentru ultmia data in 1936, de aceasta data in
satul Konstantinovo din Moscova Oblast (aproape de lavra Sfantul
Serghie), unde s-a angajat in spitalul regional ca asistenta si asistent de
laborator.
Tatiana a continuat sa-si foloseasca castigurile materiale pentru a-i ajuta
pe multi dintre clericii inchisi insa, carora le scria epistole, adesea
devenid singura lor sursa de sprijin moral din lumea de dincolo de
zidurile inchisorii. Printre clericii cu care a corespondat se numara
Episcopul Ioan Pashin de Rilsk (canonizat ca Nou Mucenic).
Tatiana a fost arestata pentru ultima data pe 5 septembrie 1937. Ofiterii NKDV au aflat-o scriind o
scrisoare unui preot aflat in exil. Tatiana a mai putut scrie doar un bilet pentru masa sa prin care ii
aducea la cunostinta actul arestarii. Biletul se incheie cu aceste cuvinte: Te imbratisez. Iti multumesc
pentru tot. Luandu-mi crucea, singura care o am cu mine, stiu ca trebuie sa merg din nou (in temnita). s
Nu doar ca as merge cu bucurie in inchisoare pentru Dumnezeu, ci chiar si in mormant.
Sfanta Tatiana a fost apoi inchisa in temnita din Zagorsk (Sergiev Posad). A fost acuzata pentru ca ar fi
militat impotriva regimului sovietic si pentru ca ar fi sabotat si ucis cu premeditare anumiti pacienti pe
cand lucra in spitalul din satul Konstantinovo. Sfanta nu a putut recunoaste aceste lucruri intemeiate pe
marturii mincinoase, alegand sa patimeasca toate pentru dreptate.
Pe 22 septembrie, Sfanta Tatiana a fost condamnata la moarte. A trecut la cele vesnice pe 23 septembrie
1937 fiind impuscata. Trupul sau a fost inmormantat intr-o groapa comuna din Butovo.
Sfanta Noua Mucenita Tatiana se numara in randul sfintilor canonizati prin decretul Sfantului Sinod al
Bisericii Ortodoxe Ruse dat pe 17 iulie 2002.

Sfantul Mucenic Dasie

Sfantul Mucenic Dasie este praznuit pe 20 noiembrie. A fost soldat in
armata romana, facand parte din legiunea care stationa la Dunare, in
provincia Moesia Inferior. Pentru credinta lui, Sfantul Dasie a fost arestat
si condamnat la moarte, fiind martirizat in cetatea Axiopolis (Cernavoda),
impreuna cu alti doi martiri.
Sfantul Mucenic Dasie
Sfantul Mucenic Dasie a trait in cadrul secolelor III-IV, fiind soldat in
armata romana, in legiunea XI Claudia, care stationa la Dunare, inca din
secolul al II-lea. Numele sfantului, de origine geto-dacica, inseamna
"miel". Pentru credinta lui in Hristos, sfantul a fost arestat si condamnat la
moarte, ca urmare a sarbatorii pagane a Saturnaliilor.
Saturnaliile erau o sarbatoare pagana foarte renumita in Imperiul Roman, aceasta fiind inchinata zeului
timpului Saturn, pe care grecii il numeau Cronos. Sarbatoarea se intindea pe sapte zile, mai intai intre
17-24 decembrie, iar mai apoi intre 1-8 ianuarie. In aceasta saptamana nu se muncea, aveau loc multe
spectacole publice (lupte, gladiatori, circ, curse), se dansa fara rusine si se desfrana. In tot acest timp,
fiecare cetatean roman putea sa-si dea frau liber patimilor si poftelor.
Tot in cadrul acestei sarbatori pagane mai avea loc si un ritual special, in cinstea zeului Saturn. Se tragea
la sorti un soldat, care era desemnat "rege al Saturnaliilor". Vreme de treizeci de zile, acest "rege" umbla
imbracat in hainele zeului Saturn si putea savarsi orice exces si desfranare, chiar in public, spre
amuzamentul multimii. Mai apoi insa, "regele" era jertfit pe altarul idolesc al zeului Saturn.
In data de 17 noiembrie 304, prin randuiala lui Dumnezeu, drept "rege" al sarbatorii pagane a fost ales
soldatul roman Dasie. Potrivit documentului care consemneaza martiriul acestui sfant, el a refuzat inca
dintru inceput participarea la aceasta sarbatoare, zicand: "De ma voi ingriji de aceste treizeci de zile ale
acestui desert si nerusinat obicei de cinstire a romanilor, pe care credinta crestina o dispretuieste si o
opreste, ma dau pe mine insumi pieirii vesnice. Este mai bine pentru mine sa sufar putinele chinuri si
munci pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, iar dupa moarte sa mostenesc viata cea vesnica,
impreuna cu toti sfintii."

Umplandu-se de manie, ceilalti soldati l-au luat pe

Sfantul Dasie si l-au aruncat intr-o temnita. A doua
zi, ei l-au luat pe sfant si l-au dus la judecata,
inaintea dregatorului roman Bassus. Fiind intrebat
de nume, sfantul a zis: "Dupa stare, sunt soldat.
Dupa numele cel ales, sunt crestin, iar dupa cel pus
de parintii mei, ma numesc Dasius." Dregatorul s-a
straduit din toate puterile sa-l intoarca pe sfant, de
la credinta in Hristos, spre inchinare la idoli facuti
de maini omenesti.
In cele din urma, Sfantul Dasie a marturisit, zicand:
"Eu ti-am spus si iti spun ca sunt crestin si nu
slujesc imparatului pamantesc, ci Imparatului celui
ceresc si primesc darul Lui, traiesc din harul Lui si
ma imbogatesc din negraita Lui iubire de oameni.
Eu marturisesc ca sunt crestin, precum am aratat
adeseori, si nu ma supun nimanui altuia decat
Unuia, curatului si vesnicului Dumnezeu, Tatal, Fiul
si Sfantul Duh, cel in trei nume si fete, dar de o
singura fiinta. Iata, pentru a treia oara marturisesc
cu glasul credinta in Sfanta Treime pentru ca, intarit
fiind printr-Insa, biruiesc si nimicesc indata nebunia
diavolului."
Nevrand sa-l omoare pe sfant, dregatorul i-a zis ca, daca refuza cinstea de a fi numit "zeu" al sarbatorii
pagane, macar sa jertfeasca chipurilor imparatilor, care si ei erau socotiti zei. La aceasta, sfantul a spus:
"Tu fa ceea ce ti s-a poruncit de catre necredinciosii imparati. Caci eu imi pastrez credinta mea, pe care
am fagaduit-o Dumnezeului meu, o data pentru totdeauna, s-o pastrez si o pastrez, si cred cu putere si
tarie sa raman in aceasta marturisire a mea. Iar amenintarile tale nu pot sa ma schimbe de la aceasta
alegere."
Vrand sa-l mai ingaduie vreo doua ceasuri, sperand ca se va razgandi, dregatorul a primit de la sfant
urmatorul raspuns: "Ce nevoie este de un ragaz de doua ore? Ti-am aratat vointa si alegerea mea,
spunand: Fa ceea ce voiesti, caci sunt crestin. Ii dispretuiesc si pe imparati si marirea lor si o privesc cu
scarba, ca dupa despartirea din aceasta viata sa pot trai viata de dincolo!"
Dupa multe chinuri, Sfantului Dasie i s-a taiat cinstitul cap, de catre calaul Anicet Ioan, in ziua de 20
noiembrie 304, in cetatea Durostorum (Silistra) sau in cetatea Axiopolis (Cernavoda). In cetatea
Axiopolis, vrednicul Dasie era praznuit de trei ori pe an, tot in acest loc fiind descoperita si o basilica
veche, unde acesta era pomenit alaturi de Sfintii Mucenici Chiril si Chindeu.
Moastele Sfantului Dasie au ramas in cetatea Silistra (Durostor) pana in anul 579, cand au fost duse in
localitatea Ancola, din Italia, spre a fi pazite de navalirea avarilor. Odata ajunse acolo, ele au fost asezate
cu mare cinste in Biserica Sfantul Chiriac, iar inscriptia greaca, pastrata pe racla sfantului, marturiseste:
"Aici zace Sfantul martir Dasios, adus din Durostor." In anul 2003, o parte din moastele Sfantului Dasie
au fost readuse in Silistra, Bulgaria.
In data de 6 iulie 2006, din mila lui Dumnezeu, Inalt Preasfintitul Ilarion, mitropolitul din Silistra
(Bulgaria) a daruit Manastirii Lipnita o particica din mana Sfantului Mucenic Dasie. Racla cu cinstitele
sale Moaste se afla asezata, cu multa evlavie, in paraclisul inchinat lui.

Sfanta Ipomoni
Sfanta Ipomoni se numara in randul acelor sfinti pe care i-au dat Bisericii
Ortodoxe, de-a lungul timpului, familiile imperiale si familiile domnitorilor.
Dupa numele purtat in lume, Elena Dragastes Paleologhina, aceasta a fost
fiica imparatului slavilor Constantin Dragastes si sotie a imparatului
bizantin Manuil II Paleologul.
Numele Ipomoni (Rabdare) l-a primit odata cu tunderea in monahism,
moment petrecut dupa trecerea la cele vesnice a imparatului Manuil II.
Intreaga viata a Sfintei Ipomoni (ca printesa sarba, ca imparateasa bizantina,
dar si ca simpla monahie) s-a intemeiat pe trairea adevarurilor de credinta
ortodoxe prin lucrarea faptelor bune. Pe langa calitatile intelectuale si
morale de neconstetat pe care le-a manifestat, lucru amintit de cronicari ai
vremii sale, trasaturile sale fundamentale au fost neincetatul "dor dupa Dumnezeu si rugaciunea.
Sfanta Ipomoni este praznuita de doua ori pe an, pe 13 martie (in ziua trecerii sale la cele vesnice) si pe
29 mai (ziua caderii Constantinopolului si a mortii fiului ei, Imparatul Constantin XI Paleologul).
Viata Sfintei Ipomoni
Sfanta Ipomoni s-a nascut in jurul anului 1372 in familia lui Constantin Dragastes, unul dintre
conducatorii si mostenitorii regatului sarb al lui Stefan Dusan. Este demn de amintit faptul ca multi
dintre stramosii ei au fost sfinti, precum Sfantul Stefan Nemanja sau Sfantul Simeon Izvoratorul de Mir.
Cresterea si educatia Sfintei Ipomoni au fost de factura bizantina, fiind cunoscuta influenta culturii
bizantine asupra spatiului slav. De asemenea, pe langa educatia laica, a fost crescuta in credinta ortodoxa
a stramosilor ei, maninfestand inca de timpuriu o credinta profunda. Aceasta credinta a calauzit-o si a
luminat-o pe parcursul vietii ei pline de incercari si ispite.

Sfanta Ipomoni avea aproximativ 19 ani atunci cand s-a casatorit cu

Manuil II Paleologul (1390), cu numai cateva zile inainte ca acesta sa
devina imparat al Bizantului.
Noua viata sfintei s-a aratat dintru inceput a fi una plina de incercari si
ispite, data fiind si situatia politica critica a Imperiului Bizantin.
Peste toate acestea Sfanta Ipomoni a trecut cu ajutorul harului lui
Dumnezeu manifestand credinta nestramutata intru El. Ca imparateasa
a iubit poporul. A fost ca o mama de care oricine se putea apropia
pentru a primi mangaiere sufleteasca si cuvant ziditor de suflet. Tot
ceea ce facea era insotit de rugaciune.
Filosoful Georgios Plethon scrie ca in calitate de imparateasa era de
asemenea cunoscuta pentru intelepciunea si dreptatea sa: "A dat
dovada de inteligenta si curaj, mai mult ca oricare alta femeie a vremii
sale.
Sfanta Ipomoni s-a aratat credincioasa sotului ei Manuil, langa care a
vietuit vreme de 35 de ani. Impreuna lucrau virtutile prin cuvinte si
fapte. Dumnezeu le-a daruit opt copii. Din sase baieti, doi au urcat pe tronul imperial, Ioan VIII si
Constantin XI (ultimul imparat al Bizantului), Teodor, Dimitrie si Toma au devenit conducatori ai
Mistrei, iar Andronic al Tesalonicului. Cele doua fete au murit la o varsta frageda.
Sfanta Ipomoni i-a crescut pe cei opt copii in dragostea fata de Hristos sadind intru ei, prin rugaciuni si
lacrimi, dragostea pentru virtutue. Trei din copii au devenit monahi, Teodor si Andronic fiind tunsi in
monahism in Manastirea Pantocrator, iar Dimitrie in Manastirea Didymoteicho.
Imparatul Manuil II, sotul sfintei, lasand tronul fiului sau Ioan VIII, cu doua saptamani inaintea mortii
sale, a fost tuns in monahism la Manastirea Pantocrator primind numele Matei.
Dupa moartea sotului, imparateasa a devenit maica (1425) in manastirea Sfintei Marta, primind numele
Ipomoni (Rabdare). In aceasta manastire a vietuit vreme de 25 de ani.
Desi era imparateasa, Sfanta Ipomoni ajuta la toate treburile in manastire impreuna cu celelalte maici,
facandu-se ascultatoare intru totul Imparatesei Cerurilor.
Sfanta Ipomoni a ctitorit un asezamant pentru batrani, ce purta numele "Nadejdea celor deznadajduiti.
Asezamantul era situat in cadrul Manastirea Sfantul Ioan
unde se aflau si moastele
Sfantului Patapie Tebeul fata de
care Sfanta Ipomoni avea o
ravna deosebita.
Dumnezeu a randuit ca Sfanta
Ipomoni sa nu traiasca ultimele
momente tragice ale Imperiului
Bizantin, chemand-o la Sine pe
13 martie 1450, cu trei ani
inainte
de
caderea
Constantinopolului sub turcii
otomani. Fiul ei, Constantin XI
Paleologul, ultimul basileu
bizantin, a murit in timpul
caderii Constantinopolului, pe
29 mai 1453.

Sfanta Ipomoni a fost inmormantata in Manastirea Pantocrator din Constantinopol. Dupa cucerirea
Constantinopolului de catre turci in 1453, Angelis Notara, un nepot al Sfintei Ipomoni, a mutat pe
Muntele Geraneia (in orasul Loutraki, Corint, Grecia ) intr-o pestera, moastele Sfantului Patapie Tebeul.
In aceasta pestera a fost zugravita o icoana a Sfantului Patapie langa care a fost reprezentata si Sfanta
Ipomoni, fapt prin care iconarul subliniaza cinstea deosebita pe care sfanta i-a purtat-o Sfantului Patapie.
Tot aici a fost adus si capul Sfintei Ipomoni.
In
1952,
parintele
Nectarie
Marmarinos a infiintat pe acest
loc Manastirea
Sfantul
Patapie (Loutraki) unde inca se
pastreaza cinstitul cap al Sfintei
Ipomoni.