CUPRINS

ABREVIERI................................................................................................................................................3
INTRODUCERE.........................................................................................................................................4
Capitolul I.: Viața........................................................................................................................................5
Capitolul II.: Francisc și musulmanii...........................................................................................................7
Capitolul III.: Francisc și Clara...................................................................................................................8
Capitolul IV.: Semnul Tau...........................................................................................................................9
Concluzie...................................................................................................................................................10
Bibliografie................................................................................................................................................11
 ABREVIERI

1Pt – Prima Scrisoare a Sfântului Apostol Petru

Mt – Evanghelia După Sfântul Matei
Ez – Cartea profetului Ezechiel
trad. rom. – traducere în limba română

Ed. - Editura

3
 INTRODUCERE

În această lucrare îl voi prezenta pe Sfântului Francisc de Assisi, în linii mari, atât pentru a
cunoaște viața sa, dar mai ales pentru a vedea rolul pe care el l-a avut în perioada sa atât din
punct de vedere social, dar mai ales religios și moral.
Deschiderea sa față de Dumnezeu, dar și modul său de a se raporta la lume, ne vor conduce la
întrebările următoare: Cum sunt un bun creștin în ziua de azi? Am curajul să dau mărturie în
orice moment despre credința mea așa cum ne cere Isus? „Dimpotrivă, sfinţiţi-l pe Domnul
Cristos în inimile voastre, gata oricând să dați răspuns oricui vă cere cont de speranța voastră”
(1Pt 3,15).

4
 Capitolul I.

Viața

S-a născut la Assisi, în jurul anului 1182 în familia lui Petru Bernardone, un comerciant bogat
și a Ioanei numită donna Pica. A fost botezat cu numele de Ioan în cinstea botezătorului, dar
tatăl, la rândul său, i-a adăugat numele de Francisc, adică francez pentru a onora acel ținut pe
care el îl admira. Francisc, primul născut, era destinat comerțului ca și tatăl său, dar pentru
aceasta el trebuia să se pregătească învățând elementele fundamentale ale Științei la școala din
parohia sa cu numele „Sfântul Gheorghe".
A participat cu Pasiune la Revolta populară împotriva nobilelor orașului supuși împăratului și
exploratori ai concetățenilor lor și când aceștia alungați din Cetatea Assisi sau refugiat la Perugia
și cu ajutorul pe ruginilor sau angajat în luptă împotriva cetății, Francisc s-a dus și el să lupte la
Ponte San Giovanni sigur de o a doua victorie. În realitate a venit peste el un lung și teribil an de
prizonierat. După ce acesta a fost răscumpărat de părinții săi printr-o sumă mare de bani acesta
nu mai era cel de dinainte nu mai era atras de viața ușuratică, iar vechii săi prieteni nu i mai
putea oferi nimic care să-l satisfacă.
Astfel s-a hotărât să se înroleze în cavaleria lui Guardieru di Birienne care lupta pentru
cauzele creștinilor împotriva împăratului. Deodată, în drum spre locul bătăliei, Francisc a auzit
vocea lui Dumnezeu care l-a invitat să-i slujească. În următoarea clipă acesta s-a întors acasă.
Chiar dacă cei cunoscuți și apropiați l-au privit cu dispreț deoarece a dezertat tânărul nu a ținut
cont, ci dorea să afle cum trebuie să slujească pe Domnul. Pentru a clarifica acest lucru el a făcut
un pelerinaj la Roma în Bazilica Sfântul Petru, dar locul unde Dumnezeu i-a spus ceea ce trebuia
să împlinească a fost biserica Sfântul Damian din Assisi, în 1205, unde Cristos cel răstignit i-a
spus să meargă și să repare Biserica care duce spre pierzare. Ca ființă umană cu gândire limitată
acesta s-a gândit la reconstruirea bisericii materiale din comunitatea sa, care a dus la despărțirea
de familia sa, care l-a considerat risipitor al averii sale, tatăl său pornind chiar și un proces de
judecată împotriva lui.
Pentru a scăpa de procesul pe care tatăl său la început împotriva sa la autorități, episcopul l-a
dus într-o mănăstire benedictină, dar adevărata sa vocație a fost atunci când în timpul unei Sfinte
Liturghii a simțit că mesajul din cuvintele: "Nu luați nici aur, nici argint, nici bani la brâu nici
desagă pentru drum nici două tunici, nici încălțăminte și nici toiag pentru că cine lucrează are
dreptul la hrană în cetatea sau satul în care intrați interesați vă cine este om vrednic și rămâneți
acolo până plecați" (Mt 10,9-11)

5
 De aici Francisc a înțeles că biserica care avea nevoie disperată de reparație nu era cea de
piatră, dar era însuși corpul mistic al lui Hristos, membrele sale care au decăzut în păcat și
plăcerile lumii.
Însușindu-și ad litteram cuvintele lui Cristos acesta a adoptat un stil vestimentar eremitic cu
„centură de piele sandale și baston și a luat haina mioritică încingându-și coapsele cu o funie
acoperindu-și capul cu capuciul folosit pe atunci de țărani și folosind ca încălțăminte pielea goală
a picioarelor"1. Curând alții i-au urmat exemplul, iar împreună au trăit o viață totală în sărăcie,
care a stârnit neliniștea claselor sociale. Aceasta deoarece Francisc și grupul său trăiau sărăcia ca
pe o sursă de bucurie, care era total diferită de regulile de până atunci.
Comunitățile s-au format pas cu pas trăind o viață în comuniune cu Dumnezeu, dar nu izolați,
ci în lume răspândind vestea bună a Evangheliei mai ales prin binomul "pace și bine". Inițial
acestea nu aveau ca scop formarea unui ordin din religios, dar pentru a rămâne recunoscuți de
biserică și pentru o organizare mai bună A mare familii create s a dispus la crearea ordinului
franciscan.
Pentru a retrăi Nașterea lui Hristos Francisc la 24 decembrie 1223, în localitatea Greccio,
reconstruit ieslea care a devenit simbol al Crăciunului până în zilele noastre.
Un ultim eveniment decisiv al vieții sale a fost atunci când la 17 septembrie 1224 pe muntele
Alverna unde se retrăsese împreună cu câțiva însoțitor de ai săi a primit stigmatele.
După o perioadă în care acesta a primit îngrijiri medicale, din cauza stării sale de sănătate
degradante, a murit în seara de 3 octombrie 1226, după ce a intonat Psalmul 141 și i s-a citit din
capitolul al XIII-lea al Evangheliei după Ioan. La 16 iulie 1228 Papa Grigore al IX lea, în
prezența mamei sale, a fratelui Angelo, a altor rude, a numeroșilor Episcop și cardinali, l-a
înscris pe Francisc, în mod solemn, în rândul sfinților.

1
Enrico PEPE, Mertiri e santi del Calendario Romano, Ed. Città Nuova Editrice, Roma, 1999; trad. rom., Pr. Ioan
Biòog, Enrico PEPE, Martiri și sfinți din calendarul roman, Ed. Sapientia, Iași, 2007, pag 535.

6
 Capitolul II.

Francisc și musulmanii

Datorită martiriului celor cinci frați care au murit de mâna musulmanilor în Maroc și despre
care va spune : ,,Acum pot spune într-adevăr că am cinci frați minori” 2, dar și pentru a calma
tensiunea creată de cruciadele organizate pentru cucerirea tezaurului creștin din Israel, plin de
zel și credință ajunge în Țara Sfântă în 1217. Erau cu el frații Iluminato, Pietro Cattani, Barbaro,
Sabatino și Leonardo.
A ajuns în Egipt, unde armatele cruciate erau instalate de un an de zile în vederea cuceririi
orașului Damiata. Armata creștină era inertă. Comandanții ei erau divizați între ei și nu reușeau
să se pună de acord asupra unui plan comun de acțiune. Această situație l-a întristat în mod
profund. În ziua de 19 august, a început bătălia care s-a finalizat cu înfrângerea creștinilor.
În acest timp, Francisc, fără ezitare a mers și i-a confruntat pe musulmani „Francisc nu s-a
înspăimântat, ci, luând cu el pe fratele Iluminato, pătrunse pe teritoriul inamicului strigând:
Sultan, Sultan.”3 Desigur, au fost prinși și bătuți, dar Francisc a avut curajul de a mărturisi
credința pentru convertirea persecutorilor. A vorbit îndelung de misterul lui Dumnezeu Unul și
Întreit, dar nu reușea mult prin intermediul cuvintelor. Astfel a creat o situație eficace prin care
să fie aprins un foc mare, iar preoții musulmani să intre împreună cu ei în mijlocul flăcărilor.
Niciunul din preoții nu au acceptat această provocare pentru a-și apăra credința. Sfântul Francisc,
înaintea sultanului, a apărat credința creștină de acuzele păgânilor. Însă acesta nu căuta uimirea,
admirația, ci martiriul, pe care îl dorea de foarte mult timp. Când le vorbea de Cristos și de
iubirea aproapelui, era ascultat cu atenție, însă când denunța falsitatea doctrinei lui Mahomed,
toți se îndepărtau.

2
Anacleto IACOVELLI, Vita di San Francesco d’Assisi – Lo sposo di Madonna Povertà, Ed. Casa Editrice
Francescana, Assisi, 2000; trad. rom. Pr. Conf. Dr. Ștefan Acatrinei, Anacleto IACOVELLI, Viața Sfântului
Francisc de Assisi: Mirele Domniței Sărăcia, Ed. Casa Editrice Francescana, Assisi, 2011, pag. 98.
3
IDEM, pag 100.

7
 Capitolul III.

Clara și Francisc

Clara era fiică de nobili, concetățeană cu Francisc. Sămânța credinței a fost îngrijită de mama
ei care, cu toate că era bogată, avea grijă să-i ofere cult lui Dumnezeu. Deci Clara a avut roade de
credință încă de la rădăcini deoarece, „pe când mama era gravidă și nașterea se apropria, în timp
ce se ruga înaintea crucifixului, adresându-se cu fervoare Celui Răstignit ca s-o facă să iasă
sănătoasă din pericolul nașterii, a auzit o voce” 4 care îi asigura protecția divină. Cu toate că
înfățișarea acesteia era minunată, asta nu a făcut ca ea să se îndrepte către frumusețea efemeră.
Avea înclinația spre viața religioasă, dedicată celor nevoiași.
Aceasta l-a întâlnit pe Francisc datorită schimbării radicale pe care acesta și-a însușit-o aceea
de a-l urma pe Cristos și a-și pune viața în slujba Bisericii prin sărăcie și slujire.
Decizia ei a fost una hotărâtă și fermă. Sfântul Francisc împlini ritualul de consacrare și
adeziunea la viața consacrată tăindu-i părul ca semn al dezlipirii de cele lumești. Era prima
femeie care intra să facă parte din mișcarea franciscană, o plantă firavă ce avea să dea roade
consistente de sfințenie și de har. Francisc o conduse la surorile benedictine din Mănăstirea San
Paolo, din Bastia. În dimineața următoare, familia a avut neplăcuta surpriză de a nu o găsi pe
Clara în casă. Durerea fu mare și mânia de nestăpânit când au aflat că fiul lui Pietro Bernardone
o luase pentru Cristos.
Atracția față de Francisc nu a fost din pornire omenească, ci a fost mai degrabă un impuls
divin care avea să devină chemarea la viața religioasă împreună în întemeierea ordinului
franciscan feminin. A fost Cristos care, prin persoana lui Francisc, a chemat-o la sine pentru a i
se oferi total Lui.

4
Fonti francescane. Scritti e biografie di San Francesco d’Assisi. Cronache e altre testimonianze del primo secolo
francescano. Scritti e biografie di Santa Chiara d’Assisi. Testi normativi dell’Ordine Francescano Secolare, Ed. E.
Caroli E., Editrici Francescane, Padova, 2004; trad. rom. Pr. Eduard Ferenț, Sfânta Clara din Assisi, Ed. Sapientia,
Iați 2009, pag. 19.

8
 Capitolul IV.

Semnul Tau

Semnul Tau este ultima literă din alfabetul ebraic. A fost folosit cu valoare simbolică încă din
Vechiul Testament, pentru a indica mânuirea și iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni. Îl întâlnim
în Cartea profetului Ezechiel, atunci când Dumnezeu îl trimite pe îngerul său să scrie acest semn
de mântuire pe frunțile slujitorilor lui Dumnezeu: “ Domnul i-a zis: Treci prin mijlocul cetății,
prin mijlocul Ierusalimului, și fă un semn pe fruntea oamenilor care suspină și gem din pricina
tuturor urâciunilor care se săvârșesc acolo.” (Ez 9,4). Este semnul exterior al noutății vieții
creștine, marcată profund în interiorul său de pecetea Duhului Sfânt pe care am primit-o în dar în
ziua Botezului nostru.
Semnul Tau a fost preluat și de creștini încă de la începutul Bisericii: îl găsim în catacombele
din Roma, forma sa amintind primilor creștini de Crucea pe care Cristos s-a jertfit pentru
mântuirea lumii. Tocmai datorită acestei asemănări, Sf. Francisc de Assisi a îndrăgit într-un mod
special semnul Tau, acordându-i un loc important în viața sa. Vechiul semn profetic se
actualizează în Francisc, recapătă puterea sa mântuitoare. A iubit cu mare venerație Crucea lui
Isus, imitându-I umilința, deoarece Crucea este semnul cel mai mare al iubirii Sale. De
asemenea, pentru Francisc simbolul literei Tau reprezenta semnul concret al mântuirii și victoriei
lui Cristos asupra răului. Semnul Tau are în spatele său o puternică tradiție biblică creștină. A
fost preluat de Sf. Francisc din perspectiva valorii sale spirituale, iar Sfântul și l-a făcut propriu
într-un mod atât de intens, încât a devenit el însuși, prin intermediul stigmatelor din trupul său,
un Tau viu, simbol pe care atât de des l-a contemplat, desenat, și, mai ales, iubit. Tau, semn
concret al devoțiunii creștine, este mai ales semn al angajării în urmarea lui Cristos. Prin urmare,
semnul Tau trebuie să ne amintească un mare adevăr al spiritualității creștine: viața noastră,
mântuită și răscumpărată de iubirea lui Cristos răstignit, trebuie să devină în fiecare zi, tot mai
mult, o viață nouă, viață dăruită pentru iubire. Purtând acest simbol, să-i trăim spiritualitatea,
imitându-l pe Francisc.5

5
Cf. Anacleto IACOVELLI, Vita di San Francesco d’Assisi – Lo sposo di Madonna Povertà, Ed. Casa Editrice
Francescana, Assisi, 2000, pag. 150-151.

9
 Concluzie

Sfântul Francisc de Assisi rămâne un model de urmat în practicarea virtuților și a voturilor în

viața consacrată, mai ales în zilele noastre când prosperitatea, succesul, bogăția și setea de putere
domină lumea. Este evident că nu trebuie să se treacă la un extremism fie în trăirea sărăciei, fie a
bogăției. Ceea ce trebuie ca fiecare dintre noi să facem este ca să se folosească de cele
pământești numai pentru a ajunge la cele cerești. Numai astfel realitățile materiale capătă
valoare.

10
 Bibliografie

Biblia, Sapientia, Iași, 2020.

Fonti francescane. Scritti e biografie di San Francesco d’Assisi. Cronache e altre
testimonianze del primo secolo francescano. Scritti e biografie di Santa Chiara d’Assisi. Testi
normativi dell’Ordine Francescano Secolare, Ed. E. Caroli E., Editrici Francescane, Padova,
2004; trad. rom. Pr. Eduard Ferenț, Sfânta Clara din Assisi, Ed. Sapientia, Iați 2009.
PEPE Enrico, Mertiri e santi del Calendario Romano, Ed. Città Nuova Editrice, Roma, 1999;
trad. rom., Pr. Ioan Biòog, Enrico PEPE, Martiri și sfinți din calendarul roman, Ed. Sapientia,
Iași, 2007.
IACOVELLI Anacleto, Vita di San Francesco d’Assisi – Lo sposo di Madonna Povertà, Ed.
Casa Editrice Francescana, Assisi, 2000; trad. rom. Pr. Conf. Dr. Ștefan Acatrinei, Anacleto
IACOVELLI, Viața Sfântului Francisc de Assisi: Mirele Domniței Sărăcia, Ed. Casa Editrice
Francescana, Assisi, 2011.

11