Râmnicu Vâlcea, 1 nov /Agerpres/ - Bistriţa Olteană, aşezământul

monastic înălţat de puternicul neam al Craioveştilor, la Costeştii Vâlcei,

atrage în fiecare an mii de pelerini, care aleg ca destinaţie turistică de
excelenţă Depresiunea Horezu sau tranzitează judeţul Vâlcea în drum
spre Târgu Jiu.

Însă orice creştin care vine aici îşi găseşte liniştea după ce trece pe sub
racla Sfântului Grigorie Decapolitul, care se află în naosul bisericii,
moaşte cunoscute pentru minunile care au adus daruri, au alungat
molime (ciuma lui Caragea), au vindecat suflete şi trupuri, au îndepărtat
seceta sau au oprit urgii.

Păstrătoare a acestor moaşte este Mănăstirea Bistriţa, leagăn de

civilizaţie, muzeu de carte veche, locul unde a funcţionat unul dintre cele
mai vechi tipare din Ţara Românească.

Marele ban Barbu Craiovescu al Olteniei a înălţat această mănăstire

între anii 1492-1494 şi a adus de la Constantinopol, în anul 1497,
moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul.

"Trupul sfântului nu a putrezit niciodată şi s-a dovedit purtător de mari

daruri: vindecă bolile trupeşti şi sufleteşti, aduce ploaia pe timp de
secetă, lucru ce face ca lăcaşul să fie asaltat de numeroşi pelerini. Racla
de argint în care odihnesc moaştele sfântului şi care se păstrează până
astăzi, a fost lucrată de meşterii braşoveni şi dăruită mănăstirii de către
Constantin Şerban Voievod, în anul 1656. În timpul domnitorilor
Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbei lăcaşul a fost rezidit şi înnobilat cu
valoarea nepreţuită a picturilor interioare realizate de Gheorghe
Tattarescu", spune prof dr. Florin Epure, director al Direcţiei pentru
Cultură şi Culte Vâlcea.

Pelerinii care ajung la mănăstirea Bistriţa trebuie obligatoriu să vadă

singurele biserici rupestre din judeţ, aflate acolo unde numai "vulturii pot
să ajungă", spune profesorul Epure. ''Asta deoarece peştera
Decapolitului sau Peştera Liliecilor se află sus, în munte, deasupra celor
mai înguste chei în calcar din România, pe Valea Bistriţei. Drumul nu e
lung, dar este pe o potecă de stâncă, trepte săpate de natură până
acolo, unde sunt chiliile ascunse, loc de închinare şi asceză pentru
monahi de sute de ani, loc unde erau ascunse în vremuri tulburi odoarele
Bistriţei şi moaştele Decapolitului", spune Epure.
Tot complexul monahal de la Bistriţa este legat de acest mit, al moaştelor
lui Grigorie Decapolitul. Despre viaţa şi minunile Sfântului Grigorie a scris
ucenicul său, Ignatie Diaconul (manuscrisul a fost tradus din greceşte şi
slavonă), dar şi mitropoliţii Matei al Mirelor şi Dosoftei al Moldovei, Ilarion
al Bistriţei, istoricul Dragoş P. Petroşanu şi, în zilele noastre,
arhimandritul cărturar Veniamin Micle de la Bistriţa.

Din aceste scrieri hagiografice aflăm că Serghie şi Maria i-au dat viaţă lui
Grigorie în anul 780, la Irinopolis, una din cele zece cetăţi din Decapolea
Isauriei. Părinţii săi l-au dat la învăţătură aleasă dar atunci când au dorit
să-l însoare, dorinţa lui a fost aceea de a se rupe de cele lumeşti. Pentru
aceasta a ales mănăstirea unde era stareţ unchiul său, Sfântul Simeon
Mărturisitorul. Vreme de 14 ani va sta acolo, după care îl găsim printre
credincioşi în ţinuturile din Efes, Enos, Hrisopolis, Corint, Roma,
Siracuza şi la mănăstirea Sfântul Mina din Tesalonic, unde a primit darul
preoţiei. A mers ulterior spre Bizanţ şi a ajuns în cele din urmă la muntele
Olimp.

"Cuviosul Grigorie s-a dovedit un opozant fervent al iconoclaştilor - cei

care luptau împotriva sfintelor icoane - în timpul împăratului bizantin
Leon al V-lea Armeanul, atitudine pentru care a avut mult de suferit.
Hagiograful său aminteşte multe din vindecările făcute de Avva Grigorie
prin puterea rugăciunii, ca şi multe din cuvintele de mustrare pe care le
rostea, atunci când era nevoie, împotriva ereticilor sau
necredincioşilor. Mai mulţi monahi şi credincioşi stăpâniţi de duhuri
necurate au fost vindecaţi în urma rugăciunilor cuviosului Grigorie.
Sfântul Grigorie se îmbolnăveşte de hidropizie şi adoarme întru Domnul
la 20 noiembrie 842. Trupul lui nu a putrezit nici astăzi, ci s-a dovedit
purtător de mari daruri şi minuni", relatează prof. Florin Epure.

Moaştele sfântului au fost cumpărate de Barbu Craiovescu de la un boier

turc care le deţinea în casa sa din Constantinopol. Legenda spune că
'slujitorul lui Alah' bănuia că se va pricopsi cu o cantitate importantă de
aur, echivalentă cu greutatea moaştelor. Însă dragostea boierului român
faţă de moaşte are alt deznodământ: aşezate pe un taler, într-adevăr
cântăresc greu, dar când banul Craiovescu începe să pună galbenii pe
braţul celălalt, talerul s-a echilibrat la o sumă mică. Acest lucru ar fi făcut
ca turcul să exclame cu obidă: 'Vezi, vezi, cum creştin la creştin trage!'.
"În vremuri de restrişte, moaştele erau ascunse în peştera de sub munte,
aşa cum s-a întâmplat când hoardele turceşti prădau teritoriul dar şi în
anul 1610, când principele Gabriel Bathory a invadat Ţara Românească.
Există foarte multe mărturii care vorbesc despre minunile Sfântului.
Documentele au consemnat că la anul 1763 moaştele, aduse de la
Bistriţa, au alungat epidemia de ciumă din Bucureşti. În iarna anului
1778, Sfântul a scăpat oraşul Craiova de invazia lăcustelor. Ciuma lui
Caragea a fost alungată din Bucureşti tot cu ajutorul moaştelor Sfântului
Grigorie aduse în 1813: 'şi s-a cunoscut în faptă ajutorul, că au început
boala a scădea până s-au şi contenit mai de tot', spun textele vremii",
menţionează directorul Direcţie de Cultură Vâlcea.

Ţinutul Vâlcii a fost salvat de o secetă cumplită care pusese stăpânire pe

el în anul 1859. Patru ani mai târziu, Râmnicul a fost lovit de secetă şi de
boli grele care au doborât oameni şi animale. După procesiunea cu
sfintele moaşte, seceta şi bolile au dispărut, ca şi cum le-ar fi îndepărtat
o putere nevăzută. În vara anului 1904, racla a fost dusă prin oraşele şi
satele vâlcene pentru potolirea secetei care cuprinsese tot ţinutul,
procesiune la care a luat parte şi Athanasie Mironescu, episcopul
Râmnicului.

În vara anului 1958, un hoţ a venit noaptea la mănăstire şi a furat din

raclă degetul cel mare al mâinii drepte a Sfântului. În noaptea următoare,
preotul de mănăstire l-a visat pe sfântul care i-a indicat numele şi locul
hoţului şi astfel s-a putut recupera. O altă minune s-a petrecut în anul
1959, atunci când comuniştii au vrut să ridice racla cu moaştele sfântului
ca să oprească astfel pelerinajul anual de la Bistriţa, însă camionul în
care a fost pusă racla nu mai putut fi pornit, deşi avea combustibil şi nu
avea probleme la motor.

În Oltenia există două lăcaşe de cult care poartă hramul Sfântului,

Schitul Păpuşa (Costeşti-Vâlcea) şi Popânzăleşti-Dolj. Chipul Sfântului
este zugrăvit în mai multe biserici din ţară. În fiecare an, la hramul
Sfântului Grigorie - 20 noiembrie, racla de argint este scoasă pe
esplanada din faţa bisericii de la Mănăstirea Bistriţa pentru ca miile de
credincioşi veniţi din toată ţara să se închine la sfintele moaşte şi să se
roage pentru sănătate şi mântuirea sufletului.

Şi azi moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul pot fi văzute în miez de

vară, când e arşiţă, pe străzile Olteniei, în deja bine cunoscutul convoi al
paparudelor, chemând ploile....AGERPRES/(AS- autor: Liviu Popescu,
editor: Adrian Drăguţ)