Altă povestire mai înfricoşată

De la Sfântul Nil din Sfântul Munte Athos

În Insula Creta erau mai multe feluri de Mânăstiri, între care se afla
şi un Schit în care trăiau părinţi monahi care se îngrijeau de mântuirea
lor. Aceştia aveau doi duhovnici, care nu se potriveau unul cu altul. Unul
învăţa pe ucenicii lui că postul nu foloseşte la nimic, decât numai patimile
ne luptă şi ne vatămă. Iar celălalt zicea că din mâncare multă se nasc
patimile. Cel dintâi iarăşi zicea că după cum fructele odrăslesc din copac
şi cu cât se udă copacul şi fructul se măreşte şi se întăreşte, tot aşa şi
omul cu cât mănâncă şi bea mai mult, se întăreşte şi se mişcă patimile.
Şi se certau între ei, zicând cel dintâi celui de-al doilea, că face
aceasta ca să-l laude lumea. Şi că Dumnezeu a poruncit să păzim postul
în zilele cele rânduite : Lunea, Miercurea şi Vinerea, iar în celelalte zile să
dezlegăm. A mai zis că cine posteşte Sâmbăta şi Duminica este eretic şi
se afuriseşte.
Acestea auzind fiii cei duhovniceşti ai duhovnicului celui mai sus-
numit care făcea pogorământ, mâncau şi beau pe săturate. Şi din
această pricină s-a întunecat mintea lor şi au căzut în nesimţire despre
datoriile lor şi nicidecum nu se mai gândeau la cele sufleteşti, fiind robiţi
de patimile trupeşti, care sunt împotriva vieţii monahiceşti. Şi umplându-
se de gânduri spurcate între dânşii, îndrăzneau şi se împărtăşeau cu
Sfintele Taine.
Mai târziu a murit duhovnicul care dezlega postul. Şi l-au îngropat
în Biserică ca pe un sfânt, lângă Tronul Împărătesc, în stânga. Într-o
noapte, când paraclisierul a intrat în Biserică să aprindă candelele, vede
că arde strana Arhiereului. Îndată s-a dus să spună egumenului ce s-a
întâmplat. Ducându-se repede în Biserică, vede că adevărat ardea un foc
care nu mistuie. Uitându-se şi spre Sfântul Altar, vede un Arhiereu
îmbrăcat în haine Arhiereşti şi lângă dânsul doi Îngeri în veşminte albe.
Înţelegând că este vedere Dumnezeiască, a închis uşa Bisericii şi lua
aminte la cele ce se petreceau. Şi vede că cei doi care erau îmbrăcaţi în
veşminte albe, mergeau din Sfântul Altar spre mormântul duhovnicului şi
scoţând trupul afară, l-au ridicat cu multă cinste şi evlavie şi l-au dus în
faţa uşilor Sfântului Altar. După aceea a ieşit Arhiereul de la Jertfelnic
ţinând în mâinile lui Sfântul Disc şi l-a pus la gura trupului celui mort.
După aceea îl lovea pe spate, şi ori de câte ori îl lovea, ieşea câte
un Mărgăritar al Sfântului Trup al Stăpânului cu care s-a împărtăşit şi
cădea pe Sfântul Disc. Pe urmă l-a aşezat pe Sfânta Masă. După aceea
a luat şi Sfântul Potir şi l-a pus la gura lui, şi tot aşa îl lovea în spate şi
ieşea Sfântul Sânge al Dumnezeieştii Împărtăşiri, care cu nevrednicie s-a
împărtăşit.
Căci, după cum Preotul curvar este oprit să slujească
Dumnezeiasca Liturghiem tot aşa şi duhovnicul care face pogorământ şi
nu canoniseşte după Lege şi după Canoanele Bisericii, şi nu face
mărturisirea cum trebuie şi iau bani de la cei se mărturisesc, sunt opriţi
de a sluji Sfânta Liturghie.
După ce Arhiereul a luat Stăpânescul Trup şi Sânge de la cel mort,
a zis către el: “Du-te de la Mine în osânda focului veşnic care l-am
pregătit pentru tine şi fiii tăi ». Îndată l-au răpit Sfinţii Îngeri cei îmbrăcaţi
în haine albe pe trupul cel mort şi cu necinste l-au aruncat în groapă,
lovindu-l cu pietre, l-au acoperit şi l-au lăsat. După aceea flăcările focului
l-au înconjurat ajungând la uşa Bisericii. Au adus şi alte trupuri moarte
care erau fiii lui cei duhovniceşti şi i-au pus înaintea Uşilor Împărăteşti
unul după altul, cu evlavie pentru Preacuratele Taine care erau în
trupurile lor. Şi la fel a venit Arhiereul şi a luat de la toţi cu Discul şi
Sfântul Potir, Preacuratul Trup şi Cinstitul Sânge, după cum şi la
duhovnic, zicând către ei : « Duceţi-vă de la Mine şi voi cu părintele
vostru, în muncile cele veşnice ale iadului ». pe urmă Sfântul Înger,
trăgându-i cu necinste şi lovindu-i cu pietre, i-au aruncat în mormânt,
acoperindu-i cu pietre.
Egumenul cu paraclisierul s-au înfricoşat foarte tare şi stăteau
nemişcaţi, mirându-se de cele petrecute. Şi sunând clopotele, s-au
adunat toţi fraţii şi egumenul le-a spus toate cu de-amănuntul. Pe urmă a
poruncit să deschidă mormânturile, ieşind din ele o putoare nesuferită
care a ţinut şapte zile în chipul celor şapte păcate de moarte şi trupurile
nu s-au mai aflat în mormânturi. (Scrisă în gazeta « Aghia Marina »,
Februarie 1970, din greceşte).

Hrană duhovnicească, Sfântul Ioan Iacob Românul-Hozevitul,

Editura Lumină din lumină, Bucureşti, 2004, pag.308-310