Rugăciune către Sfinții Mucenici Epictet și Astion 8 Iulie

Sfinților mucenici Epictet și Astion, căutați acum spre noi, cei ce cu umilință
cădem înaintea sfintei voastre icoane și cinstim sfintele voastre moaște și ca unii
ce v-ați învrednicit de mare cinste înaintea Atotputernicului Dumnezeu, rugați-
vă Acestuia să ne izbăvească de toate necazurile și primejdiile și să dea iertare
de păcate sufletelor noastre. Și ca cei ce sunteți podoaba și ocrotitorii ținutului
Dobrogei, împreună cu sfinții martiri Zotic, Atal, Camasie și Filip, purtați de
grijă mulțimii credincioșilor ce vă aduc vouă cinstire.
Primiți acum prinosul nostru de dragoste, laudă și mulțumire către milostivul
Dumnezeu și prin darul celui Atotputernic, vindecați bolile noastre sufletești și
trupești, după cum ați vindecat și copila acelui mare dregător. Și precum în
timpul vieții voastre mulțime de oameni ați vindecat, asemenea vindecați și
sufletele noastre cele asuprite de patimi și dureri. Și, după cum prin viață curată,
credință și sfântă nevoință, ați biruit puterea vrăjmașilor diavoli și ați câștigat
mila Dumnezeului nostru Celui în Treime slăvit, așa și pe noi întăriți-ne în
credință și ajutați-ne să fim biruitori în lupta cu păcatul, spre câștigarea virtuților
în locașurile cerești. Ca împreună cu voi să cântăm lui Hristos Dumnezeu în
împărăția cea fără de sfârșit, că Lui I se cuvine toată slava, cinstea și
închinăciunea, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte și cu Preasfântul și
Bunul și de Viață Făcătorul Lui Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Sfinții Mucenici Epictet și Astion

Sfinții Mucenici Epictet și Astion sunt considerați a fi cei mai vechi martiri de
pe teritoriul României, care au pătimit în cetatea Halmyris, aproape de
brațul Sfântul Gheorghe, în Delta Dunării.
Halmyris, cetate romană situată pe teritoriul actual al localității Murghiol, din
județul Tulcea, fusese fondată de foștii marinari de la Noviodunum, cea mai
importantă bază a flotei romane moesice, centrul unității militare navale Classis
Flavia Moesica.
Lângă cetatea Halmyris se găsește așezarea civilă de epocă romană, atestată
printr-o inscripție unicat în Imperiul Roman, ce menționează ”satul
marinarilor”, aparținând flotei dunărere Classis Flavia Moesica
Există dovezi ale existenței umane în această zonă încă din perioada preromană.
Cercetările arheologice au început în 1981 și continuă și astăzi.
După biruinţa creştinismului în anul 313, trupurile Sf. Epictet şi Astion au fost
îngropate în cripta bazilicii episcopale din Halmyris, unde au rămas, de-a lungul
vremurilor, timp de 1.700 de ani, până la descoperirea lor. În 2000, în incinta
sitului arheologic a fost descoperită o basilică episcopală. Apoi, un an mai
târziu, pe 15 august 2001, în cripta situată sub altarul acesteia, au fost
identificate rămășițe umane ale unor creștini, ce păstrau urme de violență
extremă. Inscripția de pe mormânt a servit la identificarea acestora: preotul
Epictetși monahul Astion, considerați a fi ”martirii Halmyrisului din Scythia”.
Potrivit actului lor martiric, păstrat astăzi - din păcate doar într-o copie din
secolul XV, în arhiva Bisericii Mântuitorului din Utrecht - Sfinții Epictet și
Astion au pătimit în anul 290, ca urmare a perescuției împotriva creștinilor,
pornită la drum de împăratul Dioclețian (284 - 305).
Conform legendelor, Sfântul Epictet era originar din părțile Răsăritului,
fiind crescut din fragedă copilărie în frica lui Dumnezeu. Învrednicindu-se de
harul preoției, ducea o viață cu totul curată și evlavioasă, pentru aceasta fiind
răsplătit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni. Adeseori, prin puterea
rugăciunii sale, putea deschide ochii orbilor, vindeca pe leproși și pe ologi și
scotea duhurile necurate din cei îndrăciți.
Astion era nepot direct al senatorului roman Iulian. Fusese păgân, ca și
părinții săi, dar întâlnindu-se cu preotul Epictet și ascultându-i cuvintele pline de
înțelepciune, se convertește la creștinism, și împreună cu părintele său
duhovnicesc, se îmbarcă și pleacă la Halmyris, unde nu era nimeni ca să-i
cunoască sau să le știe țara de origine.
După ca s-au stabilit aici, preotul Epictet și fiul său duhovnicesc Astion duc o
viață curată, împreună învrednicindu-se de binecuvântările Tatălui ceresc. În
urma străduințelor depuse pentru mântuire, și tânărul Astion se va învrednici de
același dar al facerii de minuni, ca și părintele său duhovnicesc, având o
deosebită putere asupra diavolului.
Se spune că preotul Epictet a vindecat un paralitic surdo-mut şi, în urma acestei
minuni, s-au convertit la credinţa creştină mai mult de 1.000 de locuitori ai
cetăţii.
Şi tânărul Astion a căpătat darul facerii de minuni, tămăduind un îndrăcit şi
făcând sănătos pe un om ce căzuse de la înălţime şi rămăsese aproape mort.
În vremea aceea va sosi însă în orașul Halmyris comandantul Latronianus, având
de rezolvat unele probleme administrative și militare. În a patra zi de la sosire,
acestuia i se va raporta că în oraș există doi străini, care ar fi „vrăjitori și
ghicitori”, și care, prin cuvântările lor, au întors pe mulți de la cinstirea zeilor.
Auzind aceasta, comandantul s-a înfuriat și a poruncit ca la apusul soarelui cei
doi să fie arestați și duși la închisoare. Fiind prinși, sfinții au decis ca să nu
spună nimic despre familiile și țara lor de unde veneau, ci numai să
mărturisească faptul că ei sunt creștini, acesta fiind numele, neamul și patria lor.
A doua zi, cei doi au fost aduși în mijlocul orașului la judecată,
dar Latronianus abia putea să-i privească, fețele lor strălucind ca soarele. În
cursul audierii, cei doi sfinți mărturiseau credința lor în Iisus Hristos, cu puterea
Căruia săvârșeau toate minunile de care erau acuzați, și că ei nu se pot lepăda de
Acesta, închinându-se zeilor. Auzind toate acestea, Latronianus s-a înfuriat și
mai tare și a poruncit ca cei doi sfinți să fie legați, iar carnea de pe corp să le fie
jupuită cu gheare de fier.
Unuia dintre judecători, pe nume Vigilantius, auzind cum cei doi sfinți
mărturiseau într-una pe Hristos în timpul torturilor, nu i-au mai putut ieși din
minte cuvintele lor, așa că în a patra zi de tortură a sfinților, a mărturisit și el că
este creștin. Apoi s-a dus la cei doi sfinți în închisoare, împreună cu toată casa
lui, pentru a primi însemnul și garanția vieții, devenind și ei ucenicii Domnului.
În a cincea zi de judecată, Epictet a rostit o cuvântare care s-a terminat cu
cuvintele „Noi suntem creștini”, ceea ce a înfuria extrem de tare
pe Latronianus, care a poruncit ca să fie frecate rănile celor doi cu sare și oțet,
după care să fie aruncați într-un cazan cu smoală clocotită. Însă, prin puterea lui
Hristos, cei doi sfinți au rămas nevătămați, și de aceea au fost condamnați ca 30
de zile să nu primească nimic de mâncat și de băut.
Pe când cei doi răbdau toate aceste chinuri, la Halmyris a sosit un străin, care îl
va recunoaște pe Astion, și se va întoarce la părinții lui, care nu știau nimic
despre el, povestindu-le tot ceea ce văzuse. Auzind acele minunate lucruri,
mama lui Astion a spus că vrea numaidecât să devină și ea creștină, și că dacă va
fi nevoie, va înfrunta și martiriul pentru aceasta. Apoi, părinții lui Astion s-au
îmbarcat în grabă și au venit la locul în care pătimea fiul lor cel sfânt.
După trecerea celor 30 de zile de înfometare, cei doi sfinți au fost aduși iarăși la
judecată, unde au mărturisit din nou pe Hristos, în numele căruia făceau ei toate
acele minuni despre care se spuneau că sunt „vrăjitorii”. Văzând că nu îi poate
învinge în nici un fel, Latronianus a poruncit ca cei doi să fie scoși afară din
cetate și să li se taie capul. Astfel, în ziua de 8 iulie i s-a tăiat capul mai întâi
lui Astion, după care preotul Epictet, lăsându-și capul peste trupul ucenicului
său, a primit și el aceeași pedeapsă, în acest fel, cei doi martiri sfințind
pământul Dobrogei cu sângele lor.
 Revenind la actul martiric al Sf. Epictet şi Astion, putem spune ca pentru
noi, românii, acesta are o valoare deosebită pentru că, alături de cel al Sf.
Emilian de la Durostor (Silistra), este singurul cu care literatura aghiografică
dobrogeană se poate mândri.
Apoi, el aduce lumină în istoria vieţii religioase a Dobrogei, arătând răspândirea
credinţei creştine pe teritoriul dintre Dunăre şi mare, precum şi persecuţiile la
care erau supuşi creştinii acelor vremuri din partea autorităţilor romane păgâne.
În el se aminteşte numele episcopului de la Tomis, fericitul Evangelicus, care
coordona viaţa bisericească de aici, unde existau şi alte scaune episcopale,
inclusiv la Halmyris.
Din acest act martiric rezultă faptul că Epictet era preot, iar Astion era monah,
fiind astfel cea mai veche menţiune despre existenţa monahismului pe teritoriul
Dobrogei.
Prin exemplul vieţii lor şi tăria credinţei, prin suferirea morţii martirice, Sf.
Epictet şi Astion sunt cinstiţi ca mucenici ai Bisericii lui Hristos, cea una, sfântă,
sobornicească şi apostolească, fiind pilde de întruchipat pentru creştinii de
atunci, dar şi pentru cei de astăzi în slujirea lui Hristos, a Bisericii şi a semenilor.
Prin minunile pe care le-au săvârşit asupra bolnavilor, minuni pe care le
săvârşesc şi astăzi celor ce aleargă la cinstitele lor moaşte aflate la Mănăstirea
Halmyris, ei sunt integraţi în categoria sfinţilor fără de arginţi, de talia Sfinţilor
Pantelimon, Ermolae, Chir şi Ioan, Cosma şi Damian şi alţii.
Să-i cinstim, aşadar, cu cuviinţă pe cei doi atleţi ai lui Hristos şi din inimă
smerită să le adresăm cerere de rugăciune, zicându-le: Sfinţilor Mucenici Epictet
şi Astion, primiţi acum prinosul nostru de dragoste, laudă şi mulţumire către
milostivul Dumnezeu şi prin darul Celui Atotvindecător vindecaţi bolile noastre
sufleteşti şi trupeşti, tămăduiţi sufletele noastre cele asuprite de patimi şi dureri –
ca împreună cu voi să cântăm laude lui Hristos Dumnezeu în împărăţia cea fără
de sfârşit! Amin.