UNIVERSITATEA BABEŞ BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

SPECIALIZAREA TEOLOGIE PASTORALĂ

LUCRARE DE SEMINAR LA DISCIPLINA

MANAGEMENT DE CAZ ȘI DEONTOLOGIE
PROFESIONALĂ

TEMA:
”VULNERABILITATE VERSUS DEPENDENȚĂ”

Coordonator: Student:
Conf. dr. Adina REBELEANU Hosu Gheorghe

Cluj-Napoca
2018
 Vulnerabilitate versus dependență

Noţiunea de „vulnerabilitate” vine din latinescul vulnus, adică „rană”. Dacă substantivul a
avut iniţial un sens preponderent fizic, corporal, în modernitate termenul a devenit mai
abstract, desemnând capacitatea fiinţei umane de a fi supusă unor pierderi psihologice sau
morale. Dacă în secolul al XVII-lea, termenul avea atât sens activ, cât şi sens pasiv – a răni şi
a fi rănit -, sensul modern se referă doar la dimensiunea pasivă.
Termenul de grup vulnerabil este des utilizat, fiind folosit cu intelesul de grup defavorizat,
marginalizat, exclus sau grup de risc.
Grupurile vulnerabile sunt:
 Persoane de etnie roma;
 Persoane cu dizabilitati;
 Tineri peste 18 ani care parasesc sistemul institutionalizat de protectie a copilului;
 Familii cu mai mult de 2 copii, inclusiv familiile monoparentale;
 Femei;
 Elevi/studenti;
 Persoane aflate anterior în detentie, persoane aflate în detentie, delincventi juvenili, precum
si familiile acestora;
 Persoanele dependente de droguri si de alcool si fostii dependenti de droguri, precum si
familiile acestora;
 Persoanele fara adapost;
 Victime ale violentei în familie;
 Persoane afectate de boli care le influenteaza viata profesionala si sociala (ex. HIV/SIDA,
cancer etc.), precum si familiile acestora;
 Persoanele afectate de boli ocupationale;
 Imigranti;
 Refugiati si persoane care solicita azil;
 Victime ale traficului de persoane;
 Alte grupuri vulnerabile: Copii în situatie de risc; Persoane care au parasit timpuriu scoala; )
Persoane care traiesc din venitul minim garantat; Persoane care locuiesc în comunitati izolate
etc.
Caracteristici ale grupurilor vulnerabile
- Caracteristici personale: Cea mai frecventă accepțiune a vulnerabilității este cea de
“ slăbiciune ”, “ lipsă de apărare ”, “lipsă de mijloace”. Persoanele din grupurile vulnerabile
sunt persoane lipsite de suport, care se află adesea în stare cronică de sărăcie, fiind în
incapacitate de a profita de oportunitați sau de a se apăra în fața problemelor care pot apărea.
Acestia reprezinta o categorie care cumuleaza riscuri pe toate dimensiunile vietii, incapabile
de a face fată dificultatilor.
- Caracteristici psihologice și motivaționale: stima de sine scăzută (datorită stigmatului și a
percepției negative a populației față de persoanele din grupurile vulnerabile); nivelul de
inteligență, atenția și memoria sunt slab dezvoltate, de multe ori motivul fiind lipsa de
educație,
neșcolarizarea.

De fiecare data cand auzim cuvântul dependență ne gandim la droguri, alcool, tutun… pana la
urma orice lucru care poate da dependenta, intr-o mai mica sau mai mare masura: de la
munca, coca-cola , jocuri de noroc, mâncare, etc.
Pentru termenul “dependenta” DEX-ul ne arata ca inseamna “situatia de a fi dependent; stare,
raport de subordonare”, iar din punct de vedere medical “stare de intoxicatie cronica rezultand
din absortia repetata a unui drog sau medicament si care se manifesta prin nevoia de a
continua aceasta absortie”.

Incercam sa ajungem la fericire luand-o pe scurtaturi si carari necunoscute, fara sa ne gandim

ca asa este posibil sa ajungem intr-o fundatura mai repede! Cu cat o persoana este mai
creativa, dar nu stie sa-si foloseasca aceasta creativitate intr-un mod productiv, cu atat este
mai predispus sa dezvolte adictii, dependențe. Cu totii avem acest potential de a dezvolta
adictii, caci cu totii suntem fiinte creative si incercam sa facem fata micilor si marilor
incercari ale vietii. “Mici depedente”, care uneori pot fi foarte usor punctul de plecare al unor
“mai mari depedente”.

Trebuie sa aflam posibilele “depedente” prezente in viata noatra, si acest lucru nu se poate
face decat…admitand, mai intai de toate, ca avem acest potential, ca nimeni nu este scutit de
acest pericol; si apoi, avand curajul de a ne uita in interiorul nostru ca sa descoperim lucruri
de care nicicand n-am fost constienti, lucruri bune si utile, pe care uneori le folosim, desi
habar nu avem ca le detinem; lucruri bune care insa uneori pot genera aceste “depedente”,
daca sunt folosite in exces.
Dar…ne putem dezvolta modalitati prin care sa luptam impotriva acestor “depedente”, putem
invata, de fapt, cum sa ne folosim creativitatea intr-un mod productiv, care sa fie in folosul
nostru.
Cum in spatele fiecarei adictii se ascunde lupta cu un lucru neplacut al vietii, renuntarea
brusca la acea adictie duce la confruntarea cu tot ceea ce a fost ignoratsi ascuns in spatele
adictiei, determinand anxietate si intrebarea “Cum vom face fata acum stresului?”
Pentru astfel de situatii (si nu numai) exista psihoterapia, caci ea ne poate ajuta sa ne
dezvoltam abilitati de a folosi aceasta creativitate in folosul nostru si al celorlalti, caci sa nu
uitam ca “depedentele” noastre ii afecteaza si pe cei de langa noi deopotriva. Ei sunt primii
care ne atrag atentia asupra faptului ca am luat-o pe un drum gresit.
Dar…ce forma de psihoterapie ar fi cea mai buna in astfel de situatii?
Cu greu se poate raspunde exact la aceasta intrebare, caci psihoterapia, in general este spre
folosul oamenilor, si cum oamenii sunt diferiti intre ei si au stiluri diferite, ceea ce i se
potriveste unuia, nu i se potriveste si altuia. Existand forme multiple de psihoterapie oamenii
au de unde alege. Orice forma de terapie te poate ajuta, atat timp cat tu simti ca ti se
potriveste, ca ai un sentiment de confort, ca ai stabilit o relatie terapeutica eficienta cu
terapeutul tau, ca-l simti alaturi de tine si ca ceea ce faci te va ajuta sa cresti, sa te dezvolti ca
om. Sa simti ca construiesti ceva pentru tine, dar si pentru ceilalti.
Uneori este nevoie nu numai de terapie individuala, ci si de cuplu, de familie, terapie de grup,
alaturi de folosirea altor activitati care sa ne ajute sa ne desprindem de “depedenta” noatra si
sa trecem peste “anxietatea separarii” (tehnici de relaxare, activitati recreative, sportive, etc),
caci uneori suntem atat de deprinsi cu “depedenta” noatra, incat nu ne putem imagina cum ar
fi viata fara ea si pentru ca in aceasta “legatura” sunt implicati si cei din jurul nostru (partener,
familie).Nu este un proces usor, cere multa energie…pe masura creativitatii noastre! Dar…
intotdeauna merita sa faci ceva pentru tine si pentru cei din viata ta!Niciodata o cutie intreaga
de ciocolata nu este la fel de gustoasa, ca o singura bucatica!
Vulnerabilitate versus dependență.De exemplu în cazul drogurilor. Este lucru confirmat de
studii și statistici că dependenții de substanțe psihoactive au o vulnerabilitate aparte .Au fost
identificate la dependenții de droguri structuri de personalitate dizarmonice , insemnînd că
structurarea personalității în copilărie nu s-a făcut în mod armonios, cauzele fiind
multiple:neglijență, abandon, supraprotecție, abuzurile, instituționalizarea, educația
deficitară.
Distributia subiectilor in functie de tipul familie si chestionarul de imagine de sine

Tipul familiei
Familie cu doi parinti
Familie cu divort Familie cu deces
(parinti naturali)
Imagine de sine
17% 0% 0%
puternic conturata
Imagine de sine bine
61% 50% 38%
conturata
Imagine de sine slab
22% 50% 62%
conturata

Studiile atestă de asemenea ca factorii genetici dicteaza predispozitia spre anumite tipuri de
comportament ce pot duce la consum.
Cele mai multe adicții sunt de fapt simptome care vorbesc despre evitarea confruntării cu
anumite probleme.

STUDII DE CAZ
1      ANA – 24 ani

Ana face parte dintr-o familie organizata, fiind unicul copil. In familie nu au existat antecedente toxice.

Debutul consumului a inceput cu marijuana si ketanina. La 22 de ani a trecut pe heroina, prima data cu tigara si
apoi cu seringa.

A avut mai multe pauze de o saptamana, o pauza de 2 luni si una de 4 luni.

Tratamentul din spital s-a bazat pe sedative, antalgice, antidepresive.

In urma aplicarii chestionarul de imagine de sine: „Cat de puternica este imaginea de sine?” a reiesit ca are o
imagine de sine relativ bine conturata, dar ca prezinta semne de insecuritate, nesiguranta in fortele proprii.

In urma aplicarii Testului Arborelui s-au reliefat urmatoarele:

Privit in ansamblu, pomul desenat de Ana pare fragil, usor conturat, parca ar vrea sa fie prezent, dar ii este frica
totusi, acestea putand exprima o fragilitate emotionala, o imagine de sine relativ bine conturata, dar in momentul testarii fiind
usor destructurata. Toate acestea pot fi sustinute prin modul in care a fost realizat arborele, liniile fiind intrerupte, usor
desenate.

Pomul este pozitionat in partea stanga sus, ceea ce indica orientarea spre trecut, inchidere in sine si tendinta spre
pasivitate, spre expectanta. Apar si dificultati de adaptare. De asemenea, pomul nu are stabilitate, parca ar fi suspendat, fara
sprijin si siguranta – lipsa linie solului aratandu-ne ca Ana se simpte rupta de ceea ce este in jur, ca e singura, aspect intarit si
de ceea ce afirma in testul proiectiv „Cine sunt eu?” (CSE): „acum sunt singura”.

Trunchiul este largit la baza inspre partea stanga, relevand o atasare spre trecut, fixatia materna putandu-se exprima
prin nevoia de ajutor, de ocrotire, subliniata in testul CSE:

 „ acum sunt singura. Nu ma mai ajuta nimeni”.

Faptul ca trunchiul este deschis la ambele capete arata nevoia subiectului de a aprimi energie, sprijin, putere de a
merge mai departe. Incapacitatea Anei de a relationa cu mediul, insa, este subliniata prin inchiderea trunchiului in coroana.

Inclinarea trunchiului spre partea dreapta ar putea indica un atsament la obiect, in cazul de fata adictia de
droguri. Inclinarea spre dreapta mai arata si dorinta de adaptare sociala. In CSE Ana a relatat ca in vara din inaintea testarii
si-a dat licenta, relatia cu familia se imbunatatise si isi facuse unprieten care nu era consumator de droguri:

„Imi era atat de bine asta vara cat m-am lasat. Si cu parintii si cu facultatea (am luat licenta),
veneam la psiholog, iubeam un baiat matur (care nu se droga dar imi cunostea trecutul)”.

Toate acestea ne arata dorinta Anei de reintegrare sociala, dar aceasta fiind totusi plasata in trecut.

Inclinatia trunchiului ar putea sa ne mai sublinieze slabiciunea eului, o imagine de sine relativ deteriorata, o lipsa a
consistentei si stabilitatii, zapaceala: „ Nu stiu daca voi reusi sa scap Nu stiu ce sa fac” (fragment din CSE-ul Anei).
Slabiciunea eului este intarita si de distributia masei coroanei inspre partea dreapta, care mai subliniaza si lipsa de incredere
in sine , angoasa, prezenta si in CSE:

„ Nu stiu daca voi reusi sa scap. Daca nu reusesc prefer sa mor”.

Modul in care coroana a fost realizata (coroana cu paranteze usor decalate unele contra altora, dar cu orientare
predominanta spre interior) lasa sa iasa la suprafata inchiderea subiectului in sine si labilitatea emotionala, fapt sustinut si de
CSE prin fragmentul prezentat mai sus.

Prin informatiile obtinute din cele trei teste aplicate se poate observa ca Ana are o imagine de sine usor
destructurata, necesitand apropierea de familie si ajutarea in a-si gasi forta interioara de a depasi momentul de recadere in
cazul consumului de heroina.

Ca si exemplu am ales un caz relatat in ziarul Lumina. Zguduitoarea poveste a unei

adolescente dependente de droguri (Otilia Bălinişteanu, 26 Martie 2010)
Mirela are 17 ani şi învaţă la un liceu de elită din Iaşi. Inteligentă, frumoasă, cu rezultate
remarcabile la şcoală, pare o tânără căreia viaţa i-a surâs din plin. Şi totuşi, veţi vedea, viaţa n-
a fost deloc prietenoasă cu Mirela. De trei ani, adolescenta a alunecat pe panta periculoasă a
drogurilor, crezând că uitarea de sine, starea de euforie şi de inconştienţă pe care substanţele
respective i le confereau o vor ajuta să treacă uşor peste povestea tristă a existenţei sale. De la
rău a ajuns însă la mai rău. Drogurile au transformat-o într-un soi de "robot", gata să facă
orice pentru a mai obţine o doză, înlănţuind-o în cele mai cumplite stări pe care aceste
substanţe le pot produce: dependenţa şi sevrajul. Asemeni ei sunt alte mii de tineri anonimi ai
României, amăgiţi de mirajul efemer al ierburilor de la "magazinele de vise".
De un an fata încearcă să renunţe la droguri, ajutată de specialiştii din cadrul "Centrului de
consiliere individuală şi de grup şi reabilitare persoane cu dependenţe de alcool şi alte
droguri" din cadrul Fundaţiei "Solidaritate şi Speranţă" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
A ajuns aici adusă de doamna dirigintă, îngrijorată de schimbarea radicală pe care o observase
la Mirela. Dintr-o adolescentă veselă, implicată în activităţile şcolare, cu note foarte bune,
tânăra ajunsese de nerecunoscut: era mereu cufundată într-o lume numai a ei, neatentă la ore,
cu note din ce în ce mai mici şi tristă, tulburător de tristă.
Povestea Mirelei Cristescu e una complicată, ca, de altfel, toate poveştile de viaţă ale tinerilor
care apelează la droguri ca la o "soluţie finală". S-a născut dintr-o greşeală de tinereţe a
părinţilor: mama a rămas însărcinată şi a ţinut ascunsă situaţia faţă de cel pe care şi-l dorea
drept soţ, acesta a abandonat-o, în cele din urmă, din cauza sarcinii, iar Mirela s-a născut fără
să fie dorită de nici unul dintre părinţi. Foarte rapid, mama s-a aruncat în braţele alcoolului,
uitând de sine, de copil, de frustrări, de neîmpliniri.
Fetiţa a crescut mai mult lângă bunica, însă copilăria ca şi adolescenţa i-au fost marcate de
episoadele de beţie cruntă ale mamei, de bătăile pe care aceasta i le aplica cu regularitate, de
singurătate, de tristeţe, de o lume care părea să-i fi fost ostilă încă de la naştere. "Tatăl ei este
acum profesor la o universitate din vestul Europei, însă n-a recunoscut-o niciodată, din
teama de a nu-şi păta imaginea. Mama este alcoolică, iar bunica este bătrână şi foarte
bolnavă acum. Mătuşile ei o jignesc permanent. Degeaba învaţă bine; nimeni nu se
interesează de notele ei, de situaţia ei, nimeni nu o laudă măcar o dată. Cu toate problemele
pe care le-a avut cu drogurile, a încheiat semestrul cu 9,80. Şi doar noi, cei de la centru, am
felicitat-o", explică Otilia Şarban, consilierul de adicţie care se ocupă de cazul Mirelei.
Nevoia de a fi înţeleasă de cineva, de a primi atenţie şi afecţiune, de a avea cu cine sta de
vorbă, iată doar câteva dintre cauzele care au împins-o pe Mirela către adolescenţii de vârsta
ei, către un anturaj. Iar ca să intre în acest anturaj a trebuit să facă ce făceau şi ceilalţi, adică să
se drogheze. Aşa a început totul.
De la Tusin la etnobotanice şi marijuana
Dependenţa de droguri s-a instalat treptat. Pe la 14 ani a început să ia doze mari de Tusin
Forte, un medicament care se administrează, în mod normal, în caz de răceală. Lua pastile din
dorinţa de a uita de toate. Apoi, treptat, dozele au început să crească. În anturajul în care
intrase i se spunea "Regina", pentru că lua cele mai multe pastile (8-13 comprimate într-o
singură doză) şi era cea mai rezistentă. Ajunsese ca drogurile să-i ţină şi de foame, şi de sete,
şi de somn. Din cauza medicamentelor luate în cantităţi atât de mari, a început să aibă
probleme cu stomacul.
După medicamente, în anturajul în care intrase a venit "moda" plantelor entobotanice. "A
început să fumeze astfel de ierburi, iar multe dintre ţigări erau făcute de prietenii ei, în diferite
combinaţii periculoase. Apoi a ajuns şi la marijuana, dar nu a consumat mult timp, pentru că,
cu cât consumul s-a accentuat, cu atât intervenea egoismul din partea aşa-zişilor prieteni, care
nu-i mai dădeau drogurile gratis, ca până atunci. Iar ea nu şi-a mai permis să-şi cumpere.
Timp de un an, consumul, în cazul ei, a mers în paralel cu terapia. Consuma droguri, se
abţinea două-trei săptămâni şi iar recădea", îşi aminteşte consilierul de adicţie.
Grelele încercări ale recuperării
Otilia Şarban se ocupă de Mirela din momentul în care a ajuns la centru, în urmă cu un an. Au
urmat împreună un parcurs sinuos, cu recăderi frecvente, cu renunţarea fetei de a mai lupta să
iasă din mrejele drogului. Însă, niciodată adolescenta nu a fost abandonată de consilierul său,
aşa cum, de altfel, se procedează cu toate persoanele dependente care ajung la centru. "Cazul
Mirelei este unul foarte greu. A avut o perioadă de abstinenţă chiar şi jumătate de an, apoi a
recăzut. Dacă treceau două săptămâni şi nu ajungea la centru, o sunam. Uneori era drogată;
o recunoşteam după vocea lentă, după pauzele pe care le făcea în vorbire, după felul în care
râdea; există nişte semne pe care noi le recunoaştem.
Ceea ce pe ea a mirat-o foarte tare a fost faptul că după fiecare recădere noi o primeam la
fel; nu o criticam, nu o judecam, nu o jigneam, nu o puneam la zid. Era ceva incredibil
pentru ea să vină să găsească aceeaşi atitudine, acelaşi zâmbet, aceeaşi înţelegere.
Acum iarăşi este într-o perioadă de abstinenţă de şase luni", povesteşte consilierul tinerei.
"Cel mai mult îmi doresc să am un copil care să nu se drogheze…"
Mirela, mărturisindu-şi propria dramă: "Mama este alcoolică şi nu s-a preocupat mai niciodată
de mine şi mereu mi-am căutat anumiţi prieteni pe care să-i simt foarte aproape, de care mă
simţeam la un moment dat dependentă. Aceştia consumau droguri şi aşa am început şi eu. Mai
întâi cu pastile, pe la 14 ani. După aceea nu m-am mai drogat o perioadă, iar pe la 16 ani am
început să mă droghez constant. Consumam în fiecare zi supradoze de pastile şi "iarbă". Ne
distram în acest fel şi uitam de probleme. Mi se părea că e singurul mod prin care puteam să
evadez de tot ce păţeam acasă, de tot ce mi se întâmpla. Vedeam totul ca pe o escapadă. Apoi,
am avut foarte multe dezamăgiri din partea prietenilor, pentru că atunci când te droghezi nu
eşti o persoană constantă; asta am învăţat şi aici, la Fundaţie: astăzi spui un lucru, mâine poţi
să-l negi…
Eram o persoană complet diferită de cea care sunt acum. Eu şi prietenii mei eram într-o lume
a noastră, diferită de a celorlalţi: noi şi drogurile. Nu prea mă interesa cum arăt, eram doar
preocupată cum să mai fac rost de bani să mai iau nişte pastile sau, eventual, cum să mă
întâlnesc cu prietenii mei. Mă interesa doar părerea lor; erau pentru mine fraţi, surori, taţi,
mame. Eram, de fapt, o persoană dependentă.
Am ajuns la centru adusă de doamna dirigintă. Am un an de când vin aici şi şase luni de
abstinenţă. A fost foarte greu: veneam aici, spuneam că nu mai iau nimic şi a doua zi mă
apucam din nou.
O perioadă de timp n-am reuşit nimic; nu mă puteam abţine. Veneam la centru doar de dragul
doamnei diriginte. Nici nu consideram că sunt dependentă, până într-o zi… Ajungeam acasă,
mama era beată, făcea scandal şi eu mă drogam din nou, ca să uit, să nu mai ştiu nimic din ce
se-ntâmpla. Apoi au aflat şi naşii mei, din Italia, şi m-au luat acolo. Cu ajutorul lor şi al celor
de la centru am reuşit să mă las.
Drogurile sunt dure; am prieteni care, acum, din cauza prafurilor de la weed shop sunt total
alte persoane: spun că drogurile îi distrug, îi omoară; nu-i mai recunosc.
Îmi aduc aminte prin ce-am trecut eu şi n-aş mai dori nimănui aşa ceva. Pastilele îmi dădeau o
stare de euforie, uitam absolut totul. Dar apoi, când mă trezeam, mă loveam de realitate.
"Iarba" îţi dă, la fel, o senzaţie de rău, după ce o fumezi, iar prafurile sunt energizante: te simţi
bine la început, însă, după ce efectul trece, apare deprimarea.
Îi sfătuiesc pe toţi tinerii să nu încerce. După prima pastilă, după primul fum, vin altele, şi
altele şi n-o să se mai poată opri. Şi dacă treci printr-un sevraj, chiar trebuie să te opreşti. E
lucrul cel mai groaznic: ai coşmaruri, simţi că te duci într-o prăpastie, vrei să te trezeşti şi nu
poţi, vrei să zgârii pereţii… Nu vrei să mai ştii de tine; vrei doar să te droghezi şi cam atât.
Eu eram foarte altruistă, încercam să-i ajut pe cei de lângă mine, pe prietenii mei, dependenţi
şi ei. Însă am înţeles de la d-na Otilia că, dacă încerc să-i ajut pe ei, o să cad eu din nou. Şi
chiar nu-mi mai doresc asta. Mi-am dat seama că eu sunt cea mai importantă pentru mine
acum. Mi-am dat seama că m-am schimbat. Încerc să fiu o persoană constantă, să iau decizii
singură, să nu mai depind de alte persoane, să urmez Facultatea de Medicină în Italia şi să
lucrez. Şi cel mai mult îmi doresc să am un copil care să nu se drogheze…".
Generaţia de victime ale "magazinelor de vise"
Povestea Mirelei se poate multiplica la nesfârşit în marile oraşe ale României. Pentru că mii
de tineri de vârste apropiate de a ei au trecut sau trec în momentul de faţă prin situaţii
similare. Deşi exista şi înainte, consumul drogurilor a căpătat amploare în ultimii doi-trei ani,
odată ce "magazinele de vise" au împânzit oraşele reşedinţe de judeţ, în care există multe licee
şi universităţi. Din aceste magazine a pornit, de fapt, avalanşa dependenţei de droguri printre
adolescenţi şi tineri. Sub perdeaua legii, proprietarii acestor magazine vindeau, sub denumiri
ce n-ar fi dat nimic de bănuit, şi droguri ilegale, transformând în dependenţi sute şi mii de
adolescenţi naivi. Deşi, oficial, aceştia nu sunt înregistraţi în nici o statistică, fenomenul e
vizibil în majoritatea liceelor din marile oraşe, dar în mod special în liceele de artă.
"Consumul s-a accentuat în mod special de doi ani încoace, de când cu weed shop-urile. De
fapt, cu puţin timp înainte. Pentru că drogurile se vindeau iniţial pe sub mână. După apariţia
acestor magazine s-au putut distribui "relaxat" şi droguri ilegale, pe bază de "coduri".
Lucrurile astea s-au întâmplat pentru că autorităţile nu au luat nici un fel de măsuri, iar
tinerilor li se spunea, la magazine, că acele plante nu creează dependenţă, nu sunt droguri, ba
chiar fac bine. Or, adolescenţii sunt fragili, vulnerabili. S-a constatat că, cu cât consumul
începe mai devreme, cu atât recuperarea este mai dificilă, pentru că adolescentul respectiv
este afectat emoţional şi se creează un blocaj la nivelul psihicului său", apreciază consilierul
de adicţie Otilia Şarban.
"A scoate din negare o persoană dependentă este cea mai mare reuşită pentru un preot"
În procesul lung de recuperare a unui adolescent dependent de o anumită substanţă adictivă,
nu numai consilierul de adicţie are un rol important, ci şi preotul din comunitatea din care face
parte respectivul tânăr. Pe lângă consilierea spirituală, acesta trebuie să îi ofere unui
adolescent cu probleme şansa de a-i asculta, în tăcere, povestea. Pentru că dependentul are
nevoie să fie înţeles, nu să i se ţină morală; să fie ascultat, nu să fie judecat; trebuie ajutat, nu
stigmatizat.
"A scoate din negare o persoană dependentă este cea mai mare reuşită pe care o poate avea un
preot. Dar nu-i uşor, pentru că dependentul trebuie să vadă că preotul îl înţelege. El nu are
nevoie de un judecător, nu are nevoie de un acuzator, nu are nevoie, poate, nici de un preot.
Are nevoie de cineva care să-l înţeleagă, să simtă că-l înţelege. Dacă preotul vine cu o
atitudine moralistă, aşa cum din păcate există această deformare la mulţi dintre noi, n-o să
reuşim să-i ajutăm cu adevărat. Preotul trebuie să fie un bun ascultător, nu un bun vorbitor,
aşa cum e obişnuit să fie. De altfel, principala calitate a unui consilier de adicţie este aceea de
a fi un bun ascultător, o calitate foarte rară astăzi", susţine pr. Iulian Negru, coordonatorul
"Centrului de consiliere individuală şi de grup şi reabilitare persoane cu dependenţe de alcool
şi alte droguri" din cadrul Fundaţiei "Solidaritate şi Speranţă" a Mitropoliei Moldovei şi
Bucovinei.