22 Kara Panaghia New 06 Brown

„Doamne! Tu toate le ştii. Fă cu mine precum voieşti. Amin!”.

Privirea Ta linistita si blanda sufletul meu n-o poate uita
Ascultarea intemeiata pe iubire
Unde poate duce ascultarea întemeiată pe iubire.
Principiul „a iubi – a asculta” e unul universal, lucrător atât în mănăstire, cât
şi în familie.
Viaţa mea împreună cu bătrânul Iosif, închinată unuia dintre cei mai cunoscuţi părinţi
athoniţi din secolul al XX-lea, arată în chip minunat unde poate duce ascultarea
întemeiată pe iubire.
Principiul „a iubi – a asculta” e unul universal, lucrător atât în mănăstire, cât şi în familie.

Chickens and flowers, I could watch them for hours

CULORI
GENERAL

PUTERILE SUFLETULUI - Maica Siluana: Când ne vom da pe mâna Domnului cum ne

dăm acum pe cea a „pilotului automat” nu vom mai avea nevoie de căderile care ne
trezesc

Domnul aşteaptă cu răbdare să ne amintim de El şi să ieşim din legile iubirii omeneşti ca

să iubim cu iubirea Lui. Fiecare cădere ne arată diferenţa dintre „teorie şi practică”
(lăsând de o parte felul greşit în care citim cuvântul teorie).

PUTERILE SUFLETULUI [MINTII]

Mintea noastră are două puteri: una activă – mintea raţională, cugetătoare – care face
lucrări şi una pasivă -mintea-duh, sau nous, sau mintea-inimă, care îndură lucrări. Când
învăţăm ceva, mintea activă îşi zideşte sinapse pentru a-şi depozita ştiinţa şi a o folosi la
nevoie, dând comenzi puterilor executive ale sufletului. Mintea pasivă nu este afectată
de cele învăţate clacă acestea nu vin de la Sursa Vieţii, Dumnezeu, Cel ce a zidit-o cu
scopul de a primi harul necreat, destinat omului şi ele a-l transmite ca lumină, inspiraţie,
înţelepciune puterii active, cugetătoare şi celorlalte puteri ale sufletului.

Prin căderea protopărinţilor noştri, omul a primit în mintea lui pasivă sugestii de la o altă
sursă, de la cea demonică, şi s-a desprins astfel de legătura de har cu Dumnezeu.
Fără Dumnezeu au apărut în sufletul omului puteri noi, afectele: frica, ruşinea, foamea,
setea, oboseala, frigul, neputinţa, însoţite de durere când nu sunt satisfăcute şi de
plăcere când sunt satisfăcute. Astfel omul s-a centrat pe sine, pe ce simte el şi şi-a
orientat puterile sufletului spre căutarea simţirilor plăcute şi evitarea celor dureroase. Aici
îşi au sursa ştiinţele şi tehnicile omeneşti. Pentru asta omul a fost nevoit să se bazeze
pe capacitatea minţii sale active de a lucra şi păstra rezultatele eficiente ale ştiinţei sale.
Mintea duh a căzut pradă sugestiilor vrăjmaşe şi gândurilor automate, zdrenţe ale
gândirii raţionale, de la care aşteaptă şi chiar pretinde să-i potolească foamea şi setea
de absolut care i-au rămas şi după lepădarea legăturii nemijlocite cu Dumnezeu (prin
har).
Prin întruparea şi întreaga lucrare mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu, Dumnezeu ne-a
dăruit, în Sfânta Biserică, harul vindecării minţii noastre bolnave. Prin Botez şi Sfintele
Taine, El este deja în inima noastră, adică mintea-inimă e iarăşi conectată la Sursa vieţii
de unde primim puterea şi lumina necesare mai întâi vindecării firii şi apoi sfinţirii ei,
îndumnezeirii.
Dar această lucrare care începe cu vindecarea pentru a ajunge la îndumnezeire, este o
lucrare divino-umană. Este o lucrare la care se cere, datorită tainei libertăţii omului,
deplina lui participare la lucrarea lui Dumnezeu. Şi mulţi oameni vor să ajungă la
fericirea după care le tânjeşte inima, dar nu ştiu cum s-o facă. Şi nu ştiu pentai că nu
mai frecventează şcoala care este Biserica. Chiar şi cei care merg la biserică şi se
spovedesc şi împărtăşesc, nu merg la şcoala Duhului care se predă în Biserică. Numai
acolo învăţăm să ne curăţim mintea şi inima de păcat şi de urmările lui. Numai acolo
vom dobândi iluminarea, învăţând să ne rugăm în duh şi adevăr până-L vom simţi pe
Duhul Sfânt rugându-Se în inima noastră şi cele ce urmează apoi… Când cei din jur nu
ne ascultă, nu ne înţeleg, nu vor binele care i-ar ajuta, ci răul care îi distruge, ne e greu
să nu-i privim cu mintea însetată de control şi eficienţă pentru că ea ştie ce este „bine” şi
ce este „rău” şi să nu-i simţim cu inima întunecată de frici, griji şi îngrijorare. Atunci îl
putem uita pe Dumnezeu sau să-L folosim pentru a face ce ne dorim noi: binele aşa cum
îl vedem noi şi cu orice preţ, cu preţul călcării libertăţii celuilalt!
Or, Domnul nu intră în aceste jocuri ale minţii noastre şi ne aşteaptă cu răbdare să ne
amintim de El şi să ieşim din legile iubirii omeneşti ca să iubim cu iubirea Lui. Asta ne
cere Domnu când ne spune să nu iubim pe nimeni mai mult decât pe El. Să renunţăm,
să murim acelei dorinţe de a se întâmpla lucrurile cum ştim noi că e bine sau cum ne
place nouă şi să căutam împărăţia Lui în chiar acele momente şi situaţii. De îndată ce
vom face asta „se vor adăuga nouă” toate cele după care tânjim.
Să punem iubirea Lui în locul iubirii noastre posesive, tiranice, care controlează toate şi
doreşte să fie totul după binele nostru, care nu e decât urmarea gustării din pomul
cunoştinţei binelui şi răului.
Când ne vom da pe mâna Domnului cum ne dăm acum pe cea a „pilotului automat” nu
vom mai avea nevoie de căderile care ne trezesc.
Monahia Siluana Vlad
Extras din „Gânduri din încredințare”, ediția 1, Ed. Doxologia, Iași, 2012

Puteri noi, afectele

Maica Siluana Vlad
Favorite 
"Fără Dumnezeu au apărut în sufletul omului puteri noi, afectele: frica, ruşinea, foamea,
setea, oboseala, frigul, neputinţa,
însoţite de durere când nu sunt satisfăcute
şi de plăcere când sunt satisfăcute.

Astfel omul s-a centrat pe sine, pe ce simte el şi şi-a orientat puterile sufletului spre
căutarea simţirilor plăcute şi evitarea celor dureroase. Aici îşi au sursa ştiinţele şi
tehnicile omeneşti. Pentru asta omul a fost nevoit să se bazeze pe capacitatea minţii
sale active de a lucra şi păstra rezultatele eficiente ale ştiinţei sale.
Foamea şi setea de absolut
Mintea duh a căzut pradă sugestiilor vrăjmaşe şi gândurilor automate, zdrenţe ale
gândirii raţionale, de la care aşteaptă şi chiar pretinde să-i potolească foamea şi setea
de absolut care i-au rămas şi după lepădarea legăturii nemijlocite cu Dumnezeu (prin
har).

Mintea-inimă e iarăşi conectată la Sursa vieţii

Prin întruparea şi întreaga lucrare mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu, Dumnezeu ne-a
dăruit, în Sfânta Biserică, harul vindecării minţii noastre bolnave. Prin Botez şi Sfintele
Taine, El este deja în inima noastră, adică mintea-inimă e iarăşi conectată la Sursa vieţii
de unde primim puterea şi lumina necesare mai întâi vindecării firii şi apoi sfinţirii ei,
îndumnezeirii." #MonahiaSiluanaVlad

Ce sunt patimile

Maica Siluana Vlad

Favorite  · 2h  · 
Cum ne putem bucura in lupta cu patimile?
"Da, minunată întrebare. Ne bucurăm aşa: dacă biruim, ne bucurăm că am biruit şi
mulţumim lui Dumnezeu, iar dacă suntem biruiţi, ne bucurăm că ne-am smerit şi
mulţumim lui Dumnezeu.

Important e să-i zicem patimii patimă şi să-i declarăm război şi să ne aducem aminte că
i-am declarat război încă de când l-am scuipat pe diavolul la Botez. Şi, să ştim ce-i
patima! Pentru că de multe ori încurcăm lucrurile din cauza confuziei dintre cele trei
puteri ale sufletului nostru şi, de multe ori, considerăm patima o putere firească. Dar, nu
e adevărat. Patima este o boală a puterilor fireşti şi o încălcare a ierarhiei fireşti a
puterilor sufletului nostru.
Când o putere sufletească superioară ierarhic se înrobeşte unei puteri inferioare, căutând
împlinire pe calea aceleia, avem o patimă
Astfel, atunci când o putere sufletească superioară ierarhic se înrobeşte unei puteri
inferioare, căutând împlinire pe calea aceleia, avem o patimă.
De exemplu, când iubesc un băiat „la nebunie”, asta nu-i patimă, ci „iubire la nebunie”,
adică o efervescenţă sentimental-emoţională lipsită de controlul raţiunii. Şi e o stare
sufletească din care putem uşor să cădem în păcate.
Dar să iubeşti un băiat ca pe Hristos, să-l iubeşti în mod absolut şi să aştepţi de la el să-
ţi ofere ce-ţi oferă Dumnezeu, asta e patimă.
Lupta cu patimile nu e uşoară şi se duce după o înţeleaptă rânduială a lui Dumnezeu
dăruită Bisericii Sale. E una din ştiinţele Bisericii. Părintele duhovnic ne spune cât
luptăm, cum luptăm, pe unde o luăm. Unele patimi trebuie să le îndurăm multă vreme
până ne vindecăm. E şi aici o pedagogie a lui Dumnezeu. Dar noi să luptăm şi să ne
curăţim prin asceză şi rugăciune. Ca să ai bucurie de la Domnul în această perioadă, ai
nevoie să o ceri, să te rogi. Să spui, de exemplu: „Doamne, Tu ai zis că nimic din lume
nu ia bucuria Ta de la mine, Te rog, uite azi, pune strajă gurii mele să nu mai vorbesc,
să nu mă mai ia gura pe dinainte. Aceasta e patima mea, că mă trezesc că vorbeşte
gura fără mine şi Tu să-mi dai bucurie ori de câte ori îmi înghit cuvintele ca să tac!".
Bucuria Domnului e mereu în noi, în adâncul nostru
Bucuria Domnului e mereu în noi, în adâncul nostru, dar noi nu ajungem acolo decât
atunci când biruim patimile şi mulţumim lui Dumnezeu pentai fiecare biruinţă, atunci, pe
loc. Ii arătăm ce am făcut cu „talantul" Lui, cu banii pe care i-am primit pentru a birui. Şi,
de asemenea, de vei cădea, să nu uiţi să mulţumeşti şi să înveţi din cădere: „Doamne,
iartă-mă! Uite, am crezut că voi putea, dar fără Tine, Doamne, eu nu pot nimic. Iţi
mulţumesc pentru că m-ai scos din rătăcire şi m-ai smerit!".

Din Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași,
2013, pp. 33-34
https://www.facebook.com/permalink.php?
story_fbid=521268466173459&id=105374637762846