02 Fii bun si bland cu toti New02

02 Singurul Ajutor New02

„Eu sunt Chezașa celor păcătoși dinaintea Fiului meu, care m-a încredințat că îi va auzi
pe ei, iar cei ce îmi vor aduce bucurie prin ascultarea lor, vor primi bucurie veşnică prin
Mine”.

Ca o pasăre Phoenix. Când treci prin durere, ea devine putere!

RE-CUNOSTINTA: a-l face prezent pe Dumnezeu in bucuria ta cand

primesti asteptat demult, sau neasteptat
,,Dumnezeu cere recunoştinţa noastră nu fiindcă are trebuinţă de ea, ci pentru a ne face vrednici de daruri
mai mari din partea Lui. Cine mulţumeşte, acela câştigă mila Domnului, cu înzecit prisos, cu tot mai
spornică dobândă."
Sfântul Ioan Gură de Aur
Cine mulţumeşte lui Dumnezeu pentru întristările sale va avea mai puţine

fiindcă şi-a predat sufletul voii lui Dumnezeu

şi Duhul lui Dumnezeu veseleşte sufletul care-şi pune nădejdea în Dumnezeu

"Cine mulţumeşte lui Dumnezeu pentru întristările sale va avea mai puţine, fiindcă şi-a predat sufletul voii
lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu veseleşte sufletul care-şi pune nădejdea în Dumnezeu.”
- Sf. Siluan Athonitul

MAICA DOMNULUI INALTA = simbol al ridicarii omului de jos, din suferinta,

la inaltime in bratele lui Dumnezeu
MAICA DOMNULUI SI IUBIREA DE VRASMASI PRIN PLINATATEA
IUBIRII

Noi nu ajungem la plinătatea iubirii Maicii Domnului şi de aceea nu putem înţelege pe deplin întristarea ei.
Iubirea ei era desăvârşită. Ea iubea nemăsurat de mult pe Dumnezeul şi Fiul ei, dar iubea cu o mare iubire
şi norodul. Şi ce n-a trăit ea atunci când oamenii pe care-i iubea atât de mult, şi a căror mântuire o dorea
până la capăt, au răstignit pe Fiul ei prea iubit?
Nu putem pricepe aceasta, pentru că în noi iubirea de Dumnezeu şi de oameni e puţină.
Sf. Siluan Athonitul

https://www.predania.ro/info/sfantul-nicolae-velimirovici-evanghelia-maicii-domnului-/
„Dacă te rogi cum se cuvine, să aștepți să-ți vină ceea ce nu se cuvine”
Sfântul Isaac Sirul spune: „Dacă te rogi cum se cuvine, să aștepți să- ți vină ceea ce nu se cuvine” . Așa ți s-
a întâmplat și ție. (Sfântul Cuvios Ilarion de la Optina)

LEGUME -MARAR - Cultivarea mărarului – recomandări la semănat și

îngrijire
DeLuminița Crivoi
27 septembrie 2022

Mărarul (Anethum graveolens) este una dintre plantele aromatice destul de populare în consum. Totodată,
și întreținerea culturii este destul de u șoară. În acest articol discutăm despre principalele aspecte de
cultivare a mărarului.
Cerințele mărarului față de factorii de mediu
Temperatura minimă de germinație a semin țelor de mărar este de 3-4°C, optimă de 20-22°C, iar
temperatura recomandată în timpul vegeta ției 16-18°C.
Mărarul nu este recomandat a se cultiva vara, deoarece nu suportă temperaturi de peste 30°C.
Mărarul are cerințe moderate față de lumină, la insuficien ța acesteia aroma fiind mai pu țin intensă, dar și
cerințe moderate față de apă.
Asigurarea apei suficiente este importantă în perioada germinării semin țelor și la începutul perioadei de
vegetație – considerate faze critice pentru apă.
Mărarul crește bine pe terenurile unde cu un an mai devreme a fost aplicat gunoiul de grajd.
Gunoiul de grajd proaspăt sau fermentat trebuie utilizat la verde țuri numai dacă se respectă cel pu țin un
interval de 120 de zile înainte de recoltare, pentru a permite microorganismelor din sol să-l „digere” și să
inactiveze componentele potențial periculoase ale acestuia, ce  ar putea contamina verdeața și ar putea
provoca riscuri pentru sănătatea umană.
În sere/solar, poate fi utilizat gunoi de grajd reie șind din norma de la o jumătate până la o roabă medie la 5
metri pătrați de teren protejat.
Solurile potrivite pentru mărar sunt considerate cele u șoare spre mijlocii, nisipolutoase, pH 6-7.
V-ar putea plăcea și articolul despre  Cicoarea de grădină – sfaturi la cultura de primăvară și toamnă .
Pregătirea terenului și semănatul mărarului
Toamna, în mod obișnuit, se realizează arătura și se administrează îngră șămintele cu fosfor și potasiu în
funcție de analiza solului. Primăvara se pregăte ște patul germinativ și se aplică îngră șămintele cu azot.
Este recomandată mărunțirea bună a solului pentru a
Mărarul se seamănă primăvara devreme (după ce dispare riscul înghe țului), dar poate fi semănat și
toamna. Distanța de semănat este de 25-30 cm (maxim 45 cm recomanda ți) între rânduri și 4-5 cm între
plante pe rând.
Semințele de mărar se seamănă la adâncimea de 2-3 cm. Orientativ, se utilizează 6-8 kg de semin țe per
hectar.
Citiți și despre Cultivarea pătrunjelului pentru rădăcină. Sfaturi utile.
Plantați mărarul lângă varză, varză de Bruxelles, broccoli și alte Brassicacee; se crede că le îmbunătă țe ște
creșterea și le protejează de dăunători.
Evitați să creșteți mărar lângă fenicul, deoarece încruci șându-se pute ți ob ține hibrizi cu o aromă slabă sau
amari. În general, mărarul nu ar trebui să fie cultivat lângă membrii familiei sale Umbelifere (chimen,
fenicul, țelină, morcov). Mărarul matur poate opri creșterea morcovilor din apropiere.
Lucrările de întreținere la mărar
 FO
TO: ecogardener.com
Pentru combaterea buruienilor se face plivitul, ulterior pra șile mecanice sau manuale. Mărarul, la
respectarea cerințelor de cultivare și a asolamentului, nu este o cultură problematică la capitolul boli sau
dăunători.
Printre bolile la mărar ce v-ar putea afecta cultura se numără făinarea. Pentru a o evita este importantă
asigurarea unei distanțe optime între plante.
Plantarea mărarului lângă vecini ca ceapa sau usturoiul îl va proteja de afide.
Ce ține de necesarul de apă, sunt recomandate 2-3 irigări prin aspersiune în perioadele secetoase cu
normele de 300-400 de m3 de apă per hectar.
La irigarea prin picurare, evitați uscarea excesivă a solului sau umezeala în abunden ță. După ce s-a stabilit
bine cultura, mărarul va crește cel mai bine dacă solul este lăsat aproape să se usuce între udări.
Primele frunze de mărar se obțin în circa 30-40 de zile. Acesta se colectează fără a afecta mugurele
terminal. Pentru murături, mărarul se recoltează în faza de înflorire.
Păstrarea frunzelor recoltate de mărar se face timp de câteva zile la temperatura de 0…1°C și umiditatea
de 85-90%.
V-ar putea plăcea și articolul despre  Cultivarea leușteanului – sfaturi la semănat și îngrijire .
https://agrobiznes.ro/featured/cultivarea-mararului-recomandari-la-semanat-si-ingrijire?
fbclid=IwAR0Qb6i1d4CZrX-GTbPAxzdgf77X4sMbvXr5K-cbr_ZBDIr_s6Is9PQdrcs
Cultivarea leușteanului – sfaturi la semănat și îngrijire

DeLuminita Crivoi
25 mart. 2022 | 17:11

‹ adv ›
Leușteanul se cultivă pentru frunzele sale ce sunt utilizate în calitate de condiment, dar și pentru rădăcinile
și semințele ce sunt utile datorită proprietă ților terapeutice.
Leușteanul este o cultură perenă ci cerin țe moderate fa ță de temperatură, ce suportă gerurile din timpul
iernii, terenurile umbrite, însă are cerin țe înalte fa ță de umiditate (apa este necesară pentru a men ține
fragilitatea frunzelor).
În acest articol vom prezenta mai multe informa ții despre:
 pregătirea terenului pentru cultivarea leu șteanului;
 cum se înmulțește leușteanul – înființarea culturii;
 cerințe la semănatul leușteanului – perioade, norme;
 lucrările de întreținere a culturii.
Pregătirea terenului pentru cultivarea leu șteanului
‹ adv ›

Credit pentru tehnică în cadrul parteneriatelor ››

Solurile potrivite pentru leuștean sunt cele mijlocii sau semigrele ce re țin mai bine apa în timpul verii și
bogate în humus. Fiind o specie perenă, leu șteanul nu se introduce în asolamente legumicole, ci se cultivă
pe sole separate.
Îngrășăminte recomandate pentru cultura leușteanului:  îngrășămintele se administrează în funcție de
analiza solului.
Toamna sunt recomandate 40-50 de tone de gunoi de grajd și introducerea îngră șămintelor cu fosfor și
potasiu (de exemplu 250-300 kg/ha de superfosfat și 100 kg sare potasică sau îngră șăminte complexe).
‹ adv ›
Află prețurile Transoil de achiziție la floarea soarelui ››

Se realizează o arătură la 25-28 cm adâncime, încorporând concomitent îngră șămintele.

Primăvara se administrează îngrășămintele cu azot și se grapează, nivelează terenul. Solul trebuie bine-
mărunțit pentru a facilita dezvoltarea culturii.
Înființarea culturii de leuștean
Cultura de leuștean se poate înființa prin despăr țirea tufelor (se selectează o por țiune dintr-o tufă mai
bogată, se separă și se plantează toamna sau primăvara la o distan ță de aproximativ 50 cm între plante).
‹ adv ›
Pentru suprafețe mari este indicat semănatul direct sau producerea răsadului pentru plantarea ulterioară.  
Semănatul leușteanul se face primăvara devreme , în luna martie pentru zona de sud, vest a țării și în
aprilie pentru celelalte zone. În general, cultivarea de succes prin semin țe se realizează fiind semănat la
temperaturi de peste 3 grade Celsius.
Totodată, leușteanul poate fi semănat toamna, în luna septembrie.
Distanța de semănat pentru leuștean este de  60-70 cm între rânduri și 30-40 cm  între plante pe rând.
O altă schemă de semănat indică distan țe de plantare de  20-25 cm între plante pe rând și 50-60 cm între
rânduri.
Adâncimea de încorporare a semințelor de leuștean este de 2-3 cm. Pentru înființarea unui hectar de
cultură se utilizează 4-5 kg de semințe.
Producerea răsadului de leuștean se realizează în răsadni țe semicalde,  începând cu lunile martie-
începutul lunii aprilie. Pentru creșterea răsadului sunt necesare aproximativ două luni. Germinarea
semințelor are loc în aproximativ 2-3 săptămâni.
Temperatura recomandată pentru creșterea răsadului de leuștean este de 13-20 de grade Celsius (minimul
recomandat în timpul nopții și maximele din timpul zilei).
Udările se realizează astfel încât să evităm uscarea excesivă a substratului, dar și umiditatea excesivă,
care, de altfel, este dăunătoare.
Înainte de plantare, cu aproximativ 10 zile, este recomandată reducerea treptată a temperaturilor și udărilor
pentru călirea răsadului. Răsadul de leuștean se plantează în teren deschis în luna mai.
Schema de plantare a răsadului de leu ștean se adaptează în func ție de teren și posibilitatea realizării
irigării și asigurării nutriției necesare.
În general, se recomandă de plantat răsadul de leu ștean la distan ța minimă dintre plante pe rând de 20-25
cm, iar dintre rânduri 50-60 cm.
FOTO: pinterest.com
Vezi și informații despre Praz – cerințe la cultivare. Recoltarea .
Lucrările de întreținere la cultura leușteanului
Peste câteva zile după plantarea se realizează completarea golurilor pentru răsadul ce nu s-a prins.
În cazul culturii înființate prin semănat direct, se realizează rărirea plantelor, lăsându-se cele mai viguroase
și respectând distanțele recomandate anterior.
Prășitul culturii se realizează manual și mecanic pentru combaterea buruienilor, dar și afânarea solului
după udări.
Fertilizarea leușteanului în perioada de vegeta ție  se face cu îngrășăminte complexe de 1-2 ori sau cu
îngrășăminte naturale recomandate la cultura de legume. Acestea pot fi găsite în magazinele de profil.
Irigarea leușteanului: în general, leușteanul nu are cerințe sporite fa ță de umiditate, însă pentru a ob ține
frunze de calitate, irigarea este obligatorie.
În special, aceasta este recomandată în perioadele secetoase, recomandându-se norme de udare de 300-
500 m3 de apă/hectar.
În cazul culturii multianuale, la aparitia tijei florale, este recomandat ca aceatsa să se înlăture pentru a
favoriza creșterea frunzelor.
Tija florală se înlătură până a atinge înălțimea 10 cm, în acest mod, păstrându-se calitatea frunzelor.
Printre principalele boli ale leu șteanului se numără septorioza, ce se manifestă prin apari ția unor pete de
culoare cafenie cu borduri. Pentru combatere, se realizează tratamente cu produsele omologate.
Vezi și Cultivarea țelinii pentru rădăcini. Sfaturi utile .
Recoltarea leușteanului
Frunzele de leuștean se recoltează pe tot parcursul anului, recoltarea ini țiindu-se în momentul în care
plantele s-au fortificat.
https://agrobiznes.md/cultivarea-leusteanului-sfaturi-la-semanat-si-ingrijire.html

Ciupercile Shiitake – cultivare, sfaturi la îngrijire

DeLuminița Crivoi
28 septembrie 2022
Ciupercile Shiitake mai numite și ciuperca parfumată sau ciuperca de castan  (Lentinus edodes) provine din
Asia, unde apare în mod spontan.
La noi pot fi create condiții favorabile pentru a cultiva ciuperca Shiitake, iar principalele aspecte țin de:
 Shiitake este o specie exclusiv lignicolă, adică folose ște ca substrat de nutri ție lemnul (butuci,
ramuri, crengi, buturugi);
 prezintă rezistență mai ridicată la opera țiile de manipulare și transport comparativ cu alte specii;
 cultura poate dura de la 2-3 ani până la 4-5 ani pe acela și material, în func ție de esen ța lemnului;
 pentru înființarea culturii nu se cer investi ții mari.
Tehnologia de cultură a ciupercilor Shiitake
Ciupercile shiitake se dezvoltă pe lemn de stejar, fag, carpen, mesteacăn, plop, dar pot fi utiliza ți pomii
fructiferi, după defrișarea livezilor. Nu se recomandă lemnul de salcâm și conifere.
Se aleg arbori tineri, de 15-30 de ani, iar diametrul recomandat este de 10-15 cm. Nu se utilizează lemn
atacat de boli și dăunători.
Important! Se evită buștenii cu lichenii sau cei bătrâni. În general, se recomandă a utiliza bu șteni proaspăt
tăiați.
Pregătirea lemnului pentru ciupercile Shiitake
Pregătirea lemnului constă în fragmentarea tulpinilor în butuci de lungimi diferite (40-50 cm sau 100-120
cm). Arborii nu se decojesc.
Totodată, pentru producere poate fi folosit rumegu ș sau pele ți de rumegu ș plasat în saci, pungi sau
containere.
Acestea trebuie dezinfectat înainte de inoculare plasându-se în apă fierbinte de 65-80 de grade Celsius,
timp de 1-2 ore. Acest lucru se face dacă substratul nu a fost dezinfectat din start.
Inocularea buturugilor cu miceliu
Există mai multe metode de inoculare, mai populare fiind prin rondea, în despicătură sau în pană și în
orificii cu diametrul de 5-9 mm, plasate la distan țe de 3-6 cm între ele, alternativ.
Se utilizează miceliu în cantitate de 4-5% din greutatea butucului. Butucii cu orificii pot fi inocula ți cu
miceliul produs de butoni sau bastona șe din lemn, ce au acelea și dimensiuni cu cea a orificiilor.
Însămânțarea se face primăvara, în martie-mai, când porne ște circula ția sevei în lemn.  Dacă lemnul a fost
tăiat de mai mult timp, pe parcursul a 4-5 zile se pune în apă la înmuiat pentru a recupera pierderile de
umiditate.
Incubarea miceliului de ciuperci Shiitake
Butucii cu diametrul de 100-120 cm se plasează pe stive pe un teren umbrit, înăl țat, pentru a evita băltirea
terenului în caz de precipitații.
Sub butuci se aștern paie, dar și peste ace știa se pun paie, crengi, folie de polietilenă pentru a asigura un
microclimat umed. Tot în acest sens, paiele de la bază se udă.
Pe toată perioada incubării a ciupercilor Shiitake temperatura optimă e de 24-28 de grade Celsius, iar
umiditatea de 80-85%, asigurându-se și circula ția aerului.
Butucii pot fi plasați și în șanțuri de incubare. Incubarea miceliului durează 6-8 luni în șan țuri și până la 11
luni în stive.

După incubare butucii se desfac și se plasează în pozi ție înclinată, în rânduri spa țiate, ce să permită
circulația printre butuci la executarea lucrărilor.
Butucii se plasează în locuri umbrite, ferite de vânt, uscăciune. Baza butucilor se plasează în pământ sau
nisip udate pentru a menține umiditatea.
În perioada fructificării ciupercilor Shiitake temperatura se menține la 15°C pentru tulpinile criofile și la 22-
30°C pentru cele termofile. Umiditatea recomandată e de 80-90%, intensitatea luminii 200-300 de luc și
timp de 8-10 ore pe zi.
Unii cultivatori udă buturugile timp de circa 10 minute o dată sau de două ori pe săptămână în func ție de
condiții pentru a asigura necesarul de umiditate.

Uneori, buștenii de Shiitake fructifică singuri când sunt gata, dar, în multe cazuri, necesită o stimulare.
În condiții ideale, buștenii de shiitake sunt gata să rodească după 6 luni. Dar cel mai bine este să a ștepta ți
de la 9 până la 12 luni înainte de a-i provoca pentru a vă asigura că colonia de miceliu este frumoasă și
puternică.
Unii cultivatori pentru a stimula fructificarea plasează în apă rece bu ștenii timp de 24 de ore. După ce ce
buștenii s-au înmuiat timp de 24 de ore, îi aduc înapoi în zona umbrită și-i pun în pozi ție verticală.
Peste 2 zile și 2 săptămâni, veți observa primordiile care încep să crească, similare unor ace mici. În
această perioadă este important să men ținem bu ștenii umezi, udându-i periodic.

Ca îmbunătățire a metodei de incubație poate fi utilizată metoda de cultură pe bu șteni imersa ți, men ținu ți în
sere sau hale.
Imersarea butucilor se face la sfârșitul perioadei de incubare, când au apărut primordiile. Durata de
imersare este de 24-48 de ore, în funcție de esen ța de lemn și de dimensiunile butucilor.
Recoltarea ciupercilor Shiitake
În condițiile climatice ale primăverii, ciupercile ajung la maturitate în 4-5 zile, iar toamna în 10-15 zile.
Recoltarea se prelungește mai mulți ani, în func ție de lemnul folosit ca substrat de nutri ție.
Pe lemn de esență moale (plop, mesteacăn), ciuperca î și men ține capacitatea de produc ție 2-3 ani, iar pe
lemn de esență tare (stejar, fag, carpen) recoltarea se poate prelungi 3-4 și chiar 5 ani.
În total, la 100 kg de lemn inoculat se ob țin 20-30 kg de ciuperci. După fiecare val de recoltare, pentru
accelerarea fructificării este indicată o imersare a butucilor.
https://agrobiznes.ro/featured/ciupercile-shiitake-cultivare-sfaturi-la-ingrijire?
fbclid=IwAR0jwv4_sll01JhTRrW_Bp8mtIyxim9PiAXgbjvo-BUpjj1eOKkh1iIv0xQ

De ce putrezește ceapa în timpul păstrării: 4 motive

DeLuminița Crivoi
29 septembrie 2022
115
 
Share

Ceapa este o cultură pe larg cultivată atât pe suprafe țe mari, cât și aproape că întotdeauna se găse ște în
parcelele de lângă casă.
Chiar dacă cerințele la cultivare sunt relativ simple, una dintre problemele des întâlnite este aceea că
ceapă putrezește în timpul depozitării.
Detalii despre Plantarea cepei – sfaturi la cultura prin arpagic și semănat .
Acest lucru poate fi prevenit, ținând cont de câteva recomandări utile din timp.
Cauzele putrezirii bulbilor la ceapă
Cel mai frecvent motiv din care ceapa putrezește în timpul depozitării este afec țiunea de boli.  Cele mai des
întâlnite boli ce provoacă putrezirea cepei în timpul depozitării sunt fuzarioza, putregaiul bacterian al
bulbilor de ceapă și putregaiul cenu șiu. Prevenirea acestor boli va ajuta la evitarea putrezirii cepei.
Fuzarioza cepei (Fusarium oxysporum var cepae)
FOTO: Colorado State University Source
De obicei, patogenul pătrunde prin organele rănite în timpul lucrărilor de între ținere, atacului dăunătorilor,
instalându-se pe rădăcini, bulbi sau frunze afectate.
FOTO: pubs.nmsu.edu
Frunzele atacate prezintă o ușoară îngălbenire în partea superioară, iar bulbii putrezesc. Rădăcinile au
pete inițial albe, apoi se înnegresc și tot sistemul radicular este distrus.
De asemenea, boala se poate dezvolta mai târziu, în timpul depozitării – motivul poate fi deteriorarea în
timpul recoltării sau tăierii unei por țiuni prea mari a tulpinilor, dar și de umiditatea crescută în camera de
depozitare.
Dacă găsiți bulbi deteriorați – înlătura ți-i, verifica ți microclimatul.

FOTO: Colorado State University Source

Putregaiul bacterian al bulbilor de ceapă (Erwinia carotovora pv. carotovora)
 FOTO: nargil.ir
Este destul de dificil să se depisteze planta bolnavă – simptomele se văd, de obicei, după ce ceapa este
plasată pentru depozitare. Vizual, bulbul pare normal, dar partea sa interioară este deja putrezită.
O astfel de legumă poate fi detectată numai atunci când putregaiul ajunge la gât și bulbul e moale, iar acest
lucru poate dura câteva luni.
În câmp, plantele afectate au tulpinile slab dezvoltate, la baza acestora apare putregai umed, apoi acesta
se extinde pe întreg bulbul. Pe bulbii destina ți depozitării în partea superioară se formează putregai umed,
maro sau gri.
Apoi, bulbul își schimbă culoarea, emană miros neplăcut, la stoarcere se elimină un lichid cu miros urât.
Patogenul rezistă pe resturile vegetale și este răspândit cu ajutorul mai multor vectori cum ar fi apa, vântul
sau uneltele.
Doar prevenirea poate ajuta. O măsură ar fi să nu permite ți legumelor în timpul cre șterii să devină victimă a
musculiței cepei sau a acarienilor.
Detalii despre musca cepei – pe acest link.
Totodată, este recomandată evitarea irigării prin aspersiune.
Înainte de a pune ceapa la depozitare, tăia ți tulpina lăsând o lungime de 5 cm, usca ți legumele, examina ți
planta dacă nu e deteriorată mecanic. Toate acele exemplare care provoacă îndoieli ar trebui lăsate pentru
consum rapid.
Putregaiul cenușiu (Botrytis allii)
FOTO: pubs.nmsu.edu
Pe frunzele și bulbii atacați apar pete albicioase, apoi țesuturile afectate se usucă. În prezen ța umidită ții
apare puf cenușiu.
La plantele mature apare putrezirea bazală, iar mai apoi putrezirea bulbilor. Pe zonele afectate se
formează scleroți negri. Transmiterea putregaiului cenu șiu se face prin sol, resturi vegetale sau sclero ți.
Recoltarea corectă a cepei
 Săpați cu grijă legumele. Extragerea cu for ța a bulbilor din sol nu este recomandată, deoarece
există riscul deteriorării lor.
 După recoltare ceapa trebuie uscată. Distribui ți bulbii într-un strat uniform într-un spa țiu deschis și
bine luminat. Este important să protejăm bulbii de precipita ții. În cazul în care ace știa au fost uda ți,
uscați-i înainte de depozitare.
 Înainte de a pune ceapa în depozit, este necesar să inspecta ți bulbii cu aten ție. Scurta ți tulpina
lăsând o lungime de aproximativ 5 cm.
 Dacă e umiditate ridicată, dar ave ți ocazia să usca ți ceapa lângă orice sursă de căldură – aceasta
este o măsură bună împotriva dezvoltării putregaiului.
Alte cauze ce pot provoca putrezirea cepei:
 S-au făcut greșeli în timpul recoltării . Extragerea bulbilor necesită acurate țe – dacă sunt deteriorări
mecanice pe bulbi, atunci aceștia nu se mai depozitează. Un astfel de bulb va deveni o sursă de
boală, iar recolta depozitată va fi pierdută. Ceapa destinată depozitării pe termen lung trebuie să
fie întreagă.
  Soi greșit selectat. Unele soiuri nu sunt potrivite pentru depozitarea pe termen lung. Alege ți pentru
depozitare doar soiurile care permit acest lucru.
 Păstrarea incorectă. Încăperea pentru păstrare trebuie să fie suficient de uscată și răcoroasă, altfel
ceapa poate să încolțească și apoi să putrezească. Ave ți grijă să nu răci ți prea mult bulbii –
legumele afectate de îngheț vor începe să putrezească.
Este important să respectăm regimul de temperatură în timpul păstrării cepei – valoarea optimă e de circa
+3°C, dar ceapa poate fi păstrată la o temperatură de până la + 15°C. Umiditatea recomandată – 70%.
Ce măsuri preventive întreprindem pentru a nu permite putrezirea cepei:
 La primul semn de degradare a cepei – nu ezita ți, lua ți măsuri urgente pentru a proteja cultura de
deteriorare. Inspectați cu atenție și sorta ți bulbii – îndepărta ți-i pe cei putrezi ți. Verifica ți dacă sunt
respectate condițiile de temperatură și umiditate.
 O măsură preventivă eficientă menită să prevină putrezirea culturilor este îngrijirea competentă și
recoltarea corectă.
 Respectați cu strictețe rotația culturilor și monitoriza ți vecinii culturilor – nu planta ți ceapă lângă
plante cu boli și dăunători comuni.
Pentru plantarea cepei, este potrivită o parcelă, pe care au fost cultivate anterior tomate, ardei, vinete,
castraveți, pepeni, varză. Pe același teren sau după usturoi, praz, se cultivă abia după 4-5 ani.
Nu este recomandat să plantăm ceapa după cartofi, lucernă, trifoi ro șu , deoarece acest lucru poate duce la
afectarea cepei de nematozi.
https://agrobiznes.ro/featured/de-ce-putrezeste-ceapa-in-timpul-pastrarii-4-motive?
fbclid=IwAR3PvA7l8qcawcxkiM_D3_Qoaom0ICdnuRRAuW6H3X-x_E-iIHwBI1ugRtU

Rațele Pekin – viteză record de creștere și producție înaltă

DeAnastasia Oleinik
29 septembrie 2022
2070
 
Share

Rasa de rațe Pekin este una din cele mai populare ra țe domestice, între ținute pentru produc ția de carne
atât în gospodăriile mici, cât și în fermele industriale.  Pasărea este înalt apreciată pentru carnea delicioasă,
care este clasificată drept dietetică.
Un alt avantaj indiscutabil al rasei este precocitatea acesteia. Astfel, într-o perioadă relativ scurtă se obține
o producție înaltă de carne. De menționat și pretențiile reduse la între ținere și furajare.  Aceste calități în
ansamblu conferă rațelor Pekin rentabilitate de invidiat .
Aflați în acest articol despre:
 Originea rasei Pekin;
  Descrierea rațelor Pekin;
 Productivitatea rasei Pekin;
 Condiții de întreținere;
 Nutriția rațelor Pekin;
 Avantajele rasei Pekin;
 Dezavantajele rasei Pekin.
Originea rasei Pekin
Primele datări ale rasei vin din anii 2500 Î.e.n., din China, unde aceasta a fost creată, cu mențiunea
orașului Pekin (cunoscut în prezent ca Beijing), de unde provine denumirea rasei.

Foto: cuteness.com
În jurul anului 1872 rațele Pekin au fost importate în Marea Britanie . Aici rasa a fost perfecționată și
răspândită apoi în țările Europei, cam un an mai târziu. Ulterior, a fost creată varietatea Pekin Germană,
care s-a reintrodus în Marea Britanie și a căpătat mare popularitate.
În același timp, există descrieri despre importul în 1873 a unui număr mic de păsări în Statele Unite . Aici
rasa a fost înalt apreciată pentru caracterele sale productive, dar și pentru penajul alb. Alte rase crescute
anterior erau de culoare întunecată și rămâneau urme vizibile de puf negru pe carcasă.
În Statele Unite a fost dezvoltată apoi varietatea Pekin Americană, care până în prezent rămâne cea mai
populară rasă în rândul crescătorilor și pe rafturile magazinelor locale.
Citiți și despre rațele mute (Leșești) – rasă valoroasă de carne.
Descrierea rațelor Pekin

Foto: petkeen.com
 Corp masiv, alungit, bine sculptat;
 Capul de dimensiuni medii, cu fruntea proeminentă;
 Ciocul lat, de o culoare oranj-aprinsă;
  Pieptul lat, puternic;
 Spatele lat;
 Picioare scurte, poziționate distant unul fa ță de celălalt;
 Anvergura aripilor mare, deși ele nu zboară;
 Penaj dens, colorat alb, rareori crem;
 Dimorfismul sexual este foarte slab, masculii se deosebesc de femele foarte pu țin, doar după
dimensiunile corporale;
 Ouăle pot avea coaja albă sau albastră-verzuie
Rațele pekin au un temperament foarte calm. Se obi șnuiesc u șor cu stăpânul, reac ționează calm atunci
când acesta intră în coteț. În același timp, ele sunt foarte sensibile la factorii iritan ți, pot fi u șor excitate,
speriate și stresate la orice schimbare bruscă.
Aflați și despre cele mai frecvente boli la ra țe – cum le tratăm și evităm.
Productivitatea rasei Pekin

Foto: sixthtone.com
 Greutatea păsărilor adulte: femele – 3-3,5 kg, masculi 3,5-4 kg;
 Greutatea corporală la vârsta de 2 luni – 2,7-3 kg;
 Vârsta optimă pentru sacrificare – 60-70 zile. Mai târziu începe procesul de năpârlire, care reduce
adaosul în greutate, mărind consumul de furaje;
 Randamentul la sacrificare – 80%;
 Producția de ouă – diferă semnificativ în func ție de varietate: mai pu țin productivă este cea
Germană – 50-80 de ouă pe ciclu, în timp ce varietatea Americană depune până la 230 de ouă pe
ciclu de ouat;
 Ouăle se consideră de dimensiuni mari, cu o greutatea cuprinsă între 85 și 100 g;
 Vârsta începerii ouatului – în medie 20 de săptămâni;
 Speranța de viață – 5-10 ani, cu media de 7 ani.
Tineretul este rezistent la factorii de mediu și la bolile caracteristice speciei . Carnea rațelor Pekin este
foarte fină, suculentă, cu calități nutritive înalte. Raportul de grăsime diferă în func ție de calitatea nutri ției și
de vârsta păsării (cu vârsta, grăsime devine mai multă).
Rasa Pekin a fost și rămâne intens utilizată în selec ție, stând la baza multor alte rase productive.
Citiți și despre creșterea rațelor în regim gospodăresc.
Condiții de întreținere
Creșterea rațelor Pekin nu este anevoioasă.  Aceste păsări sunt cunoscute de fermieri pentru preten țiile
reduse la condițiile de întreținere. Se recomandă totu și evitarea schimbărilor bru ște, a șa că  cotețul se
amenajează din start cu respectarea normelor și se men ține stabil pe parcurs .
Rațele Pekin sunt rezistente la condițiile de mediu și suportă u șor atât maximele, cât și minimele termice.
Temperatura de confort este în jur de 15 grade. Pe timp de iarnă se recomandă întreținerea în adăpost, în
restul timpului este optimă întreținerea liberă . Astfel se reduc cheltuielile pentru furajare, se îmbunătă țe ște
imunitatea.
Foto: raising-ducks.com
Cerințele pentru suprafață diferă în funcție de vârstă:  pe 1 m2 se vor adăposti 2-3 rațe Pekin adulte sau 10-
15 boboci. Podeaua se înalță de la pământ cu 25 cm, astfel protejând păsările de răceală și rozătoare.
Foarte importante sunt condițiile de microclimă . Se asigură o ventilare adecvată și iluminare
corespunzătoare. În perioada rece a anului se instalează surse artificiale de lumină, astfel încât păsările să
fie asigurate cu 10-12 ore de lumină pe zi, anul împrejur.
Rațele Pekin nu necesită acces în mod obligatoriu la o oglindă de apă, spre deosebire de alte palmipede.
În fermele industriale se practică între ținerea ra țelor în cu ști, ele adaptându-se bine la a șa regim de
creștere.
Vedeți și cum îngrijim rațele pe timp de iarnă.
Nutriția rațelor Pekin
Creșterea și întreținerea rațelor Pekin pentru produc ția de carne necesită o alimenta ție adecvată și
echilibrată. Această rasă are un metabolism foarte intens. Temperatura corporală este mai înaltă, iar
intestinele au o lungime mai mică comparativ cu alte rase.
Astfel, cerealele se rețin în tractul digestiv al păsării pentru doar 4 ore, iar furajele verzi și terciurile – pentru
3 ore. Acest timp este suficient pentru asimilarea hranei. Metabolismul intens stă la baza creșterii intensive
și a acumulării în greutate în timp record. Rațele mănâncă mult și permanent.
Dacă păsările sunt întreținute libere în perioada caldă a anului, costurile de furajare se reduc semnificativ,
datorită capacității lor de a-și dobândi hrana din mediu.  Va fi suficientă furajarea de 2-3 ori pe zi și nu vor fi
necesare adaosurile de vitamine. Doar că viteza de cre ștere va fi ceva mai mică comparativ cu sistemul
intensiv.
Foto: reformaustin.org
Iarna rațele se hrănesc de 4 ori pe zi și obligatoriu se administrează complexe de vitamine și minerale.
Pentru un randament mai mare de carne și pentru o viteză de cre ștere mai bună în ra ție se adaugă:
 Cereale (porumb, grâu, orz, ovăz);
 Boboase (mazăre);
 Tărâțe de grâu;
 Făină de iarbă (iarna) și iarbă proaspătă (vara);
 Leguminoase verzi (lucernă);
 Legume (varză, morcov, dovleac, cartofi);
 Făină de oase sau de pește;
 Drojdii furajere;
 Turte și șrot de floarea soarelui;
 Adaosuri minerale (cretă).
Pentru o îngrășare rapidă în rație se include un procent mare de proteine. În fermele industriale se practică
alimentația cu furaje combinate.
Neapărat se asigură accesul permanent la apă proaspătă, nu mai pu țin de 600 ml pe zi pentru un individ.
Avantajele rasei Pekin
 Precocitate și creștere rapidă în greutate;
 Calități gustative superioare ale cărnii;
  Producție înaltă de ouă cu gust bun;
 Procent înalt de fecunditate și eclozare al ouălor;
 Adaptabilitate la orice tip de climă;
 Rațele consumă bine practic orice furaje, u șurând procesul de cre ștere;
 Pot fi crescute fără acces la oglinda de apă.
Foto: raising-ducks.com
Dezavantajele rasei Pekin
 Destul de gălăgioase;
 Comportamentul matern slab pronun țat;
 Sensibilitate sporită la umiditatea excesivă.
https://agrobiznes.ro/featured/ratele-pekin-viteza-record-de-crestere-si-productie-inalta?
fbclid=IwAR3onnOmWOSbNmnq14gYaV0E050KBYO82jx-iuwBNUR0X1DO77oNfAxD3qc

Cum refacem solurile afectate de eroziune, degradate – 7 reguli

DeLuminița Crivoi
30 septembrie 2022
105
 
Share

Starea terenurilor agricole s-a înrăută țit esen țial în ultimele decenii, astfel încât acestea nu mai pot face
față schimbărilor climatice, iar efectele problemelor cum ar fi seceta sunt mult mai resim țite.
Pe terenurile degradate, unde nu este respectat asolamentul, iar solul nu este între ținut corespunzător,
impactul secetei sau a altor fenomene nefaste este mult mai sim țit.
Experții menționează că „Putem reduce impactul secetei, doar având grijă de sol”.
În acest articol vorbim despre principalele recomandări pe care le-a ți putea testa în cadrul întreprinderii în
cazul în care vă preocupă starea solului sau acesta este afectat de eroziune, degradare.
Important! Procesul de restabilire a solurilor degradate este un proces de durată și poate fi realizat prin
respectarea mai multor măsuri. De obicei, rezultate nu sunt vizibile în primii ani.
Majorarea cantității de materie organică în sol – cum influen țează structura?
De foarte mult timp, una dintre recomandările de bază pentru a men ține solul sănătos este introducerea
gunoiului de grajd descompus. Metoda, însă, nu se dovede ște a fi economic avantajoasă pe suprafe țe mari
din cauza costurilor mari la transportarea gunoiului (rentabile sunt distan țele de 3-5 km de la locul stocării).
În plus, gunoiul de grajd sau compostul nici nu prea se găse ște, astfel că o bună parte din fermieri au
abandonat ideea utilizării acestora.
De fapt, un rol decisiv în asigurarea recoltelor nu îl are aportul de elemente din gunoiul de grajd (vorbim de
o medie de 4,1
kg N organic, 0,8 kg N mineral, 1,4 kg P, 5,5 kg K și 17 kg C organic pe tonă), ci faptul că  introducând
gunoi de grajd se dezvoltă biota solului și diversitatea biologică.
Experții menționează că anume biota din sol îmbunătă țe ște fertilitatea acestuia, în special a structurii
agregatelor din sol.
„Afirmaţiile privind aplicarea gunoiului de grajd, chiar și în cantităţi de 40-60 t/ha, în condiţiile când masa
stratului 0-30 cm alcătuiește cca 3 mii t/ha, sunt eronate.  Adaosurile la recolte înregistrate în condiţii de
administrare a gunoiului de grajd sunt favorizate de ameliorarea regimurilor aerohidric și hidrotermic ca
urmare a ameliorării structurii solului”, explică doctorul în știin țe agricole,  Gheorghe Jigău.
Astfel, lipsa sau insuficiența gunoiului de grajd nu ar trebui să vă facă să abandona ți ideea că pute ți
îmbunătăți starea solului, în condițiile în care există alternative.
Expertul oferă și un exemplu ce ar confirma modul de ac țiune a gunoiului de grajd:
În al doilea an după administrarea gunoiului de grajd conţinutul de agregate >10 mm se reduce comparativ
cu controlul cu 12,7-14,3%, conţinutul de agregate 10-1 mm sporește cu 13,9-16,6%, a celor 1-0,25 mm
sporește cu 5,4-7,1%, iar a celor <0,25 mm se reduce cu 1,8-2,4%.
Conţinutul de agregate hidrostabile >1 mm sporește comparativ cu controlul cu 6,1-8,6%, a celor 1-0,25
mm sporește cu 9,6%, iar a celor <0,25 mm se reduce cu 21,4% .
Ce ar trebui să înțelegem din acest lucru?  Reducerea conţinutului de agregate >10 mm din sol contribuie la
îmbunătățirea structurii solului, capacită ții de a face fa ță eroziunii , iar materia organică din sol favorizează
acest lucru.
La insuficiența gunoiului de grajd – nu cedăm pozi țiile!
Ținând cont de rolul pe care îl are ca atare  gunoiul de grajd, acesta poate fi cu succes par țial înlocuit cu
substanțe organice proaspete vegetale  (de exemplu miriștea, paiele, îngrășămintele verzi, boboasele pot
avea un aport esențial în îmbunătățirea stării solului).
Astfel de încercări au fost făcute de speciali ști încă acum peste un deceniu,  iar rezultatele indică faptul că
în șase ani s-a reușit îmbunătățirea însușirilor agrofizice ale solurilor și în măsură mai mică a conţinutului
de humus:
Sursă: Gheorghe Jigău, Reabilitarea ecologică a terenurilor agricole. Studiu realizat în cadrul SRL „Mavil-
Agro”.
Respectiv, utilizarea rațională cel pu țin a resturilor vegetale rămase în urma culturilor ar fi deja un pas
înainte în a ajuta solul să-și îmbunătă țească starea.
Pentru a spori descompunerea acestor resturi, la necesitate, pot fi utilizate produse ce con țin bacterii
speciale.
Trecerea terenurilor agricole în pârloagă – ce altă op țiune avem?
O altă metodă de îmbunătățire a stării solului degradate cunoscută încă din antichitate presupune trecerea
terenurilor în pârloagă. Însă, acest procedeu presupune excluderea lor din circuitul agricol pe 15-20 ani,
ceea ce în condițiile actuale e practic imposibil de realizat.
În schimb, ceea ce e absolut real de aplicat în gospodăriile agricole pe terenuri erodate sunt fâneţele cu
rotaţii de 3-4 ani a ierburilor boboase multianuale (lucerna, trifoiul, raigrasul).
Care este rolul boboaselor în îmbunătă țirea solului?  Substanţele proteice conţinute în biomasă mai u șor se
mineralizează cu mobilizarea substanţelor nutritive ce vor fi utile la culturile următoare.
Pentru ca boboasele să producă masa vegetală, cca 60-80% din azotul necesar este azotul molecular fixat
din atmosferă; alte 20-40% sunt asimilate din sol. Ulterior, după ciclu de via ță a acestora, până la 40% din
masa vegetală produsă rămâne în sol.

Rădăcinile de soia cu nodiozități -cultura ce generează cantită ți importante de azot

Această masă vegetală conține azot, dintre care 25% se utilizează la culturile din anul viitor, iar altele 15%
la următoarele 2-3 culturi.
Alte 60-75% din resturile vegetale de la culturile boboase se transformă în substanţe humice și asigură
ameliorarea fertilității (compactitatea, îmbunătățirea agregatelor men ționate anterior, însu șirile de
menținere a apei).
Totodată, cu resturile vegetale de trifoi în sol sunt încorporate 70-250 kg/ha de azot, iar cu cele de lucernă
150-780 kg/ha de azot (în funcţie de condiţiile de creștere și dezvoltare a boboaselor).
Câți ani cultivăm trifoiul și lucerna?
Din cercetările realizate, cultivarea trifoiului se recomandă a fi realizată până la doi ani, iar a lucernei până
la 3 ani (trifoiul după trei ani de vegetaţie acumulează în resturile vegetale cantităţi de azot la nivelul celor
după doi ani de vegetaţie, iar lucerna începând cu anul al 4-lea de vegetaţie provoacă uscarea excesivă a
solului).
Aceste culturi contribuie, precum am men ționat anterior, la îmbunătă țirea activită ții biotei solului.
Mai multe detalii despre Cultivarea lucernei – sfaturi la semănat și îngrijire .
De ce ținem cont când elaborăm un asolament pentru terenurile erodate
1. Numărul de sole trebuie să fie anual de cel puţin 4 culturi, lucru determinat de nivelul de fertilitate
al solului și de posibilitatea de folosire a fertilizanţilor organici și resturilor vegetale.
Cu cât solul este mai sărac, cu atât numărul de sole în asolamente cu ierburi perene este mai mic. O
cerinţă indispensabilă în astfel de caz o constituie cultivarea în amestec a ierburilor perene, leguminoaselor
și gramineelor.
Din contra, cu cât solul este mai bogat, iar posibilităţile de folosire a îngră șămintelor organice și resturilor
vegetale mai mari, cu atât ponderea leguminoaselor se va reduce.
În calitate de cerinţe de bază faţă de orice asolament continuă să rămână compensarea pierderilor anuale
de suprafaţă organică și elemente nutritive extrase de circuitul biologic.
Citiți mai multe despre 10 Recomandări la întocmirea asolamentelor în condiţiile schimbărilor climatice.
2. Instalarea, la începutul rotaţiei, a unei culturi cu efect ameliorativ asupra întregului ciclu de rotaţie.
Rotaţia, de obicei, începe cu instalarea de culturi cu efect ameliorator asupra însu șirilor solului
(leguminoase anuale și perene) și încadrate în grupa culturilor bune premergătoare.
O altă regulă generală este instalarea, la începutul rotaţiei, a unei culturi la care să se aplice cantităţi mari
de îngrășăminte organice și care să valorifice bine acest îngră șământ (porumb, cartof, vază, tomate) și să
amelioreze pe timp îndelungat însușirile solului.
3. Utilizarea culturilor ce reduc eroziunea solului. În acest sens, culturile se clasifică în:
 culturi foarte bune protectoare (grad de acoperire a solului peste 75%): leguminoasele și
gramineele perene;
 culturi bune protectoare (grad de acoperire 50-75%): cerealele păioase, culturile furajere;
 anuale (borceag, secară masă verde, iarbă de Sudan);
 culturi moderat protectoare (grad de acoperire 25-50%): leguminoasele anuale (fasole, mazăre,
bob, năhut, linte ș.a.);
 culturi slab protectoare (grad de acoperire sub 25%): porumb, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr.
Plantele foarte bune și bune protectoare împotriva eroziunii vor alterna cu pră șitoarele, care sunt slab
protectoare, iar ponderea lor în asolamentele de pe terenurile în pantă depinde de pantă.
Pentru versanţi cu înclinare de pantă până la 2° există trei posibilităţi de combinare a culturilor:
1. Prășitoare – 60%; cereale păioase – 20%; leguminoase – 15%; culturi furajere – 5%.
2. Cereale păioase – 50%; culturii pră șitoare – 50%;
3. Culturi prășitoare – 50% cu alte culturi moderat și bune protectoare, având o amplasare a culturilor
în fâșii cu lăţimea maximă de 200 m.
Pentru pante cuprinse între 2-5° se recomandă sistemul de culturi în fâ șii a căror lăţime nu poate depă și
100-150 m:
 Culturile prășitoare pot ocupa 50%; cerealele păioase – 25%; ierburile perene – 5%; culturile
leguminoase și furajere – 20%.
Pentru pantele 5-8° ponderea prășitoarelor scade până la 30% din suprafaţă: cerealele păioase ocupă
40%; culturile leguminoase și furajere – 20%; ierburile perene – 10%.
Pentru grupa de pante 8° culturile pră șitoare se exclud din asolamentele antierozionale . Aceste pante se
recomandă spre utilizare în condiţii de amenajare antierozională pentru vii, livezi, fâneţe.
4. Includem culturile capabile să refacă structura solului. Bune reproducătoare a structurii sunt considerate
ierburile perene (amestecuri de ierburi perene), cerealierele (grâu, orz de toamnă/primăvară), borceagurile
de toamnă/primăvară, iar
moderat reproducătoare: leguminoasele anuale, porumbul.
5. Alternăm culturile în funcție de consumul de elemente nutritive.  Plantele mai consumatoare de elemente
nutritive,
cum sunt floarea-soarelui, sfecla de zahăr ș.a. trebuie să alterneze cu plantele cu consumuri reduse, cum
sunt cerealele.
Fiecare specie extrage din sol, substanţe nutritive în cantităţi și proporţii diferite.  Cerealele păioase folosesc
mai mult N și P; floarea-soarelui, sfecla de zahăr, porumbul, cartoful și altele consumă mai mult K .
Capacitatea de solubilizare a compu șilor cu P diferă de la o plantă la alta.
Orzul folosește elementele nutritive din stratul superficial, pe când  floarea-soarelui, sfecla, porumbul,
mazărea, rapiţa, soia ș.a. dintr-un strat mai adânc .
Mazărea, lupinul, au o putere mare de solubilizare, iar orzul, grâul, tutunul ș.a. au o putere mică de
solubilizare a elementelor chimice nutritive din sol.
Leguminoasele îmbogăţesc solul cu azot, pe când celelalte plante consumă din rezerva de azot a solului și,
ca urmare, acestea trebuie să alterneze în asolament.
6. Alternăm culturile în funcție de tipul caracteristicile rădăcinilor.
Se recomandă ca după plantele cu înrădăcinare profundă (floarea-soarelui, porumb, rapiţă, sfecla ș.a.)  să
urmeze plante cu înrădăcinare mai superficială (fasole, cartofi, mazăre, grâu, orz), astfel asigurându-se
rotaţia rădăcinilor.
Adaptarea lucrării solului
Este bine cunoscut faptul că în condițiile eroziunii solului cea mai bună metodă de lucrare a solului este
considerată evitarea, pe cât este posibil, a acesteia.
Solul astfel protejat în combinație cu respectarea asolamentului, utilizarea culturilor de acoperire și
gestionarea rațională a resturilor de plante, asigură stimularea dezvoltării biotei solului și oferă rezultate
foarte bune în câțiva ani de la implementare.
În acest sens, se consideră avantajos sistemul No-till, pentru care este necesată adaptarea tehnologiei de
producere.
Diferența dintre solul în primul an de implementare a sistemului No-till și un sol în sistemul No-till pe
parcursul mai multor ani; FOTO: USDA NRCS South Dakota
Detalii despre Sistemul No-till: ce reprezintă și cum poate fi implementat .
Semănarea îngrășămintelor verzi
FOTO: Alexei Micu; Hrișca utilizată în calitate de îngră șământ verde
Îngrășămintele verzi sunt culturi cultivate special pentru fertilizarea solurilor. Utilizarea îngră șămintelor verzi
se bazează pe cultivarea și încorporarea în sol a unor plante din diverse familii botanice, care realizează
într-un interval scurt de timp o cantitate mare de substanţe vegetale.
În aceste scopuri mai frecvent se cultivă mu ștarul galben, facelia, ovăzul, mazărea, măzărichea, iar în
ultimii ani și hrișca.
Încorporarea îngrășămintelor verzi se face într-un anumit stadiu al vegetaţiei, care valorifică cel mai bine
volumul de masă vegetativă și conţinutul acesteia în elemente nutritive. La momentul optim plantele se
mărunţesc, iar materialul
se lasă timp de 3-4 săptămâni pentru uscare și compostare în strat subţire la suprafaţă.
Ulterior, se încorporează superficial prin discuire de 10-12 cm.
Culturile pentru îngrășămintele verzi trebuie semănate asigurând rotaţia speciilor. În aceste scopuri pot fi
utilizate plante din familiile leguminoase (mazăre, măzăriche, bob, soia, sulfina, lucerna), crucifere (rapiţă,
muștar), graminee (secară, triticale, ovăz).
Potrivit experienţei specialiștilor de peste hotare, din plantele leguminoase cele mai recomandate specii
pentru fertilizare
verde sunt lucerna și trifoiul roșu (purpuriu).
Dacă se seamănă pentru fertilizarea culturilor de toamnă, culturile pentru „fertilizare verde” se vor semăna
îndată după recoltarea culturii precedente și vor fi încorporate în sol cu 2-3 săptămâni până la semănatul
culturii de toamnă.
Pe terenurile pe care au fost cultivate culturi târzii (floarea-soarelui, porumb, sfeclă ș.a.), c ulturile pentru
îngrășămintele verzi se seamănă în perioada septembrie-octombrie și se încorporează în sol în
martie (după caz, în februarie).
În cazul practicării sistemului No-till, acestea nu se încorporează în sol.
Pregătirea solului înainte de semănatul îngră șămintelor verzi constă în lucrări u șoare pentru a mobiliza
solul.
Se estimează că un hectar cultivat cu îngră șăminte verzi, în urma descompunerii lor înlocuie ște 20 t gunoi
de grajd sau 250 kg/ha NPK.
Citiți mai multe despre Îngrășămintele verzi: Top 5 specii de plante ce combat dăunători și boli din sol .
https://agrobiznes.ro/featured/cum-refacem-solurile-afectate-de-eroziune-degradate-7-reguli?
fbclid=IwAR2Gev2T1gNl_QlB9scBAsg2dqvNr75WglAzB2t58xDMpuCr2ePW4Q8zin4

Îngrășămintele verzi: Top 5 specii de plante ce combat dăunători și boli din

sol

DeLuminița Crivoi
2 septembrie 2022

Sideratele (îngrășămintele verzi) sunt plante cultivate în scopul încorporării lor ulterioare în sol pentru a
îmbunătăți structura solului, a-l îmbogă ți cu azot și a inhiba cre șterea buruienilor.
Îngrășămintele verzi pot fi cultivate în calitate de culturi succesive (se seamănă după recoltarea culturii de
bază) sau în benzi (printre rândurile plantei de cultură).
Din cauza insuficienţei de apă în sol este riscantă folosirea culturilor succesive înaintea semănatului
culturilor de toamnă. Îngrășămintele verzi pot fi cultivate cu succes în asolamente legumicole, asigurând o
bună fertilizare a solului.
De obicei, sideratele sunt încorporate în sol înainte sau la scurt timp după începerea înfloririi – ca
îngrășământ verde bogat în azot, proteine, amidon, zaharuri, microelemente.
Despre importanța îngrășămintelor verzi, ori sideratelor, se vorbe ște tot mai mult, mai ales că numărul
fermelor zootehnice s-a redus, iar metodele organice de fertilizare a solului devin tot mai populare.
Pe lângă efectele benefice directe asupra solului, cum ar fi asigurarea cu materie organică, îmbunătă țirea
structurii, unele culturi semănate în calitate de siderate joacă un rol important în reducerea organismelor
patogene din sol.
În acest articol discutăm despre Top 5 cele mai eficiente culturi în combaterea bolilor sau a dăunătorilor
semănate în calitate de îngrășăminte verzi:
1. Muștarul alb (Sinapis alba) ca îngrășământ
 FOTO:
Wikipedia.org
Muștarul alb este considerat cel mai „puternic” îngră șământ verde, deoarece  reduce cantitatea de viermi
sârmă din sol, reduce probabilitatea de apari ție a manei și a rizoctoniozei .
Secrețiile sistemului radicular la mu ștar con țin acizi organici, care, atunci când interac ționează cu solul,
eliberează fosfați puțin solubili, transformă o serie de nutrien ți dintr-o formă inaccesibilă anterior într-o
formă ușor absorbită de plante, îmbogățesc solul cu potasiu.
Folosind dioxid de carbon din aer, mu ștarul îmbogă țe ște solul cu substan țe organice, îmbunătă țind în
același timp friabilitatea, permeabilitatea la apă și aer, în special pe solurile grele argiloase și argiloase.
În plus, plantele de muștar sunt capabile să absoarbă macro și microelemente din sol care sunt
inaccesibile altor plante, iar secre țiile rădăcinilor au, de asemenea,  un efect fitosanitar puternic împotriva
acumulării în sol, de exemplu, a unor astfel de boli comune ale cartofului, ca mana, rizoctonioza, rapănul
cartofului sau fuzarioza.
Încorporarea în sol a muștarului la sfâr șitul toamnei contribuie, de asemenea, la moartea viermilor sârmă
din cauza afectării condițiilor de iernare a dăunătorului.
Muștarul se dezvoltă rapid și, chiar și cu lipsă de căldură, în scurt timp poate forma o recoltă semnificativă
de masă verde, care poate fi folosită ca îngră șământ verde, o sursă de materie organică pentru plante și
microorganisme din sol.
2. Ridichea oleaginoasă (Raphanus sativus)

FO
TO: plodovie.ru
O plantă cu dezvoltare bună, de 1,5 – 2,0 m înăl țime, cu flori alb-violet, rezistentă la frig, iubitoare de
umiditate, tolerantă la umbrire și productivă.
Perioada de la începutul răsăritului până la înflorire este de aproximativ 40 de zile. Într-un sezon, pute ți
obține 2-3 rotații. Ridichea oleaginoasă poate fi semănată în orice moment de la începutul primăverii până
la sfârșitul toamnei, cel mai bun moment este iunie-iulie.
Dacă este semănată la sfârșitul lunii iulie – începutul lunii august, atunci până la sfâr șitul toamnei va avea
timp să acumuleze suficientă masă verde.
Pentru semănat se amestecă un pachet de semin țe (50 g) cu un pahar de nisip uscat, se împră știe și se
trece cu grapa. Adâncimea optimă de însămânțare este de 2-3 cm.
Consumul de semințe este de 30-40 g la 10 mp . Îngrășământul se încorporează în sol în faza de înflorire.
Ridichea oleaginoasă fixează bine azotul; în amestec cu măzărichea de primăvară ( Vicia sativa L) și alte
leguminoase, acumulează până la 200 de kilograme de azot biologic la hectar.
Semănatul ridichii oleaginoase între rândurile din podgorii stimulează cre șterea și dezvoltarea vi ței de
vie. Ridichea oleaginoasă are și proprietă ți fitosanitare – distruge agen ții patogeni ai unor plante, suprimă
activ nematozii. Datorită creșterii rapide, înfundă buruienile, chiar și pirul.
3. Rapița (Brassica napus) ca îngrășământ verde
Plantă meliferă. Frunzele, tulpinile, florile și semin țele de rapi ță con țin o mul țime de uleiuri esen țiale și acizi
grași, care au rol preventiv împotriva acumulării dăunătorilor (viermi sârmă) și a bolilor (rizoctonioza,
rapănul cartofului).
Rapița este cea mai pretențioasă dintre culturile crucifere semănate în calitate de îngră șăminte verzi. Are
un sistem radicular profund și ramificat, suprimă dezvoltarea buruienilor.
La semănatul de primăvară, masa verde cre ște, dar nu înflore ște. Primăvara ajunge la maturitate cu o lună
mai târziu, dar este mai puțin pretențioasă în ceea ce prive ște condi țiile de cre ștere.
În timpul sezonului, este posibilă cre șterea rapi ței, cosirea și încorporarea acesteia de 2-3 ori, oferind astfel
solului nutrienți și microelemente, precum și asigurând o activitate microbiologică ridicată a solurilor.
Cultură iubitoare de umiditate, dar nu tolerează stagnarea apei. Rapi ța de primăvară este mai rezistentă la
secetă.
Semănați în a 2-a a 3-a decadă a lunii august rapi ța în calitate de îngră șământ. Semănată mai târziu,
poate ierna prost, iar mai devreme, poate fi afectată de condi țiile din timpul iernii.
În iarnă ar trebui să intre cu o înălțime de 25 cm, 6-8 frunze. Semin țele de rapi ță în cultura de primăvară
sau vară sunt semănate de la sfârșitul lunii martie până în august, iar plantele sunt tăiate înainte de înflorire
sau cosite pentru producerea de compost.
Semănăturile timpurii sunt mai productive. Rapi ța în calitate de îngră șământ poate fi semănată și vara.
Pentru producerea de îngrășăminte se seamănă  150 g la suta de metri pătrați (distanța dintre rânduri 15
cm).
La semănatul manual sau de primăvară, vară – 200 g la suta de metri pătra ți . Adâncime de încorporare a
semințelor 2-3 cm.
4. Muștarul de câmp (Brassica campestris) ca îngrășământ
FOTO: wikidata.org
Semănați muștarul în a treia decadă a lunii august – prima decadă a lunii septembrie, astfel încât înainte
de debutul înghețului să aibă timp să formeze un sistem radicular bine dezvoltat și 5-6 frunze.
La începutul primăverii, când solul se încălze ște la peste +5°C, cre ște intensiv și atinge maturitatea de
tăiere în 45-50 de zile. Randamentul de biomasă – până la 45 t/ha în condi ții de umiditate suficientă.
Această cantitate conține 234 kg de azot, 83 kg de fosfor și 343 kg de potasiu, o cantitate semnificativă de
minerale. În plus, muștarul întârzie dezvoltarea buruienilor, cre ște fertilitatea solului, ucide microflora
dăunătoare, influențează pozitiv cre șterea, dezvoltarea și productivitatea culturilor ulterioare în asolament.
Semănarea rapiței ca îngrășământ verde reduce prezen ța larvelor de gândaci pocnitori (viermi sârmă) în
sol cu până la 70%.
5. Facelia (Phacelia tanacetifolia Benth.)

Crește foarte repede, formând o masă mare verde. Frunzi șul se descompune rapid și serve ște ca un bun
îngrășământ bun cu azot. Nepretențioasă, cultivată într-o mare varietate de condi ții, pe soluri sărace
nisipoase și pietroase.
Bună plantă meliferă. Este mai puțin afectată de secetă, umbră, înghe ț (rezistă la temperaturi de până la -
9°C). Suprimă buruienile. Reduce numărul de nematozi, crește producția de cartofi, roșii,
castraveți, respinge omizi și alți dăunători.
Facelia, dacă rămâne în faza de rozetă la sol, rezistă iarna, iar primăvara creează plante viguroase.
Se poate semăna toamna târziu, primăvara devreme, toamna după recoltare. Oferă rezultate bune în
amestec cu culturi furajere cu creștere rapidă. În forma sa pură, facelia oferă de obicei un randament mai
mic de nutrienți decât atunci când este amestecată cu leguminoase.
În general, secrețiile rădăcinilor de muștar alungă larva gândacului de mai, viermii sârmă și  coropâșnița,
leguminoasele, floarea soarelui, facelia, raigrasul protejează împotriva nematozilor.
Recomandări generale la cultivarea îngră șămintelor verzi
Important! Îngrășămintele verzi vor da rezultate bune în condi ții de precipita ții suficiente și/sau altă sursă de
umiditate a solului.
 Semănați când stratul superior de sol este umed sau când se prognozează precipita ții.
 Dacă se așteaptă condiții uscate sau secetă, selecta ți cele mai rezistente tipuri de îngră șăminte
verzi.
 În condiții de secetă, reduceți norma de semănat, astfel încât fiecare plantă să aibă acces la mai
multă umiditate.
 După posibilitate, irigați culturile de îngră șăminte verzi în timpul secetei.
 Cosiți îngrășămintele verzi la timp, astfel încât să păstra ți umiditatea solului disponibilă pentru
următoarea cultură.
Pe suprafețe mari, puteți lua în calcul următoarele recomandări la cultivarea îngră șămintelor verzi:
Precum am menționat, un rezultat mai bun în majoritatea cazurilor poate fi ob ținut prin combinarea mai
multor specii de plante, obținând amestecuri. Unele op țiuni de amestecuri de îngră șăminte verzi pute ți
vizualiza în următorul tabel:
V-ar putea plăcea și articolul despre  Ce siderate (îngrășăminte verzi) putem semăna toamna în sere .
https://agrobiznes.ro/agroeco/ingrasamintele-verzi-top-5-specii-de-plante-ce-combat-daunatori-si-boli-din-
sol
Ce siderate (îngrășăminte verzi) putem semăna toamna în sere

DeLuminita Crivoi
6 sept. 2021 | 16:02

Sideratatele asigură un mare beneficiu atât toamna, primăvara cât și vara. Diferite specii de plante sunt
semănate în teren deschis sau în sere, apoi cosite, lăsate pe sol sau încorporate în sol, iar după putrezire,
producătorii primesc îngrășăminte naturale și ieftine.
Nu puteți semăna orice semințe care le găsi ți la îndemână, deoarece fiecare cultură are premergătorii ei.
Dacă doriți ca sideratele semănate să încol țească cu succes, lua ți în considerare după ce plante le pute ți
semăna. La rândul lor, sideratele în sine au un impact asupra culturilor care le vor înlocui.
Sideratele nu trebuie să fie semănată după culturi ce apar țin aceleia și familii botanice. Aducem ni ște
informații utile pentru cei care doresc să culeagă o recoltă bună în fiecare an.
Sideratele au următoarele proprietăți valoroase:
 suprimă creșterea buruienilor;
 satură solul cu azot și alte substan țe utile;
 îmbunătățesc  schimbul de aer din sol;
 protejează microflora solului, protejează solul de temperaturi scăzute;
 reduce numărul de dăunători;
 previne răspândirea bolilor;
 acoperă pământul gol și încântă ochiul cu verdea ță proaspătă.
Când roada e culeasă și vrejurile rămase sunt îndepărtate din seră, este timpul să se semene sideratele. În
toamnă, această procedură nu va dura mult și va fi o alternativă excelentă care va înlocui adăugarea
solului în seră sau aplicarea gunoiului de grajd.
Mulți își pot pune întrebarea: când să semene sideratele toamna într-o seră, astfel încât să aducă cel mai
mare beneficiu? Această procedură poate fi efectuată:
 de la sfârșitul lunii august până la începutul lunii octombrie, după recoltare;
 în noiembrie.
Momentul plantării sideratelor în toamnă depinde de poten țialul de a forma masa verde necesară. Plantele
însămânțate la începutul lunii septembrie vor avea timp să se dezvolte înainte de înghe ț, ele pot fi cosite și
lăsate până în noul sezon.
Sideratele însămânțate în toamnă înainte de iarnă vor cre ște doar primăvara. Înainte de înflorire, vor fi
cosite și încorporate în sol, pregătind solul pentru plantarea răsadurilor. Acest lucru este valabil mai ales
când se cultivă soiuri timpurii de roșii și castraveți.
Citește aici despre Cultivarea castraveților – sfaturi la semănat și între ținere.
Pentru a planta sideratele cu scopul de a îmbunătă ți solul în toamnă, trebuie să urma ți regulile:
 mai întâi îndepărtați buruienile și afâna ți solul;
 udați bine locul de semănat;
  apoi împrăștiați semințele în conformitate cu instruc țiunile (dacă semăna ți înainte de iarnă,
semănați mai multe semințe, deoarece unele dintre ele ar putea să nu supravie țuiască până în
primăvară);
 după însămânțare, tasați solul;
 puteți presăra deasupra o cantitate mică de compost.
Sideratele se înmulțesc cu ușurință prin semin țe și se pot transforma în buruieni, a șa că, dacă înfloresc în
seră înainte de apariția vremii reci, tăia ți vârfurile ce urmează să înflorească.
În rest, plantele cultivate pot să nu fie tăiate, le pute ți cosi pu țin. Înainte de înghe ț, vor avea timp să
acopere complet solul și, putrezind, îl vor satura cu microelemente utile.
Ce siderate să plantați toamna într-o seră
Alegerea sideratelor pentru sere este destul de largă. Pute ți semăna leguminoase, crucifere sau cereale,
ținând cont de momentul germinării lor. Mu ștarul, ovăzul, secara și facelia s-au recomandat cel mai bine în
sere, așa că hai să vorbim puțin mai mult despre ele.
Doar o singură plantă poate rezolva rareori toate problemele solului care s-au acumulat de-a lungul
sezonului, așa că este recomandat să folosi ți amestecuri de semin țe.  
Muștarul ca siderate
Înainte de prima vreme rece, muștarul din seră va avea în continuare timp să crească masa verde și, în
același timp, să protejeze solul de dăunători și buruieni.
Semănat la începutul toamnei, nu trebuie să fie încorporat în sol, este suficient doar să îl cosi ți și să îl lăsa ți
să putrezească. Puteți semăna muștar înainte de iarnă pentru a ob ține îngră șământ verde timpuriu.
Semințele de muștar pot fi achiziționate ieftin la kilogram. Când semăna ți la începutul toamnei, săpa ți, uda ți
bine solul și semănați-le uniform pe sol. Dacă procedura are loc în ajunul iernii, trebuie să le semăna ți   la o
adâncime de 2-3 cm și la fel să udați solul.
Ovăzul ca siderate
Ovăzul este o adevărată fericire pentru solul rău. Plantele îl vor satura cu azot, fosfor și potasiu, îl vor
îmbogăți și vor îmbunătăți aerația.
Ovăzul este ușor de semănat, răsare rapid și necesită pu țină între ținere. Partea sa aeriană nu este foarte
mare, prin urmare, pentru a obține cel mai bun rezultat, este însămân țat împreună cu măzăriche, mazăre
sau lucernă.
Semănatul se face cel mai bine înainte de primul înghe ț. Semăna ți la o adâncime de 3-4 cm.
Pentru ca ovăzul să crească o cantitate suficientă de masă verde înainte de apari ția vremii reci, cel mai
bine este să-l semănați de la începutul până la jumătatea lunii septembrie.
Secara ca siderate
Secara este apreciată pentru proprietă țile sale dezinfectante ridicate. Cel mai bine este să o semăna ți
înainte de iarnă, dar puteți face acest lucru imediat după recoltare.
Este puțin probabil ca plantele să aibă timp să acumuleze suficientă masă verde, dar vor forma deja un
sistem puternic de rădăcini, care va afâna solul din seră și va speria nematozii.
Secara este destul de agresivă și nu-i place să fie aproape de alte siderate. Această plantă suprimă perfect
chiar și cele mai vicioase buruieni, de exemplu, ciulinii. Este bine să semăna ți secara în rânduri la o
adâncime de 3-4 cm.
Siderate de toamnă – facelia
Facelia este un îngrășământ verde versatil, care se distinge prin rezisten ță, cre ștere rapidă și efect
decorativ. Planta nu se teme nici de secetă, nici de frig. După aceasta, orice cultură se va sim ți
confortabilpe acea solă. Facelia respinge viermii de sârmă, afidele și nematozii, inhibă cre șterea fungilor
care cauzează fitoftoroza și putrezirea rădăcinilor.
În ciuda faptului că facelia este un siderat destul de popular, nu toată lumea știe când să-l semene toamna.
Puteți face acest lucru după recoltare până la mijlocul toamnei, astfel încât partea de la suprafa ță să
protejeze solul de frig.
Sau, puteți efectua o însămânțare în prag de iarnă – atunci facelia va cre ște la începutul primăverii și o
puteți folosi pentru a pregăti solul pentru plantarea răsadului. Este important să nu planta ți semin țele prea
adânc în sol. Este suficient să le împrăștia ți pe suprafa ță și să afâna ți u șor solul cu o greblă.
Care îngrășăminte verzi este mai bine să se semene în toamnă într-o seră pentru ro șii și castrave ți
Siderate pentru roșii
Înainte de a planta răsaduri de roșii, pute ți semăna orice leguminoase, crucifere sau siderate de cereale.
Dar cea mai ideală opțiune este facelia. De asemenea, pute ți semăna: măzăriche, lucernă, lupin, ovăz,
hrișcă, ciumarea.
Utilizarea acestor îngrășăminte verzi va cre ște randamentul ro șiilor cu cel pu țin 30%. În plus, dăunătorii vor
părăsi plantația.
După roșii, merită să plantați siderate care vor cură ța solul de fitoftoroza și îl vor satura cu azot. Cele mai
bune alegeri sunt facelia, muștarul și ridichea oleaginoasă. Dacă anul viitor inten ționa ți să cultiva ți din nou
roșii în seră, plantați siderate cum ar fi secara sau lucerna, care vor dezinfecta solul.
Siderate pentru castraveți
Castraveții absorb substanțele nutritive din solul de la suprafa ță, deci este important să fie fertil. Aproape
orice îngrășământ verde vă va ajuta să face ți fa ță acestei sarcini: facelia, orz, ovăz, mazăre, măzăriche,
rapiță etc.
Aceste siderate verzi pot fi semănate și între rânduri, vara. Acestea vor  îmbunătăți în mod vizibil gustul
castraveților.
Nu este de dorit să semenăți secară înainte de castrave ți. Conform observa țiilor, după ea castrave ții se
dezvoltă mai rău decât de obicei.
Află despre Top 5 dăunători în solar/seră și cum scăpăm de ei.
Siderate care sunt semănate după castrave ți
Când se recoltează castraveții în seră, cel mai bine este să semăna ți a șa siderate, precum mazăre, fasole
sau alte boboase. Vor restabili fertilitatea solului și îl vor îmbogă ți cu azot.
Sperăm că v-am convins, că îngrășămintele verzi sunt esen țiale toamna. Recenziile producătorilor care în
mod activ folosesc ca siderate ovăz, mu ștar, facelia și alte plante indică faptul că aceasta este o lucrare
utilă și eficientă.
Acest material este realizat în cadrul proiectului „InfOrganic Moldova 2020-2022”, implementat de A. O.
„Educație pentru Dezvoltare” (AED), cu suportul financiar al Funda ției ”Servicii de Dezvoltare din
Liechtenstein” (LED). AED mulțumește Agrobiznes pentru produsul elaborat.
https://agrobiznes.md/ce-siderate-ingrasaminte-verzi-putem-semana-toamna-in-sere.html

Dăunători la rapiță – recomandări la combatere

DeLuminița Crivoi
3 octombrie 2022
Rapița obține tot mai multă atenție din partea cultivatorilor în ultimii ani, iar recolta de calitate și în cantită țile
dorite poate fi obținută în condițiile respectării tehnologiei.
În acest articol discutăm despre principalii dăunători la rapi ță:
Gândacul lucios Meligethes aeneus
Principalele daune la cultura de rapi ță produc adul ții hibernan ți ce distrug anterele și pistilul florii generând
sterilitatea și căderea prematură a florilor.
Adulţii hibernează în stratul superficial al solului, la 3-4 cm adâncime sau sub frunze, în mare parte în
liziera pădurilor şi a pajiştilor.
Apar în luna aprilie (la temperatura zilei de 10-11°C) şi se hrănesc cu elementele florale ale speciilor de
plante ierboase sau lemnoase.
La temperatura de 15°C, gândacul lucios migrează la rapiţă.
Pagube mai mari sunt produse în primăverile răcoroase sau culturile semănate tardiv. Larvele produc
daune mai mici comparativ cu adulții.
Pragul economic de dăunare (PED) pentru gândacul lucios este de 1 adult per plantă aflată în stadiul D de
dezvoltare al mugurelui floral şi 2-3 adulţi/plantă în stadiul E (separarea mugurilor florali).
Prădători naturali: carabidul Clivina fossor Fall (distruge până la 65% din pupele şi larvele gândacului
lucios).
Măsuri preventive: respectarea asolamentului, strângerea şi distrugerea resturilor vegetale, arătura,
respectarea epocii recomandate de semănat.
Combaterea adulților este orientată în perioada formării butonilor florali. După începutul înfloritului, se
reduce eficiența tratamentelor aplicate.
Important! Tratamentele se realizează cu produse omologate respectând instruc țiunile.
Viespea rapiței Athalia rosae

FOTO: species.wikimedia.org
Adultul are 6-8 mm lungime, capul negru, toracele ro șcat și abdomenul ro șu-gălbui. Antenele au 10 articule
de culoare neagră.
Larva este o omidă falsă ce la completa dezvoltare are corpul de 15-18 mm lungime, glabru, cenu șiu pe
partea dorsală și cenușiu verzui pe laterale. Capul mic, rotund, negru.
Antenele au 3 articule scurte. Picioarele toracice au 5 articule de culoare neagră.
Are 2 generații pe an. Iernează larva complet dezvoltată în sol, într-un cocon mătăsos. Primăvara, prin
aprilie, larvele se împupează, iar în cursul lunii mai apar adul ții.
După câteva zile de hrănire, are loc copula ția și ponta. Femela depune oul în epiderma marginii frunzei.
Larvele apar peste 1-2 săptămâni, iar dezvoltarea lor durează 20-50 de zile, stadiul de pupă 15-20 zile.
Insectele adulte din prima generație apar la sfâr șit de iulie – început de august.
Larvele generația a II-a se dezvoltă în cursul lunilor august -septembrie. La începutul lunii octombrie,
larvele migrează în sol pentru iernare.
Gărgărița tulpinilor de rapiță Ceutorhynchus napi

FOTO: inaturalist.ca
Adultul gărgăriței are corpul de culoare neagră-plumburie și o lungime de 3,6-4,0 mm. Larva este apodă și
eucefală, corpul de 3-4 mm lungime, capul gălbui-brun, corpul gălbui, cu protuberan țe inserate cu peri șori.
FOTO: dreamstime.com

Iernează adultul în stratul superficial al solului la baza plantelor. Primăvara, când temperatura depă șe ște
9°C, după 25-30 zile, femelele depun ouăle în măduva tulpinii plantelor gazda. O femelă depune 15-60 de
ouă.
După 6-20 zile, apar primele larve, în aprilie, iar dezvoltarea completă are loc în 30-40 zile, după care
părăsesc tulpinile și migrează în sol la 4-6 cm adâncime.
Larvele se transformă în pupe și după aproximativ o lună în insecte adulte, rămân în diapauză până la
sfârșitul toamnei, apoi urcă la suprafa ța solului, la baza plantelor și hibernează.
Printre prădătorii gărgăriței se numără cei din familia Braconidae, Chalcoidea, Pteromalidae. În plus,
speciile din genul Tersilochus sunt cei mai importanți paraziți ai ouălor și larvelor.
Aceștia sunt destul de slab răspândiți din cauza tratamentelor cu insecticide.
Pragul economic de dăunare (PED) pentru gărgărița tulpinilor este de 2 adulţi/plantă. Tratamentul se face
doar la avertizare.
Se utilizează capcane de culoare galbenă ce vor atrage adul ții. Stropirile contra la gărgăriţa tulpinilor de
rapiţă se fac la 10-14 zile după apariţia primilor adulţi, deoarece mai întâi apar masculii, apoi femelele.
Se recomandă realizarea tratamentelor după ora 10, când adul ții sunt ie și ți la zbor (temperatura de peste
9-10°C, utilizându-se insecticide de contact).
La temperaturi mai mici, adulții s-ar putea să fie ascun și, astfel, tratamentele nu ar avea efectul scontat.
Detalii despre Gărgărița tulpinilor de rapiță: biologie, metode de combatere .
Gărgărița silicvelor de rapiță Ceutorchynchus assimilis
Adultul are corpul de culoare neagră, acoperit cu peri șori și solzi cenu șii, lungimea  de 2-2,8 mm. Larva are
corpul curbat, de 3-5 mm lungime, de culoare albă. Capul este brun.
Iernează adultul în sol. Primăvara migrează pe specii crucifere spontane, apoi pe cele de cultură.
Maturitatea sexuală are loc după 40-70 de zile. Ouăle se depun în silicve.
Incubația durează 8-11 zile, stadiul de larvă 20-35 de zile. După dezvoltare larvele rod orificii și părăsesc
silicvele migrând în sol, unde se împupează.
Stadiul de pupă durează 10-15 zile. Adul ții se hrănesc până în toamnă apoi se retrag pentru hibernare.
Larvele consumă semințele, adulții rod cavită ți în tulpini, peduncului și butoni florali.
Tratamentele se fac la înflorire, pentru combaterea adul ților, înainte de depunerea pontei.
Detalii despre Gărgărița semințelor crucifere.
Puricii cruciferelor Phyllotreta spp.
Puricii cruciferelor au forma corpului alungit – ovală, cu spatele puternic arcuit. Cu dimensiunea de 3 până
la 4,5 mm, aparține grupului celor mai mari dăunători ai rapi ței.  
Larvele sunt de culoare alb murdar, au un cap brun închis, trei perechi de picioare în zona pieptului și au
până la 7 mm lungime.
Puricii infestează rapiţa de toamnă ȋn primele faze de dezvoltare, începând cu faza cotiledonală, imediat
după răsărire.
Larvele rod galerii în plantele tinere (toamna) și distrug meristemele de cre ștere. Adul ții pot distruge tinerele
plante de rapiță.
Pentru controlul puricilor se recomandă tratamentul semin țelor înainte de semănat.
 FOTO:
canolacouncil.org
FOTO: canolacouncil.org
Citiți și despre De ce crapă silicvele la rapiță, se scutură semin țele .
Gândacul roşu al rapiței Entomoscelis adonidis
Adultul are corpul globulos, 7-10 mm lungime, culoare roşu-cărămiziu. Pe cap are o pată neagră, pe spate
şi pe elitre 3 dungi negre longitudinale.
Larva are 11-14 mm lungime, este neagră-cenuşie pe partea dorsală şi gălbuie pe partea ventrală.
Iernează oul sub bulgări de pământ. Eclozarea în primăvară are loc la un minimum de temperatură de 3-
4°C. Stadiul de larvă durează 40-60 de zile, după care aceasta se retrage în sol, trece în stadiul de nimfă.
FOTO: wikipedia.org
După 2 săptămâni apar noii adulți care se hrănesc până în luna iunie, apoi se retrag în pământ până în
septembrie.
Gândacul roșu atacă în vetre toamna și primăvara. Toamna rod limbul frunzelor plantelor tinere, fiind
capabil să distrugă culturile. Primăvara adul ții rod frunzele verzi de la baza tulpinii, apoi florile şi silicvele,
iar larvele marginile frunzelor sau epiderma şi parenchimul, în ultimele vârste lăsând numai nervurile.
Măsuri preventive: respectarea asolamentului, strângerea şi distrugerea resturilor vegetale, fertilizarea
echilibrată, respectarea tuturor verigilor tehnologice.
Gândacul păros al rapiței Epicometis hirta
Detalii despre Gândacul păros pe acest link.
Substanțele active omologate la combaterea dăunătorilor la rapi ța:
 gama-cihalotrin: Gândacul lucios (Vantex 60 CS 0,1 l/ha)
 tau-fluvalinat: Brevicorine brasicae (Păduchele cenușiu al verzei), Melighethes aenneus (Gândacul
lucios), Athalia rosae (Viespea rapiței), Ceutorrhynchus napi (Gargarița tulpinilor de rapiță)
(MAVRIK 2 F 0,2 l/ha)
 ciantraniliprol: Puricii de pământ, musca rădăcinilor de vărzoase, viespea rapi ței (Lumiposa 625 FS
40 ml/500 000 semințe (1,14l/100 kg semin țe pentru o normă de semănat)
 lambda-cihalotrin: Gândacul lucios, gărgărița tulpinilor de rapi ță, țân țarul silicvelor, puricii
cruciferelor, viespea rapiței, fluturele alb al verzei, buha verzei (Lamdex Extra 0,3 kg/ha); Buha
semănăturilor, cărăbușul de mai, viermii sârmă, viermele vestic al rădăcinilor (Ercole 10-15 kg/ha).
 acetamiprid+lambda-cihalotrin: Afide, viespea rapiței, puricii de pământ (Inazuma 0,125-0,2 kg/ha),
Gândacul lucios al rapiței, gărgărița tulpinilor (Inazuma 0,15-0,2 kg/ha).
 flupiradifuron: Phyllotreta sp., Psylliodes chrysocephala  (Puricii cruciferelor), Delia radicum (Musca
rădăcinilor) Buteo Start 480 FS 10,42 l/tonă.
Citiți și despre Viespea rapiței, molia verzei, omida fructifica țiilor .
V-ar putea plăcea și articolul despre  Semănatul rapiței de toamnă – top 7 cele mai frecvente gre șeli .
https://agrobiznes.ro/featured/daunatori-la-rapita-recomandari-la-combatere?fbclid=IwAR0HUHWxe-
aS6YMXVWxzZEWvSTUKGgAhGHgkY9WC9Ky6xPRw1EblqZh0OEw

Semănatul rapiței de toamnă – top 7 cele mai frecvente greșeli

DeLuminita Crivoi
17 aug. 2022 | 14:46
‹ adv ›
Rapița de toamnă necesită o îngrijire corespunzătoare începând de la pregătirea terenului și până la
întreținerea culturii, astfel încât riscurile de afectare a recoltei ce pot apărea pe parcursul vegeta ției să fie
reduse la minim.
Campania de semănat a rapiței este în toi, cultura a devenit destul de populară în rândul fermierilor,
inclusiv datorită faptului că rapița este un premergător bun din punct de vedere că:
 eliberează rapid terenul;
 contribuie la formarea structurii solului;
 reduce riscul eroziunii solului și eoliene;
 contribuie la reducerea rezervei de buruieni în sol;
 într-un asolament elaborat corect, reduce inciden ța dezvoltării putregaiului rădăcinilor la cereale.
În continuare, vorbim despre cele mai frecvent întâlnite gre șeli la semănatul rapi ței de toamnă:
1. Alegerea premergătorului

FOTO: clipartmax.com
‹ adv ›
Credit pentru tehnică în cadrul parteneriatelor ››

O cultură premergătoare bună pentru rapi ță este aceea care eliberează terenul până la sfâr șitul lunii iulie,
lucru necesar pentru a reuși pregătirea solului. Un alt factor important este evitarea culturilor ce au boli
comune cu rapița.
Astfel, rapița se cultivă, de obicei, după cerealele păioase, considerate a fi bune premergătoare. Nu este
recomandată cultivarea repetată a rapi ței pe acela și teren, dar și cultivarea acesteia după lucernă sau
floarea-soarelui.
Citiți și despre 10 Recomandări la întocmirea asolamentelor în condiţiile schimbărilor climatice.
2. Pregătirea necalitativă a solului pentru cultura de rapi ță
‹ adv ›
Află prețurile Transoil de achiziție la floarea soarelui ››

Plantele răsărite neuniform din cauza unui sol nepregătit, cele ce au depă șit faza optimă sau sunt
subdezvoltate, nu vor ierna corespunzător.
Timpul disponibil pentru a realiza lucrările este destul de redus, de aceea este importantă recoltarea rapidă
a premergătorului, realizarea arăturii (sistem conven țional) sau a lucrărilor minime imediat după recoltare
pentru a prinde perioada cu condiții bune.
Arătura după cereale păioase este recomandat a fi realizată la adâncimea de 18-20 cm, urmărind evitarea
scoaterii bulgărilor pentru a evita problemele la semănat, unde semin țele de dimensiuni mici necesită o
pregătire bună a patului germinativ.
‹ adv ›

După aceasta se realizează lucrări cu combinatorul sau grapa pentru o bună pregătire a solului.
Dacă lucrările sunt realizate mai târziu, este recomandată realizarea unei tăvălugiri înainte de semănat
pentru a semăna uniform la adâncimea setată.
Tăvălugirea este o lucrare utilă în toamnele secetoase pentru a asigura un contact mai bun al semin țelor cu
solul.
V-ar putea plăcea și articolul despre  Gărgărița semințelor crucifere – un dăunător important în cultura de
rapiță.
3. Încorporarea necalitativă a paielor, resturilor culturii premergătoare
Distribuirea uniformă a paielor are un efect pozitiv asupra culturilor. Cu cât distribuirea paielor este realizată
mai calitativ, fără benzi cu paie aglomerate, cu atât și răsărirea plantelor este mai uniformă.
Plantulele de rapiță nimerind în banda formată din paie, de obicei, se alungesc, se dezvoltă neuniform.
Paiele consumă mai mult azot și umiditate pentru descompunere. Acest lucru ar trebui luat în calcul. Pentru
mineralizarea azotului, în funcție de activitatea biotică a solului, este necesar aproximativ 1 kg de azot la
100 kg/ha paie. Respectiv, pentru descompunerea a circa 5 tone de paie, sunt necesare 50 kg de azot, 30-
40 de kg din acestea vor fi asigurate din îngră șăminte.
O tonă de paie, într-un sol lucrat conven țional, trebuie încorporată la 1,5-2 cm, astfel 5 tone la circa 8-10
cm adâncime. În condiții de vreme uscată, discuirea la 6-8 cm asigură încorporarea paielor, păstrarea
umidității și distrugerea capilarelor.
În cazul tehnologiei No-till, este foarte importantă încorporarea calitativă a semin ței în intervalul dintre
rânduri, unde nu sunt resturi. În timpul mineralizării reziduurilor se eliberează acizi carboxilici, care sunt
otrăvitori pentru semințele de rapiță. Pentru semin țele cu for ță de germinare redusă și imunitate scăzută,
acești acizi pot provoca pieirea.
4. Nerespectarea termenului de semănat 
Rapița se seamănă cu 95-110 zile înainte de debutul perioadei de înghe ț, în func ție de hibrizii ale și și
caracteristicile din teren, adică în a II-a – a III-a decadă a lunii august.
5. Depășirea densității plantelor
O cultură prea densă iernează slab, iar primăvara înfră țe ște prost. Tulpinile sunt sub țiri, se pot pătuli.
Norma recomandată la hibrizi: 40 până la 60 buc/m², soiuri: 80–100 buc/m² (în medie, se urmăre ște
obținerea unei densități de 45-50 de plante m² după iernat).
6. Încorporarea prea adâncă a semințelor  de rapiță în sol
Adâncimea optimă la care trebuie semănată rapi ța este de 2-3 cm. În cazul nerespectării acesteia, plantele
răsar mai greu, coletul este întins, șansele de iernare sunt reduse.
7. Administrarea excesivă a îngrășămintelor cu azot toamna
Acest lucru duce la creșterea excesivă a plantelor. Tulpinile sunt fragile, iar plantele iernează prost.
Majoritatea experților recomandă de a evita administrarea azotului din toamnă.
Pentru mineralizarea resturilor vegetale de la cultura anterioară, poate fi aplicat azot pe miri ște (în medie,
se recomandă 5-25 kg/ha, norma se determină în func ție de cantitatea de resturi vegetale rămase după
premergător și care necesită a fi descompuse).
Dacă plantele au ieșit slab dezvoltate din iarnă, prima fertilizare cu azot se face în martie (temperatura de
5°C), în doza de circa 50-60 kg azot/ha. Următoarea este recomandată la un interval după 2-3 săptămâni.
Important! Chiar dacă aplicarea azotului pe soluri înghe țate sau cu zăpadă este populară, cantitatea de
azot levigată în acest caz este foarte mare.
Detalii despre Fertilizarea rapiței de toamnă. Norme, perioade recomandate  în acest articol.
Pentru o iernare bună plantele de rapi ță trebuie să aibă 8-10 frunze, 8-12 mm diametrul coletului, punctul
de creștere în secțiune nu mai mult de 2 cm, rădăcina principală 20 cm.
https://agrobiznes.md/semanatul-rapitei-de-toamna-top-7-cele-mai-frecvente.html

SpellBox – primul instrument profesional de diagnoză rapidă a problemelor

culturilor agricole, lansat de o companie românească

DeLuminița Crivoi
4 octombrie 2022

Chromosome Dynamics, singura companie cu capital integral românesc, listată la Bursă, care activează în
Agritech ca dezvoltator și integrator de solu ții de tip Inova ție, a lansat recent pe pia ța României
instrumentul hibrid SpellBox – dedicat monitorizării și diagnozării stării de sănătate a culturilor agricole.
SpellBox ajută fermieri să afle:
 Ce problemă, boală sau dăunător, caren ță sau fitotoxicitate are cultura mea?
 Care sunt zonele cu potențial de băltire?
 Care este conținutul de carbon organic din sol?
Crearea răspunsului la aceste întrebări este bazată pe informa țiile reale, preluate cu ajutorul sateli ților
(multispectral analyzer).
Cu un grad de recunoaștere de peste 95% a bolilor, dăunătorilor, deficien țelor și fitotoxicită ților pentru toate
tipurile de culturi agricole vegetale (cereale, legume, fructe) și culturi fixe (pomi și arbu ști fructiferi, vi ță de
vie), SpellBox devine primul device hardware cu roluri multiple și complexe, AI&ML Powered din Agritech.

De asemenea, device-ul SpellBOX, stația agro-meteorologică și capcana digitală asigură certitudinea unor
producții profitabile.
„Pentru a răspunde nevoilor fermierilor, Chromosome Dynamics aduce performan ță în agricultură, prin
combinarea de resurse, tehnologie și know-how pentru fermieri. Viziunea și produsele, împreună cu
instrumentele și experiența aduc beneficii semnificative atât fermierilor români și de peste hotare, cât și în
ceea ce privește relația B2B, înspre generarea de solu ții high-tech și sus ținerea reciprocă într-un domeniu
care necesită inovație continuă și tehnologizare rapidă”, men ționează dezvoltatorii Chromosome
Dynamics.
Device-ul a beneficiat de o îmbunătă țire majoră prin conectarea acestuia la 82 de sateli ți de tip Radar
(monitorizare permanentă a culturilor agricole), cu 18 indicatori de mare precizie inclu și, în a șa fel încât
fermierii să fie alertați ori de câte ori apare o problemă în culturile agricole și să intervină rapid și preventiv
pentru a limita pierderile.
Imaginile multispectrale furnizate de sateli ți alertează fermierul cu privire la problemele monitorizate de cei
18 indicatori, iar acest lucru va ajuta atât în luarea unor decizii rapide, cât și la izolarea zonelor cu probleme
pentru a opri, de exemplu, propagarea bolii pe toată suprafa ța.
Detalii despre SpellBox pe acest link.
SpellBox devine primul device hardware complet AI&ML powered destinat profesioni știlor domeniului,
produs de Chromosome Dynamics în România, și are la bază o platformă proprie complexă dezvoltată de
specialiștii Chromosome Dynamics împreună cu parteneri specializa ți în iOT, Inteligen ță Artificială și
Machine Learning, și aplicații mobile iOS și Android pentru utilizatori (fermieri).
https://agrobiznes.ro/featured/spellbox-primul-instrument-profesional-de-diagnoza-rapida-a-problemelor-
culturilor-agricole-lansat-de-o-companie-romaneasca?
fbclid=IwAR31drXgPpLhtPxkSWZZolMcQYnGyK766tvTCpT9Y3shQqrd9e0URfmEUhk

Tăierea murului primăvara sau toamna? Ce perioadă alegem, sfaturi

DeLuminița Crivoi
4 octombrie 2022
132
 
Share

Realizarea lucrării de tăiere la mur necesită cunoa șterea unor particularită ți și respectarea termenilor
optimi, astfel încât să obținem maximul dorit de la această lucrare.
În acest articol discutăm despre tăierea murului primăvara și toamna, când exact și de ce speciali știi
recomandă realizarea lucrării de tăiere.
Tăierile la mur încep încă din anul întâi, imediat după plantare, când tulpinile se scurtează la 15-20 cm de
la sol. Dacă materialul săditor are mai mult de 2-3 mlădiţe se păstrează cea mai robustă, celelalte se taie
complet, cât mai aproape de nivelul coletului.
Recomandări la Plantarea și îngrijirea murului găsi ți pe acest link .
Lăstarii, apăruţi pe parcursul vegetaţiei, se orientează corect în spațiu şi se palisează pe spalier.
În anul doi, primăvara, după ce a trecut pericolul îngheţurilor, se aleg 2-3 tulpini
anuale pentru fructificare, ce se scurtează la 1,5-2,0 m.
Creşterile laterale la distanţa de 0,4-0,5 m de la sol se taie la inel. Ramificările laterale, situate pe aceste
tulpini în partea superioară, se răresc şi se scurtează la 25-30 cm.
Tulpinile de rod la mur se palisează uniform pe spalier în formă de evantai. Vara se aleg 6-7 lăstari pentru
fructificare în anul următor.
În anul trei după plantare începe tăierile de fructificare la mur. Acestea sunt orientate spre reglarea
încărcăturii și înlăturarea tulpinilor ce deja au fructificat. Acest lucru se realizează deoarece:
Soiurile sezoniere de mur au tulpinile bienale, ceea ce înseamnă că au o durată de via ță de doi ani . Adică,
în primul an tulpinile cresc și se dezvoltă pe partea vegetativă, iar pe parcursul la al doilea an, pe tulpini vor
apărea lăstari laterali fructiferi, care apar din mugurii mic ști forma ți în axilele frunzelor în primul an de
vegetație.
În urma fructificării, tulpina de 2 ani moare și trebuie înlăturată.
Absolut la toate soiurile de zmeur și mur este foarte  important ca tulpinile sa fie tăiate cât mai aproape de
suprafața solului.
Tăierile la mur primăvara sau toamna? Argumente
De obicei, tăierile la mur se realizează primăvara, înlăturându-se tulpinile ce deja au fructificat. Acest lucru
se argumentează prin faptul că aceste tulpini vor proteja plantele de vânturile puternice din timpul iernii.
Totuși, în ultima perioadă, tot mai mulți speciali ști  recomandă realizarea tăierilor la mur toamna (varianta
optimă după finalizarea recoltării) argumentând acest lucru prin faptul că lăstarii de doi ani lasă frunzele
destul de târziu, astfel împiedică pătrunderea luminii solare și aera ția tufei de mur, limitând maturizarea
lăstarilor și lemnificarea tulpinilor anuale.
La fel, tulpinile lăsate consumă elemente nutritive inutil și ar putea deveni o sursă de infec ție cu boli și
dăunători pentru restul plantei.
Detalii despre Musculița galicolă a tulpinilor de zmeur .
La realizarea tăierilor la mur țineți cont de următoarele recomandări:
 După recoltare înlăturăm tulpinile de 2 ani care au fructificat deja, obligatoriu de la nivelul solului.
 La mur se păstrează 3-6 tulpini pentru fructificare, care se scurtează printr-o tăietură oblică
deasupra mugurelui la înălțimea de 1,8-2 m. Iar 4-5 ramuri laterale, sunt scurtate la 25-30 cm (3-5
muguri).
 Înlătura
rea tulpinilor care au fructificat la mur ; FOTO: Irina Pompuș
 Dintre tulpinile tinere de 1 an se înlătură cele mai sub țiri  și mai slabe, cât și cele traumate mecanic
sau bolnave.
 Cele 4-5 creșteri laterale vor fi dispuse alternant pe tulpină , începând de la înălțimea de
aproximativ 50 cm față de sol și până la vârful tulpinii.
  Creșterile laterale situate mai jos de 50 cm fa ță de sol se îndepărtează , deoarece lăstarii fructiferi
sub greutatea fructelor, se apleacă apoi către sol, acestea putând fi murdărite de ploi și vânt.
Aceste tăieri mai au și rolul de a descongestiona tufa de mur pentru o mai bună însorire și aera ție,
contribuind la combaterea naturală a bolilor și dăunătorilor care se propagă la umbră și în mediul
umed.
Este importantă realizarea corectă a tăierii deasupra mugurelui, cu o por țiune suficientă din lăstar
lăsată. Tăierea nu trebuie să neglijeze circuitul substan țelor nutritive către mugure sau să permită
dezvoltarea bolilor pe o porțiune lăsată mai lungă, dar să permită cicatrizarea. Distan ța dintre tulpini pe
rând trebuie să fie de minim 15 cm.
FOTO: Irina Pompuș
V-ar putea plăcea și articolul despre  Instalarea spalierului la mur și zmeur. Materiale necesare la un hectar .
Tăierea soiurilor remontante de mur
În plantațiile profesionale de zmeur și mur remontant  se păstrează doar roada de pe tulpinile anuale. În
acest caz, după recoltarea fructelor toate tulpinile se taie la nivelul solului.

Ciclul de viață al soiurilor remontante de mur și zmeur.

Tulpinile noi vor crește în fiecare an și vor produce în perioada august-octombrie (în teren protejat perioada
de fructificare se extinde până în decembrie).
Grădinarii amatori mai practică înlăturarea vârfului tulpinii de un an care a rodit, după maturarea fructelor
din prima recoltă. Aceasta se face cu scopul ob ținerii unei recolte timpurii pe lăstarii de 2 ani.
Dacă privim în asamblu, atunci când păstram toate tulpinile fructifere (din anul unu și doi) avem o produ ție
mai mare dar de calitate mai slabă și recoltarea fiind mai dificilă.
Deoarece, atunci când se taie mai sus, în anul următor din mugurii de la suprafa ța solului vor cre ște mul ți
lăstari laterali, care îndesesc planta ția și vor fi o gazdă pentru numeroase boli și dăunatori.
După efectuarea tăierilor, pentru cicatrizare și prevenirea bolilor fungice, se recomandă aplicarea a 1-2
stropiri cu un fungicid pe bază de cupru.
https://agrobiznes.ro/featured/taierea-murului-primavara-sau-toamna-ce-perioada-alegem-sfaturi?
fbclid=IwAR28Cc2dod3aA5CEJiUddaUDpcbD74FH6T4w0yr467bfDE--bUWEU3m75Cs

Înmulțirea căpșunului prin stoloni în ghiveci. Sfaturi utile

DeLuminița Crivoi
4 octombrie 2022

Căpșunul se înmulțește prin mai multe moduri, cea mai răspândită metodă fiind prin stoloni, iar în acest
articol discutăm despre cum se face corect acest lucru.
De obicei, stolonii se obțin în spațiu protejat folosind substrat pentru a cre ște plantele-mamă și a înrădăcina
stolonii, însă pot fi obținuți cu succes și în câmp deschis. De această dată, discutăm despre metode de
înrădăcinare a stolonilor în ghiveci sau alveole.
FOTO: mygardenguide.com
Cel mai important lucru de care trebuie să ține ți cont atunci  când planificați să produceți stoloni , este faptul
că în acest sens se utilizează doar plante-mamă libere de boli și virusuri, adică, fie și pe suprafe țe mici,
optați doar pentru plante sănătoase.
Stolonii la căpșun se formează în special când sunt temperaturi de 25-30°C și zile lungi de aproximativ 16
ore pentru soiurile sezoniere și acelea și temperaturi, fără a avea vreo importan ță lungimea zilei, pentru
soiurile remontante.
Detalii despre soiurile de căpșun remontant  sau, în varianta populară, soiuri de căp șun care rodesc tot
anul, pe acest link.
La căpșun, primii stoloni apar la 8-10 săptămâni după înfiin țarea planta ției-mamă, numărul acestora
crescând pe măsură ce plantele se dezvoltă. La înfiin țarea unei planta ții de producere a stolonilor de
căpșun, toate inflorescențele la plante se înlătură regulat, astfel stimulând doar cre șterea vegetativă.
În cazul în care sunteți amator și colecta ți câ țiva stoloni dintr-o planta ție obi șnuită, oricum ar fi bine să ține ți
cont de următoarea recomandare:
Important! Stolonii se taie de la planta mamă când în vârfurile lor se formează primordiile rădăcinilor, însă
nu se recomandă ca acestea să depășească 12 mm.
FOTO: mygardenguide.com
Producerea stolonilor de căpșun în ghiveci, alveole
Dacă planificați să produceți căpșun din stoloni pe substrat,  puteți folosi turba, pH-ul potrivit ar fi cel de 5-6,
iar fracția mărunțită de 10 mm. Turba se pune într-un vas în care se adaugă apă (300 ml de apă la 1 kg
turbă) și se amestecă, apoi se pune în alveole.
Stolonii recoltați se plantează imediat în alveole, pentru a evita pierderile de umiditate.
Pentru a proteja suplimentar stolonii de căp șuni de boli, ace știa pot fi trata ți înainte de plantare:  stolonii se
pun în apă cu permanganat de potasiu (KMnO4), 1 g la 10 litri de apa, soluție slab roz, pentru o oră.
Este recomandat aproximativ 15 mm din stolon să fie lăsat pe planta fiică, pentru a o prinde în timpul
plantării în celule.

FOTO: horticulture.co.uk
Plantele fiice (rozete) trebuie să fie plantate astfel încât rădăcinile nou formate și stolonul ancoră rămas să
fie chiar sub suprafața substratului.
După ce rozetele au fost plantate, acestea trebuie protejate de circula ția excesivă a aerului,
iar frunzele trebuie să rămână umede până când viitoarea plantă fiică poate stabili un sistem radicular
propriu.
Citește și Cultivarea căpșunului pe substrat – plantare și îngrijire .
Este recomandată udarea periodică a plantelor timp de 7–12 zile pentru a dezvolta un rădăcini și susține
planta. După circa 12 zile, căpșunile pot fi tratate cu un preparat pe bază de cupru, 20-40 g la 10 litri de
apă pentru a evita dezvoltarea bolilor produse de ciuperci.
FOTO: strawberryplants.org
După înrădăcinare, plantele trebuie lăsate să se aclimatizeze în solar, apoi în exterior sub o plasă de
umbrire timp de 1 până la 2 săptămâni înainte de plantarea lor pe câmp sau în tuneluri înalte.
Înainte de plantarea stolonilor în câmp sau spa țiu protejat, ace știa se tratează cu fungicide sistemice.
Citește și despre Când și cum se plantează căpșunul – 3 perioade importante .
https://agrobiznes.ro/featured/inmultirea-capsunului-prin-stoloni-in-ghiveci-sfaturi-utile?
fbclid=IwAR0I3BiU_9OZpmJUwA_2-OKBGP0v5hlQbbccjAQ_Z6DrxZt1QffEUPX6uI0

Când și cum se plantează căpșunul – 3 perioade importante

DeLuminița Crivoi
8 mai 2021

Căpșunul este o cultură importantă ușor de crescut chiar și de amatori în cadrul gospodăriilor casnice.
Totuși, reușita culturii depinde mult de lucrările realizate în timpul plantării.
Câteva reguli necesare de respectat la plantarea căp șunului, găsi ți în acest articol.
Pregătirea terenului pentru plantarea stolonilor de căp șun
Există mai multe sisteme de plantare a căp șunului:
Plantarea căpșunului în rânduri simple
În rânduri simple pe teren nemodelat cu distanţa între rânduri de 60-100 cm, în funcţie de sistemul de
întreţinere a solului, manual sau mecanizat şi 20-25 cm între plante pe rând.
Plantarea căpșunului în benzi, pe teren modelat
În biloane de 2 sau 4 rânduri. Distanţele de plantare fiind de 35cm între rândurile din bandă, 85-95 cm între
benzi şi 20-25 cm între plante pe rând.
Plantarea căpșunului în sere și solarii
Plantarea căpșunului în sere sau solarii este aceeaşi ca la plantarea în cultură liberă. Schema de plantare
este în benzi de 2-5 rânduri pe teren modelat, în biloane sau plan cu distanţa între benzi de 85-95 cm,
între rânduri pe bandă de 35 cm, iar între plante pe rând de 20-25 cm.
Pregătirea solului pentru plantarea căp șunului
Pentru a înființa o plantație multianuală de căp șun este  necesar de realizat în prealabil un proiect, de
analizat riscurile, de efectuat analiza solului și apei  necesare pentru irigare.
Terenul potrivit pentru căpșun
Căpșunul se menţine pe un loc de obicei 3-4 ani. Pentru alegerea corectă identificăm dacă există în
apropiere o sursă de apă și dacă ea este bună pentru irigare.
Terenul ales trebuie să aibă cale de acces liber pentru transportarea produc ției.
Pregătirea terenului pentru plantarea căp șunului
Mai întâi se face aratul cu 1,5-2 luni înainte, apoi nivelarea cu 2 săptămâni și după urmează parcelarea.
Marcarea rândurilor se face prin instalarea picheţilor la capetele parcelei.
Așezarea foliei de mulcire la plantarea căp șunului
Se recomanda ca lungimea unei parcele să nu depă șească 100-120 m. Etapele parcurse pentru a șezarea
foliei de mulcire manual, sunt:
1. Întinderea aței de balot sau sforilor pe lungimea unei parcele pentru a realiza biloane drepte și
echidistante.
2. Sunt necesare 2 sfori de lungimi egale care se vor întinde în paralel la distan ța de 70-80 cm în
funcție de lățimea foliei.
3. Cu o sapă sau lopată se aruncă pământul de pe păr țile exterioare ale sforii spre interiorul stratului
sau bilonului, astfel rezultă câte un mic șan ț pe fiecare parte exterioară a sforii. Înăl țimea finala a
bilonului trebuie să fie de 15-20 cm.
4. Pământul de pe stratul rezultat se uniformizează cu o greblă etapa în care se poate administra și
îngrășământul complex la plantare. Se împră știe pe straturi uniform o doză de 20 kg/1000 mp care
se încorporează cu grebla.
5. Așezarea liniilor de picurare pe biloane. Este important să existe 2 benzi de picurare cu picurători
la 10 cm pentru o irigare rapidă și uniformă pe toată rândurilor.
6. Întinderea foliei de mulcire și fixarea ei. Acest lucru se face mai u șor dacă prin interiorul rolei de
folie se introduce o bară metalică de 2 m sau o coadă de lemn și 2 persoane merg înainte de rulant
folia, după ce capătul acesteia este fixat cu pământ. Se întinde folia cam 10-20 m după care se
fixează din loc în loc (la 2-3 m) cu bulgari de pământ pe ambele păr ți pentru ca vântul să nu mute
folia de pe bilon. Apoi este acoperită și fixată complet cu pământ pe 12-15 cm din marginea foliei.
Așezarea foliei de mulcire la plantarea căp șunului
Plantarea stolonilor de căpșun
Alegerea materialului săditor – stolonii destinaţi plantării trebuie să fie autentici, cu sistemul radicular întreg
şi bine dezvoltat.
Alegerea stolonilor pentru plantare se face diferenţiat în funcţie de soi, distanţa de plantare şi anul obţinerii
primei recolte economice.
Citește și despre: Bolile la căpșun – cum să eviți răspândirea acestora .
Fasonarea stolonilor constă în îndepărtarea resturilor de filamente şi frunze uscate, menţinându-se 1-2
frunzuliţe. Rădăcina nu se scurtează, deoarece este necesară pentru a asigura buna fixare de pământ a
stolonilor.
Fasonarea stolonilor de căpșun
Când se plantează căpșunul
Căpșunul are 3 epoci optime de plantare:
 Toamna între 10 septembrie şi 15 octombrie, se face cu stoloni recoltaţi direct din stolonieră
nerefrigeraţi.
 Primăvara în perioada martie– aprilie, se face cu stoloni direct din stolonieră – nerefrigeraţi, până
la sfârşitul lunii aprilie.
 Vara în perioada iunie-iulie. Plantarea de vară se face cu stoloni refrigeraţi.
Plantarea stolonilor:
Se repartizează plantele înainte la 25-30cm pe lungimea rândului. Între rânduri se lasă 70-90 cm (1).
Cu o mână se ține planta de la nivelul coletului iar cu cealaltă se prinde vârful rădăcinii cu lama de la
plantator aproximativ la 2 -3 cm de la vârful rădăcinii (2).
Se apăsa cu plantatorul planta în sol, până ajunge coletul la nivelul solului, iar cu cealaltă mână se ține
ușor de plantă. Se ține de plantă bine iar cu plantatorul se apasă brusc ca rădăcina să fie retezată.
 Prinderea
vârfului
rădăcinii cu plantatorul

 Fixarea plantei cu
plantatorul până la colet
  Stolon plantat
Schema plantării corecte a stolonilor de căpșun în rânduri pe teren nemodelat și modelat, coletul fiind
exact la nivelul solului:

Bibliografie și material ilustrativ: Căp șun, zmeur, mur – materiale didactice ilustrative, 2020, Școala
Profesională Bubuieci.
https://agrobiznes.ro/articole/cand-si-cum-se-planteaza-capsunul-3-perioade-importante

Forma de coroană Drapeau Marchand crește producția și calitatea fructelor

sâmburoase. Recomandări la formare
DeLuminița Crivoi
6 octombrie 2022

Această formă de coroană este preferată pentru cultura cire șului, prunului și caisului – coroana Drapeau
Marchand sau, tradus în română, drapel.
În general, la alegerea formei de coroană producătorul trebuie să țină cont de forma geometrică spa țială și
a parametrilor, de amplasarea rațională a macrostructurii vegetative, microstructurii roditoare  în cadrul ei și
de principiile menținerii echilibrului fiziologic în coroană.

Nu există o formă ideală de coroană, care să corespundă în totalmente cerin țelor biologice, agrotehnice,
inginerești și economice, și nici nu poate fi, atât din cauza diferen țelor mari între specii, soiuri și portaltoaie
după creștere și fructificare, cât și a diverselor condi ții climaterice și posibilită ți de realizare a cerin țelor fa ță
de coroană.
Fiecare formă de coroană are avantajele și dezavantajele sale și va avea prioritate acea, care în condi ții
concrete de producere asigură producții constante, înalte, competitive, cu un nivel mai redus de manoperă
după formare și un beneficiu mai mare.
Coroana Drapeau Marchand, pentru prima dată a fost realizată în Fran ța și  se recomandă pentru soiuri cu
vigoare medie de specii sâmburoase altoite pe portaltoaie cu vigoare mai redusă de cre ștere  (Weiwa,
Wavit, Mirobalan 29C, Gisela 5, Gisela 6).
Pomii se plantează oblic, sub unghi de 45°, care sunt palisa ți la un element din bambus fixat de un sistem
monoplan de susținere.
Pentru o recepționare mai favorabilă a luminii și excluderea umbririi în cadrul structurii planta ției pomii se
plantează astfel ca vârful axului să fie direc ționat către nord.
Pe partea superioară a axului principal sunt inserate 5-6 șarpante, sub unghiuri de 90° (fa ță de ax) și
distanțate la 50-60 cm una de alta (la piersic 70-80 cm), fixate de sârmele de sus ținere.
Pe partea inferioară a axului se mai formează 1-2 șarpante de dimensiuni reduse, dirijate orizontal, pe
direcția rândului, care au scopul de a completa spa țiul liber care rămâne sub ax. Pe șarpante nu se găsesc
subșarpante, ci numai ramuri de semischelet și de rod.  
În cazul în care la plantare se utilizează pomi cu ramifica ții (3-4 buc.) în zona formării primelor șarpante
(50-60 cm), se aleg două mai viguroase, din care una inserată pe partea superioară a axului predestinată
pentru formarea primei șarpante oblice, iar alta cu o pozi ție mai favorabilă pentru formarea șarpantei
orizontale, care se lasă dedesubtul axului, pentru a completa spa țiul dintre pomi.
Ramurile cu vigoare mai mare de dezvoltare ce concurează cu viitoarele șarpante se taie la cep de
înlocuire pentru a inhiba vigoarea de cre ștere, iar cele cu lungimi mai reduse se păstrează pentru a garnisi
axul cu ramuri de rod și a obține producții precoce.
În cazul când axul pomului are o dezvoltare mai redusă și necesită o fortificare a procesului de cre ștere
efectuăm scurtarea lui la distanța de 70-80 cm de la baza șarpantei amplasată pe partea superioară a
pomului.
Aceasta va permite de a obține noi creșteri anuale și a garnisi axul cu următoarele două   șarpante. Dacă
prima șarpantă pe partea superioară a axului depă șe ște lungimea de 80-100 cm, se măre ște unghiul de
inserție pentru a inhiba vigoarea de cre ștere (pe parcursul perioadei de vegeta ție sau în primăvara anului al
doilea).
Dacă la plantare se utilizează pomi fără ramificări cu înăl țimea de 1,7-2,0 m, axul rămâne intact, se fixează
de elementul de susținere.
Ca urmare a fenomenului polarității, din mugurii axiali se formează un număr diferit de ramifica ții dirijate
către verticală datorită înclinării axului sub unghi de 45° și gradului mai înalt de ramificare și se formează
un număr mare de ramificații pe partea superioară a pomului, care în perioada de vegeta ție trebuie
normate prin diferite operațiuni secundare (ciupire, plivire) pentru a forma un perete de fructe ra țional
echilibrat.
Dacă în unele zone ale axului nu s-au ob ținut ramificări , pentru a favoriza apariția lăstarilor necesari
formării șarpantelor (cireș, unele soiuri de prun), în anul doi după plantare, se practică incizia transversală
deasupra mugurilor destinați acestui scop.
Ea constă în secționarea transversală, în primăvară devreme când mugurii încep a înverzi, a vaselor
liberiene şi a 2-3 inele din alburn prin tăietura cu un ferestrău cu din ți fini, încât tăietura să fie făcută destul
de lată astfel încât cicatrizarea ei să nu se petreacă imediat. Inciziile trebuie efectuate cu 2-3 mm deasupra
mugurelui și să se extindă pe toată lățimea lui.
Dacă materialul săditor la plantare este de o calitate mai inferioară, vergile se scurtează la 60-70 cm de la
nivelul solului.
În mai-iunie, când lăstarii au o lungime de 20-25 cm, se aleg trei lăstari viguroşi, din care unul (cel terminal)
pentru prelungirea axului, altul pentru formarea primei șarpante oblice inserată pe partea superioară, iar al
treilea pentru formarea șarpantei orizontale, care se lasă dedesubtul axului, pentru a completa spa țiul
dintre pomi.
Ceilalți lăstari se ciupesc deasupra primei frunze mature, pentru a-i opri din cre ștere. Lăstarului din care se
va forma prima șarpantă pe partea superioară a axului i se măre ște unghiul de inser ție de îndată ce
depășește lungimea de 80-100 cm în perioada de vegeta ție august sau în primăvara anului următor.
În fiecare din următorii 2-4 ani, primăvara înainte de pornirea în vegeta ție, prelungirea axului tulpinii se
scurtează la 50- 70 cm, pentru a obține noi lăstari viguroşi, condu și în continuare ca șarpante.
În cazul când mugurii de pe partea superioară a axului pornesc u șor în cre ștere (formând lăstar pentru
șarpante), scurtarea axului nu este necesară. În mai-iunie, atât pe ax, cât și pe șarpante, se re țin lăstarii
necesari pentru formarea scheletului și pentru fructificare, iar restul se suprimă.
De regulă, în fiecare an se formează câte o șarpantă, maximum două dacă efectuăm opera ții în verde la
formarea coroanei.
Echilibrarea vigorii șarpantelor se ob ține prin înclinarea lor la timp, sub unghi de 90° fa ță de ax. Vigoarea
șarpantelor descrește de jos în sus. 

Înălțimea gardului fructifer este de 2,5-3,0 m, iar grosimea de circa 1,0 m. Acest sistem este simplu și
foarte echilibrat. În țara noastră, el are perspectivă de a fi utilizat îndeosebi la cultivarea intensivă a
cireșului, prunului și caisului.
Distanțele de plantare sunt de 3,0-3,5  m între rânduri și de 2,0-2,5 m pe rând (1142-1666 pomi/ha) , în
funcție de vigoarea și tipul de fructificare a pomilor și fertilitatea solului.
Pentru astfel de sistem de coroană se recomandă un spalier monoplan format din 5-6 sârme, distan țate la
50 cm una de alta, iar pentru fiecare pom se recomandă de avut un element din bambus.
Producătorul Heinz Martin din landul Baden-Württemberg gestionează o suprafa ță de 40  ha de livadă de
prun, cais, persic și nectarin cu vârsta cuprinsă între 1-8 ani, care sunt conduse numai după sistemul de
coroană Drapeau Marchand datorită avantajelor men ționate anterior și recoltelor precoce și un poten țial de
fructificare în anul 3 de 10-12 t/ha, iar în anul 4 de 25-30 t/ha de fructe.
Pentru a obține astfel de rezultate și în contextul schimbărilor climatice înregistrate în ultima perioadă de
timp, fermierul a menționat că astfel de rezultate pot fi ob ținute numai în planta ții pomicole dotate cu sistem
de irigare.
În ultimii ani, fermierii germani folosesc pe larg sistemul de sus ținere din cadrul planta țiilor de măr defri șate
pentru plantarea prunului și caisului condus după forma de coroană Drapeau Marchand.
Producătorii de fructe, care planifică utilizarea coroanei Drapeau Marchand trebuie să fie pregăti ți pentru
aplicarea unui sistem monoplan de susținere, la fiecare pom un element de fixare a axului, iar gradul de
manoperă utilizat în cadrul acestei structuri de planta ții în primii 3-4 ani de formare va fi cu 25-35% mai
mare în comparație cu coroana fus subțire. În următorii ani, gradul de manoperă va fi diminuat esen țial.
https://agrobiznes.ro/featured/forma-de-coroana-drapeau-marchand-creste-productia-si-calitatea-fructelor-
samburoase-recomandari-la-formare?
fbclid=IwAR1IBytFZ8qNSJe5BcC0u5uFpgk8BbwC33kyq85KKGEgID408ufWQ6ECq6o

Idei de afaceri. Producerea de biohumus (vermicompost) – ce trebuie să

cunoști

DeLuminița Crivoi
5 octombrie 2022

Vermicompostul este un îngrășământ natural, produs cu ajutorul râmelor, care în ultima perioadă, se
bucură de popularitate, datorită pre țurilor mari pentru îngră șămintele chimice și orientarea spre
îngrășămintele naturale.
Vermicompostul sau biohumusul este un îngră șământ util, practic, pentru orice cultură.
Dacă sunteți în căutarea unei idei de afaceri în agricultură, pute ți analiza și această oportunitate, iar de
această dată în cadrul rubricii „Idei de afaceri” vorbim despre următoarele lucruri pe care ar trebui să le
luați în calcul:
 Cum se produce vermicompostul
 Sfaturi la elaborarea planului de afaceri în producerea vermicompostului
 Terenul potrivit pentru producerea vermicompostului
 Echipamentele necesare
 Materii prime și râme
 Comercializarea
Cum se produce vermicompostul
Biohumusul este numit și vermicompost sau compost de râmă, datorită tehnologiei originale de produc ție
care implică râmele. Materia primă este dată râmelor pentru hrană, iar acestea produc îngră șăminte.
Ca materie primă se folosește un amestec descompus de gunoi de grajd de bovine sau de la alte animale
sau păsări. Pentru a crește proprietățile nutritive, se adaugă frunze, de șeuri alimentare, rumegu ș, var și
turbă.
Substratul rezultat se pune în cutii de lemn sau recipiente speciale cu laturile înalte de 25-30 cm, acoperite
cu un strat de fân. Timp de câteva zile, compostul este udat și amestecat, astfel încât să se matureze.
FOTO: Denis Cucer
În unele magazine online, se vând saci speciali pentru producerea vermicompostului.
 FOTO:
indiamart.com
Apoi, râmele sunt turnate peste materia primă într-un strat uniform și acoperi ți cu un material dens opac,
astfel încât temperatura din interior să fie men ținută și să nu pătrundă lumina.
De cele mai multe ori, pentru producerea vermicompostului se utilizează râmele: Ro șie de California, Ro șie
de Bălegar, cea de California fiind mai populară. Pentru prelucrarea a 1 mp. de substrat sunt necesare
1500-3000 de exemplare.
Râmă roșie de bălegar (Eisenia foetida); FOTO: groworganic.com
Obținerea biohumusului
Procesul de prelucrare a substratului în biohumus durează până la 4-5 luni. În tot acest timp, trebuie să
aveți grijă de recipientele în care locuiesc râmele și să men ține ți microclimatul:
 Afânați cu grijă substratul.
 Aplicați nutrienți de trei ori pe lună.
 Udați cu apă caldă decantată pentru a men ține umiditatea la 70%.
  Mențineți o temperatură nu mai mică de 19°C și nu mai mare de 30°C.
Sfaturi de la producători: înainte de a popula cutiile, trebuie să testa ți calitatea mediului nutritiv pe 10-20 de
indivizi.
Râmele nu numai că procesează substratul în îngră șământ, ci și se înmul țesc activ. Din 10 centimetri
pătrați de sol din cutie se selectează și se numără râmele, cifra rezultată este înmul țită cu 100. Biohumusul
începe să fie extras atunci când popula ția depă șe ște valorile standard.
Colectarea de biohumus se realizează în două moduri:
1. Cerneți întreaga masă printr-o sită.
2. În recipient se toarnă puțină mraniță proaspătă și râmele urcă spre ea în căutarea noii hrane.
Procedura se repetă de mai multe ori, îndepărtând de fiecare dată stratul de pământ. Masa rămasă
este biohumusul.
Biohumus cernut. FOTO: farmingindia.in
Din 10 kg de substrat se obțin aproximativ 5 kg de îngră șământ, iar numărul de râme cre ște de 5-10 ori. De
obicei, surplusul populației de râme este vândut pescarilor sau antreprenorilor care încep produc ția de
biohumus.
Sfaturi la analizarea planului de afaceri în producerea vermicompostului
Înainte de a lansa o astfel de afacere, este important să realizăm un plan de afaceri în care să fie incluse
toate particularitățile:
  Achizitia de echipamente, unelte si materiale.
 Achizitia de materii prime și râme.
 Înregistrarea afacerii.
 Organizarea vânzărilor.
 Calcule economice.
 Alegerea terenului unde va fi produs biohumusul.
Producția de biohumus ca afacere poate fi deschisă:
 La o fermă de bovine existentă, de unde va fi preluată materia primă – hrana pentru râme;
 Ca proiect separat – stabilind parteneriate cu astfel de întreprinderi.
În primul caz, va trebui să alocați spațiu pentru afacere, iar în al doilea să arenda ți teren, dacă nu-l ave ți
disponibil. De preferință, terenul trebuie să fie amplasat în apropierea fermei de unde va fi preluată materia
primă.
Pentru producția de loturi mici de îngră șământ de probă, pute ți începe produc ția în condi ții de casă.
În funcție de scara de producție planificată, este necesară planificarea teritoriul dedicat producerii
biohumusului: până la 80 m2 pentru containere, echipamente de ambalare, un depozit pentru a plasa
biohumusul.
Pentru a menține condițiile și microclimatul necesare, încăperea unde ve ți produce vermicompsot trebuie
să fie dotată cu încălzire, ventilație, instala ții sanitare și electricitate.
Pentru a minimiza pierderile de căldură în timpul iernii, trebuie să betona ți podelele, să astupa ți toate
găurile din pereți, inclusiv să verifica ți ferestrele și să coborâ ți tavanul cât mai jos posibil.
Echipamente necesare
FOTO: Denis Cucer
Pentru producția de biohumus în condiții de casă, este suficient să ave ți cutii pentru substrat, să cumpăra ți
unelte de lucru, cântare, pungi de plastic și o ma șină de etan șare. Pute ți regla temperatura și umiditatea
manual în încăpere, în funcție de datele oferite de către aparatele de măsurat.
Producția industrială de biohumus necesită investi ții mai mari în echipamente:
 Instalarea etajerelor, containerelor pentru substrat și râme.
 Concasor.
  Sistem de irigare prin picurare.
 Sită mecanică.
 Echipament de ambalare.
 Dispozitive pentru măsurarea și controlul microclimatului din încăpere și din substrat.
 Lopeți, găleți, transportoare.
 Tractor cu remorcă pentru gunoiul de grajd.
Materia primă și râmele
Pentru producerea de biohumus, avem două componente de bază: substratul și râmele. Cu cât mai mare
este volumul planificat a fi produs, cu atât mai multă materie primă va fi necesară. Astfel, în cazul în care
dispuneți de o fermă, o astfel de activitate adi țională este destul de interesantă.
Dacă materiile prime sunt achiziționate din exterior, atunci se acordă preferin ță gunoiului de grajd de
bovine. Compoziția substratului include și compost, rumegu ș, fân.
La producerea în cantități mici, puteți include în substrat următoarele materiale:
 Bălegar de bovine.
 Bălegar de capre și oi.
 Nămol organic.
 Frunze.
 Reziduuri vegetale.
 Rumeguș.
 Buruieni.
 Excremente de păsări.
 Resturi de legume.
Excrementele de pasăre având un con ținut ridicat de azot trebuie adăugate în cantită ți mici.
Conform tehnologiei, înainte ca deșeurile să devină potrivite pentru hrana râmelor, acestea trebuie să se
descompună timp de 5-6 luni. Pentru a păstra mrani ța, trebuie să pregăti ți un loc special sau să încheia ți
un acord cu un furnizor pentru livrarea de mrani ță ca materie primă deja pregătită.
Râmele roșii de California utilizate la fabricarea biohumusului sunt considerate rentabile din următoarele
motive:
 Durata de viață este de 4 ori mai mare decât a râmelor obi șnuite.
 Rata de reproducere este de 10 ori mai mare.
 Rezistență ridicată la boli.
E necesar de procurat viermi de la ferme speciale care îi cresc la scară industrială.
Înregistrarea afacerii! Pentru a obține venituri legale din vânzarea de biohumus, este necesară
înregistrarea afacerii.
Pentru exploatarea unei ferme mici, este potrivită o formă de antreprenoriat individual, iar pentru
producerea la scară largă, recomandată ar fi societatea cu răspundere limitată (SRL).
Comercializarea biohumusului
Principala dificultate în planificarea afacerii este de a stabili o vânzare constantă de îngră șăminte și de a
identifica cine le vor procura. În acest sens, ar fi bine să vă orienta ți către identificarea clien ților în zonă:
 întreprinderile agricole;
 pepinierele;
 magazinele de flori;
 pescarii – pentru achiziționarea râmelor;
 proprietarii de sere.
Biohumusul este de obicei vândut în pungi de plastic cu masa de 1 kg, 5 kg, 10 kg, 20 kg. Pentru vânzări
este necesară de obicei obținerea certificatului de calitate.
Cel mai simplu mod este să vindeți biohumusul printr-o re țea en-gros, este suficient să găsi ți unul sau doi
cumpărători ce vor procura loturi mari. Pute ți vinde și la pia ță sau crea un magazin online, în func ție de
cantități.
Pentru a informa cumpărătorii despre avantajele și beneficiile biohumusului, este necesar să ave ți un
ambalaj cu informații imprimate pe el, care va indica caracteristicile îngră șământului, regulile de utilizare și
randamentul așteptat.
De asemenea, nu uitați de publicitatea în reviste de specialitate sau pe re țelele de socializare. În multe
localități se organizează târguri și expozi ții agricole, este recomandat să participa ți la acestea cu mostre de
produse finite.
Este posibilă creșterea profitabilității prin cre șterea volumelor de produc ție. În acest caz, va trebui să
angajați muncitori suplimentar, să include ți în planul de afaceri costurile salariale și fiscale.
https://agrobiznes.ro/featured/idei-de-afaceri-producerea-de-biohumus-vermicompost?
fbclid=IwAR0quA7QmM4LDq_nIaSg-Jt9VbpyZKgY-YbmOrBcPg_S_tcWM-hJgpPa0Ew

Dihorul – cum protejăm păsările de gospodărie. Remedii utile

DeAnastasia Oleinik
7 octombrie 2022

Deși au un aspect foarte drăgălaș, dihorii sunt animale prădătoare, destul de puternice, înzestrate cu
gheare și dinți ascuțiți care, deseori, pun în pericol via ța păsărilor și animalelor mici din gospodăriile
fermierilor.
În natură dihorul poate fi întâlnit rar, deoarece este un animal nocturn, retras de ochii oamenilor. În acela și
timp, mulți preferă tot mai des să își achiziționeze un dihor domestic.
Citiți în acest articol:
 Cum arată un dihor;
 Ce mănâncă dihorul – modul de viață;
 Ce pericol prezintă dihorul pentru om;
 Cu ce este periculos dihorul pentru animale;
 Cum protejăm gospodăria de dihori;
 Animale de pază;
 Repelente;
 Remedii naturiste;
 Știai că?
Cum arată un dihor
Dihorul este un animal mic. El are corpul subțire și lung, membrele scurte și puternice, coada pufoasă,
ghearele lungi și ascuțite, botul ușor turtit.  Lungimea corpului este de 40-60 cm, greutatea corporală
variază de la 400 g la 2,5 kg. Dimorfismul sexual persistă, masculii având dimensiunile corporale mai mari
și cântărind până la 4 kg.
Speranța de viață a dihorului variază în func ție de mediu.  În natura sălbatică dihorul trăiește 3-5 ani . În
condiții casnice acesta este ferit de factorii nefavorabili. Un dihor de casă atinge vârsta de 8-10 ani, uneori
și până la 15 ani, dacă e îngrijit corect.
Citiți despre o rudă apropiată a dihorului – nevăstuica și între ținerea acesteia ca animal de companie.
Ce mănâncă dihorul – modul de viață
Dihorul este animal nocturn. Labele puternice îi permit să sape vizuini cu u șurin ță și să se ca țăre pe
copaci. El este un vânător iscusit. Astfel, dihorul este în stare să pândească prada lângă vizuina acesteia
timp foarte îndelungat.
Cum numai aceasta se ivește din adăpost, dihorul atacă și omoară prada rapid.

Foto: nature.scot
Dieta dihorului în natură este foarte variată, dar constă prioritar din proteine. Acesta mănâncă insecte
(diverși gândăcei, larve), rozătoare, broa ște, șopârle, iepuri sălbatici.  Deseori, el poate vâna păsări,
inclusiv și prădătoare, de dimensiuni considerabile.
Aflați și despre aricii în gospodărie – ce mănâncă și cum îi atragem.
Ce pericol prezintă dihorul pentru om
Dihorii sălbatici sunt animale curajoase și agresive.  Totuși pentru om ei nu prezintă un pericol real, decât
dacă vor fi deranjați. Dihorul nu atacă fără motiv. Dacă acesta va fi prins în col ț, el se va apăra, va vocaliza
intens și posibil va ataca.
Foto: ourwarwickshire.org.uk
Eventualul atac poate avea loc și atunci când omul se află în apropierea vizuinii cu pui. Femela foarte
probabil va fi agresivă, apărându- și progenitura.
Un alt pericol considerabil este capacitatea dihorului de a transmite omului boli infec țioase . Cea mai gravă
boală transmisibilă este rabia, care afectează rapid sistemul nervos central atât la om, cât și la animale și
inevitabil duce la sfârșit letal.
Cu ce este periculos dihorul pentru animale
Dihorul sălbatic este un pericol pentru toate păsările și animalele mici, deoarece acestea constituie hrana
lui. Dihorii vânează cârtițe, șoareci, șopârle, șerpi, arici, păsări, iepuri etc. Gâtul puternic îi permite să ducă
prada care depășește considerabil propria greutate corporală.
În gospodării el face ravagii în păsări de toate mărimile și vârstele. Dihorul se poate strecura prin spa ții
foarte mici datorită coloanei vertebrale mobile. Odată ajuns în cotețul cu păsări, dihorul mănâncă și gâtuie
până și întregul efectiv.

Foto: curiodyssey.org
Un semn distinctiv că dihorul a vizitat cote țul cu găini este când păsările nu coboară de pe  pătul, uitându-se
speriate în jur. Dacă nu se întreprind măsuri, dihorul se va întoarce până nu va nimici toate păsările,
considerând cotețul drept teritoriu propriu.
La fel, acesta poate nimici din prima tot efectivul de păsări, chiar dacă pentru o masă el va avea nevoie
doar de una. Restul păsărilor vor fi decapitate de dihor și duse spre un adăpost sigur la depozitare într-un
număr posibil de transportat peste noapte.
Dihorul poate ataca și animalele mici din gospodărie, dacă cele din urmă nu sunt între ținute în cu ști
corespunzătoare.
De asemenea, el poate fi sursă de infecție în cazul multor boli transmisibile, care pot afecta diverse specii
din gospodărie.
Cum protejăm gospodăria de dihori
Dihorul este un animăluț foarte inteligent și precaut. Capturarea lui poate fi destul de anevoioasă. Mai
simplă este prevenirea apariției lui în gospodărie.  Pentru aceasta se recomandă construcția cotețelor pe
temelie din piloni. Nu se lasă orificii considerabile deschise.

Foto: understandinganimalresearch.org.uk
Teritoriul adiacent se îngrădește cu plasă măruntă, care se îngroapă în pământ la o adâncime de 50-70
cm. Pereții cotețului pot fi tapițați în partea de jos cu o tablă metalică.
Citiți aici regulile și recomandările la construc ția cote țului pentru găini.
Animale de pază
Dihorul este foarte sensibil la diverse mirosuri. Astfel, amplasând lângă coteț cușca câinelui de pază,
putem evita apariția dihorului. Câinele foarte puțin probabil va fi în stare să prindă animălu țul. Dar mirosul
de câine va motiva dihorul să evite gospodăria.

Foto: rspca.org.uk
În același scop se utilizează mirosul de capră, care este rău tolerat de dihor.  Gospodarii atârnă pe pereții
cotețelor pielicele de țap, care au un miros mai pronun țat și specific . Astfel, dihorii percep acest miros ca
un semn de pericol și evită să intre în cote ț.
Repelenți contra dihorilor
Repelenții sunt o soluție inofensivă atât pentru animalele de gospodărie, cât și pentru prădătorul propriu
zis. Astfel, putem alunga dihorul fără să-i provocăm daune.
Repelenții de regulă se bazează pe sunete de undă joasă.  Sunt niște utilaje electronice, care emit unde
sonore ultrasonice. Aceste unde au efect asupra sistemului nervos și a organelor auditive, cauzând un grad
de discomfort sau durere. Dihorul intra în panică și părăse ște rapid zona.
 Foto: emag.ro
Sunetele emise sunt în afara limitei perceptibile de om, animalele de companie și de curte, astfel utilajele
nu prezintă un pericol pentru aceste grupuri.
În scop similar se folosesc dispozitivele de iluminare cu sensor de mi șcare.
Unii producători propun și repelenți în formă de săcule țe cu blană de câine sau de capră, care emană
miros capabil să țină prădătorii la distan ță.
Remedii naturiste contra dihorilor
Unii gospodari folosesc în scop preventiv smoala. Această substan ță se aplică pe pere ții cote țelor în
gospodăriile țărănești. Se consideră că dihorul va evita asemenea adăpost. De și nu este confirmată
eficiența metodei sau intoleranța mirosului de smoală la dihori, merită totu și de încercat. Metoda este una
inofensivă și accesibilă economic.
Foto: petplace.com
Cea mai bună metodă de protejare a păsărilor și animalelor de gospodărie rămâne construc ția
adăposturilor adecvate, cu pereți și podele din materiale rezistente, fără fisuri sau găuri, cu orificiul de
ventilare dotat cu plasă.
În același timp, rămâne foarte importantă păstrarea condi țiilor de igienă, astfel încât oaspe ții nedori ți să nu
fie atrași de acumulările de gunoi.
Deși multă lume caută capcană sau otravă pentru dihori, se informează despre metode de capturare și
nimicire a animalului, totuși  mai umană ar fi prevenirea apariției acestuia  în cotețe prin metodele sus
enumerate.
Știai că? – Curiozități despre dihor
Foto: flickr.com
 Pentru prima dată dihorul a fost domesticit circa 2000 de ani în urmă, pentru a fi utilizat în
vânătoarea de iepuri;
 În traducele din limba latină dihorul ( Mustela putorius) înseamnă urât mirositor;
 Ritmul cardiac al animalului este în medie de 240 bătăi/minut;
 Dihorul are văzul mai puțin dezvoltat, care însă este compensat datorită auzului și sim țului olfactiv
puternice;
 Animăluțul poate dezvolta o viteză foarte bună deplasându-se cu spatele înainte;
 Dihorii sălbatici nu vor fi prieteni cu cei domestici;
  Timp de o oră dihorul este în stare să sape o vizuină cu o adâncime de 5 m;
 Animăluțul nou-născut încape într-o linguri ță;
 Rata de dihori albinoși este destul de mare, animalele având ochii de culoare ro șie;
 Dihorii de pădure pot să înoate, dar nu iubesc să o facă;
 În New York, California, Waashington și Hawaii (SUA) dihorii sunt interzi și ca animale de
companie. Motivul este siguranța proprietarilor, dihorul rămânând un animal sălbatic, dar și
posibilitatea de evadare a acestuia, care în natură poate deveni invaziv.
https://agrobiznes.ro/articole/dihorul-cum-protejam-pasarile-de-gospodarie-remedii-utile?
fbclid=IwAR2ULuj7L0cNLdaMPFYTe-wc5tuE1EgQ_EvZp-Q2UjIA6bqqAM83PqH6uDQ

Cum înființezi o afacere – pași necesari la deschiderea SRL

DeLuminița Crivoi
7 octombrie 2022

Dacă planificați să desfășurați o activitate, trebuie să lua ți în calcul faptul că sunt mai multe etape de
parcurs pentru înregistrarea afacerii.
În general, în România pot fi înființate mai multe tipuri de firme  (forme organizatorico-juridice):
 persoană fizică autorizată sau PFA;
 întreprindere individuală sau II;
 societatea cu răspundere limitată (SRL) și societatea cu răspundere limitată debutant (SRL-D);
 societatea pe acțiuni sau SA.
De această dată, în cadrul rubricii Idei de Afaceri, vorbim despre înregistrarea unui SRL.
Principalele acte necesare pentru înfiin țarea unei firme în România sunt:  Actul Constitutiv, dovada sediului
social și depunerii capitalului social – documentele sunt depuse la Registrul Comer țului  care va elibera
Certificatul de Înmatriculare a societă ții.
Pașii necesari pentru înregistrarea unui SRL:
1. Verificați la ONRC dacă numele este disponibil
Primul pas pe care ar trebui să-l realiza ți este să verifica ți dacă denumirea pentru care dori ți să opta ți este
disponibilă. Pentru aceasta va trebui să apela ți la serviciile  Oficiului Național al Registrului Comer țului .
Gândiți-vă la cel puțin trei variante înainte de a depune cererea de verificare a disponibilită ții numelui.  
În cazul în care aveți undă verde și numele este disponibil, rezerva ți-l.
2. Stabiliți sediul social al companiei
Sediul social poate fi găzduit acasă sau la cineva ce are o proprietate și vă permite. În ultimul caz, trebuie
să încheiați un contract de comodat.  Adresa sediului social trebuie trecută în Actul constitutiv al companiei.
3. Redactați Actul constitutiv
În această etapă este necesar să defini ți  obiectul principal de activitate din nomenclatorul Codurilor CAEN.
Acesta va apărea pe certificatul de înregistrare și obiectele secundare de activitate (trecute doar în Actul
constitutiv).  
Dacă nu știți pentru ce activități secundare să opta ți, lăsa ți-le pe toate incluse cu excep ția celor ce necesită
autorizații speciale. În acest mod, în cazul în care ve ți dori să extinde ți activitatea, nu va fi necesar să
modificați Actul constitutiv.
4. Deschideți un depozit bancar pe numele noii companii
Următorul pas este crearea unui depozit. Acesta poate fi constituit de către administratorul firmei sau o
persoană mandatată. Pentru deschiderea unui cont bancar sunt necesare următoarele documente (copii):
 dovada rezervării numelui;
 Regulamentul Intern al Firmei;
 dovada existenţei sediului central (act de împuternicire, dacă este cazul).
După ce banca deschide contul, este necesară depunerea capitalului social al firmei.
Înregistrați firma în Registrul Comerțului – de obicei, durează 3 zile.
5. Obțineți Registrul unic de control
Pentru a realiza următorul pas, trebuie să merge ți la sediul Agen ției Na ționale de Administrare
Fiscală (ANAF) al unității teritoriale căreia apar ține. Depune ți cererea de eliberare a Registrului unic de
control, utilizând certificatul de înregistrare.
Orice firmă recent înfiinţată trebuie să achiziţioneze Registrul unic de control în termen de 30 de zile de la
data înregistrării.
Tot de la ANAF, se solicită și Registrul de evidență fiscală. De obicei, acesta se eliberează în termen de 7
zile în baza aceluiași certificat de înregistrare. Registrul de eviden ță fiscală se păstrează la domiciliul fiscal
al contribuabilului.
Obținerea avizelor necesare și licențelor de func ționare este obligatorie.
6. Încheierea contractelor de muncă
Contractele individuale de muncă încheiate se înregistrează la Inspectoratul Teritorial de Muncă în ziua
anterioară începerii activităţii.
V-ar putea plăcea și articolul despre  Idei de afaceri: Producerea de biohumus (vermicompost) – ce trebuie
să cunoști.
https://agrobiznes.ro/featured/cum-infiintezi-o-afacere-pasi-necesari-la-deschiderea-srl?
fbclid=IwAR0cfmW1Jhq48tjdHMUKtF0gtREA78r7HY9qg61yM1ZN5T5TPv3wkOicYWE

Fungul Aspergillus flavus, producător major de aflatoxine, prezent pe știuleții

de porumb

DeOtilia Cotuna
8 octombrie 2022
Recolta de porumb din acest an este par țial și chiar total compromisă, func ție de zona de cultură. Seceta
cumplită din timpul verii a contribuit masiv la acest dezastru. La SCDA Lovrin, până în acest moment
producția se învârte în jurul a 3000 kg/ha.
Așadar, producții foarte scăzute sau chiar deloc (porumbul a fost întors în unele zone).  După ce sunt
producții foarte mici, constatăm că și calitatea recoltei lasă mult de dorit din cauza atacului dăunătorilor
specifici (Ostrinia nubilalis și Helicoverpa armigera)  și a patogenilor micotoxigeni (Fusarium verticillioides și
Aspergillus flavus și/sau A. parasiticus ).
În această săptămână am început evaluarea atacului de Ostrinia nubilalis la porumb dar și a fungilor
prezenți pe știuleți. Ce am constatat? O frecven ță ridicată de știule ți cu micelii de  Aspergillus flavus dar
și Fusarium verticillioides.
Dacă în alți ani, frecvența știuleților cu  Fusarium era mai ridicată decât cei cu Aspergillus flavus, în acest an
balanța înclină în favoarea fungului  Aspergillus flavus. Cu privire la intensitatea atacului la știule ți, am
constatat că este mai ridicată decât în al ți ani și asta ar trebui să ne îngrijoreze.
La finalul evaluării voi reveni cu rezultate concrete. Până atunci, vă pot spune că plantele de porumb din
loturile experimentale sunt deja frânte din cauza atacului larvelor de Ostrinia nubilalis, iar primele analize
efectuate arată că în tulpini sunt larve multe, de la 2 până la 9 larve într-o tulpină.
FOTO: Otilia Cotuna
A doua generație de Ostrinia nubilalis a făcut prăpăd la porumbul din lotul experimental, unde nu am
efectuat nici un tratament. Helicoverpa armigera s-a hrănit intens pe știule ți, provocând multe leziuni pe
care s-au instalat cu ușurință fungii micotoxigeni aminti ți mai sus.  Pe lângă cei doi fungi, putem vedea
micelii de Penicillium sp. și Aspergillus niger .
În cele ce urmează, aduc în atenția dumneavoastră fungul micotoxigen  Aspergillus flavus, producător
major de micotoxine numite aflatoxine.
Aspergillus flavus – producător major de aflatoxine la porumb
Se cunoaște despre Aspergillus flavus că este un patogen/saprofit oportunist care se dezvoltă în condiţii
tropicale şi subtropicale (sunt preferate). Chiar dacă preferă condiţiile tropicale, Aspergillus flavus este
raportat peste tot în lume cu menţiunea că predomină în solurile tropicale.
Este considerat producător major de aflatoxine care sunt puternic carcinogene pentru oameni și animale
(Maren, 2007].

FOTO: Otilia Cotuna

Aspergillus flavus produce mucegai galben – verzui la culturile agricole importante, cum sunt: cerealele
(porumbul, grâul), seminţe de leguminoase (alune de pământ, mazăre, năut), nucile braziliene, seminţele
de bumbac, soia, orezul, sorgul.
Poate apărea şi în turtele, făina şi uleiurile vegetale care nu sunt bine păstrate şi condiţionate, în fructele
uscate, nuca de cocos şi chiar în condimente. De asemenea, ciuperca se poate instala pe multe tipuri de
materie organică (nutreţuri, produse alimentare şi furaje).
Recunoașterea atacului în lanurile de porumb
La porumb, fungul Aspergillus flavus se recunoaște după miceliul de culoare galben – verzuie sau galben –
maronie de la suprafaţa boabelor sau între ele. De regulă, fungul se instalează pe mătasea porumbului în
momentul în care aceasta are culoarea galben – maronie şi este umedă dar şi pe boabele din vârful
ştiuletelui atacate de insecte şi păsări [Robertson, 2005].

FOTO: Otilia Cotuna

Pe cariopsele de porumb apar micelii de culoare verde până la galben. Pe măsură ce fungul se dezvoltă,
miceliile capătă culoarea verde închis până la maro. Aproape întotdeauna simptomele apar la vârful
ştiuletelui şi adesea afectează doar câteva boabe sau zone mici ale vârfului.
În anii favorabili (cum este și anul 2022) fungul poate cuprinde zone mai mari de la suprafa ța știuletelui iar
miceliile pot fi observate și în zona de mijloc și de la baza știuletelui.  Când larvele de Helicoverpa
armigera și Ostrinia nubilalis se hrănesc pe boabe, se observă că pe zonele lezate se instalează și
Aspergillus flavus cu ușurință.
În ce condiții se instalează Aspergillus flavus la porumb?
La temperaturi peste 30 grade C, porumbul începe să sufere, creându-se astfel condiţii optime pentru
contaminarea cu aflatoxine este mai mare în anii secetoşi.
Aspergillus flavus și/sau A. parasiticus se instalează în anii secetoşi, deoarece se dezvoltă foarte bine
atunci când vremea este călduroasă în timpul nopţii şi secetoasă în timpul zilei. Grindina, seceta, îngheţul
timpuriu şi rănile cauzate de insecte favorizează infecţia.
FOTO: Otilia Cotuna
Condiţiile favorabile creşterii ciupercii (temperaturi ridicate, umiditate scăzută), nu sunt favorabile pentru alţi
agenţi patogeni, ceea ce este un avantaj pentru ciupercă [Bhatnagar et al., 2000].
Factorii favorizanţi sunt: temperaturile cuprinse între 26 – 37 grade C, canicula şi seceta din perioada de
creştere a porumbului (mai ales dacă intervine în timpul polenizării şi a maturării boabelor), deficienţa de
azot şi ştiuleţii atacaţi de insecte.
FOTO: Otilia Cotuna
Pe lângă asta, grindina, furtunile şi îngheţul timpuriu, produc crăparea boabelor şi predispun porumbul la
infecţia cu această ciupercă [Koenning et Payne, 1999].
Insectele au importanță deosebită în epidemiologia acestui fung micotoxigen. Infecţiile primare sunt
realizate de conidiile produse de miceliu dar şi de scleroţii din sol. Sclerotul ar putea reprezenta sursa
principală de inocul din timpul iernii, în agroecosistemele cerealelor [Wicklow et al., 1982]. Infecţiile
secundare sunt produse de conidii când condiţiile de mediu sunt favorabile pentru dezvoltarea bolii
[Scheidegger et Payne, 2003].
Forma saprofită a fungului este importantă în ciclul de viaţă. Ţesuturile infectate ale plantelor (boabele de
porumb, ştiuleţi, frunze), care rămân pe sol până în primăvara următoare, constituie sursa principală de
inocul pentru următorul ciclu de viaţă. Lucrările minimale ale solului favorizează ciclul de via ță al fungului.
Despre Aspergillus flavus se știe că îşi petrece majoritatea ciclului de viaţă în sol, asemenea unui
saprofit. Producerea de conidii din scleroţi poate fi anihilată prin îngroparea resturilor vegetale în sol, însă
s-a constatat că scleroţii rămân viabili chiar şi după un an de la îngropare [Wicklow et al., 1993].
Contaminarea cu aflatoxine a porumbului
Aflatoxinele (AF) sunt un grup de micotoxine mutagene, teratogene, și imunosupresoare care includ cele
mai multe aflatoxine studiate pe scară largă B1 (AFB1), B2 (AFB2), G1 (AFG1) şi G2 (AFG2).
AFB1 este considerat cel mai cancerigen compus produs în mod natural. Aceste micotoxine sunt produse
ca metaboliți secundari în mare parte de fungul Aspergillus flavus atunci când cre ște pe produse vegetale
și alimentare.
Aflatoxinele sunt suspectate a fi implicate în cancerul de ficat uman, la doze ridicate. Se presupune că sunt
responsabile şi de hemoragii ale intestinelor şi rinichilor [Hawk, 2008].
Aflatoxicoze la om au fost raportate foarte des în țările afro-asiatice, A. flavus fiind considerat, după A.
fumigatus, a doua cauză a aspergilozei la oameni. Numeroase studii arată că aflatoxinele au fost implicate
în carcinomul hepatocelular, hepatita acută, sindromul Reye, ciroză la copii subnutri ți (Saleemullah et al.,
2006).
Expunerea la doze mari de aflatoxine (mai mari de 6000 mg), poate cauza toxicitate acută cu efecte letale,
iar expunerea la doze mici pe perioade prelungite de timp este cancerigenă (atacă ficatul). Toleranţa la
aflatoxine este ridicată la adulţii umani. În cazurile de otrăvire acută relatate, copii sunt cei care mor
[Williams et al., 2004].
Cercetările au scos în evidenţă că la vitele care au fost hrănite cu furaj contaminat cu aflatoxina B1 s-a
regăsit în lapte aflatoxina M1 (metabolitul aflatoxinei B1).
Prezenţa aflatoxinei M1 în lapte, constituie o problemă importantă pentru sănătatea publică, dat fiind
consumul frecvent de lapte şi produse din lapte de către copii sub 7 ani. Pentru aflatoxina M1 care se
regăseşte în lapte, limita permisă este de 0,5 ppb [Koenning et Payne, 1999].
FOTO: Otilia Cotuna
Toxicitatea acută a aflatoxinelor a fost demonstrată atât la animale cât şi la oameni.
Riscul contaminării este mult mai ridicat la porumbul mucegăit în proporţie mare decât la cel mai puţin
mucegăit. Aflatoxinele sunt stabile în condiţii de depozitare, manipulare şi chiar procesare a seminţelor sau
a furajelor. De asemenea, sunt stabile termic, rezistă la temperaturi ridicate şi la temperaturi de fierbere.
Aspergillus flavus nu este asociat cu reducerea producţiilor ci cu reducerea calităţii [Duncan et Hyler,
1986]. În anii favorabili infecției, nivelul de aflatoxine din boabe poate fi ridicat. Aflatoxinele se pot forma în
boabe pe câmp dar şi în timpul depozitării.
Concentraţia de aflatoxină produsă în timpul depozitării este influenţată de condiţiile de depozitare. Factorii
care concură la contaminarea cu aflatoxine sunt umezeala şi temperatura.
Temperaturile optime pentru ca A. flavus să se dezvolte sunt de 26 grade C – 32 grade C, iar umiditatea
cerealelor să fie de 18 – 18,5%. Dacă umiditatea este mai mică de 13%, ciuperca nu apare, indiferent de
temperatură. Pentru creştere sunt necesare temperaturi ridicate.
Creşterea va fi încetinită la temperaturi de 4 – 10 grade C şi rapidă la 26 – 32 grade C. Important de reţinut
este că, porumbul bolnav şi depozitat, se va deteriora rapid chiar dacă umiditatea şi temperatura sunt
scăzute, spre deosebire de cel sănătos sau liber de Aspergillus flavus [Malvick, 2007; Wrather et Sweets,
2008].
De asemenea, concentraţia aflatoxinelor nu scade niciodată în timpul depozitării. Eventual poate să
crească sau să rămână la acelaşi nivel.
Putem preveni instalarea fungului la porumb?
Foarte dificil atunci când condițiile climatice sunt favorabile infec țiilor. Totu și ce putem face? Putem verifica
culturile pentru a depista la timp infecțiile.  O primă verificare ar trebui realizată în perioada de cre ștere a
porumbului. Cu câteva săptămâni înainte de recoltare mai trebuie făcut un control.
Dacă constatăm că avem infecții este bine să fim foarte aten ți la insectele care au un rol important în
diseminarea fungului prin modul lor de hrănire (Ostrinia nubilalis, Helicoverpa armigera, Diabrotica virgifera
virgifera).
Tratamentele pentru combaterea acestor dăunători ar trebui realizate la momentele optime stabilite în urma
monitorizării atente cu ajutorul capcanelor.
Ce mai putem face? Să folosim la semănat hibrizi de porumb adaptaţi zonei unde se doreşte cultivarea
lor. Fertilizarea să se facă în mod echilibrat iar data semănatului să fie respectată şi să corespundă zonei.
În caz de secetă, este necesară irigarea culturilor, pentru a elimina stresul produs de caniculă (mai ales la
apariţia mătăsii şi în perioada de maturare).
La recoltat, combina trebuie reglată în aşa fel încât numărul de boabe sparte să fie minim. După recoltat,
porumbul trebuie păstrat la umiditatea de 16 – 17%.
Dacă este mucegăit, trebuie uscat rapid ca să ajungă la umiditatea de 15% şi chiar mai puţin. Porumbul
destinat depozitării pe o perioadă lungă de timp, să fie uscat până la 13% umiditate. Porumbul mucegăit nu
trebuie depozitat perioade lungi de timp, pentru a se evita formarea unor concentraţii mari de micotoxine.
Pe lângă măsurile enumerate, controlul dăunătorilor de depozit și modul de păstrare al porumbului sunt
foarte importante. În perioada de iarnă, după uscare, porumbul trebuie păstrat la 2 – 5 grade C.
FOTO: Otilia Cotuna
Primăvara temperatura trebuie să fie de 10 – 16 grade C. Este indicată aerisirea depozitelor pentru
menţinerea temperaturii de păstrare. Temperatura este unul din cei mai importanţi factori în prevenirea
dezvoltării mucegaiurilor şi a acumulării toxinelor, după umiditate.
Depozitele trebuie verificate la două săptămâni, cu privire la temperatură, umiditate şi prezenţa
mucegaiurilor.
Pentru a reduce riscul apariției mucegaiurilor în depozit poate fi utilizat acidul propionic, însă acesta nu
elimină mucegaiul şi micotoxinele deja prezente. Utilizarea produselor de acest tip implică riscuri şi poate
duce la restricţionarea utilizării porumbului.[Wrather et Sweets, 2008; Cotuna et Popescu, 2009].
Bibliografie:
 Bennett J. W., Klich M., 2004 – Micotoxins. Clin Microbial. Rev. 2003; 16 (3): 497 – 516.
 Bhatnagar D., Cleveland T. E., Payne G. A., 2000 – In: Robinson R. K.. Encyclopedia of Food
Microbiology, 72 – 79, Academic Press, London.
 Cotuna Otilia, Gheorghe Popescu, 2009 – Securitatea și calitatea produselor vegetale, siguran ța
vieții, Editura Mirton, Timișoara, 327 p.
 Diener U. L., Cole R. J., Sanders T. H., Payne G. A., Lee S. L., Klich M. L., 1987 – Epidemiology of
aflatoxin formation by Aspergillus flavus. Ann. Rev. Phytopathol. 25: 249 – 270.
 Duncan H. E., Hagler W. M., 1986 – Aflatoxins and other Mycotoxins. NCH – 52 Pest Management
– North Carolina State University, 1986; 1 – 111.
 Hicks J. K., Shimizu K., Keller N. P., 2002 – Genetics and biosyinthesis of aflatoxins and
sterigmatocystin. In: The Mycota XI. Agricultural Applications (Kempken, F., ed), pp. 55 – 69,
Springer – Verlag, Berlin.
 Koenning S., Payne G., 1999 – Micotoxins in corn, Corn disease Information Note, Plant Pathology
Extension, North Carolina State University.
 Maren A. Klich, 2007 – Aspergillus flavus: the major producer of aflatoxin, Molecular Plant
Pathology, Volume 8 Issue 6, 713 – 722.
 Malvick D., 2007 – Hot and dry Summer conditions in Minnesota are favorable for corn ear rots and
mycotoxin production. University of Minnesota.
 Robertson Alison, 2005 – Risk of aflatoxin contamination increases with hot and dry growing
conditions, IC – 494 (23); 185 – 186.
 Saleemullah, Iqbal Z., Khalil I. A., Shah H. U., 2006 – Aflatoxin contents of stored and artificially
inoculated cereals and nuts. Food chem., 98: 690 – 703.
 Scheidegger K. A., Payne G. A., 2003 – Unlocking the secrets behind secondary metabolism: A
review of Aspergillus flavus from pathogenicity to functional genomics. Journal of toxicology; 22 (2
şi 3): 423 – 459.
 Wicklow D. T., Horn B. W., Cole R. J., 1982 – Sclerotium production by Aspergillus flavus on corn
kernels, Mycologia, vol. 74, No. 3 (May-June), p. 398 – 403, Published by Mycological Society of
America.
 Wrather Allen, Sweets E. Laura, 2008 – Aflatoxin in corn, disponibil pe aes.missouri.edu.
 Dr. Ing. Cotuna Otilia, Șef Laborator Bioinginerii Vegetale SCDA Lovrin, Program Prognoză și
Avertizare, Șef lucrări FACULTATEA DE AGRICULTURĂ – USV „Regele Mihai I” Timi șoara.
https://agrobiznes.ro/featured/fungul-micotoxigen-aspergillus-flavus-prezent-pe-stiuletii-de-porumb?
fbclid=IwAR2PI7dZyEozP-o5ReiQ8_zySHwJ0nfZKAWLTsYOrvop08tBZMR5Hv6CA6A
Fii blând şi bun cu toţi, că toţi sunt în nevoi, bolnavi cu toţii. Nu-i nimeni
sănătos la suflet. Părintele Serghie Șevici