Tratamente, informatii, arbusti, agris

Agrisul (Ribes uva-crispa) se intalneste in flora spontana din Europa, Asia

si America de Nord si Centrala. In Romania este cunoscut indeosebi in ferme de
productie si statiuni de cercetare. Zonele de productie cele mai propice sunt
judetele Baia Mare, Salaj, Cluj, Mures, Timis. Avand o adaptabilitate buna in
orice zona, agrisul se poate cultiva si in alte judete.
Agrișul (Ribes uva-crispa, sin. Ribes grossularia) este o specie de plante
din familia Grossulariaceae. Este un arbust înalt de 60 – 150 cm, cu ramurile
arcuite, prevăzute cu ghimpi. Fructul (agrișa) este o bacă falsă, mică, ovoidală
sau sferică, de culoare verde, gălbuie sau roșiatică, cu multe semințe, cu gust
dulce-acrișor. Se cultivă în regiuni deluroase. Se consumă în stare proaspătă sau
în industria alimentară.

Ribes-uva-crispa, sin. Ribes

grossularia

Clasificare științifică

Regn: Plantae

Diviziune: Magnoliophyta

Clasă: Magnoliopsida

Ordin: Saxifragales

Familie: Grossulariaceae

Gen: Ribes

Specie: Grossularia

Nume binomial

Ribes uva-crispa L (1753)

Agrişul (Grossularia Mill.) este un arbust cu înălţimea de 60-150 cm, bine

ramificat, cu ramurile arcuite, cu ghimpi simpli, cu scoarţa tulpinilor brună-
cenuşie. Frunzele sunt palmat-lobate, cu baza cordată, 3-5 digital-lobate, cu
marginile adânc separate. Florile sunt solitare sau câte 2-3 în fiecare inflorescenţă,
hermafrodite, verzui-roşiatice.

1
 Fructul este o pseudobacă cu perişori, de formă sferic-globuloasă, ovală
sau cu gât, de culoare verzuie-gălbuie sau roşcată, glabră sau pubescentă, care
conţine câteva seminţe negricioase, având coloritul diferit: alb, verde, galben, roz,
roşu, roşu-închis, aproape negru. Pieliţa fructului poate fi groasă, mijlocie,
subţire, glabră. Înfloreşte în lunile mai-iunie. Între diferite soiuri există mici
diferenţe.
Acest gen cuprinde 52 de specii, dintre care cea mai mare importanţă practică
o au: Agrişul European şi Agrişul de Altai.
Ca plantă cultivată este cunoscut încă din secolul al XV-lea, însă pe atunci
nu era răspândită. Cele mai bune exemplare se cultivau pe lângă mănăstiri. Numai
în secolul al XIX-lea în Europa au fost descrise în literatură soiuri cu fructe mici
şi soiuri cu fructe mari. În ţara noastră agrişul s-a cultivat mai mult în grădinile
din jurul caselor. Cele mai potrivite pentru agriş se consideră terenurile plane, cu
o bună circulaţie a aerului. Faţă de căldură şi umiditate agrişul nu manifestă
pretenţii deosebite, creşte pe soluri de diferite compoziţii şi poate fi folosit ca
protector contra eroziunii solului. Totuşi, cele mai indicate soluri sunt cele argilo-
nisipoase, cu umiditate normală.
Agrişul se înmulţeşte prin butaşi, în răsadniţe sau chiar în câmp, iar după
un an plantele, având 2-3 ramuri, se plantează pe loc definitiv. În condiţiile ţării
noastre cea mai bună perioadă de sădire este octombrie-noiembrie. De obicei, se
întrebuinţează butaşii de 1-2 ani, care se plantează la 2 m unul de altul. În groapa
de sădire se introduce băligar descompus şi se face irigare intensă.
Lucrări de întreţinere: tăierea ramurilor bătrâne, de 1-2 ani. Plantaţiile se
îngrijesc bine, se udă, se introduc îngrăşăminte. Rodeşte începând cu anul al
treilea. Se acordă atenţie răritului şi înlocuirii ramurilor care îmbătrânesc. Agrişul
dă roadă până la 15 ani. Fructele de agriş au un conţinut apreciabil de compuşi
chimici valoroşi, datorită cărora au o utilizare largă în alimentaţie. Bobiţele conţin
zaharuri, pectină, acizi organici, vitaminele A, B, C, şi P, caroten şi unele
microelemente: potasiu, sodiu, calciu, magneziu, fier, cupru şi fosfor. Ele gelifică
bine, putând fi utilizate şi în combinaţie cu alte fructe.
Din vremuri îndepărtate, în popor se cunosc particularităţile terapeutice ale
agrişului. Decoctul din fructe şi frunze era întrebuinţat în cazuri de colici
intestinale, diaree, ca diuretic şi colagog. Fructele proaspete se consumă ca un
produs dietetic, recomandat copiilor, persoanelor în vârstă înaintată şi celor cu
avitaminoze sau cu deficit de fier în organism. Agrişul este foarte folositor în
cazuri de anemii, afecţiuni ale ficatului, rinichilor şi vezicii urinare. Frunzele de
agriş sunt folosite ca hemostatic.

2
 Agrişul este numit în popor „viţă de vie nordică". Se cultivă în general în
grădini, mai rar în plantaţii mari. Din cauza ghimpilor, recoltarea este anevoioasă.
Pomuşoarele sunt dulci-acrii şi nutritive, folosindu-se şi pentru prepararea
diferitelor compoturi, sucuri, gemuri. Din pomuşoarele care nu au reuşit să se
coacă (la nord) se prepară dulceaţă. Important este că bobiţele de agriş pot fi
consumate în stare proaspătă, la un diferit grad de coacere.

Plantarea agrişului

Agrişul, pe numele ştiiţific Ribes uva-crispa, este un arbust de talie mică

(poate ajunge până la 1.5 înălţime), care, la fel ca murul, zmeurul sau coacăzul –
despre care am vorbit cu ocazii anterioare, creşte spontan în regiunile deluroase
şi muntoase, prin păduri şi tufărişuri dar poate fi şi cultivat cu succes pe lângă
casă, asigurând o cantitate însemnată de fructe cât se poate de sănătoase pe
perioada verii.

Agrişul are ramuri spinoase şi flori mici, roşcate sau verzui, grupate câte două-
trei. Acordându-i-se îngrijirea corespunzătoare, o tulpină poate produce între trei
şi cinci kg de fructe.

Fructele agrişului – verzi, roşiatice sau gălbui, sferice, pufoase, cu nervuri,

seminţe multe şi gust bun dulce-acrişor, sunt recomandate în alimentaţia omului
datorită aportului caloric foarte scăzut, conţinutului bogat în fibre solubile şi
vitamina C (cea care reduce nivelul de colesterol din sânge şi acţionează în
vederea scăderii tensiunii arteriale).

Astfel, o cantitate de 100 de grame de agrişe asigură aproximativ o pătrime din

necesarul zilnic de vitamina C a unei persoane adulte, vitamină despre care se
mai cunoaşte cât de mult ajută în cazuri de boli ale ficatului şi rinichilor, ori
probleme legate de insuficienţa de fier a organismului. Fructele mai conţin şi
pectine, acizi (citric, malic), proteine, carbohidraţi, alte vitamine – A, B1, B2, P
şi săruri minerale (calciu, fosfor, potasiu, fier, sodiu). Agrişele sunt un aliment
recomandat de nutriţionişti îndeosebi datorită faptului că acţionează eficient în
creşterea imunităţii organismului, constituind în acelaşi timp un dietetic şi
antioxidant foarte bun. Sunt recomandate pe post de aperitiv pentru lipsa poftei
de mâncare, ca laxativ, diuretic natural pentru gută şi afecţiuni urinare, precum şi
ca remineralizant în cazuri de astenie.

Fructele, care se coc în iunie-iulie, se pot consuma proaspete (ceea ce este

întotdeuna indicat) sau se pot păstra şi prelucra în diverse modalităţi: sirop,
dulceaţă, gem, infuzii sau chiar vin. Un alt plus îl reprezintă faptul că agrişele pot
fi consumate o perioadă mare de timp, deoarece rezistă pe tufă destul de mult.

3
Agrişul este un arbust nu foarte pretenţios şi destul de adaptabil, care va fructifica
în al doilea an de la plantare. Preferă solul uşor, bine drenat, bogat în substanţe
nutritive şi aerisit. Se dezvoltă atât în locuri laminate cât şi în în semiumbră.
Plantarea se face toamna sau primăvara devreme. Se sapă o groapă de
aproximativ 50-50-40 cm care se umple cu circa 1kg de pământ negru, 1-3 kg de
gunoi de un an şi o cantitate mai mică de cenuşă, în jur de 200-300 grame. Este
recomandat ca fiecare fir de pe rădăcina butaşului să fie retezat înainte de
plantare. Îngrijit cum se cuvine, agrişul va rodi 20-30 de ani consecutiv.

Agrisul

In timpul iernii este indicat sa tai orice ramura sau orice varf care s-a uscat
sau a degerat din cauza inghetului. Poti pune o folie de plastic sau din alt material
peste arbust in timpul iernii, in cazul in care este foarte frig, pentru a proteja
mugurii de inghet, dar si de pasari. In fiecare primavara, ar fi bine sa imbogatesti
solul cu cate 20 de grame de sulfat de potasiu pe metru patrat si ar mai trebui sa
adaugi ingrasamant natural sau resturi vegetale la baza plantei. De asemenea, este
indicat sa inlaturi cu mana buruienile care vor creste in jurul tufei de agris.

4
 Acest arbust are unii „inamici” in lumea insectelor, printre care se numara
viespea-fierastrau sau paduchele de frunze, dar si unele ciuperci si pasari, care se
vor hrani cu fructele sale. Arbustul poate fi protejat de pasari cu ajutorul unor
custi cu plasa special amenajate, iar cat priveste insectele si ciupercile, poate fi
utilizat un insecticid sau, respectiv, un fungicid.

Solul pentru agris trebuie sa fie usor acid, cu pH 4,8-5,2. Acest arbust se
dezvolta cel mai bine intr-un sol bine drenat, insa care nu musteste de apa. Ca
pozitionare, este indicat sa alegi o zona semi-umbroasa din gradina pentru
plantarea unui agris. Din cand in cand, este indicat sa aplici solutii fertilizante,
pentru a permite fructelor sa se dezvolte bine. In ceea ce priveste temperaturile,
un agris isi manifesta rezistenta pana la -32 de grade in timpul iernii. Vara, rezista
pe temperaturi caniculare.

Cum plantezi un agris

Dupa ce ai gasit locul ideal de plantare a unui agris, este bine sa tii cont ca
acesta are nevoie de un spatiu destul de mare pentru a putea creste. Agrisul se
planteaza la 1,2 metri intre plante si la 2,5-3 metri intre randuri. Perioada ideala
de plantare a unui agris este toamna. Gunoiul de grajd, ingrasamintele cu fosfor,
cele cu potasiu si 1/3 din azot se administreaza toamna, iar ingrasamintele cu azot
se aplica jumatate inainte de dezmugurire si jumatate dupa recoltarea fructelor.

Pentru a obtine o recolta bogata, este indicat ca plantatia de agris sa fie

irigata. Prima udare se face dupa legarea florilor, a doua dupa parga, a treia dupa
recoltarea fructelor, iar a patra in august.

Un agris se formeaza in decurs de 7-8 ani. Anual, este recomandat sa lasi

5-6 tulpini crescute din radacina, in cazul in care ai tufe. in cauza ca agrisul
formeaza muguri de rod pe ramuri tinere, acestea nu se scurteaza. Este indicat sa
raresti si sa scurtezi ramificatiile laterale, doar daca tulpinile sunt batrane sau
uscate. Tufa inradacineaza puternic, radacinile sale ajungand chiar la un metru
adancime, asigurandu-i astfel necesarul de apa chiar si in perioadele secetoase.

Agrisul rodeste dupa trei ani de la plantare, dar productiile maxime se obtin
dupa 5-6 ani, mentinandu-se constante o perioada de 6-7 ani, dupa care tufa
imbratraneste, productiile scad si planta trebuie reintinerita prin taieri. Agrisul
este sesnibil la excesul de apa din sol si nu suporta baltirile.

Cea mai facila metoda de inmultire este butasirea. Butasii se obtin din
ramuri verzi sau lignificate, sectionand fragmente de 15-20 cm care se pun
toamna la inradacinat in pivnita, in nisip reavan. Butasii inradacinati se planteaza
in locul definitiv in primavara urmatoare, cat mai timpuriu. O alta metoda
vegetativa de inmultire raspandita printre cultivatori este marcotajul.
5
O plantatie de agris poate fi infiintata respectand urmatoarea schema de plantare:
pe randuri distantate 1,5 m, lasand 0,7 intre plante pe acelasi rand.

Recolta din agris

Agrisele se pot recolta in doua perioade. Prima data poti culege fructele
care se apropie de coacere. Cu ajutorul acestora, poti prepara dulceata sau le poti
congela pentru a le folosi ulterior. Cand sunt coapte, agrisele se culeg pentru a fi
consumate in stare proaspata. Consumarea fructelor de agris atat in stare naturala,
cat si conservata, ajuta in cazurile de insuficienta de fier din organism,
avitaminoze, anemii, maladii ale ficatului si ale rinichilor.

Boli si daunatori agrise

Spre deosebire de alti arbusti fructiferi din gradina, un agris nu este atat de
agresat de boli si daunatori. Principaii dusmani al recoltei tale sunt pasarile.
Acestea mananca fructele de agris inainte de a fi coapte. Specialistii recomanda
sa ingradesti tufele de agris cu plasa, pentru a fi singurul care se bucura de recolta.
Un alt daunator de care trebuie sa feresti tufele de agris este omida. Aceasta se
hraneste cu frunze, insa poate fi starpita cu insecticide.

Cerințe față de factorii de mediu

Este o plantă iubitoare de lumină, cu adaptare și la condiții de semiumbră.

Agrișul nu este pretențios față de temperatură, în perioada de repaus vegetativ
rezistând și la minus 32 de grade Celsius. În schimb, nu suportă arșița din timpul
verii; asociată cu seceta, canicula duce la desfruzirea plantei. Nu poate fi cultivat
fără irigații, evident, în zone cu precipitații anuale mai mici de 600 mm. Solul e
de preferat să fie fertil, cu textură lutoasă sau luto-nisipoasă și un pH acid sau slab
acid (4,8-5,2).

Plantarea

Procurarea materialului săditor nu mai reprezintă azi o problemă, în

condițiile în care acesta se comercializează în marile lanțuri de magazine de profil
sau în pepinierele din țară. Plantarea se efectuează toamna sau primăvara
devreme. Distanța de plantare recomandată este de 1,5 m între rânduri și 0,5 m
între plante pe rând. Se procedează ca în cazul oricărui alt arbust sau pom
fructifer: se sapă o groapă de 50 x 50 x 50 cm, se umple cu 1 kg de pământ negru
(mușuroi pe fundul gropii) amstecat cu 1-3 kg de gunoi de grajd și 200 grame de
cenușă, se fasonează și se mocirlesc rădăcinile, acestea se răsfiră pe mușuroiul de
la baza gropii, se trage pământ fertil, se apasă și, la sfârșit, se aplică o udare.

Tăierile de formare și fructificare

6
 Tăierile de formare: anul I - tulpina se scurtează la 15-20 cm, iar în vară se
aleg 3-4 lăstari mai bine dezvoltați, restul suprimându-se de la punctul de inserție;
anul II - primăvara, cele 3-4 tulpini (lăstari din anul I) se scurtează la 1/3-1/4 din
lungime, iar vara se aleg alți 2-3 lăstari din zona coletului; anul III - ramurile din
anul I se lasă intacte, lăstarii aleși în anul II se scurtează la 4-5 muguri, iar vara
se aleg noi lăstari din zona coletului; anul IV - lăstarii aleși în anul III se scurtează
la 4-5 muguri, se înlătură ramurile afectate eventual de ger sau cele uscate, de pe
fiecare cep din anul precedent se aleg câte două ramuri ce se scurtează la 1/3-1/4
din lungime.

În final, tufa va avea trei ramuri de trei ani și patru-șase ramuri de doi ani,
toate bine garnisite cu ramuri de rod, patru până la șase ramuri de un an și 2-3
cepi.

În rest, în fiecare an, după ce formăm tufa, se aplică tăieri prin care se
îndepărtează tot ce este uscat sau bolnav, ramificațiile de schelet se scurtează la
25 cm, ramurile mai bătrâne de 5-7 ani se elimină, înlocuindu-se cu alte creșteri
anuale, scurtate la 4-5 muguri.

Lucrări de întreținere

Dacă suprafața este mai mare (comercială), se ară înainte de plantare, iar
în rest se lucrează solul prin arături (toamna) la 12-14 cm, iar în timpul perioadei
de vegetație se aplică 5-6 prașile prin mobilizarea solului la adâncimea de 6-8 cm
între plante pe rând și la 10-12 cm între rânduri. Ca fertilizare, se recomandă
gunoiul de grajd (30 tone/ha), azotul (100 kg/ha), fosforul (65 kg/ha) și potasiul
(120 kg/ha). Gunoiul de grajd, fosforul, potasiul și 1/3 din doza de azot se aplică
toamna, iar 2/3 din azot - primăvara devreme. Irigarea este nesesară în iulie și
august, se administează din trei în trei săptămâni, până la intrarea în pârgă. Dacă
agrișul este cultivat pentru consumul propriu, se aplică același set de lucrări, iar
îngrășămintele naturale și chimice se calculează în funcție de suprafață/tufe.

Combaterea bolilor și dăunătorilor

 Făinarea americană – cu primele simptome ce apar în luna mai, pe frunze

și lăstari, sub formă de pete mici, de culoare albă, mai intense pe partea
inferioară a frunzelor. Mai târziu, boala se manifestă și pe fructe (se
încrețesc și cad de timpuriu). Ca măsuri de combatere sunt recomandate
măsurile preventive (eliminarea sursei de infecție) și tratamente chimice la
avertizare cu Topas 100 EC, Tilt 250 EC, Bumper 250 EC etc.
 Antracnoza – considerată cea mai periculoasă pentru agriș, cu posibila
defoliere a plantei, la un atac masiv, de 50-90%. Boala se manifestă pe
frunze, lăstari, pedunculi florali și fructe. Atacul este vizibil din mai, prin
pete circulare sau neregulate brun-roșietice, mici la început, care se măresc
7
 cu timpul până ce cuprind întregul organ atacat. Măsuri –igiena culturală
și alegerea unor soiuri rezistente.
 Rugina – se manifestă prin pete galben-roșietice apărute pe partea
superioară a frunzelor și prin pete galbene-portocalii pe partea inferioară.
Combatere: strângerea și arderea frunzelor atacate și tratamente cu Zeama
bordeleză, Champ 77 WG, Topas 100 EC etc.
 Păduchele verde al mărului – foarte periculos pentru că poate dezvolta
până la 12 generații pe an. Afidele prezintă colonii pe partea inferioară a
frunzelor, care se răsucesc, îngălbenesc, se usucă și cad. Cel mai puternic
atac se manifestă în mai-iunie și corespunde perioadei de creștere intensivă
a lăstarilor.
Combatere: Actara 25 WG, 0,01% (0,150 kg/ha), Calypso 480 SC, 0,02%
(10 ml în 50 l de apă), Decis Mega 50 EW, 0,0150% (0,225 l/ha), Karate
Zeon, 0,015% (0,225 l/ha în 1.500 l de apă), Mospilan 20 SG, 0,02% (1,5
g în 7,5 l de apă) etc.
 Cotarul agrișului – cu o sigură generație/an, ataca primăvara, când larvele
rod mugurii, frunzele și inflorescențele.
Combatere: pentru că iernează ca larvă, n cuiburi confecționate din frunze
sau sub frunze, se recomandă măsuri de igienă culturală, prin strângerea și
arderea frunzelor;
 Sfredelitorul tulpinilor – dăunător extrem de păgubitor, cu larve care se
hrănesc cu măduva lăstarilor și tulpinilor sau cu lemn. La un atac masiv,
plantele se usucă în totalitate.
Combatere: 1 sau 2 tratamente cu Nurelle D 50/500 EC, 7,5 ml/10 l apă.

Îngrijirea, recoltarea şi valorificarea plantei

După plantare se realizează tăierile unde se urmăreşte reducerea numărului

de ramuri, în funcţie de vârsta plantei, pentru a-i facilita o mai bună ramificare.
Prima praşilă se realizează în luna mai, în primul an fiind necesare 2-3 astfel de
operaţiuni. Cel mai adesea planta se conduce sub formă de coroană. Se aplică 2-
3 tratamente preventive împotriva bolilor şi dăunătorilor care trebuie să cuprindă
un îngrăşământ foliar care asigură plantei microelementele necesare. Sunt
recomandate în special produsele folosite în agricultura ecologică şi trebuie ţinut
cont de faptul că agrişul este sensibil la afide şi făinare.

Soiuri recomandate

Captivator – arbust cu tufă rotundă, cu ramuri uşor curbate spre exterior care
poate ajunge la înălţimea de 1,5-1,8 m. Este un soi fără spini sau cu spini foarte
puţini, rezistent la ger şi formează fructe mari, ovale, de culoare roşu închis spre
violet. Soi timpuriu, fructele se coc la sfârşitul lunii iunie, începutul lunii iulie şi
intră pe rod din al doilea an de la plantare.

8
Hinnonmaki alb este un soi rezistent la boli şi dăunători cu tufa largă, ce poate
ajunge şi la înălţimea de 2 metri. Fructele sunt de mărime medie spre mare, au
culoarea galben auriu la maturitatea deplină. Este un soi cu coacere mijlocie,
fructele putându-se recolta de la începutul până la mijlocul lunii iulie. Oferă
producţii bogate, cantitatea de fructe pe o plantă putând depăşi 3-4 kg/an.

Hinnonmaki roşu este un soi rezistent la mucegai şi ger, iar tufa poate depăşi
1,5 m.

Fructele, după cum indică şi numele soiului, au culoarea roşu-vişinie, aspect

comercial deosebit şi sunt recunoscute pentru aromă şi gust. Recoltarea se poate
realiza încă de la sfârşitul lunii iunie.

Invicta este un soi ce intră pe rod în al doilea an de la plantare, rezistent la făinare

sau alte boli şi la îngheţurile din timpul iernii. Fructele sunt de mărime mare, cu
formă sferică alungită, de culoare verde-albicioasă la maturitate şi se recoltează
în primele două decade ale lui iulie.

Cultivarea agrișului: pregătirea terenului

Datorită multiplelor indicații terapeutice, fructele de agriș pot fi valorificate cu

succes în industria farmaceutică. În plus, o plantație de agrișe poate fi valorificată
timp de 20-30 de ani, dacă este bine îngrijită.

Butașii de agriș se plantează toamna, în lunile octombrie-noiembrie, sau

primăvara devreme. Se va săpa o groapă de 50-50-40 cm, în care se va introduce
2-4 kg de gunoi grajd, 200-250 grame de cenușă de lemn și un kilogram de
pământ negru. Înainte de plantare, rădăcina se fasonează. Butașul se sădește la o
adâncime de 5-7 cm de la suprafața solului.

Cultivarea agrișului: soiuri de agriș

Printre cele mai cunoscute soiuri de agriș se numără și cele omologate de

Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti – Mărăcineni,
respectiv soiurile Virens și Verda.

Soiul de agriș VIRENS produce fructe mărime mijlocie, în medie 5 grame, cu

formă ovoid alungită, pieliţa subţire, rezistentă, transparentă, de obicei glabră sau
cu perişori izolaţi, cu nervaţiune medie. Pulpa este de culoare verde deschis,
transparentă, suculentă, dulce acidulată, cu aromă pronunţată şi gust plăcut.

Maturarea fructelor este mijlocie, având loc în a doua jumătate a lunii iunie.

9
Planta prezintă o tufă de formă globuloasă şi dispunerea densă a tulpinilor
semierecte cu tendinţă de arcuire. Frunzele sunt de mărime mijlocie, de culoare
verde aprins, cu luciu slab, iar floarea de mărime mijlocie, cu pigmentaţia
antocianică slabă sau absentă a sepalelor şi ovarului. Inflorescenţa este alcătuită
din una-trei flori, predominant una.

Soiul de agriș VIRENS este rezistent la făinare şi la bolile foliare.

Soiul de agriș VIRENS dă o producţie medie de 3-5 kg de fructe/plantă în plină

fructificare, care pot fi utilizate pentru consum în stare proaspătă şi procesare.

Soiul de agriș VERDA produce fructe de mărime mijlocie, în medie 5,5 grame,
cu formă ovoid alungită, pieliţa subţire, transparentă, mijlociu de rezistentă, cu
nervaţiune pronunţată. Pulpa este de culoare verde gălbuie, transparentă,
suculentă, cu gust dulce acidulat, cu aromă pronunţată.

Maturarea fructelor este semitârzie, având loc la sfârşit de iunie.

Planta prezintă o tufă de formă globuloasă, deasă. Frunzele sunt de mărime

mijlocie, culoare verde intens şi cu luciu slab, iar floarea de mărime mijlocie, cu
pigmentaţia antocianică slabă a sepalelor şi ovarului. Inflorescenţa alcătuită din
una-două flori, predominant una.

Soiul de agriș VERDA este rezistent la făinare şi alternarioză. Soiul de agriș

VERDA produce în medie 3 kg de fructe/plantă în anii de plină fructificare, care
pot fi utilizate pentru consum în stare proaspătă şi prelucrare.

Agrisul rosu Rolanda este un arbust peren cu tulpinile inalte si arcuite, puternic
ramificate care face parte din familia Grossulariaceae. Agrisul pe tulpini prezinta
ghimpi. Frunzele au o forma penata in nuante de verde inchis. Fructele sunt
sferice de marime mijlocie in nuante de de rosu-visiniu inchis. Pulpa este moale
cu un gust dulce-acrisor.

Cultivarea agrișului: cum se îngrijește plantația de agriș

În primii doi ani după plantare, cultura de agriș trebuie irigată, pentru ca planta
să dezvolte rădăcini puternice și să devină rezistentă la secetă, la fel ca și în cazul
viței de vie.

Agrișul este sensibil la făinare. Drept urmare, se recomandă ca primăvara

devreme, până la îmbobocire, să se aplica un tratament de zeamă bordoleză (în
10 litri de apă se dizolva 100-150 grame de piatră vânătă și 120-160 grame de var

10
stins). După înflorire, când fructul este de mărimea unui bob de grâu, se mai
aplică un tratament.

Agrisul prefera zone mai racoroase cu temperaturi medii anuale de 8-8,5 0 C, cu

precipitatii de 700 mm anual si pe soluri cu textura mijlocie cu reactie acida sau
slab acida, Ph 4,8-5,2.

Iarna rezista la-32grade C. Este destul de intalnit in flora spontana atat in Europa
cat si in Asia si America de Nord si Centrala. La noi este cunoscut indeosebi in
ferme de productie sau statiuni de cercetare. Sortimentul este format din soiuri
straine adaptate conditiilor din tara noastra cum sunt Careless, Invicta, Captivator
precum si din soiuri create la noi cum ar fi Rezistent de Cluj, Zenit si Somes.

Toate soiurile de agris sunt autofertile.

Recoltarea se face in iunie, la o singura interventie, atunci cand pulpa se inmoaie.

Agrisul semultiplica prin butasi verzi iar altoirea se face cand se doreste obtinerea
de arbusti cu trunchi de 25-50 cm. Ca portaltoi se foloseste specia de Ribes
aureum.

Plantatiile de agris se amplaseaza pe terenuri cu expozitie sudica, plantarea

efectuandu-se toamna sau primavara, in gropi de 20-30 cm dispuse la distanta de
1-1,2 m pe rand si 2,5-3 m intre randuri.

Tufele se dezvolta in 3-4 ani, iar taierile de fructificare constau in eliminarea

tulpinilor imbatranite, productiile fiind de 4-6 kg/tufa, respectiv 12-15 t/ha.

Agrișul

Denumiri științifice: ribes hirtellum, R. uva-crispa

Formă de creștere: arbust mic care ajunge până la 1-1,5 m

Polenizare: autofertil

Lumină: soare direct până la umbră parțială

Agrișul a fost un fruct foarte popular în Statele Unite în urmă cu un secol

dar a căzut din grații datorită unei boli care această plantă o poartă: rugina pinului
alb. Multe state au interzis plantarea agrișilor și a coacăzilor – din același motiv.
În Europa însă acest arbust s-a bucurat de aprecierea grădinarilor de sute de ani.

Agrișul crește de obicei sub formă de tufiș cu ghimpi cu creștere dreaptă

sau târâtoare, în funcție de varietate. Din păcate cele mai gustoase varietăți sunt
cele cu ghimpii cei mai intimidanți.
11
 Agrișii sunt în general împărțiți în varietăți culinare și varietăți pentru
desert. Fructele culinare sunt acre dar atunci când sunt gătite cu zahăr vor rezulta
în gemuri, jeleuri sau tarte delicioase. Fructele desert sunt destul de dulci pentru
a fi mâncate imediat după culegere. Fructul în sine poate fi verde, galben sau roșu,
neted sau ușor păros și mărimea poate varia foarte mult, totul în funcție de
varietate.

Cultivarea

Agrișii nu sunt greu de crescut. Tolerează aproape orice climă și sol, și pot fi
găsiți crescând liberi în natură. Cu puțină îngrijire în ce privește hrănirea, udarea,
aplicarea de mulci și tunderea veți obține o recoltă bogată de fructe suculente și
delicoase.

Agrișii sunt plante care cresc bine în climatele nordice. Dacă este posibil, și mai
ales în regiunile cu veri mai calde, plantați arbuștii pe o pantă orientată înspre
nord sau la umbră (E una din plantele roditoare care cresc și rodesc bine fără soare
constant). Plantele în rădăcină nudă se vor planta cât de repede primăvara iar cele
care vin în ghiveci în orice perioadă a anului. Tolerează aproape orice fel de sol,
dar ideal ar fi un sol ușor acid cu un pH de 6-6,5. Nu le place să stea în prea multă
apă așa că asigurați-le un sol bine drenat.

Distanța de plantare între tufișuri să fie de 1-1,5 m și între rânduri de 1,5 m.

Creșterea în ghivece

Este posibil să creșteți agriș în ghivece, însă datorită faptului că rădăcinile lor se
răspândesc rapid se dezvoltă mai bine în pământ.

Îngrijire de rutină

Udarea: agrișii au nevoie de destulă apă în perioada de creștere. Udați regulat și

des atunci când vremea e secetoasă și observați că fructele se crapă.

Hrănirea: agrișii au nevoie de potasiu. Puteți stropi solul cu sulfat de potasiu

primăvara devreme. Puteți aplica în același timp un îngrășământ universal.
Evitatați însă îngrășămintele cu conținut ridicat de nitrogen pentru că acesta va
stimula făinarea.

Aplicarea de mulci: după fertilizare aplicați un strat de mulci în jurul plantelor

pentru a suprima creșterea buruienilor.

Protejarea: folosiți plase pentru a proteja fructele de păsări.

12
Protejare împotriva înghețului: agrișii vor înflori destul de devreme așa că s-ar
putea să aibă nevoie de protecție dacă există pericol de îngheț sever.

Tunderea

Agrișii dau rod pe tulpini de 1 până la 3 ani. Tundeți tufișul în fiecare an

lăsând cam șase crengi din cele de 1, 2 sau 3 ani. Tăiați la nivelul solului orice
tulpini mai vechi de 3 ani.

Veți putea să vă dați seama de vârstă după culoarea tulpinii care se închide
și se decojește cu timpul. De asemenea scurtați orice tulpini care sunt prea lungi.
Agrișii pot fi de asemenea dirijați sub forma unor copaci mici sau pe spaliere.

Taierea coacazului si agrisului

La coacazul negru mugurii de rod se formeaza pe lemn de un an si au o

durata de cel mult trei ani. Tulpinile pe care se formeaza ramurile de rod dureaza
5-7 ani, apoi se usuca, ele dau cea mai mare productie la varsta de 3-4 ani.

De aceea, cu prilejul taierilor se inlatura tulpinile mai batrane de 5 ani si se

lasa pentru inlocuire un numar egal de tulpini de 1 an, crescute din zona coletului.

O tufa complet formata trebuie sa aiba 3-4 tulpini de 1 an si acelasi

numar de tulpini in varsta de 2,3,4 si 5 ani.

Coacazul rosu si alb au ramurile de rod mai durabile decat coacazul negru.
Acestea se formeaza inspre varful tulpinilor, din care cauza ramurile anuale nu se
scurteaza.

Tulpinile mai batrane de 7-8 ani devin neproductive, de aceea ele se scot
de la baza, fiind inlocuite anual cu altele tinere. In general, la o tufa trebuie sa fie
3-4 tulpini de 1 an si acelasi numar de tulpini de 2-5 ani. Soiurile de coacaz rosu
si alb difera in ce priveste fructificarea.

Agrisul se formeaza in decurs de 7-8 ani.In fiecare an se lasa cate 3-4

tulpini viguroase crescute din radacina , astfel incat o tufa in plina productie
trebuie sa fie formata cel putin din 20 de tulpini de diferite varste.

Din cauza ca agrisul formeaza muguri de rod pe ramuri tinere, acestea nu

se scurteaza. Prin taieri se inlatura doar tulpinile mai batrane de 7-8 ani, cat si
cele slabe, epuizate.

Taierea agrisului si a coacazului rosu

13
 Se aplica taieri de intretinere care urmaresc eliminarea cu regularitate a
lemnului mai batran de 4-5 ani.

O tufa de agris sau coacaz in conditii normale trebuie sa fie formata din 12
ramuri de varste diferite, de la 1-4 ani inclusiv, revenind astfel fiecarei varste 3
ramuri.

La alegerea ramurilor anuale se prefera cele mai viguroase iar cele subtiri
se suprima. Odata cu acestea se suprima toate ramurile ce depasesc 4 ani.

Taierea coacazului negru

Taierea coacazului negru difera prin natura formatiunilor de rod. Ramurile

de un an rodesc pe toata lungimea lor. Baza productiei este portiunea din mijlocul
ramurii.

Taierea consta in suprimarea 1/3 superioare a lastarului anual si taierea

ramurilor mai in varsta de 4 ani.

Taierea zmeurului si murului

Ideal ar fi pentru aceste specii o alegere din vara (iulie) a lastarilor pentru
rodul anului viitor. Primavara cat mai timpuriu, se face analiza tufei si in functie
de vigoarea lastarilor din anul precedent se mareste sau se micsoreaza incarcatura.
Astfel vor fi alesi un numar mai mare sau mai mic de tulpini roditoare, respectiv
6-10 tulpini.

Din lungime se reduc pana la 1/3. Practic se elimina varfurile necoapte

sau degerate. Iar cand se urmareste esalonarea coacerii se taie la lungimi diferite.

Recoltarea și păstrarea

Agrișele vor crește mai mari dacă răriți din fructe. Puteți începe culegerea lor de
la sfârșitul primăverii (fructe care le puteți consuma gătite) și să le lăsați pe restul
să crească mai mult și să se coacă complet. Agrișele desert pot fi mâncate imediat
după ce au fost culese, când aroma și dulceața sunt la culme. Pot fi păstrate și la
frigider mai multe zile sau congelate.

Recolta poate fi diferită în funcție de varietate, dar și de la an la an în funcție de

vreme. Se pot obține recolte între 3,5 și 4,5 kg de pe un tufiș.

Boli și dăunători la agris

14
 Unele din cele mai gustoase varietăți de agriș sunt predispuse la făinare.
Pulverizați de mai multe ori cu sulfur, săpun, bicarbonat sau ulei pentru a controla
această boală.

Boli ale frunzelor pot determina dezvoltarea unor pete închise la culoare, și în
cele din urmă îngălbenirea și căderea lor. Tufișurile afectate vor continua însă să
dea fructe. Dacă problema este mai gravă stropiți cu cupru.

Două insecte afectează în general agrișul: larva de fructe care pătrunde în

interiorul acestora determinându-le să se coloreze prematur, și omida care
mănâncă frunzele. Ambii dăunători pot fi controlați prin stropire cu insecticid.

http://apusenifruct.ro/

Principalele boli sunt:

1. Fainarea americana a agrisului si coacazului – Sphaerotheca mors-uvae

Simptome: Ciuperca paraziteaza frunzele, lastarii tineri si fructele.

Simptomele pe frunze apar sub forma unor pete albicioase, formate din
miceliul ciupercii si sunt vizibile pe ambele fete ale frunzei. Frunzele atacate
raman mici iar in momentul formarii conidiilor, pasla miceliana capata un aspect
prafos. Atacul determina deformarea si caderea frunzelor si dezvoltarea
anormala a plantei. De asemenea, este afectata rezistenta la ger a tulpinilor.

Atacul pe lastari se manifesta spre sfarsitul primaverii, incepand cu luna mai,

sub forma unei pasle miceliene prafoase ce inconjoara lastarii pe portiuni de
diferite marimi. Cu timpul, pasla miceliana de pe lastari se brunifica. O dauna
importanta produsa de fainare este impiedicarea diferentierii mugurilor de rod
pentru anul urmator.

15
Fructele tinere se innegresc si se zbarcesc iar fructele mai mari prezinta pete
pasloase, albicioase la inceput, ce devin cenusii-brune. In dreptul petelor,
tesuturile se necrozeaza si fructul este cuprins de un mucegai umed sau uscat, in
functie de umiditatea atmosferica.

Transmitere si raspandire: Iernarea ciupercii are loc prin miceliul localizat in

lastari si muguri sau prin cleistotecii ciupercii (fructificatiile ciupercii). Aceasta
boala este mult favorizata de excesul de umiditate si de prezenta sporilor purtati
de curentii de aer.

Masuri de prevenire si combatere: Pentru prevenirea aparitiei patogenului se

recomanda ca materialul saditor sa fie plantat la distante corespunzatoare in
vederea unei bune aerisiri a tufelor. Se aplica lucrarile de taiere si se mentine
cultura libera de buruieni. Este indicat ca materialul saditor utilizat sa fie
rezistent la fainare (soiurile: Black Down, Tsema, Kantata, Victoria, Meitgo,
Slitsa, Record 35). Se tine cont de eventualele atacuri din anii precedenti si se
efectueaza preventiv tratamente cu fungicide o data la 7-10 zile.

In plantatiile afectate de acesta ciuperca, se recomanda ca lastarii atacati sa fie

taiati si distrusi prin ardere iar frunzele indepartate sau ingropate sub aratura
adanca. Se aplica tratamente si in perioada de repaus cu produse specifice.

Pentru combaterea fainarii americane la agris in vegetatie se recomanda

urmatoarele produse:

 Topas 100 EC, 250 ml

1 Comentarii: 74.94 Lei

 Score 250 EC, 2 ml

Comentarii: 6.43 Lei

 Shavit F 72 WP, 20 g

16
 Comentarii: 4.14 Lei

 Bumper 250 EC, 1 litru

166.77 Lei

 Thiovit Jet 80 WG, 30 g

3 Lei

2. Fainarea europeana a agrisului – Microsphaera grossulariae

Fainarea europeana este mai putin raspandita si mai putin daunatoare in

comparatie cu fainarea americana.

Atacul este asemanator cu cel al fainarii americane, cu diferenta ca petele

albicioase nu devin cenusii-brune iar cleistotecii apar foarte rar. In timpul
vegetatiei ciuperca se raspandeste prin intermediul sporilor iar de la un an la altul
aceasta persista prin miceliul de rezistenta de sub solzii mugurilor.

Masurile de prevenire si combatere aplicate impotriva fainarii americane sunt

valabile si impotriva fainarii europene.

3. Antracnoza agrisului – Pseudopeziza ribis

Aceasta boala este des intalnita in plantatiile de agris si coacaz si poate produce
desfrunzirea masiva a acestor plante in regiunile umede cu veri mai racoroase.

17
  Antracnoza – simptome pe frunze

Simptome: Ciuperca ataca in special frunzele si mai rar lastarii si fructele.

Frunzele atacate prezinta numeroase pete circulare de 1-2 mm diametru si
culoare brun-roscata. Tesutul din centrul petelor se brunifica si ciuperca
formeaza spori. Petele se intind, se pot uni, ducand la ingalbenirea frunzelor si
caderea in masa a acestora. Arbustii pot ramane desfrunziti chiar in luna
august.

 Atacul pe lastari se prezinta sub forma unor pete alungite, brunii, la

nivelul scoartei, ce evolueaza in mici cancere deschise. Atacul pe fructe
apare rar si duce la zbarcirea si caderea acestora.

Plantele atacate nu mai fructifica normal iar rezistenta lor la ger este scazuta.

Transmitere si raspandire: Boala este favorizata de temperaturi de 15-25ºC si

umiditate ridicata, fiind mai frecventa in regiunile bogate in precipitatii. Sporii
formati pe tesuturile parazitate asigura raspandirea bolii.

Patogenul ierneaza fie sub forma de spori, ce sunt rezistenti la temperaturi

scazute, fie sub forma de miceliu in scoarta sau in frunzele cazute. Primavara se
vor forma fructificatiile cu spori ce vor asigura infectiile primare.

Masuri de prevenire si combatere: Se recomanda mentinerea igienei culturale

prin indepartarea lastarilor atacati ce se vor arde si prin efectuarea de araturi
adanci care sa incorporeze la adancime frunzele afectate.

Soiuri rezistente la atacul antracnozei: Kantata, Crusader, Lissil, Westra, Iuvigo,

Tenah.

Se efectueaza tratamente in repaus cu produse cuprice, pana in momentul

umflarii mugurilor. In perioada de vegetatie, se efectueaza 3-5 tratamente.

Produse recomandate pentru combaterea antracnozei:

18
  Topsin 500 SC, 100 ml

Comentarii: 13.63 Lei

 Bumper 250 EC, 1 litru

166.77 Lei

 Topas 100 EC, 250 ml

Comentarii: 74.94 Lei

 Score 250 EC, 2 ml

Comentarii: 6.43 Lei

4. Rugina agrisului si coacazului – Cronartium ribicola

In prezent, ciuperca este intalnita in toate zonele in care agrisul se gaseste in flora
spontana sau cultivat si unde pinul (Pinus strobus) se afla in apropiere, pe frunzele
si ramurile caruia se formeaza sporii ciupercii.

Simptomele atacului ruginii pe frunze

Simptome: Prezenta pinului in apropierea culturilor de agris conduce la

infestarea usoara a acestora cu rugina. Pe frunzele si ramurile pinului se formeaza
sporii galbeni ce sunt usor transportati de catre insecte, la distante mari. Vantul
transporta sporii la distante relativ mici. Pinul este afectat de prezenta ciupercii,
scoarta ramurilor prezentand basicari pronuntate si aspect canceros. Ramurile
atacate se usuca.

Plantele de agris atacate de rugina prezinta numeroase pete galbene pe partea

superioara a limbului foliar. Pe partea inferioara ciuperca formeaza vezicule
brunii ce reprezinta sporii de vara. Frunzele atacate se ingalbenesc si cad iar

19
lastarii raman desfrunziti prematur si nu se lignifica suficient, degerand
peste iarna. Fructele raman mici si nu se matureaza normal.

Forma de atac pe pin

Transmitere si raspandire: Sporii ce se produc vara conduc la raspandirea

infectiei si transmiterea ei in anul urmator. Dupa iernare, sporii de rezistenta
germineaza si infecteaza pinul, pe care ciuperca formeaza alte generatii de spori.

Dintre soiurile de agris rezistente la rugina, amintim: Crusader, La Fouge,

Invigo, Lissil, Rosii de Versaille, Kantata.

Masuri de prevenire si combatere: Plantatiile de agris se vor amplasa la distante

cat mai mari de masivele de pin. Pentru protejarea pepinierelor de pin, se va avea
in vedere ca in apropiere sa nu existe plante de Ribes sp.

Produse recomandate pentru combaterea ruginii agrisului si coacazului:

 Topas 100 EC, 250 ml

Comentarii: 74.94 Lei

 Bouille Bordelaise WDG, Zeama Bordeleza, 50 g

Comentarii: 4.91 Lei

5. Septorioza – Mycosphaerella ribis

Simptomele sunt asemanatoare cu cele ale antracnozei cu diferenta ca petele

prezinta centrul mai deschis la culoare. Patogenul ierneaza in frunzele cazute pe
sol.

20
Septorioza la coacaz si agris

Pentru reducerea riscului de aparitie a bolii, se recomanda plantarea la distante

corespunzatoare si distrugerea buruienilor in vederea reducerii umiditatii la
nivelul frunzelor, conditii ce favorizeaza ciuperca.

Produse recomandate pentru combaterea septoriozei:

 Polyram DF, 10 kg

545 Lei

 Antracol 70 WP, 200 g

16.35 Lei

Principalii daunatori sunt:

1. Cotarul agrisului – Abraxas grossulariata

Este un daunator raspandit in tara noastra in culturile de agris.

21
Descriere: Adultul este un fluture cu aripile alb-galbui, ce prezinta multe pete
negre dispuse transversal. Larva este alba, prezinta pete negre pe partea dorsala
si dungi portocalii pe partile laterale. Corpul are 3-4 cm lungime, capul si
picioarele negre. Ouale au forma oval-alungita si culoare galbena-deschisa. Dupa
eclozarea oualor, aproximativ 3 saptamani, apar larvele care se hranesc cu
frunzele arbustului.

Cotarul agrisului – oua si larve

Biologie: Cotarul agrisului are o generatie pe an si ierneaza ca larva de prime

varste in cuiburi confectionate din frunze si fire de matase sau sub frunze.
Primavara, larvele se hranesc cu muguri si frunze si pot ataca si inflorescentele.
In iunie, larvele se retrag pentru impupare si in iulie-august apar adultii. Dupa
imperechere, femela depune aproximativ 230-280 de oua pe partea inferioara a
frunzelor de agris si coacaz, de-a lungul nervurilor. Dupa incubatie, ce dureaza
16-18 zile, apar larvele. Acestea se hranesc timp de cateva saptamani dupa care
se retrag pentru a hiberna.

Mod de atac: Pagubele sunt produse de larve, care ataca frunzele de agris si
coacaz. In urma unui atac puternic se produce defolierea completa a tufelor, cu
influente majore asupra productiei.

Masuri de prevenire si combatere: Se recomanda strangerea frunzelor

toamna si distrugerea lor prin ardere pentru a reduce numarul larvelor
hibernante. Tratamente chimice se fac la avertizare.

Produse recomandate pentru combaterea cotarului agrisului:

 Affirm, 15 g

7.85 Lei

 Novadim Progress, 100 ml

22
 Comentarii: 12.32 Lei
 Karate Zeon 50 CS, 2 ml (fiole)

Comentarii: 3.27 Lei

2. Sfredelitorul tulpinilor – Synanthedon tipuliformis

Este raspandit in toate zonele de cultura a coacazului si agrisului, fiind cel mai
pagubitor daunator al acestor culturi.

Larva sfredelitorului tulpinilor

Descriere: Adultii sunt fluturi ce prezinta corpul albastru-metalic, cu 3 inele

galbene si o coada sub forma de evantai. Aripile sunt transparente, cu varful
intunecat. Larvele sunt alb-galbui, cu capul cafeniu si prezinta 3 perechi de
picioare.
23
Biologie: Acest daunator are o generatie pe an si ierneaza ca larva in galeriile
facute la baza tufei. Primavara, larvele se transforma in clisalide, urmand ca in
luna mai sa apara primii fluturi. Dupa copulatie si depunerea oualor, in perioada
dezvoltarii fructelor, apar larvele. Acestea patrund in lastari pe la baza mugurilor
si se hranesc cu maduva acestora si o parte din lemn. In perioada caderii frunzelor,
larvele coboara la baza lastarilor pentru iernare.

Mod de atac: Larvele sunt cele pagubitoare, hranindu-se cu maduva

tulpinilor si lastarilor si o parte din lemn. Plantele atacate au lastarii si tulpinile
uscate iar in cazul unui atac puternic, tufa se usuca.

Masuri de prevenire si combatere: Se recomanda strangerea si distrugerea

lastarilor atacati pentru reducerea rezervei biologice a daunatorului. Pentru
combaterea adultilor, se recomanda 1-2 tratamente.

Produse recomndate pentru combaterea sfredelitorului tulpinilor:

 Nurelle D, 100 ml

Comentarii: 28.34 Lei

3. Afide – Cryptomyzus ribis

Simptome: Prezenta atacului afidelor este semnalata de frunzele deformate din

varful lastarilor, deformari ce capata culoare rosietica sau galbena. Sub aceste
deformari se gasesc colonii de afide de culoare galben pal. Aceste afide incep
atacul primavara tarziu iar vara apar formele aripate care asigura raspandirea
si pe alte plante. Ouale depuse toamna vor asigura transmiterea patogenului in
anul urmator. Primavara ouale vor ecloza si pe partea inferioara a frunzelor se vor
forma din nou colonii de afide.
24
Produse recomandate pentru combaterea afidelor:

 Decis Mega EW 50, 5 x 3 ml

Comentarii: 10.79 Lei

 Actara 25 WG, 1.5 g

Comentarii: 4.91 Lei

 Fastac Active, 5 ml

Comentarii: 2.83 Lei

 Karate Zeon 50 CS, 2 ml (fiole)

Comentarii: 3.27 Lei

 Mospilan 20 SG, 1.5 g

Comentarii: 2.73 Lei

 Movento 100 SC, 1 litru

428.81 Lei

4. Viespea galbena a agrisului – Nematus ribesii, Nematus leocotrochus si

Pristiphora appendiculata

Cele 3 specii de viespi ataca culturile de agris si coacaz primavara si vara. Pot
avea 1-4 generatii pe an si ierneaza sub forma de larva intr-un cocon, in sol.
Perioada in care sunt cel mai active este aprilie-septembrie. Dupa imperechere,
femelele depun ouale pe partea inferioara a frunzelor.

25
Larvele sunt cele daunatoare, hranindu-se cu frunzele arbustilor si ducand la
defolierea acestora. Rezistenta si productia acestor plante scade semnificativ.

Pentru combaterea viespilor agrisului se recomanda urmatoarele produse:

 Decis Mega EW 50, 5 x 3 ml

Comentarii: 10.79 Lei

 Karate Zeon 50 CS, 2 ml (fiole)

Comentarii: 3.27 Lei

 Actara 25 WG, 1.5 g

Comentarii: 4.91 Lei

http://apusenifruct.ro/

26