02 Bej RMine Lumina Pururea Fiitoare New 01

CUVINTE DE INCURAJARE

Marea noastră demnitate

“Ştii tu ce mare dar ne-a făcut Dumnezeu dându-ne dreptul să-I vorbim în orice oră, în orice moment şi
oriunde ne-am găsi? Aceasta este marea noastră demnitate. ”.
Sf. Porfirie Kafsokalivitul

Daca cineva isi afla linistea launtrica, aproape imediat trec si problemele de sanatate.
Sf. Porfirie Kafsokalivitul

Cine vrea sa scape de omul cel vechi, fara harul lui Dumnezeu, il traieste.
Sf. Porfirie Kafsokalivitul

Părintele Iosif Vatopedinul : „Să câștigăm simpatia Domnului!“

Deschide-ți larg inima lui Hristos și adoră-L cu toată puterea sufletului

De obicei îmi zicea: „Deschide-ți larg inima lui Hristos și adoră-L cu toată puterea sufletului. Atunci Sfântul
Duh te va îndruma ce să faci de fiecare dată. Acesta te va învă ța orice! Din iubire și cu întreaga ta putere
dă totul lui Hristos, cu sârg, fără să pui la socoteală osteneala, și El î ți va întări necontenit sufletul și trupul”.

Calea
Fiecare cu drumul sau, calea unica spre Dumnezeu! Lasa-i pe ceilalti... Tu o sa-ti urmezi calea”
Sf. Porfirie Kafsokalivitul

"sub stânca-nzăpezită din privirile / ferici ților lumii acesteia / un singur cuvânt îmi ajunge / o vorbă mică și
îmi recapăt curajul" (Virgil Mazilescu, "Opera poetică", ed. Aius, Craiova, 2013, p. 122).

Câtă durere ai cunoscut în inima ta, atâta har po ți să prime ști în ea. D. Saraolu
Lumina pururea fiitoare

Cetoza sau de ce vacile slăbesc brusc după fătare

DeDumitru Ocrain
27 decembrie 2022

Pentru a satisface cerințele producției de lapte, vaca se poate baza pe două surse de nutrien ți – aportul de
furaje și rezervele corporale.
În timpul lactației timpurii, aportul de energie este insuficient pentru a satisface produc ția de energie din
lapte, iar animalul se află într-un bilan ț energetic negativ.
De aceea, vacile aflate în perioada de lacta ție timpurie se află într-o situa ție vulnerabilă, iar orice stres care
determină o reducere a aportului de hrană poate duce la apari ția cetozei clinice.
În timpul unui echilibru energetic negativ sever, vaca mobilizează cantită ți excesive de grăsime corporală,
dar nu o poate transforma în energie prin căile obi șnuite.
În schimb, în sânge se produc corpuri cetonice precum β-hidroxibutiratul (BHB). În cantită ți mici, vaca
poate folosi BHB ca sursă alternativă de energie.
În cazul în care există o scădere excesivă sau rapidă în greutate, nivelurile cetonice din sânge pot ajunge
la un nivel în care vaca se simte rău, există o reducere a produc ției de lapte și a aportului de hrană.
Aceasta este cetoza clinică.

O vacă de lapte cu randament ridicat, în mod normal, este incapabilă să mănânce suficientă mâncare în
primele săptămâni după fătare pentru a compensa toate nevoile energetice ale produc ției sale ridicate de
lapte.
Așadar, o anumită descompunere a grăsimilor și pierderea stării corporale la începutul lacta ției este
aproape inevitabilă și adesea observăm o cre ștere u șoară sau moderată a nivelului de cetonă din sânge.
Aceasta este denumită cetoză subclinică.
Care sunt cauzele cetozei?
Hrănire excesivă a vacilor în perioada de în țărcare poate induce la depunerea excesivă de grăsime,
astfel vacile intră la fătare prea grase.
Foto stânga- Prezența unei gropițe între tuberculii ischiali (BCS = 3,6) –  nu trebuie sa fie mai grasă; Foto
dreapta – Absența unei gropițe între tuberculii ischiali ( BCS> 4) –  prea grasă.
Rații dezechilibrate – deosebit de important este raportul corect între proteine și carbohidrați, între
carbohidrați ușor digerabili (zahăr, amidon) și carbohidrați greu digerabili (celuloză, fibre brute), care au un
efect decisiv asupra proceselor microbiologice digestive.
Insecuritatea energetică a vacilor cu productivitate ridicată în perioada a doua de în țărcare (21 zile până la
fătare) și în lactația timpurie, în special  lipsa carbohidranților ușor digerabili.
Hrănirea cu silozuri de calitate scăzută cu conținut ridicat de acid butiric poate provoca, de asemenea,
cetoza la vacile înalt productive.
Care sunt semnele cetozei clinice?
Vacile la sfârșitul gestației pot deveni cetotice. Acest lucru apare de obicei în gesta ția multiplă (2 sau mai
mulți fetuși) și este cauzat de o altă boală sau eveniment extern care restric ționează accesul la hrană.
Semnele timpurii sunt identice cu cetoza de lacta ție. Fără tratament la timp, simptomele progresează până
la constipație extremă urmate de poziția în decubit dorsal, insuficien ță renală și deces.
Cetoza primară sau spontană este cea mai frecventă în prima lună de lacta ție , majoritatea cazurilor
apărând între 2 și 4 săptămâni de lacta ție.
Vacile cu cetoză primară au un aport redus de furaje din ra țiile mixte totale (TMR) și pot prefera furaje în
loc de concentrate dacă sunt hrănite cu ingrediente separate. Greutatea corporală scade rapid.
Temperatura, pulsul și respirația sunt normale sau ocazional subnormale. Rumenul la vacile hrănite cu
TMR va avea un volum redus, va avea o frecven ță mai mică de contrac ție. La vacile hrănite cu ingrediente
separate, rumenul poate avea dimensiuni normale. 
Este frecvent să fie auzite bătăile inimii în timp ce este ascultat rumenul vacilor afectate.
În timpul respirației la vacă apare miros de acetonă . Unele persoane sensibile pot recunoa ște cu u șurin ță
acest miros.
Gunoiul de grajd este mai uscat în consisten ță  decât la vacile aflate în același stadiu al lacta ției.  Vacile
afectate par supărate și plictisite, au un strat de păr uscat și piloerec ție (piele de gâscă) .
Semne neurologice, cum ar fi lingerea persistentă la sine sau la obiecte (pere ți, sol, podele) , comportament
agresiv și poziție neobișnuită a capului  pot fi observate în forma nervoasă a cetozei.
Patogeneza cetozei nervoase este necunoscută. Unele vaci în cetoză primară pot prezenta incapacitatea
de a se ridica sau ataxie ca urmare a slăbiciunii, iar aceste semne sunt direct legate de hipoglicemie (nivel
scăzut de glucoză în sânge).
Cum este diagnosticată cetoza?
Deoarece este posibil ca semnele clinice să nu fie întotdeauna prezente, cetoza este adesea diagnosticată
cu ajutorul glucometru-cetometrului, pe baza nivelului de BHB, care circulă în sânge pentru a clasifica
vacile ca fiind clinice sau subclinice:
 Cetoza clinică: concentrații sangvine de BHB  mai mari de 2 mmol/l.
 Cetoza subclinică: concentrații sangvine de BHB cuprinse între  1,2-2,0 mmol/l.
Cu toate acestea, deoarece butiratul este un acid gras volatil care este produs în rumen, concentra țiile de
BHB din sânge sunt, de asemenea, afectate de ra ție.
Concentrațiile BHB din sânge sunt în mod natural mai mari la vacile care consumă o ra ție predominant
bazată pe pășuni, comparativ cu cele care consumă o ra ție bogată în cereale.
Astfel, ar trebui luați în considerare indicatorii suplimentari ai echilibrului energetic. Concentra țiile de acizi
grași neesterificați (NEFA) și, dacă este posibil, glucoza, trebuie măsurate în sânge, precum și BHB.
Dacă concentrațiile de NEFA sunt mai mari de 1,0 mmol/L și concentra țiile de glucoză sunt mai mici de 3,0
mmol/L, atunci riscul de cetoză clinică și subclinică este crescut.
Pentru a determina nivelul de glucoză în sânge este nevoie de benzi pentru testarea glucozei în sânge.
Cu ce ajutăm vaca ?
Dacă animalul afectat este încă în stare să stea în picioare, cre ște ți con ținutul energetic al ra ției, cu
următoarele componente: melasă de sfeclă, propilenglicol, glicerină.
Citește și despre Bolile respiratorii la vaci – simptome și prevenire .
Sunt obținute rezultate excelente, în cazul administrării în hrană a preparatelor complexe, care au în
componența sa propileglicol, glicerină, melasă izomaltuloză, dextroză, acid propionic, niacin și colină (de
exemplu: Tirsana BSK, Glucolac 40 plus, Schaumasil TMR UNI, Schaumasil TMR GL).
Dacă animalul nu poate sta în picioare:
 Oferiți-i adăpost, așternut moale, inclusiv rulare regulată dintr-o parte în alta pentru a evita rănile.
Mulsul trebuie sa fie continuat, pentru evitarea apari ției a mastitei.
 Utilizați ridicatoare de șolduri sau dispozitive de ridicare similare pentru a ajuta vaca afectată să se
ridice pentru o vreme. Clemele de șold pot fi utilizate numai pentru a ajuta o vacă să stea, dar nu
pentru a o menține în picioare.
Tratamentul cetozei la vaci
Principala măsură pentru prevenirea cetozei este ra ția corecta echilibrată, hrană de înaltă calitate.
Silozurile, pulpa de sfeclă, DDGS , care con țin cantită ți crescute de o țet și acizi butirici, sunt exclu și din
rațiile animalelor cu semne de cetoză.
Tratamentul cu succes al cetozei clinice va presupune furnizarea vacilor cu drenuri orale sau medicamente
care stimulează creșterea glicemiei .
Tratamentele care trebuie utilizate la vacile grav afectate includ solu ții metabolice intravenoase ( de
exemplu, 4-în-1; Ca, Mg, P, glucoză), administrare de glucocorticoizi (de exemplu, 10 până la 20 mg de
dexametazonă o dată).
Schema de tratament a cetozei
 Testarea cetozei cu cetometru ar trebui să înceapă în ziua a 5-a după fătare și ar trebui să se facă
în fiecare a treia zi până în ziua 14.
  Dacă valoarea BHB este sub 0,8 mmol/l, totul este în regulă și nu ar trebui să se facă alte etape
(vaca trebuie verificată din nou cu 3 zile mai târziu).
 Dacă valoarea este între 0,8mmol/l și 1,0 mmol/l, vă recomandăm să da ți timp de 3 zile la rând
Tirsana BSK (500g pe zi).
 Dacă valoarea este cuprinsă între 1,0 – 1,2 mmol / l, vă recomandăm să da ți timp de 3 zile la rând
Tirsana BSK (de 2 ori pe zi, de fiecare dată cite 500g).
 Dacă valoarea depășește 1,2 mmol/l, vă recomandăm să administra ți 3 zile la rând Tirsana BSK
(de 2 ori pe zi cite 500g), iar medicul veterinar trebuie să aplice perfuzii de glucoză intravenos.
Strategii de management pentru reducerea riscului de cetoză
Cetoza poate fi prevenită prin gestionarea alocării furajelor și a evaluarii stării corporale (BCS) atât înainte,
cât și după fătare și acordând atenție comportamentului vacilor.  
 Asigurați-vă că oferirea de furaje satisface cerin țele.
 Asigurați-vă că vacile fată la obiectivele recomandate pentru starea corporală:  
BCS 3,25 – 3,6 pentru vacile de vârstă mixtă
 Dacă starea corporală depășește normele, atunci vacile se alimentează cu 90% din necesarul lor
de energie în ultimele 2-3 săptămâni înainte de fătare.
 Asigurați-vă că vacile au hrană adecvată alocată după fătare.
 Evitați lipsa bruscă de hrană, dacă este posibil.
 Asigurați-vă că orice siloz hrănit este de înaltă calitate și depozitat corect.
 Primul pas pentru a preveni dezvoltarea cetozei este de a face vacile să mănânce cât mai repede
posibil după fătare.
 La vaci după fătare se va administra obligatoriu un coctail energetic, care oferă energie imediată,
mai ales dacă au pofta de mâncare slabă (Ex. Rindavital energitrunk, Reviva).
Nicio discuție privind prevenirea cetozei nu ar fi completă fără a lua în considerare confortul vacilor. Spa țiul
adecvat atât pentru hrănire, cât și pentru exerci ții fizice este extrem de important pentru vaca
periparturientă.
În plus, spațiul și mediul adecvat pentru odihnă sunt esen țiale dacă se a șteaptă ca vacile să rumege
corect. Pe vreme caldă, ceața și ventilatoarele trebuie utilizate pentru a îmbunătă ți confortul vacilor și
aportul de hrană.
De asemenea, ar trebui evitate mutările frecvente a vacilor dintr-un grup în altul, în a doua perioadă a
înțărcării.
Acest lucru are un impact negativ asupra consumului de substan ță uscată, deoarece vacile î și stabilesc și
restabilesc în mod repetat ierarhia socială și familiarizarea cu mediul înconjurător.

https://agrobiznes.ro/featured/cetoza-sau-de-ce-vacile-slabesc-brusc-dupa-fatare?
fbclid=IwAR08YjBtaipKn9JcmRwHt9GUXXRTsVHdkOyccxlWU1e15qLsg_eATe4NY8c
Sistemul No-Till: cum utilizăm corect resturile de plante

DeLuminița Crivoi
23 martie 2022
656
 
Share

Sistemul No-Till de lucrare a solului își demonstrează eficien ța în fermele unde sunt respectate toate
recomandările. Una dintre regulile de bază ale reu șitei ține de asigurarea unor cantită ți suficiente de
reziduuri pe suprafețele nelucrate.
Mai multe despre sistemul No-Till afla ți  în acest articol.
Solul are nevoie de acoperire. Paiele, cioclejii, frunzele, pănu șile și alte parţi ale plantelor care rămân în
câmp de la cultura precedentă sunt reziduuri importante pentru sol.
Influența diferitor niveluri de acoperire asupra solului

Sursa: Derpsch and Cullinan (2006)

Fiecare specie de cultură lasă cantită ți diferite de resturi vegetale în urma cultivării. Aici, un rol foarte
important îl are asolamentul ce ne permite să echilibrăm pe ani cantită țile de resturi formate.
Chiar din primii ani de trecere la sistemul de agricultura conservativă se recomandă producerea unei
cantităţi cât mai mari de reziduri vegetale, dacă o permit condiţiile.
O cantitate de 6-10 t/ha de reziduuri ar fi optimal, inclusiv și cu masa vegetală a culturilor de acoperire.
Nu se recomandă arderea paielor! Paiele pot fi înstrăinate de pe câmp doar în condiţiile când cantitatea lor
este prea mare și distribuirea lor uniformă este dificilă.
În medie, culturile produc cantități de resturi vegetale de: floarea-soarelui (4,3-5,9 t/ha), porumb pentru
boabe (3,1-5,7 t/ha), grâu de toamnă (2,3-4,4 t/ha), mazăre pentru boabe (1,5-2,0 t/ha).
Distribuirea uniformă a reziduurilor – absolut necesară în agricultura conservativă
La culturile ce lasă miriște (în special la grâu, orz, ovăz, secară) începem gestionarea acestora odată cu
recoltarea – după trecerea combinei rămân paiele.
Distribuiţi paiele cât mai uniform pe teren. Evitaţi oprirea combinei în lan în timpul recoltării. Când este
necesar de a o opri, golirea acesteia se va face în timpul deplasării, nu după ce a fost oprită, pentru a evita
formarea de grămezi de paie pe sol.
Evitaţi schimbarea direcţiei de înaintare a combinei atunci când vântul este puternic. Acesta va determina o
distribuţie neuniformă a reziduurilor vegetale pe suprafaţa solului, chiar și atunci când combinele sunt
dotate cu echipamente adecvate pentru distribuţia paielor, mai ales la culturile cu bobul mic.
Cea mai bună metodă este utilizarea distribuitoarelor de paie. Fiţi atenţi la repartizarea plevei! Dacă pleava
nu este distribuită într-un mod corespunzător, probleme vor apărea pe parcursul întregii perioade de
vegetaţie.
În primul rând, semănatul va fi de calitate proastă din cauza deplasării semănătorii prin cantită ți mari de
pleavă, iar culturile vor răsări slab, plantele ar putea fi sub țiri, mai sensibile la boli.
În rândurile de pleavă pot crește intensiv buruieni și samurasla.
Înălțimea recomandată a miriștii
Mulţi fermieri pentru a reține zăpada se străduiesc să lase cât mai multă miri ște. Dacă rămâne prea multă,
aceasta poate crea unele dificultăţi.
Cu cât semănătoarea are o capacitate mai mare de curăţare a mulciului din faţă, cu atât mai joasă poate fi
lăsată miriștea. În general, fermierii care lasă miriștea la înălţimea de 25 cm obţin cele mai bune rezultate .
Înălţimea de cosire a miriștii este importantă. Cultura și cantitatea de masă vegetală formată determină
care sunt variantele posibile. Dacă se va cosi miri ștea la o înălţime joasă, atunci scade capacitatea de
reţinere a zăpezii și, probabil, nu va fi posibil de acumulat mai multă apă.

FOTO: npr.org
Vedeți aici și un Studiu: No-Till vs Tehnologia Convențională de lucrare a solului. Ce arată rezultatele .
Cosirea la o înălţime prea mare va conduce la unele probleme legate de curăţarea boabelor. Miri ștea
protejează solul de eroziunea de vânt și reţine zăpada, dar descompunerea ei este destul de lentă, întrucât
contactul dintre reziduurile de miri ște și sol este limitat.
Aceasta duce la uscarea miriștii și micșorarea activităţii microorganismelor.  Atunci când contactul dintre
reziduurile de miriște și sol se mărește , datorită distribuirii minuţioase a paielor, viteza de descompunere
crește, ceea ce sporește activitatea microorganismelor și accesibilitatea apei.

Sol după 10 ani în sistemul No-Till; întreprinderea AgroPanfil

Dacă resturile din miriște sunt gestionate adecvat, problemele legate de boli, buruieni și dăunători rămân
aceleași ca și în condiţiile agriculturii convenţionale.
Problemele legate de buruieni se pot agrava în condiţiile când paiele și pleava nu sunt distribuite uniform .
De obicei, aceasta se întâmplă când, în condiţii mai reci, sub „plapuma” din reziduuri vegetale, culturile
răsar mai încet și sunt mai des afectate de boli.
Dacă în tehnologia conservativă (la fel ca și în cea tradiţională) apar probleme din cauza bolilor, aceasta
este un indicator că nu a fost respectat asolamentul.
În contextul culturilor care lasă cantităţi nu prea mari de reziduuri, cum sunt: rapiţa, soia, mazărea, muștarul
și inul, nu este necesară o gestionare specială a reziduurilor.
La recoltarea acestor culturi trebuie să ne conducem de regulile expuse mai sus: distribuirea uniformă a
reziduurilor în lăţimea de lucru a secerătoarei; evitarea grămezilor, brazdelor și nu este nevoie de
mărunţire.
Unii practicieni recomandă la recoltarea porumbului pentru boabe dezicerea de la mărunţirea reziduurilor.
Cel mai bine este a recolta doar știuleţii, iar tulpinile să rămână în câmp nemărunţite.
Astfel, sunt câteva avantaje: recolta se realizează mai rapid, mai mică este sarcina pe combină și,
respectiv, mai puţine resurse vor fi cheltuite pentru carburanţi, piese de schimb, se va economisi timp.
Tulpinile de porumb rămase vertical, în timpul iernii vor acumula o cantitate maximă de zăpadă.
Semănătoarea mai ușor va tăia reziduurile vegetale nemărunţite, iar cele mărunţite vor fi deplasate în
rândul semănat.
Cât de ascuţit nu ar fi discul brăzdarului, totu și legile fizicii nu pot fi evitate:  cu cât suprafaţa de sprijin a
reziduurilor faţă de sol va fi mai mare, cu atât mai u șor vor fi tăiate acestea .
Cu cât suprafaţa de suport va fi mai mică, cu atât mai mult va cre ște probabilitatea ca brăzdarul să nu taie
reziduurile vegetale, dar să le împingă în rigolă, creând probleme la germinare.
Pentru fermierii începători în sistemul No-tillage varianta cea mai bună ar fi mărunţirea minuţioasă a
reziduurilor de porumb (ori cu combina, ori cu tocătorul și utilizarea semănătorilor cu tot setul de utilaje
pentru semănatul calitativ).
Organele de curăţare a reziduurilor vor fi urmate de un disc deschizător, care, la rândul său, va fi urmat de
brăzdarul de deschidere a rigolei.
Reziduurile de floarea-soarelui pot fi mărunţite cu tocătorul și distribuite uniform pe suprafaţa solului. Astfel,
ele vor avea un contact direct cu solul umed care va contribui la descompunerea rapidă a reziduurilor.
Lăsate vertical, ele vor reţine mai bine zăpada și se vor descompune mai lent. Practicarea unui asolament
raţional prevede alternarea diferitor grupe de culturi.
Raportul de carbon și azot din resturile vegetale – de ce e important să-l cunoa ștem
Reziduurile vegetale ale plantelor cultivate au un raport între carbon și azot (C : N), care reprezintă un
raport dintre masa carbonului faţă de masa azotului dintr-o substanţă. De exemplu, un raport C : N de 10 :
1 indică faptul că există zece unităţi de carbon pentru fiecare unitate de azot în substanţă dată.
Raportul C : N în reziduurile plantelor cultivate, microorganisme și sol

Sursa: Agricultura Conservativă

Deoarece raportul C : N a oricărei substanţe din sol și de pe suprafaţa lui poate avea un efect semnificativ
asupra acoperirii solului, este important să înţelegem raporturile când planificăm asolamentele în
agricultura conservativă și, respectiv, culturile de acoperire.
Microorganismele din sol au un raport C : N aproape de 8 : 1. Ele trebuie să dobândească suficient carbon
și azot din mediul în care trăiesc pentru a menţine raportul de carbon și azot în corpurile lor.
Microorganismele din sol ard carbonul ca sursă de energie, evident nu tot carbonul consumat din sol
rămâne în corpul lor, o anumită parte se pierde în formă de dioxid de carbon în timpul respiraţiei.
Totodată, pentru a dobândi carbon și azot, un microorganism trebuie să rămână viu (întreţinere corporală +
energie), are nevoie de o dietă cu un raport C : N apropiat de 24 : 1, cu 16 părţi de carbon utilizate pentru
energie și opt unităţi pentru întreţinere.
De exemplu, dacă la suprafaţa solului am lăsa fânul de lucernă (raportul C : N de 25 : 1), microorganismele
din sol îl vor consuma relativ repede și solul va rămâne în curând dezgolit , fără protecţie, deoarece fânul
are un raport dintre carbon și azot aproape perfect, de care microorganismele au nevoie (24 : 1).
Ce s-ar întâmpla dacă vom lasă la suprafaţa solului, să zicem, paiele de grâu cu un C : N de 80 :
1? Deoarece microorganismele din sol au nevoie de o dietă perfect echilibrată, iar paiele de grâu conţin un
raport mai mare de carbon faţă de azot decât 24 : 1, microorganismele vor trebui să găsească o sursă de
azot suplimentar pentru a consuma paiele de grâu.
Azotul suplimentar va trebui să provină din orice sursă de azot în exces, disponibilă în sol.
Microorganismele vor descompune lent paiele de grâu și solul se va menţine acoperit o perioadă mai
îndelungată.
Astfel, reziduurile vegetale ale plantelor leguminoase și crucifere  (muștar; rapiţa) sunt descompuse repede
de microorganisme și nu se acumulează la suprafaţa solului.
Reziduurile cerealelor și ale porumbului sunt descompuse mai lent  de către microorganisme și se
acumulează la suprafaţa solului.
Pentru a spori procesul de degradare a celulozei tot mai larg în practica agricolă se folosesc preparatele
microbiene care constau din diferite amestecuri de microorganisme care folosesc în calitate de sursă de
hrană reziduurile vegetale și, totodată, fixează azotul atmosferic.
Procentul de acoperire cu reziduuri faţă de greutatea reziduurilor la diferite culturi*
Tabel preluat din ghidul ”Corn&soybeans. Crop Residue Guide” editat de către USDA, NRCS
Bibliografie:
 Agricultura Conservativă, Autori: Boris Boincean, Leonid Volo șciuc, Mihail Rurac, Iurie
Hurmuzachi, Grigore Baltag.
https://agrobiznes.ro/articole/sistemul-no-till-cum-utilizam-corect-resturile-de-plante?
fbclid=IwAR3sa8wMmKzsEjFqdT9SnXzHCCn-t25yuUiUhvDKIu2vWK8BqZchTTTdchs
Stevia – îndulcitor natural. Beneficii și cultivare

DeIrina Pompuș
26 decembrie 2022
1555
 
Share

Planta de stevia în perioada optimă de recoltare. FOTO: semanticscholar.org

Stevia (Stevia rebaudiana Bertoni) aparține familiei Asteraceae (la fel ca și floarea-soarelui,
păpădia, topinamburul) și este originară din Paraguay. În ultimele decenii aria de cultivare s-a extins
esențial, grație frunzelor sale utilizate în calitate de îndulcitor natural, ce poate fi adăugat în alimente și
băuturi proaspete sau procesate.
Fapt ce se datorează prezenței glicozidelor cristaline dulci numite  steviozide și rebaudiozidozide, care sunt
de 200-300 de ori mai dulci decât zaharoza. Steviozida este necalorică, nefermentabilă, stabilă la
temperatura de până la 95°C și are o perioadă de valabilitate lungă.
Acestea îi conferă proprietăți de:
 reglare a metabolismului;
 stabilizare a nivelului zahărului în sânge şi tensiunii arteriale;
 scăderea nivelului colesterolului în sânge;
 restabilirea microcirculaţiei sanguine.
Frunzele steviei mai conţin polizaharide, pectine, vitaminele A, F, C, E şi P, microelementele K, Ca, Mg, Zn
şi Fe, aminoacizi, proteine, celuloză, care înbunătăţesc regenerarea celulelor şi coagularea sângelui.
Utilizarea regulată a steviozidei sporeşte eliminările biliare şi diureza, stopeză inflamaţiile şi formarea
leziunilor căilor gastrointestinale, activizează lucrul ficatului şi pancreasului, reglând procesele de diateză
alergică la copii.
De aceea în unele țări extractele uscate de stevie, pe lângă alimenta ție, mai sunt utilizate și la producerea
medicamentelor.
Cerințele steviei față de mediu
Stevia este produsă comercial în regiunile temperate ale lumii, unde poate fi cultivată ca cultură perenă. În
zonele cu ierni mai reci poate fi cultivată ca plantă anuală transplantată.
Temperatura. Stevia este originară din climatele semi-umede, subtropicale, unde temperaturile variază de
obicei între -6°C și 43°C.
De aceea poate tolera înghețuri ușoare, însă cele mai aspre provoacă moartea rădăcinilor plantei.
Pentru că are o rezistență scăzută la ger, în zona noastră se recomandă cultivarea steviei doar ca plantă
anuală.
În timpul sezonului de vegetație, pentru o bună dezvoltare, necesită un interval de temperatură de la 15°C
până la 30°C.
În prezent se efectuează lucrări de selec ție pentru dezvoltarea soiurilor de stevie rezistente la ger.
Solul. Stevia crește bine pe o varietate mare de soluri, de la nisipos până la cernoziom, dar cu condi ția ca
să fie bine drenate. Nu tolerează solurile lutoase și cele care re țin apa în exces.
Această plantă preferă solurile cu o reacție slab acidă spre slab bazică (pH6,5-7,5). Nu se va dezvolta pe
solurile saline.

Distanța de plantare a steviei. FOTO: thriftyfun.com

Pregătirea terenului. Arătura de bază se efectuează la adâncimea de 25-30 cm şi se lasă sub formă de
brazdă nelucrată.
Primăvara, până în preajma înfiinţării culturii, terenul se menţine curat de buruieni şi fără crustă, prin 1-2
lucrări cu grapa cu colţi reglabili, pentru a pregăti o suprafa ță de plantare netedă și fermă.
Selectarea materialului săditor de stevie
În calitate de material săditor la stevie se pot utiliza:
 lăstari verzi şi lignificaţi;
 rădăcini păstrate peste iarnă în nisip;
 marcoţi obţinuţi prin înrădăcinarea lăstarilor,care ulterior se detaşează de la planta-mamă;
 răsadă obţinută din seminţe.
o
Semințe de stevia. FOTO:https: steviahubindia.com
Rădăcinile păstrate peste iarna necesită temperatură de până la 4 o și umiditate potrivită, în caz contrar pot
începe să crească sau să mucegăiască.
Unele cercetări au arătat că anume acest tip de material săditor dă cea mai înaltă productivitate, de 2,5-3
tone la hectar. Iar cele obținute din răsadă de circa 2 tone.
Plantarea și îngrijirea steviei
În luna mai, când pericolul înghețurilor a dispărut, plantele de stevie sunt plantate în câmp. Distan ța optimă
de plantare pe rânduri fiind de 20-30 cm între plante, iar între rânduri de 40-50 cm.
Plantarea steviei. FOTO: steviashantanu.com
Imediat după plantare, solul se udă u șor. În lipsa precipita țiilor, planta de stevie necesită iriga ții frecvente
pentru a menține umiditatea solului în timpul verii fierbin ți. Udarea se face săptămânal până la o adâncime
de 5 cm.
Nivelul excesiv de umiditate poate avea efect dăunător asupra culturii, deoarece stevia nu poate tolerează
apa stătătoare.
Controlul buruienilor se realizează mecanic între rânduri și manual între plante, prin plivire sau pră șile.
O bună metodă pentru combaterea buruienilor este utilizarea agrotextilului.
Utilizarea agrotextilului în planta țiile de stevie. FOTO: steviashantanu.com
Recoltarea și păstrarea steviei
Perioada optimă de recoltare depinde de soi și de regiunea în care se cultivă. În general, recoltarea se
realizează din luna august până la sfâr șitul lunii septembrie, când plantele ating înăl țimea de 40-60 cm, iar
10-10 % din flori sunt deschise. Deoarece calitatea și cantitatea steviozidelor este cea mai înaltă în această
perioadă.
Pe suprafețe mari recoltarea se face mecanizat, pe cele mici manual.
Uscarea tulpinilor lemnoase și a materialului moale al frunzelor verzi este finalizată
Imediat după recoltare, plantele de stevie se pun la uscat folosind un de uscător de plante sau un cuptor. În
funcție de condițiile meteorologice și de densitatea încărcării, sunt necesare de la 24 până la 48 de ore
pentru a usca stevia la 40°C până la 50°C.
Estimativ, din 21.500 kg/ha de masă verde se ob țin până la 6.000 kg/ha de produs vegetal uscat, adică 25-
30% din produsul vegetal proaspăt.
Frunzele uscate se depozitează în cutii de carton etichetate pentru prelucrare ulterioară.
Cercetările indică faptul că în regiunea noastră, poten țialul de produc ție a steviei este de 2.850 kg de
frunze uscate de pe un hectar.
Ar putea să te intereseze și Cum se cultivă salvia
https://agrobiznes.ro/articole/stevia-indulcitor-natural-beneficii-si-cultivare?
fbclid=IwAR2fbBwVH6eazkMaXiJY994JAiZxf62WNLQyhbNem3K3a4224jQ2UwIqfhM
Tăierile la pomi – cel mai des făcute greșeli

DeLuminița Crivoi
16 decembrie 2021
7607
 
Share

agrobiznes.md
Rezultatele tăierii pomilor depind mult de corectitudinea cu care au fost realizate tăierile. De obicei,
pomicultorii începători fac greșeli la: suprimarea (tăierea totală a ramurilor), scurtarea ramurilor, tăierea de
transfer (pentru a reda poziția necesară) și cicatrizarea rănilor.
Dacă tăierile la pomi sunt realizate corect, rănile se cicatrizează repede, iar starea pomilor se
îmbunătățește.
Reguli la realizarea tăierilor în livezi

Sursă FOTO: Producerea prunelor, manual tehnologic

Tăierea ramurilor de un an la mugure (desenul de mai sus) trebuie să înceapă pe partea opusă la vârful
mugurelui și să se termine cu 1-2 mm mai sus de vârful lui  (varianta 1 din desenul ce urmează).
Tăietura care începe mai jos de baza mugurelui, nu trebuie să fie prea înclinată, deoarece după
aceasta mugurele se poate usca sau din acesta se poate dezvolta un lăstar slab (varianta 2).
Dacă deasupra mugurelui rămâne un cep de 5-7 mm sau mai mare, lăstarul terminal se înclină de la
direcția creșterii ramurii, iar rana se cicatrizează greu (varianta 3-4).
Scurtarea ramurilor la mugure: 1 – corect; 2,3,4 – incorect.
Dacă aveți drept scop să faceți o scurtare cu transfer la o ramificație laterală  ce are poziția de care aveți
nevoie, tăietura se face deasupra inelului cambial al ramurii lăsate, paralel cu direcția evoluării de la baza
ei (varianta 1 în următorul desen).
Scurtarea cu transfer la o ramificație laterală: 1,2 – corect; 3,4 – incorect
Tăierea ramurii la bază lor (suprimarea) se face deasupra inelului cu țesuturi de regenerare și substan țe de
rezervă, care contribuie la cicatrizarea rănii.
a – corect; b – incorect; Sursă FOTO: Producerea prunelor, manual tehnologic
Tăierea se face astfel încât suprafața plană , netedă a tăieturii să treacă nemijlocit deasupra marginii
inelului. Fibrele mici rămase împiedică cicatrizarea rănii.
Tăietura executată mai adânc de inel măre ște suprafa ța rănii  și reține cicatrizarea ei. Dacă unghiul de
ramificare este mai mic de 45 de grade în partea superioară de la baza ramurii lipse ște inelul cambial.
Citește și despre Când se fac tăierile la fiecare specie pomicolă.
În acest caz, pentru a stabili corect locul tăieturii din punctul superior a ramurii, ce urmează să fie tăiată, se
trag imaginar două linii: una paralel cu ramura de bază, iar alta perpendiculară direc ției ramurii, care trebuie
tăiată.
Tăierea se face pe linia (bisectoarea) ce împarte acest unghi drept în două:
Suprimarea ramurilor de grosime moderată la inel: 1,2 – corect; 3,4 – incorect
Nu se poate de tăiat concomitent două ramuri mari radial opuse. Rănile mari, care se formează, slăbesc
considerabil creșterea ramurilor situate mai sus.
Suprimarea ramurilor groase la inel: 1,2,3 – corect; 4 – incorect
În cazul executării cu foarfecele, lama tăietoare se îndreaptă spre partea ramurii lăsate, fiindcă partea
groasă a plăcii antităietoare strânge și strive ște țesuturile  ramurii și, ca urmare, rănile se cicatrizează
anevoios.
Tăierea ramurilor groase: a – corect; b – incorect; Sursă FOTO: Producerea prunelor, manual tehnologic
În procesul de tăiere nu se admite schimbarea direc ției tăieturii și întoarcerea foarfecelor. Pentru a u șura
executarea tăieturii, ramura se apleacă pu țin în direc ția păr ții ramurii care se taie.
În cazul tăierii directe a ramurilor groase cu ferestrăul, sub greutatea lor, o parte din scoarță și lemn se
dezbină și apar răni mari, care se cicatrizează greu .
Fenomenul poate fi evitat, când pe latura inferioară a ramurii 20-30 cm de la bază se face o tăietură
adâncă până la 1/3 din diametru, după care urmează suprimarea definitivă a ramurii deasupra inelului.
Ramurile foarte groase se taie în 3 reprize:
La început la distanța de circa 30-40 cm  de la bază ramura se taie dedesubt până când se blochează
ferestrăul. Apoi, deasupra cu 3-5 cm mai jos de prima tăietură se taie până când ramura cade. Cepul
rămas se taie deasupra inelului.
Pentru o vindecare bună, la ramurile cu diametrul mai mare de 2 cm se curăță cu lama ascuțită a
foarfecelor de pomi sau a briceagului de altoit și  se acoperă cu mastic special de livadă sau cu vopsea pe
bază de clei.
Este recomandată vopsea pe bază de ulei de culoare galbenă sau cafenie. Rănile trebuie acoperite imediat
după tăiere. Dacă așteptăm fie și 2-3 ore, eficien ța scade.
Vezi aici și Cum deosebim ramurile de rod la sâmburoase.
Bibliografie și surse foto:
 Conducerea și tăierea pomilor și arbu știlor fructiferi. Autori: Vasile Babuc, Ananie Pe șteanu,
Eugeniu Gudumac.
 Producerea prunelor. Autori: Sergiu Popa, Andrei Cumpanici, Alexandra Braghi ș, Andrei Zbancă,
Ion Ribintev.
https://agrobiznes.ro/featured/taierile-la-pomi-cel-mai-des-facute-greseli?fbclid=IwAR3zb-
Tuk8nRuzKY2iSBpvXYgVLAwkek4nRnV1TVwZFQpITNmYlLtwlr96o

Cultivarea păstârnacului – sfaturi la semănat, îngrijire

DeLuminița Crivoi
1 septembrie 2022

Păstârnacul este o legumă care se cultivă pentru consumul de rădăcini, folosite drept condiment la
prepararea mâncărurilor, deoarece sunt foarte aromate și bogate în vitaminele B1, B2 și C.
În medie, rădăcinile de păstârnac con țin în 100 grame: 17-19% substan ță uscată, 9-12% glucide, 1-1,5
protide, vitamina C 17-30 mg, vitamina B1 0,1 mg, fosfor 69 mg. Frunzele de păstârnac pot fi folosite ca
furaj verde.
În acest articol, vorbim despre:
 Locul potrivit pentru cultivarea pastârnacului
 Pregătirea terenului pentru cultura pastârnacului
 Semănarea culturii de păstârnac
 Lucrările de întreținere la cultivarea păstârnacului
Semințele de păstârnac germinează la temperatura minimă de 2-3°C, optimă 20-25°C. Temperatura de
vegetație 15-20°C, plantele tinere  rezistă la înghețuri de până la -5°C, iar cele mature la -8…-10°C.
Consumul de elemente pentru producerea a o tonă de rădăcini este de: 6 kg azot, 3,7 kg fosfor, 12,5 kg
potasiu, 7,5 kg calciu. Necesarul în azot și potasiu este mai mare comparativ cu pătrunjelul.
Locul potrivit pentru cultivarea pastârnacului
Potrivite pentru cultura pastârnacului sunt terenurile nivelate, însorite și semiumbrite . Solurile mijlocii sau
grele: lutoase, loto-nisipoase, loto-argiloase, adânci, bogate în humus și cu reac ție neutră se consideră a fi
optime pentru cultura pastârnacului.
Pastârnacul poate fi cultivat cu succes după: tomate, ardei, vinete, fasole, mazăre, castrave ți,
pepeni. Totodată, bune premergătoare se consideră varza, conopida, cerealele, cartofii.
Nu se recomandă cultivarea păstârnacului după ceapă, porumb, floarea-soarelui, iar după alte
rădăcinoase va reveni după 4-5 ani.
Citiți și despre Cultivarea pătrunjelului pentru rădăcină. Sfaturi utile
Pregătirea terenului pentru cultura pastârnacului
Toamna: nivelarea terenului, împrăștierea îngră șămintelor pentru fertilizarea de bază, arătură adâncă 25-
30 cm.
Primăvara: grapare, pregătirea patului germinativ prin aplicarea îngră șămintelor u șor solubile, lucrarea cu
combinatorul, după care terenul se modelează.
Îngrășămintele se administrează la cultura de păstârnac în func ție de analiza solului.  Gunoiul de grajd se
aplică doar dacă este bine descompus în cantități de 20-30 de tone per hectar.
Orientativ, îngrășăminte minerale se aplică în doze de 300-350 kg superfosfat, 100-150 kg sare potasică
per hectar.
La pregătirea patului germinativ poate fi realizată o fertilizare suplimentară la hectar cu 100-150 kg azotat
de amoniu sau 200 kg îngrășământ Complex.
Lucrările solului se execută în perioada optimă pentru a evita formarea bulgărilor.
Semănarea culturii de păstârnac
La semănat se folosesc doar semințe proaspete, deoarece au o viabilitate redusă (1-2 ani). Pastârnacul se
seamănă în prima urgență: 20 februarie – 20 martie.
Distanța dintre rânduri recomandată la păstârnac este de 30-40 cm, iar în benzi: 70 cm între benzi și 3
rânduri la 40 cm în bandă. Semințele de păstârnac se seamănă la  adâncimea de 3-3,5 cm pe soluri mai
ușoare și 1,5-2,5 cm în soluri mijlocii spre grele.
Cantitatea de semințe de păstârnac utilizată per hectar depinde mult de calitatea acesteia și cât de bine
este pregătit patul germinativ. În medie, se utilizează 6-8 kg.
Lucrările de întreținere la cultivarea păstârnacului
FOTO: gardenersworld.com
Prășitul se face de 3-4 ori mecanic sau de minim 2 ori manual. Pe parcurs, se realizează plivitul buruienilor
de pe rând. Când plantele au 3-4 frunze se face răritul la distanțe de 4-6 cm dintre ele.
Irigarea culturii de păstârnac se realizează de 3-4 ori utilizându-se la o udare câte 400 m3 de apă, iar în
zonele colinare 1-2 udări cu câte 300-400 m3 la ha. Udările se fac în iulie – august.
Printre bolile ce pot fi mai des întâlnite la cultura păstârnacului se numără: făinarea ( Erysiphe
umbeliferarum) – pete neregulate albe cu aspect pâslos și prăfos, Pătarea brună ( Cylindosporium
pastinaciae) – pete pe frunze, păduchii de frunze – frunze răsucite cu colonii de larve și adul ți pe partea
inferioară.
Pentru combaterea buruienilor, bolilor, dăunătorilor la păstârnac sunt omologate produsele:
 ciantraniliprol – pentru combaterea omizilor (Benevia 0,6 l/ha).
 teflutrin – pentru combaterea puricilor meliferi (Force Super 6,6 Kg/ha încorporare în sol).
 erbicidele ce pot fi utilizate la păstârnac: fluazifop-P-butil (Dipol 1,25 l/ha , postemergent, atunci
când buruienile sunt răsărite și în stadiul de cre ștere activă și au atins înăl țimea de 10-50 cm,
Matador Max 0,75-2,0 l/ha se aplică postemergent)
 azoxistrobin – contra la făinare, alternarioză (Zoxis 250 SC 1 l/ha).
Păstârnacul se recoltează toamna târziu. Rădăcinile de păstârnac se păstrează la temperatura de 0…+1°C
și umiditatea atmosferică de 95%.
V-ar putea plăcea și articolul despre  Cultivarea țelinii pentru rădăcini. Sfaturi utile .
https://agrobiznes.ro/articole/cultivarea-pastarnacului-sfaturi-la-semanat-ingrijire?fbclid=IwAR12285xOCs-
Kbey55Hcn3HZEXhbkebCNL3OFkSmK_MeRxyHNwgOL02QKAU

Permacultura – agricultura în armonie cu natura

DeIrina Pompuș
3 dec. 2021 | 13:02
FOTO: macleayargus.com.au; Imagine simbol
Permacultura sau „agricultura permanentă” este un sistem de cultură în care se imită ecosistemele
naturale. Astfel încât să nu epuizeze sau să polueze mediul înconjurător și să fie viabil în timp cu
intervenția minimă a omului.
Permacultura folosește principii 100% naturale și are la bază grija fa ță de pământ, fa ță de oameni și
limitarea consumării resurselor.
În Moldova, unul dintre promotorul permaculturii este Ion Cazacu. Mai multe detalii despre principiile
permaculturii, aflați în acest articol.
La baza permaculturii stau următoarele principii:
 Imitarea ecositemelor naturale;
 Cooperarea în loc de luptă;
 Efort minim – rezultat maxim;
 Transformarea obstacolelor în ajutoare;
 Sol protejat de plante, fără arătură adâncă și plivire constantă;
 Plantații mixte în loc de monoculturi;
 Protecția biologică a plantelor (alte plante, păsări, insecte prădătoare) în locul pesticidelor;
 Utilizarea relieful existent și formelor naturale;
 Utilizarea speciilor și soiurilor autohtone rezistente;
 Planificarea eficientă și utilizarea surselor de energie regenerabilă.
Sistem de agricultură tradițional și permacultură. IMAGINE: permaculturevisions.com
Cum se aplică principiile permaculturii în grădini mici și mari
Pentru a crea o grădină permaculturală durabilă pentru început trebuie analizate minu țios condi țiile
terenului:
 direcția de mișcare a soarelui;
 direcția vântului;
 cum se topește zăpada și cum se scurge apa pluvială pe teren;
 plantele care cresc în mod natural.
În natură nu există linii drepte, sol gol și monoculturi. De aceea, în permacultură nu se regăsesc parcele
simetrice, cultivate cu plante din aceea și specie.
Aici legumele cresc intercalate cu flori, iar buruienile nu sunt dușmani, ci plante care protejează solul.
Din punct de vedere vizual, permacultura are propriile caracteristici recunoscute, de exemplu, vetrele
înalte, vetre spiralate (mai sunt numite „melc” din plante), un mic rezervor cu apă.
Acestea permit diversificarea condi țiilor pe un teren mic pentru plante cu diferite cerin țe ecologice.

 

Vatră spiralată. FOTO: www.ourtinyhomestead.com

Vetrele spiralate cu ierburi imită modelele din natură, economisesc spa țiu prin curbare și creează ni șe
diferite. Baza vetrei și partea nordică, fiind umedă și umbrită, poate fi plantată cu mărar, tarhon,
usturoi, coriandru și mentă.
Vârful spiralei și partea sudică sunt potrivite pentru plantele care tolerează insuficien ța de apă și preferă
locurile însorite: salvia, cimbrul, rozmarinul, levăn țica, sovârful.
Plantele cooperează
În permacultură un principiu important nu este concuren ța, ci cooperarea.

Diversitatea în grădina permaculturală

ASOCIERI – CRITERIU: LUNGIMEA RADACINILOR

 Una dintre cele mai cunoscute asocieri este trioul porumb-fasole-dovleac. Porumbul oferă
susținere pentru fasolea agățatoare, aceasta, la rândul ei, fixează azotul din atmosferă în sol, iar
dovleacul menține solul umed reducând evaporarea apei.
  O altă asociere este cea între plantele cu rădăcini superficiale (ceapă, usturoi) și plantele cu
rădacini adânci (roșii, ardei, morcov, țelina, pătrunjel ). Acestea ocupă zone diferite ale solului fără
să-și consume unele altora substanțele nutritive.
 Plantele sensibile la razele puternice ale soarelui (salata, castraveții) pot beneficia de umbra unor
plante de talie mai mare (porumb, floarea soarelui).
Prezența unui rezervor cu apă
Un alt principiu important este că fiecare element are multe func ții, iar fiecare func ție este sus ținută de mai
multe elemente.
De exemplu, un mic rezervor de apă stabilizează temperatura, furnizează apă și diversifică microclimatul.
 FOTO:
permaculturevisions.com
Apa atrage păsări și insecte, care mănâncă dăunătorii din grădină, dar și cre ște varietatea plantelor, astfel
încât dăunătorii să nu le distrugă pe toate.
Cu cât biodiversitatea este mai bogată, cu atât grădina permaculturală este mai stabilă. Acesta fiind scopul
permaculturii – de a crea un ecosistem echilibrat care să func ționeze fără interven ția umană.
Acest material este realizat în cadrul proiectului „InfOrganic Moldova 2020-2022”, implementat de A. O.
„Educație pentru Dezvoltare” (AED), cu suportul financiar al Funda ției ”Servicii de Dezvoltare din
Liechtenstein” (LED). AED mulțumește Agrobiznes pentru produsul elaborat.
 ETICHETE
 AgroEco
 

(!) Ai o întrebare legată de agricultura durabilă? Ne-o po ți adresa pe adresa de

email contact@agrobiznes.md sau în grupurile de Viber Agrobiznes Club și AgroEco. Săptămânal,
răspundem la întrebările relevante împreună cu exper ții din domeniu. Răspunsurile le pute ți găsi mai jos,
dar le publicăm și pe Viber, Newsletter sau Facebook.
https://agrobiznes.md/permacultura-agricultura-in-armonie-cu-natura.html?
fbclid=IwAR04bsuFPSOZOCOBs3FSGW3RTFV38rZyyjro4Wgs9qk4OyyvTRIlQbv6VVg

Grâul spelta – tehnologia de cultivare, cerințe

DeAndrei Gumovschi
8 noiembrie 2021
2197
 
Share

FOTO: feedipedia.org; imagine simbol

Grâul spelta, Triticum spelta este cea ma veche dintre cereale și strămo șul grâului comun. Spre deosebire
de grâul comun, spelta rămâne protejată de palee după recoltare și are un gust deosebit, mai intens,
amintind de cel de nucă.
Valori nutriționale medii ale grâului spelta:
 valoarea calorică: 198 kcal/100 g;
 carbohridați: 62%;
 proteine: 14%;
 lipide: 2,8%;
 fibre: 8,8%;
 grâul spelta are un conținut de grăsimi mai mare decât cel comun: grâu spelta: 2,8%, grâu comun:
1,8%;
 grâul spelta are un conținut mai mare de acizi gra și nesatura ți, în special de acid linoleic și acid
linolenic: activează lipidele necesare generării celulelor nervoase;
 grâul spelta preia mai puține metale grele din mediul înconjurator decât cel comun (sursă:
Schenken, H. Univ. Hohenheim).                                                  
Triticum aestivum ssp. spelta (grâul „spelta”) este o specie cultivată încă din epoca bronzului, mult extinsă
în zona popoarelor germanice. Bobul este sticlos și dă o făină foarte bogată în gluten. Este rezistent la ger
și boli.
În prezent, s-a restrâns mult în cultură, fiind semănat pe suprafe țe limitate în unele țări din Europa, cum ar
fi Elveția, Suedia, Germania, Belgia („grâul Ardenilor”) și izolat în Turcia și Spania. Poate asigura recolte de
2.800 – 7.450 kg/ha (după L. COUVREUR, G. CLAMOT si A. CROHA1N, 1987).
FOTO: carstvobiljaka.wordpress.com

Locul în asolament a grâului spelta

Grâul spelta este pretenţios faţă de planta premergătoare, deoarece trebuie semănat toamna, destul de
devreme, astfel încât până la venirea frigului să răsară, să înfrăţească şi să călească pentru a rezista peste
iarnă.
Planta de grâu spelta are un sistem radicular destul de slab dezvoltat, cu putere mică de străbatere în
profunzimea solului şi de absorbţie a substanţelor nutritive din sol.
Din aceste motive, grâul de toamnă spelta preferă premergătoarele cu recoltare timpurie, care lasă solul
structurat, bogat în substanţe nutritive, permit lucrarea devreme a solului, astfel încât, până în toamnă
acesta să acumuleze apă, nitraţi, să se aşeze, să fie distruse buruienile, să fie mărunţite şi încorporate
resturile vegetale. 
Plante foarte bune premergătoare pentru grâul spelta:
 mazărea;
 fasolea;
 borceagul;
 rapiţa de toamnă;
 cartoful timpuriu şi de vară;
 lucerna;
 plante cultivate pe suprafeţe restrânse: năutul, bobul, muştarul, sfecla pentru sămânţă, porumbul
pentru masă verde.  
Plante bune premergătoare pentru grâul de toamnă spelta:
 sfeclă pentru zahăr, sfeclă pentru furaj;
 cartoful de toamnă;
 floarea soarelui;
 porumbul pentru boabe şi pentru siloz;
 fasolea;
 soia.  
Toate aceste culturi trebuie recoltate până la 10-15 septembrie, pentru a rămâne un interval de cel puţin 2-
3 săptămâni până la semănatul grâului spelta (Andrei Gumovschi, 2010). 
Fertilizarea pentru grâul spelta 
Grâul spelta este pretenţios la nutriție din cauza anumitor particularităţi: în primul rând, sistemul radicular al
grâului spelta este slab dezvoltat, explorează un volum redus de sol şi are o putere mică de solubilizare şi
absorbţie a elementelor nutritive din rezerva solului.
În plus, consumul maxim de elemente nutritive al plantelor de grâu are loc într-o perioadă scurtă de timp,
de la alungirea paiului şi până la coacere, interval în care este absorbit circa 80% din potasiu; în acest
interval, grâul spelta trebuie să aibă la dispoziţie cantităţile necesare de elemente nutritive şi în forme uşor
accesibile.                                      
Îngrăşăminte organice
Cele obişnuit folosite: gunoiul de grajd semifermentat şi mustul de gunoi sunt bine valorificate de cultura
grâului spelta. Aceste îngrăşăminte pot fi aplicate direct în cultura grâului, sau, mai frecvent, la planta
premergătoare (porumb, sfeclă), urmând ca grâul să beneficieze de efectul remanent.                                  
Dozele administrate pe terenurile destinate culturilor de grâu sunt de 15-20 t/ha, încorporate sub arătură,
iar sporurile de recoltă pot depăşi 1000 kg boabe la ha. Împrăştierea îngrăşămintelor organice este o
operaţiune destul de costisitoare, ca urmare, ea prezintă interes în primul rând pentru exploataţiile
agricole ecologice care dispun de gunoi de grajd şi care folosesc, deci, o sursă proprie (şi convenabilă sub
aspect economic) de substanţe fertilizante.
Folosirea dejecțiilor lichide diluate în proporţie de 1:7 se poate aplica şi pe vegetaţie atât toamna cât şi la
începutul primăverii, fără a se produce arsuri la cultură, doza recomandată fiind de 30- 40 t lichid la ha
(Dragoș Șerban, 2010) .                                                                           
Dintre îngrășămintele cu aplicare foliară  admise în agricultura ecologică se pot de utilizat următoarele:
Biomit plussz, Biostar, Biofert, Maxiroot, Terra Sorb și Glutaxin în dozele recomandate de producători.
Aplicarea biofertilizatorilor se efectuează în trei faze de vegeta ție a grâului :
 la alungirea paiului;
 în faza de burduf;
 după înflorire. 
După datele facultății de agricultură a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară CLUJ-
NAPOCA, în urma aplicării foliare a acestor îngră șăminte conţinutul în proteină brută  a fost de peste 16%,
chiar 17% s-au cu 1,0 – 1,5% mai mare decât a variantei control, iar con ținutul de gluten s-a mărit cu 2,1 -
3,5% și a fost  de 28,5 și 29,7% (Oana Ofelia GHEOLȚAN-MUREȘAN, 2012).                                              
 Lucrările solului 

Pregătirea terenului pentru semănatul grâului spelta provoacă, uneori, probleme deosebite din cauza
timpului rămas de la recoltarea culturii premergătoare şi până la semănat, a condiţiilor meteorologice
dificile din perioada de efectuare a lucrărilor (seceta de la sfârşitul verii şi începutul toamnei) şi a
suprafeţelor mari care trebuie pregătite şi semănate într-un interval scurt de timp.
Grâul spelta cere un sol afânat la circa 20 cm adâncime, cu suprafaţa nu foarte mărunţită, dar fără bulgări
în sol, aşezat, nivelat, fără resturi vegetale, pentru a permite semănatul în bune condiţii.  
În cazul premergătorilor timpurii, după recoltare se recomandă o lucrare de dezmiriştit, efectuată imediat
după eliberarea terenului (cel mult 1-2 zile întârziere).    
Grâul spelta nu necesită arături prea adânci. Ca urmare, adâncimea arăturii trebuie stabilită în câmp, în
funcţie de starea terenului, astfel încât să fie încorporate resturile vegetale (miriştea şi buruienile) şi fără a
scoate bulgări. În condiţiile unor terenuri bine lucrate an de an, se poate ara doar la 18-20 cm adâncime.   
După culturi premergătoare târzii (floarea-soarelui, porumb, sfeclă de zahăr, cartof de toamnă) este
necesară curăţirea cât mai bună a terenului de resturi vegetale, urmată de discuiri repetate (1-2
lucrări) pentru mărunţirea resturilor de plante şi buruieni.      
Arătura este lucrarea de bază de mobilizare a solului şi trebuie să se efectueze după recoltarea fiecărei
culturi premergătoare grâului de toamnă. La executarea arăturii se au în vedere o serie de reguli a căror
respectare asigură calitatea lucrării şi efectul agrotehnic favorabil acesteia.
Este foarte important ca arătura, ca de altfel şi celelalte lucrări ale solului, să se execute la un anumit
conţinut în umiditate, încât solul să se poată revărsa cu uşurinţă după plug, brazda mărunţindu-se în bune
condiţii.
Este foarte necesar ca arătura să fie executată imediat după recoltarea culturilor premergătoare grâului,
întârzierea efectuării acesteia având efecte negative.
De exemplu, în cazul premergătoarelor mazăre, rapiţă, orz, dacă solul se lucrează neîntârziat după
eliberarea terenului se distrug buruienile, se creează condiţii bune de acumulare şi conservare a apei
provenite din ploile ce survin până la data pregătirii patului germinativ, precum şi întreruperea ciclurilor de
dezvoltare a bolilor şi dăunătorilor.      
Pe solul lăsat nelucrat peste vară are loc o infestare puternică cu buruieni, acestea consumând rezerva de
apă şi elementele nutritive din sol. Diferenţa de producţie între grâul semănat în arătură de vară şi cel
semănat în arătură efectuată toamna târziu (înainte de semănat) poate ajunge până la 1000kg/ha.        
În cazul premergătorilor recoltați mai târziu  (floarea soarelui, porumb), solul se lucrează imediat cu grapa
cu discuri, iar arătura se execută la 20-22 cm, ultimul termen de arat fiind 25 septembrie. 
În situaţia în care datorită umidităţii scăzute a solului rezultă bulgări ce nu pot fi mărunţiţi prin lucrări
superficiale, se va renunţa la arătură, iar pregătirea patului germinativ se realizează numai prin lucrări
repetate cu grapa cu discuri la o adâncime de cel puţin 15 cm.
De asemenea, este necesară o bună curăţare a terenului de resturi vegetale, urmărindu-se încorporarea
acestora, fără însă a scoate bulgări; până la semănat ar trebui să rămână cel puţin 2-3 săptămâni, pentru
ca pământul afânat prin arătură să se aşeze. În continuare, arătura se lucrează în mod repetat cu diferite
utilaje (combinatoare, ţesala de buruieni, eventuale grape cu discuri) pentru pregătirea patului germinativ.
Pe terenuri bine lucrate în anii anteriori (arate la adâncime corespunzătoare, afânate, nivelate), arătura
poate fi înlocuită prin două lucrări cu grapa cu discul greu sau mediu; această lucrare permite mobilizarea
solului până la 12-16 cm adâncime, realizându-se, concomitent, şi încorporarea resturilor vegetale, bine
mărunţite anterior.
În continuare, se efectuează lucrări de întreţinere a arăturii şi de pregătire a patului germinativ (cu grapa
sau combinatorul), conform celor prezentate anterior. Aceeaşi tehnologie se recomandă în toamnele
secetoase, atunci când solul este foarte uscat şi nu se poate ara sau prin arătură ar rezulta bulgări greu de
mărunţit.
Pregătirea terenului prin discuit este, uneori, preferabilă arăturii şi pentru a nu întârzia semănatul grâului.
Se obţine o viteză mare de lucrare a solului, acesta se aşează mai repede decât după arat, terenul rămâne
mai nivelat, iar economia este de 0,5 pentru forţa de muncă şi de 11-14 l motorină/ha.
Această lucrare se efectuează cu bune rezultate după soia, sfeclă, cartof, dar este mai dificil sau chiar
imposibil de efectuat după floarea soarelui sau după porumb (rămân cantităţi mari de resturi vegetale)
(după Gh. V. Roman şi colab. 2007).          
Pregătirea patului germinativ pentru grâu 
Pentru grâul spelta este necesară realizarea unei suprafeţe nivelate, curate de buruieni, realizarea unui
strat de sol mărunţit pe adâncimea de semănat, care să asigure condiţii optime de încolţire a seminţelor şi
răsărire rapidă, uniformă şi energică a plantelor. Adâncimea ideală de lucru la pregătirea patului germinativ
este de 6-8 cm, se lucrează cu combinatorul.
Semințele şi semănatul  

Semințele de grâu spelta destinate semănatului trebuie să aparţină unui soi zonat, să provină din culturi
special destinate producerii de sămânţă (loturi semincere), din categoriile biologice „sămânţă certificată a
primei şi celei de a doua înmulţiri”, să aibă puritatea fizică minimum 98%, facultatea germinativă minimum
85% şi MMB cât mai mare (Andrei Gumovschi, 2011). 
În țările UE, există soiuri care sunt așa-numitele „reale” soiuri de alac, acestea  sunt Oberkulmer Rotkorn,
Schwabenkorn, Ostro. Alte soiuri, cum ar fi Hubel, Rouquin, Redoute sunt deja încrucișate cu grâu-soiuri,
deci randamentul este mai mare și tulpinele sunt mai scurte.  
În România se cultivă soiul Oberkulmer Rotkorn din subspecia spelta (masa 1000 boabe 47,3-49,2 g.) 
Semințele pentru semănat în sistem ecologic în România, sunt importate din Germania, iar aproape că
întreaga producție este livrată tot în Germania pe bază de contract.  
În agricultura ecologică nu se practică tratarea seminţelor, dar se pot folosi substanţele permise, ca de
exemplu cele pe bază de cupru, care se aplică prin umezire cu o cantitate mai mică de apă. (după Gh. V.
Roman şi colab. 2007).
Din cauza întârzierii semănatului, plantele suportă mai greu o serie de procese legate de creştere şi
dezvoltare şi din această cauză se modifică şi mersul normal al asimilării substanţelor nutritive. 
Având în vedere că noile soiuri de grâu spelta sunt mai pretenţioase faţă de epoca de semănat, epoca
optimă este 1 – 20 octombrie.
Semănatul înainte de perioada optimă favorizează atacul unor boli (făinarea) şi dăunători, precum şi
dezvoltarea unui foliaj abundent, astfel că plantele intră în iarnă într-un stadiu de vegetaţie avansat, iar
rezistenţa la ger poate scădea semnificativ.       
Semănatul grâului spelta după epoca optimă face ca plantele să intre în iarnă slab înfrăţite, neînfrăţite sau
chiar nerăsărite, situaţie cu urmări negative, cum ar fi rărirea culturii prin pierderea plantelor datorită
temperaturilor scăzute din timpul iernii, realizarea unui coeficient slab de înfrăţire şi o densitate mică de
plante pe m2.
Pierderile de recoltă prin întârzierea semănatului pot fi de 20-30 kg/ha pentru fiecare zi în cursul lunii
octombrie şi 30-80 kg/ha în cursul lunii noiembrie. 
Epoca de semănat a grâului spelta se stabileşte astfel încât, până la venirea iernii să rămână 40-45 zile în
care plantele să vegeteze normal, în care să se acumuleze 400-450°C temperaturi pozitive, iar la intrarea
în iarnă plantele de grâu să ajungă la stadiul de 1-2 fraţi şi 3-4 frunze (fără ca fraţii să fie prea dezvoltaţi).
Densitatea de semănat la grâul spelta trebuie stabilită astfel încât să se asigure, la recoltare, o densitate de
500-700 spice/mp. Pentru a realiza acest lucru trebuie să fie semănate 450-600 boabe germinabile/ mp.
Cantitatea de sămânţă la hectar (norma de semănat rezultă din calcul) pe baza densităţii stabilite şi a
indicilor de calitate a seminţei) este cuprinsă, de regulă, între 200-250 kg sămânţă/ha.
În general, pentru a se asigura 4,1-5,8 milioane plante la ha trebuie să se semene între 50-70 boabe pe
metru liniar.
În cazul întârzierii semănatului sau când reuşim să realizăm un pat germinativ bun, va trebui
mărită cantitatea de sămânţă la ha. Sămânţa veche, de mai mulţi ani, răsare dar nu rezultă plante
viguroase cu energie de creştere suficientă.
Grâul este semănat la 4-5 cm adâncime pe terenurile cu umiditate suficientă şi textură mijlocie spre grea,
unde apa pentru germinare este asigurată, iar străbaterea germenilor spre suprafaţă este ceva mai
dificilă; pe terenurile cu umiditate insuficientă la suprafaţă şi textură mai uşoară, precum şi în cazul
semănăturilor timpurii, se recomandă să se semene ceva mai adânc, la 5-6 cm.
Distanţele la semănat la grâu, pe plan mondial, sunt cuprinse între 10 şi 18 cm, fără a rezulta diferenţe
importante de producţie. Ca atare, distanţa dintre rânduri trebuie aleasă între aceste limite, în funcţie de
maşinile de semănat aflate la dispoziţie 
Lucrările de îngrijire la grâul spelta    
 FOTO:
utilajeagricole.ro; țesala

Grâul spelta  este o cultură cu o tehnologie total mecanizată, deosebit de rentabilă sub aspectul
consumului de forţă de muncă.
Felul lucrărilor de îngrijire care se aplică grâului şi numărul acestora depinde de foarte mulţi factori:
 calitatea patului germinativ;
 dezvoltarea plantelor în toamnă şi starea de vegetaţie la desprimăvărare, mersul vremii şi al
vegetaţiei în primăvară;
 rezerva de buruieni, infestarea cu boli şi dăunători, dotarea tehnică, posibilităţile materiale şi
calificarea cultivatorilor.
Sunt situaţii în care sunt necesare sau sunt efectuate numai 1-2 lucrări de îngrijire şi sunt situaţii în care
sunt efectuate foarte multe lucrări (7-8 treceri).
Tăvălugitul semănăturilor de grâu imediat după semănat apare ca necesar atunci când s-a semănat în sol
afânat şi mai uscat, şi se face cu scopul de a pune sămânţa în contact cu solul şi de a favoriza, astfel,
absorbţia apei.
Tăvălugitul la desprimăvărare este necesar numai în situaţii extreme când, din cauza alternanţei
temperaturilor negative sau cele pozitive pe timpul iernii, rădăcinile plantelor de grâu au fost desprinse de
sol (plantele sunt descălţate); ca urmare, la încălzirea vremii la desprimăvărare poate apare ofilirea şi
uscarea plantelor de grâu, parţial dezrădăcinate.
Atunci când situaţia o impune, lucrarea de tăvălugit trebuie efectuată pe sol bine scurs, dar încă reavăn,
pentru a realiza aderarea rădăcinilor şi a nodului de înfrăţire la sol, dar fără a tasa suprafaţa
solului. Grăpatul culturilor de grâu la desprimăvărare este o lucrare din tehnologia clasică de cultivare.
Lucrarea a fost scoasă din tehnologie, dar este recomandată folosirea ţesalei de buruieni. În majoritatea
cazurilor se consideră că lucrarea de grăpat a semănăturilor de grâu la desprimăvărare nu este necesară,
iar consecinţele negative sunt, adesea, importante: multe plante de grâu sunt distruse, altele sunt
dezrădăcinate; terenul încă umed, este tasat prin trecerea tractorului; cresc costurile.
Aceste consecinţe nu se manifestă în cazul ţesalei de buruieni, natural când se execută în condiţii optime,
cu unghiul de atac al pieselor active bine ales (după Gh. V. Roman şi colab. 2012).    
Combaterea buruienilor este principala lucrare de îngrijire din cultura grâului spelta. Pierderile de recoltă la
grâul spelta din cauza concurenţei buruienilor sunt, în mod obişnuit, 10-20%, dar pot ajunge în situaţii
extreme până la 60-70%.
În agricultura ecologică combaterea buruienilor se realizează prin rotaţia culturilor şi lucrări mecanice. Nu
se urmăreşte stârpirea în totalitate a buruienilor, ci limitarea pagubelor cu înrădăcinare adâncă, se execută
chiar şi plivitul manual. 
Combaterea dăunătorilor din culturile de grâu se realizează prin măsuri preventive. Aceste măsuri au fost
tratate la rotaţia culturilor, respectiv la lucrările mecanice.            
Recoltarea grâului spelta

FOTO:
mecmargroup.com

Momentul optim de recoltare a grâului spelta este maturitatea deplină, atunci când boabele ajung la 14-
15% umiditate; în acest stadiu maşinile de recoltat lucrează fără pierderi şi boabele se pot păstra în bune
condiţii, fără a fi necesare operaţiuni speciale de uscare.
De regulă, recoltatul începe mai devreme, când boabele au 17% umiditate, din cauza suprafeţelor mari
cultivate cu grâu, care trebuie recoltate pentru a preîntâmpina întârzierea şi pentru a limita pierderile de
boabe prin scuturare (datorită supracoacerii sau a vremii nefavorabile); în acest caz este absolut necesară
uscarea boabelor, pentru a aduce la umiditatea de păstrare şi a evita deprecierea calităţii lor. (după Gh. V.
Roman şi colab. 2007).
Concluzii
Un mare interes prezintă recolta acestei culturi crescută în sistem de agricultură ecologică. Respectarea
tehnologiei de cultivare a grâului spelta în sistem de agricultură ecologică elaborată poate asigura o recoltă
de cel puțin 2,8 – 3,3 tone de boabe la ha și un venit considerabil.  
Bibliografie selectivă:
 Gheolțan (Mureșan), Oana Ofelia 2012,  Cercetări privind biologia și tehnologia de cultivare a
grâului SPELTA (TRITICUM AESTIVUM SSP. SPELTA) în sistemul de agricultură ecologică. Teză
de doctorat,USAMV, Cluj-Napoca, pag.1-33.
 Gumovschi, Andrei. În noul an agricol să evităm greşelile anilor precedenţi în respectarea regulilor
de bază a asolamentului în agricultura durabilă. Businessul Agricol – 2010. – Nr 5/6. – P. 22-23.  
 Gumovschi Andrei. Cultura grâului de toamnă – 2011. – Nr 3/4. – P. 73-80; Nr 5/6. – P. 40-44.
 Gumovschi Andrei.  Tehnologia de cultivare a super-cerealei  – grâului spelta în sistem de
agricultură ecologică. Noosfera, 2016- Nr. 16, p 116-125.
 Gh. V. Roman, G. Morar, T. Robu, M. Ştefan, V. Tabără, M. Axinte, I.Borcean, S. Cernea – 2012,
vol. I, – Fitotehnie, Cereale şi leguminoase pentru  boabe, Ed. Universitară, Bucureşti, 368 pag.
 Șerban Dragoș -Tehnologia de cultură a grâului în sistem ecologic-2010, revista Recolta EU,
Bucureşti, pag.11 -16.
 Voloșciuc Leonid –Probleme ecologice în agricultură. Ed.A ȘM,2009, Chi șinău, pag.156 -160.
https://agrobiznes.ro/articole/tehnologia-de-cultivare-a-graului-spelta-alegerea-premergatorilor-lucrarile-de-
intretinere?fbclid=IwAR1-aOnAJtkkMgLv0HH5X1wDOhu0Rnlky7qVUGFzr13E6uH0aQJSW07nBrU

Trichoderma – ciuperca ce stimulează creșterea culturilor și combate bolile

DeLuminița Crivoi
2 ianuarie 2023
296
 
Share

FOTO: koppert.mx
Trichoderma este un gen de ciuperci filamentoase care este capabil să se hrănească cu alte ciuperci și
este un colonizator eficient în aproape toate mediile (inclusiv cele agricole, silvice, precum și cele dulci și
marine).
Diferite specii de Trichoderma sunt utilizate pe scară largă în agricultură datorită mecanismului său de
control biologic bine cunoscut, împotriva atacului de ciuperci, oomicete, bacterii, virusuri, insecte și
nematozi.
Trichoderma este o ciupercă comună ce se află în sol și e folosită în agricultură de mai bine de 70 de ani.
Colonizarea rizosferei (stratul de sol în care se regăsesc rădăcinile plantei) de către Trichoderma induce
răspunsuri de apărare locale și sistemice la plante.
În plus, colonizarea rizosferei și a țesuturilor radiculare de către Trichoderma ajută la protejarea plantelor
de boli, concurând cu alte ciuperci dăunătoare pentru spa țiu și nutrien ți .
Prezentare generală a aplicațiilor Trichoderma ca agent de control biologic indirect, biostimulant și inductor
de răspuns (credite: Woo et al. 2022; DOI: 10.1038/s41579-022-00819-5) , Michal Slota.
Trichoderma produce enzime de degradare a peretelui celular, enzime metaboli ți secundari (de exemplu,
proteaze, chitinaze) și compuși organici volatili care inhibă direct cre șterea ciupercilor, oomicetelor și
bacteriilor dăunătoare.
Recunoașterea prezenței Trichodermei de către rădăcinile plantei activează următoarele procese
moleculare:
 reprogramarea genelor plantelor implicate în apărare și dezvoltare;
  activarea sistemelor antioxidante și a semnalizării fitohormonilor, crescând răspunsurile imune
sistemice;
 eliberarea de compuși volatili organici din plante care sunt capabili să atragă parazitoizi și prădători
ai insectelor dăunătoare.
Inocularea solului cu Trichoderma poate ajuta la îmbunătă țirea sănătă ții și productivită ții culturilor, făcând-o
un instrument important pentru agricultura durabilă.
Specialiștii menționează că introducerea în orice stadiu de cre ștere a plantelor le va aduce numai beneficii
acestora.
Trichoderma se poate dezvolta la temperaturi de la 5 la 35°C, ceea ce înseamnă că este inutil să o
folosești în sezonul rece (la începutul primăverii sau toamna târziu după recoltare).
Trichoderma poate fi utilizată în tratamentul semin țelor înainte de semănat, a răsadurilor înainte de
plantare sau a plantelor pe parcursul vegeta ției. Mai multe detalii despre utilizare pute ți găsi pe ambalajul
producătorilor de astfel de preparate.
Vă recomand să testați produse ce conțin Trichoderma pentru a vă convinge de eficien ța acestora. În
România sunt omologate produse ce con țin  Trichoderma asperellum, tulpina T34 – eficientă la legume și
plante anuale în prevenirea căderii plantelor, fuzariozei, putregaiului alb (produsele T34 BIOCONTROL,
Xilon) și Trichoderma atroviride SC1 1X10^13 CFU/kg eficientă în prevenirea apoplexiei vi ței de vie și
eutipozei (produsul Vintec).
Suplimentar, detalii despre modul de utilizare a Trichodermei găsi ți  pe acest link.
V-ar putea plăcea și articolul despre  Mana de sol la roșii: 5 reguli pentru a proteja cultura .
https://agrobiznes.ro/featured/trichoderma-ciuperca-ce-stimuleaza-cresterea-culturilor-si-combate-bolile?
fbclid=IwAR2mQCyuUiqgg8i3igGuA4cydozDoc5vo7y3-ZPqVBms2NYjVGjJzQnpyLE

Cum se planteaza ceapa: 10 sfaturi pretioase

DeAntonio Zaharia
Cum se planteaza ceapa
Chiar si daca aveti o mica gradina, cu siguranta veti fi interesat de cum se planteaza ceapa. Aceasta nu
are pretentii foarte mari, insa o recolta reusita se bazeaza pe cateva elemente importante.
Iata care sunt acestea.
Ceapa din arpagic
Daca nu aveti prea multa experienta in cultivare, va recomandam sa incepeti cu ceapa din arpagic,
deoarece ajunge la maturitate mai repede decat ceapa crescuta din rasaduri sau seminte.
Marimea potrivita
Ceapa arpagic nu trebuie sa fie nici prea mica, dar nici prea mare. In mod practic, diametrul optim ar fi de
circa 1,20 cm. Aceasta ar fi ceapa de cea mai buna calitate.
Nu este nevoie de fertilizare cu azot in prima perioada de dezvoltare

Cand vine vorba de cum se planteaza ceapa multi fermieri sa gandesc sa fertilizeze cu destul de mult azot
si cultura de ceapa. Asta in conditiile in care in luna februarie, in spatiile protejate vom regasi legume mari
iubitoare de azot.
Insa specialisti atrag atentia ca pentru ceapa nu este necesar azotul in primele perioade dezvoltare, acesta
daunand mai degraba.

Cum se planteaza ceapa: Atentie la temperaturile ridicat

Temperaturile prea ridicate vor dauna culturii de ceapa, in special pentru cea tanara. Din acest motiv
recolta poate sa fie mult diminuata.
Nu lasati buruienile sa creasca pe langa cultura de ceapa
O dezvoltare armoniasa pentru cultura cepei sa face cu mare grija impotriva buruienilor. Un sfat este sa
acoperiti cu ziare suprafata care urmeaza sa fie plantata. Veti face asadar doar o gaura prin ziar in pamant
cand doriti sa plantati un bulb.
Prin acest mod, dezvoltarea buruienilor va fi blocata cat mai mult timp.
Pentru plivire, este bine ca aceasta operatiune sa o faceti cand pamantul este mai umed si moale.

Seceta, dusmanul cepei

Un alt aspect la care e bine sa fiti atent este si lipsa de umiditate. In conditii de seceta, ceapa va deveni
ceva mai iute, prin urmare nu este de dorit.

Momentul cand nu mai irigam

Exista un moment important cand e bine sa ne oprim cu irigarea la cultura de ceapa. Acesta este atunci
cand fruzele incep sa se ofileasca.
Dupa aceasta perioada, apa in exces nu face nimic altceva decat sa reduca capacitatea cepei sa se
pastreze in timp.

Recoltarea

Pentru ca recoltarea sa fie mai usoara, este bine ca frunzele ramase sa fie culcate la pamanat.
Scoaterea din pamant a bulbilor
Este foarte important sa nu raniti bulbii atunci cand ii scoateti, prin urmare ar fi bine sa utilizati in acest caz
o furca.

Pregatirea pentru iarna

In prima faza este necesar sa uscam cepele punandu-le la soare cu tot cu frunze. Este bine sa le
intoarcem de cateva ori.
Citeste si: Recoltarea cepei: momentul optim de culegere
Daca apreciati acest articol, va invitam sa dati Like paginii noastre pe Facebook:

Va invitam sa urmariti CultivaProfitabil si pe Google News.

Soiuri de capsuni care rodesc tot anul

DeAntonio Zaharia
Soiuri de capsuni care rodesc tot anul
Soiuri de capsuni care rodesc tot anul! Ce poate fi mai bun pentru un cultivator si pentru un consumator:
fructe proaspete, frumoase, dulci, pe care sa le poti culege din primavara si pana tarziu in toamna.
Chiar daca exista si cateva soiuri romanesti de consum, pe care unii fermieri inca le mai folosesc, cei mai
multi cultivatori de capsuni isi indreapta atentia mai degraba catre soiurile de capsun straine, cu capacitate
de fructificare ampla.
Ce sunt soiurile de capsun care rodesc tot anul?
Inainte de a veni cu exemple concrete, ar fi bine sa intelegem mai exact ce inseamna capsun remontant.
Mai ales ca si pentru acesta exista doua subdiviziuni. In primul rand, soiurile remontante sunt cele care
produc fructe de mai multe ori pe sezon, pe parcursul unui an.
Exista soiuri de capsun remontante DSD – capabile sa produca de circa 3 ori pe sezon, prima data in
acelasi timp cu soiurile timpurii, apoi o alta productie la 2-3 luni distanta, pana la ultima, in toamna.
De asemenea, mai avem si soiurile remontante NSD, cu o putere de fructificare si mai mare, acestea
reusind sa fructifice constant, timp de aproape 10 luni. Exista doar cateva pauze scurte de productie, de
circa o saptamana.
Acum ca avem ceva mai multe informatii despre acestea, putem discuta efectiv si despre soiuri.

Soiuri de capsuni care rodesc tot anul: sortiment

Soiul de capsun Regina Elisabeta a II-a

Cu niste fructe deosebite, mari, dulci, acest soi este des invocat de horticultori atunci cand se discuta
despre soiurile remontante. Se poate insamanta in perioada aprilie-noiembrie. Ajunge la maturitate la o
inaltime de circa 45 cm.
Fructifica incepand cu luna mai-iunie, prima recolta are fructe ceva mai mici 40-50 grame, insa ulterior
acestea pot creste pana la 80-90 grame pe fruct.

Soiuri de capsun care

rodesc tot anul Regina Elisabeta a II-a
Este apreciat ca fiind unul dintre cele mai bune soiuri de capun capabil sa rodeasca pe parcursul unui an,
pana in octombrie tarziu.

Floral, soi remontant romanesc

Este un soi dezvoltat de ICDP Pitesti, cu o vigoare mica, remontant. Ofera o productivitate buna de 850
grame pe planta, cu o greutate medie a fructului de 12 grame.
Fructele soiului Floral sunt ferme si se recomanda pentru gradini si curti.

Soiuri de capsun care rodesc tot anul: Gigantella

In randul cutilvatorilor de capsuni se discuta mereu si despre soiul Gigantella apreciat, asa cum ii
sugereaza si numele, pentru fructele sale foarte mari (aproape 100 grame / capsuna si 8-10 cm diametru)
si gustoase. Este un soi olandez, care ofera productii mari, mai ales prin greutatea fructelor, dar pentru
care atentia si ingrijirea trebuie sa fie maxime.
De asemenea, irigarea joaca la acest soi un rol foarte important. In lipsa ei, fructele nu vor avea
capacitatea sa isi mareasca volumul.
 Gigantella soi de capsun
Dimensiunile mai ample de crestere (inaltime 50 cm si 60 cm diametru) implica sa tinem cont de ele la
plantare. Productivitatea pe o singura tufa depaseste frecvent 2 kg. Pentru o mai buna productivitate, se
elimina tulpinile secundare.

Soiul Albion
Pe lista de optiuni ale soiurilor remontante merita amintit si Albion, un soi de capsun cu fructificare foarte
buna, ce incepe din iunie si progreseaza pana la venirea iernii octombrie – noiembrie.

Soi de capsuni Albion

Tufele sunt de vigoare medie, iar plantele sunt adaptate foarte bine pentru terenurile din Romania. In
schimb, daca sunteti intr-o zona cu multe precipitatii, este bine sa feriti soiul Albion si, eventual, sa-l
cultivati in sere.
Greutatea unei capsuni ajunge la 35-40 grame si va atrage consumatorul prin culoarea de rosu aprins.
Capsunul remontant timpuriu Albion este unul dintre cele mai cunoscute datorita productiei ridicate,
capacitatii bune de rezistenta la inghet, precum si datorita pretentiilor scazute fata de sol.

Soiul de capsun Honeoye

Originar de peste Ocean, soiul Honeoye este o aparitia la randul ei deosebita. Acest soi de capsun se
bucura si el de o productivitate ridicata, chiar daca fructele au o dimensiune medie, de circa 50 grame.

Soiuri de capsuni care

rodesc tot anul avantaje si dezavantaje
Pulpa este si ea de un rosu aprins si densa, poate – putem spune printre cele mai atragatoare forme,
deosebite vizual. Pentru a fi rezistent la transport, cat si pentru a avea toate calitatile organoleptice se
recomanda sa fie recoltat cand a ajuns 100% la maturitate.
Ca orice soi remontant, are o fructificare in valuri, incepand cu iunie si pana in septembrie.

Elegance
Un soi de capsun foarte popular printre producatorii Romani, in primul rand datoritatii capacitatii sale de a
da roade bogate. Este un soi extratimpuriu, cu o rezistenta buna la ger, care fructifica in luna iunie.
Marimea fructelor este una considerabila, de circa 15 grame, iar gustul este unul pregnant, deosebit, dulce-
acrisor.

Premial (Timpurii de Pitesti)

Din articolul nostru nu putea lipsi poate cel mai indragit soi de capsuni din Romania: Este vorba de Premial,
un soi autohton de altfel, dorit de toata lumea datorita gustului sau deosebit.

Soi capsuni Premial

Este rezistent la putregaiul cenusiu, insa necesita o atentie mai mare a fermierului, mai ales pentru a da
productii mari. O planta are capacitatea sa dea aproape o jumatate de kilogram de fructe.
Soiul Premial mentionam ca nu este un soi remontant, adica nu va da mai multe recolte pe an. Ajunge la
maturitate dupa finalul lunii mai.

Soiul Eros de capsuni

Pe lista soiurilor de capsuni care rodesc tot anul merita sa facem loc si unui englez: este vorba de soiul
Eros, denumit si Flamingo Roz. Este putin diferit in sensul in care planta capata o inaltime mai mare, se
intinde precum o liana.

San Andreas – soi de capsun remontant

Inca un soi de capsun remarcabil este San Andreas, capabil de fructificare de pana la sapte ori pe an. Un
singur stolon are capacitatea sa ofere circa 3 kg de fructe intr-un sezon. Productia incepe primavara si
poate continua fara probleme pana in noiembrie.
 Capsuni San Andreas.
Capsuni care rodesc tot timpul anului FOTO: Gradinamax.ro
Greutatea unei capsuni este destul de mare, in general intre 50-60 grame. Cu un gust dulce, moderat,
delicios, este un soi cu un randament foarte bun.

Soiul Sunrise
Tot la capitolul soiuri de capsun din strainatate merita sa-l mentionam si pe „Sunrise”, un soi de origine
americana, cu o coacere timpurie.
Fructele sunt potrivit de mari, conice, cu o culoare de rosu stralucitor. Pulpa este rosie, consistenta,
acidulat-dulce, potrivit de intens aromata, buna pentru masa.
 Soi de capsun
Sunrise
Planta este foarte viguroasa, cu frunze mari, aproape rotunde si are flori hermafrodite.
Soiul acesta rezista bine la ger si seceta, este potrivit de productiv (12 tone fructe la hectar) si cu coacere
grupata. In primele trei reprize se recolteaza circa 75% din productia totala.

Soiuri de capsuni: Talisman – cu maturitate semitardiva

Este un soi originar din Anglia, cu o coacere tarzie. Coacerea fructelor este esalonata pe o perioada de 20
zile.
 Talisman, un
alt soi de capsun apreciat de cultivatori
Planta, potrivit de viguroasa, rasfirata, formeaza numerosi stoloni. Fiind rezistent la Botrytis cinerea, acest
soi de capsun da productii mari si in anii umezi, cand la alte soiuri putrezesc fructele. Atinge o
productivitate de 20-27 de tone la hectar. In uni ani infloreste si in august, dand o a doua recolta de fructe
in septembrie – octombrie. Se recomanda atat in cultura de camp, cat si pentru gradina.

Alte soiuri remontante pe care le putem aduce in discutie:

 Profesion: un soi rezistent la daunatori, mai sensibil insa la fainare.
 Liberation d’Orleans: un soi de origine franceza, a carui prima productie are loc in iunie, iar cea de-
a doua in toamna.
Soiuri de capsuni care rodesc tot anul: avantaje si dezavantaje
Inevitabil, si aceste soiuri de capsun au avantaje si cateva dezavantaje sa spunem. Pe lista lucrurilor
pozitiev putem nota faptul ca beneficiaza de o productie ridicata, cu un debut rapid al fructificarii (ceea ce
ajuta fermierul sa vina cu ele spre vanzare cat mai devreme in sezon).
Soiurile se pot creste atat in aer liber, precum si in sere, avand o rezistenta buna atat la daunatori, cat si la
conditile meteo. Auto-polenizare, este de asemenea un beneficiu demn de mentionat.
Citeste si: Ingrijirea capsunilor: lucrari necesare de udare, mulcire, fertilizare si prasile
La capitolul dezavantaje putem spune ca soiuri de capsuni care rodesc tot anul produc un numar mic de
stoloni. Totodata, plantarea si ingrijirea acestor soiuri de capsun trebuie sa se faca cu simt de raspundere,
pentru a se dezvolta armonios. Uneori, din cauza fluxurilor dese de fructificare, capsunile s-ar putea sa nu
fie prea mari, dar asta depinde si de fiecare soi in parte.
Inca un amanunt: soiurile remontante, in anul 2, pierd circa 20% din capacitatea de productie (din cauza
ciclurilor dese de productie an de an), iar in anul 3 pierd circa 30-40%, fiind necesar schimbarea plantelor
Va recomandam sa va interesati chiar la producatorul acelui soi inainte sa-l plantati, pentru a va asigura ca
este bun pentru tipul de cultura pe care intentionati sa o faceti.
Daca apreciati acest articol, va invitam sa dati Like paginii noastre pe Facebook:

Va invitam sa urmariti CultivaProfitabil si pe Google News.

https://cultivaprofitabil.ro/soiuri-de-capsuni-care-rodesc-tot-anul/?fbclid=IwAR1B8RQmhRukZCucHup-
fXCPm6eTLkNd_LjICeHz3-lsEUPJlMdbyJDkSWA
a

Asolamentul în agricultura conservativă (No-till) – cui oferim prioritate

DeLuminița Crivoi

Asolamentul este o soluție universală pentru multe probleme în câmp, dar care, ținând cont de avantajele
economice de moment oferite de unele culturi, deseori este neglijat.
Secetele tot mai frecvente din ultimii ani, însă, scot din nou asolamentul în prim plan, iar de rezultate mai
bune în cazul respectării acestuia se bucură, practic, orice fermier care îl implementează.
Indiferent de tehnologia aplicată în fermă, o rota ție ra țională a culturilor solu ționează multiple probleme. Și
dacă unele culturi, aparent, sunt mai pu țin rentabile, avantajele și plusul de recoltă pe care îl pot oferi
culturii următoare este superior.
Nici în agricultura conservativă asolamentul nu merită a fi neglijat, din contra, fermierii cu experien ță
menționează că acesta ar trebui să fie unul dintre elemente cheie în tranzi ția către o lucrare minimă a
solului sau excluderea acesteia.
Important! La început, se recomandă practicarea sistemului de lucrare zero a solului pe aproximativ 10%
din suprafaţa gospodăriei. Astfel va fi posibil de învăţat pe baza gre șelilor comise. Concomitent, este
necesar a învăţa și din greșelile colegilor din vecinătate.
Asolamentul în agricultura conservativă – ce urmărim?
Atunci când vorbim atât de experiența fermierilor din țară, cât și de peste hotare care implementează
sistemul No-till, observăm că în prim plan fermierii scot „necesitatea diversificării cât mai mari a culturilor”.
Acest lucru are o explicație cât se poate de logică, plantele cultivate preiau unele roluri ale lucrărilor și
trebuie să îmbunătățească solul, de aceea trebuie alese corect. Astfel, prima regulă în elaborarea
asolamentelor ar fi:
1. Asigurarea unui număr cât mai mare de sole
Numărul de sole trebuie să fie anual de cel puțin 4 culturi, asftel încât fiecărei culturi să-i revină câte o
„sarcină” necesară de realizat. De exemplu:
Optând la începutul asolamentului pentru culturi cum ar fi leguminoasele anuale sau perene, ob ținem un
efect ameliorator asupra întregului ciclu de rota ție.
Nodozitățile rădăcinii de soia -cultura ce generează cantită ți importante de azot
Practica confirmă faptul că, o diversitate mai mare de culturi în asolament asigură producţii mai mari pentru
fiecare cultură în parte și pentru întregul asolament comparativ cu cultura permanentă.
2. Acoperirea maximă a solului – includerea culturilor succesive
Hrișca semănată în calitate de cultură succesivă
Unul dintre principiile de bază ale agriculturii conservative constă în protejarea suprafe ței solurilor prin
acoperirea acestuia cu masă vegetală.
Asolamentele cu o diversitate mai mare de culturi de bază, inclusiv culturi succesive, având grijă și de
fertilizarea rațională a acestora, vor asigura acoperirea solului la maxim pe întreaga perioadă a anului.
Culturile succesive în asolament, până la semănatul culturilor de bază, permit reducerea folosirii erbicidelor
pe vegetaţie.
Este recomandat a oferi o atenție sporită tratării culturilor succesive cu erbicide. Dacă masa
vegetală este abundentă, atunci e necesar a a ștepta până la trei săptămâni în vederea evitării alelopatiei
produselor în urma descompunerii resturilor vegetale, în special a rădăcinilor. Este periculoasă la fel
stropirea cu erbicid după semănatul culturii de bază.
Important! Cositul culturilor cerealiere folosite în calitate de culturi succesive nu se recomandă până la
formarea paniculului, deoarece duce la apariţia noilor lăstari de vârstă diferită (meiul).
Este necesară studierea compatibilităţii culturilor de bază în asolament cu culturile succesive și cu resturile
vegetale folosite după recoltarea diferitor culturi. În acest sens, avem studii pu ține care să ne vorbească
despre compatibilitate.
Citiți mai multe despre Culturile de acoperire sau covoare vegetale – amestecuri utile.
3. Orientarea spre folosirea eficientă a substanţelor nutritive din sol
După cum se cunoaște, fiecare specie consumă cantită ți diferite de elemente, poate contribui la
acumularea unora din acesteaa și la deblocarea altora. Din acest considerent, alegerea culturilor în
asolament este foarte importantă.
Plantele mai consumatoare de elemente nutritive, cum este floarea-soarelui, trebuie să alterneze cu
plantele cu consumuri reduse, cum sunt cerealele.
Cerealele păioase folosesc mai mult N și P; floarea-soarelui, porumbul mai mult K . Capacitatea de
solubilizare a compușilor cu P diferă de la o plantă la alta.
Orzul folosește elementele nutritive din stratul superficial, iar  floarea-soarelui, porumbul, mazărea, rapiţa,
soia ș.a. dintr-un strat mai adânc .
Mazărea, lupinul, au o putere mare de solubilizare, iar orzul, grâul au o putere mică de solubilizare a
elementelor chimice nutritive din sol.
Merită o atenţie deosebită culturile cu o capacitate biologică mai mare de utilizare a fosforului din formele
greu accesibile plantelor din sol, cum ar fi hri șca, mu ștarul, rapiţa.
Culturile leguminoase îmbogăţesc solul cu azot, favorizând creşterea producţiei la culturile
următoare. După soia, mazăre şi fasole rămân în sol, la fiecare hectar, până la 150 kg de azot organic.
4. Asolamentul trebuie orientat spre restabilirea fertilită ții solurilor

Includerea mazării în asolament pe terenul pe care se implementează No-till

Precum am menționat, la prima vedere, unele culturi nu oferă avantaje economice mari atunci când sunt
cultivate.
Se vor alterna plantele care lasă în sol cantită ți mai mari de resturi organice (ierburi perene, cereale,
leguminoasele anuale, etc.) cu cele care lasă în sol cantită ți mici de resturi organice (culturi tehnice).
Experiențele din câmp indică faptul că includerea amestecului de ierburi graminee și leguminoase în
asolament, în mod „ideal” împreună cu folosirea suplimentară a gunoiului de grajd, generează multiple
avantaje solului.
Aici, însă, este important să identificăm și metode de valorificare corectă a acestor ierburi după recoltare. În
țările cu zootehnia devoltată, optimă se consideră folosirea culturilor furajere în calitate de premergători
favorabili pentru alte culturi în asolament, dar
și ca hrană pentru animale.
5. Cultivarea culturilor cu sistem radicular diferit
Cultivând plante cu sistem radicular diferit, asigurăm explorarea diferitor straturi de sol. Astfel, după
plantele cu înrădăcinare profundă (lucernă, trifoi, sfecla, floarea-soarelui), este recomandat să fie cultivate
plante cu înrădăcinare mai superficială (fasole, mazăre, grâu).
Adâncimea de pătrundere a sistemului radicular a diferitor plante în sol (1 foot = 30,48 cm); Sursă:
gardeningblog.net
Amplasarea culturilor cu același sistem radicular contribuie la insuficienţă de umiditate. Din acest
motiv, intervalul în timp dintre două culturi cu sistem radicular adânc nu trebuie să fie mai mic decât 2-3 ani.
Acestea sunt doar câteva dintre recomandările importante la stablirea asolamentelor. Este bine să ține ți
cont de faptul că fiecare teren agricol are particularită țile și, respectiv, necesită țile sale.
Cele mai bune plante premergătoare pentru principalele culturile agricole sunt:
 pentru grâul de toamnă – mazărea, fasolea, rapi ța de toamnă, borceagul, trifoiul, mu ștarul, năutul,
porumbul pentru siloz;
 pentru orzul de toamnă – mazărea, fasolea, borceagul, rapi ța, trifoiul, cartoful, ovăzul, soia,
porumbul pentru siloz;
 pentru floarea soarelui – porumbul, cerealele de toamnă, mazărea;
 pentru porumb – leguminoasele anuale pentru boabe și furajere, cerealele păioase, floarea-
soarelui;
 pentru mazăre – cerealele păioase de primăvară, porumbul;
 pentru soia – cerealele de toamnă, păioasele de primăvară, porumbul;
 pentru rapiță – culturile păioase, leguminoase, care părăsesc terenul timpuriu.
Exemple de asolamente pretabile pentru No-till:
1. Porumb siloz
2. Grâu de toamnă
3. Rapița de toamnă + măzăriche de toamnă (cultură de acoperire)
4. Porumb boabe
5. Soia
6. Orz de toamnă + hrișcă (cultura de acoperire)
II:
1. Ierburi perene (1)
2. Ierburi perene (2)
3. Ierburi perene (3)
4. Grâu de toamnă + hrișcă (cultura de acoperire)
5. Sfecla pentru zahăr
6. Porumb boabe
7. Soia
8. Orz de toamnă
9. Rapiță de toamnă
III:
1. Mazăre
2. Grâu de toamnă + muștar (cultură de acoperire)
3. Porumb boabe (1)
4. Floarea soarelui
5. Orz de toamnă + măzăriche de toamnă (cultură de acoperire)
6. Porumb boabe (2)
7. Porumb boabe (3)
IV:
1. Orz de primăvară
2. Grâu de toamnă + amestec de culturi de acoperire
3. Floarea soarelui
4. Porumb boabe (1)
 5. Soia
6. Grâu de toamnă + amestec de culturi de acoperire
7. Porumb boabe (2)
V-ar putea plăcea și articolul despre  Vor crește suprafețele în sistemul No-till? .
Bibliografie:
 Agricultura conservativă – Manual pentru producători agricoli şi formatori. Boris Boincean – doctor
habilitat în ştiinţe agricole. Leonid Volo șciuc – doctor habilitat în ştiinţe biologice. Mihail Rurac –
doctor în ştiinţe agricole. Iurie Hurmuzachi – doctor în ştiinţe economice. Grigore Baltag – doctor în
ştiinţe economice.
 Ghid practic în domeniul agriculturii conservative. Mihail Rurac doctor în științe agricole. Andrei
Zbancă doctor în științe economice. Grigore Baltag doctor în știin țe economice. Ion Bacean doctor
în științe agricole. Nicolai Cazmalî doctor în știin țe agricole. Mihail Bostan doctor în știin țe agricole.
https://agrobiznes.ro/articole/asolamentul-in-agricultura-conservativa-no-till-cui-oferim-prioritate

Tăierile la corn – ce trebuie să cunoască un începător

DeLuminița Crivoi
4 ianuarie 2023
988
 
Share

Cornul este un arbust fructifer rezistent la secete, la diferite tipuri de sol, astfel încât poate fi înâlnit în flora
spontană, de obicei pe versanții sudici, deoarece este o plantă iubitoare de lumină și căldură.
Este o cultură destul de rar cultivată pe suprafe țe mari, din cauza cererii scăzute și recoltării relativ
anevoioase. În continuare, vorbim despre principalele aspecte ce țin de  tăierile la corn și alte lucrări în
grădină, dar și plantații comerciale .
Întreținerea cornului în grădină
Îngrijirea cornului plantat în grădină se rezumă la udarea regulată, plivitul buruienilor, afânarea solului în
jurul arbuștilor, fertilizarea și realizarea tăierilor.
În cazul irigării cornului, este recomandată evitarea excesului de apă, iar după udare afânarea solului. În
cazul în care doriți să fertilizați pomii, până în luna iulie este recomandată fertilizarea cu azot și fosfor, iar
după cu potasiu, cenușă.
Cornul reacționează pozitiv la fertilizările cu îngră șăminte organice, cum ar fi mrani ța sau compostul.
Acestea ar putea fi așezate sub forma unui mulci în jurul pomului.
Tăierile la corn sunt recomandate a fi realizate în perioada de repaus, toamna târziu și iarna, până la
pornirea circulației sevei. În perioada de primăvara, în cazul tăierilor, ar putea fi întâlnit fenomenul
„plânsului”.
Dacă aveți un corn recent plantat, recomandată, din punct de vedere al între ținerii, este forma de tufă. În
primii ani se realizează formarea coroanei. De obicei, asupra acesteia se fac interven ții minime, deoarece
cornul se modelează frumos singur.
În cazul în care totuși ați optat pentru forme cu trunchi, lăstarii crescu ți la o înăl țime de 70 cm de la sol se
înlătură de pe acesta. În rest, se fac interven ții minime la nivel de înlăturare a ramurilor de prisos.
În perioada de repaus se înlătură ramurile uscate, afectate de temperaturile reduse sau cele îmbătrânite (în
scopul stimulării formării noilor lăstari). În cazul cornului pe rod, tăierea trebuie făcută doar ca ultimă
soluție.
Este recomandat ca foarfecele cu care se realizează tăierile să se dezinfecteze (de exemplu cu solu ție de
clor) pentru a nu transfera boala (dacă ramurile afectate sunt îndepărtate) pe ramurile sănătoase.
Cornul este rar afectat de dăunători și boli. La înghe țuri severe (de peste -30°C), mugurii generativi sunt
deteriorați. La căldura verii, frunzele se pot usca. De aceea, este recomandată crearea zonelor de umbrire.
Tăierile la corn în plantații
În plantaţiile comerciale, cornul se poate conduce sub formă de tufă, cu trunchi înalt sau pitic.
Conducerea sub formă de tufă aplatizată este pretabile pentru livezile extensive, pe terenuri în pantă, astfel
încât cornul asigură și o mai bună fixare a solului. În acest caz,  distanțele de plantare sunt de 4×3 m.
Atunci când vorbim de conducerea cornului după forma de trunchi înalt, se optează pentru o înălțime a
trunchiului de 0,7-0,8 m – ulterior acesta nu necesită multe interven ții. Distan ța de plantare poate fi
menținută aceeași, 4×3 m.
Conducerea după forma de trunchi jos, de 0,3-0,4 m, se consideră a fi cea mai adaptată cerințelor speciei.
Tăierile de formare şi rodire la corn încep imediat după plantare, astfel pentru forma de conducere cu
trunchi înalt, se alege o tulpină dreaptă la care se taie scurt la cep creşterile laterale.
Important! În primul an de la plantare se înlătură toţi drajonii amplasați la baza plantei  și o parte din cei ce
cresc pe ax, restul se ciupesc la 2-3 frunze până la înălţimea de 70-90 cm.
În anul doi de la plantare, primăvara și vara  se proiectează coroana din lăstarii forma ți . Se aleg 2-3 lăstari
amplasați la înălțimea de 1-1,2 metri pentru a forma scheletul coroanei.
Aceste trei ramuri trebuie să fie distanțate la 10-15 cm una de alta pe ax, iar în primăvara anului trei se
scurtează circa 1/3 din lungimea lor, axul se reduce la aproximativ 40 cm. Restul creșterilor se taie la inel.
În anul patru vom selecta creșteri necesare pentru a „îmbrăca” axul uniform, circa 4-5 . Prelungirea axului
se elimină.
În următorii ani, ramurile de semischelet ce s-au format pe ramurile de ordinul I (adică cele de pe ax pe
care le-am ales anterior) se scurtează la 30 cm. Ramurile ce apar pe ax se înlătură.
În cazul în care optăm pentru varianta tufă, se aleg 4 ramuri poziţionate simetric în primăvara anului II de la
plantare. În anii următori, fiecare tulpină se tratează ca o singură plantă, astfel încât să se evite îndesirea în
exces a ramurilor.
Tăierea de rodire la corn se practică târziu comparativ cu celelalte specii pomicole, când
creşterea vegetativă scade în intensitate. Aceasta este uşor de executat, deoarece cornul diferenţiază
muguri de rod uşor de identificat, pe toate categoriile de ramuri în afara celor de 1 an.
FOTO: edendeifiori.it
De obicei, se urmărește ajustarea prin tăieri ale ramurilor ce se suprapun, ale celor ce îndesesc excesiv
coroana, nu permit circulația normală a aerului sau ce atârnă prea aproape de sol.
Cornul este una dintre speciile ce poate fi afectat de periodicitatea de rodire. Din acest motiv, este bine să
monitorizăm și să repartizăm uniform rodul prin îndepărtarea forma țiunilor fructifere în exces .
Când creşterile vegetative sunt din ce în ce mai mici, se fac tăieri de întinerire în lemn de 3-5 ani.
Citiți și despre Tăierile la alun. Forma de coroană – tufă.
https://agrobiznes.ro/featured/taierile-la-corn-ce-trebuie-sa-cunoasca-un-incepator?fbclid=IwAR08-
Y5LTvszNs1AqheQyfe0cjiMubuBsXRrbZATBQ2JCo31h2DdqXzw6-0

Idei de combatere a omizilor în grădină fără produse chimice

DeLuminița Crivoi
5 ianuarie 2023
107
 
Share

Deși fluturii înșiși sunt absolut inofensivi, multe specii ajutând la polenizarea culturilor, larvele lor, adică
omizile ce mănâncă frunze și fructe, uneori ne privează de cea mai mare parte a recoltei.
Astfel de dăunători, cum sunt: albili ța, tortricidele, buhele, omida păroasă și multe alte specii sunt omizile
dăunătoare despre care vorbeam.
Atunci când vorbim de metodele de combatere aplicate pe scară largă, adică insecticidele, acestea, de
obicei, sunt eficiente, însă în grădină, având o suprafa ță mică ce trebuie îngrijită, pot fi aplicate metode
inofensive pentru combaterea omizilor.
Printre acestea se numără:
 Atragerea inamicilor naturali
 Semănarea fâșiilor de plante utile
 Utilizarea preparatelor biologice contra omizilor
 Remedii naturale contra omizilor
 Instalarea plasei antiinsecte
Atrageți inamicii naturali ai omizilor
În natură, fiecare ființă vie are dușmani naturali, iar omizile nu fac excep ție. Păsările sunt cei mai importan ți
protectori ai grădinii noastre. Dacă ave ți ra țe sau găini, lăsa ți-le din când în când în grădină pentru a vă
ajuta să scăpați de omizi.
Pițigoii, graurii, sturzii sunt cei care mănâncă un număr mare de omizi și al ți dăunători de grădină. Pentru a
atrage pe parcele acești ajutori, construi ți căsu țe, hrănitori, adăpători; garduri vii de plante de păducel,
măceș, trandafir sălbatic; lăsați în colțuri retrase ale grădinii iarba necosită, deoarece unele păsări fac
cuibare pe sol.
De asemenea, atrageți șopârlele și broa ștele prin crearea adăposturilor: de exemplu, vase de lut sparte,
bușteni, pietre; lăsați recipiente cu apă. Acestea pot deveni și un element de design original al grădinii.
Există multe insecte care pot distruge ouăle fluturilor și chiar și ale omizilor. Ace știa sunt carabidele, specii
de viespi, gândacul Ochiul Domnului, gândacii prădători, viespea ovifagă, braconide.
Unele insecte pot fi cumpărate, deoarece sunt crescute special pentru a proteja parcelele de dăunători.
De exemplu, o femelă a viespii ovifage  Trichogramma evanescens eliberată pe parcelă poate deteriora
până la 1000 de ouă de insecte dăunătoare: buhe, sfredelitorul porumbului, omizile de câmp. Dar chiar
dacă nu aveți de gând să cumpărați sau atrage ți în grădină aceste insecte, măcar nu le distruge ți.

Viespea ovifagă; FOTO: flyseeagro.com

Ați văzut o insectă în grădină? Nu vă grăbi ți să o distruge ți, analiza ți, poate că este utilă.
Când luptați cu omizile și cu alți dăunători ai plantelor, nu uita ți că printre ele pot fi multe specii utile și rare.
V-ar putea plăcea și articolul despre  Entomofagi – vezi insectele ce distrug dăunătorii la legume.
Semănați fâșii de plante utile
Mulți grădinari au auzit de mai multe ori despre beneficiile plantărilor mixte pe parcele. Există multe culturi
care resping și dezorientează insectele dăunătoare cu mirosul lor puternic.
De exemplu, mărarul, țelina, nasturtium, gălbenelele plantate între rândurile de varză sperie albili ța. Iar
busuiocul, gălbenele, coriandrul, care cresc lângă ro șii, vor deveni o apărare naturală împotriva buhei, ale
cărei omizi dăunează roșiilor.
Multe alte plante, flori și plante cu uleiuri esen țiale au, de asemenea, proprietă ți de respingere: usturoiul,
fenicul, muștarul, salvia, isopul, cuișoarele, menta, melisa, cimbrul, lavanda, pelinul, etc. Este important să
planificați plantarea în prealabil pentru ca aceste plante utile să- și găsească locul potrivit în grădină.
Principala regulă a plantărilor mixte este că culturile care apar țin aceleia și familii, nu pot fi a șezate una
lângă alta. Cu alte cuvinte, muștarul nu trebuie semănat lângă varză – acest lucru va atrage buha și al ți
dăunători ai cruciferelor.
Dar, alături de leguminoase, muștarul se va în țelege bine și va respinge moliile la mazăre și fasole. De
asemenea, ar trebui să evitați vecinătatea plantelor înalte cu cele scunde, deoarece primele le vor fura
soarele.
Totodată, unele specii de plante atrag insecte benefice.
Semănați fâșii cu lățimea de 3 m cu flori anuale benefice, în care să fie incluse și 40 % de măzăriche
furajeră, 11 % de hrișcă, 4 % de albăstrele și 0,1 % de mac pentru atragerea parazitoizilor afidelor și
omizilor.
Această fâșie cu flori oferă habitat în mod special pentru parazitoizii afidelor și ai omizilor. Pentru a cre ște
eficiența insectelor benefice, se pot planta suplimentar albăstrele între plantele de varză.

După plantarea verzei, fâșiile cu flori oferă în permanen ță hrană și adăpost pentru insectele benefice.
Albăstrelele plantate printre plantele de varză servesc ca ni ște trepte pentru insectele benefice și ajută la
parazitarea dăunătorilor de către acestea. Sursă: Protec ția plantelor în legumicultura ecologică.
Instalați plasă antiinsecte
Parcelele de legume sunt adesea acoperite cu o plasă contra insectelor. Aceste materiale permit bine
luminii și aerului să treacă, dar în acela și timp, nu permit fluturilor să- și depună ouăle pe plante.
Este deosebit de important să realiza ți un astfel de adăpost peste parcelele unde cre ște varza.
Inspectați plantele și colectați manual omizile
Inspectați în mod regulat plantele din grădină pentru a detecta ouăle sau larvele de fluturi cât mai curând
posibil. Omizile mari ale albiliței sunt clar vizibile – pot fi colectate și aruncate imediat într-o găleată cu apă
cu săpun.
Frunzele cu depuneri de ouă de dăunători sunt greu de detectat. Dar dacă le găsi ți, pute ți pur și simplu să
le tăiați, dar să nu le aruncați pe pământ sau în compost, ci să le distruge ți imediat. Fructele ro șiilor, în care
trăiesc omizile de buhă, trebuie, de asemenea, îndepărtate și aruncate.
Când colectați omizile, aveți grijă și purta ți mănu și, deoarece unele tipuri de larve pot provoca inflama ții sau
mâncărimi. Chiar și omizile albiliței sunt capabile să producă substan țe toxice. Pentru oameni, nu sunt
periculoase, dar păsările pot suferi dacă înghit omida.
Utilizați preparate biologice contra omizilor
Cele mai cunoscute preparate pentru combaterea diferitor dăunători la legume se bazează pe diferite
tulpini de Bacillus thuringiensis (Bt). Bt este cel mai eficient preparat împotriva
omizilor în primul și al doilea stadiu larvar și la temperaturi diurne cuprinse între 15 și 20°C.
În România, sunt omologate produsele BELTHIRUL – 0,25-0,50 kg/ha în 800-1000 l apă/ha,
BACTOSPEINE DF/DIPEL DF – 0,5-1,0 kg/ha se administrează de la ecloziune și primele stadii, AGREE
50 WG – 1,0 kg/ha, de la răsărire până la recoltare.
Totodată, extractul de neem, săruri de potasiu din acizi gra și demonstrează efecte pozitive în controlul
omizilor.
Remedii populare contra dăunătorilor
Decocturile și infuziile unor plante vor ajuta să facem fa ță nu numai omizilor, ci și altor dăunători ai culturilor
de grădină și horticole, fără a ne afecta sănătatea. Minusul acestora este că trebuie utilizate des.
Decoctul de ardei iute. Ardeiul iute este primul remediu pentru dăunătorii care mănâncă frunze. Pentru
prepararea infuziei, luați 100 g de ardei iute proaspăt sau 50 g uscat și mărun ți ți purtând mănu și.
Apoi turnați 1 litru de apă fierbinte, acoperi ți cu un capac și fierbe ți 10 minute. Lăsa ți o zi la infuzat. După
aceea, strecurați, adăugați 9 litri de apă, 50 g săpun potasic și trata ți plantele.
Infuzia de usturoi. Usturoiul nu are numai proprietăți bactericide, ci și poate combate insectele. Pentru
prepararea infuziei se macină 200 g că ței de usturoi sau 300 g frunze și tulpini florale de usturoi. Apoi
turnați apă fierbinte și lăsați o zi. După aceea, strecura ți, adăuga ți apă într-o găleată de 10 litri și pulveriza ți
toate culturile de grădină și horticole.
Infuzia de cenușă si muștar. Se toarnă 200 g de cenușă cernută și 100 g de mu ștar uscat în 10 litri de apă
fierbinte și se lasă câteva zile să se infuzeze solu ția. Apoi strecura ți și prelucra ți plantele.
Infuzia de tutun. La 200 g de frunze de tutun uscate, fărâmi țate, se adaugă apă clocotită și se infuză o zi.
Apoi se strecoară, se aduce volumul de lichid la 10 litri, se adaugă 40-50 g de săpun potasic.
Praful de tutun – folosit în livadă și în gradină.  A fost folosit de mult timp în horticultură și legumicultură și a
reușit deja să se impună ca un agent eficient de combatere a dăunătorilor, precum și ca îngră șământ
organic.
Decoctul de plante de coada șoarecelui.  Se pun 800 g de tulpini, frunze și flori în 5 litri de apă fierbinte și
se fierb timp de 10 minute. Se lasă o zi la infuzat. După aceea, strecura ți, dilua ți cu apă într-un raport de
1:1 și adăugați 40 g de săpun.
Infuzia de pelin. Se adună 1 kg de pelin în momentul înfloririi și se toacă mărunt. Apoi turna ți 10 litri de apă
clocotită și lăsați timp de două zile. Inainte de prelucrare se strecoară si se adaugă 40-50 g săpun potasic.
Infuzia de păpădie. Scoateți rădăcini de păpădie și tocați-le mărunt. Aproximativ 500 g de materie primă,
turnați 10 litri de apă caldă și lăsa ți aproximativ o zi. Apoi se strecoară și se pulverizează.
https://agrobiznes.ro/featured/idei-de-combatere-a-omizilor-in-gradina-fara-produse-chimice?
fbclid=IwAR3FupFdxc1KOeI6y2A9M4S36MCnk6s14KEr2V5OZVJ7FDo2VIAnftNNxRY

a
Vecini buni – 12 culturi ce cresc bine și oferă recolte bogate lângă ceapă

DeLuminita Crivoi
4 ian. 2023 | 16:31
2865
 
Share

FOTO: growfully.com
‹ adv ›
Cultivarea a două sau mai multe specii de plante alese corect în apropiere poate crea mai multe avantaje
culturilor. Acestea se pot proteja reciproc de diferi ți dăunători și patogeni sau favoriza dezvoltarea
celorlalte.
Ceapa, ca și oricare alte culturi, în vecinătate cu unele specii se dezvoltă bine, cultivată alături de altele se
simte neutru, iar împreună cu altele și-ar putea crea probleme.
Ceapa este rezistentă la multe boli și dăunători, de obicei, pagube importante economic poate
produce musca cepei (Delia antiqua). Nu necesită multă îngrijire, dezvoltarea decurge rapid comparativ cu
alte legume.
‹ adv ›

Credit pentru tehnică în cadrul parteneriatelor ››

Totuși, există mai multe particularități pe care ar fi bine să le luăm în calcul la plantarea cepei și alegerea
vecinilor pentru aceasta.
Importantă este alegerea locului de plantare pentru ceapă, căci iube ște razele soarelui și solul afânat,
fertil. Ceapa nu iubește solurile calcaroase, dar nici prea acide. Solurile  mijlocii, permeabile, fertile, cu pH-ul
6,5-7,8 sunt cele mai potrivite.
Cei mai buni premergători pentru ceapă sunt tomatele, vinetele, ardeii, castrave ți, pepeni, varză . Ceapa
crește bine și după salată verde, mazăre, mărar, fasole.
‹ adv ›

Important! Ceapa are nevoie de îngră șăminte cu azot pentru o cre ștere bună.  Fertilizarea solului cu
mraniță, compost sau alte îngrășăminte organice înainte de plantare aduce beneficii plantei.
Rotația culturilor pe parcelele din grădină și aranjarea culturilor în vecinătate, în ciuda suprafe țelor
restrânse, poate fi realizată eficient. Obiectivul principal este de a maximiza productivitatea parcelei.
Citiți mai multe despre Plantarea cepei – sfaturi la cultura prin arpagic și semănat .
Cei mai buni vecini pentru ceapă
‹ adv ›
Ce putem planta lângă ceapă? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să știm despre unele dintre
caracteristicile acestei legume. Rădăcinile cepei sunt foarte slabe, sub țiri, se usucă repede. Cea mai mare
parte a sistemului radicular se află în straturile superioare ale solului.
Alegerea corectă a vecinilor este importantă. Plantele împărtă șesc micronutrien ții între ele.
Morcovii se dezvoltă bine lângă ceapă. Acționând în comun, ceapa și morcovul pot îndepărta insectele
dăunătoare. De exemplu, ceapa va ajuta la respingerea mu ștei morcovului.
Sfeclei îi place să aibă lângă ea un vecin ca ceapa. Îi permite să crească, să se dezvolte. Datorită cepei,
sfecla este protejată de afide, purici sau chiar unele rozătoare. Și sfecla poate ajuta la protejarea cepei de
tripși.
Important! Ceapa este un bun premergător al sfeclei. Solul în timpul creșterii culturii va fi saturat cu
substanțele necesare și va fi afânat, ceea ce va avea un efect bun asupra cre șterii sfeclei.
FOTO: growfully.com
Ceapa, pe lângă morcovi, este un bun vecin și pentru ridichi, ardei și roșii. Multor dăunători, în
special afidelor și puricilor, nu le place mirosul acestei culturi.  După ce îl simt, schimbă locul de hrană pe
un alt lot, mai puțin mirositor.
În plus, ceapa poate fi plantată lângă pepeni galbeni, pepeni verzi la fel asigurându-le o protecție eficientă.
Mărarul și ceapa au multe în comun. Puteți să le semăna ți devreme, la temperaturi de 5-7°C.  Aceste
culturi se completează bine, îmbunătă țind caracteristicile cepei. Între aceste două legume și tomatele vor
crește bine.
Căpșunul și ceapa interacționează bine între ele. Ceapa ajută la evitarea dezvoltării putregaiului
căpșunului. Culturile sunt capabile să facă schimb de substan țe necesare între ele.  Căpșunul lângă ceapă
se simte protejat, dar parcela nu trebuie să fie suprasaturată cu umezeală, altfel vecinătatea bună se va
termina rapid.
Detalii despre Irigarea cepei prin picurare – sfaturi și norme .
Muşeţelul. Ceapa și mușețelul formează o combinație excelentă. Proprietă țile naturale antifungice ale
mușețelului ajută la reducerea bolilor fungice la ceapă. Mu șe țelul atrage insecte benefice ce pot ajuta la
controlul insectelor ce pot dăuna cepei.
Salata verde. Ceapa nu numai că respinge dăunătorii care pot afecta salata verde, dar asigură și o utilizare
eficientă a spațiului – salata verde are rădăcini amplasate la suprafa ța solului, oferind suficient spa țiu cepei
să se dezvolte.
FOTO: growfully.com
Varza. În general, ceapa va crește bine lângă toate Brassicaceele. Ceapa este o plantă repilent excelentă
contra mai multor dăunători ai verzei. Brocoli, kale, conopida, napi, guli-rabe și varza de Bruxelles sunt
speciile care se descurcă bine atunci când sunt plantate lângă ceapă.
Însă, este important să respectăm distanța de plantare dintre culturi astfel încât vărzoasele să nu
umbrească ceapa și să fertilizăm culturile, ambele fiind iubitoare de îngră șăminte.
Din acest motiv, unii sunt sceptici dacă este bine sau nu să cultivăm ceapa lângă varză.
Citește aici mai multe despre Plantarea cepei – sfaturi la cultura prin arpagic și semănat .
Vecini nerecomandați pentru ceapă
Combinația unor culturi ar putea crea mai multe probleme în timpul cre șterii. Chiar dacă ceapa este una
dintre culturile care „o duce bine” aproape că cu to ți vecinii, unele combina ții pot fi nefavorabile.
Fasole, mazărea și alte leguminoase. Se crede că ceapa ar putea afecta activitatea bacteriilor fixatoare de
azot, de aceea, nu este recomandată vecinătatea celor două culturi. În plus, fasolele, de obicei, ocupă tot
spațiul dedicat culturii, astfel, ar putea sufoca ceapa iubitoare de lumină.
Pe de altă parte, fasolea și alte culturi ce lasă cantită ți generoase de azot în sol sunt foarte bune
premergătoare pentru ceapă, care se dezvoltă bine în prezen ța azotului. Deci, planta ți ceapă după
leguminoase și veți avea rezultate bune.
Sparanghelul. Plantarea cepei și sparanghelului creează competi ție pentru aceia și nutrien ți, ceea ce
înseamnă că veți împiedica creșterea uneia sau a ambelor culturi.
Salvia. Salvia necesită alte condiții de cre ștere decât ceapa, ceea ce poate însemna că este dificil să
obțineți condițiile de creștere potrivite pentru culturi dacă sunt plantate împreună.
Aflați aici detalii despre Cum se cultivă salvia. Îngrijire și cerințe fa ță de mediu .
Alte specii sau varietăți din aceeași familie  (usturoi, praz, ceapă eșalotă, arpagic, ceapă verde). Mul ți dintre
dăunătorii care vor ataca una dintre culturi vor sări cu u șurin ță sau vor zbura către o cultură din apropiere.
Din acest motiv, este recomandată plantarea separată a acestora, respectând distan ța.
Alte combinații nu dăunează culturii. Ceapa este nepreten țioasă și se cre ște bine cu toate speciile. Să
luăm exemplu.
V-ar putea plăcea și articolul despre  Vecini buni: Ce culturi plantăm lângă ro șii pentru recolte bogate .
https://agrobiznes.md/vecini-buni-12-culturi-ce-cresc-bine-si-ofera-recolte-bogate-langa-ceapa.html?
fbclid=IwAR1FZ7RMw2OY2qVWmhqkAknpHNyf7PUsz04Mh9jbughYC-NL_81LJvjBnWs

Hrana găinilor ouătoare în ferme ecologice. Sfaturi și norme

DeLuminița Crivoi
12 ianuarie 2023
1690
 
Share

Creșterea găinilor în sistem ecologic necesită respectarea mai multor cerin țe, iar în acest articol vom oferi
mai multă atenție furajării.
Totodată, recomand celor interesați de subiect și articolul despre  Fermă eco de găini în sistem free-range –
cerințe adăpost.
Vorbind despre fermele eco de găini, conform regulilor, furajele utilizate trebuie să fie de origine ecologică,
de preferință din producția proprie sau de la al ți fermieri din zonă sau magazine specializate ce vă pot oferi
furaje combinate și suplimentare.
Factorii ce influențează consumul de hrană la păsări sunt:
 Masa corporală
  Producția de ouă
 Creșterea și formarea penajului
 Activitatea de mișcare
 Starea de sănătate (de ex. helminți).
Este foarte importantă asigurarea nutri ției adecvate în func ție de vârsta și cerin țele păsării. Un consum
redus de hrană, care poate apărea în special la începutul perioadei de ouat, reduce productivitatea și
crește riscul tulburărilor de comportament și problemelor de sănătate.
După a 50-a săptămână de viață, consumul de hrană poate fi prea mare . Limitarea cantității de hrană sau
ajustarea conținutului de nutrienți din furaj va împiedica consumul excesiv.
Crescătorii recomandă pentru a monitoriza evolu ția greută ții și pentru a adapta alimenta ția la nevoi, să se
determine greutatea păsărilor săptămânal.
Important! Găinile ouătoare au nevoie de o cantitate mare de calciu sub formă de făină de calcar sau
spărtură de scoici pentru creștere și pentru produc ția de ouă . Calcarul poate fi adăugat în furaj sau poate fi
oferit separat.
Găinilor trebuie să li se ofere și boabe întregi. Ca să le poată sfărâma, au nevoie de gastroli ți (grăuncioare
de nisip sau pietricele). Din această cauză, puilor ar trebui să li se ofere nisip cuar țos adi țional la hrana
combinată.
Cum influențează regimul de temperatură și lumină consumul de hrană la păsări:
Temperatura din adăpost:
 t > 25 °C = consum mai mic de hrană
 t < 17 °C = consum mai mare de hrană.
Tehnica de hrănire (locuri de furajare, frecvența hrănirii): mai multe locuri și hrănire mai frecventă – consum
mai mare.
Regimul de iluminare: cu cât fazele de iluminare sunt mai lungi și intensitatea este mai mare, cu atât
consumul de hrană este mai mare.
Substanțele antinutritive (de ex. substan țe amare) reduc consumul de hrană la găini, iar boabele, măcini șul
și peletele sunt preferate făinii. În plus, particulele gălbui, portocalii și ro șietice (porumb, grâu, soia) sunt
preferate componentelor verzi (mazăre), albăstrui (secară/triticale) sau negre (rapi ță, produse din floarea-
soarelui).
Aminoacizii trebuie incluși în rație
Aminoacizii esențiali (pe care găinile nu-i pot produce de sine stătător) trebuie adăuga ți în alimenta ție. În
agricultura ecologică nu este permisă utilizarea aminoacizilor sintetici în hrană, aminoacizii trebuie să fie
administrați prin componente proteice de înaltă calitate.
Metionina este primul aminoacid limitativ în hrana găinilor ouătoare. În ra țiile obi șnuite, lizina este al doilea
aminoacid limitativ. Metionina conține sulf și este necesară în principal pentru formarea penelor și este
indispensabilă pentru obținerea greută ții dorite a ouălor.
Surse de metionină sunt: meiul, ovăzul decojit, frunzele uscate de lucernă, șrotul de rapi ță (max. 5  %) și
șrotul de floarea-soarelui (max. 10 %).
Utilizarea lor este limitată de conținutul de antinutrien ți și prin con ținutul ridicat de fibre brute ( șrotul de
floarea-soarelui). Șrotul de soia are cea mai bună calitate proteică dintre toate componentele proteice
vegetale, fiind depășit doar de subprodusele de origine animală.
Lizina este importantă pentru construirea mușchilor și, prin urmare, a masei corporale.  Leguminoasele sunt
surse bune de proteine, au un conținut de lizină ridicat, dar, de obicei, un con ținut scăzut de metionină,
limitând ponderea în rație.
Porumbul și grâul pot ocupa propor ții mari în ra ția găinilor, secara, triticale, orzul și ovăzul sunt potrivite
doar într-o măsură limitată, din cauza con ținutului de substan țe antinutri ționale.
Se recomandă de a introduce în rațiile găinilor o combina ție de leguminoase bogate în lizină și șroturi
bogate în metionină.
Pentru găini se consideră favorabil un amestec nutritiv cu un con ținut de 60  % carbohidrați, 20 % proteine
vegetale, 10 % proteine animale și 10 % grăsimi.
Importanța micro și macroelementelor  în hrana găinilor
Cele mai importante macroelemente pentru găini sunt: calciul (Ca), fosforul (P), sodiul (Na), magneziul
(Mg), iar dintre oligoelemente se recomandă fier (Fe), cupru (Cu), zinc (Zn), mangan (Mn), iod (I) și seleniu
(Se).
Calciul (varul carbonic, făina de calcar sau spărtura de scoici) se administrează de preferință seara (în
special la găinile mai în vârstă), deoarece formarea cojii de ou are loc noaptea.
Important! La găini, capacitatea de absorbție a calciului în tractul digestiv scade în timpul perioadei de ouat.
Astfel, pe măsură ce această perioadă avansează, trebuie să se administreze mai mult calciu.
Rolul cerealelor în alimentația păsărilor
Cerealele, cum ar fi porumbul și grâul măcinat sunt importante nu doar pentru hrănirea păsărilor, ci le oferă
și ocupație. Împrăștiindu-le în așternut, acesta va fi afânat și îngrijit de găinile care scurmă.
Important! Pentru asigurarea rației echilibrate, cerealele nu trebuie să se administreze mai mult de 20–30  
grame pe zi/găină.
Hrana verde pentru alimentația găinilor ecologice
O regulă importantă în creșterea găinilor în sistem ecologic este asigurarea accesului acestora la zonele
înierbate (padoc). Iarba, ce devine o dată consumată furaj, îmbunătă țe ște digestibilitatea celorlalte
componente ale hranei.
Găinile ouătoare hibride de greutate medie, cu un tract digestiv complet dezvoltat, pot consuma zilnic
aproximativ 50–80 g de furaje verzi proaspete suplimentar la aproximativ 130–140 g de furaje concentrate
(inclusiv boabe).
Pentru a crește atractivitatea furajelor verzi, o parte din padoc poate fi cosită, iar resturile tăiate pot fi lăsate
pe sol.
Ce trebuie să se cunoască despre necesarul de hrană al găinilor:
 Necesarul mediu de hrană pe zi: 130 g.
 Necesarul mediu de hrană pentru un ou ecologic: 154 g (mai mare decât în produc ția
 convențională, din cauza compozi ției diferite a furajului).
 Necesarul mediu de hrană al unei găini în perioada de cre ștere de 18 săptămâni: 6,5 kg.
 Necesarul zilnic de apă al unei găini ouătoare: 250–300ml.
Important! Apa oferită păsărilor trebuie să fie disponibilă în orice moment și să aibă calitatea apei potabile.
Hrana găinilor în sistem ecologic în perioada ouatului:
 Hrană pentru faza premergătoare ouatului în primele 10 zile: 1 kg per pasăre; furaj cu un con ținut
de calciu situat cantitativ între cel pentru o puicu ță și cel pentru o găină care se ouă.
 Hrană pentru faza 1: de la a 11-a zi până la aproximativ a 50-a săptămână de via ță; furaj cu o
valoare energetică și un conținut de proteine ridicate și cu aproximativ 3,6  % de calciu.
 Hrană pentru faza 2: de la vârsta de aproximativ 50 de săptămâni; furaj cu un con ținut de calciu de
aproximativ 4 % pentru a menține calitatea cojii de ou.
Bibliografie:
1. Normele UE privind producția și etichetarea produselor  ecologice (din 2022).
2. Creșterea ecologică a găinilor ouătoare în sistem free-range, FIBL.
https://agrobiznes.ro/featured/hrana-gainilor-ouatoare-in-ferme-ecologice-sfaturi-si-norme?
fbclid=IwAR0SN_Ex6kutGuZoodzN1pxSHe-U0MgjnYXLGFiTdDIJPWcJfK92rs3w-wk

Planta de ghizdei – avantaje și sfaturi la cultivare

DeIrina Pompuș
11 ianuarie 2023
1557
 
Share

Lotus corniculatus, cu denumirea populară de ghizdei, este una dintre cele mai tolerante leguminoase
furajere la secetă. De asemenea, este adaptat la o gamă largă de condi ții de sol, inclusiv aciditate și
alcalinitate, fertilitate scăzută și dar și exces de apă, asigurând randamente stabile pe tot parcursul
sezonului de creștere.
Motiv pentru care a înlocuit parțial folosirea trifoiului ro șu și alb într-o gamă largă de utilizare:
 la refacerea și îmbunătățirea terenurilor degradate;
 crearea fânețelor și pășunilor;
 la înierbarea între rânduri în vii și livezi;
 în calitate de plantă meliferă.
Mai multe despre Înierbarea terenurilor agricole găsi ți aici.
Cum arată ghizdeiul
Ghizdeiul face parte din familia Fabacee, este o plantă multianuală, iar durata devia ță poate atinge opt ani.
Se dezvoltă bine doar 2-4 ani, după care planta îmbătrâne ște și randamentele scad, de aceea e
recomandabil să se permită autoînsămân țarea pentru a regenera înveli șul ierbos.
După tipul de creștere ghizdeiul poate fi târâtor sau erect, în func ție de soi. În prezent sunt cunoscute cel
puțin 100 de soiuri folosite în întreaga lume.
Sistemul radicular al plantei constă dintr-o rădăcină pivotantă profundă, cu numeroase rădăcini secundare
cu răspândire laterală bună. Tulpinile sunt multiple, puternic ramificate, cu lungimea de 10-60 cm, care pot
fi târâtoare sau erecte, în funcție de soi.
Spre deosebire de celelalte leguminoase furajere care sunt trifoliate, ghizdeiul este pentafoliat, cu trei dintre
cele cinci foliole atașate la capătul pe țiolului și celelalte două lângă bază.

Aspectul plantei ghizdei. FOTO: wikiwand.com

Inflorescențele cime au până la opt flori și sunt amplasate la capătul ramurilor principale și secundare.
Caliciul este un tub dințat, iar corola galbenă cu cinci petale, uneori cu nuan țe de portocaliu sau de ro șu.
Polenizarea este încrucișată și se realizează cu ajutorul insectelor.
Înflorește din iunie până în octombrie, iar fructele păstăi de 2-2,5 cm se maturizeză începând cu luna iulie.
Semințele variază de la formă rotundă la ovală și de la galben verzui la maro închis.   Greutatea a 1000 de
semințe constituie 1,2-1,4 g.
Semințele de ghizdei. FOTO: americanmeadows.com
Cerințele ghizdeiului față de condițiile mediului
Solul. Ghizdeiul este o leguminoasă ce se adaptează u șor pe soluri grele cu exces de umiditate, cu varia ții
largi ale reacției solului (pH 4,5-8,2), infertile. Însă cre ște cel mai bine pe soluri cu un pH cuprins între 6,2 și
6,5.
Are un grad moderat de toleranță la salinitatea solului. Se dezvoltă în locuri în care lucerna și alte
leguminoase furajere nu pot crește din cauza acidită ții și umidită ții solului.
Apa. Grad moderat de rezistență la secetă, tolerează drenajul slab al solului. Se dezvoltă bine în zonele în
care precipitațiile anuale variază de la 600 la 1500 mm.
Lumină. Este o plantă de zi lungă care necesită peste 16 ore de lumină pentru înflorirea completă.
Intolerantă la umbrirea altor plante, în special în primele faze de cre ștere.
Temperatura. Rezistența la ger depinde de originea soiului. Soiurile create în regiunile temperate sunt cele
mai tolerante la temperaturile scăzute, însă sunt afectate negativ de iernile severe cu temperaturi
fluctuante.
În timpul sezonului de vegetație preferă varia ții a temperaturii între 20°C și 30°C.
Avantajele cultivării ghizdeiului
Ghizdeiul oferă o bună acoperire a solului, în special dacă este asociat cu graminee cum ar fi orzul sau
ovăzul. Ghizdeiul poate fi semănat de-a lungul drumurilor pentru a preveni eroziunea vântului și a apei.
La fel ca toate fabaceele ghizdeiul îmbogățește solul cu azot. Sistemul radicular se dezvoltă intens,
producând nodozităţi în asociaţie cu bacteria azotofixatoare ( Rhizobium loti). Cantitatea de azot fixat
variază între 175-300 kg/ha anual.

Ghizdeiul în monocultură. FOTO: americanmeadows.com

Atunci când este semănat în mixuri cu graminee în raport de cel pu țin 30%, furnizează suficient azot ierbii
însoțitoare pentru a-și susține creșterea și nu este nevoie de administrat îngră șaminte.
Ghizdeiul este un furaj excelent pentru cai și vite, sub formă de fân, silozuri sau păscut direct. Frunzele au
un conținut de minerale mai mare decât lăstarii, mai ales după începutul înfloririi.
Calitatea generală a furajului în condi ții de secetă este mai bună decât cea a lucernei datorită raportului
mai mare frunze-tulpină.
Mulți se întreabă dacă vacile pot fi umflate de la ghizdei, acesta este un fals. Ghizdeiul fiind confundat cu
alte leguminoase ce pot provoca acest lucru. Prezen ța taninurilor condensate în frunze și tulpini previne
balonarea la rumegătoare și reduc parazi ții interni.
Ghizdeiul are o productivitate de masă verde de 20-30 t/ha sau 9-11 t/ha de substan ță uscată, iar
randamentul semințelor este de 300-400 kg/ha.
Este o sursă excelentă de nectar și polen pentru albine.  Florile sale produc nectar abundent și concentrat
și este considerată o plantă meliferă valoroasă.
Când și cum se seamănă ghizdeiul
Ghizdeiul poate fi semănat în timpul primăverii sau toamnei, în monocultură sau asociat cu o iarbă
însoțitoare cu creștere lentă și neagresivă. Monocultura oferă furaje de înaltă calitate și sunt potrivite pentru
producerea fânului.
Se cultivă în diferite proporţii și structuri, în aproape toate tipurile de amestecuri, destinate valorificării ca
cultură meliferă, prin pășunat, mixt sau fâneaţă.
Amestecarea ghizdeiului cu culturi cerealiere, cum ar fi ovăzul sau orzul, este posibilă doar cu condi ția că
ultimile vor fi cosite sau pășunate devreme pentru a preveni umbrirea și declinul ghizdeiului.
Amestecurile cu una sau câteva plante sunt mai pu țin predispuse la invadarea buruienilor decât ghizdeiul
semănat singur.
În monocultură, norma de însămânţare recomandată fiind de 18-20 kg/hectar, distanţa între rânduri 12-30
cm și adâncimea de încorporare de 1,3-2 cm, nu se seamănă sub plantă protectoare (cultură ascunsă),
deoarece suportă greu umbrirea.
În cultură pură, ghizdeiul se recoltează la începutul fazei de înflorit pentru consumul sub formă de masă
verde, iar pentru fân, la înfloritul deplin al plantelor.
https://agrobiznes.ro/articole/planta-de-ghizdei-avantaje-si-sfaturi-la-cultivare

Îngijirea găinilor pe timp de iarnă – sfaturi utile

DeVlad Milesco
18 ianuarie 2023
1078
 
Share

Găinile merită o atenție sporită în timpul iernii, astfel încât să nu le fie afectată activitatea. O problemă din
cele mai anevoioase în timpul iernii este evitarea apei înghe țate. În caz că cote țul  sau hambarul are
conectat o sursă cu curent electric, atunci este posibil de a folosi adăpători cu încălzitori electrice.
În momentul când nu este acces la curent, se indică să aproviziona ți păsările cu apă căldu ță. Indiferent de
metoda aleasă, păsările au nevoie de apă proaspătă tot timpul, în compara ție cu alte animale din
gospodărie.
Adăpătorile automate vor fi scoase din adăpost și înlocuite cu cele simple în cazul când e imposibil de
menținut temperatura în adăpost.
FOTO freshexchangecom
O altă problemă destul de gravă în timpul între ținerii găinilor iarna este degerarea crestei și a
bărbiței. Zonele enumerate sunt cele mai sangvinolente și predispuse la înghe ț, dar în unele cazuri pot
degera și degetele păsării.
În cazul depistării degerăturilor este indicat să ungem locurile respective cu ulei de măsline sau cu
vaselină. Este indicat să evităm umiditatea în încăpere și să a șternem paie.
Deseori, are de suferit pasărea din cauza durerii și sângerării apărute în urma degerăturii. În rare cazuri
problema degerăturii superficiale ale crestei și bărbi ței poate pricinui moartea păsării.
FOTO poultrydvmcom

În degerăturile severe țesutul afectat se usucă, acesta se va înnegri (ca urmare a gangrenei) și se va
mumifica încet și se va îndepărta de țesutul sănătos din jur – la ceea ce este cunoscut sub numele de linia
de demarcație.
Linia de demarcație la păsări poate dura între 3 și 6 săptămâni pentru a se dezvolta.
Gradul de gravitate a degerăturilor poate varia de la trecerea completă, fără complica ții secundare
semnificative, până la gangrenă, descompunere și amputarea extremită ților în urma degerăturilor.
Brutalitatea acestor afecțiuni mult depinde de factorii precum sunt: temperatura mediului, durata expunerii
păsării, frigul umed/uscat, vârsta și sănătatea generală a păsării.
FOTO poultrydvmcom
Îmbunătățirea furajului obișnuit, în această perioadă, cu boabe întregi sau pisate (crăpate), de porumb face
ca pasărea să se asigure cu un strat mai mare de grăsime, sub piele, ceea ce ajută ca să treacă mai bine
peste gerurile iernii.
Este preferabil ca porumbul să fie administrat seara înainte de culcarea păsărilor.
În caz că găinile se ouă iarna, este de dorit să trecem de câteva ori pe la cuibar pentru a colecta ouăle, din
motiv că conțin peste 75% apă, și pot înghe ța și crăpa.
Citiți mai multe despre Stimularea ouatului la găini – recomandări.
Totodată, se duce evidența zilnică asupra sănătății păsărilor ce pot prezenta semne de boală și necesită
de a fi luate măsuri de tratament.
Căldura din adăpost este un factor important ce influen țează direct asupra produc ției de ouă și a
consumului de nutrețuri, desigur și a sănătă ții păsărilor. Temperatura medie ce asigură o produc ție de ouă
constantă este de 13 grade C.
Temperatura în coteț sau hambar se măsoară la nivelul păsării, iar în caz că sunt crescute în baterii, la
nivelul etajului de mijloc.
Temperatura medie de 14-18 grade C sau chiar de 19-22 grade C men ține produc ția de ouă și scade
consumul de nutreț pentru un ou (150-160 g nutre ț pentru un ou).
Temperaturile mai scăzute de 12-10 grade C și chiar de 8 grade C permit men ținerea produc ției de ouă
până la momentul când mediul din adăpost nu devine prea umed. Sub 8 grade C ouatul începe să scadă
simțitor și consumul de nutreț pentru un ou cre ște mult.
La temperaturi și mai mici (2-3 grade C) ouatul devine atât de rar încât abia se poate ob ține 1 ou pe
săptămână de la fiecare găină cu un consum de peste 800 g nutre ț pentru un ou.
Umiditatea din așternut și din aer de obicei cresc în lunile reci de iarnă și acest factor influen țează rău
asupra producției de ouă și nu în ultimul rând și asupra sănătă ții păsărilor.
Acest fapt se poate corecta chiar dacă în adăpost se men ține o temperatură mai pu țin scăzută, prin
ventilare, prin a evita orice sursă de umezire (adăpători necorespunzătoare, condensat de apă pe tavan și
pereți etc.) și prin întreținerea corectă a a șternutului.
Deseori iarna facem o greșeală extrem de gravă men ținând temperatura din cote ț prin evitarea
aerisirii, consecințele apărând în timp. Gazele nocive eliminate de păsări și de dejec ții se acumulează în
aer provocând o acumulare de bioxid de carbon și ducând la scăderea nivelului de oxigen din aer pe care
păsările îl inspiră.
Consecințele se pot accentua prin scăderea ouatului sau apari ția bolilor de respira ție apărute
deseori la finele iernii/începutul primăverii. Este indicat ca să se facă aerisirea prin deschiderea geamurilor
sau a ușii de două ori pe zi pe o durată de 15-20 minute, sau prin utilizarea ventilatoarelor, sau prin orificii
de ventilație.
Citește aici despre Hrana găinilor ouătoare în ferme ecologice. Sfaturi și norme.
Durata de iluminare pe zi joacă un rol important când ne dorim să ob ținem o produc ție de ouă pe timp de
iarnă. Fiind lumina zilei mai scurtă, nu se asigură necesarul formării ouălor. Pentru a remedia problema
este necesar să intervenim cu lumină artificială cu ajutorul becurilor electrice (3-5 W/m2 pardoseală).
Pentru stimularea mai accentuata a producției, de și în mod natural ziua lumina iarna și primăvara este în
scădere apoi în creștere, se poate mări durata de iluminare zilnică a adăpostului cu 30 minute până la o
oră, în fiecare săptămâna, dimineața și/sau seara (înainte de lăsarea amurgului), până ce se ajunge la  13-
16 ore lumină/zi, după care regimul se menține constant.
Acest lucru se poate efectua cu becuri cu incandescență de 25-40 W, astfel încât să asigure 3-5 W/m² sau
cu lămpi fluorescente de 1,5-3 W/m². La fel, lumina trebuie să fie uniformă pe toată încăperea, de evitat
zone foarte întunecate, din cauza cărora găinile devin clo ști, care la rândul său nu produc ouă.
8 pași importanți pentru o producție de ouă reu șită pe timp de iarnă și men ținerea sănătă ții păsării
1. Menținerea temperaturii în coteț, nu mai scăzute de 10-12 grade C;
2. Ventilarea încăperii;
3. Durata luminii/zi prelungită cu iluminare artificială;
4. Adăparea cu apă călduță și la discre ție;
5. Așternut uscat, evitați umiditatea înaltă în cote ț;
6. Completarea furajului mărunțit cu boabe întregi sau crupe mă șcate;
7. De evitat expunerea păsării în perioade geroase în afara cote țului;
8. De avut în vedere popularea adăpostului (4-5 găini pe m2 de
pardoseală).
5 Rase de găini adaptate la climatul rece
1. Rasa de găini Australorp
 FOTO
hobbyfarmscom
Această rasă de găini este foarte activă, având un ritm de cre ștere rapid, începând ouatul de la vârsta de 5
luni. Găinile sunt bune ouătoare ce se pretează la cre șterea în adăpost închis, însă dă randament foarte
bun dacă sunt ținute liber.
Nu este o bună zburătoare, ceea ce face posibilă cre șterea ei în spa țiu deschis. Găinile din această rasă
sunt destul de rezistente, trecând cu u șurin ță peste iernile geroase de la noi, fară a le fi afectat ritmul de
ouat.
2. Rasa de găini de Mătase Japoneză
 FOTO
cultivaprofitabilro
Rasa de găini japoneză are un instinct foarte dezvoltat pentru clocit, chiar și pentru ouă de la alte păsări de
curte, precum prepelițele sau rațele. De multe ori, cad clo ști foarte repede și, din cauza instinctului matern
dezvoltat, aproape că nu se mai ridică. De aceea, ele trebuie supravegheate pentru a nu se deshidrata.
Sunt singurele păsări care au capacitatea să facă ouă chiar și iarna, chiar și la temperaturi foarte scăzute.
Din punct de vedere al producției de ouă, rasa Mătase japoneză nu excelează.
Într-un an, producția poate fi de circa 60-70 de ouă. Un coco ș are în general o greutate de 1,8 – 2 kg, în
timp ce pentru o găină din această rasă greutatea ar fi de 1,5 kg.
3. Rasa de găini Plymouth Rock
 FOTO
dunlaphatcherypoultrycom
Este o rasă solidă și robustă unde găinile ajung până la 3 kg, iar coco șii cântăresc între 3,3 și 4 kg.  Deși
masiv, corpul este bine proporționat. Spatele este lung și lat, pieptul rotunjit și bine dezvoltat, iar capul este
destul de mare. Abdomenul este rotund și larg, ceea ce înseamnă că sunt bune ouătoare.
Această găină este printre cele mai longevive. Acest fapt se datorează și rezisten ței sale
naturale la temperaturile scăzute. Se adaptează și spa țiilor restrânse, însă ideal ar fi să aibă
posibilitatea să cutreiere o curte sau o grădină spa țioasă. Nu sunt bune zburătoare, deci nu e nevoie de un
gard înalt sau de un coteț la înălțime.
4. Rasa de găini Dorking
 FOT
O mdmonarchinsulationcom
Această rasă de găini este cunoscută pentru calitatea lor ridicată de carne, care are un gust plăcut și
delicat. De asemenea, găinile Dorking au o bună rezisten ță, ceea ce le permite să tolereze cu u șurin ță
orice climat.
Află aici și despre Canibalismul la găini – 13 motive ce pot provoca problema.
Mulți fermieri sunt mulțumiți de creșterea rapidă a puilor, ceea ce spore ște semnificativ productivitatea
generală a cărnii. Cu toate acestea, acest lucru este posibil numai cu o bună nutri ție a tineretului.
https://agrobiznes.ro/articole/ingijirea-gainilor-pe-timp-de-iarna-sfaturi-utile?
fbclid=IwAR1UxEazx0szaqtzsJrN_xZVDKaeOjGnIJKSoEjst60m_KZ7qXptpdjS_I4

Starea de repaus vegetativ la pomii fructiferi și necesarul de ore de frig

DeRoberto Marius Popa

22 februarie 2022

Odată cu venirea toamnei, când temperaturile nocturne scad sub 5 grade Celsius, iar orele cu lumină sunt
sub 12 ore, procesul de fotosinteză încetează, frunzele încep să cadă și se instalează repausul relativ.
Este relativ, deoarece doar creșterea celululor încetează, alte procese ca respira ția, transpira ția, cre șterea
rădăcinilor continuă chiar și pe perioada iernii.
În perioada noiembrie și până la sfâr șitul lunii ianuarie, pomii, mai ales sămân țoasele, intră în perioada de
repaus profund când, chiar dacă condi țiile de temperatură (pragul biologic de 6-8 grade Celsius) și
umiditate se întrunesc, ei nu pleacă în vegeta ție.
Speciile termofile, cum ar fi piersic, cais, nectarin etc., au perioada de repaus profund foarte scurtă. Practic,
în condițiile țării noastre repausul profund la piersic și cais se termină la sfâr șitul lunii decembrie, astfel
oricând se încălzește după această dată aceste specii pot porni în vegeta ție.
De aceea, la aceste specii se amână tăierea cât mai mult posibil, astfel încât să întârziem înfloritul.
Având un număr mult mai mare de muguri care consumă din substan țele de rezervă ace știa vor porni
dezmuguritul pe rând și se mai câștigă ceva timp până trece pericolul de înghe țuri târzii.
Află aici Când se fac tăierile la pomi în func ție de specie.
Mai există și alte lucruri care se pot face pentru întârzierea înfloririi, cum ar fi vopsirea trunchiurilor cu var
amestecat cu zeamă bordeleză pentru respingerea razelor solare și prevenirea infectării cu boli de scoar ță ,
administrarea unor tratamente care să mărească rezisten ța mugurilor la frig și altele.
Toate acestea, bineînțeles, ajută, dar nu împiedică dacă condi țiile de temperatură și umiditate sunt
îndeplinite ca pomii să înflorească. Aceste ierni blânde au și un aspect pozitiv, sunt favorabile acumulării
necesarului de ore de frig.
Dar ce înseamnă aceasta? Probabil ați observat în comunicatele institu țiilor de cercetare acest indicator,
necesarul de ore de frig cu temperaturi cuprinse între 0-7 grade Celsius.
Este un indicator important care arată posibilitatea speciilor pomicole să producă muguri de rod capabili să
se transforme în flori.
Vă povesteam într-un alt articol că diferențierea mugurilor de rod începe undeva în vară și se continuă pe
toată perioada iernii, în special în repausul facultativ până în primăvară, iar definitivarea organelor sexuale
masculine și feminine are loc tocmai după acumularea unui număr minim de temperaturi scăzute cuprinse
în acest interval de 0 până la 7 grade, după al ții până la 10 grade, Celsius.
Mărul, de exemplu, în funcție de soi are nevoie de peste 1000 de ore de frig, piersicul, în schimb, are
nevoie de numai 500 de ore de frig.
Orele nu trebuie să fie consecutive, ele se acumulează pe toată perioada iernii.
De ce, totuși, dacă muguri de rod avem, ore de frig avem, florile fie avortează în masă, fie fructele nu ajung
până la toamnă, aflăm într-un material viitor.
Citește și despre Tăierile la pomi – cele mai des făcute gre șeli.
https://agrobiznes.ro/articole/starea-de-repaus-vegetativ-la-pomii-fructiferi-si-necesarul-de-ore-de-frig?
fbclid=IwAR15hxG3sO--jL427dLMIpKeU1_-tRaclpOuBiZ_bejHjmKuFTSQ_xN84L4
a

MICORIZELE ȘI ROLUL LOR ÎN CREȘTEREA PLANTELOR

 Acasă
 
 Pagina Precedentă
 
 Micorizele Și Rolul Lor În Creșterea Plantelor
Micorizele și rolul lor în creșterea plantelor
 23 decembrie 2022
Pentru început, înainte de a trece la abordarea subiectului propriu-zis, consider oportună explicarea acestui
concept de micoriză, iar mai apoi vom aborda rolul și importan ța micorizelor în cre șterea plantelor, de câte
tipuri sunt, dar mai ales unde le putem întâlni.
Cuvântul micoriză vine din limba greacă unde, μύκης (mýkēs), înseamnă ciupercă în unele accepțiuni,
(cumva asemănător și cu termenul de miceliu din limba română, făcând trimitere cu gândul tot la ciuperci)
și ῥίζα (rhiza),  însemnând rădăcină (cumva foarte asemănător și cu rizom, care este tot un fel de
rădăcină), iar tradus ad litteram ar însemna ciupercă de rădăcină.

Image source: www.soil.evs.buffalo.edu

Mai exact, micoriza reprezintă o formă de simbioză între fungi (ciuperci) și plante. Acele ciuperci care intră
în simbioză cu plantele gazdă, reprezintă o categorie mai deosebită de ciuperci, ce au o rela ție simbiotică
cu rădăcinile multor plante. Ciupercile care formează în mod obi șnuit rela ții micorizice cu plantele sunt
omniprezente în mod natural în sol. Cea mai veche dovadă fosilă, care arată prezen ța micorizelor pe
rizomii unor plante, datând din timpuri foarte străvechi. Multe ciuperci micorizice sunt în mod obligatoriu
simbiotice și, prin urmare, nu pot supravie țui în natură pentru perioade lungi de timp fără gazda lor.
Deoarece relația dintre ciupercă și plantă este simbiotică, ambii membri ai rela ției ob țin un beneficiu unul
de celălalt. Nici planta gazdă, nici ciuperca nu suferă niciun efect negativ ca urmare a rela ției de simbioză.
Ciuperca, deoarece nu face fotosinteză, nu își poate fixa propriul carbon. În consecin ță, prime ște to ți
carbohidrații necesari de la planta gazdă.

Image source: www.waldwissen.net

În schimb, în majoritatea situațiilor, rădăcinile unei plante ocupă doar 0,5% din volumul solului și chiar mai
puțin din substrat. Deoarece hifele ciupercii micorizice sunt mai sub țiri decât rădăcinile plantei, acestea
sunt capabile să intre în contact cu mai mult volum de sol în adâncime și pe o suprafa ță mai mare.
Ciupercile micorizice sunt alcătuite dintr-o structură asemănătoare rădăcinilor și au o re țea de miceliu
externă rădăcinilor copacilor care se extinde în sol. Acest miceliu absoarbe nutrien ții și îi transferă înapoi în
planta gazdă. Ca urmare, are loc o cre ștere a suprafe ței de absorb ție a rădăcinilor. Unii nutrien ți din sol
necesari plantelor, sunt mai greu de absorbit și pot părea indisponibili plantei. Rezultatul acestui fapt poate
constitui un simptom grav de deficien ță a anumitor micronutrien ți în plantă. Acest lucru se întâmplă mai cu
seamă în cazul fosforului. Majoritatea fosforului din sol este într-o formă insolubilă. Fosforul insolubil este
indisponibil pentru rădăcinile plantelor care nu au asocia ții micorizice grupate în jurul lor. Acelea și rădăcini
micorizale formează, de asemenea, asocieri cu organismele din sol care descompun substratul și astfel
sunt capabile să obțină nutrienți dintr-o sursă altfel indisponibilă plantelor.
Există două clase principale de micorize: ectomicorize și endomicorize.
Image source: www.eagle-rock.org
1. Ectomicorizele
Sunt cunoscute și ca micorize de scoar ță. În general, doar 5-10% din speciile de plante terestre pot
prezenta ectomicorize. Se găsesc pe mulți copaci și arbu ști ve șnic verzi. Arborii de foioase sunt, de
asemenea, colonizați și includ plante din genurile Fagus, Betula, Quercus, Tilia, Populus, Salix și
Castanea. Ciuperca acoperă capetele rădăcinilor tinere și pătrunde doar în peretele celular al cortexului; nu
mai are loc pătrunderea celulară. Ciupercile ectomicorizice apar țin clasei de ciuperci
numite Basidiomicete. Ectomicorizele nu numai că absorb fosfatul din sol, dar sunt, de asemenea,
importante în absorbția amoniului și a zincului. Ciupercile care formează o rela ție simbiotică cu planta sunt
relativ specifice gazdei. Cu toate acestea, unele specii de ciuperci pot fi mai generalizate și vor coloniza
mai multe specii de plante. Ciupercile ectomicorizice sunt dispersate fie prin spori transporta ți în aer, fie
prin transferul țesutului vegetal infectat.

Image source: www.soil.evs.buffalo.edu

2. Endomicorizele
În opoziție cu prima categorie (ectomicorizele), care colonizează pe scoar ța copacilor, această a doua
categorie de micorize numite și endomicorize, invadează rădăcinile plantei și se dezvoltă în întregime în
interiorul plantei. Endomicorizele se găsesc în peste 80% din speciile de plante existente. Endomicoriza
vezicular arbusculară (tip VA) este tipul întâlnit în mod obi șnuit pe copacii de foioase, precum și pe culturile
agricole anuale, plantele de seră și pe alte plante erbacee.

Image source: www.en.wikipedia.org

Spre deosebire de ectomicoriză, miceliul endomicorizei pătrunde în celulele corticale ale rădăcinii. Hifele
cresc inter și intracelular în interiorul rădăcinii. La plantele ornamentale lemnoase sunt afectate doar
rădăcinile scurte. Endomicorizele VA apar țin clasei de ciuperci numite  Phycomycetes sau mucegaiuri de
apă. Alte ciuperci comune aparținând acestei clase includ  Phytophthora, și nu sunt așa de benefice
plantelor pe care le colonizează, ele fiind responsabile pentru putregaiul rădăcinii și coroanei, și  Pythium,
care provoacă putrezirea la răsaduri.

Image source: www.soil.evs.buffalo.edu

Ciuperca formează organe de absorbție specializate numite  haustoria care sunt responsabile pentru
absorbția de zinc și fosfat. Sporii ciupercii germinează în rizosferă (zona de sol direct adiacentă suprafe ței
rădăcinii) și sunt dispersați prin materialul vegetal infectat din sol. Ele sunt în general nespecifice în ceea
ce privește gazda necesară și, prin urmare, vor infecta orice specie de plante adecvată. Micorizele joacă un
rol important în nutriția plantelor. Deoarece nu se văd, ele sunt adesea ignorate atunci când vine vorba de
a decide asupra cauzei declinului într-o anumită planta ție.
Pe lângă creșterea absorbției de nutrien ți, micorizele din categoria celor benefice, oferă adesea o anumită
protecție împotriva bolilor transmise din sol. De asemenea, pot cre ște toleran ța unei plante la condi ții
nefavorabile precum: seceta, temperaturile ridicate, salinitatea și aciditatea sau acumularea de elemente
toxice în sol ce sunt câteva dintre efectele nedorite asupra plantelor gazdă pe care micorizele le reduc.
Aceste aspecte sunt demne de luat în seamă pentru ca un copac să poată supravie țui sănătos în aria sa
de plantare.
Cu toate beneficiile oferite plantelor ornamentale și fructifere legate de rela țiile micorizice, ar trebui să se ia
în considerare interacțiunea omului prin diferite practici de gestionare a solului, în raport și de aceste
ciuperci benefice prezente în sol. Deficien ța micorizică poate apărea în solurile care au fost fumigate, în
zonele în care au fost îndepărtate cantită ți mari de sol și materie vegetală sau în zonele în care copacii nu
au fost cultivați anterior. Acesta din urmă este în special cazul plantelor ve șnic verzi și ectomicorizelor, care
sunt mai specifice gazdei. Adăugările de azot, fosfor sau îngră șăminte complete vor reduce prezen ța și
activitatea micorizei. Acest efect este variabil în func ție de tulpina de ciupercă implicată.
Micorizele pot juca un rol important în sănătatea plantelor. De și nu se văd, efectele lor pot fi remarcabile,
prin comparație în cazul absenței lor. Data viitoare când sunte ți nedumerit de rezultatele unui test de sol
care indică o fertilitate adecvată într-o zonă care prezintă clar simptome de deficien ță, întreba ți-vă dacă
relația simbiotică dintre aceste ciuperci benefice și plantele dumneavoastră nu ar putea fi dezechilibrată.
În solurile urbanizate cel mai adesea micorizele au dispărut, motiv pentru care, atunci când facem o
plantare în grădina noastră, ar fi ideal să restituim solului micorizele pierdute. Micorizele recoltate din
solurile pădurilor sănătoase pot fi înmul țite în laborator după care, aduse într-o stare de hibernare, pot fi
ambalate după fixarea lor pe vermiculit. Un astfel de produs se introduce în groapa de plantare, sau se
presară pe rădăcinile plantei de plantat. Micorizele adormite se vor activa și se vor înmul ți în timp pe
rădăcinile plantei plantate și foarte probabil vor migra și spre rădăcinile altor plante, micorizând în câ țiva ani
solul întregii noaste grădini. Dacă dori ți să investi ți într-un sol mai complex și mai sănătos, comanda ți
micorize la Grădina Verde, dând CLICK AICI.
de Ionuț Cenac
Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informa ții de specialitate, nu ezita ți să contacta ți gratuit
specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.
De asemenea, iubitorii de flori, plante decorative și fructifere, pot achizi ționa o gama largă de produse
accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.
Micorizele și rolul lor în creșterea plantelor în  imagini
https://garden-zone.ro/articol/micorizele-si-rolul-lor-in-cresterea-plantelor?
fbclid=IwAR0ZSvcQ4NJAJaI2zEHBMw803LeCIUdiItvy7Rylx_UV1DE7BBZCTxijzsM

Când se seamănă semințele pentru răsaduri de legume. Sfaturi

DeLuminița Crivoi
17 ianuarie 2023
1735
 
Share

Creșterea răsadului de legume este o lucrare importantă, ce nu trebuie neglijată, deoarece de aceasta
depinde calitatea și productivitatea legumelor.
Atunci când vorbim de inițierea semănatului semin țelor pentru o anumită specie de legume, trebuie să luăm
în calcul numărul de zile până când răsadurile vor atinge parametrii optimi pentru plantarea în câmp.
În continuare, vorbim despre particularită țile celor mai importante specii de legume crescute la noi.
Mai multe Sfaturi la creșterea răsadului de legume. Temperaturi recomandate pe acest link .
Când se seamănă semințele de roșii pentru răsad
Important! Înainte de semănat este recomandată dezinfectarea semin țelor. Cea mai simplă metodă este
plasarea acestora în apă caldă, de 51 de grade Celsius, timp de 30 de minute.
Semințele de roșii se seamănă în răsadni țe calde sau sere înmul țitor la 20-25 februarie pentru zonele mai
calde și 1-10 martie pentru cele mai reci.
Este recomandată, în funcție de calitatea semin țelor, norma de 8-10 g/m2 sau plasarea a câte 2-3 semin țe
în ghiveci.
Răsadurile de roșii se recomandă a fi plantate în câmp când au o înăl țime de 16-20 cm, 8-10 frunze, un
diametru a tulpinii de 6-8 mm.
Reieșind din acești parametri, ce de obicei sunt atin și la vârsta răsadului de 70-80 de zile la tomatele
timpurii și în jur de 50 de zile la tomatele de vară, se face semănatul semin țelor.
În câmp, răsadul de roșii se plantează când solul înregistrează temperatura de 12 grade Celsius.
Orientativ, începând cu a treia decadă a lunii aprilie.
V-ar putea plăcea și articolul despre  Plantarea răsadului de roșii. 5 sfaturi importante .
Când se seamănă semințele de ardei pentru răsad
Înainte de semănat, este recomandată dezinfectarea semin țelor de ardei, dar și înmuierea acestora cu 48
de ore înainte de lucrare, pentru a stimula germinarea.
Semănatul semințelor de ardei în răsadni țe calde sau sere pentru plantare în câmp deschis se face în
perioada 15-20 februarie pentru ardeiul gras timpuriu și 10-25 martie pentru celelalte culturi de ardei gra și,
gogoșari, lungi, iuți.
Cantitatea ce se seamănă reiese din calitatea semin țelor.
Potrivit recomandărilor, răsadul de ardei este bun pentru plantare când are 12-14 cm înăl țime, 8-10 frunze,
4-6 mm diametrul tulpiniii. Orientativ, vârsta răsadului este de 60-85 de zile, fiind variată în func ție de soi.
În câmp deschis, răsadul de ardei se plantează când temperatura solului este de 14 grade Celsius,
începând cu prima decadă a lunii mai.
Mai multe detalii despre Ardei – plantare, creștere și îngrijire .
Când se seamănă semințele de vinete pentru răsad
Semințele de vinete pentru producerea culturii timpurii se seamănă la începutul lunii martie, utilizându-se
circa 8-10 grame de semințe la m2 (cantitatea variază în func ție de calitate) în cazul repicării sau 4 grame
de semințe în cazul răsadului nerepicat.
Potrivit parametrilor recomandați, un răsad de vinete pretabil pentru plantare trebuie să aibă înăl țimea de
14 cm, 6-8 frunze, diametrul tulpinii de 5-7 mm, de obicei atinse la vârsta de 60-90 de zile.
Răsadul de vinete în câmp deschis se plantează la începutul lunii mai, dacă vorbim de cultura timpurie, sau
a doua jumătate a lunii mai. Drept indicator serve ște temperatura solului ce trebuie să atingă 16 grade
Celsius.
Citiți mai multe despre Cultivarea și îngrijirea vinetelor în câmp și solar. Sfaturi .
Când se seamănă semințele de varză pentru răsad

Semințele de varză pentru producerea răsadului se seamănă la sfâr șitul lunii ianuarie, începutul lunii
februarie, utilizându-se circa 10 grame de semin țe per metru pătrat sau 4 grame în cazul în care răsadul nu
este repicat.
Un răsad de varză bun pentru plantare este recomandat să aibă 12-15 cm înăl țime, 5-6 frunze, o tulpină de
7-8 mm, parametri de obicei atinși la 40-55 de zile.
În câmp deschis, răsadul de varză se plantează în perioada 20 martie – 10 aprilie, orientându-ne, iară și,
după temperatura solului care trebuie să fie de 8 grade Celsius și să nu fie prognozate înghe țuri în
următoarele 2-3 zile.
Citiți mai multe despre Creșterea răsadului de varză. 15 sfaturi pentru o cultură sănătoasă .
Când se seamănă semințele de castraveți pentru răsad
Semințele de castravete pentru producerea răsadului se seamănă direct în cuburi nutritive (70-80% turbă,
20-30% pământ) sau ghivece (60% amestec de pământ, 30% mrani ță, 10% nisip), deoarece cultura nu
iubește manipulările.
Perioada recomandată de semănat este sfâr șitul lunii martie.
Vârsta optimă a răsadului de castraveți la plantare este de 35-45 de zile, când acesta are 4-5 frunze
adevărate. De obicei, răsadul de castravete se plantează în câmp deschis la începutul lunii mai, după
trecerea pericolului brumelor târzii de primăvară.
Citiți și Creșterea castraveților: 6 greșeli ce duc la o recoltă mică .

Idei de combatere a omizilor în grădină fără produse chimice

DeLuminița Crivoi
5 ianuarie 2023

Deși fluturii înșiși sunt absolut inofensivi, multe specii ajutând la polenizarea culturilor, larvele lor, adică
omizile ce mănâncă frunze și fructe, uneori ne privează de cea mai mare parte a recoltei.
Astfel de dăunători, cum sunt: albili ța, tortricidele, buhele, omida păroasă și multe alte specii sunt omizile
dăunătoare despre care vorbeam.
Atunci când abordăm subiectul metodelor de combatere aplicate pe scară largă, adică insecticidele,
acestea, de obicei, sunt eficiente, însă în grădină, având o suprafa ță mică ce trebuie îngrijită, pot fi aplicate
metode inofensive pentru combaterea omizilor.
Printre acestea se numără:
 Atragerea inamicilor naturali
 Semănarea fâșiilor de plante utile
 Utilizarea preparatelor biologice contra omizilor
 Remedii naturale contra omizilor
 Instalarea plasei antiinsecte
Atrageți inamicii naturali ai omizilor
În natură, fiecare ființă vie are dușmani naturali, iar omizile nu fac excep ție. Păsările sunt cei mai importan ți
protectori ai grădinii noastre. Dacă ave ți ra țe sau găini, lăsa ți-le din când în când în grădină pentru a vă
ajuta să scăpați de omizi.
Pițigoii, graurii, sturzii sunt cei care mănâncă un număr mare de omizi și al ți dăunători de grădină. Pentru a
atrage pe parcele acești ajutori, construi ți căsu țe, hrănitori, adăpători; garduri vii de plante de păducel,
măceș, trandafir sălbatic; lăsați în colțuri retrase ale grădinii iarba necosită, deoarece unele păsări fac
cuibare pe sol.
De asemenea, atrageți șopârlele și broa ștele prin crearea adăposturilor: de exemplu, vase de lut sparte,
bușteni, pietre; lăsați recipiente cu apă. Acestea pot deveni și un element de design original al grădinii.
Există multe insecte care pot distruge ouăle fluturilor. Ace știa sunt carabidele, specii de viespi, gândacul
Ochiul Domnului, gândacii prădători, viespea ovifagă, braconide.
Unele insecte pot fi cumpărate, deoarece sunt crescute special pentru a proteja parcelele de dăunători.
De exemplu, o femelă a viespii ovifage  Trichogramma evanescens eliberată pe parcelă poate deteriora
până la 1000 de ouă de insecte dăunătoare: buhe, sfredelitorul porumbului, omizile de câmp. Dar chiar
dacă nu aveți de gând să cumpărați sau atrage ți în grădină aceste insecte, măcar nu le distruge ți.
Viespea ovifagă FOTO flyseeagrocom
Ați văzut o insectă în grădină? Nu vă grăbi ți să o distruge ți, analiza ți, poate că este utilă.
Când luptați cu omizile și cu alți dăunători ai plantelor, nu uita ți că printre ele pot fi multe specii utile și rare.
V-ar putea plăcea și articolul despre  Entomofagi – vezi insectele ce distrug dăunătorii la legume.
Semănați fâșii de plante utile
Mulți grădinari au auzit de mai multe ori despre beneficiile plantărilor mixte pe parcele. Există multe culturi
care resping și dezorientează insectele dăunătoare cu mirosul lor puternic.
De exemplu, mărarul, țelina, nasturtium, gălbenelele plantate între rândurile de varză sperie albili ța. Iar
busuiocul, gălbenele, coriandrul, care cresc lângă ro șii, vor deveni o apărare naturală împotriva buhei, ale
cărei omizi dăunează roșiilor.
Multe alte plante, de obicei aromatice sau utilizate în calitate de condimente, de asemenea, proprietă ți de
respingere: usturoiul, fenicul, muștarul, salvia, isopul, cui șoarele, menta, melisa, cimbrul, lavanda, pelinul,
etc. Este important să planificați plantarea în prealabil pentru ca aceste plante utile să- și găsească locul
potrivit în grădină.
Principala regulă a plantărilor mixte este că culturile care apar țin aceleia și familii, nu pot fi a șezate una
lângă alta. Cu alte cuvinte, muștarul nu trebuie semănat lângă varză – acest lucru va atrage buha și al ți
dăunători ai cruciferelor.
Dar, alături de leguminoase, muștarul se va în țelege bine și va respinge moliile la mazăre și fasole. De
asemenea, ar trebui să evitați vecinătatea plantelor înalte cu cele scunde, deoarece primele le vor umbri.
Totodată, unele specii de plante atrag insecte benefice.
Semănați fâșii cu lățimea de 3 m cu flori anuale benefice, în care să fie incluse și 40 % de măzăriche
furajeră, 11 % de hrișcă, 4 % de albăstrele și 0,1 % de mac pentru atragerea parazitoizilor afidelor și
omizilor.
Această fâșie cu flori oferă habitat în mod special pentru parazitoizii afidelor și ai omizilor. Pentru a cre ște
eficiența insectelor benefice, se pot planta suplimentar albăstrele între plantele de varză.

După plantarea verzei fâșiile cu flori oferă în permanen ță hrană și adăpost pentru insectele benefice
Albăstrelele plantate printre plantele de varză servesc ca ni ște trepte pentru insectele benefice și ajută la
parazitarea dăunătorilor de către acestea Sursă Protec ția plantelor în legumicultura ecologică
Instalați plasă antiinsecte
Parcelele de legume sunt adesea acoperite cu o plasă contra insectelor. Aceste materiale permit bine
luminii și aerului să treacă, dar, în acela și timp, nu permit fluturilor să- și depună ouăle pe plante.
Este deosebit de important să realiza ți un astfel de adăpost peste parcelele unde cre ște varza.
Inspectați plantele și colectați manual omizile
Inspectați în mod regulat plantele din grădină pentru a detecta ouăle sau larvele de fluturi cât mai curând
posibil. Omizile mari ale albiliței sunt clar vizibile – pot fi colectate și aruncate imediat într-o găleată cu apă
cu săpun.
Frunzele cu depuneri de ouă de dăunători sunt greu de detectat. Dar dacă le găsi ți, pute ți pur și simplu să
le tăiați, dar să nu le aruncați pe pământ sau în compost, ci să le distruge ți imediat. Fructele ro șiilor, în care
trăiesc omizile de buhă, trebuie, de asemenea, îndepărtate și aruncate.
Când colectați omizile, aveți grijă și purta ți mănu și, deoarece unele tipuri de larve pot provoca inflama ții sau
mâncărimi. Chiar și omizile albiliței sunt capabile să producă substan țe toxice. Pentru oameni, nu sunt
periculoase, dar păsările pot suferi dacă înghit omida.

PRODUSE CU Bacillus thuringiensis

Utilizați preparate biologice contra omizilor
Cele mai cunoscute preparate pentru combaterea diferitor dăunători la legume se bazează pe diferite
tulpini de Bacillus thuringiensis (Bt). Bt este cel mai eficient preparat împotriva
omizilor în primul și al doilea stadiu larvar și la temperaturi diurne cuprinse între 15 și 20°C.
În România, sunt omologate produsele BELTHIRUL – 0,25-0,50 kg/ha în 800-1000 l apă/ha,
BACTOSPEINE DF/DIPEL DF – 0,5-1,0 kg/ha se administrează de la ecloziune și primele stadii, AGREE
50 WG – 1,0 kg/ha, de la răsărire până la recoltare.
Totodată, extractul de neem, săruri de potasiu din acizi gra și demonstrează efecte pozitive în controlul
omizilor.
Remedii populare contra dăunătorilor
Decocturile și infuziile unor plante vor ajuta să facem fa ță nu numai omizilor, ci și altor dăunători ai culturilor
de grădină, fără a ne afecta sănătatea. Minusul acestora este că trebuie utilizate des.
Decoctul de ardei iute. Ardeiul iute este primul remediu pentru dăunătorii care mănâncă frunze. Pentru
prepararea infuziei, luați 100 g de ardei iute proaspăt sau 50 g uscat și mărun ți ți purtând mănu și.
Apoi, turnați 1 litru de apă fierbinte, acoperi ți cu un capac și fierbe ți 10 minute. Lăsa ți o zi la infuzat. După
aceea, strecurați, adăugați 9 litri de apă, 50 g săpun potasic și trata ți plantele.
Infuzia de usturoi. Usturoiul nu are numai proprietăți bactericide, ci și poate combate insectele. Pentru
prepararea infuziei se macină 200 g că ței de usturoi sau 300 g frunze și tulpini florale de usturoi. Apoi
turnați apă fierbinte și lăsați o zi. După aceea, strecura ți, adăuga ți apă într-o găleată de 10 litri și pulveriza ți
toate culturile de grădină și horticole.
Infuzia de cenușă si muștar. Se toarnă 200 g de cenușă cernută și 100 g de mu ștar uscat în 10 litri de apă
fierbinte și se lasă câteva zile să se infuzeze solu ția. Apoi strecura ți și prelucra ți plantele.
Infuzia de tutun. La 200 g de frunze de tutun uscate, fărâmi țate, se adaugă apă clocotită și se infuză o zi.
Apoi se strecoară, se aduce volumul de lichid la 10 litri, se adaugă 40-50 g de săpun potasic.
Praful de tutun – folosit în livadă și în gradină.  A fost folosit de mult timp în horticultură și legumicultură și a
reușit deja să se impună ca un agent eficient de combatere a dăunătorilor, precum și ca îngră șământ
organic.
Decoctul de plante de coada șoarecelui.  Se pun 800 g de tulpini, frunze și flori în 5 litri de apă fierbinte și
se fierb timp de 10 minute. Se lasă o zi la infuzat. După aceea, strecura ți, dilua ți cu apă într-un raport de
1:1 și adăugați 40 g de săpun.
Infuzia de pelin. Se adună 1 kg de pelin în momentul înfloririi și se toacă mărunt. Apoi turna ți 10 litri de apă
clocotită și lăsați timp de două zile. Inainte de prelucrare se strecoară si se adaugă 40-50 g săpun potasic.
Infuzia de păpădie. Scoateți rădăcini de păpădie și tocați-le mărunt. Aproximativ 500 g de materie primă,
turnați 10 litri de apă caldă și lăsa ți aproximativ o zi. Apoi se strecoară și se pulverizează.
https://agrobiznes.ro/articole/idei-de-combatere-a-omizilor-in-gradina-fara-produse-chimice
1 CULORI

02 Bej RMine Vesnic Prezent New 01

02 Verde RMine New 01

si a disparut foamea

De la ceai, probabil : tahicardie

045
044

043

041

046

0 Aanne Head1.1

0 Aanne Head1.2

0 Aanne Head1.3

0 Aanne Head3.1

0 Aanne Head3.2

0 Aanne Head3.3

0 Aanne Head4.1

0 Aanne Head5.1

0 Aanne Head6.1

0 Aanne Head7.1

0 Aanne Head8.1

0 Aanne Head9.1