(Dialoguri duhovnicești cu părinte Ioan din Cronștad – Editura Mitropoliei

Banatului, Timișoara, 1994)

Maica Taisia: Faptul că am fost într-o legătură spirituală cu regretatul

părinte Ioan din Kronştad, a cărui amintire este nemuritoare, a fost o mare bucurie
pentru mine. Am avut multe dialoguri cu el. L-am consultat in legătură cu
experienţele duhovniceşti pe care le-am trăit in viaţa monahală. Cu cugetul plin de
răspunsurile încărcate de bunătate ale părintelui, mă retrăgeam seara in chilia mea
pentru a consemna ceea ce-mi spusese. Străduindu-mă să nu omit nici unui din
cuvintele sale. Aceste însemnări constituie o adevărată carte.
Spre sfârşitul vieții părintelui Ioan (nu-mi amintesc exact data) i-am vorbit
despre însemnările mele, iar el şi-a exprimat dorința de a le citi. Le-a găsit
potrivite. A mai făcut totuşi, cu propria-i mână câteva corectãri si adăugiri, apoi
mi-a spus: „Faptul că ai notat cuvintele mele. Este un lucru bun. Sfântul Apostol
spunea: „Vă laud, fraţilor că in toate lucrurile vă aduceţi aminte de mine şi că ţineţi
învăţăturile întocmai cum vi le-am dat “(I Corinteni 11, 2). Ceea ce înseamnă că
sămânţa a crescut pe pământ fertil şi că vor putea fi hrăniţi şi alţii cu roadele pe
care le va da.”
Iată deci aceste însemnări care încep cu anul 1891, an in care părintele Ioan a
întreprins prima sa călătorie la Sura, in regiunea sa natală, sat în care intenţiona să
construiască o biserică parohială din piatră. Când s-a întors de la Sura. Dupã ce
navigase pe Şeksna până la Ritinsk, părintele Ioan a fost aşteptat la Şerepoveţ de
M. L. care îl invitase şi ii pusese la dispoziţie un vapor. In ajunul acelei zile, 17
iulie, mă dusesem la Şerepoveţ pentru a rezolva nişte probleme ale mănăstirii,
neştiind nimic despre aşteptată vizită a părintelui Ioan. Am aflat de venirea sa in
cursul serii.
 A doua zi. Descoperind că ieşise deja si că fusese găzduit de conducătorul
parohiei, un om de afaceri pe nume A. Krokin, m-am dus la el, croindu-mi drum
prin mulţimea adunatã deja. L-am implorat pe părintele Ioan să facă o vizită la
mănăstirea noastră, situată pe malul răului Şeksna. Părintele Ioan şi-a cerut scuze
explicându-mi că nu putea lăsa să aştepte vaporul care trebuia să-l ia. Apoi adăugă:
„Dacă doriţi să discutăm, de ce nu vă îmbarcaţi împreună cu mine? În felul acesta
vom putea discuta”. Şi astfel am plecat. După ce în prealabil obţinusem acordul
proprietarului vasului, l-am rugat din nou pe părintele Ioan să primească invitaţia
de a veni la mănăstirea noastră. Atunci acceptă. Vasul se opri la cheiul mãnăstirii
numită Borki. Debarcarăm şi o trăsură cu cai ne duse la mănăstire. Atunci,
întorcându-se spre mine, părintele rosti aceste cuvinte:
Părintele Ioan: De ce ai insistat atât de mult să vin la mănăstirea ta? Am
făcut cunoştinţă si am discutat îndelung. Nu era suficient?
Maica Taisia: Batiușca (apelativ obişnuit si afectuos dat preoţilor – dragă
părinte) dacă ţi-am cerut să vii, am făcut-o pentru că am avut marea şansă de a sta
de vorbă cu tine şi de a te vedea cu proprii mei ochi. As vrea să pot împărtăşi
bucuria pe care am primit-o si cu măicuţele mele. Dacă n-aş fi făcut tot ce mi-a stat
in putinţă pentru a te convinge, as fi avut conştiinţa încărcată; dacă totuşi ai fi
refuzat, după ce eu aş fi făcut tot posibilul. Atunci mi-ar fi fost teamă să mă
înfăţişez înaintea lui Dumnezeu.
Părintele Ioan: Aşa deci! Iată de ce mergem la mănăstire. Pe drum am
reluat discuţia.
Maica Taisia: Batiușca, as vrea să-mi deschid pe deplin sufletul în fata ta.
Am dorit să fac acest lucru dintotdeauna. Pentru ca tu să mă poţi privi din afară si
să mă sfătuieşti de ce am nevoie. Iată unde as vrea să ajung prin discuţia cu tine.
De cele mai multe ori nu ne cunoaştem pe noi înşine; ne tratăm problemele cu
indulgentă. Dar văd că ai har. Tu vezi cu ajutorul Duhului Sfânt care sălăşluieşte în
tine.
Părintele Ioan: Preoţii primesc un har special care le permite să conducă
spre mântuire sufletele care se încred în ei. Acest har special ne ajută să cunoaştem
ceea ce este necesar să cunoaştem.
Maica Taisia: Adevărat, Batiuşca, dar nu toţi preoţii primesc harul în
aceeaşi măsură. Cred că i se dă fiecăruia atâta cât poate să primească. Ai fost
înzestrat in mod special cu Duhul Sfânt si prin El vorbeşti oamenilor. Iată ce am
observat la tine de multă vreme.
Părintele Ioan: Dacă poţi descoperi spiritualitatea care emană dintr-o
persoană si o poţi şi înţelege, atunci credinţa devine de necontestat. Vrăjmaşul este
cel care ne tulbură sufletul cu îndoiala şi cu neîncrederea. Pentru a ne răpi liniştea.
Maica Taisia: Batiușca, ai şansa să vezi mulţi oameni, să le asculţi cererile,
păcatele, întrebările şi tot ce vor să-ți mărturisească.
Părintele Ioan: Da, draga mea, trebuie să ascult spovedaniile unui mare
număr de persoane. (Atunci Batiuşca îşi făcu semnul crucii de mai multe ori).
Maica Taisia: E greu să faci acest lucru, Batiușca?
Părintele Ioan: Nu e uşor, dar să faci asta înseamnă să urmezi exact ce
spune porunca: „Noi cei care suntem mai tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile
celor slabi “(Romani 15, 1). Iată o porunca ce nu este uşor de urmat şi care se
adresează mai ales preoţilor.
Maica Taisia: Ţi se întâmplă să întâlnești suflete sfinte, perfecte?
Părintele Ioan: Perfecţiunea noastră e acolo sus (arătând spre cer) şi unul
singur este sfânt si acela este Mântuitorul nostru, Iisus Hristos.
Maica Taisia: Batiuşca. Atâta vreme cât un om este trup, nu se poate elibera
nici de patimi, nici de ispite, nici de cursele vrăjmaşilor. Oriunde in lume este
ameninţat.
 Părintele Ioan: Bineînţeles că nu poate fi eliberat de ele si tocmai acesta
este motivul pentru care trebuie să vegheze neîncetat asupra lui însuşi, cu cea mai
mare atenţie. Atunci când un om este supus ispitei, el este în cumpănă; ca si cum s-
ar afla pe o balanță – încotro se va îndrepta? Vrãjmaşul îl va trage spre pierzanie,
în timp ce îngerul său păzitor şi conştiinţa îl vor reţine. În aceste cazuri trebuie să
se înarmeze cu teama față de ceea ce reprezintă suferinţele iadului. În astfel de
situaţii este de asemenea necesar să ne rugăm cu evlavie, fiindcã noi singuri fără
ajutorul lui Dumnezeu nu avem puterea să învingem ispitele.
Maica Taisia: Când un om veghează asupra lui însuşi, atunci cea mai mică
greşeală, fie ea de voie sau fără de voie, care îl îndepărtează de Dumnezeu, apasă
asupra sufletului sãu şi face să dispară starea de pace sufletească in care se află
(vorbesc bineînţeles din experienţă). Pierderea liniştii interioare determină apariţia
frământării, a neliniştii si a frustrării. Ce chinuri are atunci de îndurat sufletul şi cât
îi este de greu să-şi regăsească pacea!
Părintele Ioan: Atunci când se întâmplă așa ceva, trebuie să-ţi ceri de îndată
iertare în gând: „Când mă va chema ii voi răspunde” (Psalmul 91, 15). Domnul ne
cunoaşte slăbiciunile. Este gata să ne ierte totul dacă ne cãim şi îi cerem iertare.
Esenţialul este să nu ne împietrim inima, adică să nu ezităm să ne gândim la
păcatul săvârşit şi să ne pocãim de îndată lãsându-ne în grija milostivirii lui
Dumnezeu. Atunci inima nu va mai cunoaşte nici frământãri, nici ispite, căci va fi
înfrântă și smerită şi Dumnezeu nu o va mai urgisi (Psalmul 50. 19).
Maica Taisia: Această pace sufletească în contactul cu Dumnezeu este
restabilită graţie Sfintelor Taine, a pocăinţei şi milostivirii lui Dumnezeu: dar cum
s-o poţi păzi?
Părintele Ioan: Pentru a păzi această pace sufletească care se naşte din
apropierea de Dumnezeu, este obligatoriu să veghezi asupra propriei tale persoane.
Cel care are o viaţă duhovnicească şi luptă pentru mântuirea sa, trebuie să vegheze
neîncetat asupra sa; ceea ce înseamnă că trebuie să acorde atenţie oricărei
frământări a sufletului şi a duhului său. El este în permanenţă hărţuit de vrăjmaşul
care încearcă să pună stăpânire pe el; când acesta găseşte pe unde să intre, fiindcă
stăpânului i-a slăbit vigilenta, atunci el se grăbeşte să-i invadeze sufletul
pricinuindu-i astfel mari suferinţe.
Maica Taisia: După ce-am fost curăţiţi şi am refăcut această unire cu
Dumnezeu şi când sufletul o rupe din nou, cât de greu e atunci să suporţi o astfel
de încercare!
Părintele Ioan: Pe o suprafaţă albă, cea mai mică pată se observă imediat;
putem spune acelaşi lucru despre suflet. Din contră, pe o suprafaţă neagră pătată.
Unde totul este plin de beznă şi de murdărie, nu se observă nimic. Trebuie deci să
veghem din răsputeri asupra noastră, să păstrăm veşnic viu in noi gândul la
Dumnezeu şi să ne rugăm cu smerenie.
Maica Taisia: Da. Batiușca, cât de greu îi este unui om, chiar dacă este
sincer, să se zbată pentru a urma această cale; mă gândesc, spre exemplu, la cei
care au responsabilitatea altor fiinţe şi care trebuie să lupte pentru a-şi menţine
atenţia trează.
Părintele Ioan: Da, e greu, dar ce binefacere se dobândeşte fără încercări?
Şi-apoi, dacă privim din alt punct de vedere, mântuirea nu este ea dobândită prin
suferinţă? Să fie părtaş Împărăţiei Cerurilor, nu nădăjduieşte orice credincios? „Din
zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia Cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce
dau năvală pun mâna pe ea!” (Matei 11, 12). Numai aplecându-se cu hotărâre
asupra propriei persoane, numai străduindu-se in luptă. Cei mai zeloşi ajung să-şi
atingă scopul. Atunci e necesară rugăciunea.
Maica Taisia: Părinte. Învaţă-mă să mă rog.
Părintele Ioan: Rugăciunea este lucrul cel mai simplu şi in acelaşi timp cel
mai dificil. Un copil se poate ruga în felul lui: Când doreşte ceva, ştie să le ceară
părinţilor ceea ce doreşte. In ceea ce ne priveşte, noi suntem copiii Împăratului
Ceresc. De ce ar trebui să fim o altă persoană când ne adresam Tatălui nostru?
Spune-i de ce ai nevoie, cum îl simţi si deschide-ţi inima in faţa Lui. „Domnul este
lângă toţi cei ce-L cheamă, lângã toţi cei ce-L cheamă cu toată inima. El împlineşte
dorinţele tuturor celor ce se tem de Ei “(Psalmul 145, l8-19). Vin şi-ţi spun din
nou: „Îl vei descoperi” (II Samuel 19, 2). Cât de mare este milostenia lui
Dumnezeu! Dar cu toate acestea. Trebuie să fii chibzuit şi prudent, să nu-ţi risipeşti
duhul, să te fereşti de rătăciri, să-ţi înfrângi mândria.
Maica Taisia: Batiuşca, mi se întâmplă să mă rog cu toată fiinţa. ca şi cum
m-aș afla în fata lui Dumnezeu Însuşi. E ca si cum fiinţa mea n-ar mai exista şi
atunci rugãciunea mea devine tăcută şi fierbinte. Totuşi, acest lucru nu mi se
întâmplă deseori; de asemenea mă feresc să intru in această stare, de teama
vrăjmaşului; ar putea să mă laude peste măsură atunci când mă rog astfel, căci eu
n-am experienţă şi sunt deci incapabilă să mă apăr singură de o asemenea cursă.
Aceasta este sarcina celor care cunosc o viaţă duhovnicească superioară celei ale
mele. Am citit, bineînţeles, scrierile asceţilor care îi pun în gardă mai ales pe
începători, cum sunt şi eu, în legătură cu practica rugăciunilor numite
contemplative; decât să te angajezi în această luptă de foarte timpuriu, e mai bine
să o faci cu extremă prudenţă, ca şi cum ai primi un dar de la Dumnezeu.
Părintele Ioan: Exact acelaşi lucru vreau să ţi-l spun şi eu: fii plină de
înţelepciune şi de prudenţă. Asta nu înseamnă că trebuie să eviţi să te rogi cu
întreaga familie. Prin această rugăciune Harul divin se revarsă asupra noastră.
Trebuie să ceri neîncetat şi cu stăruinţă să primeşti acest Har. Apoi să-l păstrezi cu
sfinţenie: nu trebuie să încetezi niciodată şi sub nici un motiv să-L ceri. Vrăjmaşul
se teme peste măsură de aceastã rugăciune si de aceea încearcă din toate puterile să
te înfricoşeze şi să te înşele. Această rugăciune aduce pacea in suflet; ea dăruieşte
sufletului linişte şi calm.
 Maica Taisia: De când sunt stareţă nu mă mai rog atât de mult, Batiuşca.
Întreaga zi sunt epuizată de sarcinile şi de grijile cărora mã dedic trup şi suflet;
când vine noaptea, mă prăbuşesc în așternut. Nici nu mă trezesc bine dimineaţa că
mă aşteaptă deja urgenţele. De îndată ce deschid uşa sunt copleşită, mi-e aproape
imposibil să regăsesc rugăciunea.
Părintele Ioan: „Mântuirea și rugãciunea nu constau în vorbe” (Matei 6, 7-
8); ele au nevoie de o inimă curată si plină de ardoare. Esenţialul este să stăruieşti
cu gândul la Dumnezeu, ceea ce înseamnă să-ţi spui mereu rugăciunea lăuntrică cu
cugetul curat. Nici eu nu am timp să îndeplinesc toate rânduielile pravilei, dar
oriunde mã duc, pe jos sau cu trăsura fie că stau aşezat sau întins, gândul la
Dumnezeu nu mă părăseşte niciodată. „Văzut-am mai înainte pe Domnul înaintea
mea pururea, că de-a dreapta mea este ca să nu mă clatin.” (Psalmul 15, 8). Gândul
că este mereu alãturi de mine nu mã părăseşte niciodată. Şi tu trebuie să te
învredniceşti să ajungi aici.
Maica Taisia: Batiuşca, îl simţi într-adevãr alături de tine?
Părintele Ioan: Da, copila mea, Îl simt foarte, foarte aproape de mine. Este
veșnic cu mine, după cum spune El Însuşi: „Eu voi locui şi voi umbla in mijlocul
lor; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu “(II Corinteni 6, 16). Cum aş
putea eu oare să mă comport zilnic dacă nu prin Harul lui Dumnezeu?
Maica Taisia: E adevărat Batiuşca, eşti neîncetat la strâmtoare. Te sacrifici
pentru alţii până la a uita de tine însuţi.
Părintele Ioan: Ei bine, poate exagerezi putin. Ceea ce fac, fac după
propriile mele puteri, cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru mântuirea oamenilor. Am
fost pregătit pentru acest lucru incă de la hirotonia mea ca preot. Preoţii, care sunt
urmaşii Apostolilor, trebuie să trăiască pentru mulţime si nu pentru ei înşişi. „Voi
sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta
iarăşi puterea de a săra? “(Matei 5, 13).
 Maica Taisia: Ştiu Batiuşca, că ai slujit ca preot multă vreme. Dar cum se
face că acum, oriunde ai fi toate privirile se întorc spre tine?
Părintele Ioan: A fost o perioadă de pregãtire. Cum ar fi oare posibil să
conduci lupta fără să te fi pregătit şi fără să fi acumulat experienţă?
Maica Taisia: Da, Batiuşca. Nu a fost uşor pentru tine; dar începând de
atunci ți-ai dominat toate ispitele şi toate patimile. Oricine se apropie de tine se află
în faţa neclintitei tale credinţe si simte Harul care sălãşluieşte în tine.
Părintele Ioan îşi face semnul crucii şi-mi spune citând: Exagerezi din nou.
Mi-am dominat ispitele şi patimile? Nu sunt lipsit de patimi. „Și Harul Lui față de
mine nu a fost zadarnic “(I Corinteni 15, 10), m-a întărit şi mi-a dat curaj. Suntem
făcuţi doar din slăbiciuni şi păcate; capacitatea noastră de a-L sluji, vine numai de
la Dumnezeu.
Maica Taisia: Batiuşca. Credinţa ta este foarte mare, iar a mea foarte mică.
Dă-mi puţin din credinţa ta.
Părintele Ioan zâmbi şi-mi spuse: Ia cât pofteşti, ia atâta cât poţi duce.
Bunătatea Domnului este nemărginită!
Maica Taisia: Glumeşti, Batiuşca, dar mi se întâmplă deseori să şovãi. Nu
în ceea ce priveşte credinţa, bineînţeles. O, nicidecum! Cred în Dumnezeu cu tărie
şi fără rezerve. Aş vrea să-ţi dau un exemplu: cum aş putea spera să fiu mântuită în
drumul pe care mi l-am ales? Este voia lui Dumnezeu sau propria-mi dorinţă? Şi ce
să cred despre visele mele, pe care ti le-am povestit deja? Sunt o mulţime de
încercări pentru care as avea nevoie de sprijin duhovnicesc, de speranţă şi de Har.
Părintele Ioan: In zadar te laşi tulburată de toate aceste lucruri. Prima datã
când ti s-a arătat Dumnezeu, erai doar o copilă. Ce fel de amăgire putea fi aceea?
In felul acesta te-a chemat să-L slujeşti şi ţi-a dat un legământ pentru mântuirea ta.
Maica Taisia: La sfârşitul acestei viziuni mi-a spus: „Trebuie să începi prin
a trudi. Şi aşa am şi făcut, din răsputeri, dar oare îi este plăcută truda mea? Va
primi El ostenelile mele, Îi sunt ele pe plac? Nu sunt sigură de acest lucru căci,
înainte de toate, „alta este judecata lui Dumnezeu”.
Părintele Ioan: Cum ar putea să nu-ţi primească ostenelile de vreme ce ţi le-
a răsplătit deja cu succes? Gândeşte-te numai la catedrala pe care ai construit-o
într-un timp atât de scurt şi având atât de puţine mijloace. Nu ţi-a răsplãtit
Dumnezeu ostenelile printr-o astfel de reuşită? Pentru mănăstirea ta şi pentru
maicile pe care le conduci spre mântuire. Domnul te va răsplăti infinit mai mult,
căci este drept şi bunătatea Sa este fără margini.
Maica Taisia: Dar toate acestea ţin de exterior, vin din afara sufletului,
Batiuşca. Da. Am construit o catedrală cu ajutorul donaţiilor făcute de oameni care,
la rândul lor le primiseră de la alţii. Toată lumea mă laudă pentru ce am făcut, dar
primesc acest lucru din exterior alături de alte lucruri exterioare. Şi unde este
sufletul meu in toate acestea? Ce am dobândit in toţi aceşti ani petrecuţi la
mănăstire?
Părintele Ioan: Vrei să spui că n-ai dobândit nimic spre folosul sufletului
tău? Acest lucru va fi judecat numai de Dumnezeu care poate să vadă in sufletele
noastre. Atâta timp cât suntem pe pământ. Taisia, duhul se află amestecat într-un
mod foarte strâns cu lucrările din afara lui, iar suferinţele, chiar dacă sunt de natură
materială. Sunt răbdate în numele lui Dumnezeu şi spre mărirea Sa. Nu este nicio
îndoială că sunt acceptate de El. Catedrala a fost construită graţie donaţiilor altor
persoane? Tocmai aici e esențialul. E mult mai uşor să construieşti ceva folosindu-
te de proprii tăi bani decât să-ţi asumi dificila sarcină de a~i aduna. Spui că eşti
lãudată pentru că ai construit această catedrală. Dar cum poţi evita acest lucru? Mai
important decât orice este faptul că milioane de buze vor mări numele lui
Dumnezeu in vecii vecilor. Ai construit această catedralã şi Biserica nu te va uita.
 Maica Taisia: Odată cu începerea lucrărilor de construcţie, care s-au
adăugat la îndatoririle şi obligaţiile mele de stareță, nu mi-a mai rămas timp pentru
rugăciune, nici pentru post, nici pentru activităţile monastice.
Părintele loan: Ostenelile nu-ţi sunt trimise numai pentru sufletul tău, ci
spre binele tuturor. De aceea sunt atât de mari, mult mai mari decât dacă ar fi fost
doar pentru tine. In ceea ce priveşte postul, te înşeli singură. Hrana ta este simplă şi
frugală. Este imposibil să ceri mai mult celor care au numeroase sarcini de
îndeplinit.
Maica Taisia: Dar păcatele care se datoreazã poziţiei mele de stareță? Ce
poţi să-mi spui despre ele?
Părintele Ioan: Ce se poate spune de Mielul lui Dumnezeu care ia asupra
Lui toate păcatele lumii? Cere-i lui Dumnezeu să-ţi dea credinţă şi speranţă.
Apostolul Petru spune: „De aceea, încingeţi-vă coapsele mintii voastre, fiți treji şi
puneţi-vă toată nădejdea în Harul care vã va fi adus la arătarea lui Iisus Hristos “(I
Petru 1. 13).
Maica Taisia: Roagã-te pentru mine, Batiuşca, ca să-mi vină Dumnezeu în
ajutor prin rugăciunile tale.
Părintele loan: Mă rog şi voi continua să mã rog. Roagă-te si tu pentru
mine; rugăciunea ta este puternică.
Maica Taisia: Cât cântăreşte rugăciunea mea? Mă rog pentru tine Batiuşca,
e adevărat; o fac pentru că îmi place ca să mă rog pentru tine. Eşti un părinte plin
de iubire, nimeni nu doreşte să ți se întâmple vreun rău. Dar uneori mi-e ruşine şi
mă tem să mă rog lui Dumnezeu pentru tine, căci cine sunt eu pe lângă tine?.
Părintele Ioan: De ce să te temi şi să-ți fie ruşine, Taisia? Nu e drept să mă
lauzi astfel. Sunt cel dintâi dintre pãcãtoşi. Însuși Apostolul Pavel le cerea
credincioşilor să se roage pentru el: „Fraţilor, rugaţi-vă pentru noi “(I Tesaloniceni
5, 25). Şi celălalt Apostol spunea: „Rugați-vă unul pentru altul “(Iacov 5, 16). Este
uşor să ne rugăm pentru cei care se roagă pentru noi.
Maica Taisia: Ţi-am scris o dată, Batiuşca, cerându-ţi să te rogi pentru
vindecarea unei boli; starea mea s-a ameliorat, dar nu m-am vindecat complet.
Părintele loan: Nu te-ai vindecat complet pentru că nu era necesar. Nu
încerca să eviți boala; putem fi bolnavi o perioadă de timp şi putem răbda această
încercare. Totul este făcut spre binele nostru, în scopul mântuirii noastre.