Sari la conținut

Arată/ascunde bara laterală

Căuta re Sa lt

 Creare cont
 Autentificare
Unelte personale



Photograph your local culture, help Wikipedia and win!

Cuprins
 ascunde

Început

Rase de pisici

Domesticirea pisicii

Comportamentul pisicii


Anatomie

Părul

Simțurile

Comportamentul

Alergiile de la pisici

În istorie

Alimentația

Boli


Pisicile în cultură

Note

Vezi și

Legături externe

Pisică de casă
254 limbi

 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric
pisică domesticită, specie de feline

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.

Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a
afirmațiilor pe care le conține.

Pisică domestică
 Pisici de casă: diferite rase

Stare de conservare

Domesticit

Clasificare științifică

Regn: Animalia

Încrengătură: Chordata

Subîncrengătură: Vertebrata

Clasă: Mammalia

Subclasă: Theria

Infraclasă: Placentalia

Ordin: Carnivora

Familie: Felidae

Subfamilie: Felinae

Gen: Felis

Specie: F. silvestris

Subspecie: F. s. catus

Nume trinomial

Felis silvestris catus

(Linnaeus, 1758)
 Schreber, 1775

Sinonime

Felis silvestris domesticus

Felis silvestris catus[1]
Felis catus domestica[2]

Modifică text 

Pisica de casă, pisica domestică sau mâța (Felis catus[3] sau Felis silvestris

catus[1]) este un mamifer din ordinul carnivorelor, familia Felidae, subfamilia Felinae.
Este alături de oameni de peste 9500 ani [4] și în prezent este cel mai cunoscut animal
domestic în toată lumea.[5] Pisica domestică este foarte apropiată de pisica
sălbatică europeană (Felis silvestris silvestris), ca și de pisica sălbatică africană (Felis
silvestris libyca), împreună formând o specie unică: Felis silvestris.

Rase de pisici[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Listă de rase de pisici.

Mai jos sunt prezentate principalele rase de pisici:

 Abisiniană
 Albastru de Rusia
 American Bobtail
 American curl
 American Shorthair
 American Wirehair
 Balineză
 Birmaneză
 Bobtail japonez
 Bombay
 British Shorthair
 Burmeza
 Chartreux
 Colorpoint Shorthair
 Cornish Rex
 Devon Rex
 Egyptian Mau
 Europeană
 European Burmese
 Exotic Shorthair
 Havana Brown
 Javanese
 Korat
 Laperm
 Maine Coon
 Manx
 Norvegiana de pădure
 Ocicat
 Orientala
 Persană
 Ragamuffin
 Ragdoll
 Scottish Fold
 Selkirk Rex
 Siameză
 Siberiană
 Singapura
 Somali
 Sfinx(d)
 Tonkinese
 Angora turcească
 Turcească Van

Domesticirea pisicii[modificare | modificare sursă]

Pisica trăiește în strânsă legătură cu oamenii de cel puțin 3500 de ani, fiind folosită de
către egipteni[6] pentru a ține departe șoarecii. În ciuda domesticirii, pisica nu a pierdut
niciodată abilitatea de a trăi în sălbăticie, unde formează colonii. Conform unui studiu
din mai 2012, pisicile au fost domesticite în anul 2200 î.Hr. [7] Potrivit studiului publicat în
Journal of Archaeological Science, egiptenii au fost cei care au transformat pisicile în
animale domestice.[7]
Un studiu genetic din 2007 a arătat însă că pisicile provin din pisica sălbatică africană
(Felis silvestris lybica), divergența producându-se în jurul anului 8000 î.Hr., în Asia de
Sud-Est.[8]

Comportamentul pisicii[modificare | modificare sursă]

Pisici îngrijindu-se reciproc

Sociabilitate[modificare | modificare sursă]
Prejudecata legată de pisici planează asupra solitarității sale, fiind un animal nesociabil.
Acest concept este înlăturat de un studiu efectuat în anii '70 de către David MacDonald,
cercetător la Universitatea Oxford din Marea Britanie. Studiul a indicat faptul că o
femelă este mai predispusă să stea cu o felină înrudită decât cu o alta din altă linie.
Cercetătorul Randall Wolfe susține că acest lucru nu se manifestă și către partea
masculină, indiferent de proveniența genetică a acestora.
Luptele între pisici[modificare | modificare sursă]
Câteodată pisicile care împart același mediu de viață pot să se lupte, fiind o modalitate
de demonstrare a abilităților; poate fi totodată o joacă inofensivă. De asemenea, este și
modul stabilirii unei ierarhii într-un grup de pisici sau o cale de atenționare a unei feline
când încalcă o regulă a grupului. Pentru a fi despărțite, pisicilor trebuie să li se atragă
atenția. Imediat ce s-au despărțit, acestea trebuie separate în încăperi diferite, până
când nu mai au tendința de a se lupta. Niciodată stăpânul nu intervine fizic în lupta lor,
deoarece acesta poate fi zgâriat sau mușcat serios.
Zgâriatul[modificare | modificare sursă]
Pisicile au nevoie să zgârie, fiind procesul prin care se îndepărtează straturile inutile ale
țesutului cornos care constituie ghearele. Prin întindere se exersează mușchii,
încheieturile și tendoanele.
Dacă pisica zgârie mobila din casă, înseamnă că are nevoie de o suprafață pe care să
își ascută ghearele. Pentru a elimina această problemă, stăpânii pot achiziționa
suprafețe de ascuțit ghearele, poziționându-le în locuri cu cel mai mare interes pentru
pisici.
Pisicile stresate sau bolnave pot zgâria sau mușca oamenii, comportament care poate
apărea când pisica nu are chef de alintări și mângâieri, mai ales pe burtă. Mâna nu
trebuie retrasă brusc din ghearele sau dinții pisicii, provocându-se astfel rănile mai
grave. Pisica nu trebuie scuturată, lovită sau pălmuită, deoarece ea nu va înțelege de
ce este bătută, ci doar că oamenii pe care îi iubește o lovesc din motive necunoscute.

Anatomie[modificare | modificare sursă]
Scheletul și mușchii[modificare | modificare sursă]

Craniu de pisică
Scheletul pisicii este format din 250 de oase. La nivelul
capului, dentiția cuprinde incisivii, caninii, premolarii de carne, dar nici un dinte „plat”
(ca molarii) pentru a strivi hrana: aceștia nu sunt necesari pentru că pisica își „sfâșie”
hrana cu ajutorul mușchilor puternici ai fălcilor, apoi și-o înghite fără a o
mesteca. Vertebrele gâtului sunt scurte, iar coloana vertebrală foarte flexibilă.
Vertebrele cozii prelungesc coloana vertebrală, numărul acestora variind în funcție de
rasă. Coada are rol în echilibru. Labele anterioare se termină cu cinci „degete”
prevăzute cu gheare retractile keratinoase; labele posterioare, mai lungi, se termină cu
patru „degete”, de asemenea prevăzute cu gheare retractile.
Mușchii spatelui sunt foarte flexibili, cei ai labelor posterioare foarte puternici,
particularități care conferă animalului suplețe și o „detentă” amplă în sărituri.
Din cauza regimului alimentar mai diversificat și mai sărac în proteine, intestinele pisicii
de casă sunt mai lungi decât cele ale strămoașei sale sălbatice. Această trăsătură,
împreună cu diminuarea taliei sale, este adaptarea cea mai semnificativă a pisicii la
noul său mod de viață.

Părul[modificare | modificare sursă]
Părul pisicii este alcătuit din fire lungi care poartă „desenul” (pete, dungi etc.), la baza
cărora se găsesc fire mai scurte și în final, puful, toate acestea asigurând o bună
izolație a corpului.

Simțurile[modificare | modificare sursă]
La origine, pisica vâna în zori sau seara, fapt care a dus la dezvoltarea simțurilor sale și
la o percepție a universului diferită de a oamenilor, care la un moment dat i-au atribuit
chiar puteri supranaturale. Se vorbește despre pisici care au prezis cutremure de
pământ și alte catastrofe, explicația probabilă fiind că urechea lor este capabilă să
perceapă vibrații pe care oamenii le ignoră.
Auzul[modificare | modificare sursă]

„Auzul pisicii”

Auzul pisicii este foarte sensibil la frecvențele înalte, mergând până la 30 000 Hz, în
timp ce urechea umană este limitată la 20 000 Hz. Datorită celor 27 de mușchi care îl
controlează, pavilionul fiecărei urechi poate pivota în mod independent, pentru a
localiza originea unui zgomot și distanța de la care acesta provine.
Văzul[modificare | modificare sursă]

Ochii pisicii pe intuneric

Este simțul său principal. Câmpul vizual al pisicii este, ca și auzul, mult mai larg : 187°
(față de 125° pentru oameni), ceea ce nu reprezintă nici pe departe un record în lumea
animală. Intensitatea luminii influențează forma pupilei: de la o simplă linie dreaptă în
lumină, aceasta se dilată într-un cerc perfect în condiții de semiîntuneric. Contrar unei
credințe răspândite, pisica este incapabilă de a vedea în întuneric deplin, totuși vede
mult mai bine decât oamenii în timpul nopții. Aspectul fosforescent al ochilor săi pe un
întuneric relativ se datorează unui strat de celule ale retinei, numite tapetum lucidum,
care acționează ca o oglindă și reflectă lumina, care trece prin retină o a doua oară,
dublând astfel acuitatea vizuală a acesteia în întuneric.
În schimb, pisica nu percepe culorile sau mișcarea la fel ca noi: se pare (deși acest
aspect este încă în discuție) că ea nu percepe culoarea roșie și că în general, nu prea
distinge detaliile. Un obiect în mișcare (ca de exemplu o pradă), îi apare mult mai clar
decât un obiect static.
O particularitate a ochiului pisicii este că este protejat, pe lângă pleoapele inferioară și
superioară, de o a treia pleoapă, membranoasă, care se închide dinspre colțul interior al
ochiului către exterior. Frecvent, dacă această membrană este vizibilă, este un semn de
suferință al pisicii (tulburări digestive, cel mai des prezența paraziților sau enterită).
Mirosul[modificare | modificare sursă]
Simțul mirosului la pisică este de două ori mai dezvoltat decât al omului [9] și are o
importanță majoră în viața socială a felinei, în delimitarea teritoriului. De altfel, mirosul
este mijlocul de a verifica dacă hrana nu îi este alterată sau otrăvită. Pisica are
douăzeci de milioane de terminații nervoase olfactive, față de doar cinci milioane la om.
Gustul[modificare | modificare sursă]
Limba pisicii

Simțul gustului este dezvoltat la pisică, totuși mai slab decât la om: 2 000 de papile
gustative înseamnă de 4,5 ori mai puțin față de cele 9 000 la om. Spre deosebire
de câine, gustul pisicii este situat la extremitatea limbii, fapt care îi permite să guste fără
să înghită. Sensibilă la gustul amar, acru sau sărat, ea nu simte gustul dulce.
Simțul tactil[modificare | modificare sursă]
De asemeni bine dezvoltat, simțul tactil permite pisicii să-și utilizeze mustățile pentru a
evita obstacolele în întuneric total, prin detecția variațiilor de presiune a aerului. Tot
mustățile îi permit să simtă și dimensiunile spațiului traversat. Pernițele labelor sunt
foarte sensibile la vibrații, iar în pielea pisicii se găsesc celule tactile extrem de
sensibile.
Alte simțuri[modificare | modificare sursă]
Organul lui Jacobson constituie un adevărat al șaselea simț.
Asemeni câinelui și calului, pisica poate să guste mirosurile cu ajutorul acestui organ,
răsfrângându-și buzele pentru a permite mirosurilor să pătrundă, prin două mici orificii
situate în spatele incisivilor, și care conduc către doi săculeți cu lichid aflați în cavitățile
nazale, care au rolul de a concentra mirosurile.
Prezența unui organ vestibular, și el deosebit de dezvoltat, îi conferă pisicii simțul
remarcabil al echilibrului, astfel explicându-se facultatea ei de a se întoarce rapid în aer
pentru a „cădea întotdeauna în picioare”.
Ea mai poate sări la înălțimi de cinci ori superioare taliei sale. Viteza de alergare medie
este de 40 km/h, are nevoie de 9 secunde pentru a parcurge 100 m, dar nefiind un
alergător de fond, obosește destul de repede.

Comportamentul[modificare | modificare sursă]

Pisică domestică

Pisica este un animal independent. Spre deosebire de câine, ea se plimbă și se curăță

singură.
Mieunatul[modificare | modificare sursă]
 Mieunatul este manifestarea sonoră a pisicii; în general un animal discret, ea poate uneori
căuta a se face remarcată mieunând ore întregi, fie pentru a cere de mâncare, fie pentru a
 cere să i se deschidă ușa, de exemplu. Unele rase de pisici sunt mai zgomotoase decât
altele, cum ar fi siamezele.
 Mieunatul sacadat
Rar, pisica emite un mieunat sacadat, de slabă intensitate, când vede o pradă la care
nu poate ajunge, ca o pasăre sau o insectă în zbor, sau chiar privind o emisiune despre
animale la televizor.
Torsul[modificare | modificare sursă]

„Torsul”

Încă din primele zile de viață, puiul de pisică toarce în timpul suptului, iar mama îi
răspunde. Ea toarce din plăcere, la fel de bine ca în suferință: stresată, rănită sau chiar
muribundă, o auzim torcând. Cel mai des, ea toarce pentru a-și exprima dependența;
față de mamă la naștere, față de om mai târziu, când este bolnavă sau când este
mângâiată. Regăsim acest comportament la rudele sale, marile feline, care însă torc
doar în primele luni de viață.
Torsul este produs printr-o mișcare coordonată a glotei, laringelui și a anumitor mușchi.
Aceste vibrații sonore implicând întreg corpul sunt întâlnite la majoritatea felinelor, ca și
la alte animale, dar mecanismul lor, ca și utilitatea, ramân de neexplicat. Se crede că
această stare, ca și somnul, ar avea un rol reparator pentru organismul pisicii. Cand
torc, pisicile emit vibratii sonore identice cu cele utilizate în medicină pentru a calma
durerea, a trata o fractură sau o leziune la tendon. Poate așa se explică și faptul că,
dintre mai multe pisici și mai mulți câini care au suferit o leziune ori o intervenție
chirurgicală de aceeași gravitate, aceste pisici se vor vindeca de trei ori mai repede, iar
sechelele lor sunt de cinci ori mai puține. Concluzia: torsul unei pisici ar avea o acțiune
anabolizantă, ce ajută vindecarea. [10] Adulte, felinele mari nu mai torc; pisica este
singura care toarce sub mângâierile stăpânului: ea vede în acesta „a doua sa mamă”.
Spălatul[modificare | modificare sursă]
Pisicile se spală folosindu-și limba. În cazul în care o pisică nu poate ajunge la zona
unde dorește să se spele, aceasta își va linge laba și o va trece peste locul unde nu
poate să ajungă. Uneori, pisicile se spală una pe alta.
Somnul[modificare | modificare sursă]
Pisica doarme în medie 15-18 ore pe zi, fiind activă doar circa 6-9 ore, mai ales o parte
din timpul nopții, perioadă propice vânătorii. Ea este deseori folosită în cadrul
experiențelor asupra ciclului somnului. Conform unor studii, pisica este animalul cu cea
mai mare proporție de faze de somn paradoxal în timpul cărora ea visează. În acest
timp, s-a constatat o activitate electrică foarte intensă a creierului, ochilor și mușchilor.
Reproducerea, gestația, nașterea[modificare | modificare sursă]
Pisicile sunt apte de reproducere în general începând cu vârsta de nouă luni (s-au văzut
totuși pisici născând la numai șapte luni).

Pisoi nou născut

Femela trece prin numeroase perioade de „călduri”, mai ales între primăvară și toamnă.

În aceste perioade, femela pisică adoptă un comportament hiper-activ și destul de
neplăcut pentru proprietari: caută mângâieri, se freacă și se tăvălește pe jos, miaună
strident pentru a anunța starea ei motanilor din împrejurimi. Cât despre masculi, ei își
marchează teritoriul proiectând jeturi de urină foarte puternic mirositoare. Dacă li se
permite să iasă, ei se luptă adesea cu alți masculi, slăbesc și își neglijează toaleta, fapt
care îi expune la riscuri de contaminare sau la contractarea de boli (coryza, leucoza,
FIV etc.). În concluzie, este recomandată sterilizarea precoce.

Pisoi de circa 6 săptămâni

Când masculii de pisică sunt pe punctul de a se acupla cu o femelă, trebuie mai întâi ca
aceasta să fie de acord. În timpul acuplării, masculul se urcă pe spatele femelei și o
imobilizează, mușcând-o de pielea gâtului. Spre sfârșitul actului, femela are tendința de
a geme, enervată. Cauza este că penisul masculului este astfel alcătuit, încât mici
formațiuni spinoase stimulează dureros vaginul femelei în scopul de a declanșa
ovulația. Cu ocazia fiecărei penetrații, femela va emite un nou ovul, fapt care explică
existența puilor de aceeași generație care pot proveni din tați diferiți.
Gestația durează aproximativ 60 de zile, pisica purtând în medie 4 pui. La trei
săptămâni, mamelele femelei se măresc în volum și se înroșesc. Apoi abdomenul i se
umflă, iar pofta de mâncare va crește pe măsură ce sarcina înaintează către termen. În
timpul gestației, pisica va căuta afecțiunea umană; se recomandă ca stăpânii sa
mângâie abdomenul pisicii, pentru a obișnui puii cu contactul uman. La șapte
săptămâni, pisica va începe să caute un loc liniștit și izolat, potrivit pentru a naște (un
dulap, o cutie de carton...). La apropierea termenului (între 60 și 70 de zile de la
concepție), pisica devine agitată, de aceea este important ca stăpânul să fie prezent, să
o asiste. După aproximativ 20 de minute de la declanșarea contracțiilor, pisica va naște
primul pui, apoi urmează ceilalți, rapid sau chiar după mai multe ore, mergând până la
24 de ore pentru a termina nașterea. Puii se nasc protejați de un înveliș pe care pisica îl
sfâșie și apoi linge puiul pentru a-i stimula respirația, sfârșind prin a mânca placenta,
care conține elemente nutritive și a tăia cordonul ombilical.
Puiul va căuta să sugă imediat după naștere, continuând apoi la intervale de 20 de
minute. Pentru a obișnui puii cu contactul uman, trebuie ca stăpânii să-i ia în mână
zilnic, fără însă să se depășească durata de 5 minute. Puiul de pisică se
naște orb și surd, cântărind între 80 și 100 de grame; după 7-10 zile de la naștere, când
va deschide ochii, aceștia sunt de culoare albastră, până la vârsta de două luni, când se
vor schimba în culoarea definitivă. Alăptarea durează trei luni, timp în care pisica își va
învăța puii să se spele, să se hrănească, să vâneze etc.
Pisica are instinctul matern foarte dezvoltat: ea se va ocupa cu devotament de pisoi, îi
va supraveghea, își va petrece tot timpul cu ei și îi va disciplina, la nevoie. În general,
pisicile adulte vor fi prezente atunci când puii pleacă să „descopere” lumea, iar la unele
rase, chiar masculul ia parte la educația progeniturii.
Întreținerea[modificare | modificare sursă]

Pisică siameză, vârsta de 1 an, desen în creion

În funcție de morfologie, nu toate pisicile au nevoie de aceleași gesturi de întreținere din

partea stăpânului.
Pisicile cu păr lung sunt cele mai pretențioase, dat fiind că atunci când se spală,
lingându-și blana, ele înghit perii morți, care se acumulează în stomac, formând gheme
de păr. Acestea perturbă tranzitul intestinal, pisica fiind obligată să le regurgiteze ca să
evite ocluzia intestinală. Pentru a evita aceasta, e necesar să se procedeze zilnic la
descurcatul blănii pisicii cu ajutorul unui pieptene sau perii, ceea ce va împiedica și
formarea de „noduri” în blană, care sunt dureroase pentru animal. Uneori e necesar
chiar să se rărească părul, prin tăierea lui în unele zone (cum ar fi în spatele labelor și
în jurul zonei anale) ceea ce le va împiedica să se murdărească. Printre rasele cu păr
lung, rasa persană este cea mai pretențioasă în ce privește întreținerea; din cauza
botului lor turtit, ele au adesea scurgeri nazale sau oculare care le murdăresc blana.
Trebuie deci să li se curețe zilnic botul și ochii cu o soluție specială.
Pisicile cu păr scurt nu au nevoie decât de un periat săptămânal, pentru a se îndepărta
perii morți. Unii crescători de pisici de rasă folosesc pentru masaj o mănușă
de mătase sau o piele de căprioară pentru a lustrui părul pisicilor și a-i da astfel
strălucire.
Pisicile fără păr, cum ar fi cele din rasa Sfinx, au nevoie de o atenție specială. Pielea lor
produce, asemeni tuturor celorlalte pisici, un lichid gras: sebumul, care însă în acest caz
particular, nu este absorbit de păr, astfel că praful se lipește literalmente de pielea
pisicii, ea murdărindu-se foarte ușor. Sunt deci singurele pisici care trebuie spălate
regulat, o dată sau de două ori pe săptămână.
În general, celelalte rase de pisici nu au nevoie să fie spălate, fiind animale foarte
curate, care acordă o mare parte din timp toaletei, lingându-se pe întregul
corp. Limba lor aspră le permite să înlăture majoritatea perilor morți și să-și lustruiască
blana. Saliva produsă de pisici este un agent anti-bacterian puternic. În plus, ele detestă
apa. Dacă totuși o baie se dovedește necesară, e necesar să se folosească un șampon
special, evitând cu grijă ochii, nasul și urechile. Este foarte important ca părul să fie bine
limpezit, pentru ca animalul să nu înghită resturi de șampon cu ocazia toaletei
ulterioare. Pentru a usca pisica, ea trebuie învelită într-un prosop mare și scoasă din
baie, pentru a nu se mai simți „amenințată”. Urmează faza de „calmare”, stăpânul va
ține pisica lângă el, apoi o va freca ușor cu prosopul, fără a neglija nici o porțiune a
corpului (ca de exemplu pernițele labelor).

Alergiile de la pisici[modificare | modificare sursă]

Motivele cele mai comune pentru care pisicile sunt displăcute de oameni sunt reacțiile
alergice la alergeni cum ar fi saliva și părul de pisică. Totuși această problemă poate fi
tratată prin medicamentele împotriva alergiilor și spălarea pisicilor frecvent (îmbăierea
săptămânală elimină 90% din alergenii purtați de pisică în mediul respectiv). Sunt
încercări de creștere a pisicilor care nu provoacă reacții alergice.

În istorie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Pisicile în Egiptul Antic.
Sculptură egipteană aflată la Muzeul Louvre.

În mod tradițional, istoricii au avut tendința să creadă că în Egiptul antic a fost

domesticită prima pisică, datorită reprezentărilor clare de pisici de casă în picturile
egiptene vechi de aproximativ 3600 ani. Cu toate acestea, în 2004, un mormânt neolitic
a fost excavat în Shillourokambos, Cipru, care conținea schelete, situate aproape unul
de celălalt, atât de om cât și de pisică. Mormântul are aproximativ 9500 de ani vechime.
[11][12][13]
 Specimenul de pisică era mai mare și apropiat de pisica sălbatică din Africa
(Felis silvestris lybica), mai degrabă decât pisicile de astăzi. Aceasta descoperire,
combinată cu studii genetice, sugerează că pisicile au fost domesticite, probabil, în
Cipru și Orientul Apropiat, în Cornul abundenței în momentul dezvoltării agriculturii.[14]

Alimentația[modificare | modificare sursă]
Corpul lor produce vitamina C (la fel ca multe alte animale) și își pot procura restul
nutrienților din creierul și intestinele șoarecilor consumați. [15]

Boli[modificare | modificare sursă]
Pisicile sunt extrem de discrete în manifestările îmbolnăvirilor. O pisică sănătoasă
are apetit normal, se spală, toarce, se joacă, urinează și defecă normal.
Atunci când o pisică refuză hrana, mai ales dacă aceasta este carne sau pește, lucrul
este foarte grav si înseamnă că animalul este bolnav. Tusea și respirația accelerată sau
dificilă sunt semne ale tulburărilor respiratorii. Căderea părului, însoțită de mâncărime,
este un semn al bolilor de piele, eczemă sau dermatomicoze. Mâncărimea la urechi,
manifestată prin scărpinări violente cu gheara, însoțită de sebum negricios, este semn
de râie auriculară. Nu se vor administra în alimentație oase de pui sau de pește
deoarece pisica se va îneca și nu se va administra carne de porc crudă deoarece
produce boala lui Aujeszky(en), boală incurabilă asemănătoare cu rabia.

Pisicile în cultură[modificare | modificare sursă]

La propunerea din 2002 a Fondului Internațional pentru Bunăstarea Animalelor
(engleză International Fund for Animal Welfare — IFAW) și a altor grupuri pentru
drepturile animalelor, ziua de 8 august este declarată Ziua internațională a pisicii, zi de
conștientizare a oamenilor față de nevoile pisicilor și față de lupta împotriva neglijenței
și a abuzurilor asupra acestora.[16][17][18]
Note[modificare | modificare sursă]
1. ^ a b Driscoll, C. A.; MacDonald, D. W.; O'Brien, Stephen J. (2009). „In the Light of Evolution III: Two
Centuries of Darwin Sackler Colloquium: From Wild Animals to Domestic Pets – An Evolutionary View
of Domestication”.  Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of
America.  106  (S1): 9971–
9978.  Bibcode:2009PNAS..106.9971D. doi:10.1073/pnas.0901586106. PMC  2702791  .  PMID  1952
8637.
2. ^ „ITIS Standard Report Page: Felis catus domestica”.  op. cit. Accesat în 14 decembrie 2011.
3. ^ „ITIS Standard Report Page: Felis catus”. ITIS Online Database. Reston, Virginia:  Integrated
Taxonomic Information System.  2011. Accesat în 14 decembrie 2011.
4. ^ Oldest Known Pet Cat? 9500-Year-Old Burial Found on
Cyprus http://news.nationalgeographic.com/news/2004/04/0408_040408_oldestpetcat.html
5. ^ http://www.scientificamerican.com/article.cfm?id=the-taming-of-the-cat The Evolution of House Cats
(Carlos A. Driscoll, Juliet Clutton-Brock, Andrew C. Kitchener și Stephen J. O'Brien)
6. ^ Revista Lumea Copiilor: Pisicile
7. ^ a b STUDIU. Când au fost domesticite pisicile, 28 mai 2012, Gândul, accesat la 29 mai 2012
8. ^ Wade, Nicholas (29 June 2007). "Study Traces Cat's Ancestry to Middle East". New York
Times (New York: NYTC). Retrieved 2 April 2008.
9. ^ Moulton, David G. (1 august 1967).  „Olfaction in mammals”.  American Zoologist.  7 (3): 421–
429.  doi:10.1093/icb/7.3.421  .  ISSN  0003-1569. PMID 6077376.
10. ^ „PISICA, UN REMEDIU PENTRU TINE”.
11. ^ Cele mai vechi cunoscute pisici de casă? Mormânt de 9500 ani vechime din Cipru
12. ^ Walton, Marsha (9 aprilie 2004).  „Ancient burial looks like human and pet cat”. CNN. Accesat în  23
noiembrie 2007.
13. ^ Muir, Hazel (8 aprilie 2004).  „Ancient remains could be oldest pet cat”. New Scientist. Accesat în  23
noiembrie 2007.
14. ^ Driscoll CA, Menotti-Raymond M, Roca AL, CA; O'brien, SJ; Macdonald, DW (2007). „The Near
Eastern origin of cat domestication”. Science. 317 (5837): 519–
23.  doi:10.1126/science.1139518. ISSN 0036-8075.  PMID  17600185. |first2= lipsă |last2= în
Authors list (ajutor); |first3= lipsă |last3= în Authors list (ajutor); |first4= lipsă |last4= în
Authors list (ajutor); |first5= lipsă |last5= în Authors list (ajutor); |first6= lipsă |last6= în
Authors list (ajutor); |first7= lipsă |last7= în Authors list (ajutor); |first8= lipsă |last8= în
Authors list (ajutor); |first9= lipsă |last9= în Authors list (ajutor); |first11= lipsă |
last11= în Authors list (ajutor); Lipsește |last11= în Authors list (ajutor)
15. ^ National Geographic: Aftermath Population Zero min.32, sec.15, 2008
16. ^ Daniela Dumitrescu, Ziua internațională a pisicii, agerpres.ro, 8 august 2017, accesat 2017-08-08
17. ^ august, Ziua Internațională a Pisicii. Celebritățile Miau ale social-media, tvr.ro, 8 august 2017,
accesat 2017-08-08
18. ^ 8 august, ziua internațională a pisicii, europafm.ro, 8 august 2017, accesat 2017-08-08

Vezi și[modificare | modificare sursă]

 Rase de pisici
 Domesticire

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de pisică de casă

  Felis catus Linnaeus, 1758 (TSN 183798). Integrated Taxonomic Information System.
 http://www.eva.ro/familie/animale/cum-sa-identificam-si-sa-corectam-problemele-de-
comportament-articol-5943.html
 Pisica - un remediu pentru tine
 30 de lucruri neobisnuite pe care nu le stiai despre pisici, 7 martie 2010, Marc
Ulieriu, Descoperă
 Tot ce nu știai despre pisici și ți-a fost teamă să întrebi (VIDEO), 5 aprilie 2013, Descoperă
 Care va fi soarta pisicilor în următorii 50 de ani?, 5 septembrie 2013, Maria
Olaru, Descoperă
 Curiozități despre nasul și simțul mirosului la pisici, 17 martie 2017, Camelia Covaci, My
Pure Style
Imagini

 Cele mai frumoase pisici din lume, 17 februarie 2009, Descoperă

Extinde

Speciile extante din ordinul Carnivora

Wikidata: Q146
ori
Wikispecies: Felis domesticus
ci
Fossilworks: 231413

BNE: XX527377

BNF: cb12266539w (data)

GND: 4030046-8
ontrol de HDS: 041559
utoritate LCCN: sh85021262

NARA: 10647397

NDL: 00568069

NKC: ph1128717
Categorii: 

 Specii domesticite
 Felis
 Animale de companie
 Ultima editare a paginii a fost efectuată la 7 februarie 2023, ora 16:10.
 Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.
 Politica de confidențialitate
 Despre Wikipedia

 Termeni

 Versiune mobilă

 Dezvoltatori

 Statistici

 Declarație cookie

Comută lățimea limitată a conținutului