Originea pisicii

Originea micii feline a starnit, de-a lungul timpului, diverse controverse. Unii cercetatori
sunt convinsi ca pisicile domestic ar proveni dintr-un stramos salbatic unic numit, Felis silvestris.
Altii cred ca ar fi aparut in urma unor imperecheri successive intre specii salbatice diferite, ca de
exemplu pisica de jungle sau cea din Pallas.
Prototipul pisicii de azi provine din pisica salbatica africana . este subspecia cea mai
docila si mai putin fricoasa, calitati esentiale pentru a putea fi imblanzita.
Cert este ca originile rebelului animal de companie se confunda cu cele ale clasei
Felidelor. Au evoluat dintr-o hyena de pestera care a trait cu 50 milioae de ani in urma. Dupa
parerea unora, pisica de casa de la noi deriva din pisica salbatica Nubiana, care a fost domesticita
acum 5 mil ani.
A fost drum lung, plin de mituri, incrucisari, hibridari si superstitii. Cum si cand s-a facut
cu exactitate domesticirea pisicii?
Scrierile lui Herodot consemneaza pisici care traiau inainte de Hristos. In 1971 marele
biolog german Shauenberg a emis ipoteza, bazata pe cercetarea arhivelor extreme-orientale,
conform careia micul animal a fost domesticit pentru prima oara in India si Pakistan. Exista
ipoteze cu care suntem toti de accord cum ca pisica domestica provine din Egiptul antic, datorita
invaziilor masive de sobolani in tara faraonilor, Asia, fapt care punea in pericol depozitele de
produse agricole precum si existenta oamenilor. Un studiu, publicat la data de 10 noiembrie a.c.
si realizat de cercetatori de la Institutul Genetic din cadrul Scolii de Medicina a Universitatii
Washington, a dezvaluit modificarile de ordin genetic care le-au facut pe pisicute sa se
imprieteneasca cu specia umana - mai precis, sa se alinte, dar si sa manipuleze oamenii cu torsul
lor adorabil, pentru a primi hrana, bineinteles. " Acest studiu este grozav, in primul rand fiindca
defineste schimbarile genetice care au dus la domesticirea sau, mai corect spus, la adaptarea
stramosilor pisicilor de casa care le-a permis sa se apropie de oameni si astfel sa beneficieze atat
de protectie impotriva pradatorilor, cat si de o sursa generoasa de hrana (rozatoarele)", a afirmat
Niels Pedersen, cercetator la Universitatea din California, citat de LiveScience.com.
Tot in Egiptul antic, pisica era considerate un animal sacru, zeita Bastet zeita mama,
era considerate de egipteni drept izvor de ferilitate, aparatoare impotriva bolilor si a animalelor
veninoase. In acea perioada a fost mumificat un numar mare de pisici. Pisica fiind sacralizata,
cine omora o pisica, era omorat. Pisica era att de apreciat de vechii egipteni, nct existau legi
ce o protejau pentru a nu fi rnit sau ucis. Moartea unei pisici era jelit de ntreaga familie, iar
cadavrele pisicilor erau mblsmate ntr-un mod rafinat, nvelite n cele mai fine esturi i
aezate n cociuge confecionate din materiale preioase. Multe desene i statuete din Egiptul
Antic atest faptul c pisica egiptean obinuit era mai supl i mai lung dect rasa siamez
modern. Existau dou rase de pisici: una cu botul ascuit i urechile lungi i cealalt cu rechile
scurte i botul teit.
Pisicile s-au rspndit cu repeziciune de-a lungul secolelor. Textele sancrite de acum mai
bine de dou milenii se refer la rolul jucat de pisici n societatea indian. n China, n jurul
anului 500 .Hr., Confucius avea o pisic favorit. Prin anul 600 d.Hr., profetul Mahomed inea
predici avnd n brae o pisic, iar n aproximativ aceeai perioad japonezii au nceput s

adposteasc pisici n pagodele lor, pentru a proteja manuscrisele sacre. n Etruria au fost
descoperite rmie de pisici datnd din anul 500 d.Hr., acestea putnd fi urmele lsate de
primele pisici europene devenite animale de companie.
In Europa, fabulele lui Esop ii confirma prezenta in sec VI i.Hr, ca animal domestic
binecunoscut si in Grecia antica. Odata cu raspandirea crestinismului, atitudinea fata de pisica sa schimbat radical, ea fiind considerate un discipol al diavolului, oferind companie vrajitoarelor.
Conform credintelor vremii, vrajitoarele se puteau transforma in pisici. Astfel pe toata durata
Evului Mediu si prima perioada a epocii modern, pisicile, mai ales cele de culoare nagra, erau
expuse judecatii, terorizate, torturate si chiar arse pe rug.
Numele de Felius catus ii apartine savantului naturalist Linne. El a denumit o pisica
semidomestica descoperita la marginea unei paduri din sudul Europei in 1758. S-a incercat
izolarea ei de suratele salbatice, insa incercarea a esuat, animalul alergand inapoi in libertate. S-a
creat o pepiniera langa padure si treptat pisicile salbatice au intrat in numar mare in contact cu
omul, prinzand increder si fugind inapoi in padure doar pentru imperechere. Pe masura ce
numarul pisicilor imblanzite crestea, aria de imperechere a fost restransa in sanul comunitatii
proaspat construite, astfel genele de pisica salbatica au fost eliminate rezultand exemplarele
europene de azi.
De mii de ani de munca si mai ales de rabdare, a fost nevoie pentru a obtine o feline
salbatica, imblanzita in totalitate. Pisica ramane un animal imprevizibil, cu o personalitate adesea
stresanta si de o incapatanare proverbiala.
Desi probabil, este animalul domesticit cu cea mai mare raspandire si reprezentare, pisica
starneste aprigi discutii in randul celor interesati. Caracterul ei independen si capacitatea de a se
readapta usor la viata salbatica contrasteaza cu tandretea nemasurata si uneori foarte insistenta pe
care o afiseaza adesea fata de partenerul biped de viata.
Studiile arheologice si etologice tind sa sustina idea ca pisica a fost cea care a ales sa
traiasca alaturi de om si nu invers. (Colibri O., Falca C., Stupariu A., 2001, Pisica prietena
omului, Editura Euroba, Bucuresti).
Modul de viata si comportamentul pisicii de casa se aseaza in mod egal cu modul si
comportamentul de viata al pisicii salbatice.Diferenta este legata in mod special, de gradul de
socializare a pisicii cu omul.
Pisica salbatica, vanator excelent, traia si actiona solitara, ceea ce fac si pisicile salbatice
in zilele noastre. Pisicile de casa, chiar daca azi nu mai au reputatie de pisica salbatica, mai au
nostalgia pentru viata singuratica. Pisicile de casa salbaticite prin izolare devin din nou solitare.
Pisica de casa de astazi are alte disponibilitati de sociologizare, dar este evident ca
aptitudinea ei de a stabili legaturi sociale depinde de la individ la individ. Desigur ca vanatul in
grup si impartirea prazii intre adulti sunt exceptii.
In teritoriul grupului in care sunt integrate, majioritatea pisicilor cauta un camp de
izolare, suprapus campului de agresiune in care se ingrijesc corporal, se odihnesc si dorm.
Pisica este un animal independent, spre deosebire de caine, ea se spala si se plimba
singura.

Exista dealtfel si particularitati de organizare sociala la pisicile rurale si la pisicile urbane.

Grupurile de pisici rurale sunt societati inchise. In aceste grupuri, inlocuirea pisicilor decedate se
face, mai ales, prin nasteri si doar cateva prin imigratie (cu exceptia masculuilui).
Fiecare pisica dintr-un mediu rural isi poate dezvolta propriul domeniu vital care,
inevitabil, se intrepatrunde cu domeniile vecinelor. Pisicile rurale stabilesc si mentin scheme de
activitati de rutina, obisnuintele favorizand impartirea temporara a domeniului vital.
Doua pisici pot vana la cativa metri una de cealalt, pe domenii vitale invecinate, fara a da
impresia ca se vad, respective, ca s-ar deranja.
Cteodat pisicile care mpart acelai mediu de via pot s se lupte, fiind o modalitate de
demonstrare a abilitilor; poate fi totodat o joac inofensiv. De asemenea, este i modul
stabilirii unei ierarhii ntr-un grup de pisici sau o cale de atenionare a unei feline cnd ncalc o
regul a grupului. Pentru a fi desprite, pisicilor trebuie s li se atrag aten ia. Imediat ce s-au
desprit, acestea trebuie separate n ncperi separate, pn cnd nu mai au tendin a de a se
lupta. Niciodat stpnul nu intervine fizic n lupta lor, deoarece acesta poate fi zgriat sau
mucat serios.
In mediu natural, densitatea pisicilor salbatice nu depaseste 5 indivizi/km2.
Comunicarea intre pisici se face prin mesaje sonore si corporale. Modalitati de
comunicare intre pisici mai sunt amenintarile, actele de agresiune, gesturile de potolire, gesturile
de supunere, atitudinea de prietenie.
Un gest de dominare, observant la pisica, este pozitionarea capului dominantului pe gatul
dominatului, gest urmat sau nu de lingeri de linistire. Alt gest de dominare, frecvent la alte specii,
dar rar la pisici este montarea domnantului de catre dominant.
In grupurile de pisici in care se regasesc comportamente sociale, unele dintre aceste
comportamnete capata valoare de supunere, cum ar fi lingerea si frecarea reciproca, avand ca
rezultat faptul ca toti indivizii aceluiasi grup vor avea, in final, acelasi miros, chiar daca ei nu
apartin aceleiasi familii.
Pisica si omul In decursul mileniilor trecute, pisica a fost asociata, in mod spontan,
omaenilor, dar modificarea considerabila a sociabilitatoo acesteia s-a produs sub influenta
selectiei artificiale, practicata in ultimii cativa zeci de ani.
In ansamblul de interactiuni pisici-oameni, regasim majioritatea relatiilor interindividuale
existente intr-un grup de pisici. Principalele manifestari observabile ale pisicii cu omul sunt:
frecarea capului si corpului, plimbarea alaturi, dormit in comun, grija maternal, lingere, tors.
Puii de pisica de casa se comporta fata de om la fel ca si fata de mama sau doica lor, cu
manifestari de framantare, tors, supt, etc. pentru ei, omul reprezinta un protector. Aceste
manifestari sunt pregnante si, ulterior, fata de acei care au ingrijit pisicile.
Fata de om, mai pot fi exprimata comportamente care, in mod obisnuit, sunt rezervate
ambiantei: marcari urinare, razuire, urcare pe umeri, tolanire pe genunchi, etc.acte care sugereaza
ca, pentru pisica, omul reprezinta un teritoriu. Mai poate fi remarcata asimetria tipica
interactiunilor, schimbarea voluntara de comportament dureaza mai mult la pisica decat la om.
Daca pisica este suparata pe om, ea decide cand se impaca. Incercarea eventuala a omului da a o

aborda (mangaia) inainte de impacare include riscul unui raspuns agreiv. Situatia in care pisica
accepta impacarea e semnalata de frecare si/sau lingere.
Relatiile pisici-oameni nu se inscriu intr-un cadru social ierharizat sau pseudoierarhizat
asa cum se intampla in relatiile caini-oameni.
Pisica sesiseaza toate comportamentele favorabile sau defavorabile ei, ceea ce ii confera
posibbilitatea sa dezvolte o serie de ritualuri interpersonale si de rutina cu omul.
Patrunzand in viata omaenilor, pisicile s-au adaptat la viata umana, pastrand totusi o
independent a carei limite numai ea le stabileste.
Pisica este un excelent animal de agreement si companie, ceea ce ne face sa afirmam ca
gresesc cei care spun ca pisica nu este capabila de aceiasi afectiune si devotiune fata de om ca si
cainele, pisica este la modul neindoielnic, o prietena fidela si afectuoasa.
Considerate cum se cuvine, pisicii I se pot acorda circumstante atenunate pentru faptele
rele si poate fi iubita pentru trasaturile positive. Daca vom fi obiectivi si consecventi, vom putea
spune despre pisica noastra ce a spus Philipe Raqueneaux despre motanul sau: motanul meu a
incercat sa ma invete cum sa ma port cu o pisica.
Inceputul relatiei dintre om si pisica ramana o enigma, insa in present pentru foarte multi
oameni si pentru foarte multe pisici, aceasta relatie a devenit indispensabila si de inalta tensiune
afectiva. Cine a avut sau are pisica stie bine acest lucru. Un pasaj scris de Remo Forlani este
elocvent in aceasta ordine de idei:
se comporta ca o
Cand o cert ma zgarie
Intr-adevar, pisica este un animal foarte antipatic, prost, disimulat, vicios, neascultator,
capabil de orice.
Atunci de ce o iubim atat de mult? De ce-I trecem cu vederea totul? De ce atunci cand
imi sifoneaza foile pe care tocmai ma pregateam sa scriu, in loc sa o cert, o imbratisez? De ce-I
mangai labuta cu care ma zgarie? De ce ii murmur la ureche ca ea este dragostea mea, marea,
imensa mea dragoste.
De ce?...
Pisicile au o extraordinara plasticitate sociala, acomodandu-se locurilor si oamenilor cu o
usurinta uneori tulburatoare. In acets sens, li se poate recunoaste pisicilor personalitate
individuala, element de referinta pentru conturarea temperamentelor fline. Majioritatea pisicilor
se comporta adecvat fata de om, atat din punct de vedere aliemntar, cat si afectiv. Ele profita de
orice ocazie cand proprietarul le poate consacra timp, dar stiu sa se deconecteze de universal
acestuia cand el nu este disponibil. Fiind mai tot timpul dornica sa primeasca afectiune, sties a si
ofere afectiune. Pisica nu forteaza primirea afectiunii, de aceea, proprietarul trebuie sa fie
tolerant cu atitudinea ei ambigua de a primi si de a renunta. Insa pisica nu suporta nici sa fie
ignorata, cauta in permanenta si prin toate mijloacele sa atraga atentia omului asupra ei, ba chiar
protesteaza ades cand nu este bagata in seama prin diverse metode, poate sa insemne un simplu
mieunat, insa poate sa constea si in acte distructive.

Fara indoiala, afectiunea pisicii este data de ereditare si se dezvolta de la o generatie la

alta. In felul acesta, se ajunge adesea ca o pisica, correct socializata cu omul, sa fie asa cum si-o
doreste detinatorul.
Pisicile sunt incapatanate si fac numai ceea ce le place. De aceea pot fi dresate numai cu
multa greutate. In schimb, pisica dispune de o mare capacitate de a invata: ea invata anumite
reactii pe baza observatiilor proprii si a imitatiei. In comportamentul ei fata de om si fata de
prada, pisica tanara o imita in tocmai pe mama ei. La nevoie, pisica isi poate exprima dorintele
astfel incat sa fie inteleasa de catre om. Daca doreste, de exemplu, sa paraseasca camera, pisica
se aseaza in fata usii si se uita cand la om, cand la clanta. In cazul in care deschiderea usii
intarzie ea scoate din cand in cand cate un miorlait rugator. Daca pisicilor le este foame sau sete
ele stau in fata farfuriei pentru mancare sau a castronului pentru apa intr-o atitudine de asteptare.
O mare parte a comportamentului pisicilor este innascut. Multe reactii sunt instinctive,
ereditare, chiar daca pisica tanara a fost crescuta separate de mama ei, neavand un exemplu
pentru felul in care trebuie sa reactioneze.
O alt modalitate prin care pisicile comunic cu noi este s ne atrag atenia de obicei
prin mieunat. Mieunatul face parte din repertoriul natural al pisicii, dar ele l folosesc foarte rar
pentru a comunica cu alte pisici, iar pisicile slbatice sunt n general mai degrab tcute. n timp
ce toate pisicile tiu cum s miaune nc de la natere, fiecare dintre ele trebuie s nvee cum s
foloseasc mieunatul ca s comunice mai eficient.
Odat ce pisicile au nvat c proprietarii lor reacioneaz la mieunat, multe dintre ele
elaboreaz o gam de tonaliti a cror eficien n anumite mprejurri o testeaz prin metoda
ncercrii i a erorii. Astfel, fiecare pisic i proprietarul ei dezvolt treptat un limbaj
individual pe care l neleg doar ei amndoi, dar care nu este mprtit sau neles i de ctre
alte pisici sau de proprietarii acestora.
Rar, pisica emite un mieunat sacadat, de slab intensitate, cnd vede o prad la care nu
poate ajunge, ca o pasre sau o insect n zbor, sau chiar privind o emisiune despre animale la
televizor.
Torsul pisicii este tot o forma de comunicare pisica-om. nc din primele zile de via ,
puiul de pisic toarce n timpul suptului, iar mama i rspunde. Ea toarce din plcere, la fel de
bine ca n suferin: stresat, rnit sau chiar muribund, o auzim torcnd. Cel mai des, ea toarce
pentru a-i exprima dependena; fa de mam la natere, fa de om mai trziu, cnd este
bolnav sau cnd este mngiat. Regsim acest comportament la rudele sale, marile feline, care
ns torc doar n primele luni de via.
Torsul este produs printr-o micare coordonat a glotei, laringelui i a anumitor muchi.
Aceste vibraii sonore implicnd ntreg corpul sunt ntlnite la majoritatea felinelor, ca i la alte
animale, dar mecanismul lor, ca i utilitatea, ramn de neexplicat. Se crede c aceast stare, ca i
somnul, ar avea un rol reparator pentru organismul pisicii. Cand torc, pisicile emit vibratii sonore
identice cu cele utilizate n medicin pentru a calma durerea, a trata o fractur sau o leziune la
tendon. Poate aa se explic i faptul c, dintre mai multe pisici i mai mul i cini care au suferit
o leziune ori o intervenie chirurgical de aceeai gravitate, aceste pisici se vor vindeca de trei ori
mai repede, iar sechelele lor sunt de cinci ori mai puine. Concluzia: torsul unei pisici ar avea o

aciune anabolizant, ce ajut vindecarea. Adulte, felinele mari nu mai torc; pisica este singura
care toarce sub mngierile stpnului: ea vede n acesta a doua sa mam.
Cum pot fi absolut adorabile, la fel de bine, pisicile, pot avea un comportament destul de
agresiv, daca nu chiar foarte agresiv. Acest aspect depinde, ca si la om, de personalitatea
fiecareia, de cum este educata. Agresivitatea acestora este de mai multe tipuri, depinde de ce
anume deranjeaza mica felina.
Armele de agresiune a pisicii sunt: maraitul, scuipatul, zgariatul, muscatel, emisia de
jeturi de urina.
Agresiunea cauzata de frica apare cand pisica este supusa unor factori de mediu cu care
nu este obisnuita (persoane sau animale straine, locuri necunoscute, stimuli externi (zgomote
puternice, stridente), acelasi tip de agresiune mai poate aparea atunci cand este pusa in situatii
neobisnuite sau in situatii care ii aduc aminte de evenimente neplacute din trecut. Multe din
cazurile de agresiune datorate fricii sunt o impletire a mai multor forme de agresiune : teritoriala,
maternala, redirectionata. In toate aceste cazuri postura corpului este identica.
Agresivitatea din joaca este des intalnita in cazul puilor, este bine stiut ca puii de
pisica au obiceiul de a-si musca sau zgaria partenerii de joaca indiferent ca acestia sunt oameni
sau animale.
Agresivitatea teritoriala se poate manifesta atat fata de oameni cat si fata de alte animele,
in genere se manifesta fata de alte pisici care se apropie sau invadeaza proprietatea .
Agresivitatea teritoriala se manifesta atat la pisicile crescute in casa cat si al cele crescute in afara
casei, de cele mai multe ori apare si pe fondul fricii sau anxietatii.
Agresivitatea de tip pradator este acel comportament dictat de instinctul de animal
salbatic care isi urmareste si vaneaza prada. In cazul pisicilor tinere poate fi o forma de joaca dar
in caul piscilor mature este un comportament devinat care nu trebuie acceptat, acest tip de
agresivitate se manifesta asupra tuturor fiintelor din jur chiar si al oamenilor si poate duce la
ranirea grava a persoanei sau animalului atacat.
Agresivitatea datorata durerii apare ca urmare a unei actiunii care ii provoaca durere
pisicii, lovitura, atingerea unei rani etc. Daca pisica nu prezinta nici o rana si totusi atingerea
unui loc de pe corpul ei ii provoaca durere poate fi din cauza unor afectiuni interne, din cauza
unei astfel de afectiuni poate fi iritata si agresiva. Pisica va tine minte ca atingerile ii provoaca
durerea si in viitor poate sa dezvolte un comportament agresiv chiar daca in realitate o atingere
nu-i provoaca durere ea vrand doar sa indeparteze stimulul.
Agresivitatea maternala sau paternala pisica o manifesta pentru a indeparta oamenii si
celelalte animale de puii sai, trebuie sa-i castigati increderea pisicii si astfel va veti apropia de
pui fara nici un risc.
Agresivitatea redirectionata poate aparea pe fundalul unei traume, din cauza fricii sau in
cazul pisicilor care isi apara teritoriul, agresiunea nu se manifesta neaparat asupra persoanei care
i-a cauzat trauma, i-a indus starea de frica sau anxietate ci asupra oricarei persoane care incearca
sa se apropie de ea.
Agresivitatea invatata este o componenta importanta a celor mai multe tipuri de
agresiune. Atunci cand pisica invata ca agresiunea este modul prin care indeparteaza stimulul va

refolosi acest comportament ori de cate ori este deranjata. Stapanii care incearca sa indeparteze
pisica sau sa-i corecteze comportamentul prin diferite corectii vor reusi doar sa faca pisica sa
dezvolte un comportament si mai agresiv.
In foarte putine cazuri agresivitatea nu are o cauza definita si nici nu se manifesta la un
anumit stimul, in acest caz se poate vorbi de un comportament predispus la agresivitate transmis
pe cale genetica.
Ca si omul, pisica are emotii. Insa pentru a defini emotia la pisica, trebuie neaparat sa
evitam comparatia cu cea a omului. La om, emotiile sunt generate de reguli socio-culturale, care
moduleaza expresia si natura.
La pisica, repertoriul comportamental este mai limitat ca la om, desi nu sunt cunoscute
toate subtilitatile mimicii faciale la pisica dupa cat se cunoaste, se poate afirma ca pisica nu
dispune de toata gama de expresii emotionale specifice omului. Fara a avea dimensiunile si
semnificatia de la om, emotiile exista sub forma bruta si la pisica, ca si: frica, satisfactia,
excitarea, anxietatea, furia.
In cazul emotiei extreme, pot fi observate agresivitate, fuga, pozitii defensive, toate
ghearele scoase, pupilele foarte dilatate. Unele atitudini sunt mai greu de interpretat, din cauza
miscarilor cozii si pozitionarii pavilioanelor auriculare, unii cercetatori ai comportamentului
pisicii, le atribuie semnificatia de atac iminent, iar altii de stare de incertitudine.
Reactiile emotionale ale pisicii sunt influentate de: amprenta genetica, gradul de
socializare, dezvoltare psihomotorie, obisnuinta, pozitia in ierarhia sociala.
Pusa in contact cu un individ care ii inspira incredere sau cu unul cunoscut, pisica se va
comporta intim, pe baza unui contact fizic, acceptandu-l in propriul spatiu. Unii indivizi pot fi
tolerati de la o distanta mai mica, pe cand altii sunt complet interzisi.
La pisica au fost descrise trei tipuri temperamentale: pisica neincrezatoare in care
indivizii acestui tip sunt mereu in alerta, in defensiva; sociabila la acest comportament primeaza
contactul (linsul, atingerile frontale, jocurile sociale) si pisica echilibrata ofera raspunsuri
comportamnetale rationale, la aceasta categorie si comportamnetul fata de om este adecvat.
Comportamentul pisicii este acela a unui pradator solitar, cu activitate mixta diurna si
nocturna, cu inclinatie catre cea din urma. Perioadele relativ scurte de somn alterneaza cu cele de
veghe, ea acumuland peste 16 ore de somn pe zi.