Sunteți pe pagina 1din 20

SOCIETĂŢI SECRETE

LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XIX-LEA


ÎN PRINCIPATELE VALAHE ŞI ÎN BALCANI
Conf.univ.dr. Renata TATOMIR∗

Abstract: Secret Societies in The Nineteenth Century


Valachian Principalities and the Balkans.
The early nineteenth century was animated by the spirit of the
French Revolution. This spirit awaken in people the national
idea, an idea that will continue to knead the European nations
throughout the entire century, along with their attempt to
permanently define their political and geographical
boundaries.
This was the general framework and during the the 19th
century a series of structural changes started to develope in
Europe. The result was the transformation of the then society.
The Napoleonic wars, the industrial revolution and the
emergence of nationalism played a crucial role in shaping the
world as we experience it nowadays, and laid down the
foundations for the creation of most modern day, nation-states.
The role of more or less so-called „secret societies”, built on
the principles of freemasonry, societies which have been
developed and spread throughout the Balkans, including the
Ottoman Empire also, is vital, if one wants to comprehend the
complex history of the Balkans during the nineteenth century,
by the angle of societal culminations, often being developed in
an inconspicuous and even esoteric mode.
Keywords: Freemasonry, secret societies, Balkans, Valachian
Principalities.


Universitatea Hyperion din Bucureşti.

49
1. Introducere
În timpul primelor decenii ale secolului al XIX-lea au
început să se petreacă în Europa o serie de schimbări structurale
a căror consecinţă a fost transformarea profundă a societăţii
acelor timpuri. Războaiele napoleonieine, revoluţia industrială şi
emergenţa naţionalismului au jucat un rol crucial în formarea
lumii aşa cum o trăim astăzi şi au pus bazele creării statelor
naţionale moderne.
Revoluţia Franceză de la 1789 mai cu seamă a trezit în
rândul popoarelor ideea naţională, idee ce va continua să fră-
mânte naţiunile europene atâta timp cât acestea nu îşi vor
delimita definitiv conturul lor politico-geografic.
Cea mai importantă dintre acestea, mai precis cupola sub
care s-au reunit toate celelalte, cu structură identică sau
influenţate doar, a fost Francmasoneria, devenită în timpul lui
Napoleon, în Europa, o „societate universală”. Toţi istoricii,
masoni şi nemasoni deopotrivă, sunt de acord că în acea epocă,
din Francmasoneria oficială – aservită de Napoleon intereselor
Statului – se desprinde, foarte repede, un ordin masonic
revoluţionar care, adaptând la noua situaţie lozincile precum şi
mijloacele de acţiune iacobine, instruindu-şi adepţii ]n loji strict
secrete, ce profesau un necruţător cult al libertăţii, îşi propune
dezlănţuirea unor insurecţii militare şi naţionale în mai toate
ţările din Europa şi America Latină. Spania şi Portugalia,
împreună cu coloniile lor de peste Atlantic, statele italiene,
Germania, Ungaria, Imperiul Otoman, acestea au fost „ţintele”
urmărite de membrii acestui ordin care, în funcţie de „specificul
locului”, vor adopta diverse denumiri şi forme de acţiune:
carbonari în statele italiene, eterişti în Imperiul Otoman, mai
ales în Grecia etc. Despre caracterul masonic al societăţilor
secrete nu există acum un consens, dar rolul lor, precum cel al
Philiki Etaireia, „Prietenii Societăţii” din Grecia, a fost unul

50
vital pentru culminaţiile prefacerilor societale. Adesea, acesta
s-a dezvoltat într-un mod neobişnuit, chiar îmbrăcând forme
ezoterice1. Mulţi istorici, nemasoni le consideră mai mult sau
mai puţin societăţi masonice deoarece în calitate de „societate
universală”, cum devenise deja, Francmasoneria s-a dovedit un
vast, complex şi subtil sistem de vase comunicante, presiunea
exercitată într-o parte ridicând nivelul în partea opusă. Devenit
împărat al tuturor francezilor, Napoleon a intuit rapid importanţa
Francmasoneriei pe care a redeşteptat-o, îndemnându-şi mare-
şalii şi generalii să se lase iniţiaţi, dar având totodată grijă să
controleze Marele Orient al Franţei printr-un om de încredere
(principele Regis de Cambaceres, duce de Parma şi arhicancelar
al Imperiului, constituit Mare Maestru al Ordinului).
Spiritul Masonic se răspândeşte rapid în toată Europa, prin
ideile progresiste pe care le promova, generând mişcările
revoluţionare determinante pentru evenimentele şi prefacerile
care vor urma.

2. Philiki Etaireia
În ceea ce priveşte revoluţia greacă din 1821, aceasta a fost
un eveniment la care visau generaţii de greci, iar rolul
societăţilor secrete a fost fundamental pentru succesul său.
Organizatorii primelor astfel de societăţi aveau scopul de a
răsturna asuprirea Imperiului Otoman. Majoritatea lor erau
negustori şi intelectuali care aveau strânse contacte cu Diaspora
greacă, sau erau la curent cu transformările seismice prin care
trecea întreaga Europa. Încă din 1790 Rigas Feraios schiţase
planul pentru o Federaţia Balcanică, fapt care se putea realiza
doar prin înlăturarea jugului otoman şi crearea unei societăţi

1
Michaletos Ioannis, Philiki Etaireia. A concise outline of the course of
the Philiki Etaireia, www. rieas.gr.

51
care ar fi aderat la principiile de bază ale Iluminismului şi ale
abordării umaniste a nevoilor societăţii de atunci2.
Mai mult, în 1790, la Viena, a fost formată o organizaţie
similară în unele privinţe cu aceea a masonilor de către negus-
torii şi intelectualii greci. S-a numit „Bon Cuisines” şi a fost
probabil asociată cu intelectualul grec prerevoluţionar Rigas
Feraios, una dintre figurile marcante în răspândirea ideii
revoluţionare printre acei greci aflaţi încă sub ocupaţie
turcească. Era epoca unei efervescenţe intelectuale, în siajul
revoluţiilor americană şi franceză, iar acest fapt a oferit un
mediu excelent pentru diseminarea noilor idei. Dezvoltarea
ideologică va conduce în final la disoluţia lumii imperiilor şi la
apariţia statului-naţiune.
În cazul Greciei, se pare că lojile masonice au devenit
veritabile focare de cunoaştere, în care informaţia şi idealurile
care urmau să ducă la o mişcare de amploare erau adunate şi
împărtăşite cu câţiva aleşi. Aceştia erau greci sau aparţineau
Diasporei, adică erau aceia care aveau capacitatea, dar şi capita-
lul financiar, de a declanşa primele acţiuni revoluţionare
decisive.
Cea mai importantă dintre aceste societăţi a fost Philiki
Etaireia, ale căror baze au fost puse pe 14 septembrie 1814 la
Odessa de către Athanasios Tsakalof, Nikolao Skoufas şi
Emmanouel Ksanthos. Important de remarcat că ea a fost creată
de sărbătoarea ortodoxă a Înălţării Sfintei Cruci, amintită în
calendarul ortodox grec şi asociată cu victoria miraculoasă a
Imperiului Bizantin împotriva asediului forţelor avaro-persane
din 614 e.n. Potrivit tradiţiei hagiografe, Constantinopolul era în
pericol de a cădea în mâinile barbarilor, până când patriarhul
cetăţii a traversat în fugă zidurile înarmat cu icoana Fecioarei

2
Yiannis Kordatos, Rigas Feraios and Balkan Federation, Athens, 1974.

52
Maria (acum aceasta se află în Mânăstirea Dionysiou de la
Muntele Athos)3.
Creatorii Philiki Etaireia au ales acea dată tocmai pentru a
evidenţa adepţilor lor rolul istoric pe care această organizaţie
plănuia să îl joace în viitor. Toţi cei trei fondatori se asociaseră
cu alte organizaţii secrete revoluţionare şi cunoşteau îndea-
proape metodele pentru a pune în aplicare ţelurile naţionale şi
politice4.
Opinia unanimă a fost că societatea a luat forma lojilor
masonice şi le-a împrumutat ritualul, fiind de fapt – aşa cum n-a
încetat să afirme cancelarul imperial al Austriei, principele de
Metternich, ca şi legitimistul francez contele de Salaberry – o
verigă în lanţul masonic revoluţionar5.
Proiectul eterist viza renaşterea Greciei sub chipul Marii
Elade, care cuprindea şi Ţările Române, de aceea armata eteristă
s-a comportat ca o armată de ocupaţie pe teritoriul românesc,
dedându-se la jafuri şi distrugeri. Trebuie spus că această

3
Dionysiou, Macedonian heritage, http://www.macedonian-heritage.gr/
Athos/Monastery/dionysiou.html
4
Ksanthos era membru al Lojei din Lefkada, iar asociatul lui Skoufas,
Konstantinos Rados era un membru al „arzătorilor de cărbune” italieni, adică
al mişcării Carbonare, un grup echivalent celui grecesc şi care urmărea
unificarea Italiei. Cel mai tânăr, Tsakalov, fusese şi membru fondator al unei
societăţi precursoare Etaireiei, „Hotelul unde se vorbea greaca”, cu aceleaşi
idealuri, dar fără succesul acesteia.
5
Cu privire la originile Eteriei sunt mai multe variante: 1. a fost creată la
Odesa în 1814 de grecul Xanthos de Patmos, francmason, care i-a dat şi
numele de Philike-Etairia, organizându-i ritualul inspirat după cel al masone-
riei. Scopul declarat al acestei societăţi secrete era unirea armată a tuturor
creştinilor din Imperiul Otoman pentru a face să triumfe Crucea asupra Semi-
lunei; 2. a fost organizată la Viena de prinţul Alexandru Ipsilanti, membru al
unei loji francmasonice din Petersburg şi de câţiva tineri greci; 3. originea a
stat într-un nucleu de greci cultivaţi, care au format o organizaţie inspirată din
Tugenbund-ul german, cu cinci grade: adepţii, bacalaureaţii, preoţii din
Eleusius, prelaţii şi marea arcă.

53
organizaţie era formată exclusiv din greci şi că acolo unde găsim
indivizi de altă origine etnică, este vorba doar despre simpati-
zanţi, sprijinitori, membri ai altor mişcări similare şi agenţi
plătiţi ai mişcării. Subiectul acesta trebuie privit într-un mod
piramidal: o lojă masonică putea da naştere unei organizaţii
politice secrete, cum a fost şi Etairia, care la rândul ei constituia
nuclee conspirative la care asocia şi persoane de altă naţionali-
tate, pentru ca la limita de jos a ierarhiei să se afle gru-puri
paramilitare balcanice.
Etairia era un proiect masonic internaţional în trei etape:
1. ridicarea la lupta a tuturor popoarelor creştine din Imperiul
Otoman, 2. alungarea turcilor din Peninsula Balcanica (chiar şi
din Anatolia), 3. şi re-constituirea Imperiului Bizantin – în care
urmau a fi incluse şi Ţările Române, deşi acestea nu fuseseră,
vreodată, sub dominaţie bizantină.
Philiki Etaireia a ajuns curând forţa motrice a revoltei
poporului grec, prin recrutarea unui număr important de indivizi
proeminenţi şi importanţi. Până în 1816 doar 20 de membri
erau active, în timp ce până în 1820 numărul ajunsese la cel
puţin 1096, iar în anul următor atinsese 10.000. Răspândirea
geo-grafică era impresionantă, extinzându-se în toate statele şi
oraşele care aveau o prezenţă a Diasporei greceşti, din
Alexandria la Constantinopol, Sank Petersburg şi Trieste.
Structura sa organizaţională se baza pe modelul Carbonarilor.
Conducerea era portretizată de o „autoritate invizibilă”, o
personalitate de rang foarte înalt din Europa. În realitate, nu
exista nicio astfel de autoritate, conducători fiind doar cei trei
fondatori. Societatea urma o structură de tip piramidal necunos-
cută membrilor ei, iar ordinele trebuiau să fie urmate imediat şi
fără ezitare. Existau patru rituri de iniţiere, fiecare corespunzând
unei mai intime apropieri de motivele organizaţiei şi de al său
modus opperandi. Primul grad era de Frate, al doilea de Refrent,
al treilea de Preot, al patrulea de Păstor. Preotul era cel care

54
recruta noi veniţi, după ce se asigura că intenţiile lor corespun-
deau scopurilor societăţii. Apoi noul venit jura de trei ori pe
Biblie şi „în faţa fiinţei supreme” că va păstra societatea şi va
răspunde apelurilor acesteia.
În 1818, Philiki Etaireia şi-a transferat baza de la Odessa la
Constantinopol, iar în acelaşi an Skoufas a murit. Cel care îl va
înlocui de abia în 1820 va fi un grec ce trăia la ruşi, Alexandros
Ypsilanti. Planul original pentru revoluţie era să fie organizate
revolte simultane în Balcani şi să se încerce distrugerea flotei
otomane de la Constantinopol. O parte a planurilor se pare că au
fost compromise, astfel că revoluţia a început de abia pe
24 februarie în Moldova, la Iaşi. După anunţarea oficială a
revoluţiei greceşti în Grecia continentală în martie 1821, Philiki
Etaireia într-un fel s-a dizolvat, deoarece membrii săi au
participat în numeroase lupte în Grecia.
Philiki Etaireia a fost un exemplu formidabil al unei societăţi
patriotice care a reuşit în mai puţin de şapte ani să creeze un
spirit revoluţionar în Grecia, pentru ca apoi să dispară misterios
în istorie.

3. Philiki Eiatreia şi începuturile Francmasoneriei


Ţările Române
În acest context european, în primele decenii ale secolului
al XIX-lea, Ţările Române se găseau sub umilitorul jug al
domniilor fanariote. Animaţi de convingerile unei renaşteri
naţionale şi crezând într-o unire a tuturor românilor sub aceeaşi
conducere, majoritatea boierilor români se vor implica în această
luptă, care începe cu Revoluţia lui Tudor Vladimirescu şi
culminează cu Revoluţia de la 1848 şi unirea Principatelor.
Programele şi planurile acestor acţiuni au fost făcute în cadrul
unor organizaţii secrete, unele masonice, altele influenţate de

55
structura masonică dar nu neapărat având acest caracter,
neidentificându-se cu aceasta, chiar dacă între rândurile lor se
găseau şi masoni.
Potrivit cercetătorilor istorici masoni ai francmasoneriei în
spaţiul românesc şi în cel balcanic, România şi francmasoneria
sunt strâns legate. În dicţionarele despre francmasonerie,
România are multe pagini, iar în istoria României francmasonii
au un rol determinant6.
Anecdotic, pe vremea „paşoptiştilor” (astfel porecliţi de la
revoluţia din 1848) exista în centrul Bucureştilor, alături de
actualul Muzeu naţional de Istorie, o „stradă Farmazoană”,
dispărută odată cu regularizarea Dâmboviţei şi cu reorganizarea
urbanistică de la sfârşitul secolului XIX. Ulterior, actuala stradă
Mircea Vulcănescu (Ştefan Furtună pe vremea comunismului) a
fost închinată „Francmasonilor”, nume pe care îl păstră până în
Martie 1938. Caz unic în lume, francmasoneria avea deci în
limba română un termen popular, şi în capitala Ţării Româneşti
o stradă comemorativă. În secolul XVIII, Constantinopolul era,
pentru noi românii, Şcoala învăţăturii universale, la care nu
puţini Domnitori şi mari boieri şi-au trimis copiii. Acolo se
găseau mulţi învăţători şi dascăli de renume, greci, francezi,
englezi sau italieni, printre care francmasonii erau prezenţi. Dar
chiar înainte de apariţia masoneriei contemporane, câţiva dintre
Domnitorii români au aplicat ideile şi principiile „Epocii
Luminilor” pe care şi francmasoneria le-a răspândit. În Moldova
şi Ţara Românească, Alexandru Lăpuşneanu şi Radu Şerban au
întemeiat Şcoli domneşti „pentru învăţătura norodului” în 1561
la Cotnari şi în 1603 la Târgovişte. Academia din Bucureşti

6
Radu Comănescu, „Francmasoneria română (1734-1949)”, „Documen-
te, opinii, liste privind Francmasoneria română”, Francmasoneria. O nouă
viziune asupra istoriei lumii civilizate, Vol. I, Editura Valahia 1991,
pp. 128-177.

56
apare în 1688 din cheltuiala domnitorului Şerban Cantacuzino,
cea din Iaşi în 1707 din cea a lui Antioh Cantemir, iar cea din
Transilvania în 1795 din străduinţa învăţatului Ioan Piuariu-
Molnar. Constantin Brâncoveanu, Antioh şi Dimitrie Cantemir
înfăptuiesc reforme juridice şi fiscale, deschid şcoli şi spitale,
popularizează ideea „bunului” sau „binelui obştesc”. În 1741,
Domnitorul Constantin Mavrocordat instaurează în Ţara Româ-
nească o Constituţie („Marele Hrisov”), iar în 1746-49 tot
dânsul, domnind succesiv la Bucureşti şi la Iaşi, desfiinţează
şerbia (iobăgia) în ambele Principate.
„Marele Hrisov” a fost publicat ca model juridic de
Constituţie în gazeta „Mercure de France” din Iulie 1742. În
1780, „Pravilniceasca Condică”, redactată de Domnitorul
Alexandru Ipsilanti, modernizează legislaţia Ţării Româneşti. În
1784, faimosul „Supplex libellus valachorum”, redactat în
principal de Nicolae Ursu zis „Horea”, prezintă revendicări
absolut similare cu cele exprimate zece ani mai înainte în
America sau cinci ani mai târziu în Franţa. În ciuda înfrângerii
răscoalei şi uciderii lui Horia şi lui Cloşca, împăratul austriac
Iosif al II-lea este silit să desfiinţeze iobăgia şi în Transilvania.
Astfel, ţările române sunt dotate cu Constituţii iar ţăranii români
sunt eliberaţi din şerbie, pe când împărăţiile vecine vor rămâne
monarhii absolute cu ţărani şerbi, timp de încă un veac şi mai
bine7.
Unii autori anglo-saxoni nu recunosc vechimea franc
masoneriei în ţările române, dar istoricii D. G. R. Şerbănescu şi
Jacques Pierre (în Dicţionarul francmasoneriei, Presses
universitaires de France, Paris 1991 sub dir. lui Daniel Ligou),
7
„Francmasoneria în Ţările Române ale sec. XIX”, http://theo-phyl-
politea.blogspot.ro/2010/01/francmasoneria-in-romania-secolului-al.html; „À
la découvert de la Franc-maçonnerie”, Document compilé à partir de http://
fr.wikipedia.org/wiki/Franc-maçonnerie par Pierre « Franc-maçonnerie V1 »
Décembre 2009.

57
afirmă că prima lojă masonică românească fost întemeiată la Iaşi
în 1748, de către italianul Carri, secretar al lui Constantin
Mavrocordat. Nu ştim dacă şi Domnitorul reformator a făcut
parte din lojă. A doua lojă apare în 1749 printre saşii de la
Braşov, a treia în 1767 printre cei de la Sibiu. A patra lojă în
Basarabia, la Chişinău, în 1820. Întemeiată de un medic
Alzacian, Schaller, venit în Rusia cu Napoleon, ea numără
printre membrii săi un însemnat demnitar ortodox: arhimandritul
Efremie, care va întemeia la rândul său o a cincea lojă, „Zorile”,
majoritar românească, la Silistra şi apoi încă una, bulgărească,
la Ruse, în 1830. Precizăm aici că francmasonii şi biserica
ortodoxă au avut până în 1937 relaţii bune, pe când biserica
romano-catolică i-a socotit îndelungă vreme eretici şi apostaţi.
Ca exemplu, episcopul Dunării de jos şi academicianul Mihail
Ştefănescu (1823-1892, cunoscut sub pseudonimul de
„Melchisedec”), a fost şi un însemnat demnitar francmason.
În 1821, după cum am afirmat anterior, numeroşi sunt
românii afiliaţi la „Etairia” masonică condusă de Alexandru
Ipsilanti, descendent al Domnitorului cu „Pravilniceasca
Condică”, dar devenit general rus şi demnitar mason. Printre ei,
Tudor Vladimirescu, care va fi executat fiindcă îşi încălcase
jurământul faţă de „Etairie”. În 1825, fraţii Golescu, boieri mari,
întemeiază la Bucureşti a şasea lojă din România: „Societatea
filarmonică”, la care aderă jumătate din protipendada politică,
economică şi socială din oraş. Dar cea mai mare şi vestită lojă
românească va fi a şaptea: „Steaua Dunării”, întemeiată la...
Bruxelles, în Belgia, în 1850, în refugiu, de „fraţii farmazoni”,
care făcuseră în 1848 revoluţia „paşoptistă” cu tricolorul
albastru-galben-roşu însemnând „Libertate, Dreptate, Frăţie”,
principii de bază ale francmasonilor.
La aceşti „farmazoni vechi” se adaugă o seamă de studenţi
români din Franţa, unii iniţiaţi în loja „Athénée des Étrangers”
(Ateneul străinilor): printre ei, Vasile Alecsandri, Nicolae

58
Bălcescu, Alexandru Ioan Cuza, Ion Heliade-Rădulescu, Ion
Ghica, Gheorghe Magheru, Mihail Kogălniceanu, Costache
Negruzzi, C. A. Rosetti, Carol Davila, Spiru Haret... Cum se
zicea odinioară la Bucureşti: „începi student, continui farmazon,
devii savant sau ministru, şi termini călcat în picioare de
mulţime sub formă de Bulevard”. Într-adevăr multe din
bulevardele din centrul oraşelor româneşti au numiri de
francmasoni celebri.
La polul opus, istoricii care nu împărtăşesc perspectiva
masonică, potrivit unor opinii, raţiunea pentru care au fost create
toate societăţile secrete în sec. XIX în Ţările Române nu era una
politică ocultă, ci doar aceea de a oferi o siguranţă faţă de
puterea fanariotă şi un mediu prielnic dezvoltării programelor.
Chiar şi aşa însă este semnificativ faptul că ele au fost iniţiate
sau organizate de masoni, care aparţineau unei loji franc-
masonice, care aveau cu totul alt destin decât organizaţia,
societatea politică sau culturală secretă, în sine, precum şi faptul
că aceştia au introdus anumite ritualuri sau procedee conspira-
tive preluate din regulamentele lojilor. Întrebarea pe care o ridic
aici este: aceste realităţi ale momentului le face sau nu le face
echivalentul francmasoneriei? Un exemplu: iată ce scria Ioan
Maiorescu într-o scrisoare adresată lui George Bariţiu: „Am
copiat în minte un plan de a întemeia o societate naţională, a
căreia mădularii să lucreze neîncetat, fără îndeobşte a fi
cunoscuţi. Articularii să fie în orice fel de materie, afară de
politică, însă naţionali. Numele să fie Organ Naţional”.
Societăţile secrete din Ţara Românească, masonice sau
inspirate de structura şi principiile masonice, au avut ca model
Philiki Etairia, „Amicii Societăţii”. Mai cu seamă pentru Ţara
Românească, Philiki Etairia a avut rolul determinant în revoluţia
de la 1821. Practic, Philike Etairia, adică „Uniunea amicală”
sau „Asociaţia prietenilor”, reprezintă punctul în care destinul

59
istoric al Ţărilor Române intersectează în acea perioadă Franc-
masoneria.
În Ţara Românească proiectul eterist nu va fi îmbrăţişat, aşa
cum a fost el conceput, nici de populaţie, nici de Tudor
Vladimirescu atunci când şi-a dat seama că nu corespunde
valorilor şi principiilor naţionale promovate. Se pare că Tudor
fusese iniţiat în masonerie de Iordache Olimpiotul în cadrul
Eteriei, A. D. Xenopol afirmând că Iordache Olimpiotul, aromân
de origine şi aflat sub serviciul Eteriei, ordonă lui Tudor să
ridice ţărănimea de peste Olt în sprijinul cauzei sfinte, sugerând
un nivel de subordonare nefiresc şi care şi-ar avea rostul numai
printr-o ascendenţă masonică a lui faţă de Tudor, teză la care
aderă şi un alt ilustru francmason român, Nicolae Iorga. Iar Ion
Heliade Rădulescu în lucrarea sa Equilibru între antithesi (1858-
1859) spunea: „Scularea lui Tudor a fost produsă din sânul unei
societăţi secrete afiliate la societăţilor grecilor ce aspira la
libertatea patriei lor”. Referindu-se la calitatea de iniţiat a lui,
col. dr. Mircea Dogaru precizează: „încă enigmaticul Tudor
Vladimirescu nu numai că se încăpăţâna să se adreseze cu
„Fraţilor” şi „Fraţi locuitori ...”, dar şi avea, în pofida zbuciu-
mului unor istorici patrioţi talibani de ieri şi de astăzi, legături
cu o societate patronată de ţarul Alexandru I, pe care o numim
încă Eteria deşi se numea, în realitate, „Philiki Etairia”
(Societatea Frăţia)8.
Dovezi evidente nu există în această privinţă, iar
Academicianul Andrei Oţetea respinge posibilitatea ca Tudor să
fi fost francmason ori membru al vreunei societăţi secrete
iniţiate în vederea răscoalei generalizate din Balcani. Schim-
barea atitudinii lui faţă de liderii Eteriei, chiar sub acuzaţia de
încălcare a vreunui jurământ, îl distanţează de obligaţiile stricte

8
„Iluştri francmasoni”, Tratatul de istorie a masoneriei, http://
tratatuldeistorieamasoneriei.ro/ilustiri_fm.html

60
ale unei loji masonice active, argumentând încă o dată neapar-
tenenţa sa la o lojă masonică.
Cu tot insuccesul în Ţara Românească, Etairia a avut câştig
de cauză în Grecia, care, în 1829, reuşeşte să-şi proclame
independenţa faţă de Înalta Poartă – la luptele antiotomane
participând, alături de greci, şi numeroşi aromâni trăitori în
peninsulă. Etairia se constituie, potrivit lui Dan A. Lăzărescu, în
„cea dintâi activitate masonică pe scară mare desfăşurată în
Ţările Române în primul sfert de secol” al XIX-lea – la Etairia,
ca şi la lojile (de tip masonic) care au pregătit-o, raliindu-se nu
puţini dintre boierii, intelectualii şi negustorii autohtoni9.
Istoricii nemasoni consideră Revoluţia lui Tudor Vladi-
mirescu ca un preludiu al celei de la 1848. Importanţa mişcării
revoluţionare de la 1821 stă în mesajele sale politice şi mai ales
în caracterul ei naţional. Tudor are meritul de a releva criza
sistemului feudal, marcând începutul statului naţional modern,
ştiind să confere revoluţiei sale, în contextul mişcărilor contem-
porane din Balcani, o orientare corespunzătoare situaţiei date,
atrăgând atenţia asupra tuturor simbolurilor naţionale: origini,
tradiţii, limbă şi teritoriu. Trecând peste binecunoscutele cauze
şi consecinţe, mă voi referi aici doar la presupusa apartenenţă a
lui Tudor la francmasonerie. Tudor nu putea să activeze într-o
lojă masonică susţin istoricii nemasoni, deoarece singurele loji
de atunci aflate pe teritoriul românesc erau Ovidiu nr. 25 şi
Marte. Loja Ovidiu nr. 25 din Chişinău, iniţiată de poetul rus
Alexandr Puşkin şi pusă sub obedienţa Marii Loji Astrea din
Sank Petersburg, şi-a avut deschiderea în casa boierului
Mihalache Gh. Caţiki la 7 iulie 1821 şi este recunos-cută abia la
7 octombrie 1821. La acea dată, Tudor era mort de patru luni.

9
Marc Ulieriu, Scurtă istorie a francmasoneriei româneşti II:
Fracmasonii, artizanii României Mari, www. descopera.ro, 14.12.2009.

61
Aparteneţa la loja Marte, este improbabilă, ţinând cont de relaţia
lui Tudor cu armata ţarului.
Dimpotrivă, istoricii masoni consideră că în 1821 numeroşi
au fost românii afiliaţi Etairiei masonice condusă de Alexandru
Ipsilanti, descendent al domnitorului cu Pravilniceasca Condică,
dar devenit general rus şi demnitar mason. Printre ei, Tudor
Vladimirescu, executat fiindcă îşi încălcase jurământul faţă de
Eterie, pentru că în locul scopurilor internaţionale ale acesteia, el
dăduse prioritate obiectivelor locale din Ţara Românească şi
încurcându-i astfel strategia lui Ipsilanti. Acelaşi Dan A.
Lăzărescu afirmă, „Printr-un concurs de împrejurări, la care
eteriştii par a nu se fi gândit nici măcar o clipă, în loc ca Ţările
Române să fie încorporate în Imperiul bizantin, conceput şi
condus de fanarioţi, sau să fie integrate împărăţiei ţarului
Alexandru I, ele au avut neaşteptatul şi fericitul prilej de a se
elibera definitiv de apăsătoarea cârmuire fanariotă (…), în vara
anului 1822, prin strădaniile încununate de succes ale lui
Metternich şi ale lordului Strangford, ambasadorul Angliei la
Istanbul”… Or, un asemenea „prilej” nu putea fi creat şi, mai
ales, fructificat fără „deschiderile” europene practicate (sau
numai ocazionate) de participarea românească la Etairie ca
societate masonică10.
După 1821, restabilindu-se domnia pământeană, mulţi
dintre aceşti boieri s-au reîntors în Ţara Românească. Venise
timpul ca boierii să lucreze legal, şi nu în societăţi secrete,
formându-se astfel Societatea Literară, în rândurile căreia vor
intra numeroşi boieri din capitală. În sânul acestei organizaţii s-a
născut o opinie naţională ce avea ca scop formarea unei naţiuni.
Regula-mentul Organic va fi redactat după Comitetul de
reforme, elaborat de Grigore Ghica în mijlocul acestei societăţi.

10
Marc Ulieriu, Scurtă istorie a francmasoneriei româneşti I: Naşterea
Francmasoneriei în Ţările Române, www. descopera.ro, 13.12.2009.

62
Socie-tatea avea totuşi un caracter secret, chiar dacă era legală.
Avea loc o iniţiere, care se făcea în altarul bisericii de la moşia
lui Golescu, în care se jura obligativitatea îndeplinirii condiţiilor
şi articolelor Regulamentului. Se termina prin: Jurăm în cele din
urmă că nicio pată de sânge, nicio violare, nu va întina îndepli-
nirea datoriilor noastre. După moartea lui Constantin Golescu,
Ion Heliade Rădulescu va transmite programul societăţii secrete
lui Ion Câmpineanu, un alt boier bogat, cu pregătire militară,
venerabil al unei loji francmasonice din Bucureşti. În 1825 fraţii
Golescu, boieri de rând, au întemeiat o societate paramasonică
Societatea filarmonică la care a aderat jumătate din protipendada
politică, economică şi socială din oraş. Ei vor înfiinţa Societatea
filarmonică, despre care Heliade menţiona: principiile acestei
societăţi fură cu mult mai progre-sive decât cele precedente.
Constituia un progres faţă de precedenta, accentuându-se
revendicările politice în detrimentul celor culturale. Noua socie-
tate se va confunda cu mişcarea lui Câmpineanu şi cu cea radi-
cală din 1840. Actuala mişcare a urmărit eliberarea naţională,
cât şi restructurarea modernă a societăţii, programele ei
demonstrând egalitatea românilor, libertatea personală, libertatea
tiparului, responsabilitatea ministerială şi convocarea unei
adunări legislative în care toţi românii fără osebire să fie
reprezentaţi. Avea un obiectiv idealist în construirea vechii
Dacii, adică unirea tuturor românilor într-un singur stat11. Iată ce
scria Câmpineanu agentului polonez Adam Czatorizski: ,,Idealul
românilor este să fie un singur popor, unit şi independent, să
constituie un regat ereditar, pentru toţi românii, cu îndepărtarea
protectoratului rusesc şi a suzerani-tăţii turceşti şi cu libertatea
claselor sociale. Acest ideal e scopul nostru suprem”12.

11
V. şi Teşu Solomovici, România masonică, Editura Teşu, Bucureşti,
2005, pp. 223-228.
12
Radu Comănescu, op.cit.

63
Societatea Filarmonică a fost interzisă de către Curtea
Domnească, după ce nişte străini au fost infiltraţi şi apoi au
trădat. În timpul Revoluţiei paşoptiste, Loja-societate secretă
Dreptate şi Frăţie este cea mai importantă, în rândul ei activând
majoritatea fraţilor revoluţionari în frunte cu Bălcescu. Dar cea
mai vestită şi mai mare lojă românească a fost a şaptea în ordine
cronologică Steaua Dunării, întemeiată la Bruxelles în 1850, în
refugiu de fraţii farmazoni care făcuseră în 1848 revoluţia
paşoptistă cu tricolorul albastru-galben-roşu, însemnând liber-
tate, dreptate, frăţie, principii de bază ale francmasonilor.
Istoricii masoni consideră că efervescenţa deosebită a acţiu-
nilor animate de idealurile Europei aflată în epoca schim-bărilor
profunde pe linia eliberării de sub asuprirea imperiilor, a
deşteptării conştiinţelor naţionale şi a sentimentului unităţii de
neam, dar şi a apariţiei statelor-naţiune (toate acestea înţelese de
către aceştia ca lucrări masonice pe teritoriul românesc), în cele
aproape trei decenii scurse revoluţia lui Tudor Vladimirescu şi
aceea de la 1848, a beneficiat de un regal de personalităţi care,
în măsuri diferite, dar animate de acelaşi crez, s-au ilustrat
deopotrivă în politică şi diplomaţie, în literatură şi arte, în ştiinţe
şi tehnică. „Poate că nicio altă epocă nu a fost ilustrată de un
număr atât de mare de Fraţi”, afirma istoricul Horia Nestorescu-
Bălceşti, socotind că a fost vorba despre „o generaţie de masoni.
Este mult mai uşor să spui cine n-a fost mason la ’48 decât să
întocmeşti o listă a acestora. Crescuţi în societăţile secrete,
literare şi masonice, de la Bucureşti, Iaşi, Braşov, Chişinau şi
Cernăuţi, „paşoptiştii” s-au desăvârşit în lojile pariziene ca Les
disciples de St. Vincent de Paul, Rose du parfait silence,
Athénée des Étrangers, Fraternité des peuples. Aici se nasc şi
ideile de unitate europeană, precum Statele Unite ale Europei,
ideal deopotrivă al lui Giuseppe Mazzini, Nicolae Bălcescu sau
Kossuth Lajos”.

64
În Moldova spiritul revoluţionar naţionalist va fi identificat
cu mişcarea cărvunarilor (Carbonarismul Italian). Astfel, şi
istoria României cunoaşte un episod carbonar autentic, prin
această mişcare şi prin Constituţia ei din 1822. Ei încercau să
unească ideologia Revoluţiei Franceze cu concepţia poloneză
despre misiunea nobilimii, voind să stabilească egalitatea între
nobili.
Pentru a înţelege cât mai bine fenomenul carbonarismului
moldovean, acesta trebuie prezentat în contextul european.
Carbonarismul nu trebuie disociat de masonerie, faţă de care ar
fi urmat un drum paralel plin de similitudini sau ar fi cunoscut
un proces de contopire. Cea mai răspândită versiune în privinţa
originii acestei mişcări spune că se trage din mişcarea naţiona-
listă italiană declanşată în secolul al X-lea între familiile
Frangipani, Orsini, Gaetani şi Savelli, care îşi împărţiseră Roma
în zone de influenţă şi se luptau pentru controlul asupra papa-
lităţii. Aceste clanuri s-au unit împotriva Imperiului Romano-
German, ducând o luptă lungă de eliberare. Majoritatea enciclo-
pediilor masonice plasează apariţia sau reapariţia sa în Italia la
sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea,
ca influenţă venită din Franţa şi în legătură cu francmasoneria
britanică şi iluminismul bavarez. Astfel, carbo-narismul italian
ar fi o dezvoltare a francmasoneriei care a găsit în Peninsula
Italică o anumită stare de aşteptare politică şi un mediu favorabil
dezvoltării unor societăţi secrete. Diferenţa lojilor italiene faţă
de cele britanice s-a făcut încă de la început, carbonarismul
având un pronunţat caracter politic, fiind dominat de ostilitate
împotriva ocupaţiei austriece.
O problemă importantă privind înţelegerea tipului de
francmasonerie în care au intrat studenţii români de la Paris
precum şi originea bipolară francmasonerie-carbonarism a
ideilor sub care au acţionat în ţară, o constituie tipul de
carbonarism din primele decenii ale secolului al XIX-lea. Acesta

65
era caracterizat de infuzia masivă de masoni francezi refugiaţi
după eşecul mişcării insurgente de la 1820, ce îşi propuneau ca
la întoarcerea în Franţa să producă acolo o adaptare a ideilor
napoletane13.
În Moldova, influenţa carbonară a fost primită de către
boierii progresişti prin intermediul refugiaţilor polonezi şi ruşi
francofoni, precum şi prin profesorii francezi veniţi aici. Boierii
cărvunari aveau dreptul să se întrunească, să discute şi apoi să
întocmească proiecte de legi. Din această activitate a rezultat
Constituţia Moldovei din 1822 atribuită inginerului Ionică
Tăutu, act care stă la baza sistemului democratic român. Ideea
principală a acestei constituţii, formată din 77 de articole era
principiul conducerii poporului prin elite, idee din cadrul ideo-
logiei liberale de dreapta. Un alt principiu al aceleaşi ideologii
este enunţat foarte precis: lozinca republicană Libertate şi
Egalitate este o anomalie socială şi trebuie respinsă. Noţiunea de
egalitate civilă este la fel de extinsă ca şi în codul napoleonian.
Articolele 8, 12, 18, 65 proclamă egalitatea tuturor înaintea
legilor, selecţia urmând a se face după merit. Constituţia cărvu-
narilor de la 1822 duce spre concluzia că, dacă a existat o
influenţă masonică sau carbonară asupra boierilor ce au
elaborat-o, atunci aceasta a fost una curată, specifică vechii
masonerii operative. În iunie 1841 se mai găsea la Iaşi o
societate filarmonică, adesea depăşindu-şi scopul ei, ameste-
cându-se în politică. Nu e sigur că această societate ar fi avut
ceva în comun cu francmasoneria.
În ceea ce priveşte revoluţia de la 1848 trebuie amintită
celebra (auto)caracterizare a lui Nicolae Bălcescu: „Revoluţia
română de la 1848 n-a fost un fenomen neregulat, efemer, fără
trecut şi viitor, fără altă cauză decât voinţa întâmplătoare a unei
minorităţi sau mişcare generală europeană. Revoluţia generală fu

13
Radu Comănescu, op.cit.; Marc Ulieriu, op.cit.

66
ocazia, iar nu cauza revoluţiei române. Cauza ei se pierde în
zilele veacurilor, Uneltitorii ei sunt 18 veacuri de trude, suferinţe
şi lucrare a poporului român asupra lui însuşi”. A se reţine de
aici această ultimă sintagmă: lucrare a poporului român asupra
lui însuşi, ceea ce traduce principiul esenţial al francmasoneriei
speculative, perfecţionarea individului prin educaţie permanentă.
„Dacă principele Alexandru Ioan I (Alexandru Ioan Cuza) a
fost sau nu mason nu mai are nici o relevanţă” – spune istoricul
Horia Nestorescu-Bălceşti, – „atât timp cât toţi colaboratorii săi,
toţi cei care l-au inspirat şi au realizat marile lui reforme, au fost
masoni”. Cuvinte similare se pot rosti şi despre epoca imediat
următoare: „Este epoca în care lojile proliferează până în cele
mai mici oraşe. Este epoca Renaşterii Naţionale – rod, peste
decenii al sămânţei aruncată de generaţia paşoptistă. Sub regele
Carol, nu mai puţin de 12 din cei 19 prim-miniştri au fost
masoni, ca şi foarte numeroşi alţi oameni politici”14.
Indiferent însă de caracterul masonic sau nemasonic al
societăţilor secrete, realitatea care se desprinde din evenimentele
de atunci este aceea a emergenţei proiectului internaţional al
statelor europene, ceea ce a dus pe plan naţional la trezirea
conştiinţei naţionale şi a sentimentului de unitate la popoarele
aflate sub asuprirea imperiilor epocii.

BIBLIOGRAFIE

Surse secundare
Cărți, studii, articole
[1] Comănescu, Radu 1991, „Francmasoneria română (1734-1949)”,
„Documente, opinii, liste privind Francmasoneria română”,
Francmasoneria. O nouă viziune asupra istoriei lumii civilizate,
Vol. I, Editura Valahia.

14
Marc Ulieriu, op.cit., II; Radu Comănescu, op.cit.

67
[2] Kordatos, Yiannis 1974, Rigas Feraios and Balkan Federation,
Athens.
[3] Solomovici, V. şi Teşu 2005, România masonică, Editura Teşu,
Bucureşti.
Surse web
[4] „À la découvert de la Franc-maçonnerie”, Document compilé à partir
de http://fr.wikipedia.org/wiki/Franc-maçonnerie par Pierre « Franc
maçonnerie V1 », Décembre 2009.
[5] Dionysiou, Macedonian heritage, http://www.macedonian-heritage.gr/
Athos/Monastery/dionysiou.html
[6] Francmasoneria în Ţările Române ale sec. XIX”, http://theo-phyl-
politea. blogspot.ro/2010/01/francmasoneria-in-romania-secolului-al.
html;
[7] „Iluştri francmasoni”, Tratatul de istorie a masoneriei, http://
tratatuldeistorieamasoneriei.ro/ilustiri_fm.html
[8] Ioannis, Michaletos, Philiki Etaireia. A concise outline of the course of
the Philiki Etaireia, www. rieas.gr.
[9] Marc Ulieriu, Scurtă istorie a francmasoneriei româneşti I: Naşterea
Francmasoneriei în Ţările Române, www. descopera.ro, 13.12.2009.
[10] Idem, Scurtă istorie a francmasoneriei româneşti II: Fracmasonii,
artizanii României mari, www. descopera.ro, 14.12.2009.

68